Elementul de baza ̆ este cristalul de scintilație , care în contact cu razele gamma sau particule emite cuante de

lumină. Energia radiației gamma sau beta se transforma ̆ astfel în cuante de lumină și apoi în semnale electrice,
care sunt amplificate și analizate. Informația este stocata ̆ și procesata ̆ digital, iar imaginile obținute reprezinta ̆
imagini funcționale ce reflecta ̆ distribuția preparatului radiofarmaceutic în organism sau
regiunea de interes.
**Metodele de diagnosticare cu radionuclizi se divizeaza ̆ în doua ̆ grupe mari: in vivo, când preparatul
radiofarmeceutic este introdus pacientului (cel mai frecvent, intravenos, dar poate fi peroral sau inhalator), și in
vitro, care se efectueaza ̆ făra ̆ a introduce substanța radioactiva ̆ nemijlocit pacientului. Radiometria reprezinta ̆
aprecierea nivelului de concentrație a radiofarmaceuticului în organul examinat sau în probele
biologice la diferite intervale de timp. Rezultatele măsurătorilor sunt exprimate în procente sau (imp./min.) și
permit estimarea stării funcționale a organului. In radiografie (gammacronografie) se efectueaza ̆ înregistrarea
continuă a trecerii substanței radioactive introduse (exprimata ̆ în rata de numărare a impulsurilor). Rezultatele
măsurătorilor sunt reprezentate sub forma curbelor – radiogramelor, care sunt analizate și comparate cu curbele
normale caracteristice organului examinat. Metodele de medicina ̆ nucleara ̆ sunt fundamental diferite de
metodele de investigație radiografica ̆ și ultrasonografica ̆.
Modificările funcționale, care se produc mai rapid decât cele anatomice, fac metodele de medicina ̆ nucleara ̆
unice atât în diagnosticul precoce al bolilor, cât și în observațiile dinamice, cu o doza ̆ de iradiere a pacientului
de aproximativ 100 de ori mai mică decât în cazul unui examen radiologic convențional. Imaginile obținute ale
organului studiat indică prezența și dimensiunea unei zone cu distribuția anormala ̆ a radiofarmaceuticului, ceea
ce semnaleaza ̆ metabolismul anormal. În funcție de substratul patologic și mecanismul de acumulare a
preparatului radiofarmaceutic în diverse țesuturi, regiunile cu radioactivitate anormal crescuta ̆ sunt adesea
numite zone de hiperfixare, noduli calzi, focare hipermetabolice, iar regiunile cu radioactivitate anormal redusa
̆ sau absenta ̆ sunt adesea numite zone de hipofixare, noduli reci sau focare/regiuni fotopenice.

SPECT si PET
**Imaginea scintigrafica ̆ reprezinta ̆ o imagine sumara ̆ a organului. Rotirea detectoarelor permite obținerea
unor imagini tridimensionale cu vizualizarea pe secțiuni a regiunii scanate , iar metoda poarta ̆ denumirea de
tomoscintigrafie sau tomografie computerizata ̆ cu emisie de foton unic (mai frecvent se folosește abrevierea
din limba engleza ̆ SPECT– Single Photon Emission Computer Tomography). Avantajul major al
tomoscintigrafiei comparativ cu scintigrafia plană este legat de îmbunătățirea contrastului și obținerea unor date
suplimentare cu posibilitatea vizualizării pe secțiuni a regiunii de interes, iar dezavantajul este legat de
creșterea semnificativa ̆ a timpului de scanare. Pentru a micșora timpul scanării, se utilizeaza ̆ sistemele cu
rotație simultana ̆ a doua ̆ sau
mai multe gamma camere. imaginile obținute prin scintigrafie sau tomoscintigrafie (SPECT) reprezinta ̆
imagini funcționale ce reflecta ̆ distribuția preparatului radiofarmaceutic în regiunea scanata ̆. Astfel, dupa ̆
efectuarea tomoscintigrafiei (SPECT), masa dispozitivului este deplasata ̆ în interiorul aparatului de tomografie
computerizata ̆ (CT), investigația hibrid fiind numita ̆ SPECT/CT. **Detectarea modificărilor metabolice
incipiente, la stadii cât
mai precoce, poate fi efectuata ̆ cu ajutorul metodei imagistice moderne ca Tomografia cu Emisie de Pozitroni
(frecvent se folosește abrevierea din limba engleza ̆ PET – Positron Emission Tomography). PET utilizeaza ̆
preparate radiofarmaceutice care emit pozitroni din nucleu în timpul dezintegrării. Într-o primă aproximație,
pozitronii pot fi considerați ca particule elementare cu sarcina electrica ̆ pozitiva ̆ și cu masa egala ̆ cu cea a
electronilor, de aceea pozitronii sunt adesea numiți și antielectroni. Din acest motiv aparatul pentru tomografie
de emisie cu pozitroni necesita ̆ echipament special atât pentru detectarea ”perechilor” de fotoni cu energia de
511 keV ce ating simultan detectorul (detecția în coincidenţa ̆ a fotonilor de anihilare), cât și pentru calcularea
traiectoriei și stabilirea exactă a locului în care a avut loc procesul de anihilare în corpul pacientului.
Dificultățile majore ale tomografiei cu emisie de pozitroni sunt legate în primul rând de costul înalt al
echipamentului imagistic,
precum și de necesitatea prezenței unui accelerator de particule (ciclotron). Tomografia cu emisie de pozitroni
(PET) permite evaluarea tridimensionala ̆ și în diverse secțiuni a distribuției preparatului radiofarmaceutic în
regiunea scanata ̆ (obținerea imaginilor funcționale PET). Tomografia computerizata ̆ (CT) permite vizualizarea
pe secțiuni a țesuturilor și structurilor anatomice în regiunea respectiva ̆ (obținerea imaginilor structurale CT).
Suprapunerea acestora rezulta ̆ în imagini hibrid PET/CT, ce permit vizualizarea radiofarmaceuticului acumulat
în diverse țesuturi și structure anatomice.