CĂILE DE ATAC.

DISPOZIȚII GENERALE

Noțiune — căile de atac sunt mijloace procesuale cu ajutorul cărora se reexaminează cauza —
hotărârea judecătorească — declanșându-se un control judiciar în vederea desființării și înlocuirii
hotărârilor nelegale cu hotărâri conforme cu legea.

l. REGLEMENTARE LA NIVEL CONSTITUȚIONAL Șl EUROPEAN

- Constituția României prevede că, „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii” (art. 129);

- acest principiu a fost consacrat și de documente de drept internațional:

• art. 14 pct. 5 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice enunță că „Orice
persoană declarată vinovată de o infracțiune are dreptul de a obține examinarea de către o jurisdicție
superioară, în conformitate cu legea, a declarării vinovăției și a condamnării sale";

• în același sens sunt și dispozițiile art. 2 parag. 1 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția
europeană a drepturilor omului, care dispune că „Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune
de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de
către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi
exercitat, sunt reglementate de lege".

NB! Rolul căilor de atac în procesul penal:

- preventiv și reparator;

- este multiplu și diferențiat în raport cu subiecții procesuali care le pot exercita.

II. CLASIFICAREA CĂILOR DE ATAC

- căi ordinare de atac:

• exercitate în al doilea grad de jurisdicție, îndreptate împotriva hotărârilor judecătorești nedefinitive

pronunțate în primă instanță;

• sunt conferite de lege în mod normal, fără a se cere îndeplinirea vreunei condiții excepționale, și
sunt folosite împotriva hotărârilor nedefinitive, care nu au dobândit autoritate de lucru judecat;

• conform Codului de procedură penală actual, calea ordinară de atac este apelul;

NB! Legiuitorul actualului Cod de procedură penală nu face precizarea dacă instituția contestației
reglementată de art. 425 indice 1 este o cale ordinară sau extraordinară de atac, dar, dat fiind felul
hotărârilor care pot fi atacate cu contestație, apreciem că aceasta ar putea fi introdusă în categoria
căilor ordinare de atac.

- căi extraordinare de atac:

 sunt îndreptate împotriva hotărârilor judecătorești definitive;

  sunt conferite de lege în mod excepțional, putând fi exercitate numai împotriva hotărârilor
definitive care au dobândit autoritate de lucru judecat;
 conform Codului de procedură penală actual, sunt căi extraordinare de atac:

- contestația în anulare;

- recursul în casație;

- revizuirea;

- redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate;

- în funcție de consecințele pe care le produc, căile de atac pot fi:

• de reformare —> instanța superioară, atunci când constată că hotărârea este viciată, o
desființează, înlătură erorile constatate și pronunță o nouă hotărâre în locul celei atacate;

• de retractare —> nu se adresează instanței superioare, ci chiar instanței care a pronunțat

hotărârea atacată, în așa fel încât aceasta, în cazul în care calea de atac este admisă, să pronunțe o
nouă hotărâre sau să deschidă calea unei noi judecăți (contestația în anulare, redeschiderea
procesului penal, revizuirea).

APELUL
Sediul materiei: art. 408-425 CPP.

Noțiune — calea de atac ordinară ce se exercită de către titularii îndrituiți de lege, în cel de-al doilea
grad de jurisdicție, împotriva hotărârilorjudecătorești nedefinitive ce au fost pronunțate în primă
instanță.

- un remediu procesual;

- odată introdusă, devoluează cauza instanței ierarhic superioare, procedându-se la o nouă judecată
pe fondul cauzei.

• în virtutea efectului devolutiv pe care îl are declararea apelului, se determină un control total, atât
în fapt, cât și în drept, asupra hotărârii atacate;

• controlul exercitat de instanța ierarhic superioară se realizează în baza unor limite expres
prevăzute, referindu-se numai la:

- persoana care l-a declarat;

- persoana la care se referă declarația de apel;

- calitatea apelantului în cauză.

l. CONDIȚII
- pentru a se putea exercita apelul, este necesar să fie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele
condiții:

• hotărârea judecătorească ce se vrea a fi apelată să fie pronunțată în primă instanță;

• hotărârea judecătorească să nu fie definitivă;

• să existe o persoană —titular al apelului —îndrituită de lege, care să exercite, în limitele calității
procesuale, calea de atac;

• să nu fie interzisă de lege posibilitatea de a ataca hotărârea.

II. HOTĂRÂRILE SUPUSE APELULUI

Sediul materiei: art. 408 CPP.

- pot fi supuse apelului doar hotărârile nedefinitive;

- pot fi atacate cu apel:

• sentințele, dacă legea nu prevede altfel.

- nu pot fi atacate cu apel:

• sentințele de dezînvestire nu pot fi atacate cu nicio cale de atac; acestea nu soluționează cauza;

Exemplu: hotărârea de declinare a competenței [art. 50 alin. (4) CPP].

• sentința prin care se soluționează cererea de strămutare de către Înalta Curte de Casație și Justiție
sau curtea de apel nu este supusă niciunei căi de atac (art. 74 alin. (6) CPP];

• hotărârile pronunțate în primă instanță privind executarea hotărârilor penale [art. 597 alin. (7)
CPP]. Acestea pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la
comunicare.

Exemple:

— în cazul liberării condiționate, hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestație la tribunalul în

a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare [art. 587 alin. (3)
CPP];

— hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de amânare a executării pedepsei poate fi
atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare [art. 589
alin. (7) CPP];
— hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei,
închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în
temen de 3 zile de la comunicare [art. 593 alin. (3) CPP].

• încheierile — doar împreună cu sentința, cu excepția cazului când legea prevede că pot fi atacate
separat cu apel [art. 408 alin. (2) CPP].

- apelul împotriva încheierilor care, potrivit legii, pot fi atacate separat se judecă în camera de
consiliu, fără prezența părților, care pot depune concluzii scrise, cu excepția cazurilor în care legea
dispune altfel ori a celor în care instanța apreciază că este necesară judecata în ședință publică [art.
420 alin. (12) CPP];

- apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor [art. 408 alin. (3)
CPP].

