Ecuaţii diferenţiale de ordinulI

Unitatea de învăţare nr. 15

Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

Cuprins Pagina

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 15 2

15.1 Ecuaţii cu variabile separabile, ecuaţii cu diferenţiale totale exacte 2
15.2 Ecuaţii omogene, ecuaţii reductibile la ecuaţii omogene, ecuaţii diferenţiale 4
liniare de ordinul I
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr.15 6
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 7
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 15 8

1
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 15

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 15 sunt:

• Înţelegerea noţiunii de ecuaţie diferenţială de ordinul I
• Integrarea unor tipuri elementare de ecuaţii diferenţiale
de ordinul I

15.1 Ecuaţii cu variabile separabile, ecuaţii cu diferenţiale totale

exacte

Ecuaţii cu variabile separabile

O ecuaţie de forma y ′ = f ( x) g ( y ) se numeşte ecuaţie cu variabile separabile

Soluţia generală se obţine astfel:
dy
= f ( x) g ( y )
dx
P ( x)dx + Q( y )dy = 0 ⇒ ∫ P( x)dx + ∫ Q( y )dy = C

Ecuaţii cu diferenţiale totale exacte

∂P ∂Q
P( x, y )dx + Q( x, y )dy = 0, P, Q ∈ C (1) ( D) , cu condiţia = .
∂y ∂x
Atunci Pdx + Qdy este o diferenţială totală, deci există funcţia U de clasă C (1) astfel încât
dU = Pdx + Qdy
x y

dU = 0 ⇒ U ( x, y ) = C unde U ( x, y ) = ∫ P(t , y 0 )dt + ∫ Q( x, t )dt

x0 y0

∂P ∂Q ∂ ∂
-Dacă ≠ , atunci funcţia µ = µ ( x, y ) ∈ C (1) ( D) cu proprietatea că ( µP ) = ( µQ) se
∂y ∂x ∂y ∂x
numeşte factor integrant, iar ecuaţia µPdx + µQdy = 0 devine ecuaţie diferenţială exactă.
∂ ( µP ) ∂ ( µQ )
Condiţia = duce la o ecuaţie cu derivate parţiale.
∂y ∂x
De aceea, practic se caută factorul integrant de forma:
µ ′( x) 1  ∂P ∂Q 
µ = µ ( x) ⇒ =  − 
µ ( x) Q  ∂y ∂x 

2
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinulI

µ ′( y ) 1  ∂P ∂Q 
µ = µ ( y) ⇒ = −  − 
µ ( y) P  ∂y ∂x 

Aplicaţii:
y
1. Rezolvaţi ecuaţia cu variabile separabile y′ − e x − y = 0
3 2

2
x
Rezolvare:
ye y dy = x 2 e x dx
2 3

2 3
ey ex
⇒ − =K⇒
2 3
soluţia generală 3e y −2e x = C , C ∈ R .
2 3

2. Să se integreze ecuaţia ( x 2 + y 2 + 2 x)dx + 2 ydy = 0 ştiind că admite un factor integrant

µ = µ (x) .

Rezolvare:
∂ ∂ µ ′( x) 1  ∂P ∂Q 
Din condiţia ( µP) = ( µQ) ⇒ =  − 
∂y ∂x µ ( x) Q  ∂y ∂x 
µ ′( x) 1 µ′ dµ
= ( 2 y − 0) ⇒ =1⇒ = dx (EVS)
µ ( x) 2 y µ µ
⇒ ln | µ |= x ⇒ µ ( x) = e x (ne trebuie doar o soluţie particulară).
Înmulţind ecuaţia dată cu µ ( x) = e x , obţinem o EDTE:
e x ( x 2 + y 2 + 2 x)dx + 2 ye x dy = 0 , care duce la soluţia generală
x y

∫ e (t + y 0 + 2t )dt + ∫ 2te dt = C ⇒ ( x + y )e = C .
t 2 2 x 2 2 x

x0 y0

Test de autoevaluare 15.1

1. Să se integreze ecuaţia y ′ = 1 + x + y .

2. Să se rezolve ecuaţia: x 1 + y 2 dx + y 1 + x 2 dy = 0

3
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

15.2 Ecuaţii omogene, ecuaţii reductibile la ecuaţii omogene,

ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul I

Ecuaţii omogene (EO)

