1

ANUL III DE STUDIU

Obiective – “Atributii si competenta de asistenta medicala”
 Studentii sa recunoasca diferite forme de manifestare a bolilor, in urma examinarii bolnavilor
iar formele de manifestare a bolilor sa fie incadrate in sindroame sau boli.
 Studentii sa intocmeasca un plan de examinari complementare, in urma consultarii bolnavilor,
iar planul sa contribuie la formularea diagnosticului final.
 Studentii sa pregateasca bolnavii pentru diferite examinari complementare, conform planului de
investigatii stabilit, iar rezultatele examinarilor complementare sa poata fi interpretate de ei.
 Studentii sa ingrijeasca bolnavi cu diferite afectiuni, conform indicatiilor terapeutice stabilite, iar
evolutia suferintelor pacientilor sa fie urmarita de ei.

 Capitole principale:
1. Pregatirea bolnavului pentru examinarea radiologica a sistemului osteo-articular
2. Pregatirea bolnavului pentru examinarea radiologica a organelor toracice
3. Pregatirea bolnavului pentru examinarea radiologica gastro-intestinala
4. Pregatirea bolnavului pentru examinarea radiologica a colonului
5. Pregatirea bolnavului pentru examinarea radiologica a aparatului renal
6. Pregatirea bolnavului pentru examinarea cu izotopi radioactivi
7. Pregatirea bolnavului pentru bronhoscopie
8. Pregatirea bolnavului pentru endoscopie digestiva superioara
9. Pregatirea bolnavului pentru endoscopie digestiva inferioara
10. Pregatirea bolnavului pentru spirografie
11. Pregatirea si inregistrarea electrocardiogramei
12. Masurarea tensiunii arteriale
13. Efectuarea oscilometriei
14. Explorarea functionala a aparatului renal (examenul urinii, testul Addis-Hamburger, examinarea
sanguine, clearance la creatinina, proba de concentratie si cea de dilutie a lui Volhard, proba
Zimnitki, proba Essbach)
15. Pregatirea si efectuarea sondajului gastric
16. Explorarea sindroamelor biochimice hepatice
17. Pregatirea bolnavului si efectuarea sondajului duodenal
18. Pregatirea bolnavului pentru examenul materiilor fecale
19. Testul hiperglicemiei provocate
20. Ingrijirea bolnavilor cu insuficienta circulatorie acuta
21. Ingrijirea bolnavilor cu insuficienta cardiaca
22. Ingrijirea bolnavilor cu insuficienta respiratorie
23. Ingrijirea bolnavilor cu bronhopneumopatie cronica obstructiva
24. Ingrijirea bolnavilor cu varsaturi
25. Ingrijirea bolnavilor cu diaree
26. Ingrijirea bolnavilor cu hemoragii digestive
27. Ingrijirea bolnavilor cu afectiuni hepatobiliare
28. Ingrijirea bolnavilor cu aplazie medulara
 2

29. Ingrijirea bolnavilor cu sindroame hemoragipare

30. Ingrijirea bolnavilor cu sondaj vezical
31. Ingrijirea bolnavilor cu insuficienta renala acuta si cronica
32. Ingrijirea bolnavilor imobilizati la pat
33. Recoltarea si transportul produselor patologice
34. Ingrijirea bolnavului febril

 Educatia sanitara a bolnavilor spitalizati

 Bibliografie obligatorie
 Deac M. (sub red.) Semiologie Medicala. Notiuni de baza, Ed. Universitatii “Lucian Blaga” din
Sibiu, 1998.
 Mihaila R. Manual de Urgente din Medicina Interna. Ed. “Alma Mater”, Sibiu, 2005.
 Titirca Lucretia, Urgente Medico-Chirurgicale, Ed. Medicala, Bucuresti, 2001.
 Titirca Lucretia, Tehnica ingrijirii bolnavului.
 3

1. Pregătirea pacientului pentru examinarea radiologică a sistemului osteo-articular

Scop: studierea morfologiei oaselor şi a funcţionalităţii unor articulaţii pentru stabilirea diagnosticului de luxaţii,
fractură, tumori, distrofie osoasă.

Pregătirea pacientului
- se anunta pacientul si i se explica conditiile in care se va face examinarea;
- se dezbracă regiunea cu precauţie, dacă zona este lezată;
- se îndepărtează bijuteriile sau alte obiecte radiopace sau care sunt în câmpul de examinare (mărgele, lănţişoare,
ceas, telefoane);
- se îndepărtează pansamentele, unguentele care ar putea influenţa imaginea radiologică;
- se calmează durerea prin administrarea unui analgezic dacă în timpul examenului zona examinată este mobilizată
(fracturi, luxaţii, inflamaţii articulare acute);
- dacă membrul lezat nu poate fi menţinut fără atele, se pot folosi atele radiotransparente;
- în cazul radiografiilor oaselor bazinului, la recomandarea medicului se face o clismă evacuatoare;
- pacientul este ajutat să adopte în timpul examinării poziţia indicată de medic.

Îngrijirea după examen

- se ajuta pacientul sa se ridice de pe masa de radiografie si sa se imbrace
- pacientul este condus la pat
- examenul radiologic efectuat se noteaza in foaia de observatie, data.

2. Pregatirea bolnavului pentru examinarea radiologica a organelor toracice

Scop: studierea morfologiei si functionalitatii plamanilor, a modificarilor de volum si de forma ale inimii pentru
stabilirea diagnosticului (tumori pulmonare, atelectazii, etc)

Pregatirea pacientului pentru radiografie și radioscopie

- se anunta pacientul si i se explica conditiile in care se va face examinarea;
- se expplica pacientului ca expunerile se vor face în apnee, după o inspirație profundă
- se dezbraca complet regiunea toracica; se indeparteaza obiectele radioopace
- se vor vizualiza organele intratoracice  se obține o vizualizare în dinamica inimii și a plămânilor la controlul
radioscopic;
- examinarea se face în poziție ortostatică, pacientul ține mâinile pe șolduri, cu pieptul apropiat de ecran
- in cazuri grave pacientul va sta în poziție șezândă sau in decubit
- in timpul examenului radiologic se ajuta pacientul sa ia poitiile cerute de medic; sugarii si copii se fixeaza pe un
suport de scaduri prin infasurare sau se suspenda in hamuri;

Ingrijirea dupa examen

- se ajuta pacientul sa se ridice de pe masa de radiografie si sa se imbrace
- pacientul este condus la pat
- examenul radiologic efectuat se noteaza in foaia de observatie, data.
 4

3. Pregatirea bolnavului pentru examinarea radiologica gastro-intestinala (tranzit baritat)

Scop: studierea morfologiei si functionalitatii organelor tubului digestiv pentru stabilirea diagnosticului de gastrita
cronica, ulcer gastro-duodenal, tumori ale tubului digestiv

Pregatirea pacientului
- se pregateste suspensia de bariu pentru examenul radiologic baritat
- pacientul este anunţat cu două zile înainte de procedură;
- se explică pacientului în ce constă examenul;
- este atenţionat ca înainte cu cel puţin 8 ore şi în dimineaţa examenului să nu mănânce, să nu fumeze (creşte
secreţia gastrică);
- este informat că înaintea examenului, 1-2 zile trebuie să consume un regim neflatulent şi uşor de digerat, format
din: supă, ouă, pâine prăjită, unt, făinoase, produse lactate;
- seara, în ajunul examenului, se face pacientului o clismă evacuatoare;
- în dimineaţa examenului este condus la serviciul de radiologie având asupra lui substanţa de contrast (BaSO4);
- este atenţionat ca în timpul examenului să urmeze indicaţiile medicului;
- este informat că suspensia baritată are gust de cretă.

Îngrijirea pacientului după examen

- pacientul este informat că scaunul are culoare albă 1-2 zile după examen;
- pacientul este informat că este posibil să apară constipație, caz în care se administrează o lingură ulei de parafină,
sau un laxativ;
- dacă medicul recomandă, pacientul revine la serviciul de radiologie după 2, 8 sau 24 ore;
- pacientul poate să mănânce după 2 ore.

4. Pregatirea bolnavului pentru examinarea radiologica a colonului

Scop: observarea modificarilor anatomice ale colonului;

Pregatirea pacientului pentru irigoscopie și irigografie

- colonul trebuie evacuat complet și apoi umplut cu substanță de contrast – sulfatul de bariu;
- substanța de contrast se introduce pe cale rectală;
- cu o zi înainte de efectuarea examenului se introduce un regim hydric;
- cu o seară înainte se face o clismă;
- dimineața, în ziua examinării se repetă clisma evacuatorie;
- se folosește o suspensie de 300-500 g substanță în 1-1,5 l apă încălzită la temperatura corpului;
- irigoscopia se execută în decubit dorsal;
- prin ridicarea și coborârea irigatorului se va regla viteza de înaintare a bariului după dispoziția medicului;
- asistenta va aduce bolnavul la nevoie în poziție OAD(oblica anterioara dreapta) și OAS(oblica anterioara stanga);

Îngrijirea pacientului după examen

- se solicita pacientului sa elimine substanta de contrast (dupa terminarea examinarii); daca nu reuseste se face
clisma evacuatorie
- se face toaleta regiunii perianale
- se ajuta pacientul sa se imbrace
- pacientul este condus la pat
- examenul radiologic efectuat se noteaza in foaia de observatie, data.
 5

5. Pregatirea bolnavului pentru examinarea radiologica a aparatului renal

a) Radiografia renală simplă
Materiale necesare
- cărbune mineral;
- ulei de ricin;
- materiale pentru clismă evacuatorie.

Pregătirea pacientului
- se anunţă şi se explică pacientului importanţa examenului;
- se explică pacientului necesitatea consumării unui regim alimentar şi a unor medicamente pentru combaterea
gazelor;
- 2-3 zile se recomanda regim alimentar fără fibre (fructe, legume, zarzavaturi) şi neflatulent,
fără ape gazoaze;
- cu 1 zi inainte de examen pacientul consumă un regim hidric (supe, limonade, ceai, apă plată);
- în seara dinaintea examenului consumă numai ceai şi pâine prajită;
- în dimineaţa examenului nu mănâncă şi nu consumă lichide;
- cu două zile înaintea examinarii se administrează cărbune medicinal şi triferment căte 2 cpr de 3 ori pe zi;
- în seara dinaintea examenului se administrează 2 linguri ulei de ricin (sau alt purgativ recomandat)
- dimineaţa se face clismă evacuatoare;
- se recomandă pacientului să-şi golească vezica (sau i se efectueaza un sondaj)

Participarea asistentului medical la procedură

- pacientul este condus la radiologie
- va fi ajutat sa se dezbrace si sa se aseze in decubit dorsal pe masa radiologica

Ingrijirea pacientului dupa examen

- pacientul se ajuta sa se imbrace
- pacientul este condus la pat
- examenul radiologic se noteaza in foaia de observatie.

b) Pielografie (urografie excretorie)

Este examinarea radiologică a rinichiului şi pelvisului renal, ureterelor şi vezicii urinare cu ajutorul substanţei de
contrast administrată pe cale intravenoasă.
Scop/indicaţii
- vizualizarea rinichilor şi căilor urinare;
- pentru diagnosticarea pielonefritei și a malformaţiilor congenitale ale tractului urinar;
- suspiciune de tumoră renală;
- hipertensiune arterială de cauză renovasculară.

Materiale necesare
- aceleaşi ca pentru radiografia renală simplă; plus:
- substantă de contrast = Odiston 30%, 60% sau 75%
- medicamente de urgenţă în cazul sensibilităţii la iod.

Pregătirea pacientului:
- se face la fel ca pentru radiografia renală simplă;
- pacientul este avertizat să reducă ingestia de lichide (pentru ca substanta de contrast să se concentreze la nivelul
rinichiului);
- în dimineaţa examenului nu manancă, nu bea pentru a scadea volumul de urină;
- înaintea efectuării injecţiei cu substanţa de contrast se face clismă evacuatorie.
 6

Participarea asistentului medical la procedură

- pacientul este condus la radiologie;
- este dezbrăcat şi aşezat pe masa în decubit dorsal;
- se realizează o radiografie pe gol;
- se face testarea la iod prin injectare lent iv a 1 ml substanţă de contrast;
- daca apar asemena manifestari, administrarea se întrerupe şi se administrează medicaţia de urgenţă;
- daca organismul tolerează, se administrează: 20ml Odiston 75% la adulţi; la copii în funcţie de vârstă se
administrează 5-15ml soluţie 75%;
- se fac radiografii urmărind progresia substanţei de la nivelul rinichiului în vezica urinară
- se goleşte vezica şi se face încă o radiografie.

Îngrijirea după examen:

- nu sunt necesare îngrijiri speciale;
- pacientul este sfatuit să bea multe lichide.

c) Pielografie retrogradă
Este examinarea radiologică a sistemului colector renal (calice, pelvis, ureter) prin injectarea substanţei de contrast
direct în uretere sub control cistoscopic.
Scop/indicaţii:
- examinarea radiologică a ureterelor pacienților la care urografia este contraindicată;
- suspiciune de obstrucţie;
- rinichi nefunctional.