NB! Nu pot fi atacate cu apel, printre altele, următoarele încheieri: încheierile pronunțate de
instanța de apel (sunt definitive); încheierea prin care se soluționează abținerea sau recuzarea [art.
68 alin. (7) CPP]; încheierea prin care se disjunge acțiunea civilă [art. 26 alin. (5) CPP]; încheierea prin
care instanța ierarhic superioară comună se pronunță asupra conflictului de competență [art. 51 alin.
(6) CPP]; încheierea prin care curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează
cererea procurorului de desemnare a altei instanțe pentru judecarea cauzei [art. 76 alin. (6) CPP];
încheierea prin care este admisă în principiu cererea de revizuire [art. 459 alin. (7) CPP]; încheierile
pentru care legea prevede calea de atac a contestației (de exemplu, art. 204-206, art. 250, art. 2501
CPP).

III. TITULARII APELULUI

Sediul materiei: art. 409 CPP.

- pot fi titulari ai apelului următorii:

• procurorul -> în ceea ce privește latura penală și în latura civilă a cauzei;

• inculpatul -> în ceea ce privește latura penală și latura civilă a cauzei;

• partea civilă -> în ceea ce privește latura penală și latura civilă a cauzei;

• partea responsabilă civilmente —> în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în
măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă;

• persoana vătămată -> în ceea ce privește latura penală;

• martorul, expertul, interpretul și avocatul —> în ceea ce privește amenzile judiciare aplicate prin
sentință, precum și în ceea ce privește cheltuielile judiciare și indemnizațiile cuvenite acestora;
• orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o
măsură sau printr-un act al instanței —> în ceea ce privește dispozițiile care au provocat o asemenea
vătămare.

1. Procurorul

- legea prevede dreptul acestuia de a ataca hotărârea primei instanțe atât în ceea ce privește
modalitatea de soluționare a laturii penale (indiferent de soluția pronunțată), cât și în ceea ce
privește soluția pronunțată în legătură cu latura civilă.

• în legătură cu latura civilă, procurorul poate declara apel indiferent de faptul că partea civilă a
declarat sau nu apel în cauză;

- apelul procurorului nu este ținut numai de fondul cauzei, putând viza și aspecte adiacente.

2. Inculpatul

- este îndreptățit să atace hotărârea primei instanțe atât pe latura penală, cât și pe latura civilă;

- este subiectul procesual cel mai îndreptățit să declare calea ordinară de atac, având un interes
direct și personal în cauză;

- poate declara apel indiferent de soluția pronunțată de instanță [condamnare, renunțare Ia aplicarea
pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal art. 396 alin. CPP].

• în cazul pronunțării unei soluții de achitare [art. 396 alin. (5) CPP -> când este incident vreunul
dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) CPP] sau de încetare a procesului penal [art. 396
alin. (6) CPP —> când este incident vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) CPP],
inculpatul va putea ataca hotărârea numai referitor Ia temeiul invocat de instanță care a stat la baza
soluției de achitare sau de încetare a procesului penal;

- pentru inculpat pot declara apel și reprezentantul legal sau avocatul, precum și soțul acestuia în
calitate de substituit procesual [art. 409 alin. (2) CPP].

• condiția ce se cere a fi îndeplinită este ca inculpatul să își Însușească apelul declarat de cei
menționați;

• dacă apelul nu este însușit de către inculpat, instanța poate să îl respingă pe considerentul că este
exercitat de o persoană neîndreptățită;

• când apelul este declarat de către avocatul inculpatului, el trebuie să aibă mandat sau
împuternicire în acest sens.
3. Partea civilă

- poate face apel atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă a
cauzei.

• rațiunea pentru care legea permite exercitarea apelului și în latura penală a cauzei se raportează la
calitatea inițială pe care a avut-o aceasta după momentul săvârșirii infracțiunii — aceea de persoană
vătămată care ulterior s-a constituit parte civilă și care urmărea tragerea la răspundere penală a
făptuitorului;

• în latura civilă este de înțeles că partea civilă se poate considera prejudiciată de respingerea acțiunii
civile sau de cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanță;

- pentru partea civilă, apelul poate fi declarat și de către reprezentantul legal ori de către avocat.

4. Partea responsabilă civilmente

- poate declara apel în ceea ce privește latura civilă a cauzei, în virtutea faptului că aceasta poate
interveni sau este introdusă în procesul penal (art. 21 CPP) pentru a participa împreună cu inculpatul
(sau în locul acestuia) la recuperarea prejudiciului produs în urma săvârșirii infracțiunii.

• în latura penală a cauzei, partea responsabilă civilmente poate declara apel numai în măsura în
care se constată că soluția dată în latura penală a influențat soluția dată în rezolvarea laturii civile;

NB! In situația în care partea responsabilă civilmente face apel pentru că i-a fost respinsă cererea de
a interveni în procesul penal, aceasta are calitate de persoană vătămată într-un drept al său [art. 409
alin. (1) lit. f) CPP].

NB! Acțiunea civilă este accesorie acțiunii penale, instanța pronunțându-se inițial în legătură cu
latura penală a cauzei.

- pentru partea responsabilă civilmente, apelul poate fi declarat și de către reprezentantul legal ori
de către avocat.

5. Persoana vătămată
- poate declara apel în ceea ce privește latura penală a cauzei.
• legea prevede acest drept persoanei vătămate, în calitate de subiect procesual principal, în virtutea
drepturilor prevăzute de art. 81 CPP, numai în ceea ce privește latura penală a cauzei;

NB! Reglementarea nu face nicio diferențiere în ceea ce privește modalitatea de punere în mișcare a
acțiunii penale —> deci de tragere la răspundere a persoanelor care au participat săvârșirea
infracțiunii. Aceasta poate fi:

- din oficiu (moduri generale de sesizare) sau

- la plângerea prealabilă (moduri speciale de sesizare).

- persoana vătămată în urma săvârșirii infracțiunii poate exercita calea de atac doar în situația în care
a participat la procesul penal în această calitate și nu a renunțat la acest drept potrivit dispozițiilor
prevăzute de art. 81 alin. (2) CPP.

