METODE ACTIV - INTERACTIVE DE PREDARE ŞI

EVALUARE

CONTOMAN ELENA
POP MARIA
ȘCOALA GENERALĂ ,,I.G.DUCA’’PETROȘANI

I. METODE ACTIVE-PROBLEME GENERALE

Jean Vial în lucrarea ,,Histoire et actualite des méthodes pedagogique ''

afirma că nu se poate spune că metodele sunt neutre , libere de orice ipotecă
ideologică deoarece ,, atunci când devin active vizează persoana ,o persoană care
trebuie protejată înainte de a fi promovată '' (apud Alina Pamfil , ,, Limba și
literatura română . Structuri didactice deschise '', cap. ,,Elemente de proiectare
'',Editura Paralela 45 ,2003, p.45).
Metodele active își propun , ca prim obiectiv ,recrearea obiectului
cunoașterii. Rolul central îi aparține elevului ,profesorul fiind acum expertul care
sfătuiește și-i conduce pașii . Finalitatea metodei trece însă dincolo de
reconstrucția obiectului și vizează dezvoltarea personală a elevului :construind și
descoperind cunoștințe ,elevul se construiește și se descoperă pe sine , iar acest
traseu dublu orientat face cu putință nu numai inițierea ,ci și inițiativa.Tehnicile
predilecte sunt aici: discuția ,dezbaterea ,jocul de rol ,simularea,harta lecturii
,analiza pe roluri ,harta personajelor,expunerea realizată de elevi,
lectura prospectivă ,proiectul etc..Varianta dimensionată social a metodei active
este metoda învățării prin colaborare. Ea propune, prin munca în grupe, să
transforme clasa dintr-un grup amorf într-o colectivitate dinamică și coerentă.
Această direcție rescrie teza piagetiană ce informează metodele active -,,a gândi
înseamnă a opera''- în termenii ,,a gândi înseamnă a coopera'' .Aplicarea acestei
variante presupune fixarea mărimii grupelor ,a rolurilor ,precum și fixarea
modului de desfășurare a secvenței de lucru prin colaborare .
Programele moderne includ metode active care se îndepărtează de predarea
tradițională sau de transmiterea convențională a informațiilor, pentru a obține, în
schimb, din partea tuturor o participare activă la rezolvarea problemei pusă în
discuție.
Alegerea metodelor reprezintă un aspect de fond și nu de formă .Ea se
realizează în funcție de participanți, dar și de obiectivele propuse. Metodele active
se bazează pe examinarea problemelor în grupuri mici și pe discuții dirijate,
conform schemei de desfășurare a sesiunilor de formare sau instruire specifice
formării adulților .
Ca formulă de educație centrată pe persoana – subiect ,ele răspund unor
principii .Aceste principii ne sunt enumerate în lucrarea Marianei
Dragomir, ,,Managementul activităților didactice. Eficiență și calitate '',cap.III: ,,
Curriculum și modalități de abordare ''; subcap.B:,,Managementul de curriculum.
Managementul clasei; IV.Strategii și metode didactice '',Editura
Eurodidact,2003,p.79:
● profesorii, elevii și ceilalți parteneri educaționali își împart
responsabilitatea învățării ;
● climatul în care se desfășoară activitatea trebuie să fie formativ ;
● scopul activității este acela de a învăța cum să învățăm ceea ce ne
interesează ;
● disciplina necesară se transformă în autodisciplină ;
● evaluarea devine autoevaluarea ;
● profesorul este receptat ca furnizor de resurse ale învățării.
Utilizarea metodelor active necesită un nou tip de comunicare ce se produce
prin asumare, nu prin manipulare.Metodele formării și instruirii participative
moderne pot fi folosite în combinație cu cele tradiționale. De altfel ,nu se poate
face o delimitare fermă între metodele tradiționale si cele moderne , ci că ,în
funcție de abordările profesorului , bariera dintre ele se atenuează sau chiar poate
să dispară.
Metodele de participare active au meritul de a genera contexte în care se
manifestă diferențele. Aplicarea lor duce, așa cum afirmă Mariana Dragmir în
lucrarea citată ,, la provocări ale indivizilor de
a-şi reorganiza experienţele, ca urmare a participării active la viaţă şi la lucrul în
grup”(Mariana Dragomir, op.cit.,p.80).Alegerea metodei nu reprezintă un scop în
sine,ci se realizează în funcţie de obiectivele propuse,conţinuturile de învătare
aferente,ţinându-se cont şi de modalităţile de integrare adecvată în strategia
generală.