Materiale necesare:
- aceleaşi ca pentru urografie;
- substanţa de contrast: Odiston 30% sau iodura de Na 10%.

Pregătirea pacientului:
- se obţine consinţămantul;
- aceeaşi pentru radiografia renală simplă;
- nu mănâncă 8 ore.

Participarea asistentului medical la procedură

- pentru reducerea dinsconfortului se poate administra un sedativ;
- se face cistoscopie, sub controlul cistoscopului se introduc 5-10 ml substanţă de contrast uşor încălzită pentru
fiecare ureter;
- introducerea soluţiei se face cu presiune moderată, pacientul fiind supravegheat, se pot produce rupturi ale
bazinului sau reflux pielorenal. Este transportat la radiologie cu targa;
- se efectuează radiografii dupa 5 minute de la injectarea substanţei de contrast;
- se încearcă recuperarea unei părti din substanţa de contrast prin aspirare.

Îngrijirea după examen:

- se monitorizează semnele de sângerare sau infecţie; primele urini pot fi roz, dacă apare resangerarea sau urina cu
cheaguri se anunţă medicul;
- se urmareşte eliminarea, se poate instala retenţia;
- poate acuza o jena uşoară în abdomenul inferior, senzaţie de presiune asupra vezicii, spasme ale vezicii urinare;
- medicul recomanda supozitoare antispastice sau analgezice;
- este sfătuit să consume multe lichide.

d) Cistografie
 7

Este explorarea readiologică a vezicii urinare cu substanţa de contrast.

Scop/indicaţii:
- indentificarea etiologiei unor afecţiuni;
- infecţii urinare frecvente;
- incontinenta urinara;
- disurie.

Materiale necesare:
-sonda Nelaton sterile
-solutie sterile cu acid boric
-seringa Guyton sterila
-substanta de contrast: iodura de sodiu 10% sau solutie Odiston
-pensa hemostatica
-manusi sterile

Pregătirea pacientului:
- se anunţă pacientul şi se explică procedura și necesitatea examenului;
- se face o clisma evacuatorie;
- pacientul este condus la radiologie.

Participarea la procedura:
cistografia cu substanță de contrast introdusă prin sondaj:
- se face sondaj vezical cu Nelaton sterila,
- se goleşte vezica şi se face spălătură cu acid boric;
- cu seringa Guyon se introduc în vezică 100-200ml din substanţa de contrast;
- se închide sonda cu o pensa hemostatica;
- pacientul este rugat să nu urineze decât după sfârşitul examenului;
Îngrijirea după procedură
- se recomandă consumul unei cantităţi mari de lichide.

e) Arteriografia renala
Este explorarea rinichiului prin administrarea substanţei de contrast prin artera renală sau femurală
Participarea asistentului medical la procedură
- pregătirea pacientului se face ca pentru celelalte examinări renale;
- radiografiile se fac la 2-3 secunde, 6 şi 8 secunde de la începerea administrării substanţei de contrast.

f) Retropneumoperitoneu
Este examenul radiologic care evidenţiază contururile rinichilor după introducerea aerului în spaţiul retroperitonal.
Participarea la examen
- aerul se introduce cu aparatul de pneumotorax;
- pacientul nu mănâncă în dimineaţa examenului;
- în seara precedentă se face clisma evacuatoare;
- medicul introduce în loja renala 1000-1200 ml gaz după care se execută radiografia;
- la locul puncţiei se aplică un pansament steril.

6. Pregatirea bolnavului pentru examinarea cu izotopi radioactivi

 8

Scop/indicaţii:
- vizualizarea unor organe şi regiuni care nu pot fi văzute radiologic;
- depistarea tulburărilor perfuziei tisulare la nivelul organelor şi ţesuturilor;
- diferenţierea tumorilor maligne de cele benigne;

Pregătirea pacientului:
- se explică pacientului riscurile şi beneficiile;
-Beneficii:
- eliminarea substanţei radioactive se face relativ repede prin urină şi fecale;
- technetiu, cel mai utilizat trasor, se reduce dupa 6 ore şi dispare dupa 24 ore;
- metastazele sunt depistate cu 6-12 luni înainte;
- iradierea este mai mică decât în cazul examinării radiologice
-Riscuri:
- un pericol radioactiv există dar este minim deoarece se folosesc doze foarte mici;
- uneori localizarea tumorilor este foarte dificilă, apar contururi neclare deoarece ţesutul normal din jur
absoarbe radionuclidul;
- se evaluează starea pacientului pentru a se stabili dacă:
- se poate deplasa singur sau are nevoie de fotoliu rulant;
- prezintă constrangeri fizice: sonda, pungi de colectare a urinii, linie venoasă, sonda nazogastrică şi
necesită precauţii;
- este diabetic și trebuie să ia medicamente;
- necesită alte examene scintigafrice pentru a stabili ordinea executării (scintigrafa se face înaintea
altor examene radiologice cu substanţe pe baza de iod);
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
- se indepartează obiectele metalice, bijuteriile din câmpul de examinare;
- la femeile de vârstă fertilă se face examenul ginecologic;
- dacă pacienta alăptează se apreciază riscurile și beneficiile; când examenul se impune, pacienta nu
va alăpta 2-3 zile

7. Pregatirea bolnavului pentru bronhoscopie

Definitie: Bronhoscopia este un examen endoscopic ce constă în explorarea mucoasei traheei şi a bronhiilor cu
ajutorul unui endoscop ce conţine fibre optice

Scop/indicaţii:
- examen endoscopic ce constă în explorarea mucoasei traheei şi a bronhiilor cu ajutorul unui endoscop ce conţine
fibre optice (bronhofibroscop)
- indicat in caz de:
 hemoptizie;
 expectoraţie prelungită sau sanguinolentă;
 corpi străini intrabronşici;
 tumori mediastinale.

Pregătirea pacientului:
- se folosește bronhofibroscopul;
- bolnavul este pregătit psihic de către asistenta medicală;
- i se administrează calmante;
- examinarea se face dimineața, pe nemâncate;
 9

- cu 30 de minute înainte de examinare se administrează sedative ale tusei și mucolitice;

- pacientul se va așeza pe scaun și este rugat să colaboreze;
- va fi anesteziat prin gargara cu lichid încălzit la 35º;
- pacientul ține limba afară;
- seringa cu anestezic împrăștie substanța prin laringe în trahee și bronhii;
- uneori sunt necesare două anestezii sau anestezia generală;
- bolnavul se așează în decubit dorsal cu capul în extensie;
- una din asistente fixează capul și urmărește bolnavul;
- după examinare, pacientul nu mănâncă 4 ore, apoi timp de 2-3 zile primește un regim ușor pentru cruțarea
laringelui.

8. Pregatirea bolnavului pentru endoscopie digestiva superioara

Definitie: Esofagogastroduodenoscopia este examinarea endoscopica a porţiunii superioare a tubului digestiv
(esofag, stomac, duoden).

Scop/indicaţii:
- stabilirea diagnosticului în tumori benigne sau maligne, hernia heatală, esofagita, gastrită, duodenită, varice
esofagiene;
- diagnosticarea infecţiei cu helicobacter pylori;
- biopsie formațiunilor suspecte;
- identificarea surseri de sângerare;
- intervenţia chirurgicală cu laser.

Materiale necesare
- fibroscop lung flexibil prevăzut cu 3 canale:
 un canal pentru vizualizare,
 un canal pentru insuflare de aer şi aspirare de lichid
 un canal pentru introducerea diverselor anexe sau instrumente
- anexele fibroscopului;
- recipiente pentru recoltări;
- flacoane daca se face biopsie;
- medicamente: xilocaina, stomacaina, novocaina 1%, xilina;
- material de protecţie: maşti, ochelari;
- comprese sterile;
- manuşi sterile;
- tăviţă renală.

Pregătirea pacientului
- se explică necesitătatea examenului;
- se explică modul de derulare a procedurii şi de cooperare;
- dacă se recoltează pentru biopsie este necesar un bilanţ al hemostazei;
- medicul trebuie să se asigure că pacientul nu ia anticoagulante sau antiagregante;
- se obţine consimţământul;
- pacientul este anunţat că în seara dinainte şi în dimineaţa examenului să nu mănânce;
- dacă funcţia evacuatorie a stomacaului este încetinită, în seara premergătoare examenului se face o spălătura
gastrică;
- se administrează medicaţie preprocedurală la pacientul axios (seara şi dimineaţa) conform indicaţiei medicului.
 10

Participarea asistentului medical la procedură

- examinarea se face în laboratorul de endoscopie;
- pacientul este aşezat pe masă în decubit lateral stâng;
- se face anestezie;
- se introduc fibroscopul încet până în stomac;
- pentru vizualizare cavităţilor digestive se insuflă aer;
- se explorează fiecare segment;
- la sfârşitul procedurii se aspiră excesul de aer şi secreţiile gastrointestinale;
- produsele recoltate se pregătesc pentru laborator.

Îngrijirea pacientului după procedură

- pacientul rămâne sub supraveghere la laboratorul de endoscopie 30 minute;
- nu mănâncă, nu bea 2 ore până la restabilirea reflexului de deglutiţie;
- este posibil să acuze uşoară disfagie şi disfonie;
- este informat că manisfestările dispar, se recomandă gargară şi inhalaţii cu mentol;
- senzaţia de balonare este normală după esofagogastroduodenoscopie. Daca nu dispare, pacientul nu elimină
mucusul şi aerul, acuză dureri se anunţă medicul care poate să recomande aspiraţie cu sonda gastrică;
- se monitorizeaza: scaunul, temperature, respiraţia;
- dacă apar sângerare, febră sau dureri abdominale se anunţă medicul.

9. Pregatirea bolnavului pentru endoscopie digestiva inferioara

Colonoscopia este examenul vizual direct al colonului cu ajutorul unui coloscop flexibil, lung de 135-185 cm care
permite vizualizarea colonului sigmoid, descendent, transvers şi ascendent până la cec.

Scop/indicaţii:
- stabilirea diagnosticului în suspiciune de cancer de colon, polipi colonici, hemoroizi;
- boli intestinale inflamatorii;
- rectoragii;
- excizia polipilor colonici;
- biopsii tisulare.

Materiale necesare:
- materiale de protecţie: masti, mănuşi de unică folosinţă;
- materiale pentru colonoscopie:
- colonoscopul cu anexe;
- pensa pentru biopsie;
- recipient pentru materialul recoltat;
- medicamente pentru anestezie;
- vaselină sterilă pentru lubrifiere;
- materiale pentru asepsie şi antisepsie:
- soluţii dezinfectate;
- câmpuri sterile prevăzute cu orificiu central;
- comprese sterile.

Pregătirea pacientului
- se explică pacientului necesitatea examenului şi modul de colaborare;
- este informat asupra senzaţiilor neplăcute (durere, presiune) pe care le poate avea la introducerea şi înaintea
colonoscopului;
- rezultatul examenului depinde în mare măsură de pregătirea/curăţirea colonului care se realizează prin:
 11

- regim alimentar fără reziduri 3 zile înainte de examen: se evită legumele, fructele, cerealele, brânza
fermentată, sosurile;
- regim alimentar recomandat: produse lactate, carne alba, biscuiti, paine veche;
- se administrează purgativ – FORTRANS – sub formă de pudră solubilă (4 plicuri care se dizolvă în 4 litri de
apă). Soluţia este ingerată în priza unică, 4 litri cu o seara înainte în 4 ore, sau fracţionat 2 litri seara şi 2
litri dimineaţa. Se recomandă ca ultimul pahar să fie băut cu 3-4 ore înainte de examen.
- să nu mănânce cel puţin 4 ore înainte de examinare;
- după ce pacientul este informat asupra riscurilor se obţine acordul scris;
- dacă examinarea este asociată cu intervenţia chirurgicală se consultă un anestezist, se montează o linie venoasă;
- se îndepartează proteza dentară dacă se face anestezie generală;
- dacă pacientul a facut un examen cu sulfat de bariu în ultimele 48 ore, examinarea nu se face.

Participarea asistentului medical la procedură

- se verifică dacă pacientul a respectat indicaţiile privind curăţirea colonului;
- se aşează pacientul în decubit lateral stâng cu genunchii flectaţi;
- se acoperă zona ano-perineală cu un câmp steril prevăzut cu un orificiu central;
- se lubrifiază vârful tubului cu vaselină sterilă şi se introduce încet prin anus cu mişcări uşoare de rotaţie;
- tubul colonoscopului este introdus încet sub controlul monitorului de care este legat;
- pentru destinderea pereţilor colonului în vederea examinării se introduce aer;
- în timpul examinării asistenta linişteşte pacientul, îi recomandă să se relaxeze și să colaboreze;
- urmăreşte funcţiile vitale;
- schimbă poziţia pacientului dacă medicul solicită;
- serveşte medicului piesele anexe în funcţie de scopul şi indicaţia examenului;
- primeşte materialele extrase şi le pregăteşte pentru expedierea la examene de laborator.