• art. 81 alin. (2) CPP prevede că persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală
printr-o faptă penală pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și care nu dorește să
participe la procesul penal trebuie să înștiințeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă
apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor;

• renunțarea la drept ar restricționa dreptul de a fi titular al căilor de atac —> de pe poziția

procesuală a persoanei vătămate; apelul poate fi exercitat, și pentru persoana vătămată, de către
reprezentantul legal sau de către avocat.

6. Martorul, expertul, interpretul, avocatul

- apelul declarat de martor, expert, interpret, avocat:

• poate viza doar:

- cheltuielile judiciare;

- indemnizațiile cuvenite acestora;

- amenzile judiciare.

■ persoanele menționate pot face apel numai în ceea ce privește amenzile judiciare aplicate prin
sentință, nu și cele aplicate prin încheiere, în cazul cărora este urmată procedura prevăzută de art.
284 CPP;

- această categorie de titulari ai apelului nu pot declara calea de atac cu referire la fondul cauzei (la
soluționarea celor două laturi);

- și pentru această categorie de titulari, apelul poate fi declarat de reprezentantul legal sau de către
avocat.
NB! Avocatul poate exercita apelul și în numele persoanei căreia îi acordă asistență juridică, dar și în
nume propriu.

7. Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate

- apelul declarat de orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate
nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței vizează dispozițiile care au provocat o
asemenea vătămare;

Exemplu: în ipoteza în care, prin hotărâre, prima instanță dispune confiscarea unor bunuri care nu
aparțin în totalitate inculpatului.

NB! Acești titulari ai dreptului de apel nu pot face apel în legătură cu fondul cauzei.

- și pentru această categorie de titulari, apelul poate fi declarat de către reprezentantul legal sau de
către avocat, în cazul în care nu și-au valorificat personal acest drept.

NB! Întotdeauna, declararea apelului de către o altă persoană în afara celor menționate Ia art. 409
alin. (1) și (2) CPP va fi respins ca inadmisibil, întrucât cel ce a exercitat dreptul de a declara apel nu
este titular al căii de atac.

IV. DISPOZIȚII PRIVIND TERMENUL DE DECLARARE A APELULUI

Sediul materiei: art. 410 CPP.

- apelul trebuie declarat într-un termen fix, determinat de lege.

• lipsa unei prevederi exprese ar crea posibilitatea:

- exercitării dreptului la intervale de timp diferite, în funcție de interesele titularilor;

- punerii în executare a hotărârii primei instanțe de îndată după pronunțare;

- art. 410 CPP reglementează strict termenul de declarare a apelului, în funcție de:

• calitatea procesuală;

• momentul luării la cunoștință;

- ca regulă, termenul de declarare a apelului este de 10 zile;

NB! Termenul de apel este:
— pe de o parte, un termen imperativ, peremptoriu —> titularul căii de atac o poate exercita doar
în interiorul intervalului de timp pe care legea îl prevede;

— pe de altă parte, un termen prohibitiv, dilatoriu -> hotărârea primei instanțe rămâne definitivă și
poate fi pusă în executare la data expirării termenului de apel.

- termenul de declarare a apelului pentru procuror, persoana vătămată și părți:

▪︎este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel;

▪︎ curge de la comunicarea copiei minutei [art. 407 coroborat cu art. 410 alin. (1) CPP]; conform noii
modificări a CPP din anul 2021, art. 410 alin. (1) CPP precizează: „ pentru procuror, persoana
vătămată și părți termenul de apel este de 10 zile și începe să curgă de la data comunicării hotărârii,
în cazurile prevăzute de art. 406 alin. (1) CPP, sau după caz de la data comunicării copiei minutei, în
celelate cazuri.”

ART. 406 alin. (1) CPP: „(1) Hotărârile trebuie să fie redactate la momentul pronunțării în cazurile în
care se pronunță una dintre soluțiile prevăzute la art. 396 și 397 CPP”.

NB! În minută se consemnează rezultatul deliberării, iar conținutul minutei este cel prevăzut pentru
dispozitivul hotărârii [art. 400 alin. (1) CPP]. După pronunțare, o copie a minutei hotărârii se
comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și, în cazul în care inculpatul este arestat,
administrației locului de deținere, în vederea exercitării căii de atac.

- declararea apelului în cazul martorului, expertului, interpretului și avocatului poate avea loc:

• de îndată după pronunțarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare și
indemnizațiilor și cel mai târziu în 10 zile de la pronunțarea sentinței prin care s-a soluționat cauza
sau

• în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței prin care a fost aplicată amenda judiciară ori prin
care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau indemnizațiilor [art. 410 alin. (2) CPP];

- declararea apelului în cazul persoanei fizice sau juridice vătămate nemijlocit în drepturile sale
printr-un act al instanței sau printr-o măsură a acesteia:

• se poate face în termen de 10 zile, care curge de la data la care acestea au aflat despre actul sau
măsura care a provocat vătămarea (art. 410 alin. (3) CPP];
NB! Aceste categorii de persoane nu trebuie confundate cu părțile sau cu subiecții procesuali
principali (persoana vătămată) care se consideră prejudiciați, pentru care termenul de declararea a
apelului curge, potrivit art. 410 alin. (1) CPP, de la comunicarea copiei minutei.

- sancțiunea nerespectării termenului de apel:

• decăderea din termen [art. 268 alin. (1) CPP] și respingerea apelului ca tardiv [art. 421 pct. 1 lit. a)
CPP).

2. Calcularea termenului de apel

- termenul de apel se calculează potrivit regulilor de calcul al termenelor procedurale — pe zile

libere, cu prorogarea, când este cazul, a ultimei zile: „Când ultima zi a unui termen cade într-o zi
nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează” [art. 269 alin. (4) CPPI.

NB! Apelul procurorului nu trebuie confundat cu „actele considerate ca făcute în termen" valabile
dacă data la care au fost trecute în registrul de ieșire al parchetului este înăuntrul termenului cerut
de lege pentru efectuarea actului. Art. 270 alin. (3) CPP face precizarea „cu excepția căilor de atac",
deci apelul declarat de procuror nu intră în această categorie de acte.