P ( x, y )
Forma generală a ecuaţiilor omogene este: y ′ = , unde P şi Q sunt funcţii omogene în
Q ( x, y )
x şi y de acelaşi grad m.
Ecuaţia omogenă se scrie sub forma:
 y
y ′ = f  , f ∈ C (1) ( D) , x ≠ 0 , şi prin schimbarea de funcţie y = tx se obţine o EVS.
 x

Demonstraţie:
dy dt
y = tx ⇒ = x +t
dx dx
dt dt dt dx
(EO) devine: x + t = f (t ) ⇒ x = f (t ) − t ⇒ = (EVS)
dx dx f (t ) − t x
Observaţie:
Dacă t 0 este o rădăcina a ecuaţiei f(t)-t=0, atunci t = t 0 (constant) este soluţie a ecuaţiei
dt
x + t = f (t ) şi deci y = t 0 x este soluţie a (EO)
dx

Ecuaţii reductibile la ecuaţii omogene

 a x + b1 y + c1 
y ′ = f  1 , ai , bi , ci ∈ R, i = 1,2
 a 2 x + b2 y + c 2 
a) c1 = c 2 = 0 (c12 + c 22 = 0) ⇒ (EO) substituţia y = tx .
a1 b1
b) c12 + c 22 ≠ 0 şi ∆ = ≠ 0 , adică a1b2 − a 2 b1 ≠ 0
a2 b2
Dreptele a1 x + b1 y + c1 = 0, a 2 x + b2 y + c 2 = 0 se intersectează în punctul ( x0 , y 0 ) . Prin
schimbarea de variabile:
u = x − x0 dv  a u + b1v 
 se obţine o ecuaţie omogenă = f  1  .
v = y − y 0 du  a 2 u + b2 v 
a b
c) c12 + c 22 ≠ 0 şi a1b2 − a 2 b1 = 0 ⇒ 1 = 1 .
a 2 b2
Schimbarea de funcţie z = a1 x + b1 y duce la o (EVS).

4
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinulI

Ecuatii diferenţiale liniare de ordinul I

y ′ + P ( x) y + Q( x) = 0 , unde P, Q continue pe [a,b].

Dacă Q(x)=0, ecuaţia y ′ + P( x) y = 0 se numeşte ecuaţie liniară omogenă de ordinul I (şi este

o EVS cu soluţia generală y GO = Ce ∫

− P ( x ) dx
).
- Rezolvarea ecuaţiei diferenţiale liniare neomogene se face prin metoda variaţiei
constantelor (Lagrange):
- se integreaza întâi ecuaţia omogenă y ′ + P( x) y = 0 , obţinând soluţia generală
y GO = Ce ∫
− P ( x ) dx
, C∈R.
- se determină apoi o soluţie particulară a ecuaţiei liniare neomogene de forma
y = C ( x )e ∫ , obţinând C ( x) = C − Q( x)e ∫
− P ( x ) dx
∫
P ( x ) dx
PN 1

- soluţia generală a ecuaţiei liniare neomogenă va fi

y GN = y GO + y PN , adică

y GN = e ∫ [C1 − ∫ Q( x)e ∫
− P ( x ) dx P ( x ) dx
dx]

Aplicaţii:

x − 3y + 2
1. Să se rezolve ecuaţia: y ′ = , cu − 4 x − y + 5 ≠ 0
− 4x − y + 5
Rezolvare:
x − 3 y + 2 = 0  x0 = 1 u = x − 1 x = u + 1
 ⇒ Schimbarea  ⇔
− 4 x − y + 5 = 0  y 0 = 1 v = y − 1 y = v +1
dy dv dv u + 1 − 3v − 3 + 2
y′ = = . Ecuatia devine: = ,
dx du du − 4u − 4 − v − 1 + 5
dv u − 3v 
= ( EO)  1 − 3z 1 − 3z
du − 4u − v  ⇒ z ′u + z = ⇒ z ′u = −z
− 4 − z − 4 − z
Schimbarea de functie v = zu ⇒ v ′ = z ′u + z 
−4−z du
⇒ dz =
z + z +1
2
u
1 7 2z + 1 
⇒ − ln( z 2 + z + 1) − arctg = ln | u | +C 
2 3 3 
⇒
v
Dar z = , u = x − 1, v = y − 1 
u 
integrala generală a ecuaţiei diferenţiale date este:
1 7 2y + x − 3
ln[( y − 1) 2 + ( y − 1) + ( x − 1) + ( x − 1) 2 ] + arctg =C
2 3 3 ( x − 1)