Îngrijirea pacientului după colonoscopie

- dacă s-a făcut anestezie generală, pacientul rămâne în sală până la trezire;
- se supraveghează pulsul, TA, To, dureri abdominale;
- se hidratează pacientul dacă acuză slăbiciune;
- pot apărea: dureri abdominale, febră, frisoane, scaun cu sânge, situaţii în care este necesară continuarea
spitalizării;
- senzaţia de balonare determinată de introducerea aerului dispare treptat.

10. Pregatirea bolnavului pentru spirografie

Pentru spirometrie se foloseşte un aparat numit spirometru ce măsoară cât de mult aer încape în plămâni şi cât
de mult aer poate intra sau ieşi din plămân. Spirometrul are o piesă bucală legată la un sistem de măsurare al
fluxului şi volumului de aer care este la rândul său legat la un aparat, de obicei computer, ce înregistrează
rezultatele şi le reprezintă grafic (curbe) şi numeric.

Pentru diagnosticul şi evaluarea astmului la măsurătorile făcute cu spirometrul sunt importante:

Capacitatea vitală forţată (FVC pe buletinul spirometric), ce exprimă maximum de aer ce poate fi inspirat
şi expirat;

Volumul expirator forţat (FEV-1 pe buletinul spirometric), ce este maximum de aer ce poate fi expirat
într-o secundă.

Spirometria se efectuează numai în cabinetul medical şi tehnica este complet diferită de cea folosită pentru
măsurarea debitului expirator de vârf:
 12

iniţial pacientul respiră normal prin aparat (inspiră şi expiră);

se cere apoi un inspir lent şi maximal urmat de un expir lent şi maximal;

apoi se cere un inspir profund urmat de expir puternic şi cât mai rapid.

În tot acest timp buzele sunt ţinute strâns în jurul piesei bucale şi nasul este prins cu un clip nazal astfel încât
pacientul să respire numai pe gură.

Poziţia este de obicei şezândă, dar dacă pacientul preferă poate să stea şi în picioare, fără a se apleca însă în
faţă când expiră.

De obicei sunt necesare minim 3 măsurători corect executate, repetând secvenţa descrisă mai sus, uneori pot fi
necesare până la 8 teste.

Timpul necesar pentru spirometrie, depinzând de complexitatea acestuia şi de tehnica şi cooperarea

pacientului, variază de la 5 minute până la 30-45 minute.

Rezultatele la spirometrie sunt exprimate de obicei în procente faţă de valorile ideale ale funcţiei pulmonare
calculate funcţie de sex, rasă, vârstă şi înălţime. Este foarte utilă şi reprezentarea grafică a fluctuaţiei în timp a
funcţiei pulmonare a pacientului respectiv (trend de evoluţie)
11. Pregatirea si inregistrarea electrocardiogramei
a) Electrocardiograma simplă
Indicatii: angina pectoral, suspiciune de infarct sau pericardită, aritmii;
Pregătirea pacientului
- se informează pacientul ca înregistrarea nu e dureroasă;
- este rugat să colaboreze urmând recomandările asistentului medical;
- este așezat în decubit pe o canapea, bratele fiind lejer întinse pe lângă corp;
- membrele inferioare sunt întinse uşor depărtate, pentru ca electrozii să nu se atingă între ei;
- legătura între pacient şi aparat se face prin cabluri de culori diferite.

Înregistrarea electrocardiogramei
- se fixează electrozii pentru înregistrare;
- pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceştia se ung cu un gel bun conducător de
electricitate;
- montarea electrozilor se face astfel:
- la nivelul membrelor
 roşu – mâna dreaptă
 galben – mâna stângă
 verde – picior stâng
 negru – picior drept
- în zona procedurală, fixarea se face astfel:
 V1 – punctul parasternal drept - în spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului (rosu)
 V2 – punctul parasternal stâng - în spaţiul IV intercostal , pe marginea stângă a sternului (galben)
 V3 – situat între V2 şi V4 (verde)
 V4 – situat în spaţiul V intercostal pe linia medio- claviculară stângă (maro)
 V5 – situat la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă (negru)
 V6 – situat la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă (verde)
 13

Se înregistrează :
- 3 derivaţii bipolare standard notate cu D1 , D2 , D3;
- 3 derivaţii unipolare ale membrelor aVR , aVL , aVF;
- 6 derivaţii procordiale : V1 , V2 , V3 , V4 , V5 , V6;
- după ce pacientul se linisteşte , se face întâi testarea aparatului şi apoi înregistrarea propriu- zisă
- dacă aparatul înregistrează corerct, se trece la efectuarea examenului propriu-zis;
- pacientul este avertizat când trebuie să rămână în apnee;
- electrocardiograma este o succesiune de
 unde notate convenţional cu litere : P , Q , R , S , T , U
 segmente – distanţa dintre 2 unde : PQ , ST
 intervale – (unda + segment) notate QRS, PQ , QT , TP

b) Electrocardiograma de efort
Indicatii: insuficienta coronariana manifestata la efort
Efectuarea procedurii
- se montează electrozii;
- se face mai întâi o electrocardiogramă simplă;
- este pus apoi să pedaleze o bicicletă ergonomică sau să meargă pe un covor rulant;
- programul durează în mod normal 20-30 minute;
- în timpul efortului se înregistrează ECG, presiunea arterială;
- nu fumează înainte de test;
- mănâcă cu 2 ore înainte de de test;
- comunică medicului tratamentul care l-a luat în ziua respectivă;
- pacientul este sfătuit să anunţe orice manifestare în timpul examenului: durere, palpitaţii, jenă respiratorie.

c) Monitorizarea electrocardiografică ambulatorie (Holter)

Montarea electrozilor
- se îndepărtează pilozitatea, dacă este necesar;
- se pun electrozi;
- se verifică dispozitivul de înregistrare;
- se declanşează înregistrarea.

Instruirea pacientului în timpul înregistrării

- pacientul are obligaţia să supravegheze cutia apratului în timpul celor 24ore;
- duce o viaţă normală/obişnuită tot timpul înregistrării;
- pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toate manifestările particulare: palpitaţii, oboseală mare, efort
mare;
- pacientul notează toate activităţile efectuate şi toate evenimentele la care participă în 24ore;
- nu trebuie să folosească aparatura electrică sau electronică deoarece modifică traseul ECG.
Interpretarea rezultatelor se face de către medic, la sfârșitul înregistrării (dupa 24 ore).

12. Masurarea tensiunii arteriale

Tehnica
• TA se determină cu tensiometrul (sfigmomanometrul) aneroid sau cu coloană de mercur.
• Manşeta lui se aplică în jurul braţului, la 2-3 cm deasupra plicii cotului.
• Membrana stetoscopului se aplică la nivelul plicii cotului, deasupra arterei brahiale, depistate în prealabil
palpatoric
 14

• Se aplică stetoscopul pe artera brahială şi se creşte presiunea în manşetă, prin pompare, peste nivelul la care
dispare pulsul.
• Se decomprimă manşeta şi se determină presiunea sistolică care corespunde primului ton arterial.
• Tensiunea diastolică e indicată de momentul în care zgomotele arteriale dispar sau diminuă brusc în
intensitate.
• Braţul trebuie plasat la acelaşi nivel cu inima.
• La membrele inferioare TA se determină aplicând manşeta în treimea inferioară a coapsei, iar auscultaţia se
face pe artera poplitee.
• Valorile TA la membrele inferioare sunt cu circa 10 - 20 mm Hg mai mari decât cele de la membrele
superioare.

13. Efectuarea oscilometriei

Oscilometria
 metoda prin care se evidenţiază amplitudinea pulsaţiilor peretelui arterial cu ajutorul oscilometrului Pachon.
 aparatul este alcătuit dintr-un cadran gradat în unităţi, o manşetă pneumatică şi pară de cauciuc.
 manşeta aparatului se fixează pe membrele bolnavului la nivelul dorit, de unde pulsaţiile se transmit la
manometru.
Tehnica
 bolnavul este culcat în repaus cu cel puţin 15min înainte de măsurare
 se descoperă membrele superioare sau inferioare
 se aplică manşeta aparatului la nivelul dorit pe membrul de examinat
 se pompează aer până ce dispare pulsul periferic.
 se citeşte amplitudinea oscilaţiilor pe cadranul manometrului
 se scade presiunea cu 10 mmHg şi se citesc din nou oscilaţiile arteriale.
 se scade apoi presiunea din 10 în 10 cu citiri succesive până se găseşte valoarea maximă a amplitudinii care se
numeste indice oscilometric.
 valorile normale sunt apreciate în limite foarte lungi şi foarte variabile
 nu are importanţă valoarea obţinută, ci importantă este diferenţa dintre 2 regiuni simetrice care nu trebuie să
depăşească 2mmHg

14. Explorarea functională a aparatului renal

a. examenul urinii
A. Examenul macroscopic al urinii
1. Volumul urinar
-Normal, diureza este 1200 - 1500 ml
-Modificările volumului urinar:
 Oliguria = diureză sub 500 ml/24 ore.
 Anuria = diureză sub 100 ml.
 Poliuria = diureză peste 2500 ml
 Nicturia = micţiuni nocturne
 Polakiuria = micţiuni frecvente cu volum urinar redus.

B. Examenul fizic al urinii

1. Aspectul:
-Normal, imediat după emisie, urina este clară şi transparentă. Lăsată în repaus, se constată (frecvent la femei) un
nor fin (nubeculă) format din celule epiteliale descuamate, provenite din căile urinare (la femei și din vagin) şi rare
 15

leucocite înglobate în mucus, fără semnificaţie patologică.

-Modificările aspectului urinii:
- tulbure la emisie: in infectie urinara, piurie (opalescenta, albicioasa)
- urina opalescent lactescenta: in lipidurie (aspect lactescent datorita picaturilor de grasime)

2. Culoarea
-Normal, este variabilă de la galben pai la galben auriu
-Modificările de culoare ale urinii:
 aproape incoloră: tratament cu diuretice;
 galben pal: diabet zaharat, diabet insipid;
 galben-portocaliu: urină concentrată, febră, transpiraţie intensă;
 galben închis, portocaliu, prezenţa de pigmenţi biliari în exces (bilirubină, biliverdină);
 galben bruna ca berea: ictere hepatocelulare
 verzuie sau albastruie: ictere mecanice
 roz-roşie transparentă: hematurie;
 roşie: hemoglobinurie, mioglobinurie;
 verde: infecţie urinară cu Pseudomonas
 neagră – în melanom malign

3. Miros
-Normal, imediat după emisie mirosul urinei este fad, uşor aromatic.
-Modificările mirosului:
 intens amoniacal în: infecţiile urinare;
 de acetonă (“mere acre”) în: cetoacidoza diabetică cu cetonurie, după vărsături incoercibile;
 putrid în: infecţiile cu floră anaerobă, tumori vezicale suprainfectate;

C. Examenul chimic al urinii

1. pH-ul urinar
-Normal: este usor acid (5,7-7,4)
-Modificări:
 pH urinar acid:
 diabet zaharat (acidoză metabolică);
 deshidratare, diaree;
 infecţie urinară cu bacterii acidifiante (E. coli);
 alimentaţie hiperproteică;
 emfizem pulmonar (acidoză respiratorie)
 pH urinar alcalin:
 hiperventilaţie (alcaloză respiratorie);
 vărsături (alcaloză metabolică);
 acidoză tubulară renală;
 infecţie urinară cu bacterii care produc urează: bacili Gram (-) cum este Proteus
 regim alimentar lacto-vegetarian.

2. Densitatea urinară
-Normal, intre 1015-1025, cu variatii extreme in functie de dieta intre 1001-1030;
-Modificări:
- Hiperstenuria = densitate urinară spontană peste 1025
- Hipostenuria = densitate urinară în jur de 1012 – 1015
- Izostenuria = densitate urinară între 1010-1012
 16

3. Proteinuria
Normal, este absenta / sub 150 mg/24 ore
Patologic - creşteri persistente ale proteinelor urinare peste 500 mg/zi de cauză:
-Extrarenală:
a) proteinurie Bence-Jones
b) tulburări hemodinamice
 insuficienţa cardiacă
 hipertensiunea arterială.
-Renală:
a) de cauză glomerulară (glomerulonefritele acute sau cronice) cu:
 sindrom nefritic - proteinurie de 1-3 g/24 h
 sindrom nefrotic - proteinurie de peste 3,5 g/24 h
 ! Proteinuria este semnul cardinal în afecţiunile glomerulare!
b) de cauză tubulară
 pielonefritele acute
 sindrom Fanconi
 expunere la substanţe toxice

4. Glicozuria
Normal este absentă
Patologic: diabet zaharat

5. Cetonuria
Normal este absentă
Patologic: cetoacidoza diabetică

6. Prezenţa sângelui în urină

Normal, urina nu conţine sânge.
Patologic:
a) hematurie
- litiaza renala
- glomerulonefrite
- traumatisme
b) hemoglobinurie
- hemoliză intravasculară

7. Leucocituria
Normal este absentă
Patologic: infecţiile de tract urinar (ITU).

8. Nitriţii urinari
Normal sunt absenți
Testul pozitiv - indică prezența bacteriilor G neg, în caz de:
- cistită
- pielonefrită acută

9. Urobilinogenul urinar
Normal, urina proaspăt emisă conţine urobilinogen care, prin oxidarea la lumină, trece în urobilină
Patologic – ambele:
- crescute în urină în icterele hemolitice, icterele hepatocelulare
 17

- absente în icterul obstructive

10. Sărurile biliare:

Normal, sunt absente
Patologic, apariţia lor în urină (colalurie) se întâlneşte în situaţii care determină creşterea BD.

