Sunteți pe pagina 1din 1

Comportament[modificare 

| modificare sursă]
Este o greșeală să se creadă că urșii se mișcă încet, greoi și neîndemânatic. În realitate, față de
masivitatea evidentă a corpului, ei aleargă repede și sunt rezistenți, iar în mișcări sunt atenți și
preciși. Urșii au un mers târșâit, călcând pe toată talpa (sunt plantigrazi) și ating pământul cu
călcâiul. Ei pot umbla și pe picioarele posterioare, se pot cățăra pe arbori, îndeosebi speciile de talie
mai mică și înoată bine.
Dintre simțuri, cel mai bine dezvoltat este mirosul, apoi auzul, văzul este cel mai puțin dezvoltat.
Urșii sunt animale nocturne sau crepusculare, iar ziua stau ascunși în scorburi de copaci sau
bârloguri.
Cele mai multe specii sunt terestre sau arboricole și locuiesc în păduri mari și dese sau în ținuturi
stâncoase, hoinărind pe suprafețe întinse. Unele specii trăiesc pe lângă ape curgătoare sau
stătătoare, bogate în hrană, și numai ursul polar este o specie marină.
Urșii trăiesc, de regulă, singuratici (sunt solitari) și numai în perioadele de reproducere pot fi văzute
perechi.
Urșii din ținuturile temperate și reci hibernează, afară de ursul polar, care este activ tot timpul anului.
Toamna ei se îngrașă, iar iarna se retrag într-un adăpost care-i ferește de ploi, viscol și îngheț și nu-
și mai caută hrană. În culcuș dorm toată iarna, fără ca somnul lor să fie o hibernare propriu-zisă:
temperatura corpului lor nu scade, iar funcțiile de bază, ca respirația și circulația, continuă fără
modificări. Hibernația lor nu constă într-un somn continuu, ci este mai mult o amețeală pe jumătate
conștientă, din care se deșteaptă imediat ce sunt deranjați. Dacă ei sunt surprinși în bârlog sau dacă
vremea se încălzește, se trezesc ușor din acest somn și pot fugi ori își reiau activitatea, o situație
neîntâlnită la alte mamifere hibernante. Ursul polar, care are hrana la dispoziție este activ tot timpul
anului și nu intră deloc în somnul de iarnă, doar femelele gestante se retrag în adăposturi, unde dau
naștere puilor.
Urșii sunt animale pașnice, care evită conflictele atât între ele, cât și cu alte animale sau cu omul.
Dacă trebuie să-și apere puii, hrana ori teritoriul, ei devin adversari extraordinar de periculoși. Pe
om, ursul nu-l atacă decât dacă-l întărâtă sau îl rănește, adică dacă-l provoacă, dar în general, se
simt în largul lor departe de așezările omenești. În apropierea așezărilor omenești se transformă în
fiare de temut, atacând atunci când sunt înfometați și mamifere mari.

Hrana[modificare | modificare sursă]
Urșii sunt animale omnivore în sensul cel mai strict al cuvântului, hrana fiind de origine atât animală,
cât și vegetală.
Pot să se hrănească timp îndelungat exclusiv cu vegetale, cu fructe de toate felurile, boabe,
semințe, grăunțe de cereale, rădăcini, frunze, ierburi suculente, muguri de arbori și miere de albine.
După trecerea peste iarnă mănâncă o serie de ierburi, rădăcini, mușchi de pământ și furnici, toate cu
efecte laxative. În tinerețe urșii sunt probabil numai erbivori, iar unele specii și mai târziu se hrănesc
mai bucuros cu vegetale decât cu carne.
Dintre animale mănâncă tot ce pot prinde: pești, foci, cerbi, mamifere mici, păsări, ouă de păsări,
insecte și chiar cadavre care încă n-au intrat în putrefacție.

S-ar putea să vă placă și