Sunteți pe pagina 1din 1

Președintelui Adjunct

al Băncii Comerciale
“ Energbank ’’ S.A
d-lui Pavel Cușnir

Solicitare

Prin prezenta vă informez, domnule Pavel Cușnir, că eu Arvat Oleg domiciliat în


r. Rezina, s. Țahnăuți, adresa de ședere mun. Chișinău, str. Alba Iulia 93/2 ap.43,
am obținut în februarie 2019, un credit în sumă de 30 000 mii lei pentru un
tratament costisitor care l-am suferit cîteva luni, în urma unui accident rutier în
luna ianuarie 2019. Din sursele existente de venit la acel moment, am făcut
achitarea a primei rate din soldul de credit, după care situția financiară a luat o
întorsătură bruscă contra mea. Din motive de sănătate am pierdut și postul de
muncă, fiind nevoit să mă concediez.
Nevoit, am plecat peste hotare pentru a munci, dat fiind faptul că nu mă puteam
angaja în formă legală, nu mi-a reușit nici acolo uneori fiind neachitat, cu parere de
rău ceea ce încă se mai practică peste hotare tot de concetățenii noștri.
Cu greu am revenit acasă în luna aprilie în acest an, acum cîteva săptamîni m-am
angajat la o companie de producere a materialelor de construcție.
Domnule Președinte, Pavel Cușnir, în contextul celor expuse, vă rog foarte mult să
mă ajutați, să reeșalonați datoria prin restructurarea acesteea, iar suma restantă la
credit mă angajez s-o achit în cîteva tranșe. Regret foarte mult, că mi-a fost acordat
votul de a obține acel credit de catre banca dumneavoastră, iar eu am eșuat.
Sper să mă ajutați în această criză.
Vă mulțumesc anticipat.

Cer scuze de deranj.


Cu respect Arvat Oleg
Astăzi este un eveniment luminos pentru compania noastră,
𝟯 𝗮𝗻𝗶 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗳𝗼𝗻𝗱𝗮𝗿𝗲 ! 🎊🎉🎉
Acum 3 ani, (17.07.2017) am dat startul producerii cărămizii modulare ecologică de tip 𝗟𝗘𝗚𝗢. În timpul
acestor 3 ani compania noastră a parcurs un drum lung și plin de evenimente aprinse.
Întreprinderea se află într-un proces continuu de dezvoltare și în acest context urmează să parcurgem o nouă
etapă în dezvoltarea acesteia. "𝗟𝗲𝗴𝗼𝗟𝗶𝗻𝗶𝗮 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁" 𝗦.𝗥.𝗟 are scopul ca în continuare să ofere pe piața
construcțiilor civile, servicii de înaltă calitate.
Ca organizaţie independentă și puternică în caracter, vă vom asigura o dezvoltare ce se bazează pe stabilitate şi
inovaţie.
Prin activitatea desfăşurată în acești ani, am adus un aport tehnic, social şi economic pe piaţa de construcţii în
mai multe raioane ale țării, avînd ca principal obiectiv satisfacerea totală a cerinţelor clienţilor noştri.

S-ar putea să vă placă și