II. TIPURI DE METODE ACTIVE ŞI INTERACTIVE

1. Discuţia în grup – reprezintă un proces de gândire împreună, de împărtăşire

a ideilor,de explorare a problemelor.Cei ce învaţă lucrează împreună,în
grupuri, pe activităţi structurate de profesor sau de ei înşişi.
2. Reţeaua de discuţie - este recomandată dacă tema permite abordări
contradictorii.După stabilirea temei de discuţie, profesorul adreseaza o
întrebare prin care se solicită un raspuns pozitiv sau negativ
argumentat.Elevii identifică argumentele, dupa care completează, individual,
o listă cu argumentele care conţin răspunsul afirmativ şi o altă listă cu cele
care susţin răspunsul negativ.Tot în perechi se construiesc apoi două liste
mai lungi cu argumente pro şi contra. Fiecare pereche va lucra cu o altă
pereche, adăugînd argumente pe ambele liste. Se va reflecta apoi asupra
argumentelor şi fiecare îşi va stabili o poziţie , pro sau contra.
3. Dezbaterea în grup - are obiective diferite: pe de o parte cuprinde activităţi
orientate asupra sarcinii, pe de altă parte are drept scop deblocarea,
înţelegerea,exprimarea sentimentelor. Accentul este pus pe o anumită
problemă faţă de care se manifestă opinii, sentimente sau căreia i se acordă
valori diferite.Alegerea temei se face mai uşor dacă ea poate fi exprimată
sub forma unei întrebări.
4. Jocul de rol – este o metodă antrenantă și atractivă. Membrii grupului pun
pun în scenă o problemă sau o situaţie cuprinsă într-un text scris.Scena este
urmată de o dezbatere şi poate fi rejucată cu schimbare de persoane sau de
situaţie . Jocul de rol are ca avantaj dezvoltarea abilităţilor de relaţionare ,dar
şi dezvoltarea empatiei prin cultivarea sensibilităţii faţă de oameni şi situaţii.
Eficienţa metodei constă în faptul că cei antrenaţi se obişnuiesc să se
conducă pe ei însăşi, să lucreze cu alţii ,să-şi corecteze greşelile în relaţie cu
alţii pe măsură ce învaţă să facă faţă problemelor vieţii de grup.
5. Studiul de caz – este metoda participativă poate cea mai răspândită. Un,,caz”
poate fi o situaţie reală, un crâmpei de viaţă petrecută la un moment dat sau
o situaţie imaginară prezentată participanţilor pentru a discuta toate aspectele
şi consecinţele ei, pentru a o rezolva, trecând de la puncte de vedere diferite
la un consens în căutarea soluţiilor şi pentru a trage concluzii în urma
deciziei de grup.
6. Spargerea gheţii - deşi specifică sesiunilor formării adulţilor, poate fi
adaptată şi la clasă și utilizată, cu precădere, pentru a-i determina pe membri
unui grup să se familiarizeze unii cu alţii. Profesorul invită participanţii să
fie activi, formând,la întâmplare, grupuri de două persoane şi solicitând
membriloor fiecărui grup să caute informaţii unul despre altul, timp de cinci
minute.Va solicita apoi participanţilor să prezinte grupului ceea ce a aflat de
cel care i-a fost partener.
7. Exerciţiul aşteptării - se foloseşte la începutul sau la sfârşitul unei
activităţi.La început se realizează o listă a aşteptărilor generale care se
revede la sfârşitul activităţii şi se supune discuţiei de grup pentru a stabili
gradul de satisfacţie al participanţilor. Profesorul, împreună cu grupul , va
lua în discuţie aşteptările care au cea mai mare frecvenţă de apariţie ,apoi va
cere grupului să gândească soluţii pentru realizarea acestor aşteptări.
8. Cubu l- se foloseşte atunci când se doreşte explorarea unui subiect din mai
multe perspective.Se confecţionează un cub pe feţele căruia se notează
cuvinte de tipul descrie, compară, analizează, asociază, aplică,
argumentează. Se anunță subiectul/tema, se împarte grupa în șase subgrupe
cărora li se dau sarcini precise: descrie (culoare, formă ), compară (ce este
asemănător / diferit), asociază (la ce te îndeamnă să te găndești), analizează
(din ce este făcut, din ce se compune), argumentează (pro sau contra), După
o etapă de activități se organizează un brainstorming, în urma căruia se
definește forma finală care se trece pe postere.
 9. Știu – Vreau să știu – Am învățat – se folosește pentru a face o actualizare a
cunoștințelor dobîndite anterior. Se folosește o fișă sau se realizează o
schemă pe tablă după modelul:
Știu Vreau să știu Am învățat
În grupuri de patru, elevii fac o listă cu tot ceea ce știu deja despre tema
abordată și completează fișele de lucru sau profesorul pe tablă completează
coloana I. În aceleași formații, alaborează întrebări și se completează
coloana II. Se citește textul informativ prin lectură individuală, după care se
revine la întrebările listate și se conststă la care dintre ele s-a găsit răspuns.
Se completează coloana III. Elevii compară apoi ceea ce cunoșteau cu ceea
ce au învățat. Pentru întrebările la care nu s-a găsit răspuns, se discută și se
identifică posibilele surse de informații.
10. Turul galeriei – este o metodă participativă care poate fi folosită pentru
interevaluarea produselor unei activități de grup. După definitivarea
posterelor, acestea se afișează. Celelalte grupe se deplasează pe la toate
posterele, le citesc cu atenție și notează întrebări pe un post-it sau pe o foaie
atașată posterului. În următoarea etapă, fiecare grupă răspunde întrebărilor
care i-au fost adresate sau aduce argumente / informații suplimentare. Rolul
profesorului este acela de a organiza / monitoriza activitatea și de a conduce
discuția finală care se va încheia cu concluzii unanim acceptate de către toți
participanții.