11. Lipiduria
Normal: < 0,01 g lipide/24 ore
Patologic: valori crescute > 0,5 g/24h – apare in: nefroza lipoidică

12. Ureea urinară:

Normal: 10-35 g/24h; 
Patologic:
- Valori crescute: regim hiperproteic, diabet zaharat, hipertiroidism
- Valori scăzute: perioada de creştere rapidă, IRA faza de stare, IRC terminală

13. Creatinina urinară

Normal: 600-2000 mg/24h
Patologic:
- Valori crescute: efort fizic, acromegalie.
- Valori scăzute: imobilizări prelungite, IRA şi IRC.

14. Acidul uric urinar

Normale: 250-750 mg/24 ore
Patologic:
- Valori crescute: gută, leucemii, tratament cu corticoizi.
- Valori scăzute: IRA şi IRC

15.Ionograma urinară
Valori normale: (mEq/zi)
 Clor = 120-140
 Sulfat = 20-75
 Fosfat = 25-30
 Sodiu = 120-260
 Potasiu = 50-100
 Calciu = 5-25
 Magneziu = 6-10

D. Examenul microscopic al urinii (sedimentul urinar)

1. Hematii
Normal: 0-2 hematii/câmp microscopic
Patologic: > 3 hematii /câmp;
2. Leucocite
Normal: 0-5 leucocite/câmp microscopic
Patologic: > 5 leucocite /câmp

3. Celule epiteliale
Normal: 3-4 celule epiteliale plate (CEP)/câmp microscopic
Patologic: 5-10 celule epiteliale/câmp
 18

4. Cilindri urinari
Normal: 0-1 cilindrii/câmp microscopic.
Reprezintă mulaje ale tubilor renali, apariția lor se corelează cu numeroase afecțiuni renale.
- cilindri acelulari: hialini, granuloși, grăsoşi, pigmentări
- cilindri celulari: eritrocitari (glomerulonefrite), leucocitari (pielonefrite),epiteliali (pielonefrite)

E. Examenul bacteriologic al urinii (urocultura)

Indicaţii:
- confirmarea diagnosticului de infecţie urinară. Se efectuează atunci când, în urma examenului sedimentului
urinar, se ridică suspiciunea de infecţie urinară. Cei mai frecvent incriminaţi germeni sunt: E. Coli, apoi
Proteus, Klebsiella, Pseudomonas.
Interpretare:
- absenţa germenilor - urocultură sterilă
- sub 10.000 germeni/ml - bacteriurie fiziologică
- 10.000 - 100.000 germeni/ml - bacteriurie de graniţă (necesită repetare)
- peste 100.000 germeni/ml - infecţie urinară

 testul Addis-Hamburger exprima numarul de hematii, leucocite si cilindrii eliminate/minut.

Tehnică:
- se colectează urina timp de 3 ore, după ce dimineaţa bolnavul a urinat şi a băut o ceaşcă de lichid
- sedimentul obţinut prin centrifugarea a 10 ml urină se examinează la microscop
Valori normale:
- hematii < 1.000/minut
- leucocite < 2.000/minut
- cilindrii <7/ minut

 examinarea sanguina
- EXAMENUL BIOCHIMIC AL SÂNGELUI
1. Ureea serică
Valori normale: 20 - 40 mg/dL
Patologic:
- valori crescute în IRA, IRC
- valori scăzute în disfuncție hepatică severă și malnutriție
2. Creatinina serică
Valori normale: 0,6 - 1,2 mg/dL
Patologic:
- crește în IRA, IRC (însă numai după o reducere cu cel puțin 50% a funcției renale!), acromegalie, utilizarea
de suplimente de creatină;
- scade în malnutriție, sarcină (hemodiluție)

3. Acidul uric seric

Valori normale: 3 - 7 mg/dL.
Patologic:
- creşte în IRC decompensată, în gută, rinichiul polichistic, leucemii, mielom multiplu.
- scade în boli neoplazice

4. Ionograma sanguină
Valori normale: (mEq/zi)
 Clor = 103
 19

 Sulfat = 1
 Fosfat = 2
 Sodiu = 135-145
 Potasiu = 3,5-5,5
 Calciu = 5
 Magneziu = 3

 clearance la creatinina
 Principiu:
Explorarea filtratului glomerular se face in practica prin cleareance-ul creatininei endogene (aceasta substanta
este filtrata si nemodificata in cursul trecerii sale prin tuburi)
 Tehnica
- bolnavul consuma 500 ml apa intre orele 6.30 – 7.00

la ora 7:
- bolnavul urineaza (urina se aruncă)

la ora 8:
- se recolteaza urina - se măsoară volumul ei
- se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă
la ora 9:
- se recolteaza urina - se măsoară volumul ei
- se masoara greutatea şi înălţimea bolnavului
- din cele două emisiuni de urină se trimit 10 ml la laborator împreună cu sângele recoltat pentru determinarea
creatininei
 Interpretare:
- valoarea normală = 140 ml/min±30.
- valorile scad sub 70 ml în insuficienţă renală.

 proba de concentratie si cea de dilutie (Volhard)

1. Proba de concentraţie
 Tehnică:
- in ziua probei, după ce urinează dimineaţa (proba dureaza 24 ore, incepe la ora 8)
- bolnavul va consuma o alimentaţie "seacă", saraca in lichide (carne, oua, paine, branza) şi maximum 500 ml
apa
- urina se va recolta din 4 în 4 ore ziua şi din 6 în 6 ore noaptea pana a doua zi la 8 – cu determinarea volumului
şi densităţii fiecărui eşantion.
 Interpretare:
Normal:
- se elimină 800 ml urină/zi
- densitatea urinară este de minimum 1027 intr-un eşantion (celelalte putând fi 1035-1040)
Patologic:
- hiposternurie - densitatea < 1024 si diureza despaseste de 2-3 ori aportul hidric → in IRC
- izostenuria - densitatea = 1010 (urina este izostenurica cu plasma)
- subizostenuria - densitatea < 1018
 Contraindicaţiile probei: HTA, edeme cardiace, renale, IRC avansat.
 20

2. Proba de diluţie
 Tehnică:
- Principiu: constă în aprecierea cantităţii de urină eliminată şi determinarea densităţii a 8 eşantioane recoltate
din 30 în 30 de minute timp de 4 ore.
- bolnavul, à jeun, urinează dimineaţa şi bea apoi o cantitate de 1,5 l apă
- din 30 în 30 de minute urinează în recipiente diferite.
 Interpretare
Normal:
- după 4 ore se elimină un volum urinar egal sau mai mare faţă de cel ingerat;
- în primele 2 ore diureza depăşeşte 1/2 din cantitatea ingerată;
- densitatea urinii scade, ajungându-se la valori minime = 1005 - 1010, pentru cel puţin una din probe.
Patologic:
- eliminarea unui volum urinar mai mic faţă de cel ingerat;
- eliminarea unui volum urinar relativ constant pentru fiecare eşantion;
- densitatea urinară a cel puţin unui eşantion nu scade sub 1010.

 proba Zimnitki
 Tehnica:  
- bolnavul este menţinut în pat.
- se administrează regim alimentar şi hidric normal.
- se recoltează urina din 3 în 3 ore timp de 24 h.
- se notează volumul şi densitatea fiecărei probe.
 Interpretare:
Normal: cu cât cifrele obţinute sunt mai îndepărtate între ele, cu atît capacitatea de adaptare a rinichiului este
mai bună.

 proba Essbach
 Principiul: Albuminele precipită cu acidul picric în prezenţa acidului citric. Măsurând cantitatea de precipita cu
ajutorul unei eprubete speciale, se poate aprecia cantitatea de proteine urinare.
 Tehnica:
-Reactivi: Reactivul ESBACH: acid picric 10g + acid citric 20g + apă distilată ad. la 1000 ml
- se dizolvă la cald şi se aduce la semn după răcire

-Albuminometrul Esbach este reprezentat de o eprubetă gradată cu dop. Începând de jos în sus gradaţiile sunt 1/2,
1, 2, 3, …până la 12. Deasupra gradaţiei 12 se găseşte un semn, notat cu litera U, iar deasupra lui U seste
inscripţionat un semn notat cu litera R

-Reacţia calitativă:
- La 2 - 3 ml urină filtrată sau centrifugată se adaugă un volum egal de reactiv Esbach.
- Apariţia unui precipitat care nu dispare la încălzire denotă prezenţa proteinelor (precipitatul dat de
pseudoalbumine dispare la încălzire).

-Reacţia cantitativă:
- Se pune urină centrifugată sau filtrată în albuminometrul Esbach până la semnul U.
- Se adaugă reactiv picrocitric până la semnul R.
- Se astupă eprubeta şi se agită bine.
- Se aşază în cutia specială a albuminometrului în poziţie verticală.
- După 24 de ore se scoate uşor, păstrând poziţia verticală şi se citeşte gradaţia la care se află marginea
superioară a precipitatului de proteine. 
 21

 Interpretare:
Cifra reprezintă cantitatea de proteine in g/l de urină.
- Dacă valoarea concentraţiei de proteine > 4 g % o, se diluează urina cu apă distilată, se determină concentraţia
de proteine, iar valoarea găsită se corectează cu diluţia folosită.
- Pentru a afla cantitatea de proteine din urina de 24 de ore se înmulţeşte această cifră cu volumul de urină din
24 de ore.

15. Pregatirea si efectuarea sondajului gastric

Scop/Indicaţii
- aspirarea conţinutului gastric;
- alimentaţia enterală;
- introducerea unor medicamente;
- obţinerea sputei înghiţite pentru cercetarea bacilului Koch.

Materiale necesare
 sondă nazogastrică (un tub de polietilenă care prezinta diferite dimensiuni în funcţie de capătul distal care
poate fi colorat diferit(cea mai groasă este neagră şi cea mai subţire albă). Sonda are aproximativ 120 cm
lungime, prezinta 3 gradaţii, a 2-a fiind cea mai importantă la 40 cm( indică ajungerea acesteia în stomac). La
capătul proximal sonda prezintă găuri laterale iar bontul distal e rotunjit pentru nu a produce leziuni.
 lubrefiant
 mănuşi
 tăviţă renală
 un pahar de apă sau ceai
 seringa de 20 ml; seringă Guyon (50 ml) sterilă;

Pregătirea pacientului
- se explică scopul şi necesitatea, modul de derulare a procedurii, durată;
- se explică modul de colaborare, se obţine consimţământul;
- sonda se poate introduce pe cale nazală sau bucală;

Efectuarea procedurii
- se instalează pacientul în poziţie şezând sau semişezând;
- se spală mâinile si se folosesc mănuşi de unică folosinţă;
- se dă pacientului să ţină tăviţa renală sub bărbie;
- se umezeşte vârful sondei pentru a asigura înaintarea;
- sonda se introduce cu grijă prin nara selectată împingând-o spre spate în jos;
- înghiţirea se face lent, dând pacientului la nevoie cantităţi mici de apă;
-vom explica pacientului ca în momentul în care o va simţi la nivel faringian să execute manevre de deglutiţie
-pe masură ce el face manevrele de deglutiţie noi introducem sonda până la gradaţia de 40cm
- se verifică poziţia sondei prin una din următoarele metode:
- aspirarea conţinutului stomacal;
- introducerea aerului;
- introducerea capătului liber al sondei într-un pahar cu apă;
- pentru alimentaţie sau introducerea unor medicamente verificarea trebuie făcută prin control radiologic;
- când sonda a ajuns în stomac la diviziunea 40 se fixează cu leucoplast pe nas astfel încât să nu împiedice vederea
şi să nu preseze nasul;
- se realizează o buclă din partea liberă a sondei pentru a permite mişcarea liberă a capului şi se face a doua fixare;
 22

- pacientul este aşezat în poziţie comodă;

- se continuă tubajul conform scopului şi indicaţiei;

