Teodorescu Maria Silvia

Categoriile estetice

Categoriile estetice sunt notiunile de baza de larga generalitate care

desemneaza tipuri de reactii affective si care reprezinta tipuri de reactie
afectiva a lumii.Exista un raport intre afectivitatea subiectului
contemplator si obiectul contemplate.Exista doua trepte:treapta afectiva
(elementara si intuitive-artistica) si rational ordonatoare( a desemnarii
propriu zise a categoriilor estetice sub forma conceptuala).Insusirile care
confera obiectelor anumite forme,dimensiuni,culori,volume etc constituie
doar premise estetice care in prezenta contemplatorului se concretizeaza
in reactii estetice elementare la nivelul simplu al exclamarii
appreciative/depreciative.Ca rezultat al contactului obiect-subiect ,al
fuziunii ontic-afective apar sub o forma prima schitate intuitive
categoriile estetice.Pe aceasta treapta afectiv umana se determina
atitudini primar estetice si in fata fenomenelor naturii.
Elementul care declanseaza reactia intuitive estetica e misterul
inexplicabil logic dat din stadiul incipient al cunoasterii stiintifice mai
demult .Atitudini spontane se vor concretize mai tarziu in
tragic,comic,sublim.
Categoriile estetice desemneaza deopotriva continuturi,ele sunt notiuni
care se aplica materiei sau fabulatiei operei.
Exista nu numai un frumos,un urat sau gratios al artei dar si astfel de
insusiri ale naturii ,pentru a numai vorbi de sublime ale carui
caracteristici au fost stabilite mai cu seama in legatura cu aspectele
infinite sau dezlantuite ale firii.
Exista apoi un comic sau un umoristic al imprejurarilor sociale si un
tragic care insangereaza istoria(T.Vianu).” Categoriile estetice sunt si
nume collective prin care sunt intelese anumite impresi tipice pe care le
putem primi de la arta pecum frumosul,uratul,comical si
umorul,gratiosul,sublimul sau tragicul”(T.Vianu).
La o prima vedere s-ar parea ca ne deosebim in mare masura intre noi in
ceea ce priveste atat rationamentele pe care le facem cat si placerile pe
care le avem dar nu este decat o aparenta.La exercitarea facultatii de
judecata s-a facut mere apel incat pan asi cei mai ignoranti accepta macar
tacit existenta unor maxime ale dreptei judecati.Termenul de gust ca si
toti ceilalti termini figuranti nu este extrem de exact.Insusirirle naturale
ale omului prin care el cunoaste obiecte din afara lui sunt
simturile,imaginatia si judecata.Cand se spune ca gusturile nu se discuta
nu inseamna decta ca nimeni nu poate stabili cu precizie ce placere sau
cata durere poate stabili cutae si cutare om de pe urma gustului cutaei si
cutarei substante.In afara de perceptii care sunt realizate prin simturi
,constiinta mai poseda si un fel de putere creatoare proprie :imaginatia.De
vreme ce inchipuirea reprezinta doar simturile ea nu poate fi decat
incantata ori nemultumita de imaginile primate,pe baza acelusiasi
principiu dupa care simturile sunt incantate ori nemultumite de realitate
si in consecinta” trebuie sa existe o potrivire a imaginatiilor indivizilor
aproape la fel de mare ca si intre simturile lor “(Ed.Burke).S-ar parea ca
nu exista nici o deosebire obiectiva intre spirit si judecata incat amandoua
rezulta din operatii diferite ale aceleiasi facultati a comparatiei.Daca vom
lua in consideratie gustul numai dupa natura si felul lui vom constata ca
principiile sale fundamentale sunt caeleasi dar gradul in car aceste
principii domina diferiti indivizi difera in aceeasi masura in care se
aseamana principiile in sine.Cauza unui gust gresit etse un defect de
judecata.
Ignoranta,neaentia,ideile preconcepute ,prejudecatile,pripa,
usurinta,incapatanarea- pe scurt toate patimile si viciile care pervertesc
judecata si in alte privinte , o stanjenesc in egala masura si in acest
domeniu de actiune al ei –mai rafinat si mai elegant.
Corectitudinea judecatii in arta –care poate fi numita gust ales-depinde in
mare masura de sensibilitate.
Cea dintai sic ea mai simpla emotie pe care o aflam in simturile noastre
este curiozitatea.”Prin curiozitatea inteleg dorinta si placerea pe care o
aflam in tot ceea ce e nou”(Ed.Burke).