3. Repunerea în termen (art. 411 CPP)

Noțiune — reprezintă singurul remediul procesual care permite titularului dreptului de apel să
exercite apelul și după expirarea termenului.

- condiții pentru a putea beneficia de repunerea în termen:

• titularul să declare apelul după expirarea termenului prevăzut de lege;

• instanța de apel să constate că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare,

care poate fi reprezentată de:

- un caz fortuit;

- un caz de forță majoră;

Exemple: boala gravă care creează imposibilitatea de deplasare a apelantului; inundații; cutremure;
înzăpeziri.
- cererea de apel să fie făcută în cel mult 10 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat exercitarea
dreptului de apel în termenul prevăzut de lege;

NB! Condițiile trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

- hotărârea primei instanțe, care devenise definitivă la expirarea termenului de apel [art. 551 pct. 2
lit. a) CPPI, își va pierde caracterul de hotărâre definitivă în momentul în care instanța admite
cererea de repunere în termen [art. 411 alin. (2) CPP];

- până la momentul soluționării cererii de repunere în termenul de apel, instanța de apel poate
suspenda executarea hotărârii atacate.

NB! Dispozițiile referitoare la condițiile repunerii în termen (art. 411 alin. (1) CPP], precum și cele
referitoare la posibilitatea de suspendare a executării hotărârii atacate, de către instanța de apel,
până la soluționarea cererii de repunere în termen [art. 411 alin. (3) CPP] nu pot fi aplicate în situația
redeschiderii procesului penal cerute de persoana condamnată în lipsă [art. 411 alin. (4) CPP].

NB! Admiterea cererii de repunere în termenul de apel permite producerea tuturor efectelor
apelului declarat în termen.

V. DECLARAREA, MOTIVAREA Șl INSTANȚA LA CARE SE DEPUNE APELUL

Sediul materiei: art. 412 și art. 413 CPP.

- apelul trebuie să fie declarat prin cerere scrisă;

- reprezintă singura modalitate de declarare, nemaifiind permis apelul declarat oral în fața instanței
de apel [art. 412 alin. (1) CPP];

- cererea de apel are cuprinsul prestabilit prin dispozițiile art. 412 CPP, conținând în mod obligatoriu:

• numărul dosarului, data și numărul sentinței sau încheierii atacate;

• denumirea instanței care a pronunțat hotărârea atacată;

• numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul, reședința sau locuința, precum
și semnătura persoanei care declară apelul.
NB! Cererea întocmită în scris trebuie semnată de către apelant, iar în cazul în care apelantul nu
poate semna, cererea de apel trebuie atestată de un grefier de la instanța a cărei hotărâre se atacă
sau de către avocatul apelantului [art. 412 alin. (2) CPP].

Neregulile privind nesemnarea sau neatestarea cererii de apel pot fi acoperite prin confirmare, în
fața instanței, de către parte sau de reprezentantul părții, la primul termen de judecată cu procedura
legal îndeplinită [art. 412 alin. (3) CPP].

2. Motivarea apelului

- apelantul trebuie să motiveze în scris apelul, indicând:

• atât motivele de fapt;

• cât și motivele de drept pe care se întemeiază [art. 412 alin. (4) CPP].

NB! Motivarea apelului poate fi cuprinsă în cererea de apel, dar se poate face și de separat - sub
denumirea "memoriu de apel" sau "motivarea apelului".

NB! Întrucât nu există o normă sancționatoare la dispoziția motivării în scris a apelului, considerăm
că motivarea acestuia se face și oral în fața instanței de apel.

3. Instanța la care se depune apelul

Regula:

• cererea de apel întocmită potrivit art. 412 CPP, împreună cu motivarea, se depun:

- la instanța a cărei hotărâre se atacă —> instanța competentă pentru depunere;

Excepție:

• cererea de apel poate fi depusă și la administrația locului de deținere, în cazul în care apelantul se
află în stare de deținere.

- administrația locului de deținere are obligația de a înainta, de îndată, instanței a cărei hotărâre se
atacă cererea de apel sau procesul-verbal încheiat în care s-a consemnat declarația de apel [art. 413
alin. (3) CPP];

- dacă un act, din necunoaștere sau greșeală vădită a expeditorului, a fost comunicat sau transmis
înainte de expirarea termenului unui organ judiciar necompetent (deci și instanței), este considerat
că a fost depus în termen, chiar dacă actul ajunge la organul competent după expirarea termenului
[art. 270 alin. (2) CPP].

VI. RENUNȚAREA LA APEL

Sediul materiei: art. 414 CPP.

- titulari:

• renunțarea la apel este instituția pe care o pot folosi exclusiv:

- părțile și persoana vătămată [art. 414 alin. (1) CPP];

• renunțarea la apel, act de dispoziție, poate fi făcută:

- personal — de către părți ori persoana vătămată sau prin mandatar special;

- este o modalitate expresă care operează în intervalul cuprins între momentul pronunțării hotărârii
și expirarea termenului de declarare a apelului;

NB! Părțile și persoana vătămată pot renunța și implicit la apel, prin neexercitarea căii de atac în
termenul prevăzut de lege.

- în intervalul de timp cuprins între cele două momente, titularii dreptului de apel (părți și persoana
vătămată) pot reveni asupra renunțării.

NB! Această dispoziție, prevăzută în art. 414 alin. (2) CPP, este valabilă numai pentru latura penală
a cauzei.

Pentru latura civilă a cauzei nu operează revenirea asupra renunțării, astfel că dispozițiile primei
instanțe în legătură cu latura civilă a cauzei devin executorii la momentul la care titularul dreptului de
apel a renunțat în mod expres la exercitarea dreptului privind declararea apelului.

• revenirea asupra renunțării, act de dispoziție, poate fi făcută:

- personal — de către părți ori persoana vătămată sau

- prin mandatar special.

VII. RETRAGEREA APELULUI

Sediul materiei: art. 415 CPP.

- spre deosebire de renunțarea la apel, care are o perioadă de operare mai scurtă, instituția retragerii
apelului, reglementată de art. 415 CPP, prevede, în conținutul alin. (1), faptul că titularii dreptului își
pot retrage apelul declarat până la încheierea dezbaterilor la instanța de apel;

- titulari:

• oricare dintre părți (inculpat, partea civilă, partea responsabilă civilmente);

• persoana vătămată.