16. Explorarea sindroamelor biochimice hepatice

1. SINDROMUL DE HEPATOCITOLIZĂ
Explorează lezarea/distrucрia hepatocitelor(hepatocitoliza) care este urmată de eliberarea în circulatie a:
1.1. Enzimele de hepatocitoliză:
a) Transaminazele :
- ASAT (GOT)
- ALAT (GPT)
- raportul ASAT/ALAT
b) Lactat-dehidrogenaza (LDH)
1.2. Substantele de depozit:
a) Sideremia 
b) Vitamina B12 

2. SINDROMUL EXCRETO-BILIAR
Explorează alterarea functiei de secretie si excretie a bilei în căile biliare intra- si extrahepatice prin:
1.1. Determinarea pigmentilor biliari în sânge/urină
a) Bilirubina totală (BT) 
b) Bilirubina indirectă (BI) 
c) Bilirubina directă (BD) 
d) Pigmentii biliari în urină
 Urobilinogenul (Ubg)
 Bilirubina:
1.2. Enzimele de COLESTAZĂ
a) Gama-glutamil transpeptidaza/transferaza (GGT) 
b) Fosfata alcalină (FAL) 
c) 5’-nucleotidaza 

2. SINDROMUL HEPATOPRIV
Explorează scăderea funcрiei hepatice caracteristice hepatopatiilor cronice si se manifestă prin:
a) Scăderea functiei hepatice de sinteză:  metabolismele intermediare (proteic, lipidic, glucidic).
b) Scăderea functiei hepatice de conjugare:  colesterolul
c) Scăderea functiei hepatice de detoxifiere:
  amoniacul seric
  ureei serice

3.1. Alterarea metabolismului PROTEIC

a) Colinesteraza serică (pseudocolinesteraza) 
b) Proteinele plasmatice:
  albuminemiei
  globulinelor
  raportului albumine/globuline

c) Electroforeza (ELFO)
 23

  albuminelor
  globulinelor
d) Timpul de protrombină (t.Quick, PT) 
e) Fibrinogenul 

3.2.Alterarea metabolismului LIPIDIC

 nivelul seric al lipidelor (lipemia)
 trigliceridelor (G)
 colesterolului total (CT)

3.3. Alterarea metabolismului GLUCIDIC

 Glicemia
 Testul de toleranĠă la glucoză pe cale orală (TTGO)

4. SINDROMUL INFLAMATOR-IMUNOLOGIC
4.1. VSH 
4.2. Electroforeza
-  albuminele
-  gama- globulinelor
4.3. Imunoelectroforeza:
-  IgM
-  IgG
-  IgA

17. Pregatirea bolnavului si efectuarea sondajului duodenal

Scop/indicaţii:
- extragerea conţinutului duodenal în vederea unor teste de diagnostic;
- drenarea căilor biliare;
- administrarea unor lichide hidratante şi nutritive, a unor medicamente;
- aspirare continuă la pacienții chirurgicali.

Materiale necesare:
- sondă Einhorn sterila (sondă de cauciuc prevăzută la capătul distal cu o olivă metalică ce are câteva orificii la
acest nivel, de aproximativ 150cm lungime, mai moale decât cea folosită la sondajul nazo-gastric)
- 2 seringi de 20 ml, seringă Guyon;
 lubrefiant
 mănuşi
 tăviţă renală
 un pahar de apă sau ceai

Pregătirea pacientului:
- se explică scopul şi necesitatea;
- se obtine consimţământul;
- se alege nara funcţională;
- se aşează pacientul în poziţie şezândă sau semişezândă.

Efectuarea procedurii:
 24

- se introduce sonda după tehnica tubajului gastric, până în stomac;

- se aşează apoi pacientul în decubit lateral drept cu capul mai jos;
- se introduce sub hipocondrul drept o pernă cilindrică sau un sul realizat dintr-o pătură rulată;
- se aşează în faţa pacientului o muşama acoperită cu aleza;
- se instruieşte pacientul să înghită incet, lent, 1-2 cm la 3-5 minute;
- este atenţionat că înghiţirea rapidă favorizează încolăcirea sondei în stomac;
- se verifică poziţia sondei prin:
- introducerea capătului liber al sondei într-o eprubeta - normal se scurge bila;
- se insuflă 60 ml aer în sonda şi se încearcă recuperarea după 1 min. dacă se obţin mai puţin de 20ml
sonda este în duoden;
- se introduc 10 ml lapte care nu mai pot fi recuperaţi – sonda este in duoden;
- control radiologic;
- la diviziunea 75 la arcada dentară, sonda este în duoden şi se continuă tubajul în conformitate cu scopul
urmărit.

18. Pregatirea bolnavului pentru examenul materiilor fecale

Prelevarea probelor
Materiale necesare:
- coprocultor steril;
- prosop de hârtie/hârtie igienică;
- ploscă;
- mănuşi de unică folosință.

a) pentru examenul coproparazitologic

- se utilizează coprorecoltoare fără mediu și cu linguriță atașată de capac, procurate de la laborator
- se recoltează fragmente de materii fecale cu aspect deosebit (cu mucozități, striuri de sânge, parți mai moi,
etc.) cât se pot lua cu lingurița coprocultorului
- dacă nu se poate aduce proba la laborator imediat, se păstrează bine închisă, la rece

b) pentru coprocultura
- se utilizează coprorecoltoare cu mediu procurate de la laborator
- se alege o porțiune reprezentativa din materiile fecale cat încape în linguriță coprorecoltorului
- se introduce în mediul din coprorecoltor și se amesteca cu acesta (pentru a permite conservarea germenilor până
la momentul prelucrarii în laborator)
- recipientul se mentine la temperatura camerei până la predarea în laborator

c) pentru determinarea sângerării oculte în scaun

- se recoltează materii fecale în coprorecoltor fără mediu
- se întrerupe cu 48 de ore ingestia de carne roșie, hrean, broccoli, conopidă, ficat, ridichi, banana si
medicamente sau suplimeti alimentari care contin fier sau vitamina C

d) pentru determinarea lipidelor în materii fecale (absorţia şi digestia lipidelor)

- se recoltează scaunele emise în 3 zile consecutive
- probele recoltate se trimit imediat la laborator.
- inainte cu 48 de ore se recomandă pacientului să consume 100 grame
Prezenţa lipidelor în scaun arată maldigestie şi malabsorţie, se numeşte steatoree.
19. Testul hiperglicemiei provocate - TTGO (testul de toleranta la glucoza - oral)
 25

Scop - testarea toleranţei la glucoză în vederea stabilirii diagnosticului de diabet zaharat la persoanele la care
glicemia bazală (preprandială, a jeun) este între 110-126 mg%.

Materiale necesare
- doză standard: - 75 g glucoză dizolvată în 300 ml apă pentru adulţi;
- 1,75 g/kg corp (greutatea ideală) fără a depăşi 75 gr. la copil;
- seringi, ace, flacoane sau vacuteinere pentru recoltarea sângelui
- flacoane pentru urină.

Pregătirea pacientului
- se explică necesitatea efectuării probei şi modul de derulare;
- se informează că ingerarea soluţiei de glucoză se face în 5 minute;
- se obţin eventuale informaţii despre regimuri de slăbire;
- se informează pacientul că este posibil să apară ameţeli, tremor, anxietate, transpiraţii care trebuie semnalate;
- se instruieşte să nu mănânce cel puţin 10 ore, să nu fumeze, să nu bea ceai sau cafea;
- înaintea probei nu se impun restricţii alimentare;
- în timpul probei, pacientul stă în repaus

Efectuarea probei (orar de desfăşurare 7,30-10,00)

Ora 7,30:
 se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
 se recoltează sânge pentru glicemia a jeun
 se administrează soluţia de glucoză (300 ml. apă + 75 g glucoză) pe care pacientul o bea în 5 minute;
 se notează timpul din momentul primei înghiţituri;
 pacientul rămâne în repaus, nu consumă alimente, nu fumează. Poate să bea apă;
După 2 ore (9,30)
 se recoltează sânge pentru glicemie;
 se etichetează probele şi se trimit la laborator.

Notă: Recoltarea se poate face şi la 1 oră dacă medicul solicită.

20. Ingrijirea bolnavilor cu insuficienta circulatorie acuta [colaps periferic]

Definitie: Colapsul periferic este caracterizat prin imposibilitatea sistemului circulator de a asigura sangele la
tesuturi si organe

Cauze:
- scaderea masei sangvine circulante prin: hemoragii, deshidratari
- dilatarea vaselor care poate fi declansata de: boli infectioase sub actiunea toxinelor, soc traumatic, soc
anafilactic

Conduita de urgență
1. In afara spitalului:
 Suprimarea cauzei determinate:
- combaterea durerii, hemoragiilor, a pierderilor de lichide, prin metodele cunoscute
 Transportul bolnavului la spital:
- bolnavul va fi asezat in pat in pozitie decliva prin inclinarea patului cu capul mai jos, pentru a favoriza irigatia
SNC
 Asigurarea ventilatiei pulmonare:
 26

 Stimularea circulatiei periferice:

- administrarea de bauturi calde
 Masuri de mentinere a temperaturii corpului:
- incalzirea progresiva si cu prudenta prin invelirea cu paturi incalzite, sticle cu apa fierbinte in jurul corpului

2. In spital:
 Asigurarea conditiilor de ingrijire
 Asigurarea repausului fizic si psihic:
- bolnavul va fi asezat in pat in pozitie decliva prin inclinarea patului cu capul mai jos
 Umplerea patului vascular in raport cu cauza declansatoare
- Atentie! Punctia venoasa este deosebit de dificila din cauza vaselor colabate
- Asistenta va recolta sange pentru probe de laborator [hematocrit, hemograma, grup sangvin]
- Asistenta va institui perfuia cu solutiile indicate de medic
- Asistenta va supraveghea bilantul hidric tinand cont de intrarile si pierderile de lichide
 Micsorarea patului vascular
Atentie! Medicatia vasopresoare se administreaza numai dupa umplerea vasculara si numai la indicatia
medicului
- Asistenta va avea pregatite medicamente vasopresoare: adrenalina, nor-adrenalina, dopamine
 Supravegherea si ingrijirea permanenta a bolnavului:
- Asistenta urmareste: pulsul, T.A., respiratia, temperatura, diureza
- Se asigura permeabilitatea cailor respiratorii, oxigenoterapiei si incalzirea bolnavului
- Este necesara repetarea zilnica a analizelor
- Asistenta medicala serveste bolnavul la pat pana la vindecare, cand nu mai exista pericolul recaderii

21. Ingrijirea bolnavilor cu insuficienta cardiaca

Definiţie
In insuficiența cardiacă - forta de contractie a inimii este scazuta si nu poate asigura un debit corespunzător
nevoilor de oxigen ale ţesuturilor în repaus şi la efort.
Acesti bolnavi necesita o ingrijire speciala care are ca scop:
- reducerea nevoilor energetice ale organismului pentru a putea scadea efortul cardiac
- mărirea forţei de contracţie a inimii, marindu-se astfel capacitatea functionala

Planul de ingrijire:
a. Asigurarea repausului fizic:
 saloane cu ambianţă plăcută,
 pat cu utilaj de rabatare - ortopnee,
 odihnă ziua în fotoliu.

b. Asigurarea repausului psihic: încurajarea pacientului, promptitudine la solicitări.

c. Asigurarea igienei personale:

 se face toaleta la pat;
 se fac frecţii cu alcool diluat pentru îmbunătăţirea circulaţiei periferice;
 pielea se va menține uscată;
 zilnic se va schimba lenjeria de corp.

d. Prevenirea trombozelor:
 se vor masa membrele inferioare zilnic;
 părţile edemaţiate se vor ține ridicate.
 27

e. Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative:

 pe lângă parametrii vitali, se ve ține evidenţa exactă a lichidelor consumate şi eliminate;
 se urmăreşte zilnic greutatea pacientului;
 se combate constipaţia.

f. Dieta va fi:
 hiposodată,
 în unele cazuri, hipocalorică,
 lichidele îngerate: 1,5-2 l în 24 ore,
 4-5 mese/zi, ultima cu 3 ore înainte de culcare.

g. Administrarea medicamentelor
 cardiotonicele se dau doar la indicaţia medicului – Digoxin;
 diureticele se administrează oral sau i.v. după caz – în urgenţe; se administrează ca
 tratament de întreținere dimineața.

h. Educaţia sanitară a pacientului vizează respectarea:

 dietei,
 repausului,
 schemei terapeutice,
 prevenirea infecțiilor respiratorii.

22. Ingrijirea bolnavilor cu insuficienta respiratorie

Planul de ingrijire
Materiale necesare:
- aparat de aspiraţie,
- oxigenoterapie,
- trusă de intubaţie laringiană, laringoscop,
- trusă pentru traheostomie,
- ace, seringi sterile,
- medicamente,
- aparat de respiraţie artificială.