Apoi pare necesar pentru a starni cat de cat emotiile oamenilor mature ca
obiectele destinate acestui scop sa fie nu numai oarecum noi ,dar si
capabile de a starni placere si durere din alte cause.Simtamintele care se
refera la apararea individului se invartesc mai ales in jurul durerii si
primejdiei si sunt cele mai pernice dintre toate .”Tot ceea ce are puterea
de a crea intr-un fel oarecare in mintea noastra reprezentarile durerii si
primejdiei adik tot ceea ce este legat de elementele teribile ,…,consttuie o
sursa a sublimului”(Ed.Burke).Simtamantul generat de ceea ce este maret
si sublime in natura ,cand acetse cause actioneaza foarte puternic este
unimirea.Pe langa lucrurile care sugereaza in mod direct idea de
primejdie sic eel care produc un effect similar printr-o cauza mecanica
,nu e nici un element sublime care sa nu se bazeze pe o modificre a
marimii de forta.Oriunde vom gasi imaginea puterii si indifferent in ce
lumina vom privi vigoarea ,vom observa pe tot parcursul sublimului
,mergand mana in mana cu spaima si dispretul ca insotitor al unei puteri
servile si inoffensive.
Maretia dimensiunilor constituie o sursa puternica a sublimului .O alat
sursa o constituie nemarginirea,” daca nu sublimul tine chiar de
ea”(E.Burke).Nemarginirea are tendinta de a turna in mintea omului acel
gen de spaima incantatare care constituie efectul cel mai autentic si tetsul
cel mai adevarat al sublimul.
Si splendoarea constand in abundenta sau somptuos constituie un izvor
alsublimului.
Printre culori,acelea care sunt dulci sau vesele (poate cu exceptia rosului
intens care este foarte viu)nu sunt potrivite pentru a genera maretia
imaginilor ,noaptea fiind”mai sublima si mai solemna decat lumina
zilei”(E.Burke).
Nimic nu ucide mai usor orice gust al sublimului decat orice lucru usurel
sau razaret.
Mirosurile sau gusturile au si ele un rol in faurirea ideeilor noastre de
maretie,dar cael rol e mic,slab prin natura sa si limitat ca sfera de actiune.
Despre senzatie nu se poate spune mare lucru afar poate doar de fapt ca
idea durerri fizice,sub toate formele si in toate intensitatilechinului
durerii,torturii,suferintei,genereaza sublimul si in acest sens nimic altceva
nu-l poate produce.
Sublimul etse deci o idée ce tine de instinctual de conservare ,este una
din cele mai impresionante din cate avem si “cea mai puternica emotie
este emotia nelinistii si de ea nu tine nici o placere obtinuta dintr-o cauza
pozitiva”(E.Burke).
Sublimul este diferit de frumos.Prin frumos intelegem acea insusire sau
acele insusiri ale fiintelor si lucrurilor care le fac capabile de a starni
iubire sau un simtamant asemanator.Se spune in general ca frumosul
consta in armonia partilor sau in proportia dintre ele.” Fara indoiala
frumosul e un concept care nu se preteaza masuratorilor.El nu are nimic
de-a face cu calculele sau geometria “(E.Burke).Metoda sau
precizia,sufletul proportiei strica mai degraba decta servesc cauza
frumosului .S-a spus ca idea utilitatii sau faptul ca este parte bine
alcatuita ca sa corespunda scopul pentru care a fost creata e temeiul
frumusetii sau chiar frunusetea insesi.Deoarece frumusetea nu consta in
proportie si utilitate ,nu depinde de ele si alta este cauza ei.
Perefctiunea nu etse deasemenea cauza frumosului.Acele virtuti care
trezesc admirate si apartin mai degraba genului sublime provoaca groaza
mai degraba decat iubire.
Frumusetea este o calitate care ne afecteaza in mult prea mare masura
pentru a nu depinde de trasaturile obiective .E o calitate a lucrurilor care
actioneaza in mod mechanic asupra spiritului omenesc ,prin intermediul
simturilor intrucat nu e creatie a ratiunii noastre,ii simtitm prezenta
indifferent de utilitatea obiectului respective si chiar cand ea e
inexistenta.
