Realismul reprezinta un curent literar aparut in Franta, in a doua jumatate a secolului al

XIX-lea, ca reactie a romantismului. Acest curent pune accent pe relatia dintre arta si
realitate, evidentiindu-se astfel prin conceptia sa referitoare la reflectarea veridica si
obiectiva a realitatii, care face trimitere la teoria mimesisului, considerată o imitație a lumii
reale.

Unul dintre scriitorii reprezentativi ai acestui curent este Ioan Slavici, care apartine epocii
marilor clasici din literatura romana, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga si I.L.Caragiale.
Ioan Slavici este considerat „părintele nuvelei românești” și supranumit „un Balzac al satului
românesc”.  Creația sa stă sub semnul realismului obiectiv, fiind o pledoarie pentru echilibru
moral , iubire de oameni și înțelepciune. Orice abatere de la aceste valori morale este grav
sancționată de către autor, iar unul din viciile pedepsite este ispita banului, ca in cazul operei
literare Moara cu noroc.

« Moara cu noroc » este o nuvele realista, psihologica, publicata in anul 1881 in volumul
« Novele din popor» si care s-a bucurat de o larga apreciere critica din partea lui Titu
Maiorescu și Mihai Eminescu. Aceasta nuvela este o scriere reprezentativă pentru ilustrarea
viziunii autorului asupra vieții rurale într-o notă profund tradițională. Realismul nuvelei este
evidentiat prin tematica, prin construirea personajelor in relatie cu mediul in care traiesc si
prin veridicitatea si obiectivitatea perspectivei narative. Orientarea tematica o reprezinta
problematica sociala si psihologica, intrucat sunt prezentate aspecte din societatea
ardeleneasca de la inceputul secolului al XX-lea si, in acelasi timp accentul este pus pe
analiza psihologica a personajului principal, care se degradeaza sub puterea banului.

Titlul operei reprezinta numele hanului situat la o rascruce de drumuri, iar precizarea nu
este intamplatoare, deoarece marcheaza totodata o rascruce in destinele personajelor. In
sens denotativ, titlul face referire la locul unde se macina cereale, iar in sens conotativ
ilustreaza ironia naratorului in special pentru soarta personajului principal si reprezinta un
element anticipativ. Pentru Ghita, moara pare cu noroc, insa descrierea locurilor dovedeste
tocmai contrariul. Substantivul...

Compozitia nuvelei este clasica, conflictul se desfasoara liniar si ascendent, faptele fiind
distribuite in saptesprezece capitole, respectandu-se ordinea cronologica a desfasurarii lor.
Nuvela este structurata pe doua planuri narative, fiecare dintre ele dinamizat de cate un
conflict, unul exterior si altul interior. Planul exterior este de tip narativ si prezinta
evenimentele care se desfasoara pe parcursul actiunii, dar si momentele de tensiune dintre
Ghita si Lica. Planul interior este de tip analitic si urmareste gandurile si trairile interioare ale
lui Ghita.

Tema principala a operei o constituie procesul de dezumanizare ca rezultat al dorintei de

imbogatire, la care se adauga consecintele nefaste pe care setea de inavutire le are asupra
omului, determinandu-i destinul pe masura abaterilor de la principile morale fundamentale.

Incipitul este de tip enuntiativ si fixeaza spatiul in care se desfasoara actiunea, mai precis
campia aradeana (Ineu, Fundureni, Arad, Oradea). Timpul....
Nuvela se deschide cu sfatul dat de batrana lui Ghita, care,.....
Aceasta afirmatie anticipeaza finalul tragic al nuvelei si releva contradictia dintre valorile
morale ale batranei si valorile materiale ale lui Ghita.
Finalul nuvelei este prezentat in simetrie cu incipitul, deoarece sunt redate ....
Aceasta replica...
Intelepciunea...
Simetria incipitului....

O prima secventa semnificativa pentru tema operei o reprezinta scena din capitolul V in
care Lica apare pentru a doua oara la moara si il convinge pe Ghita sa ii devina tovaras
pentru a se imbogati. Lica se dovedeste un om puternic, autoritar, care stie sa speculeze
slabiciunea lui Ghita si reuseste sa se impuna in fata lui ,,Cred ca ne am inteles!,,. Dialogul
dintre cei doi evidentiaza un raport de forte inegale si declanseaza atat o confruntare a
orgoliilor masculine, cat si conflictul interior al lui Ghita dintre dorinta de avere si
imoralitatea realizata prin asocierea cu Lica, comitand astfel hybrisul. Aceasta decizie releva
caracterul sau duplicitar si fatarnicia pusa in slujba propriilor interese de ordin material, ce
are ulterior repercursiuni asupra sa.