III. METODE ACTIVE DE EVALUARE

Evaluarea în învăţământ este o problemă veche cu conotaţii noi, un subiect

controversat datorită, în special, încărcăturii sale morale (deoarece se fac
clasificări şi selecţii).
Ca şi concept evaluării i se dau mai multe accepţiuni. Ioan Jinga defineşte
evaluarea ca fiind un proces de comparare a rezultatelor activităţii instructiv –
educative cu obiectivele planificate (evaluarea calităţii), cu resursele utilizate
(evaluarea eficienţei), sau cu rezultatele anterioare (evaluarea progresului).
Studiind definiţiile se observă că:
- evaluarea este un proces (nu un produs), deci o activitate etapizată
desfăşurată în timp;
- ea nu se rezumă la notarea elevilor, ci vizează domenii şi probleme
mult mai complexe;
- evaluarea implică un şir de măsuri, comparaţii, aprecieri, pe baza
cărora se pot adopta anumite decizii menite să optimizeze activitatea
din domeniile supuse evaluării şi, în ultimă instanţă, rezultatele
obţinute.
 Activitatea didactică, indiferent de tipul instituţiei de învăţământ, se
desfăşoară în conformitate cu anumite finalităţi, cunoscute sub denumirea de
obiective pedagogice sau didactice. Pentru atingerea lor la un nivel de
performanţă cât mai ridicat, intră în joc resursele materiale dar şi cele umane, au
loc procese de planificare, de organizare, de dirijare, de control şi evaluare, toate
acestea împreună vizând atingerea obiectivelor pedagogice stabilite. De
priceperea utilizării resurselor şi de capacitatea de conducere a procesului de
învăţământ (deci de strategia didactică) depind, în ultimă instanţă, performanţele
şcolare obţinute de elevi.
Evaluarea reprezintă actul didactic complex, integrat întregului proces de
învăţământ care urmăreşte măsurarea cantităţii cunoştinţelor dobândite, ca şi
valoarea, nivelul, performanţele şi eficienţa acestora la un moment dat, oferind
soluţii de perfecţionare a actului didactic. A evalua rezultatele şcolare înseamnă a
determina măsura în care obiectivele programului de instruire au fost atinse,
precum şi eficienţa metodelor de predare – învăţare.
Acesta este punctul final dintr-o succesiune de acţiuni, precum:
• Stabilirea scopurilor pedagogice;
• Proiectarea şi executarea programului de realizare a scopurilor;
• Măsurarea rezultatelor aplicării programului.
Relaţiile funcţionale dintre acţiunile de evaluare a rezultatelor şcolare, pe de o
parte, şi procesele de instruire şi educare, pe de altă parte, relevă funcţiile
fundamentale ale evaluării în activitatea şcolară.
Prima dintre acestea este de constatare şi apreciere a rezultatelor produse.
Următoarea vizează cunoaşterea factorilor şi situaţiilor care au condus la
obţinerea rezultatelor constatate, deci, o diagnosticare a activităţii desfăşurate.
Rostul evaluării rezultatelor şcolare nu se limitează, aşadar, la cunoaşterea
acestora şi la clasificarea şi ierarhizarea elevilor în funcţie de performanţele
obţinute, ci constă, mai ales, în a stabili elementele izbutite ale procesului, precum
şi aspectele nereuşite, punctele critice ce urmează să fie remediate.
În continuare, constatarea şi diagnosticarea oferă, prin datele şi informaţiile
referitoare la starea procesului, sugestii pentru deciziile care urmează a fi adoptate
cu privire la desfăşurarea activităţii în etapele următoare şi anticiparea rezultatelor