Obiective şi măsuri
a. În obstrucţii supraglotice:
 aşezarea bolnavului în decubit dorsal cu capul în hiperextensie,
 împingerea anterioară a mandibulei şi tracţionarea limbii,
 curăţirea cavităţii bucale de secreţii,
 aplicarea loviturilor pe toracele posterior,
 intubaţie oro-faringiană
b. Permeabilizarea căilor respiratorii în obstrucţiile subglotice:
 se practică manevra drenajului postural – asistenta aşează bolnavul în decubit ventral sau lateral, cu
capul mai jos de trunchi;
 secreţiile se pot aspira electric, cu aspiratoare şi instrumente perfect sterile;
 se mai recomandă apăsarea diafragmului de jos în sus;
 în obstrucţiile severe se practică intubaţia orotraheală şi traheostomie, după care se face aspirarea
secreţiilor cu racord la sondele de aspiraţie.
c. Oxigenoterapia
 se face cu sonde nazale sterile, după ce oxigenul a fost umidificat, cu debit de 16-18 l/min.
d. Respiraţia artificială
 se aspiră secreţiile, se face respiraţie „gură la gură”, „gură la nas”, cu dispozitiv de respiraţie
 28

 cu burduf, acţionat manual, la domiciliul bolnavului, în timpul transportului

 în spital se face respiraţie artificială mecanică (respiraţie asistată).
Asistenta va preveni funcţionarea defectuoasă a aparatelor sau oxigenoterapia în exces.

e. Măsuri terapeutice etiopatogenice

- scoaterea din mediu
- hemisuccinat de hidrocortizon i.v.
- bronhodilatatoare i.v.
- puncţie pleurală
- Asistenta ajută menținerea poziţiei bolnavului semişezând, umidifică atmosfera din încăperi.

f. Supravegherea pacienţilor spitalizaţi

- asistenta urmăreşte:
 TA, pulsul
 respiraţia
 tegumentele pacientului
 temperatura
 expectoraţia
 diureza, transpiraţia.
- asistenta notează parametrii pe foaia de observaţie a pacientului, ajută la hrănirea şi hidratarea
pacientului: alimentaţia cu lingurița.
- va schimba poziţia bolnavului periodic, practică tapotaj toracic, aeriseşte salonul.

23. Ingrijirea bolnavilor cu bronhopneumopatie cronica obstructive (BPOC)

Masurile de urgenta
a. Oxigenoterapie pe sonda nasofaringiana pentru combaterea hipoxemiei – O2 se administreaa in doze
moderate, cu supravegherea bolnavului, cu un debit de 1-2 L/minut
b. Perfuzie cu:
- hemisuccinat de hidrocortizon 200 mg
- cloramfenicol hemisuccinat 1 g
- miofilin 2 fiole – 0,24 mg
- deslanosid 1 fiola – 0,4 mg, 30-40 picaturi pe minut
c. se transporta la spital sub stricta supraveghere, unde se va face un tratament complex:
- combatarea obstructiei prin drenaj postural, aspiratie bronsica si spalatura bronsica
- combaterea inflamatiei cu antibiotice:
- ampicilina 2-3 g/zi
- vibramicin 100 mg/zi
 corticoizi sunt indicati pentru actiunea lor antiinflamatoare, antisecretoare si antibronhospastica:
- prednison 20-30 mg/zi timp de 7-10 zile
 combaterea spasmului prin:
- bronhodilatatoare: amiofilina perfuzie 24 ore in solutie glucozata izotonica 5% - 1.500 ml
 administrarea de fluidifiante ale secretiei bronsice:
- bromhexin 30 picaturi de 3 ori pe zi
- alfa-chimotripsina in aerosoli de 2-3 ori pe zi
 la nevoie: tonicardiace, diuretice, anticoagulante, ventilatie mecanica
24. Ingrijirea bolnavilor cu varsaturi
Plan de ingrijire:
Materiale necesare:
 muşama,
 29

 tăviţă renală,
 pahar pentru clătit gura,
 material pentru reechilibrare hidroelectrolitică (soluţii perfu-zabile),
 sondă pentru aspiraţie gastrică,
 seringi pentru spălătură gastrică.

a. Măsuri de realizare:
 pacientul e plasat într-un salon aerisit şi va fi izolat cu un paravan de restul salonului;
 poziţia bolnavului:
 semişezând,
 şezând,
 decubit dorsal cu capul într-o parte.
 se protejează lenjeria cu muşama;
 se îndepărtează protezele dentare;
 asistenta susține cu o mână fruntea bolnavului şi cu cealaltă mână plasează tăviţa renală sub gură şi
bărbie;
 bolnavul e invitat să inspire adânc.

b. Măsuri speciale:
 la pacienţii inconştienţi, cu risc de aspiraţie a conţinutului vărsăturilor, se întoarce capul bolnavului în
partea stângă, se practică aspiraţie gastrică continuă
 în caz de stenoză pilorică sau ingestie de substanţe toxice, se face spălătură gastrică
 asistenta ajută bolnavul să clătească gura pentru curăţirea resturilor alimentare
 asistenta şterge pacientul la gură cu un şervet.

c. Tratament medicamentos:
 Metoclopramid 1-2 fiole/zi i.v.,
 Emetiral (drajeuri a 5 mg sau supozitoare),
 No-spa 1-2 fiole/zi i.m. sau i.v.,
 Atropină (fiole a 1mg, 1-3 fiole/zi s.c.).

d. Alimentaţia şi corectarea tulburărilor hidroelectrolitice:

 Se suspendă alimentaţia pe gură; ea se va face la început parenteral cu perfuzii cu glucoză 5%, 10%, soluţii
cu aminoacizi, vitamine şi electroliţi.

25. Ingrijirea bolnavilor cu diaree

Plan de îngrijire
Materiale necesare:
 muşama, aleze, ploşti
 materiale pentru toaleta regiunii anale, pentru recoltarea probelor de sânge şi materii fecale, pentru
perfuzie, pentru reechilibrarea hidroelectrolitică
 paravan, pături, termofoare
 material pentru hemocultură şi coprocultură.

a. Pregătirea condiţiilor de îngrijire

- bolnavul va fi plasat într-o rezervă sau izolat de restul salonului cu un paravan;
- patul se acoperă cu muşama;

b. Igiena generala si corporala:

- în caz de incontinenţă de materii fecale, se va aşeza sub bolnav o ploscă de cauciuc, care se va schimba periodic;
- asistenta pregăteşte un număr suficient de aleze şi comprese pentru a le avea la dispoziţie;
- supravegherea tranzitului intestinal şi a igienei locale.
 30

- dacă numărul scaunelor este mic şi starea bolnavului este bună, acesta va fi însoţit de infirmieră la toaletă.
- numărul scaunelor poate ajunge la 10-20 pe zi, însoţite şi de dureri (în holeră poate ajunge la peste 100),
epuizând rapid forţele bolnavului. De aceea bolnavul trebuie servit cu plosca la pat. (Este bine să se lucreze cu
două ploşti pentru a se putea rezerva timp suficient pentru curăţirea ploştii).
- asistenta notează numărul şi caracterul scaunelor în foaia de temperatură.
- pentru analiza de fecale, unele emisii vor fi captate în bazinet.
- se recomandă ca bolnavilor cu incontinenţă de fecale sau diaree intensă, să li se aşeze între picioare comprese
uscate care să acopere regiunea anală, pentru ca materiile fecale să nu se împrăştie pe suprafaţa patului.
Schimbarea acestora ca şi a alezelor se face ori de câte ori este nevoie.
- toaleta anusului se face de mai multe ori pe zi şi se dezinfectează cu acid boric 2-3%.
- corectarea tulburărilor hidroelectrolitice, recoltarea de produse biologice şi urmărirea funcţiilor vitale şi
vegetative:
- în diaree, rehidratarea se poate face pe cale orală, completată cu perfuzii intravenoase.
- se urmăreşte înlocuirea pierderii de ioni. Prin diaree se pierd mai mult sodiu şi potasiu.
- în caz de infecții, se recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun pentru coprocultură.

c. Asigurarea repausului şi menținerea temperaturii constante

- repausul la pat se impune în cazurile cu stare generală alterată.
- diareea intensă duce la mari pierderi de energie calorică. Bolnavii vor fi încălziţi cu termofoare, pături, pernă
electrică pe abdomen.

d. Asigurarea alimentaţiei
- alimentaţia în primele 24-48 de ore constă din dietă hidrică: ceai neindulcit, supă de morcovi strecurată, zeamă
de orez, mere crude rase)
- treptat, se introduc cantităţi mici de carne slabă fiartă, brânză de vacă, pâine albă prăjită, supe strecurate de
legume cu paste făinoase, ouă fierte moi.
- supă, în 4-5 zile, se ajunge la o alimentaţie completă.

e. Tratament medicamentos
Asistenta pregăteşte medicamentele pe care, la indicaţia medicului, le administrează.
- pentru tratament simptomatic:
- spasmolitice (atropină, papaverină, scobutil),
- loperamid,
- smecta.
- pentru tratament antimicrobian:
- sulfamide,
- antibiotice (doxiciclin),
- derivaţi ai nifrofuranului (furazolidon 4x1 comprimat/zi).

26. Ingrijirea bolnavilor cu hemoragii digestive

Definiţie
Pierderea de sânge cu oricare localizare între esofagul superior şi ligamentul Treitz reprezintă
hemoragia digestivă superioară (HDS).
Hemoragiile digestive superioare pot fi secundare unei afecţiuni digestive sau reprezintă
manifestarea unei boli generale.

Manifestari: hematemeza (vărsături); melena (scaun); hematochezia (rectoragia)

Cauze:
- Ulcerul cronic gastric / duodenal
- Tumori benigne / maligne ale tubului digestive
 31

- Gastrite hemoragice acute

- Varice esofagiene
- Esofagite
- HTP

Regula! In orice hemoragie digestiva internarea in spital este obligatorie, de obicei intr-un serviciu chirurgical

Plan de ingrijre
a. Asigurarea repausului
- repaus la pat in decubit dorsal, fara perna
- se interzice orice efort fizic
- asistenta va colecta intr-un vas sangele eliminate de bolnav si-l va prezenta medicului
b. Supravegherea functiilor vitale si aprecierea clinica a gravitatii
- asistenta va urmari pulsul, TA, diureza
- se va aprecia gravitatea:
 dupa cantitatea de sange pierdut
 dupa modul cum s-a produs hemoragia
c. Aplicarea masurilor terapeutice
- asistenta va aplica masurile indicate de medic
- aplica punga de gheata in regiunea epigastrica
- pregateste sange izogrup, izoRh si instaleaza transfuzia de sange
- administreaza medicamente hemostatice: vitamina K, C, trombina
- instaleaza perfuzie cu macrodex sau ser fiziologic, glucozat pentru refacerea volemiei
- pregateste si administreaza sedative: diazepam pentru calmarea starii de agitatie
- uneori se face aspiratie si spalaturi gastrice in scop hemostatic
d. Examinari de laborator
- se recolteaza sange pentru determinarea hematocritului, nr. hematii, hemoglobin
- se recolteaza scaun in vederea punerii in evidenta a sangelui din materiile fecale [reactia Adler]
- in cazuri grave se determina: azotemia, ionograma, teste de coagulare
e. Alimentatia
- ziua 1: bolnavul poate primi numai lichide reci si bucati de gheata
- ziua 2: regim hidrozaharat – lapte
- ziua 3: supe, gris cu lapte, pireu de legume, oua moi, fructe crude
- se ajunge treptat in 5-7 zile la 1500-2000 calorii/zi
f. Particularitati terapeutice
- cand hemoragia este produsa de rupture varicelor esofagiene, se introduc in esofag sonde speciale
- uneori se recomanda evacuarea sangelui din intestin prin clisme, urmate de lavaj (in ciroze hepatice pentru
prevenirea encefalopatiei portale)
- in gastritele hemoragice se administreaza pansamente gastrice amestecate cu trombina uscata sterila
In cazul in care hemoragia nu cedeaza sau se repeta dupa incercarea metodelor terapeutice
descrise, se recurge la interventia chirurgicala.