- părțile și persoana vătămată pot retrage apelul personal sau prin mandatar special;

- dacă partea se află în stare de deținere, retragerea apelului se poate face printr-o declarație
atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere;

• reprezentanții legali pot proceda la retragerea apelului, în ceea ce privește latura civilă, cu
respectarea dispozițiilor din legea civilă;

• inculpatului minor nu îi este permisă retragerea apelului pe care l-a declarat personal sau care a
fost declarat de către reprezentantul legal;

• procurorul ierarhic superior poate retrage apelul declarat de procuror;

NB! Retragerea apelului de către procurorul ierarhic superior se înscrie în atribuțiile acestuia, care,
în virtutea relației de subordonare și a controlului ierarhic, are competența de a acționa în legătură
cu actele efectuate de către procurorii din subordine.

NB! Partea în favoarea căreia a fost declarat apelul de către procurorul de caz poate să și-l
însușească în urma retragerii acestuia de procurorul ierarhic superior.
- spre deosebire de cererea de apel, care trebuie să se depună la instanța a cărei hotărâre se atacă,
declarația de retragere a apelului poate fi depusă:

• fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată;

• fie la instanța de apel;

- efectele retragerii:

• retragerea apelului are ca efect dobândirea de autoritate de lucrul judecat de către hotărârea
primei instanțe (atât pe latura penală, cât și pe latura civilă).

VIII. EFECTELE APELULUI

Sediul materiei: art. 416-419 CPP.

- efectele declarării apelului sunt:

• efectul suspensiv;

• efectul devolutiv;

• efectul de neagravare a situației în propriul apel (non reformatio in peius);

• efectul extensiv.

1. Efectul suspensiv al apelului (art. 416 CPP)

- operează în situația în care apelul este declarat în termenul prevăzut de lege;

NB! Potrivit art. 411 alin. (3) CPP, până la soluționarea repunerii în termen, instanța de apel poate
suspenda executarea hotărârii atacate.

- presupune imposibilitatea de a pune în executare hotărârea pronunțată de prima instanță;

- este total; privește atât aspectele hotărârii în legătură cu latura penală a cauzei, cât și aspectele
legate de latura civilă a cauzei, exceptând situațiile când legea dispune altfel.

Exemple:

- hotărârea primei instanțe prin care se pronunță asupra măsurilor preventive în condițiile art. 399
alin. (1)-(3) CPP este executorie, chiar dacă nu este definitivă [art. 399 alin. (4) CPP];
- sunt executorii de la pronunțare dispozițiile privind luarea măsurilor asigurătorii și restituirea
lucrurilor [art. 397 alin. (4) CPP], dispoziția instanței de declararea a ședinței nepublice [art. 352 alin.
(5) teza a II-a CPP] ș.a.

2.Efectul devolutiv al apelului și limitele sale (art. 417 CPP)

- devoluțiunea înseamnă transmiterea cauzei spre soluționare instanței ierarhic superioare;

- potrivit efectului devolutiv, dacă hotărârea a fost atacată, cauza este judecată din nou de către
instanța ierarhic superioară;

NB! Instanței ierarhic superioare i se poate transmite, în baza efectului devolutiv, doar ceea ce a fost
judecat de către prima instanță; nu poate fi sesizată cu fapte sau persoane care nu au făcut obiectul
cauzei în primă instanță.

- în stabilirea limitelor în care se manifestă devoluțiunea, art. 417 alin. (1) CPP prevede că instanța
judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă
declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

• efectul devolutiv este astfel limitat în funcție de:

- persoana care a declarat apelul;

- persoana la care se referă declarația de apel;

- calitatea pe care apelantul o are în proces;

-> în cadrul acestor limite, instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile
formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept [art. 417 alin. (2)
CPPI.

2.1. Limitele efectului devolutiv în funcție de persoana care a declarat apelul

Regula:

• apelul nu profită decât aceluia/acelora care l-a/l-au declarat;

- declararea apelului de către părți sau persoana vătămată devoluează cauza numai în raport cu
interesele proprii ale declaranților;

- declararea apelului de către categoria de titulari reprezentată de martori, experți, interpreți,

apărători, precum și de către orice persoană ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit
printr-o măsură sau printr-un act al instanței devoluează (transmite) cauza instanței ierarhic
superioare numai în raport cu interesele proprii ale fiecărui titular;

- apelul declarat de către procuror poate devolua atât în raport cu toate faptele și persoanele care au
făcut obiectul cauzei în primă instanță, cât și cu privire doar la unele dintre acestea, putând fi
deopotrivă declarat în favoarea sau în defavoarea lor.

2.2 Limitele efectului devolutiv în raport de persoana la care se referă declarația de apel

- instanța de apel judecă apelul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de apel [art.
417 alin. (1) teza a II-a CPP].

Exemplu: apelul declarat doar de către unul dintre inculpați:

— nu devoluează și cu privire la ceilalți coinculpați;

— nu se poate crea o situație mai gravă celorlalți inculpați, chiar dacă, în baza efectului extensiv
(art. 419 CPP), instanța de apel examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au
declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor.

2.3 Limitele efectului devolutiv raportat la calitatea pe care o are în proces apelantul

- titularii apelului reprezentați de către:

• procuror și inculpat —> devoluează cauza - sub aspectul fondului — în ambele laturi și sub aspectul
măsurilor procesuale luate în raport cu fondul cauzei;

• persoana vătămată —> devoluează cauza numai sub aspectul laturii penale;

• partea civilă —> devoluează cauza atât din punct de vedere al laturii civile, cât și al laturii penale;

• partea responsabilă civilmente -> devoluează cauza sub aspect civil, iar în raport cu latura penală,
numai în măsura în care soluția din latura penală a influențat soluția din latura civilă;

• martorul, expertul, interpretul și apărătorul -> devoluează cauza numai în raport cu cheltuielile
judiciare, indemnizațiile ce li se cuvin sau amenzile ce le-au fost aplicate;

• orice persoană fizică sau juridică ce se consideră vătămată printr-un act sau o măsură a instanței
-> devoluează cauza numai în raport cu aspectele pe care instanța s-a pronunțat și care sunt
considerate vătămătoare pentru declaranți.