Obiectele sublime sunt vaste ca dimensiuni ;cele frumoase sunt relativ
mici ; frumusetea trebuie sa fie neteda si lustruita ,maretia trebuie sa fie
aspra si neglijenta ; frumusetea trebuie sa evite linia dreapta,dar sa
devieze pe nesimtite de la aceasta,in multe cazuri maretia iubetse linia
dreapta iar cand deviaza de la ea aceasta abatere e de obicei brusca ;
frumusetea nu trebuie sa fie obscura,maretia trebuie sa fie intunecata sis
umbra;frumusetea trebuie sa fie usoara si delicata, maretia solida sau
chiar masiva.
Gratiosul exprima stadiul totalei depasiri a dificultatii de finalizare a unei
actiuni sau de modelare a unei structuri in care
scopul,tematica,functionalitatea sunt estompate printr-o intarziere voita a
rezolvarii printr-o extrema suplete si prelungita continuitate a
traiectoriilor,fie gestice(comportamentul social,coregrafiile,artele
scenice) fie melodice(muzica).Toate acetse moduri de realizare se
impugn prin eficienta si eleganta lor in sine.Gratiosul vizeaza in mod
special maiestria si ingeniozitatea executiei,usurinta si mai ales
naturaletea ei aparenta sau reala.Tempoul desfasurarii e decisive pentru
determinarea diferitelor sale aspecte;precipitarea rapida si abundenta a
mijloacelor poate sugera umorul exuberant in timp ce exagerata incetinire
genereaza afectarea,gratiozitatea.
Folosit pentru prima data de Plotin,dupa cum arata T.Vianu,termenul are
o acceptie mistica insemnand reflexul ideei de bine in lumea
inteligibilelor.El a cunoscut o laicizare in sens frivol in secolul
18.Schiller a retsabilit legatura cu vechi izvoare spirituale ale gratiosului
inlocuind insa semnificatia mistica data de Plotin ,printr-o
alta,etica.Pentru Schiller gratiosul e acel fel de a se misca al omului care
nu manifesta eforturile penibile ale vreunei cerinte morale in lupta cu
instinctele si inclinatiile,ci o spontaneitate usoara si fericita ,de natura sa
demonstreze ca vointa morala si inclinatiile au ajuns sa se armonizeze in
unitatea sufletului frumos .”Gratiosul e documentul unui merit care n-a
trebuit sa fie cucerit dar pe care il poseda sufletele ata de fericit intocmite
incat, fara nici o silinta si in chip cu totul natural , toate faptele lor
pastreaza o intiparire de noblete.”(Schiller).
O data cu parasirea in Evul Mediu a idealului de frumusete ce insufletise
arta clasica elena si intreaga civilizatie Greco-romana ,debuteaza uratul.
Scopul artei const ape atunci in descoperirea si redarea cat mai fidela a
frumosului existent in si prin natura.O data cu Evul Mediu,locul artei
pagane a frumosului este luat incetul cu incetul de arta crestina a uratului.
Renasterea ,cu intoarcerea sa la clasicitatea antica a permis revenirea
frumosului ca preocupare prima a operei de arta .Curand insa ofensiva
uratului continua chiar si operele celor mai deseama artisti( Dante evoca
grozaviile Infernului, Shakespeare misuna de aparitii monstruoase
,imorale si hade). Epoca Moderna nu face decat sa multiplice modalitatile
de patrundere a uratului in arta.Romantismul justifica aplicarea artistului
spre urat .Punctul culminant e atins de Baudelaire cu “Florile Raului”in
1857,opera in care evocarea uratului devine aproape o obsesie.
Artistii cei mai proeminenti au inteles cu mult inaintea esteticienilor
importanta si legitimitatea estetica a uratului in efeortul de surprindere a
aspectelor originale,specifice si caracteristice ale realitatii,adica.a
adevarului vietii.
A produce ceva frumos si al infatisa omului inseamna doar a multiplica
frumusetea deja existenta a lumii reale deci a multiplica bucuria, posibila
si in afara artei pe care o avem in urma contemplarii frumosului.Aceasta
multiplicare e limitata ,ea cade dupa un timp in norma si canon.
A reproduce si aspectele urate ,lipsite de frumusete ale vietii si a le
reabilita prin talentul artistului inseamna a stimula capacitatea oamenilor
de a cunoaste afectiv si de a trai emotional aspecte ale vietii pe care in
mod obisnuit le-ar ocoli s-au le-ar respinge.
Uratul e asociat si considerat compatibil doar cu grozavia infricosatoare a
sublimului ca la Burke. La Lessing in Laocoon( 1766) reprezentarea
uratului devenea o afirmare ,desi indirecta,a frumosului.Filosoful care a
acordat primul o atentie de sine statatoare uratului, ca valoare negative,e
un discipol fervent al lui Hegel si anume Karl Rosenkranz.
Dialectica contrariilor concepe orice valoare ca avnd in fata ei
antivaloarea sau valoarea negative drept corelat necesar.
Friedrich Schlegel in Prosaiche Jugendschrifften in 1799 definea uratul
drept “aparenta neplacuta a raului” de vreme ce frumosul il considera “
aparenta placua a binelui”, ocupandu-se mai ales de acel urat care
decurgea din incorectitudine.
Solger sustine “ fiind in intregime aparenta,frumosul se anihileaza in urat
dand nastere unor situatii contradictorii”.Aceasta contradictie ce
intruchipeaza totodata cea mai deplina concordanta,e tocmai comicul.
Frumosul e in realitate partial comic si partial tragic si numai intr-una din
aceste ipostaze el poate intruchipa frumosul ca atare.
Tragicul desemneaza pieirea unor valori umane ce nu si-au consumat
inca resursele potentiale.Frumusetea inversata si reafirmata prin inversare
te infricoseaza si te inalta,te striveste sit e purifica.Pieirea valorilor e
intotdeauna intovarasita de certitudinea unui ideal.Posibilitatea coliziunii
tragice e continuta in chiar antinomia vietii si mortii pe care o realizeaza
in planuri concrete dialetica necesitatii si intamplarii.Principiul unitatii si
luptei contrariilor e confirmat prin “coliziunea tragica dintre postulatul
istoriceste necesar si imposibilitatea infaptuirii sale practice “(Engels)”.
In dezvoltarea istoriei artelor tragicul s-a manifestat fie sub forme relative
autonome ,fie printr-un amestec si syncretism stylistic,tragicomic,
sublime si prozaic.Tragismul in drama capata subtile nuante de
intermediare si atitudini relativiste.
Rosenkranz defineste uratul drept” frumsul negative”,caracterizare ce
include idea ca aceleasi determinari ce constituie necesitatea frumosului
o constituie si pe cea a uratului.Prin aceasta ,frumosul si uratul alcatuiesc
o pereche de contrarii aflate intr-un raport de interconditionare.
“Daca el nu ar exista nu ar exista nici uratul, caci el exista doar ca negatie
a frumosul”.Deaceea,”frumosul este un dat absolut iar uratul unul
negativ”.
Ideea de negative in genere ca abstractiune pura nu are nici o forma
sensibila.Exista diferente intre uratul natural si cel spiritual sau artistic.
Prezenta uratului in preajma frumosului nu poate amplifica frumosul ca
atare ci doar farmecul savurari sale.
Necesitatea reflectarii uratului decurge pe de o parte din universalitatea
continutului artei ce reflecta imaginea de ansamblu a fenomenelor lumii
insa ,pe de alta parte ,din esenta comicului, ce nu se poate lipsi de urat ca
mijloc de expresie.
Datorita puterii de transfigurare pe care o poseda arta ,artistul poate alege
un obiect care prin natura lui e urat sau dezgustator si sa reprezinte cu o
mare grija plina de simpatie ,innobilandu-l prin valorile estetice ale
compozitiei si coloritului, de unde rezulta si o deosebire a uratului ca
tema si a uratului ca produs.
Adevaratul contrariu al frumosului nu e uratul cum opineaza Ruge si
R.Fischer, nici comicul cum opineaza Vischer,ci placutul in opinia lui
Rosenkranz.
Tot ceea ce e comic include in sine un moment ce se comporta negative
fata de idealul simplu si pur, dar aceasta negatie devine in el aparenta si
este anulata.
Frumosul e asadar la “intrare” prima granite a uratului ,comicul
la”iesire”,cea dea doua granite.
Toate aceste categorii estetice interelationeaza prin intermediul nostru in
fiecare zi ,fiecare in masura sa,dar aflate mereu in comunicare.Cu
ajutorul lor interelationam artistic si gandim estetic pana in cele mai mici
amanunte.

Bibliografie:

Despre sublim si frumos- Edmund Burke,ed. Meridiane,Bucuresti,1981

O estetica a uratului- Karl Rosenkranz, ed Meridiane, Bucuresti, 1984
Dictionar de estetica generala,ed Politica ,Bucuresti,1972