posibile. Sub acest aspect, evaluarea îndeplineşte o funcţie de predicţie
(pronosticare).
Prin urmare, cunoaşterea rezultatelor, explicarea acestora prin factorii şi
condiţiile care le-au produs, precum şi prevederea desfăşurării activităţii în
secvenţele următoare, constituie sensul şi funcţiile esenţiale evaluării.
Uneori, evaluarea este raportată numai la una din aceste operaţii, mai cu
seamă la aprecierea rezultatelor.
 Măsurarea constă în utilizarea unor procedee prin care se stabileşte o
relaţie funcţională între un ansamblu de simboluri şi un ansamblu de obiecte,
subiecte sau evenimente, conform unei caracteristici observabile.
Aprecierea presupune emiterea unei judecăţi de valoare asupra rezultatului
unei măsurători, acordând o semnificaţie unui rezultat pe baza unui criteriu sau a
unei scări de valori.
Decizia reprezintă concluziile desprinse din interpretarea datelor evaluării
rezultatelor, mai ales din diagnosticarea activităţii care a produs rezultatele
constatate, precum şi măsurile preconizate pentru înlăturarea neajunsurilor, în
general pentru îmbunătăţirea activităţii în etapa următoare.
În desfăşurarea procesului evaluativ, măsurarea şi aprecierea (cele două
etape importante) capătă semnificaţii şi coerenţă în funcţie de metoda utilizată în
susţinerea acestui demers. În contextul metodologic ales pentru un anumit tip de
evaluare, instrumentul în sine devine partea operaţională relaţională cu sarcina de
lucru prin intermediul căreia elevul demonstrează abilităţi şi capacităţi specifice
situaţiei de învăţare sau de evaluare.
Numeroase discuţii se poartă în legătură cu gradul de obiectivitate şi de
precizie al metodelor de evaluare.
Sunt numeroase argumente „pro” şi „contra” utilizării exclusive a uneia
sau alteia dintre metodele cunoscute. În realitate îmbinarea lor constituie soluţia
cea mai potrivită.
Metoda de evaluare orală - este una dintre cele mai răspândite şi se
poate aplica individual sau pe grupe de elevi.
Principalul avantaj al acestei metode îl constituie posibilitatea dialogului
cadru didactic – elev., în cadrul căruia cadrul didactic îşi poate da seama nu doar
„ce ştie” elevul, ci şi cum gândeşte el, cum se poate exprima, cum face faţă unor
situaţii problematice diferite de cele întâlnite pe parcursul instruirii. Cu prilejul
examinării orale, se poate cere elevului să-şi motiveze răspunsul la o anumită
întrebare şi să-l argumenteze, dar acesta poate fi ajutat cu întrebări suplimentare
atunci când se află în impas. Există, de asemenea posibilitatea de a corecta pe loc
anumite erori.
Metoda are şi unele dezavantaje:
- este mare consumatoare de timp, timp ce lipseşte cadrelor
didactice care dispun de un număr redus de ore la disciplină sau alta;
- dificultatea de a alege pentru toţi elevii examinaţi întrebări cu
acelaşi grad de dificultate.
Pentru a elimina aceste dezavantaje se pot stabili anumite restricţii
cu privire la durata examinărilor orale, în funcţie de vârstă; întrebările vor
fi stabilite din vreme pentru a fi cât mai uniforme, ca grad de dificultate,
pentru întregul grup de elevi supus verificării, formularea lor realizându-se
clar şi precis, fără ambiguităţi.
 Ca să-i fie mai uşor profesorul poate avea în faţă , pe durata
examinării, o fişă de evaluare orală, după modelul următor:

Nr Numele şi Conţinutul Organizarea Prezentarea Concluzii

. prenumel răspunsului conţinutului răspunsului Observaţi
crt e elevului i
NOTA
F B S N F B S N F B S N
B S B S B S

La conţinutul răspunsului se va ţine seama dacă acesta este corect

şi complet, raportat la obiectivele pedagogice urmărite şi la conţinuturile
predate.
Organizarea conţinutului se referă la coerenţă şi logică îndeosebi,
în timp ce prezentarea răspunsului are în vedere fluenţa, claritatea,
siguranţa, acurateţea limbajului, construcţia frazei (să fie logică şi corectă
- gramatical), originalitatea. În funcţie răspunsurile date se marchează cu
„x” caseta din dreptul calificativului. Semnificaţia simbolurilor utilizate
este: FB - corespunzător notelor 10 şi 9; B – pentru 7 şi 8; S – pentru 6 şi
5; NS – pentru 4 şi mai puţin. Se pot utiliza simboluri diferite, la alegere,
pentru a corespunde fiecărei note: 10-„+” sau 9-„x”.
Metoda de evaluare scrisă – este utilizată sub diferite forme :
extemporal, teză, test, chestionar, referat, eseu, proiect, investigaţie şi
altele.
Avantajul acestei metode este că asigură uniformitatea subiectelor
(ca întindere şi dificultate) pentru toţi elevii supuşi evaluării şi
posibilitatea de a examina un număr mai mare de elevi în acelaşi timp.
Sunt avantajaţi, de asemenea elevii emotivi.
Are şi unele dezavantaje sau limite: la teste elevii pot ghici
răspunsurile în cazul itemilor cu alegere multiplă. La extemporale sau teze
se poate copia.
În cazul probelor scrise este dificil de apreciat anumite răspunsuri
care sunt formulate ambiguu sau sunt incomplete, deoarece nu se pot cere
lămuriri autorului.
Metoda de evaluare scrisă nu oferă aceleaşi posibilităţi de
investigare a pregătirii elevilor (cunoştinţe, deprinderi, abilităţi, capacităţi,
competenţe) ca evaluarea orală. În realitate, combinarea celor două
metode le amplifică avantajele şi le diminuează dezavantajele.
Pentru evaluarea scrisă este necesar să se stabilească anumite
criterii de apreciere.
 Dumitru Muster propune următoarea repartizare a punctelor din
scala de notare de la 1 la 10.
I. Pentru fondul lucrării:
a. satisfacerea cerinţelor de conţinut 0 -6 puncte
b. prezentarea conţinutului 0 - 1 puncte

II. Pentru forma lucrării

c. stil şi ortografie 0 -1 1/2 puncte
d. prezentarea grafică 0-1/2 puncte

III. Pentru factorul personal:

e. caracter excepţional, impresie de 0-1 puncte
_______________________________________
TOTAL PUNCTE 0 -10 puncte

 La cerinţele de conţinut trebuie să se ţină cont de volumul

şi corectitudinea cunoştinţelor, de rigoarea demonstraţiilor
(unde este cazul).este foarte important să nu se omită
cunoştinţele esenţiale din materia supusă verificării
(examinării)
 Prezentarea conţinutului să se facă sistematic şi concis,
într-un limbaj inteligibil. Elevul să facă dovada că are
capacitatea de analiză şi sinteză, iar lucrarea (când este
cazul) introducere, cuprins şi încheiere.
 Forma lucrării presupune şi o anumită organizare a
conţinutului (în funcţie de specificul acestuia), unele
sublinieri, realizarea unor scheme, tabele şi grafice, pentru
a pune în valoare anumite idei principale şi a-i permite
corectorului să urmărească mai uşor aceste idei.
Pentru probele scrise care au 1 – 2 subiecte de tratat se poate folosi
următoarea schemă de evaluare şi notare:
• Satisfacerea cerinţelor de conţinut 0 – 6 puncte
• Organizarea conţinutului 0 - 1 punct
• Factorul personal şi de creativitate 0 -1 puncte
_______________________________________
TOTAL 0 – 9 puncte
la care se adaugă 1 punct din oficiu (deoarece notarea se face
cu note de la 10 la 1 şi nu de la 10 la 0)