3. Neagravarea situației în propriul apel (non reformatio in peius) (art. 418 CPP)
- instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat
apel [art. 418 alin. (1) CPP];

- în baza efectului non reformatio in peius, nimeni nu își poate înrăutăți situația prin exercitarea căii
de atac de către el însuși;

- pentru a fi valid acest efect, trebuie:

• ori să fie introdus doar apelul unei părți sau al unor părți cu interese procesuale comune;

• ori să fi fost admis apelul părții de către instanța de apel;

NB! Situațiile care pot apărea în legătură cu manifestarea efectului non reformatio in peius sunt mai
des întâlnite în cazul soluționării apelului declarat de inculpat.

- se poate considera că reprezintă agravări ale propriei situații în calea de atac:

• înlăturarea unor circumstanțe atenuante reținute prin hotărârea atacată;

• reținerea unui concurs de infracțiuni în locul unei infracțiuni continuate;

• schimbarea modalității de executare a pedepsei;

• aplicarea unei pedepse mai grele decât cea stabilită prin hotărârea primei instanțe;

NB! Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală, prin Decizia nr. 10/2014 (M. Of. nr. 502 din 7 iulie 2014), a stabilit următoarele: „În
aplicarea art. 5 din Codul penal, circumstanțele atenuante se apreciază global în funcție de
incriminare și sancțiune. În situația intrării în vigoare a unei noi legi, ce aduce modificări atât cu
privire la pedepse, cât și cu privire la circumstanțele atenuante, circumstanțele ca parte din instituția
sancțiunii unei infracțiuni nu pot fi privite și analizate distinct față de instituția pedepsei. Înlăturarea
circumstanțelor atenuante nu aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac
prevăzut în art. 418 din Codul de procedură penală, atunci când în concret, pentru aceeași faptă, se
stabilește o sancțiune mai puțin severă”.

- dispozițiile art. 418 alin. (2) CPP prevăd că apelul declarat de procuror în favoarea unei părți nu
poate să agraveze situația părții pentru care a fost declarat.

• deci, pentru ca neagravarea situației să opereze, este necesar ca apelul procurorului să fie declarat
în favoarea părții.

NB! În ipoteza în care, într-o cauză penală, mai mulți titulari au declarat apel, efectul non reformatio
in peius va putea exista doar în situația în care instanța, judecând apelurile, pronunță o soluție de
respingere a apelurilor declarate, în defavoarea uneia dintre părți, de către o parte adversă sau de
către procuror.
NB! Regulă: atunci când instanța de apel judecă apelul procurorului declarat în favoarea inculpatului
și apelul inculpatului, admițându-le pe ambele, instanța poate crea o situație mai grea pentru
inculpatului, întrucât non reformatio in peius operează doar când este vorba despre un singur apel
admis - cel al inculpatului.

4. Efectul extensiv al apelului (art. 419 CPP)

- efectul extensiv reprezintă un remediu procesual și constă în posibilitatea de extindere a căii de

atac a apelului și față de ceilalți titulari ai apelului care nu au devoluat cauza și față de care
hotărârea pronunțată în primă instanță a devenit definitivă prin neapelare;

- în acest sens, dispozițiile art. 419 CPP prevăd posibilitatea instanței de apel de a examina cauza — în
virtutea efectului extensiv — și cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care apelul nu se
referă, hotărând și în privința lor, fără însă să se poată crea acestor părți o situație mai grea;

- putem vorbi despre punerea în practică a efectului extensiv dacă sunt îndeplinite următoarele
condiții, în mod cumulativ:

• apelul declarat să fie valabil, adică:

- declarat în termen;

- declarat de titular sau de persoana îndreptățită de lege;

• extinderea să vizeze un titular al căii de atac care nu a făcut uz de ea sau care nu este vizat prin
apelul declarat de un alt titular;

• să existe subiecți procesuali cu interese comune așa-numitul consortium litis — dintre care unii nu
au declarat apel;

NB! Efectul extensiv nu poate opera față de acele părți care, deși fac parte dintr-un grup procesual
— consortium litis —, au interese contrare.

Exemplu: inculpat și parte responsabilă civilmente.

• să existe o unitate procesuală, în sensul că părțile aparținând aceluiași consortium litis sunt
judecate în același timp în cadrul aceluiași proces penal.

NB! Efectul extensiv al apelului este mărginit de o singură limită — aceea de neagravare a situației:
instanța extinde apelul și cu privire la subiecții procesuali care nu au apelat hotărârea primei instanțe
sau la care apelul nu se referă și modifică soluția primei instanțe, fără însă a le crea o situație mai
grea.
IX. JUDECAREA APELULUI Șl SOLUȚIILE LA JUDECATA ÎN APEL
Sediul materiei: art. 420-424 CPP.

1.Obiectul apelului

-apelul are ca obiect:

• verificarea hotărârii pronunțate de prima instanță atât din punct de vedere al materialului
probator existent în cauză, cât și sub forma readministrării probelor administrate la prima instanță și
a administrării de noi probe, în condițiile art. 100 CPP [art. 420 alin. (5) și (8) CPP];

• verificarea tuturor aspectelor de fapt și de drept ale fondului cauzei [art. 420 alin. (10) CPP]:

- verifică participarea celor care au declarat apelul (apelant) și a celor la care se referă declarația de
apel (intimați);

- verifică:

▪︎încadrarea juridică dată de prima instanță;

▪︎participația penală;

▪︎forma de săvârșire a infracțiunii;

▪︎modalitatea de desfășurare a procesului în primă instanță;

▪︎ existența circumstanțelor atenuante sau agravante, precum și existența cauzelor care înlătură
caracterul penal al faptei sau a celor care înlătură răspunderea penală;

• verificarea chestiunilor complementare fondului cauzei (art. 422 CPP); instanța de apel, atunci
când este cazul:

-aplică dispozițiile privitoare la reluarea dezbaterilor și rezolvarea acțiunii civile, măsurile asigurătorii,
cheltuielile judiciare, precum și orice alte aspecte de care depinde soluționarea completă a apelului;

- verifică dacă prima instanță a făcut o justă aplicare a dispozițiilor referitoare la deducerea duratei
reținerii, arestării preventive, arestului la domiciliu sau internării medicale și adaugă, dacă este cazul,
timpul de arestare scurs după pronunțarea hotărârii atacate cu apel.