O alta secventa semnificativa  care ilustrează tema nuvelei este scena procesului din
capitolul XI, in care Ghita depune marturii neadevarate in favoarea lui Lica. Acest episod
evidentiaza degradarea morala a lui Ghita, devenit rob al banului si supus credincios al lui
Lica. Tovarasia celor doi demostreaza ca marturiile lui Ghita sunt irelevante in descifrarea
adevarului, deoarece nu recunoaste adevaratul motiv pentru care accepta porcii lui Lica si
este singura persoana care sustine ca Lica este nevinovat.

Stilul nuvelei este sobru, concis, impersonal, anticalofil, lipsit de diversitatea imaginilor
artistice si figurilor de stil. Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleasi registre
stilistice: limbajul regional, ardelenesc (,,muiere,, , ,,tarini,, , ,,acu,,), limbajul popular,
oralitatea. Intelesul clasic, moralizator al nuvelei este sustinut de zicale si de replicile-
sentinta rostite de batrana in incipitul si finalul nuvelei.

Caracterul psihologic al nuvelei este evidentiat prin tehnicile narative si de investigare

psihologica, printre care se numara monologul interior, folosit pentru a scoate la iveala
conflictul interior al personajului principal, care este in raport cu tema predominanta a
textului. Arta portretului este o alta tehnica cu rol important in individualizarea personajelor,
intrucat confera un cumul de detalii relevante in plan psihologic si moral. Tehnica descrierii
detaliate este esentiala in crearea impresiei de verosimil si in fixarea cu exactitate, cu
minutie a cadrului in care se desfasoara actiunea. De asemenea este folosita si tehnica
anticipatiei, remarcata in vorbele batranei.

In nuvela, accentul nu cade asupra firului narativ, ci asupra complexitatii personajelor

puternic conturate, surprinse intr-o permanenta confruntare .

Personajul principal, Ghita, este un personaj complex, al carui destin ilustreaza consecintele
nefaste ale setei de inavutire. Din punct de vedere social, la inceputul operei apare in
ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati. El reprezinta tipul omului lacom
si nemultumit de conditia sa sociala si materiala. Drept urmare, el devine carciumar si se
transforma in tipul parvenitului, care decade din punct de vedere moral, nuvela urmarind
aceasta degradare in toate etapele. Drama lui Ghiță este pusă în evidență prin alternarea
momentelor de satisfacție diabolică în fața banilor cu cele de conștientizare a răului
ireversibil. Ultima ipostaza a decaderii il infatiseaza ca ucigas al propriei sotii. Destinul lui
este unul tragic fiind ucis de Raut care-i oferă astfel prilejul de a se întâlni prin moarte cu
Ana.

Lica Samadaul, personaj secundar al nuvelei, evolueaza liniar pe parcursul operei. Statutul
social de “samadau”, sef al porcarilor, ii confera puterea de a guverna afacerile cu porci, insa,
fiind un om impunator, el are putere si in fata celorlati. Personajul se contureaza caracterial,
bun cunoscator al psihologiei umane, cel care poate manipula, cunoscand slabiciunile
personajelor. Insa, finalul nuvelei il surprinde in antiteza fata de incipit. El devine brusc
coplesit de frica si de mustrari de constiinta, intelegand gravitatea faptelor sale si
consecintele acestora asupra sa.

In concluzie, opera literara Moara cu noroc este o nuvela realista psihologica prin tema, prin
reprezentarea veridica a relitatii satului transilvanean, prin patrunderea in lumea interioara a
personajelor si accentuarea complexitatii acestora, inscriindu-se, prin valoarea sa, in seria
capodoperelor literaturii romane. Aceasta nuvela se afla printre primele nuvele psihologice
romanesti, intrucat Ioan Slavici a pus bazele acestui tip de opera literara inaintea lui Camil
Petrescu. Realismul descrierii anunță romanele rebreniene și meticulozitatea investigării
psihologice anticipează  apogeul prozei de analiză din perioada interbelica.

Titlu
Structura, se vb de planuri narative
Tema
Raport incipit final, se vb si despre indici spatio-temporali
2 episoade semnificative
Limbaj
Tehnici narative
Personaje
Concluzie