Metoda de evaluare practică permite cadrului didactic să constate

la ce nivel elevii şi-au format şi dezvoltat anumite deprinderi practice,
capacitatea de „a face” nu doar de „a şti”. În funcţie de specificul
obiectului de studiu această metodă se realizează printr-o mare varietate
de forme (de la probele susţinute de elevi la educaţie fizică, unde există
baremuri precise, la lucrările practice din laboratoare şi ateliere, unde
elevii pot face dovada capacităţii de a utiliza cunoştinţele asimilate prin
diverse tehnici de lucru).
Evaluatorii trebuie să stabilească anumite criterii, norme şi cerinţe
pedagogice care nu trebuie să difere de cele formulate pe parcursul
instruirii şi care să fie cunoscute şi de elevi, împreună cu baremurile de
notare.
Evaluarea cu ajutorul calculatorului
Noile tehnologii ale informaţiei, cu largi aplicaţii în toate
domeniile, a pătruns şi în învăţământ. Studii internaţionale de profil
menţionează ca aplicaţiile noilor tehnologii ale informaţiei „ au fost
experimentate în toate etapele procesului de învăţământ”
Învăţământul asistat de calculator, îşi propune obiective
ambiţioase, cum sunt: dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii, a capacităţii
de a emite judecăţi de valoare asupra unor rezultate, simularea operativă a
unor soluţii posibile şi altele asemenea.
Experţii remarcă faptul că „informatica are un potenţial educativ
foarte mare faţă de ceea ce ar putea oferii alte tehnologii. Informatica
permite adaptarea învăţământului la cerinţele fiecărui elev, la ritmul lui de
muncă, la aptitudinile intelectuale şi la nivelul său de cunoştinţe, deci,
diversificarea modalităţilor pedagogice şi personalizarea învăţământului”.
Utilizat în evaluare calculatorul le oferă cadrelor didactice şi
elevilor o mare diversitate de modalităţi.
Spre deosebire de metodele de evaluare tradiţionale, evaluarea cu
ajutorul calculatorului este debarasată de orice elemente de subiectivism,
ca şi de emoţiile care-i însoţesc pe cei mai mulţi dintre elevi la verificările
curente şi la examene.
Această metodă economiseşte timpul, se schimbă însuşi raportul
cadru didactic-elev, prin creşterea încrederii elevilor în obiectivitatea
profesorilor.
Elevii înşişi se pot autoevalua pe parcursul muncii independente pe
care o depun zilnic, beneficiind de feedback-ul atât de necesar unei
învăţări eficiente şi performante.
Subiectele de verificare se fac astfel ca cei verificaţi să poată da
răspunsuri la întrebări cu ajutorul simbolurilor literale şi cifrate, în care se
folosesc nouă cifre şi litere. Aprecierea gradului de realizare a subiectelor
se face după o grilă.
 Modalităţile de utilizare a calculatorului în evaluarea pregătirii
elevilor s-au diversificat, iar numărul adepţilor utilizării lui în evaluarea
curentă creşte.
Evaluarea cu ajutorul calculatorului rămâne o problemă deschisă a
cercetărilor interdisciplinare, dar şi a aplicaţiilor în toate structurile
învăţământului.
Instruirea şi evaluarea asistate de calculator sunt considerate
adevărate instrumente de vârf în instruire, utile şi eficiente şi, ca atare,
sunt foarte mult utilizate.
Succesiunea de prezentare a itemilor din teste, conţinutul itemilor,
resursele de context şi de informare operativă în timpul instruirii,
elementele de manual şi dicţionar, textele, sunetele, imaginile, filmele şi
animaţiile sunt şi pot fi obiecte software asupra cărora profesorul simte
nevoia să aibă controlul pentru a le crea, modifica sau adapta în mod
corespunzător pentru o utilizare eficientă.
Învăţământul modern nu poate neglija rolul activ al cadrului
didactic în acest sens atât la noi, dar şi în multe alte ţări s-au adoptat
măsuri radicale care să transforme profesorul într-un creator de resurse
educaţionale şi utilizator eficient al unui software specializat pentru
instruire într-o manieră asistată de calculator.
Scopul principal al oricărei testări este în primul rând, de a stabili
în ce măsură au fost îndeplinite obiectivele didactice, conform unui
curriculum şi a unui proces de instruire.
Evaluarea cu ajutorul calculatorului - creează premise pentru o
evaluare modernă, obiectivă şi presupune existenţa unor programe care să
testeze cunoştinţele elevilor şi să evalueze răspunsurile acestora.
Elementele cheie ale acestui tip de evaluare sunt băncile de itemi.
Din punct de vedere al structurii întrebărilor itemii pot fi:
• închişi – de tip corect/greşit, adevărat/fals, da/nu, cu alegere
multiplă şi cei de tip pereche.
• deschişi –desenele lacunare, propoziţiile lacunare, eseurile.
După locul de desfăşurare, evaluarea cu ajutorul calculatorului se
poate realiza:
• în clasă, fiind inclusă în programului obişnuit de instruire - se
utilizează îndeosebi testele de progres
• în laboratoare speciale – in cazul învăţământului la distanţă,
testele sunt sumative şi conţin un număr mare de itemi. Profesorul
centralizează rezultatele pe o foaie de calcul Excel, sau le printează. Se
realizează un feed-back automat pentru utilizatori.
 Crearea unui program educaţional pentru evaluarea cunoştinţelor
implică cunoaşterea unor limbaje de programare. Indiferent de limbajul
sau de mediul vizual se urmăresc aceleaşi etape:
• vizualizarea testului;
• parcurgerea itemilor;
• selectarea răspunsului;
• aşteptarea răspunsului corect;
• afişarea în funcţie de punctajul obţinut a unor cuvinte de laudă
sau după caz de atenţionare.
• calcularea notei elevului
Avantaje
• Obiectivitatea evaluării rezultatelor şcolare.
• Feed-back rapid atât pentru elev cât şi pentru profesor.
• Oferă posibilitatea unei diagnoze.
• Elevii îşi expun în mod independent cunoştinţele.
• Metodă rapidă şi eficientă de evaluare permite adaptarea
testelor la nivelul intelectual al elevilor.
• Dispar emoţiile.
Limite
• Necesitatea existenţei bazei materiale,
• Există pericolul fraudei.
 Utilizarea calculatorului în procesul de evaluare creează condiţii
pentru o evaluare obiectivă
 Evaluarea asistată de calculator reprezintă o alternativă la
evaluarea făcută de cadrul didactic, asigurând condiţii egale de testare pentru toţi
elevii (candidaţii).
 Testarea asistată nu urmăreşte reducerea performanţelor elevilor, ci
asigură flexibilitate şi eficienţă a evaluării superioară probelor tradiţionale.