27. Ingrijirea bolnavilor cu afectiuni hepatobiliare

Plan de ingrijire:
a. Asigurarea repausului fizic şi psihic
 32

- poziţia cea mai bună care asigură o bună irigare a ficatului este decubitul dorsal;
- în colica biliară (hepatică) poziţia - „cocoş de puşcă” astfel incat îşi relaxează presa abdominală.

b. Asigurarea alimentatiei
- în perioada acută a hepatitelor: regim fără grăsimi şi bogat în hidraţi de carbon şi vitamine; proteinele se vor da
progresiv; se admit grăsimile vegetale şi untul; se interzic băuturile alcoolice, condimentele;
- în ciroze, acelaşi regim, hiposodat când există ascită;
- în afecţiunile biliare se vor evita alimentele meteorizante, grăsimile animale, ouăle; se admit făinoase, budinci,
carne albă.

c. Supravegherea pacientului
- se urmaresc: temperature, culoarea sclerelor si a tegumentelor, pruritul, culoarea scaunelor, culoarea si
cantitatea urinei, edemele, modificarile de comportament, aportul de lichide, greutatea corporala

d. Asigurarea igienei bolnavului si prevenirea infectiilor

- bolnavii cu ciroză hepatică sunt foarte sensibili la infecții; nu vor fi aşezaţi în saloane cu bolnavi cu angine,
stafilococii cutanate, infecții pulmonare;
- pielea edemaţiată este mai sensibilă, necesită multă atenţie la igiena corporală;
- unghiile bolnavilor trebuie tăiate scurt pentru a evita lezarea şi infectarea tegumentelor cu ocazia gratajelor în caz
de prurit;
- toaleta cavităţii bucale se va efectua cu mare atenţie fiindcă timpul de sângerare este crescut şi sunt predispuşi la
hemoragii ale mucoaselor;
- deoarece bolile hepato-biliare pot fi de etiologie infecțioasă, asistenta va ține cont de normele de prevenire a
infecțiilor intraspitalicești, respectând cu stricteţe măsurile de asepsie şi antisepsie în efectuarea tuturor
manoperelor.

28. Ingrijirea bolnavilor cu aplazie medulara

Definitie: Aplazia medulara reprezinta rarefierea maduvei osoase, care se traduce printr-o diminuare a numarului
de globule rosii, de globule albe si de plachete. 

Cauze - Aplazia este cauzata de incapacitatea maduvei osoase de a produce celulele susee (forma de origine a
celulelor sangvine). 

Simptome si semne:
- lipsa de globule rosii antreneaza o anemie (paloare si oboseala)
- lipsa de globule albe expune subiectul la infectii
- lipsa plachetelor provoaca hemoragii (purpura)

A. Ingrijirea pacientului cu anemie

- asigurarea repausului la pat
- psihoterapie
- oxigenoterapie prin deschiderea geamului
- monitorizarea si notarea functiilor vegetative: TA, puls, temperatura, respiratie
- monitorizarea unei perfuzii la indicatia medicului
- recoltarea produselor biologice si patologice pt examenele de laborator :
- sange pentru determinarea:
 nr leucocitar, hematiilor, hematocritul, hemoglobina
 stabilirea rezistentei globulare,
 sideremia, bilirubina, ELFO, trombocite
 TS, TC, VSH, proteinemia
- urina pentru examenul sumar de urina
 33

- administrarea medicatiei prescrise de medic

 preparat de Fe
 vitamina C, K
 glucoza 5%
 ser fiziologic
- asigurarea igienei tegumentelor si mucoaselor
- asigurarea regimului dietetic: alimente bogate in fier, calciu, vitamine bazate pe carne, legume verzi
- observarea eventualelor complicatii si anuntarea medicului
- educatie pentru sanatate

29. Ingrijirea bolnavilor cu sindroame hemoragipare

Definitie: afectiune caracterizata prin tendinta crescuta la hemoragii (cutanate, ale mucoaselor sau tesuturilor), ce
apare in timpul mecanismului normal al hemostazei

Cauze
- Anomalii vasculare: purpura reumatoida, purpura senile, teleangiectazia hemoragica ereditara
- Tulburari in procesul de coagulare: trombopatii, coagulopatii
- Anomalii trombocitare: trombocitopenii, trombocitopatii
- Defecte ale coagularii: carenta vit K

Plan de ingrijire:
- Asigurarea igienei de pat si de corp
- Asigurarea repausului la pat (obligatoriu in dispnee, febra)
- Inlaturarea obiectelor inutile din jurul pacientului
- !!! se interzice administrarea aspirinei, injectiilor i.m. si a dextranului
- Supravegherea permanenta a starii generale si anuntarea celor mai mici modificari survenite
- Efectuarea bilantului ingestie-excretie in cazul pacientilor febrile sau cu varsaturi
- Regim alimentar bogat in vitamin, in special vitamina C
- Initial HZ, HZL (in perioadele febrile) apoi diversificat (carne, viscere, lactate, cruditati)
- Asigurarea unei pozitii commode in cazul artralgiilor
- Aplicarea compreselor reci in cazul hemartrozelor
- Prevenirea contactului cu medicamentul sau alimentul care a determinat purpura

30. Ingrijirea bolnavilor cu sondaj vezical

1. Sondajul vezical la femeie
Scop/indicaţii
- evacuarea conţinutului vezicii urinare când aceasta nu se mai produce spontan, sau captarea urinii în caz de
incontinenţă;
- spălătura vezicală.

Material necesar:
- sonde urinare sterile (foley, nelaton) de diferite dimensiuni;
- taviţă renală;
- mănuţi sterile si mănuşi de unică folosinţă;
- soluţii dezinfectante, tampoane şi comprese sterile, seringi, ser fiziologic sau apă sterilă, soluţii sterile pentru
lubrifierea sondei;
- pungi colectoare;
- materiale pentru toaleta organelor genitale;
- muşama, aleză;
 34

- 1-2 eprubete sterile;

- 1-2 eprubete curate şi uscate.

Pregătirea pacientei:
- se informează pacienta privind derularea procedurii;
- se obţine colaborarea şi consimţământul;
- se aşează pacienta în poziţie ginecologică;
- se asigură intimitatea.

Efectuarea procedurii:
- sondajul se efectueaza in conditii de asepsie a pacientei si a instrumentelor si a mainilor celui care o executa;
- se îmbracă mănuşi de unică folosiţă;
- se efectuează toaleta regiunii vulvare cu apă si săpun;
- se schimbă mănuşile cu cele sterile;
- se evidenţiază meatul urinar;
- se dezinfectează orificiul uretral de sus în jos folosind 2-3 tampoane;
- se prinde sonda între degetele mediu şi inelar ale mâinii dominante;
- se lubrifiază sonda cu ulei steril;
- se ţine sonda ca pe un creion în timpul scrisului şi se introduce în uretra la o adâncime de 4-5 cm;
- se continuă sondajul în funcţie de scopul propus.

Îngrijirea pacientei după procedură

- este ajutată să se imbrace, să se așeze într-o poziție comodă;
- se verifică dacă acuză disconfort;
- dacă acuză dureri sau sângerează se anunță medicul.

2. Sondajul vezical la bărbat

Scop/indicaţii:
- evacuarea conţinutului vezicii urinare când aceasta nu se mai produce spontan, sau captarea urinei în caz de
incontinenţă;
- spălătură vezicală.

Material necesar:
-la fel ca la sondajul vezical la femeie

Pregăatirea pacientului
- se informează pacientul despre derularea procedurii;
- se obţine colaborarea şi consimţământul;
- se aşază pacientul în decubit dorsal cu picioarele întinse uşor depărtate cu o pernă tare sub bazin.

Efectuarea procedurii:
Primul sondaj vezical la bărbat se face de către medic, procedura poate fi făcuta de către asistentul medical pe
baza unui protocol stabilit şi semnat de medic.
- se verifică recomandarea medicală;
- se aşază pacientul în decubit dorsal cu picioarele intinse si usor departate;
- se protejează patul cu aleză şi muşama;
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- se efectuează toaleta glandului cu apă şi săpun;
- se dezinfectează meatul urinar folosind 3 tampoane, ser fiziologic şi soluţie antiseptică;
- se schimbă mănuşile cu cele sterile;
 35

- se prinde sonda cu mâna dominantă;

- se lubrifiază în întregime şi extremitatea liberă se introduce încet la o adâncime de 10-15 cm;
- în timpul introducerii sondei, penisul se ţine în poziţie verticală, se respectă traiectul fiziologic al uretrei;
- se continuă sondajul conform scopului.

Îngrijirea pacientului după procedură

- sonda poate să rămână pe loc în funcţie de scop;
- pacientul este aşezat într-o poziţie comodă;
- se verifică dacă acuză disconfort, dacă are senzaţie de arsură.

31. Ingrijirea bolnavilor cu insuficienta renala acuta si cronica

Definitie:
IRA se caracterizeaza prin deteriorarea rapida a functiei renale de excretie, ducand la acumularea de produsi
metabolici in sange si de lichid extracelular
In acest caz rinichiul nu poate elabora urina in cantitatea si concentratia corespunzatoare, iar produsele
rezultate din metabolism raman in sange si provoaca intoxicatii.

Cauze:
- Prerenale:
 stari de soc: hipovelemic, hemoragic
 stari de deshidratare: varsaturi, diaree
 insuficienta periferica acuta: septicemii, soc anafilactic
- Renale:
 necroze tubulare
 boli renale parenchimatoase: glomerulonefrite, nefrite interstitiale
 boli vasculare ale rinichiului: ocluzia arterei/venei renale
- Postrenale:
 Tumori de vecinatate afecteaza ambele uretre
 Procese uretrale inflamatorii

Conduita de urgenta:
a. Crearea conditiilor optime de efort:
- asigurarea unui pat special corespunzator afectiunii
b. Igiena generala si corporala
c. recoltarea probelor de laborator:
- recoltarea sângelui pentru examinări de laborator (pH, uree, ionogramă, creatinină);
- recoltarea urinei pentru examinări fizico-chimice;
d. supravegherea bolnavului
- urmărirea respirației (respirație Kussmaul în acidoză);
- măsurarea TA, puls, temperatură, respirație (febra și polipneea pot crește pierderile de apă);
- efectuarea ECG – pentru a observa apariția schimbărilor tipice de hiperkaliemie;
- observarea semnelor de hipokaliemie;
e. corectarea echilibrului hidroelectrolitic
- efectuarea bilanțului hidric (intrări-ieșiri);
- observarea vărsăturilor (se pierd ioni de Na+, K+, Cl- și apă) și combaterea lor;
- măsurarea greutății corporale pentru a preveni hiperhidratarea;
- observarea apariției diareei (se pierd ioni de K+);
f. împiedicarea acumulării produșilor azotați în cazul anuriei și asigurarea regimului dietetic;
 36

- diminuarea catabolismului proteic prin epurare extrarenală, hemodializa și dializă peritoneală;

g. restabilirea diurezei in cazul oliguriei si tratamentul anuriei
- se administreaza manitol si furosemid
- ! Atentie: Diuretice se administreaza numai dupa corectarea volemiei
h. ingrijiri care privesc manifestari adaugate:
- observarea turgorului pielii;
- observarea semnelor și simptomelor de infecție;
- asigurarea unui mediu securitar;
- efectuarea îngrijirilor igienice și servirea la pat cu ploscă, urinar;
- prevenirea complicațiilor, aprecierea nivelului de conștiență;
- orientarea pacientului în timp și spațiu;
- combaterea convulsiilor;
- suportul psihic al pacientului;
i. educarea pacientului:
- explicarea cauzelor care au declanșat IRA;
- explicarea dietei și necesității restricției de lichide, sare;
- necesitatea îngrijirilor igienice riguroase;
- modul de prevenire a complicațiilor;
- modul de administrare a medicamentelor (doză, orar, efecte secundare, reacții adverse);
- necesitatea controalelor medicale ulterioare.
j. educarea familiei – referitor la sprijinul ce trebuie oferit pacientului.

32. Ingrijirea bolnavilor imobilizati la pat

Plan de ingrijire:
a. Crearea conditiilor optime de efort:
- asigurarea unui pat special corespunzator afectiunii
b. Igiena generala si corporala:
- aerisirea salonului
- curatenia asternuturilor si a lenjeriei de corp
- toaleta si igiena locala
c. Alimentatia bolnavului
- alimentatia trebuie facuta la pat active/pasiv in functie de starea bolnavului, intr-o pozitie comoda
- asistenta medicala va respecta orarul meselor
d. Supravegherea starii generale, executarea examinarilor si tratamentelor
- se urmaresc functiile vitale si vegetative (puls, TA, respiratie, temperature, diureaz, scaun)
- examinarile paraclinice, tratamentele se executa la pat, iar daca nu este posibil se transporta pacientul la sala de
tratament
e. Prevenirea escarelor
- asistenta medicala verifica zonele expuse la escare si va schimba pozitia bolnavului in mod regulat
- bolnavului i se va oferi in mod regulat urinarul si plosca
f. Prevenirea altor complicatii
- pneumonii
- tromboze
- atrofierea muschilor si scaderea tonusului
- stomatita
- constipatia
- deformarile articulare, pozitiile vicioase ale membrelor si coloanei vertebrale pot fi prevenite prin asigurarea
pozitiei corecte in pat
 37

33. Recoltarea si transportul produselor patologice

1. Recoltarea sangelui
a) Recoltarea sangelui capilar pentru examene hematologice:
 hemoleucograma, hemoglobina, timp de sangerare, timp de coagulare,
 examen parazitologic,
 grup sanguin.

