Consecințele socio-economice

Lucratoare in fabrica de armament

Ruinele din orasul Dinant

Femei cultivand pamantul in Franta

Fabrica de munitie

Numai în Franța au fost distruse 300 000 de case, 3 milioane de hectare de sol fertile, iar
producția industrială a înregistrat o scădere de 35%. Germania și-a redus producția de cărbune cu
45%, iar producția agricolă-50%. La scară continentală, potențialul agricol s-a diminuat cu 35%, și
cel industrial-40 %. Deficitul bugetar a crescut de 10-20 de ori față de nivelul antebelic. În 1914,
Franța și Anglia erau marii creditori ai lumii. În 1918, Franța și Anglia datorau miliarde de dolari SUA.
O estimare globală arată că Primul Război Mondial a costat 338 de miliarde de dolari.
Distrugerile materiale au fost considerabile, mai ales că au fost afectate unele dintre cele mai
prospere regiuni din Europa de dinainte de război: Belgia, nordul Italiei, Polonia, vestul Ucrainei.
Dacă înainte de război, Europei i se datorau milioane de dolari de către SUA, după război ,Europa le
datorau 11-12 miliarde $ americanilor, iar cei care s-au împrumutat cel mai mult fiind britanicii.
Monedele de aur și argint au dispărut.
 Lipsa monedelor, alimentelor și bunurilor de consum au dus la creșterea inflației și a
prețurilor, precum și la deprecierea monedelor europene, francul pierzând 50% din valoarea sa, lira
sterlină-10 % , iar marca germană-90%. Prețurile au crescut de 5 ori în Franța și de 12 ori în
Germania. Au fost înființate ministere speciale care acordau o mare parte din bugetul național
văduvelor, orfanilor de război și veteranilor. S-a pus problema reparațiilor, și s-a considerat că
Germania va fi cea care va plăti sume uriașe. A urmat o criză financiară ce a destabilizat monedele
europene și a crescut prețurile.
S-a creat un tip social nou-"veteranul", ce cuprindea milioane de europeni individualiști
deveniți solitari, educați sau analfabeți, întorși din război, marcați de traume. Războiul i-a învățat
camaraderia, unitatea, ierarhia și ascultarea față de superiori, dezvoltând însă o ostilitate față de
clasa politică și instituțiile parlamentare considerate vinovate pentru izbucnirea războiului. Unii,
idealizați și transformați în eroi de război, au căutat aceleași valori în viață cotidiană pe care le
învățaseră în război , dezvoltând grupări paramilitare ca Crucea de Foc în Franța sau Căștile de Oțel
în Germania, iar tinerii alienați de transformările sociale și politice, au îngroșat rândurile adepților
partidelor extremiste ca cel nazist sau fascist.
S-au creat relații sociale tensionate, iar averile producătorilor și intermediarilor, a fabricanților
de arme și marilor comercianți au sporit, devenind noii îmbogățiți. Francezii producători de artilerie și
vehicule ca Schneider, Citroen și Renault sau italieni ca Ansaldo sau Fiat ori patronii siderugiei
germane din Ruhr au avut mult de câștigat pe urmă războiului, alături de micii negustori. La polul
opus erau sărăciții, victimele războiului și a inflației, având venituri fixe pe care nu le-au putut
reevalua, suferind de pe urma deprecierii monetare și îndurând loviturile din exterior. Mici depunători
au ajuns ruinați în urmă loviturilor de stat în Rusia sau în urma desființării caselor regale. Clasa de
mijloc a fost pauperizată agresiv. Puterea de cumpărare a salariaților s-a depreciate masiv: Franța-
15%, Marea Britanie-20%, Germania-25%. Foarte mult de suferit au avut agricultorii în urma
inflației . Războiul chiar a accelerat exodul rural provocat de necesitatea forței de muncă în industria
de armament, producând o populație dezrădăcinată, îndepărtată de viață tradițională. În Europa de
Est au fost aplicate reforme agrare și au apărut partide politice țărănești.
Războiul a produs disocierea structurilor tradiționale, antrenând extinderea muncii femeilor,
care până atunci, erau angajate în sarcini domestice și în sectorul serviciilor, lucrau în uzine,
ocupând 35% din locurile de muncă industriale. Din război a rezultat milioane de văduve sau
divorțate, doar în Germania și Franța, numărul divorțurilor dublându-se, în Marea Britanie crescând
de 4 ori. Transformările sociale au dus la amploarea agitațiilor sociale și nemulțumirilor sociale ceea
ce au dus la accesiunea și extinderea mișcărilor extremiste, dar și la mișcări sindicale create în urma
grevelor ca cea din 1920 din Franța care a paralizat transportul. Muncitorii puteau să lucreze doar 8
ore pe zi, obținând și alte avantaje, însă pe termen mediu, agitațiile sociale și compromisurile s-au
dovedit a fi grave.