IV. BIBLIOGRAFIE

1. Mariana Dragomir, ,,Managementul activităților didactice. Eficiență și

calitate '', Editura Eurodidact, 2003, p.79;
2. Jinga, Ioan , Istrate, Elena (coordonatori) - Pedagogie, Editura All,2008;
3. Neacşu , I – Instruire şi învăţare, Editura Ştiinţifică,Bucureşti,1990;
4. Niculescu,Rodica Mariana – Pedagogie generală,Editura Scorpion,
Bucureşti,1996 .
 FIŞĂ DE ÎNSCRIERE

LA SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL

„ EDUCAŢIA- MEREU UN DRUM SPRE CUNOAŞTERE ”

Ediţia I
- 7 MAI 2011-

NUME ŞI PRENUME: CONTOMAN ELENA

SPECIALIZAREA: PROFESOR LIMBA ROMÂNĂ

UNITATEA ŞCOLARĂ : ŞCOALA GENERALĂ „I.G.DUCA”

PETROŞANI

TELEFON: 0742236455

E-MAIL: elenacontoman@yahoo.com

SECŢIUNEA: PROFESORI

TITLUL LUCRĂRII: METODE ACTIV - INTERACTIVE DE PREDARE

ŞI EVALUARE

AUTORI: CONTOMAN ELENA, POP MARIA

Materiale necesare prezentării : -