NB! Cauza penală este devoluată instanței ierarhic superioare sub toate aspectele, dar limitat la
persoana care a declarat apelul și la persoana la care se referă și numai în raport cu calitatea pe care
apelantul o are în proces, examinarea cauzei putându-se extinde și cu privire la părțile care nu au
declarat apel sau la care apelul nu face referire, instanța hotărând și asupra lor, fără însă a le crea o
situație mai grea.

2. Măsuri premergătoare
- măsurile premergătoare judecării apelului sunt:

• fixarea termenului de judecată;

• citarea părților și a persoanei vătămate;

• asigurarea prezenței inculpatului, când acesta se află în stare de deținere [art. 420 alin. (2) CPPI;

• garantarea și asigurarea exercitării dreptului la apărare;

• asigurarea participării procurorului (participarea este obligatorie la judecarea apelului).

3. Judecarea apelului

- instanța competentă:

• în funcție de instanța care a judecat în primă instanță, apelul poate fi judecat de:

- curtea de apel (art. 38 CPP);

- Curtea Militară de Apel (art. 39 CPP);

- Înalta Curte de Casație și Justiție (art. 40 CPP);

- la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care nu există dispoziții
contrare [art. 420 alin. (11) CPP];

- instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor de apel invocate [art. 420 alin. (10) CPP];

- judecând apelul, instanța:

▪︎verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror
probe administrate în fața instanței de apel [art. 420 alin. (8) CPP];

▪︎ poate readministra probele administrate la prima instanță și poate administra probe noi, în
condițiile art. 100 CPP [art. 420 alin. (5) CPP];

▪︎ poate da, motivat, o nouă apreciere a probelor, în vederea soluționării apelului [art. 420 alin. (9)
CPP];

- la judecata în apel, completul legal constituit procedează la ascultarea inculpatului, când acest lucru
este posibil, potrivit regulilor de la judecata în fond [art. 420 alin. (4) CPP];

- în etapa cercetării judecătorești, ordinea luării de cuvânt este: apelant; intimat; procuror.
NB! Dacă printre apelurile declarate se află și apelul procurorului, primul cuvânt îl are acesta [art.
420 alin. (6) CPP].

NB! În ipoteza existenței mai multor apeluri și, implicit, a mai multor titulari (persoana vătămată,
părți, procuror), ordinea luării cuvântului în susținerea apelului este: procuror, persoana vătămată,
partea civilă, partea responsabilă civilmente și inculpat.

- procurorul și părțile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor;

- ultimul cuvânt este al inculpatului, indiferent de calitatea în care se află în apel -> apelant sau
intimat;

- în cazul în care apelul este declarat împotriva încheierilor care, potrivit legii, pot fi atacate separat,
apelul se judecă:

• în camera de consiliu;

• fără prezența părților, care pot însă depune concluzii scrise.

- și în aceste cazuri, ședința de judecată poate fi publică, dacă legea prevede în mod expres sau dacă
instanța apreciază că este necesară judecata în ședință publică [art. 420 alin. (12) CPP].

4. Soluțiile la judecata în apel (soluționarea apelului — art. 421 CPP)

- instanța de apel, judecând apelul, poate pronunța una dintre următoarele soluții:

• respingerea apelului (art. 421 pct. 1 CPP);

• admiterea apelului (art. 421 pct. 2 CPP).

4.1. Respingerea apelului (art. 421 pct. 1 CPP)

- instanța de apel, judecând apelul, poate să îl respingă dacă:

1. apelul este tardiv sau inadmisibil:

- tardiv —> a fost declarat după expirarea termenului legal de apel (iar o eventuală cerere de
repunere în termen a fost respinsă) —> nu se mai poate intra pe fondul cauzei;

- inadmisibil:
• nu poate fi admis un apel declarat împotriva unei hotărâri neapelabile;

Exemplu: sentința de declinare de competență.

•apelul a fost declarat de o persoană care nu are calitatea necesară sau care și-a depășit limitele de
exercitare a apelului;

Exemplu: apelul martorului referitor la fondul cauzei.

2. apelul este nefondat:

- nefondat -> când motivele de apel sunt nejustificate, hotărârea primei instanțe fiind legală și
temeinică atât în ceea ce privește fondul cauzei, cât și chestiunile complementare.

NB! Respinge apelul, instanța de apel menține hotărârea atacată.

4.2. Admiterea apelului (art. 421 pct. 2 CPP)

- instanța de apel, judecând apelul:

1. admite apelul, desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre,

procedând potrivit regulilor referitoare la judecata în fond a acțiunii penale și a acțiunii
civile.
- în această ipoteză, desființând hotărârea primei instanțe (sentința), instanța de apel
procedează la o rejudecare a fondului cauzei, care poate conduce Ia pronunțarea uneia
dintre soluțiile prevăzute de art. 396 și art. 397 CPP (rezolvarea acțiunii penale și rezolvarea
acțiunii civile);
- instanța de apel readministrează declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția
de achitare, dispozițiile art. 374 alin. (7)-(10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) CPP aplicându-se în
mod corespunzător;

NB! Poate fi chiar o soluție similară cu cea pronunțată de prima instanță, dar cu o altă limită de
pedeapsă.

2. admite apelul, desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a
cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa
unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința
instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei
hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate
absolută, cu excepția cazului de necompetență, situație în care se dispune rejudecarea de către
instanța competentă.

- desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a
fost desființată pentru următoarele motive:

• judecarea cauzei de către prima instanță s-a făcut în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal
citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința despre această imposibilitate, invocată
de acea parte;

• instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare;

• instanța nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile;

• există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută (art. 281 CPP), cu excepția cazului de
necompetență;

- desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța competentă:

▪︎în cazul necompetenței materiale sau personale a instanței care a judecat cauza în fond.

NB! Admiterea apelului conduce la desființarea hotărârii atacate. Desființarea hotărârii apelate
poate fi totală sau parțială.

5. Chestiuni complementare (art. 422 CPP)

- deliberând asupra apelului, instanța soluționează și aspecte complementare referitoare la:

• aplicarea dispozițiilor privitoare la:

- reluarea dezbaterilor;

- rezolvarea acțiunii civile;

- măsurile asigurătorii, cheltuielile judiciare și orice aspecte care ar putea conduce la soluționarea
corectă a cauzei devoluate (art. 422 CPP);

• verificarea dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanță a dispozițiilor privitoare la
deducerea duratei reținerii, arestării preventive, arestului la domiciliu sau internării medicale și
adăugarea, dacă este cazul, a timpului de arestare scurs după pronunțarea hotărârii atacate cu apel.

6. Desființarea hotărârii (art. 423 CPP)

- instanța de apel, în cazul în care admite apelul:

• desființează hotărârea atacată, cu respectarea dispozițiilor ce decurg din incidența efectului

devolutiv și a celui extensiv al apelului (art. 417 și art. 419 CPP);

- desființarea hotărârii poate fi:

• totală;

• parțială, numai cu privire la unele fapte sau persoane, dar numai dacă desființarea parțială nu
împiedică justa soluționare a cauzei;

• parțială, numai în ceea ce privește latura penală sau civilă, dar numai dacă desființarea parțială nu
împiedică justa soluționare a cauzei.

NB! Desființarea hotărârii primei instanțe nu împiedica instanța de apel să mențină măsura arestării
preventive [art. 423 alin. (3) CPP].

7. Hotărârea instanței de apel și comunicarea acesteia (art. 424 CPP)

- hotărârea instanței de apel se numește decizie [art. 370 alin. (2) CPP];

- conținutul deciziei este asemănător conținutului sentinței, având următoarea structură [art. 424
alin. (1) CPP]:

• partea introductivă (practicaua) trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 402 CPP:

- ziua, luna, anul și denumirea instanței;

- mențiunea dacă ședința a fost sau nu publică;

- numele și prenumele judecătorilor, procurorului și grefierului;

- numele și prenumele părților, avocaților și ale celorlalte persoane care participă în proces și care au
fost prezente la judecată, precum și ale celor care au lipsit, cu arătarea calității lor procesuale și cu
mențiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;

- fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și textele de lege în care a fost încadrată fapta;

- mijloacele de probă care au fost supuse dezbaterii contradictorii;

- cererile de orice natură formulate de procuror, de persoana vătămată, de părți și de ceilalți

participanți la proces;

- concluziile procurorului, ale persoanei vătămate și ale părților;

- măsurile luate în cursul ședinței;

• expunerea trebuie să cuprindă:

- temeiurile de fapt care au determinat respingerea sau admiterea apelului;

- temeiurile de drept care au determinat respingerea sau admiterea apelului;

- temeiurile care au stat la baza adoptării oricăreia dintre soluțiile prevăzute de art. 421 CPP;

• dispozitivul cuprinde:

- soluția dată de instanța de apel;

- data pronunțării deciziei;

- mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică;

NB! Atât în expunere, cât și în dispozitiv se menționează timpul dedus din pedeapsă, în situația în
care inculpatul se află în arest preventiv sau în arest la domiciliu [art. 424 alin. (3) CPP].

- dispozițiile referitoare la conținutul sentinței sunt aplicabile și în cazul în care instanța de apel se
pronunță asupra măsurilor preventive (art. 399 CPP);

Exemplu: menținerea, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.

- când s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau instanței competente, instanța
de apel poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau menținerea unei
măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în condițiile legii [art. 399 alin. (10) CPP];

- când apelul este admis și instanța de apel dispune rejudecarea, decizia trebuie să indice ultimul act
procedural valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul (în expunere).

• în cazul în care nu este indicat, toate actele procedurale vor fi desființate de drept;

NB! Decizia instanței de apel este definitivă.

- decizia instanței de apel este comunicată:

• procurorului;

• părților;

• persoanei vătămate;

• administrației locului de deținere [art. 424 alin. (5) CPP].

NB! Decizia este comunicată procurorului și părților, întrucât, potrivit art. 434 CPP coroborat cu art.
435 CPP, procurorul și părțile ar putea introduce recurs în casație în termen de 30 de zile de la data
comunicării deciziei instanței de apel.

X. LIMITELE REJUDECĂRII
Sediul materiei: art. 425 CPP.
- dispozițiile art. 425 CPP prevăd modalitatea în care se realizează rejudecarea după admiterea
apelului;

 instanță de judecată ce primește dosarul pentru rejudecare prima instanță sau instanța
competentă - este sesizată de către instanța de apel prin decizia care cuprinde:

• obiectul judecății;

• limitele rejudecării.

- potrivit art. 424 alin. (4) CPP, în decizie trebuie indicat ultimul act procedural rămas valabil de la
care procesul penal trebuie să își reia cursul;

- instanța care procedează la rejudecarea cauzei își va circumscrie acțiunile corespunzător judecății în
primă instanță a cauzei;

- instanța de rejudecare este obligată să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care
situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea apelului [art. 425 alin. (1) CPP];

- în ipoteza în care hotărârea primei instanțe este desființată numai cu privire la unele fapte sau
persoane ori numai în ceea ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare trebuie să se
pronunțe în limitele în care hotărârea a fost desființată;

- când apelul este admis și se dispune rejudecarea, instanța care rejudecă este obligată să respecte
dispozițiile efectului non reformatio in peius.

• dacă hotărârea a fost desființată în apelul procurorului declarat în defavoarea inculpatului sau în
apelul persoanei vătămate, instanța care rejudecă poate agrava soluția dată de prima instanță,
putând pronunța o soluție mai grea [art. 425 alin. (2) CPPI.

NB! Putem conchide că rejudecarea cauzei este condiționată de limitări procesuale și limitări
substanțiale.