Materiale necesare:
 manusi de cauciuc
 ace, tampoane de vata, seruri test
 tava medicala, camera umeda, lame uscate, pipete Potain
 dezinfectant: alcool 90

Pregatirea pacientului:
 pregatirea psihica:
- se anunta sa nu manance
- i se explica necesitatea efecturaii tehnicii
 pregatire fizica:
- se aseaza in pozitie sezand cu mana sprijinita

Efectuarea procedurii:
- se face dezinfectia degetului inelar cu un tampon cu alcool 90
- cu o miscare brusca se inteapa pupla degetului in partea laterala a extremitatii
- se sterge cu un tampon uscat prima picatura, se lasa sa se formeze o alta picatura de sange din care se
recolteaza cu pipeta sau lama
- se sterge cu un tampon cu alcool

Pregatirea produsului pentru laborator – efectuarea frotiului:

- la extremitatea unei lame se pune o picatura de 3-4 mm diametru
- se aseaza o lamela cu marginile in unghi de 45 cu lama
- cu lamela se intinde picatura de sange fara sa o fragmeneteze pe lama
- se agita lama pentru uscare
- se eticheteaza si se trimite la laborator

b) Recoltarea sangelui venos pentru examenele hematologice

 Sedimentarea – asezarea progresiva a elementelor figurate spre fundul eprubetei din sange necoagulabil
lasat in repaus
 Viteza de sange a hematiilor (VSH) – rapiditatea cu care se produce depunerea lor

Materiale necesare:
Sterile:
- Seringa de 2 ml uscata
- Solutie de citrat de Na 3,8 %
- Ace pentru punctia venoasa
Nesterile:
- Stativ si pipete Westergreen
- Pernuta, musama, eprubete, tavita renala, garou, vata
 38

Dezinfectant: alcool 90

Pregatirea pacientului:
 Pregatire psihica:
- i se explica necesitatea efectuarii examinarii
 pregatirea fizica:
- se anunta sa nu manance, sa pastreze repaus fizic

Efectuarea procedurii:
- asistenta se spala pe maini cu apa si sapun
- imbraca manusi de cauciuc sterile
- aspira in seringa 0,4 ml citrat de Na 3,8%
- punctioneaza vena fara garou si aspira sange pana la 2 ml
- retrage acul si aplica tampon cu alcool
- scurge amestecul sange-citrat in eprubeta si omogenizeaza lent
- aseaza eprubeta in stativ
- ingrijeste pacientul

Pregatirea produselor pentru laborator:

- se completeaza buletinul
- se eticheteaza produsul
- se aspira cu pipeta Westergreen pana la gradatia 200
Hematocrit
- se recolteaza 2 ml de sange pe cristale de EDTA – 0,5 ml solutie
Rezistenta globulara
- se recolteaza sangele pentru obtinerea globulelelor rosii
- se recolteaza 5-6 ml de sange si se trece imediat intr-un balon Erlenmeyer de 100 ml in care s-au pus 5-10
perle de sticla
- se agita usor balonul timp de 5-10 minute cu miscari circulare

c) Recoltarea sangelui pentru examene biochimice

- se efectueaza prin punctie venoasa, dimineata, “a jeune”
- se recolteaza 5-10 ml sange simplu, pentru a determina:
 uree sanguina, acid uric, creatinina, bilirubina
 colesterol, lipemie
 fosfataza alcalina, transaminaza, amilaza
 ELFO
 sideremie, calcemie, ionograma sanguina
 glicemia, fibrinogen, timp de protrombina

d. Recoltarea sangelui pentru examene serologice

- cerceteaza prezenta sau absenta anticorpilor in serul bolnavului
- recoltarea sangelui se face prin punctie venoasa, intr-o cantitate de 5-10 ml
- dupa coagulare, se desprinde cheagul de pe peretele eprubetei
- dupa 30 minute se pune serul intr-o eprubeta
- serul nehemolizat – culoare galbuie, serul hemolizat – roz
 39

e. Recoltarea sangelui pentru examen bacteriologic – Hemocultura

Definitie: reprezinta introducerea sangelui pe un mediu de cultura pentru examen bacteriologic

Pregatirea pacientului:
- psihic si fizic

Executie – este nevoie de 2 asistente medicale:

- spala si dezinfecteaza regiunea
- imbraca manusi sterile
- aplica garoul la 20 cm de locul punctiei
- efectueaza punctia venoasa
- aspira 2 ml sange
- insamanteaza: 2 ml in eprubeta cu geloza; 10 ml in bulionul citrat
- omogenizeaza prin miscari de inclinare

Pregatirea produsului pentru laborator:

- se eticheteaza cu data, ora, temperatura
- se trimit imediat la laborator si se pun la termostat la 37C
- se noteaza in foaia de observatie data si numele persoanei careia i s-a recoltat

2. Recoltarea exudatului faringian

Pregatirea pacientului:
- psihic si fizic

Executie:
- se recolteaza inainte de administrarea antibioticelor sau sulfamidelor
- asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza cu alcool
- isi pune masca de protective
- invita pacientul sa deschida gura si inspecteaza fundul de gat
- deschide eprubeta cu tamponul faringian
- flambeaza gatul eprubetei si o inchide cu dop steril
- apasa limba cu spatula lingual
- cu tamponul faringian sterge depozitul de pe faringe si amigdale, dezlipeste o portiune din falsele
membrane (cand este cazul)
- flambeaa gura eprubetei si introduce tamponul faringian in eprubeta care se inchide cu dopul flambat
- la indicatia medicului, intinde produsul obtinut pe lame de sticla pentru frotiuri colorate sau insamanteaza
imediat pe medii de cultura, succesiv doua eprubete din aceeasi recoltare
- se spala pe maini cu apa si sapun

Pregatirea produsului pentru laborator:

- se transporta produsul la laborator evitand suprainfectarea
- daca nu este posibila insamantarea la patul bolnavului, tamponul se umezeste in prealabil cu ser fiziologic
- se noteaza in foaia de observatie data si numele persoanei careia i s-a recoltat

3. Recoltarea sputei
Pregatirea pacientului:
 40

- psihic si fizic

Executia:
- i se ofera paharul cu apa sa-si clateasca gura si faringele
- i se ofera vasul de colectare un functie de examenul cerut
- se solicita pacientului sa expectoreze dupa un efort de tuse
- se colecteaza sputa matinala sau adunata din 24h

Recoltarea sputei prin frotiu faringian si laringian

- se umezeste tamponul de vata cu apa distilata sterile
- se apasa limba cu spatula
- se introduce tamponul in faringe cerand pacientului sa tuseasca
- sputa eliminata se prinde pe tamponul de vata care se introduce imediat in eprubeta sterile
- frotiul laringian se recolteaza de medic patrunzand cu tamponul in laringe sub control laringoscopic

Pregatirea produselor pentru laborator:

- se acopera recipientele
- se eticheteaza
- se trimit la laborator

Notarea in foaia de observatie:

4. Recoltarea urinei
Pregatirea pacientului:
- psihic si fizic
Executie:
 recoltarea urinei pentru examen sumar:
- se face toaleta perineală;
- se spală mâinile;
- se declanşează micţiunea şi primul jet se elimină în toaletă;
- se opreşte voluntar micţiunea (dacă este posibil) şi se recoltează eşantionul pentru examinare;
- se continuă micţiunea;
- se închide colectorul fără a atinge interiorul;
- se etichetează, se trimite la laborator.

 recoltarea urinei pentru urocultura la jumatatea mictiunii:

- se face toaleta perineală;
- se spală mâinile, se dezinfectează;
- se îmbracă mănuşi de cauciuc;
- se invită pacientul să declanşeze micţiunea, se recoltează din mijlocul jetului;
- se închide colectorul fără a atinge interiorul;
- se etichetează, se expediază la laborator.

 recoltarea urinei prin sondaj vezical:

- se clampează sonda urinară la câţiva cm. deasupra locului prelevării;
- se aşteaptă 15-20 minute;
- se dezinfectează mâinile;
- se dezinfectează sonda la locul de prelevare, folosind alcool 70% sau un alt dezinfectant adaptat;
- se înţeapă sonda cu un ac hipodermic şi se aspiră cantitatea necesară cu o seringă de 20 ml.
 41

 recoltarea urinei prin punctie vezicala:

a. Recoltarea la femei
- se îndepartează lenjeria intimă;
- se spală mâinile cu apă si săpun;
- se pun mănusi de unică folosintă;
- se face toaleta locala;
- se încalecă vasul wc-ului (sau un alt vas colector);
- se declanşează micţiunea menţinând îndepartate labiile mici;
- urinează aproximativ 100 ml şi fără a întrerupe jetul se colectează în urocultor cantitatea necesară având
grija să nu se atingă gura recipientului;
- se retrage recipientul din jet, se continuă micţiunea ţinând în continuare labiile depărtate.

b. Recoltarea la bărbat
- se spală mâinile cu apă şi săpun;
- se usucă folosind prosop de hârtie;
- se decaloteaza glandul;
- se face toaleta locala;
- se menţine glandul în continuare decalotat şi se declanşează micţiunea;
- se elimină aproximativ 100ml, apoi se introduce urocultorul în jet şi se recoltează 10 ml fără să se atingă
marginea;
- se retrage recipientul şi se continuă micţiunea

Ingrijirea ulterioara a pacientului:

- este ajutat sa se imbrace
- este asezat in pat
- se aeriseste salonul

Notarea in foaia de observatie

5. Recoltarea varsaturilor
Pregatirea pacientului:
- psihic si fizic

Executie:
- se indeparteaza proteza dentara (daca este cazul)
- i se ofera tavita renala
- sprijina fruntea bolnavului
- daca varsa dupa interventii chirurgicale intraabdominale va fi sfatuit sa-si comprime usor cu palma plaga
operatorie
- dupa varsatura de indeparteaza tavita
- i se ofera pahatul cu apa sa-si clateasca gura

Pregatirea produsului pentru examen de laborator:

- se completeaza buletinul de recoltare
- se trimite produsul la laborator

Notarea in foaia de observatie

6. Recoltarea materiilor fecale

Pregatirea pacientului:
 42

- psihic si fizic

Executie:
 recoltarea din scaun spontan sau provocat
- spalarea mainilor
- se protejeaza patul cu musamaua si aleza
- se aseaza bazinetul sub pacient
- se recolteaza cu lingura recipientului cateva fragmente din diferite parti ale scaunului (mucus, puroi)
- se introduce lingura in recipient
 recoltarea directa din rect
- se aseaza pacientul in decubit lateral stang cu membrul inferior drept intins, iar cel stang in flexie
- se indeparteaza fesele si se introduce tamponul steril, prin miscari de rotatie prin anus in rect
- se sterge mucoasa rectala
- se indeparteaza tamponul si se introduce in eprubeta sterile, dupa flambarea gatului ei
 recoltarea la copil
- se face cu sonda Nelaton
- se ataseaza la capatul liber al sondei o seringa
- se introduce sonda prin anus pe o distanta de 10-15 cm
- se aspira cu seringa
- se indeparteaza sonda si se goleste continutul prin insuflare intr-o eprubeta
 recoltarea pentru oua de paraziti
- se poate face si prin raclare cu o spatula
- metoda consta in raclarea pielii din vecintatea orificiului anal in special pentru oxiuri
- raclarea se face la 2-3 ore dupa culcare sau dimineata devreme
- dupa raclare spatula se introduce intr-o eprubeta curate si se trimite imediat la laborator

Ingrijirea ulterioara a pacientului:

- se efectueaza toaleta regiunii anale
- se imbraca pacientul si se aseaza comod
- se aeriseste camera

Notarea in foaia de observatie

7. Recoltarea secretiilor vaginale

Pregatirea pacientului:
- psihic si fizic

Executie:
- asistenta se spala pe maini
- imbraca manusi sterile
- indeparteaza labiile mari si mici
- recolteaza cu tamponul din urmatoarele locuri de electie:
orificiul glandelor Bartolin
orificiul colului uterin
meatul urinar
- recoltarea se face cu valve si specule sterile evitand atingerea vulvei sau a peretiilor vaginului
 43

- se efectueaza cate doua frotiuri pentru fiecare produs recoltat pentru examen citologic, iar pentru
examen bacteriologic se recolteaza cu ansa din eprubeta sterile

Ingrijirea ulterioara a pacientului

Notarea in foaia de observatie

34. Ingrijirea bolnavului febril

Plan de ingrijire:
a. pregatirea pacientului:
- fizic si psihic in vederea efecturarii oricarei tehnici
- asigura igiena tegumentului

b. mentinerea temperaturii corpului in limite fiziologice:

- asistenta aeriseste salonul
- asigura pacientului imbracaminte lejera
- aplica comprese reci, punga cu gheata
- efectueaza pacientului impachetari reci
- raceste pacientul in caz de frisoane
- administreaza medicatia prescrisa de medic: antibiotice, antitermice

c. echilibrarea hidro-electrolitica
- hidratarea pacientului cu lichide reci, in cantitati mici, la interval scurte de timp, conform bilantului hidric