5
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

Test de autoevaluare 15.2

1. Să se integreze ecuaţia diferenţială de ordinul I: y ′ + 2 xy + x − e − x = 0

2

2. Să se rezolve ecuaţia omogenă: 2 x + y = (4 x − y ) y ′ .

De reţinut!

• Metoda de rezolvare a ecuaţiilor cu variabile separabile

• Metoda de rezolvare a ecuaţiilor cu diferenţiale totale exacte

• Metoda de rezolvare a ecuaţiilor omogene

• Metoda de rezolvare a ecuaţiilor reductibile la ecuaţii omogene

• Metoda de rezolvare a ecuaţiilor diferenţiale liniare de ordinul I

Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 15

1. Să se integreze ecuaţia: xdy − ydx = 1 + x 2 dy + 1 + y 2 dx

2. Să se rezolve ecuaţia: (3 x − 7 y − 3) y ′ + 7 x − 3 y − 7 = 0

6
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinulI

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele

de autoevaluare

Test de autoevaluare 15.1

1. Notând 1 + x + y = u 2 obţinem ecuaţie cu variabile separabile.

( (
2 1 + x + y − ln 1 + 1 + x + y = x + c. ))
2. Este o ecuaţie cu variabile separabile.
xdx ydy
=− . Prin integrare rezultă: 1+ x2 = − 1+ y2 + C
1+ x 2
1+ y2

Test de autoevaluare 15.2

dy dy
1. y ′ + 2 xy = 0 ⇒ = −2 xy ⇒ = −2 xdx ⇒ y GO = Ce − x
2

dx y
Determinăm soluţia particulară a ecuaţiei liniare neomogene variind
constanta, deci:
y PN = C ( x)e − x ⇒ y ′ = C ′e − x − 2 xCe − x 
2 2 2

 ⇒ C ′e − 2 xCe + 2 xe + x − e
− x2 − x2 − x2 − x2

Inlocuind in ecuatia data 

2
ex
⇒ C ′( x)e − x2
=e − x2
− x ⇒ C ′( x) = 1 − xe x2
⇒ C ( x) = x − + C1
2
1
Deci y GN = xe − x − + C1e − x , C1 ∈ R .
2 2

2
2. y = xu
4−u 1
du = dx ⇒
(u − 1)(u − 2) x
 −3 2 
∫  u − 1 + u − 2 du = ln | x | + ln C
(u − 2) 2
ln = ln C | x |⇒ ( y − 2 x) 2 = C ( y − x) 3
(u − 1) 3

7
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

Recapitulare

• O ecuaţie de forma y ′ = f ( x) g ( y ) se numeşte ecuaţie cu variabile

separabile. Soluţia generală este: ∫ P( x)dx + ∫ Q( y )dy = C
• Ecuaţia omogenă este de forma:
 y
y ′ = f  , f ∈ C (1) ( D) , x ≠ 0 , şi prin schimbarea de funcţie y = tx se
 x
obţine o EVS.
• O ecuaţie de forma y ′ + P ( x) y + Q( x) = 0 , unde P, Q continue pe [a,b]
se numeşte ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I.

Bibliografie
1. Constantinescu E, Deleanu D, I.M. Popovici, Analiză matematică II.
Note de seminar, Editura Crizon, Constanţa, 2007
2. Chiriţă S., Probleme de matematici superioare, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1994.
3. Roşculeţ N.M., Culegere de probleme de analiză matematică, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1988.
4. Roşculeţ N.M., Analiză matematică, vol I, II, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1996.

8
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii