Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Reforma
Reformarea bisericii secolului XXI
Cei ce vor săfie creştini din toată inima şi care mărturisesc credinţa în Evanghelie cu
toată puterea, trebuie să se înscrie undeva şi să se întâlnească în particular, undeva într-o
casă, pentru a se ruga, a citi, a fi botezaţi, a primi sacramentul şi aface alte lucrări creştine
Martin Luther
William A. Beckham
cuvânt înainte de Howard A. Snyder
C U P R IN S
Cuvânt înainte 9
Introducere 11
I
sus este Mântuitorul lumii. Este El şi Domnul Bisericii? Chiar credem
lucrul acesta? Evrei 11:10 spune că Dumnezeu este „meşterul şi zidi-
torul“. Adesea, Biserica neglijează sau ignoră modelul fundamental
care ne este revelat în Scriptură. Lăudăm Capul, dar nu reuşim să zidim
trupul.
Majoritatea tradiţiilor bisericilor noastre au forme presbiteriene, epis-
copaliene sau congregaţionale. Adică, se concentrează asupra importanţei
presbiterilor sau bătrânilor, a supraveghetorilor calificaţi şi a pastorilor sau
a comunităţii locale de credincioşi. Fiecare dintre ele îşi revendică rădăcini
în Noul Testament, fiecare păstrând o anumită perspectivă biblică. Dar
niciuna nu întrupează întreaga dinamică biblică a Bisericii. Indiferent care
este perspectiva noastră asupra Bisericii, întrebarea fundamentală care tre
buie pusă astăzi este: sunt bisericile noastre cu adevărat o întrupare a
Evangheliei lui Isus Hristos? Am acordat destulă atenţie eclesiologiei
biblice fundamentale, indiferent care ne sunt tradiţiile? Scriitorii din întreg
spectrul eclesial au cerut o nouă reformă, iar lucrul acesta are o mare
însemnătate. Şi adesea, aceşti autori ajung, atunci când studiază Noul
Testament, la concluzii comune în ce priveşte natura organică, celulară a
Bisericii.
9
10 A D om Reformă
11
12 A Doua Reformă
O V i z i u n e „ M a c r o 11
U n P u z z l e FA r A I m a g i n e
O V i z i u n e „M a c r o " P o a t e S p e r ia
H a id e ţ i SA „ P r o f e ţ i m "
Acum, după mai mult de trei secole, putem , dacă vrem, să schimbăm din nou viteza.
Marele pas pe care-l putem face este să permitem accesul la lucrare pentru creştinii
obişnuiţi, la fe l cum strămoşii noştri au deschis drumul citirii Bibliei
pentru creştinul de rând. A face lucrul acesta este, într-un sens,
începutul unei noi reforme, iar în altul este completarea logică a prim ei Reforme,
în care implicaţiile poziţiilor câştigate nu aufo st pe deplin înţelese,
nici respectate cu credincioşie.
— Elton Trueblood
1
D E S F U N D A R E A IN S T A L A Ţ IE I
ada lui Christian Smith era înfundată de 3 zile. El credea că era din
C pricina unor lucrări de amenajare recent efectuate. Cea mai mare parte
a celor 3 zile a petrecut-o încercând să repare cada şi chiar a mers în
subsol pentru a desfunda instalaţia cu un „şarpe de canalizare".
Nimic nu dădea rezultate. Nu curgea nicio picătură de apă. Intr-un
final, a renunţat. Obosit, înfrânt şi împroşcat cu mizeria de 20 de ani din
canalizare, s-a aşezat pe marginea căzii şi s-a gândit cum e să trăieşti fară
duş. El explică: „Dintr-o dată am avut sentimentul că mă scufund. Aşa
ceva era imposibil! Am întins mâna după dopul de la cadă şi l-am tras.
Dintr-o dată, apa murdară a început să curgă vârtej pe canalizare. Uitasem
dopul pus la cadă!“2
Christian Smith a aplicat la Biserică experienţa lui cu dopul uitat:
„Morala evidentă a dopului meu uitat este aceasta: orice soluţie
aplici, indiferent cât de eficientă sau de plină de creativitate ar fi,
nu are efect dacă nu defineşti mai întâi corect problema. Sau: mai
important decât a da răspunsurile corecte este a pune întrebările
corecte. Sau altfel spus: când limitezi prematur numărul posibilelor
cauze ale problemelor tale, ai toate şansele să ajungi plin de mizerie
pe faţă.
17
18 A Doua Reformă
I m a g in i - P a r a d ig m a
G â n d ir e a V e r t ic a l ă Ş i G â n d ir e a O r iz o n t a l ă
H o l o g r a m e l e Ş i J o c u r il e
P r o d u c ă t o r i i E l v e ţ ie n i D e C e a s u r i A u R a t a t S c h i m b a r e a
G r e şel i D e C a l c u l A l P a r a d ig m e i
un scripete care, din fericire, era deja ataşat de o grindă care ieşea
din peretele clădirii la nivelul acoperişului. După ce am legat
frânghia jos, m-am urcat din nou pe acoperiş şi am încărcat cele
227 kg de cărămizi în butoi. Apoi, am coborât, am dezlegat
frânghia şi am ţinut-o strâns pentru a asigura o coborâre lină a
butoiului. Veţi observa la căsuţa nr. 11 din formular că greutatea
mea corporală este de 61 kg.
Din cauza forţei cu care am fost smuls de la pământ, mi-am
pierdut prezenţa de spirit şi nu am dat drumul frânghiei. Probabil
că nu mai e nevoie să spun că am fost ridicat cu o mare viteză de-a
lungul peretelui clădirii. în apropierea etajului 3, m-am intersectat
cu butoiul care era în coborâre. Atunci mi-am fracturat braţul
stâng şi clavicula. încetinit un pic, mi-am continuat ascensiunea
până când m-am izbit violent cu ţeasta de grindă şi mi-am zdrobit
degetele de la mâna dreaptă în scripete. Deşi între timp îmi
recăpătasem prezenţa de spirit, nu am dat drumul frânghiei, în
ciuda durerii înfiorătoare.
Cam în acelaşi moment, butoiul s-a izbit de pământ
împrăştiind cărămizile într-o grămadă diformă. Golit de greutatea
dinăuntru. Butoiul cântărea cam 22 kg (vedeţi din nou căsuţa nr.
11). După cum probabil aţi ghicit deja, am început să cobor cu
mare viteză de-a lungul peretelui clădirii. în apropierea etajului 3,
am întâlnit butoiul în urcare. Aceasta explică rănile sângerânde din
zona picioarelor şi a părţii inferioare a corpului. întâlnirea cu
butoiul m-a încetinit destul de mult pentru a limita rănile cauzate
de impactul cu cărămizile împrăştiate pe jos, aşa încât, din fericire,
nu mi-am rupt decât glezna. Perforaţiile stomacului şi ale pieptului
sunt rezultatul faptului că am stat mult pe cărămizi, incapabil să mă
mişc. Privind în sus, la butoi, mi-am pierdut din nou capul şi am
dat drumul frânghiei. In urma sfatului medicului meu, voi renunţa
la construcţii şi îmi voi căuta o ocupaţie mai puţin periculoasă.
Cu respect,
Citind această comedie a erorilor, când crezi că omul nostru din con
strucţii a făcut o greşeală de paradigmă? Prima lui greşeală de paradigmă a
fost când a crezut că el, care cântărea 61 de kilograme, poate coborî 227 de
kilograme de cărămizi ţinându-le cu mâna. A doua greşeală a fost când s-a
ţinut de frânghie, ceea ce pare a fi o reacţie logică de supravieţuire atunci
24 A Doua Reformă
D A D r u m u l F r â n g h i e i P â n ă N u E P r e a T â r z iu !
25
26 A Doua Reformă
B i s e r i c a C u D o u A A r ipi
B u n V e n i t Î n B is e r ic a D e T ip C e l u l ă !
Două opinii despre Biserică aud mereu din partea creştinilor din întrea
ga lume: „Biserica aşa cum o ştim noi nu e Biserica din Noul Testament" şi
„Grupurile mici au ceva de-a face cu bunul mers al Bisericii." Mulţi văd
metodele tradiţionale ca pe nişte burdufuri vechi, incapabile să mai păstreze
noul vin al Evangheliei. Chiar şi cei ce se simt mai confortabil în modul
tradiţional de funcţionare a Bisericii îşi doresc ca Biserica să fie:
• mai puţin izolată de lumea în care trăieşte
• mai relevantă pentru nevoile societăţii
• mai plină de compasiune în felul în care îşi foloseşte banii şi puterea
Reformarea bisericii secolului X XI 27
Ş a p t e T e s t e P e n t r u I d e n t i f i c a r e a U n e i B is e r ic i
N o u te sta m en t a r e
fie biserici de tip celulă? Următoarele teste ne vor ajuta să facem diferenţa
între biserica de tip celulă şi celelalte, care pot avea structură şi terminolo
gie asemănătoare, dar o dinamică diferită.
Q Testul instituţional: este biserica un organism viu sau o
organizaţie? Dacă ar trebui să vă descurcaţi fară clădire şi fară întâlnirea de
duminică dimineaţa, ar supravieţui biserica? Dacă da, atunci trece primul
test^Tunei biserici noutestamentare de tip celulă.
(2 .) Testul celulei: este grupul mic (numit în această carte grup-celulă)
considerat biserică prin natură, scop şi prin putere? Vede biserica grupul mic
ca fiind comunitatea creştină fundamentală şi unitatea esenţială a bisericii?
Dacă liderii şi oamenii au reţineri în a considera grupul mic ca fiind biseri
că, atunci acea biserică nu este una noutestamentară de tip celulă. Pavel
însuşi nu a avut nicio reţinere să numească biserici grupurile din case.
Testulfotocopiei: Când modelul este reprodus, noua biserică este la
fel de clară şi de strălucitoare precum originalul? Este modelul transferabil?
Dacă biserica se multiplică doar în copii palide ale sale, atunci nu este o bi
serică noutestamentară de tip celulă Acesta nu este un test numeric, ci unul
de natură şi de viaţă. Se reproduce în mod constant dinamica originalului?
4?) Testul simplităţii: Are biserica o structură compartimentată şi
complexă? Pe măsură ce creşte, devine ea mai complexă sau mai simplă?
Are nevoie de un preşedinte pentru a putea funcţiona? O biserică de. tip
celulă va continua să funcţioneze prin intermediul conducerii simple de la
nivelul celulelor, chiar dacă structura administrativă de conducere ar
dispărea. Chiar şi în situaţia unui număr mare de membri şi lideri, biseri
ca de tip celulă va păstra o anumită simplitate în modul ei de funcţionare.
(b7\ Testul multiplicării: Există vreo speranţă ca biserica să se multi
plice? Există o structură care să asigure o creştere dinamică? Sau strategia
se bazează pe adăugarea de noi membri? O biserică de tip celulă se poate
multiplica în mod sistematic, deoarece creşterea are loc la nivelul celulei,
nu prin intermediul unor programe compartimentate multiple.
C6) Testul adulţilor: Contribuie biserica la convertirea de noi adulţi sau
se bazează doar pe creşterea prin transferul de la alte biserici sau pe
creşterea biologică prin botezarea propriilor copii? O biserică de tip celulă
funcţională va câştiga noi convertiţi.adulţi pentru D omnul.
(7j) Testul persecuţiei: Va supravieţui biserica dacă va fi nevoită să
funcţioneze pe ascuns? Pot grupurile ataşate programelor de biserică să
supravieţuiască persecuţiei în absenţa protecţiei instituţionale? Biserica de
tip celulă va supravieţui prin celulele noutestamentare, indiferent de ceea
ce se întâmplă în plan politic, economic, social sau intern.
Reformarea bisericii secolului X X I 29
ETIO PIA
O P r iv ir e A s u p r a B is e r ic ii C u D o u A A r ipi
B is e r ic a D e f in i t ă L a N iv e l D e G r u p - C e l u l A
Cheia înţelegerii unei biserici de tip celulă este celula însăşi şi ceea ce
Robert Banks numeşte caracterul „ca de biserică" al acestor comunităţi
fundamentale. (Capitolul 13 cercetează natura grupului-celulă în detaliu).
Teologul brazilian J. B. Libanio face următoarea descriere a grupului-
celulă sau a comunităţii de bază.
Ele nu sunt o mişcare, o asociaţie sau o congregaţie religioasă... Nu
sunt o metodă (sau singura metodă) de zidire a Bisericii: ele sunt
însăşi Biserica. Ele nu sunt o reţetă miraculoasă pentru toate bolile
societăţii şi ale bisericii. Ele sunt Biserica în reînnoire... Nu sunt o
utopie, ci sunt un semn al împărăţiei, deşi nu ele sunt împărăţia...
Nu sunt mesianice, dar pot fi profetice şi pot produce profeţi, aşa
cum trebuie să facă Biserica... Nu sunt o comunitate naturală...
idenficată cu o rasă, o limbă, un popor sau o familie... Ele sunt
Biserica. Nu sunt un grup de protest, deşi viaţa lor este un protest
împotriva mediocrităţii, trândăviei şi a falsităţii multora... Nu sunt
grupuri speciale pentru oameni speciali. Ele sunt Biserica îndrep
tată spre omul simplu, sărac şi nedreptăţit... Nu sunt închise, ci
deschise dialogului cu toţi. Ele nu sunt o reformă a lucrării pas
torale, ci o opţiune pastorală decisivă făcută pentru a construi o
nouă imagine a Bisericii.9
Dacă vrei să identifici şi să înţelegi o biserică de tip celulă, priveşte la
grupurile-celulă care o alcătuiesc. Grupul mic defineşte o biserică de tip
celulă. Tot ce se întâmplă într-o biserică de tip celulă - celebrarea
săptămânală, evanghelizările, întâlnirile de pregătire şi echipare, taberele,
întâlnirile de evaluare - există pentru a sprijini grupurile-celulă. Totul
începe şi se sfârşeşte cu comunitatea de bază a grupurilor-celulă.
32 A Doua Reformă
M ăn â n c ă Ban a n a
Cum poate fi descris gustul unei banane cuiva care n-a văzut niciodată
vreuna? Pentru a înţelege exact ce gust are o banană, la un moment dat,
trebuie să-l experimentezi. Cel mai bine e să decojeşti banana, să o dai per
soanei şi să-i spui „Gustă, tu, singur!"
Chiar şi în urma acestor definiţii şi ilustraţii, te poţi încă întreba cum
arată, de fapt, o biserică de tip celulă. Acest fapt este normal, deoarece, la
fel ca şi în cazul bananei, o biserică se poate cunoaşte doar prin experi
mentare personală. Indiferent cât înţelegem Biserica din punct de vedere
teologic şi academic, cel ce înţelege cel mai bine definiţia unei biserici de
tip celulă este cel ce este implicat profund în experimentarea ei. Biserica de
tip celulă nu este ceva ce se studiază şi se analizează pur şi simplu. La un
moment dat, definiţia noastră pentru Biserică trebuie experimentată în
viaţa proprie.
3
LAR R Y : O P A R A D IG M Ă D E
CONDUCERE
facţii. în cele trei biserici în care am fost pastor înainte de a pleca peste
hotare, am experimentat multă bucurie şi fericire. în multe aspecte este o
slujbă extraordinară - ajutarea oamenilor, predicarea lui Isus, slujirea oa
menilor în momentele importante ale vieţii lor, călăuzirea morală şi spiri-
tuală a comunităţii.
Cu toate acestea, în decursul ultimilor ani, am văzut în lideri precum
Larry o imagine a Bisericii care nu se ridică la înălţimea cerută, în ciuda
tuturor lucrurilor bune sau a eforturilor depuse de pastori. Cum se poate ca
această chemare specială să fie însoţită de atâta epuizare şi frustrare? Sunt
convins că visul şi aşteptările ne omoară. Viziunea Bisericii din inima noas
tră nu se potriveşte cu realitatea Bisericii din lume. Biserica în care
predicăm nu este aceeaşi cu Biserica despre care predicăm duminica. In
adâncul sufletului nostru ştim că ceva nu e în regulă.
De aceea, pastorul unei biserici doar de duminică este, în cuvintele lui
Samuel Miller, „suprasolicitat şi şomer":
Suprasolicitat de o mulţime de sarcini care nu au nici cea mai vagă
legătură cu religia şi şomer în exact acele lucrări şi preocupări
importante de menţinere a unei vieţi spirituale disciplinate în rân
dul oamenilor... Indiferent care este idealul actual de slujitor -
marele conducător, agentul de vânzări inteligent, magnatul de suc
ces - rămâne un mister de ce slujitorul trebuie să cadă pradă aces
tor imagini false, doar dacă nu cumva a înţeles greşit la ce este
chemat.10
De ce există această confuzie în rândul conducătorilor înzestraţi şi
chemaţi să fie pastori? Ei sunt educaţi în mod specific pentru acest scop şi
sunt sinceri în dorinţa lor de a-L sluji pe Dumnezeu.
Cei mai vizionari şi creativi lideri ai bisericii plătesc un preţ uriaş pen-
tru că tânjesc să se înalţe către cer, dar conduc o biserică incapabilă să se
ridice de la pământ. Dumnezeu a pus în inima liderilor din fiecare
generaţie aceeaşi viziune pe care i-a dat-o lui Pavel în Efeseni. Conform
spuselor lui Pavel, Biserica este „plinătatea hu Dumnezeu", „puterea lui
Dumnezeu", „înţelepciunea lui Dumnezeu", „casa lui Dumnezeu", „tem
plul lui Dumnezeu", „trupul lui Dumnezeu" şi „slava lui Dumnezeu".
Acestea nu sunt cuvintele pe care majoritatea oamenilor secolului XX
le-ar asocia Bisericii. Poate am îndrăzni să folosim aceste cuvinte cu privire
la Biserica „răpită" în ceruri, dar nu la Biserica_1^ăniţă“ din care facem noi
parte pe pământ. Biserica pe care o ştim, în ciuda tuturor lucrurilor bune,
pur şi simplu nu funcţionează după modelul Noului Testament şi de aici
decurge agonia pastorului şi a membrilor deopotrivă.
Reformarea bisericii secolului X X I 35
M a i B i n e S ă S p u l b e r i U n V is D e c â t S ă A s c u n z i A d e v ă r u l
B is e r ic a C u O S i n g u r ă A r ip ă D in B a n g k o k
N u V rem F a l su r i!
C u m S u p r a v ie ţ u ie s c L i d e r ii B is e r ic ii ?
E ste M â n a M ea A c o l o ?
600. După propria lui afirmaţie, „Şcoala duminicală era de elită", iar pro
gramul lui de ucenicie „unul dintre cele mai bune“. Cei din conducerea
bisericii sale au fost atât de impresionaţi, încât l-au invitat să vorbească la
două conferinţe. Iată comentariul său:
Cu toate acestea simţeam înăuntrul meu că ceva nu era în ordine.
Lucrurile păreau să meargă bine atât timp cât lucram 16 ore pe zi.
Dar, când mă relaxam, totul se prăbuşea... M-am dus la ţară şi am
petrecut timp în meditaţie şi rugăciune.
Duhul Sfânt a început să mă copleşească. Primul lucru pe care mi
La comunicat a fost: «Juan, ceea ce conduci tu nu e o biserică, ci o
afacere.» Nu înţelegeam ce vrea să spună. «Tu promovezi
Evanghelia la fel cum Coca-Cola îşi vinde produsul», mi-a zis El,
«la fel cum Rcader’s Digest vinde cărţi şi reviste. Tu foloseşti toate
şmecheriile omeneşti pe care le-ai învăţat la şcoală. Dar unde este
mâna Mea în toate acestea?»
Nu ştiam ce să răspund. Trebuia să recunosc că biserica mea era
mai mult un fel de întreprindere decât un trup spiritual.
Apoi, Domnul mi-a spus un al doilea lucru: «Nu creşti», mi-a spus
El. «Crezi că ai crescut pentru că ai ajuns de la 200 la 600 de mem-
bri, dar tu nu creşti - doar te îngraşi.» Ce însemna aceasta? «Nu ai
altceva decât mai mulţi oameni de aceeaşi calitate ca înainte.
Nimeni nu se maturizează; nivelul rămâne acelaşi. înainte aveai
200 de prunci din punct de vedere spiritual, acum ai 600.»“1S
întrebarea pertinentă care trebuie pusă cu privire la bisericile noastre
nu este cât sunt de mari, ci „Este mâna lui Dumnezeu acolo?“ în final,
acesta este lucrul care aduce unui lider creştin sentimentul de împlinire şi
satisfacţie cu privire la lucrarea sa.
A m i n t i r i P e r ic u l o a s e
41
42 A Doua Reformă
„E d i - f ic a r e a “ B is e r ic ii
M o d e l u l D e T ip C a t e d r a l a , C u O S i n g u r ă A r ip ă
N e u t r a l i z a r d e a B is e r ic ii
aripă, care nu s-a mai putut ridica de la pământ. Echilibrul şi puterea mo
delului creat de Isus Hristos au fost neutralizate suficient de mult pentru a
distorsiona scopul primordial al lui Dumnezeu pentru Biserică - edificarea
şi evanghelizarea. Biserica a devenit o audienţă alcătuită din persoane de
tipul Eddie.
D e La P r o d u c ă to r La C o n su m a to r
mai tare şi care îi va garanta cele mai mari beneficii. Va găsi mereu motive
aparent spirituale pentru a migra către păşuni mai verzi. „Ne preocupă
binele spiritual al familiei noastre. Această nouă biserică are un program
minunat pentru copiii noştri.11 Sau: „Stilul lor de închinare este entuzias-
mant şi mişcător. Aşa vrem şi noi să ne închinăm lui Dumnezeu." Sau:
- „Sunt hrănit de minunatele predici ale acestui pastor. Este un om al lui
Dumnezeu atât de spiritual." Cine poate pune la îndoială motivele lui
Eddie când invocă lucruri atât de spirituale?
Când pleacă, Eddie e tipul de om care nu lasă în urmă un „loc gol" în
lucrarea sau slujirea reală a bisericii. Lasă doar un loc gol pe bancă dumini
ca dimineaţa, o prea mică diferenţă în coşul pentru colectă şi un membru
mai puţin de cocoloşit şi de mulţumit. Atunci liderii bisericii trebuie să
meargă să caute unul sau doi alţi Eddie, care să ia locul celui plecat. Ce se
petrece aici?
CONSUMERISMUL BISERICII
clădiri noi şi mai bune, care să atragă alţi Eddie, care să ducă la clădiri mai
mari şi astfel ciclul se repetă la nesfârşit. Eddie este forţa conducătoare din
spatele jocului din biserica tradiţională.
Eutih, un personaj fictiv care a contribuit la revista Christianity Today
îşi descrie propria experienţă în contextul consumerismului bisericesc:
Teamă de zbor f
Biserica noastră, intrând în lumea evanghelizării pe uşa market
ingului, a început recent să se îndrepte către un nou grup-ţintă: cel
al oamenilor care zboară frecvent cu avionul. Din pricină că foarte
mulţi din pătura superioară a societăţii călătoresc frecvent în tim
pul săptămânii, nu ne-am zgârcit cu cheltuielile.
Scaunele noastre au guri de aer condiţionat individuale, lumini
pentru citit şi butoane de apel. Un semnal luminos pentru centura
de siguranţă se aprinde ori de cîte ori predicatorul începe să spună
ceva controversat; măşti de oxigen şi pungi pentru rău de înălţime
sunt aşezate la fiecare scaun.
Planul nostru de fidelitate îi răsplăteşte pe cei ce participă frecvent
cu călătorii în străinătate la preţ redus (în Ţara Sfântă, desigur).
Avem scaune de clasa I care le oferă confort celor ce contribuie
generos la fondul pentru construcţia bisericii, îngăduindu-le să
părăsească serviciul în timpul ultimei strofe din cântarea de
încheiere.
însă, după câteva luni, lucrurile au început să scape de sub control.
Unii dintre nou-veniţi au început să aibă pretenţii la tratamente
speciale: meniu vegetarian, predici alternative disponibile în cască,
perne şi pături.
Cât de departe ar trebui să mergem cu asta? Miercurea trecută,
comitetul bisericii s-a întrunit şi a decis înfiinţarea unei comisii
ad-hoc care să se ocupe de aceste cereri speciale. Evanghelizarea
prin marketing este grozavă. Dar unde ne vom opri?
P e r i c o l u l S i s t e m e l o r D e D i s t r ib u ţ ie
D e La C o nsu m a to r La P ro du că to r
Acest cadru este grupul de tip celulă. Fără el, Eddie nu va fi niciodată
integrat cu succes în slujirea bisericii şi va continua să fie un obstacol major
în calea edificării bisericii şi a evanghelizării lumii.
A l t e S c h im b ă r i
D is t o p ia : B o a l a S e c o l u l u i XXI
Un articol recent din revista U.S. News & World Report descrie ceea ce
se petrece cu Tereza, cu fiica ei, cu nepoţii ei şi cu alţi oameni din întreaga
lume, folosind termenul „distopie“23 ca antonim al termenului „utopie".
Este o situaţie, spune dicţionarul Webster, „în care condiţiile şi calitatea
vieţii sunt înspăimântătoare". Este limpede că un mare procent din locuito
rii planetei trăiesc o viaţă cumplită. Optimismul utopic al ultimelor decenii
s-a spart ca un balon de săpun şi distopia a pus stăpânire asupra lumii ca o
boală planetară. Ne aflăm într-un ciclu social periculos, care ameninţă civi
lizaţia. Chiar şi în America de Nord s-a incubat în oraşe şi se răspândeşte
acum ca o plagă în fiecare pătură socială. Distopia este o boală planetară.
Cei ce nu au înţelegerea biblică a naturii păcătoase inerente a omului
sunt surprinşi de dezvoltarea condiţiilor ameninţătoare ale distopiei.
Lumea nu are nici cea mai mică idee care este sursa sau tratamentul aces
tei boli. Din nefericire, deşi simpatizează cu cei ce suferă de distopie,
Biserica tradiţională şi-a pierdut unul dintre cele mai importante mijloace
prin care îi poate sluji pe cei aflaţi în suferinţă.
Distopia este adesea asociată în literatură cu cei patru călăreţi din
Apocalipsa - războiul, foametea, ciuma şi moartea. Aceşti călăreţi cumpliţi
apar în fiecare generaţie. în secolul nostru, imaginaţi-vă mulţimea celor ce
suferă de distopie prin următoarele cuvinte: „Holocaust", „Hiroshima",
„Câmpiile Ucigaşe" şi „Bosnia". Ultimul cuvânt apocaliptic este „Rwanda",
dar după el, vor mai fi şi altele până la sfârşitul acestei cărţi.
în Africa i-am văzut pe cei patru călăreţi din Apocalipsa răscolind
pământul de la un capăt la altul. Mai întâi, a fost războiul şi moartea care-1
însoţeşte. Apoi au venit foametea şi moartea, apoi ciuma care i-a lovit pe
refugiaţii din calea războiului, foametea din taberele de refugiaţi unde
holera şi alte boli şi-au luat partea lor de victime. Deşi fazele prin care tre
cem se schimbă, constanta care rămâne este moartea.
Imagini cumplite au rămas în urma acestui marş al morţii. Copii
plângând lângă cadavrele mamelor lor, mame plângând lângă trupurile
neînsufleţite ale copiilor lor. O imagine cumplită este aceea a unui vultur
aşteptând lângă trupul diform al unui copil aflat pe moarte, singur, în
pustiul din Somalia.
Reformarea bisericii secolului X XI 53
E x p l o z ia D e m o g r a f i c ă
A g l o m e r a ţ ia U r b a n ă
A l ie n a r e a S o c i a l ă
I z o l a r e a B is e r ic ii
Pentru a explica cel de-al patrulea factor al distopiei, mă voi referi din
nou la o statistică mondială. David Barrett foloseşte statistica pentru a
argumenta faptul că lumea de astăzi este diferită de cea dinainte din pri
cina unui climat „necreştin" sau „anticreştin" în creştere. Intre anii
1400-1700 d. Hr., toate cele cinci cele mai mari oraşe ale lumii erau capi-
56 A Doua Reformă
taie necreştine sau chiar anticreştine. în jurul anului 1900, toate cele mai
mari cinci oraşe ale lumii deveniseră bastioane ale vieţii creştine, ale uceni
ciei, ale evanghelizării urbane şi ale misiunii locale şi mondiale.
Dar, în jurul anului 1985, două din cele cinci oraşe erau necreştine, iar
în jurul anului 2000 trei vor deveni ostile misiunii creştine. în jurul anului
2050, patru din cele cinci oraşe vor deveni giganţi necreştini şi anticreştini,
numărând în jur de 40 de milioane de locuitori fiecare, în ordinea mărimii
- Shanghai, Beijing, Bombay şi Calcutta.
Procentul creştinilor din mediul urban se află în descreştere. în con
trast cu situaţia favorabilă creştinismului din anii 1900, acum găsim super-
oraşe necreştine, care blochează înaintarea creştinismului.
Oraşe uriaşe de câte 10 milioane de locuitori, fară rădăcini în creş
tinism, apar pe tot cuprinsul globului. Printre ele se numără Tokyo,
Shanghai, Beijing, Calcutta, Osaka, Bombay. Următoarele vor fi, până în
anul 2000, mari oraşe musulmane precum Jakarta, Cairo, Bagdad,
Istanbul, Teheran şi Karachi.26
Creştinismul jertfitor n-a fost niciodată o alegere prea populară. Cu
aceste schimbări ale perspectivei asupra lumii, Biserica va trebui să evalueze
costul mărturisirii lui Hristos, mult mai mic decât în zonele unde există o
severă persecuţie a creştinilor.
D e s p r e B is e r ic a S e c o l u l u i X X I
L e a p ş a ! T u E ş t i!
59
60 A Doua Reformă
întrebarea 2: „Vrei să spui că grupurile mici sau celulele vor rezolva orice
problemă în biserică?“
Cu siguranţă nu! Grupul-celulă nu este un soi de structură magică, ce
revoluţionează Biserica prin simpla lui prezenţă. Fără-viaţă, structurile,
indiferent cât de variate ar fi, sunt nişte oase uscate. Când folosesc termenul
„grup mic“ sau „celulă" nu mă refer niciodată numai la structura fizică, ci şi
la dinamica vieţii din cadrul lui, care poate veni numai de la Hristos.
Dinamica dintr-un grup mic este diferită de ceea ce se petrece într-o
adunare mare sau de ceea ce trăiesc eu ca individ. Faţetele comunităţii sunt
intimitatea personală, accesibilitatea şi disponibilitatea, contactul fizic, co
municarea, grija şi ajutorul, darea de socoteală, relaţiile, conversaţia, unitatea,
scopul comun şi slujirea în grup. Acestea nu pot fi copiate în acelaşi fel şi la
aceeaşi intensitate într-un grup mare sau în viaţa unui singur individ.
Grupurile-celulă sunt esenţiale în viaţa unei biserici datorită acestor
calităţi, nu din pricina structurii efective a grupului. Nu este nimic de la
sine spiritual în faptul că doi sau trei oameni se adună împreună. Oamenii
se adună permanent unii cu alţii în societate, politică, afaceri, religie,
educaţie şi chiar în scopuri criminale, precum bandele. Ceea ce este diferit
cu privire la grupurile noutestamentare este „Hristos în mijlocul lor“, de
aceea grupul devine trupul Lui.
Aspectele unice esenţiale unei vieţi de biruinţă în Hristos nu pot fi
atinse în absenţa grupurilor mici. Biserica de tip tradiţional a încercat ani
de zile să facă lucrul acesta şi să fie „biserică", fără să aibă o structură
noutestamentară de celule. Unii văd chiar în şcoala duminicală împlinirea
acestei cerinţe a vieţii de grup mic. Insă, o clasă obişnuită de şcoală
duminicală nu întruneşte caracteristicile comunităţii de celule a Noului
Testament. Ea este împiedicată de perioada de timp limitată la o oră pe
săptămână, de scopul limitat la cunoaşterea intelectuală a Bibliei şi de locul
de întâlnire, izolat de lumea reală din afară.
Calităţile şi caracteristicile comunităţii spirituale sunt mai bine expri
mate astăzi decât în primul secol prin grupurile mici de casă. De aceea Isus
a implementat cu grijă grupurile mici în structura de bază a Bisericii nou
testamentare. Nu structura, ci dinamica vieţii lui Hristos însuşi care lucrează
în şi prin grupurile mici, face ca acestea să fie esenţiale pentru Biserică.
întrebarea 3: „Asta înseamnă că viaţa membrilor bisericilor de tip tradiţional
este lipsită de valoare?“
Nicidecum! Nu am deloc intenţia de a ponegri spiritualitatea, sinceri
tatea sau sacrificiul a mii de creştini minunaţi care slujesc cu credincioşie în
62 A Doua Reformă
69
70 A Doua Reformă
O „C u r s ă D e Ş o a r e c i 11M a i B u n ă
B e n e f ic iu l N r . 1: B iser ic a P o a t e C â n t a M e l o d ia !
B e n e f ic iu l N r . 2: U n it â ţ i C e P o t F i C o n d u s e E f ic ie n t
B e n e f ic iu l N r . 3: U n „S is t e m D e L iv r a r e " A f l a t C h ia r Î n „L in ia
Î n t â i“
Acum câţiva ani, de câte ori mergeam la biserică, în mintea mea per
sista o imagine legată de un anumit moment din serviciul de duminică.
Aceasta nu era nici şcoala duminicală, nici cântarea comună, nici predica,
nici colecta sau chemarea.
Imaginea de care nu puteam scăpa era a celor 10 sau 15 minute de la
sfârşitul serviciului, când oamenii ieşeau din biserică, se urcau în maşini şi ple
cau acasă. Dumnezeu mă bătea pe umăr şi-mi spunea: „Priveşte atent la acest
moment al programului de duminică al bisericii. Este important! Ce vezi?“
La început, tot ce vedeam era că după slujbă, nişte oameni se urcau în
maşini şi plecau către casă. Ce era atât de important la oamenii care plecau
din parcarea bisericii cu maşinile lor? „Doamne, oamenii aceştia pleacă de
la biserică şi se duc acasă!“
In cele din urmă, Domnul mi-a arătat ce voia să-mi comunice prin
câteva întrebări incomode legate de scena parcării:
B e n e f ic iu l N r . 4: C r e şte r e a B iseric ii
B e n e f ic iu l N r . 5: L id e r ii C h e m a ţ i D e D u m n e z e u A u U n L o c
U n d e Î şi P o t E x e r c it a C h e m a r e a
Acesta este unul dintre cele mai importante beneficii ale bisericii de tip
celulă. Toţi liderii chemaţi de Dumnezeu să hrănească oile şi să îngrijească
mieluşeii au un cadru în care îşi pot manifesta chemarea. Fiecare lider
chemat de Dumnezeu are astfel un loc vrednic de chemarea divină. Iată
cum şi chemarea pe care Dumnezeu o pune în inima oamenilor se
potriveşte cu modelul bisericii cu două aripi.
Bisericile moderne sunt pline de oameni frustraţi care au în viaţa lor o
„chemare" pe care nu o pot împlini. Uneori, tinerii „răspund chemării" şi
discută cu pastorul despre „intrarea în lucrare". De obicei, când sunt con
fruntaţi cu perspectiva de a deveni pastori pentru problemele administrative,
îşi dau seama că a fost o greşeală şi, uşuraţi* îşi văd mai departe de viaţa lor.
Unii simt mai târziu în viaţă o chemare specială. Ei renunţă la serviciu
pentru a merge la seminar sau la o şcoală biblică, dar ajung repede la con
cluzia că ceea ce studiază nu se aplică la ceea ce au simţit că sunt chemaţi să
facă. Aşa că renunţă la şcoală, se întorc în biserica locală şi devin „laici" la
locul lor, predau la şcoala duminicală sau devin membri în comitet sau în alte
comisii. Mulţi ajung să simtă că L-au „dezamăgit" într-un fel pe Dumnezeu.
Reformarea bisericii secolului X X I 75
B e n e f ic iu l N r . 6: D u r e r il e P o t F i V in d e c a t e , I a r N e v o il e L u m ii
P o t F i Î m p l in it e
B e n e f i c i u l N r . 7: E x p e r im e n t a r e a Î n c h in ă r ii Şi A C e l e b r ă r i i
B e n e f ic iu l N r. 8: D a r u r il e S p ir it u a l e P o t F i F o l o s it e Î n M o d
C orect
B e n e f ic iu l N r . 9: D isp a r e P r o b l e m a C l ă d ir ii
1. Integrarea psihologică
2. Integrarea socială
3. Integrarea teologică şi biblică
Din punct de vedere psihologic, grupul mic facilitează „integrarea
aspectelor cognitive, afective şi volitive ale comportamentului uman“.
Grupul mic oferă contextul în care fiinţa umană în întregul ei poate experi
menta prezenţa, puterea şi scopul lui Hristos în trăirea zilnică.
Sociologic, aceste structuri permit şi stimulează „relaţiile primare de
tip faţă-in-faţă, care dau bisericii „coeziune socială şi putere“. Astfel
Biserica are un sistem de livrare în societate, în care şi credinciosul şi
necredinciosul pot experimenta vindecarea.
Teologic şi biblic, structura grupului mic oferă „contextul pentru
experimentarea părtăşiei Duhului Sfânt şi a lucrării Lui de convingere,
corectare, încurajare şi discernere prin Cuvânt." (2 Timotei 3:16, Evrei
4:12). Cu alte cuvinte „structurile de grup mic oferă integrare spirituală".39
Pe lângă domeniile de integrare amintite de Snyder, modelul de tip
celulă contribuie şi la integrarea organizatorică a bisericii. Isus a creat
Biserica noutestamentară pentru a funcţiona ca un sistem simplu, integrat,
organizat în jurul vieţii în cadrul grupurilor mici. Noi am dezvoltat un sis
tem administrativ complex, compartimentat, organizat în jurul unor pro
grame independente unele de altele.
Rezultatul este un sistem care necesită din ce în ce mai multă adminis
trare, promovare, clădiri, activităţi, bani şi un mare efort din partea celor ce
au sarcina conducerii lui. Sistemul compartimentat se află permanent în
pragul colapsului, fiind incapabil să apeleze la soluţii simple şi specifice.
Este necesar un efort din ce în ce mai mare din partea celor chemaţi să-l
ţină în funcţiune.
Complexitatea Bisericii decurge din modelul pe care-1 adoptă. O pasă
re cu două aripi transmite prin zborului ei frumuseţe şi simplitate. O pasăre
cu o singură aripă, care încearcă să zboare, se mişcă mult, consumă energie,
are activitate, dar nu ajunge nicăieri.
Numărul de circ „farfuria care se învârte" este exemplul perfect pentru
acest fenomen. Un artist, de obicei cu ajutorul unui asistent, învârte o far
furie aşezată în vârful unui băţ lung. Adaugă din ce în ce mai multe beţe şi
mai multe farfurii, bazându-se pe forţa centrifugă pentru a menţine farfuri
ile în vârful beţelor.
Aceasta înseamnă dezastru sigur, deoarece, pe măsură ce îşi încetinesc
viteza, farfuriile sunt în pericol de a cădea. Artistul trebuie să fugă de la una
la alta şi să le dea un nou impuls. Asistenţa se implică prin încurajarea celui
80 A Doua Reformă
B
isericile de tip celulă au un potenţial incredibil de a răspunde
nevoilor în continuă creştere ale unei societăţi disperate. Am văzut
în Partea I că această structură a comunităţilor creştine de bază are
avantaje evidente asupra altor structuri. Insă avantajul principal al bisericii
de tip celulă este de natură teologică, nu de natură structurală. Biserica cu
două aripi reflectă natura lui Dumnezeu în transcendenţa (măreţia) şi în
imanenţa (apropierea) Sa. Aceasta serveşte drept paradigmă teologică pen
tru Biserică. J.I. Packer explică transcendenţa şi imanenţa:
Dumnezeu nu este limitat. El este etern, infinit şi atotputernic.
Noi suntem în mâna Lui, dar El nu e niciodată în mâna noastră.
Ca şi noi, El este personal, dar spre deosebire de noi, El e măreţ.
Biblia, prin accentul constant pus pe grija reală, personală a lui
Dumnezeu pentru poporul Său şi pe bunătatea, blândeţea,
înţelegerea, răbdarea şi îndurarea pe care le arată faţă de ei, nu ne
lasă să pierdem din vedere măreţia Sa şi stăpânirea Sa absolută
asupra tuturor creaturilor Sale.40
Transcendenţa descrie acel aspect al naturii lui Dumnezeu care îl face
să fie diferit de om, chiar inaccesibil. Transcendenţa înseamnă că realitatea
divină nu este limitată la ordinea noastră naturală, ci este deasupra ei.
83
84 A Doua Reformă
TR ANSCENDENŢA IM A N E N T A
Dum nezeul înălţat Dumnezeul apropiat
Sfânt Intim
M ăref A p ro p iat
Departe In mi|loc
Sep arat lău ntric
Etern întrupat
D easup ra Implicat
Rege Prieten
M aiestuos M ân gâie tor
„ Inaccesibil A ccesib il
înălţat, Slăvit Smerit
C u totul diferit A sem enea nouă
A d a m Ş i E v a : C u m A u T r ă it E i C u D u m n e z e u l T r a n s c e n d e n t
Şi Im a n e n t
„V iz it a t o r ii ** L u i A v r a a m
M o ise Î l Î n t â l n e ş t e P e „Eu S u n t “
St â l p u l D e N or Ş i C o r t u l Î n t â l n ir ii
Dumnezeu i-a condus pe copiii lui Israel afară din Egipt şi către Ţara
Promisă printr-un stâlp de nor ziua şi printr-un stâlp de foc noaptea. Domnul
i-a promis lui Moise că prezenţa Lui îi va însoţi. Dumnezeu i-a călăuzit, dar
de la distanţă şi într-o formă proprie Dumnezeului transcendent.
în aceste capitole învăţăm despre un alt loc de întâlnire dintre
Dumnezeu şi Moise, întâlnire oarecum asemănătoare celei de la rugul în
flăcări, dar diferită de cea de pe munte sau de stâlpul de nor. în Exodul 33
şi 34, Dumnezeu îl întâlneşte pe Moise în Cortul întâlnirii, „...şi când intra
Moise în cort, stâlpul de nor se pogora şi se oprea la uşa cortului şi Domnul
vorbea cu Moise... Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un
om cu prietenul lui.“ Aceasta este o întâlnire imanentă (apropiată) dintre
Dumnezeu şi Moise.
De asemenea, exista şi o întâlnire de grup, diferită de întâlnirea soli
tară a lui Moise cu Dumnezeu de la rugul în flăcări. Pasajul ne spune că şi
alţi oameni intrau în Cortul întâlnirii, iar Iosua, ajutorul militar al lui
Moise, nu ieşea din cort deloc. Nu e de mirare că Iosua a devenit un lider
atât de important. Chiar de la început, el L-a experimentat pe Dumnezeu
în apropierea Lui imanentă, la fel ca Moise.
Pe când Dumnezeu îi vorbea „faţă în faţă cum vorbeşte un om cu prie
tenul lui“, Moise a zis „...arată-mi slava Ta.“ (Exodul 33:18). Dumnezeu
i-a zis lui Moise:
Faţa nu vei putea să M i-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi
să trăiască!" Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe
stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii,
şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece. Iar când îm i voi
trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa
Mea nu se poate vedea.
Faţa lui Dumnezeu este menţionată în ambele întâlniri. însă există o
evidentă diferenţă între contextul în care Dumnezeu îi vorbeşte lui Moise
faţă în faţă în Cortul întâlnirii şi cel de pe Muntele Sinai. De ce Moise
poate vedea pe Domnul faţă în faţă în Cortul întâlnirii şi nu poate să
trăiască dacă vede faţa (gloria) Domnului pe munte?
Diferenţa constă între ipostazele în care Se arată Dumnezeu în
transcendenţa (măreţia) Sa şi imanenţa (apropierea) Sa. Dumnezeul
transcendent este dincolo de înţelegerea şi de umanitatea noastră. în
transcendenţa Sa, Dumnezeu Se află permanent pe munte, deasupra noas
Reformarea bisericii secolului X X I 89
tră şi dincolo de noi. Niciun muritor nu poate vedea faţa lui Dumnezeu în
transcendenţa Sa şi să trăiască.
Dar Dumnezeu S-a revelat şi în imanenţa Sa, pentru a-i putea vorbi
lui Moise „faţă în faţă cum vorbeşte un om cu prietenul său“. Dumnezeu
l-a întâlnit pe Moise la rugul aprins, în Cortul întâlnirii şi 'atunci când i-a
dat tablele cu poruncile, „Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo
lângă el şi a rostit Numele Domnului." Aceasta nu este o contradicţie în
termeni, ci un adevăr despre natura lui Dumnezeu, care Se raportează la
om atât în măreţia Lui transcendentă, cât şi în apropierea Lui imanentă.
Omul II cunoaşte pe Dumnezeu printr-o „apropiere mijlocită". întru
parea este expresia supremă a dumnezeirii Lui transcendente în contextul
uman imanent. Dumnezeu „S-a golit pe Sine". Orice ar însemna această
expresie, ea spune că Dumnezeu S-a prezentat omului într-un asemenea
mod, încât măreţia şi suveranitatea Lui să nu împiedice apropierea de om.
Faptul că Dumnezeu este „complet diferit" de om nu L-a împiedicat să
devină ca unul dintre noi. Expresiile imanenţei lui Dumnezeu din Vechiul
Testament sunt o umbră a întrupării.
Prin Hristos, Dumnezeu Şi-a întins Cortul întâlnirii pe pământ nu
doar pentru un lider special ca Moise şi nu doar într-un loc aparte. Cortul
întâlnirii lui Hristos pe pământ nu mai este limitat doar la preoţi, care
puteau intra în Locul Sfânt sau la Marele Preot, care putea intra o dată pe
an în Sfânta Sfintelor, pentru a veni înaintea lui Dumnezeu cu sacrificii
pentru păcatele poporului.
Prin întrupare, orice creştin a devenit un cort al întâlnirii unde
Dumnezeu este „faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui". Fiecare
creştin este templul lui Dumnezeu, locuinţa Lui. In plus, când doi sau trei
creştini se adună în Numele Lui, ei intră în Cortul întâlnirii lui Dumnezeu,
unde El le vorbeşte „faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui."
Iov: D e L a P e r s o a n a A T r e i a L a P e r s o a n a A D o u a
Prima parte a cărţii lui Iov relatează pierderea şi suferinţa lui tragică.
Reacţiile şi mângâierea din partea celor patru prieteni ai lui reprezintă în
majoritate învăţături privitoare la suferinţă. însă din încercarea lui Iov
învăţăm ceva şi despre transcendenţa şi imanenţa lui Dumnezeu.
încă din scena de la începutul cărţii, Dumnezeu ni Se arată în
transcendenţa Sa, în ceruri, observând tot ce se petrece pe pământ.
Evenimentele din viaţa lui Iov sunt declanşate de un dialog dintre
Dumnezeu şi Satan, purtat undeva departe, într-un loc transcendent. Atât
90 A Doua Reformă
D a v id L - a C u n o s c u t P e D u m n e z e u l I m a n e n t
I l ie Î l E x p e r im e n t e a z ă P e D u m n e z e u P e C a r m e l Ş i L a H o r eb
Yah ve Şi E m anuel
M odelul T e m pl u l u i
Isus A P r e t i n s CA E s t e D u m n e z e u T r a n s c e n d e n t Şi I m a n e n t
Mesajele lui Isus din Ioan, capitolele 13-17 cuprind cele mai detaliate
explicaţii ale Mântuitorului cu privire la relaţia Lui cu ucenicii. Ioan 14
este şi o uimitoare afirmaţie cu privire la divinitatea lui Isus.
El explică modul în care avea să Se raporteze la ucenicii Lui în
deplinătatea naturii lui Dumnezeu, după ce Se va înălţa la ceruri. Isus Se
va întoarce la Tatăl în ceruri şi va sta la dreapta lui Dumnezeu pe tronul
unde îşi are poziţia de drept. El este Dumnezeu etern transcendent. în
ceruri, El va pregăti un loc pentru cei ce-L vor urma „ca acolo unde este
El, să fie şi ei“ (Ioan 14:1,2).
Mai târziu, în acelaşi capitol, Isus îi învaţă că El este şi Hristosul ima
nent pe pământ. Prin Duhul Sfânt, Isus va fi cu ucenicii Săi şi pe pământ,
într-un mod imanent. El pregăteşte pentru ucenicii Lui un loc şi pe
pământ, ca „acolo unde sunt ei să fie şi El“ (Ioan 14:16-18). Acel loc este
Biserica! El este prezenţa mereu vie în trupul Său, Biserica.
Din felul în care Isus vorbeşte despre Sine însuşi în acest pasaj, reiese
că numai Dumnezeu este transcendent şi imanent. Dumnezeu este singu
rul atât de înălţat şi, în acelaşi timp, atât de apropiat. Nu este un altul ca
El în ceruri sau pe pământ. Isus pretinde că are natura lui Dumnezeu atun
ci când explică modelul după care va funcţiona Biserica.
Francis Schaeffer argumentează că Hristos va fi cu Biserica Sa într-un
mod unic „în perioada dintre înălţare şi a doua venire". în ce priveşte tex
tul din Ioan 14:16-18, Schaeffer concluzionează că „Hristosul înviat şi
proslăvit va fi în Biserică prin intermediul Duhului Sfânt.“ Apoi detaliază
această afirmaţie astfel:
Observaţi cuvintele „nu vă voi lăsa orfani, mă voi întoarce la voi“.
Promisiunea lui Hristos - răstignit, înviat, înălţat, glorificat - este
că va fi cu Biserica Sa între înălţare şi a doua venire prin inter
mediul Duhului Sfânt care va locui în mijlocul ei.
Acestea sunt promisiuni universale, făcute Bisericii pentru toată
această perioadă. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le vadă
lumea atunci când priveşte la Biserică - ceva ce ei nu pot explica.
Reformarea bisericii secolului X X I 97
C in e E s t e C u M in e Î n L u m e a A c e a s t a ?
I o a n 14:20 - R e l a ţ ia C u H ristos
M a t e i 18:20 - R a p o r t a r e a N o a s t r ă L a H r ist o s
P r e z e n ţ a L u i H r ist o s Î n B iser ic a N o u l u i T e s t a m e n t E r a U n ic ă
D u m n e z e u Îşi E x p rim ă N a t u r a Ş i P r in S t r u c t u r i !
105
106 A Doua Reformă
în mod obişnuit, ritmul Bisericii este stabilit în aşa fel, încât dumini
ca se aşază temelia pe care Biserica funcţionează separat în timpul
săptămânii. Dar, deoarece nu doar anumite zile sunt sfinte, nu există
un motiv întemeiat, pentru care lucrurile să nu poată sta şi invers.50
Ray Stedmann a adăugat:
în biserica primară exista în mod evident un anumit ritm al vieţii:
Creştinii se adunau în case pentru a se învăţa unul pe altul, pentru
a studia şi a se ruga împreună, precum şi pentru a-şi exercita
darurile spirituale în folosul celorlalţi. Apoi, se întorceau în
mijlocul lumii pentru a lăsa ca strălucirea şi căldura din vieţile lor
umplute de dragoste să se reverse într-o mărturie creştină spon
tană, care să îi atragă pe păgânii flămânzi după dragoste, la fel cum
o bomboană atrage un copil.51
A c u il a Ş i P risc ila
Acest cuplu a făcut parte din lucrarea apostolului Pavel din Roma, Efes
şi Corint. Ei nu au fost doar prietenii lui Pavel, ci şi mentorii lui Apolo. Ei
cunoşteau înţelesul creştinismului şi amănuntele esenţiale ale funcţionării
Bisericii Noului Testament cel puţin la fel de bine ca oricare familie
creştină din primul secol. Ei erau liderii care funcţionau la nivelul de bază
al lucrării. Acuila şi Priscila erau conducători ai unei adunări de casă, uni
tatea funcţională fundamentală a Bisericii primare. Paradigma despre
Biserică în baza căreia acţionau ei era mult mai aproape de biserica de tip
celulă decât de modelul bisericii catedrală.
Doctrina timpurie despre Biserică (eclesiologia) cuprindea următoarele
elemente, care validează grupurile mici ca fiind celula de bază a Bisericii
primului secol. Ele arată că Biserica de astăzi nu poate funcţiona în „rit
mul" Noului Testament fară modelul creat de Domnul Isus şi anume cel
bazat pe grupurile mici:
• Se întâlneau în case
• La închinare oamenii erau participanţi, nu spectatori
• învăţătura reflectă cel mai adesea contextul unui grup mic
• Mesele de dragoste se ţineau în fiecare casă
• Darurile spirituale erau folosite în cadrul grupurilor mici
(celulelor)
M ulte C a se
Î n c h in a r e a P a r t ic ip a t iv ă
ran al întâlnirilor în grupuri mari, indiferent cât de mult am încerca noi să-l
forţăm. Creştinii Noului Testament îşi vedeau faţa unul altuia, nu doar
ceafa celui ce stă pe rândul din faţă. Creştinii primului secol erau partici
panţi la închinare, nu spectatori.
Pavel descrie în epistole închinarea lor. In Efeseni 5:18-19 şi în versetele
corespondente din Coloseni 3:12-17, creştinii trebuie să fie „plini de Duhul
Sfânt, să vorbească unul cu altul cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări
duhovniceşti şi cântând şi aducând din toată inima laudă Domnului."
Acest tip de închinare este cel care include pe fiecare participant,
închinarea participativă II are în centru pe Dumnezeu, dar, de asemenea,
îi are în vedere şi pe cei din jur. închinarea lor era una verticală, către
Dumnezeu, dar şi una orizonală, unii către alţii. Astfel, se închinau lui
Dumnezeu împreună. Creştinii primului secol erau conectaţi la
Dumnezeu, ca obiect al închinării, dar şi unii la alţii, ca instrumente ale
închinării. Ei nu erau solişti în închinare, ci parte a unui cor în care, împre
ună, înălţau laudă Domnului.
închinarea implica, de asemenea, şi o sumă de sarcini sau de activităţi.
Psalmii, imnurile şi cântările duhovniceşti sunt aşezate în contextul tuturor
darurilor spirituale: profeţia, cuvintele de învăţătură, vorbirea în limbi şi
interpretarea lor. Pentru ca toate aceste lucruri să se poată petrece, era
nevoie ca mulţi oameni să fie participanţi activi la închinare. Aceasta nu se
facea de către doi sau trei solişti, care făceau toate lucurile, în locul celorlalţi!
In Coloseni 3:12-17, Pavel creează o imagine a intimităţii în trupul lui
Hristos. Acest tip de închinare folosea contextul grupului mic în vederea
iertării, sprijinirii şi încurajării reciproce. Acestea erau acţiuni ale grupului
mic, nu activităţi ale unui grup mare.
Pavel descrie un fel de închinare care presupune în mod necesar grupul
mic ca parte esenţială a acestei experienţe. De aceea, este extrem de dificil,
dacă nu chiar imposibil, să potrivim cuvintele şi acţiunile ce descriu
închinarea primului secol în structura cu o singură aripă a Bisericii secolu
lui XX. închinarea desfăşurată în contextul unui grup mare încurajează mai
degrabă un spectacol de pe scenă, decât o participare din bancă. Creştinii
primului secol nu erau spectatori care încurajau echipa de închinare, ci par
ticipanţi activi şi importanţi în cadrul evenimentului.
Biserica de tip tradiţional a încercat tot soiul de tehnici pentru a impli
ca audienţa în închinare: lecturări de texte biblice cu implicarea celor din
bancă, întrebări adresate audienţei, cântări comune, salutarea reciprocă a
participanţilor în timpul serviciului de închinare, precum şi alte metode. In
Orient, toţi participanţii se pot ruga cu voce tare în acelaşi timp, creând
astfel un sentiment de participare colectivă. Indiferent ce am încerca,
110 A Doua Reformă
Î n v ă ţ ă t u r il e N o u l u i T e s t a m e n t
Fiecare dintre noi îşi pune propriii „ochelari" (paradigme) atunci când
citeşte Biblia. Aceşti ochelari ne ajută să înţelegem contextul a ceea ce
citim. Timp de ani de zile, am citit Noul Testament având pe nas ochelarii
Bisericii cu o singură aripă. Singurul mod în care puteam interpreta
învăţăturile Noului Testament era filtrarea lor prin contextul bisericii din
care faceam parte. Biserica din care faceam parte se întâlnea într-un grup
mare, impersonal, condus de lideri religioşi profesionişti, înăuntrul
zidurilor bisericii. Unele dintre pasaje nu aveau niciun înţeles când încer
cam să le aplic în contextul bisericii moderne din care faceam parte.
Unul dintre aceste pasaje era Matei 18:15-17. învăţătura lui Isus cu
privire la rezolvarea conflictelor personale este greu de aplicat în contextul
Bisericii cu o singură aripă. „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te
şi mustră-1 între tine şi el singur... Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul
sau doi inşi... Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-1 Bisericii. Şi dacă nu vrea
să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş."
De la a lua pe încă unul sau doi cu tine şi până la aducerea problemei
înaintea bisericii există un salt uriaş. Dacă este văzută prin ochelarii
Bisericii cu o singură aripă, în care Biserica este adunarea de duminică
dimineaţa, la care iau parte sute sau mii de oameni, problema ne depăşeşte.
Imaginaţi-vă aplicarea acestei recomandări folosind crezul Bisericii doar ca
grup mare. Câte cazuri de disciplinare şi mărturisire ar trebui aduse
duminica dimineaţa în timpul închinării înaintea bisericii? De aceea, în
cele mai multe cazuri, disciplinarea este ignorată în bisericile tradiţionale.
Pur şi simplu, este dureros şi stânjenitor să pui acest lucru în practică în
cadrul închinării unui grup mare.
Această învăţătură a lui Isus are deplină aplicabilitate atunci când este
înţeleasă prin ochelarii Bisericii cu două aripi. Biserica în acest caz era
grupul mic, care cunoştea problema şi pe cei implicaţi. Cei unul sau doi
proveneau din cadrul grupului. Dacă problema nu se putea rezolva în
cadrul grupului-celulă, atunci trebuia aplicată o disciplinare severă la acel
Reformarea bisericii secolului X XI 111
nivel. Aceasta înseamnă că învăţăturile lui Isus pot fi aplicate într-un mod
natural. A ne strădui să aplicăm învăţăturile lui Isus în contextul unei
Biserici care există doar printr-un grup mare nu este nici natural, nici prac
tic şi nici noutestamentar. Prin ignorarea grupurilor mici, pierdem oportu
nitatea de a aplica în viaţa noastră multe din învăţăturile'Noului Testament
într-un mod natural şi nu arbitrar şi artificial.
M a sa D e D r ag o ste (A g a p e )
Î n t r e b u in ţ a r e a D a r u r il o r S p ir it u a l e Î n C a d r u l
G r u p u r il o r M ici
spirituale, Pavel spune „Când vă adunaţi laolaltă,... unul din voi are o
cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă,
altul o tălmăcire...“ (1 Corinteni 14:26). De asemenea, tot el spune că
darurile trebuie să fie supuse şi controlului bisericii.
Din cele scrise de Pavel în 1 Corinteni, darurile trebuie folosite în aşa
fel, încât fiecare să aibă oportunitatea să participe cu un psalm, o
învăţătură, o descoperire, o vorbire în altă limbă sau o tălmăcire. Dar toate
trebuie făcute cu decenţă şi rânduială. In ce context se poate aduna Biserica
în aşa fel încât să existe atât libertatea, cât şi rânduiala necesare exersării
darurilor spirituale?
Intr-o întâlnire a unui grup mare, se poate exercita doar un număr
restrâns de daruri spirituale. Aceasta înseamnă că majoritatea darurilor
despre care vorbeşte Noul Testament nu pot fi folosite în contextul unui
grup numeros. Intr-un asemenea context, funcţionează daruri precum
predicarea, învăţarea şi închinarea. De asemenea, Noul Testament
vorbeşte despre daruri precum vindecarea şi minunile întrebuinţate în con
textul unui grup mare. Cu toate acestea, grupul mare nu întruneşte
condiţiile de libertate şi rânduială necesare pentru folosirea corectă a celor
lalte daruri spirituale menţionate de Noul Testament.
Exersarea darurilor spirituale exclusiv în contextul grupului mare, duce
la o atitudine radicală faţă de unele dintre acestea. In unele biserici care
funcţionează doar în grupuri mari este împiedicată folosirea oricărui tip de
dar spiritual. Stilul oficial al închinării a fost pregătit cu atenţie de-a lun
gul anilor pentru a elimina surprizele şi situaţiile jenante care pot fi genera
te de exercitatea altor daruri spirituale decât cele folosite de slujitorii
profesionişti. In alte grupuri mari, există prea puţină rânduială în folosirea
darurilor spirituale, pentru ca ele să mai poată zidi întregul trup. Astfel
darul spiritual devine o activitate personală, de pe urma căreia beneficiază
aproape doar cel care-1 practică. Contextul grupului mare facilitează doar
întrebuinţarea darurilor spirituale ale unuia sau ale câtorva lideri vizibili
sus-puşi.
Cum poate cineva să beneficieze de pe urma unei descoperiri profetice
în mijlocul unei mari mulţimi în felul despre care vorbeşte Pavel? In cele
mai multe servicii cu grupuri mari de oameni, unde se aşteaptă mani
festarea darurilor spirituale, liderii exersează toate darurile de pe scenă sau
sunt luaţi prin surprindere de către cineva care întrebuinţează un dar fară
discernământ sau rânduială din partea bisericii. Acesta este specificul întâl
nirii unui grup mare. Cu siguranţă, aceasta nu este imaginea pe care o
vedem descrisă de Pavel pentru folosirea darurilor spirituale.
Reformarea bisericii secolului XXI 113
C e l e N o u ă z e c i Ş i Şa s e D e T e z e A l e L u i M a r t in L u t h e r
A m e n in ţ a r e a B iseric ii „R e a l e “
N o il e B u r d u f u r i A le L ui J o h n W esley
W e s l e y Ş i B is e r ic a T r a d i ţ i o n a l ă
C u m A u E şu a t
ând fiul lui Daniel B. Wallace a fost lovit de o boală mortală, acest
profesor de seminar a învăţat ceva despre nevoia de a-L experimen
ta pe Dumnezeul cel apropiat şi plin de viaţă. El spune cu propriile
lui cuvinte: „Experienţa cancerului fiului meu este cea care m-a făcut să-mi
vin în fire, care m-a adus înapoi la rădăcini."
El vorbeşte în biserică mulţimilor de oameni care caută din răsputeri
viaţa în prezenţa şi prin puterea lui Dumnezeu. Am simţit împreună cu el,
deoarece eu însumi am experimentat aceeaşi uscăciune. Ce ne desparte pe
noi de un Tată prezent şi plin de grijă? Cum se face că sfârşim într-un
punct, pe care el îl numeşte „un exerciţiu pur cognitiv."
In Christianity Today, în articolul intitulat Cine se teme de Duhul
Sfânt?, Dr. Wallace îşi împărtăşeşte următoarele sentimente:
In mijlocul acestei „veri de iad", am început să analizez ce se ale
sese de credinţa mea. Am descoperit o dorinţă profundă de a mă
apropia mai mult de Dumnezeu, dar am descoperit că lucrul aces
ta nu era posibil prin metodele mele obişnuite: exegeză, citirea
Scripturii, iarăşi exegeză. Cred că îl depersonalizasem pe
Dumnezeu atât de mult, încât atunci când aveam cu adevărat
nevoie de El, nu mai ştiam cum să mă raportez la El. Tânjeam
123
124 A Doua Reformă
DouA D e n a t u r ă r i A l e N a t u r i i L u i D u m n e z e u
P e C in e Să D ă m V in a ?
M o d e l u l S im p l u A l L u i I su s E s t e E s e n ţ ia l
Lui. „îl cunosc pe El aşa cum şi eu sunt cunoscut de El.“ Dar, până atunci,
suntem dependenţi de trei moduri de raportare la Dumnezeu:
• îl întâlnesc pe Dumnezeu ca individ
• îl întâlnesc pe Dumnezeu într-o mulţime mare de oameni
• îl întâlnesc pe Dumnezeu în comunitate, cu un grup mic de
oameni
I m a g i n e a D e f o r m a t ă A B is e r ic ii
-^pANSCENDENT/\
V1N3NVW\
Figura 4. Imaginea deformată
Reformarea bisericii secolului X X I 129
D e Ce P ă r ă s e s c E i B is e r i c a ?
L e u c o p la s tu l Nu DA R e z u lta te
iecare eveniment important din viaţa lui Isus s-a petrecut într-un
oarecare fel de comunitate. Cel mai adesea, această comunitate era
un grup mic. Isus S-a pogorât din ceruri din părtăşia trinitară dintre
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - prima dată când doi sau trei s-au adunat
împreună. S-a născut şi a crescut într-o familie evreiască, în care comuni
tatea era alcătuită din Iosif şi Maria. A fost botezat în Iordan, în mijlocul
comunităţii lui de ucenici. Timp de trei ani şi jumătate a trăit în mijlocul
unei comunităţi de 12 lideri pe care i-a ales El însuşi. Schimbarea Lui la
faţă a fost experimentată, de asemenea, în cadru unei comunităţi, alcătuită
din Petru, Iacov şi Ioan, care au fost prezenţi acolo.
Pe măsură ce momentul crucii se apropia, experienţele din comunitate
au devenit din ce în ce mai importante pentru El. în camera de sus le-a
spălat picioarele ucenicilor. I-a învăţat, le-a servit drept model de slujire,
i-a dus cu gândul la moartea şi învierea Sa, toate acestea în cadrul unei
comunităţi. I-a condus apoi în grădina Ghetsimani pentru un ultim
moment de rugăciune în comunitate.
Şi pe cruce a fost însoţit de o comunitate, aceea a unor tâlhari, fiind
pus în numărul celor fărădelege. Deşi dezorientată, speriată şi în număr
mult mai mic, tot comunitatea a fost cea care a aşteptat lângă piciorul
crucii. Femeile au rămas cu El până la cumplitul sfârşit, jelind şi, în acelaşi
135
136 A Doua Reformă
G r u p u r il e D e T ip M a r i a Ş i M a r t a
Isus a zidit Biserica în primul secol sub forma unei comunităţi adunate
în jurul unei relaţii personale cu El. In Luca 10:38-42, Isus a dat un exem
plu cu privire la esenţa acestei comunităţi, în întâmplarea cu Maria şi
Marta:
Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o
femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită
Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului, şi asculta cuvin
tele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El
şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc
singură? Zi-i dar să-mi ajute.“ Drept răspuns, Isus i-a zis: Marto,
Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămînţi tu, dar un
singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se
va lua.“
Reformarea bisericii secolului X X I 137
S a r c in i S a u H r i s t o s ?
Probabil că Marta este persoana din Biblie în apărarea căreia sar cei
mai mulţi oameni: dacă spui ceva rău de ea, vei fi apostrofat cu comentarii
de genul „Ea slujeşte", „Dacă toţi doar ar sta şi ar medita, nu s-ar mai face
nimic“ sau „Cineva trebuie să facă şi asta“.
138 A Doua Reformă
în multe predici din acest pasaj, Marta este ridicată la rang de sfântă.
„Mâini ca ale Martei şi inimă ca a Măriei" este adesea subiect de predică,
deşi nu prea are de-a face cu adevărul acestui pasaj. Isus nu laudă mâinile
Martei, nici pe ale noastre. El laudă inima Măriei pentru că a intrat în
prezenţa Lui şi s-a dezlegat de nevoia de a-I fi plăcută prin lucrul mâinilor
ei. Maria a înţeles importanţa comunităţii.
Istoria Măriei şi a Martei nu este despre cine spală vasele, cine mătură
podeaua şi cine pregăteşte masa. îngrijorarea şi nemulţumirea lui Isus faţă
de M arta au de-a face cu relaţia ei cu El şi cu atitudinea faţă de El. Marta
e atât de ocupată să facă lucruri pentru El, încât nu are timp să stea cu El.
V-o puteţi imagina pe Marta în timp ce trece în grabă spre treburile ei
făcând cu mâna către Isus? Poate spune „Doamne, e atât de bine să Te
avem în casa noastră. Nu am timp să stau cu Tine, fiindcă sunt prea ocu
pată să fac ca toate să fie pregătite pentru Tine. Spune-i, Te rog, şi Măriei
să se ridice şi să mă ajute."
Această atitudine este caracteristică celui ce face ceva pentru Isus. Toţi
ceilalţi trebuie să facă ceea ce fac şi ei. Nu numai că Marta îşi găseşte sem
nificaţia în ceea ce face pentru Hristos, dar îi judecă pe ceilalţi în acelaşi
mod. După părerea ei, Maria greşea că n-o ajuta să pregătească masa pen
tru Hristos. Isus o corectează explicându-i importanţa lui af i faţă de aface.
La Isus, a fi este totdeauna mai important decât a face.
Isus a spus că Maria s-a concentrat asupra a ceea ce este mai impor
tant, iar Marta asupra unui lucru secundar. Relaţia noastră cu Hristos tre
buie să fie prioritară. Nimic nu trebuie să o împiedice. Indiferent ce lucrare
facem, chiar dacă e una spirituală, nu trebuie să ia locul relaţiei noastre cu
Hristos, părtăşiei cu El, dedicării vieţii şi a timpului nostru pentru El.
Dacă Marta ar fi stat în prezenţa lui Isus, toate treburile ar fi fost făcute
la timp şi, probabil, cu mai multă bucurie. Isus şi Maria ar fi făcut tot ce
era posibil pentru a o ajuta. Dacă Marta ar fi fost sinceră, ar fi recunoscut
că nu pentru Isus facea toată acea muncă, ci pentru a-şi satisface propria
nevoie de semnificaţie. Cele mai credincioase „Marta" sunt cele care cred
că semnificaţia şi mântuirea lor stau în ceea ce fac pentru Isus.
S u n t e m N o i „L u c r a r e a M â in ii L u i " S a u L u c r ă t o r i i L u i ?
„Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru
faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm
în ele" (Efeseni 2:10). A fi lucrarea mâinilor Lui şi a lucra pentru El sunt
două abordări cu totul diferite ale vieţii de creştin. în cadrul grupului, care
Reformarea bisericii secolului X X I 139
U n E x e m p l u D e G r u p - C e l u l A D e T ip M a r ia
Atitudinea inimii este cheia unui grup de tip Maria, dar inima se
exprimă în modalităţi practice. Oricare ar fi modalităţile de exprimare pe
care le folosim pentru viaţa de grup, ele trebuie să izvorască din întâlnirea
cu Hristos. Un astfel de model este cel pe care eu îl numesc PPS: Prezenţa
lui Hristos, Puterea lui Hristos şi Scopul lui Hristos. Cele ce urmează nu
reprezintă unica modalitate de experimentare a lui Hristos. însă oferă o
imagine a ceea ce am în vedere atunci când vorbesc despre un grup-celulă
de tip Maria. Folosiţi aceste lucruri pentru a experimenta Prezenţa Lui şi
pentru a vedea diferenţa dintre un grup-celulă de tip Maria şi unul de tip
140 A Doua Reformă
P r o g r a m M o st r ă P e n t r u G r upul- C elulă
Spărgătorul de gheaţă: Care este cel mai bun lucru care vi s-a întâm- j
plat în săptămâna care a trecut şi de ce?
Recunoaşterea prezenţei lui Hristos:
Liderul spune: Suntem aici pentru a-L experimenta pe Hristos.
Hristos spune „Unde doi sau trei sunt adunaţi în
Numele Meu, acolo sunt şi Eu prezent" şi, de aseme
nea, „Nu vă voi lăsa orfani, ci voi veni la voi". Noi cre
dem că Isus face ceea ce promite, de aceea
recunoaştem prezenţa Lui între noi şi Ii spunem bun-
venit între noi.
Rugaţi-vă un timp mulţumindu-I lui Isus pentru prezenţa Lui în grup.
Cântaţi câteva cântece de laudă şi închinare (dacă puteţi folosi o chi
tară e foarte bine, dar închinarea grupului nu depinde de talentul
muzical al celor ce-1 formează). Ţineţi minte: Hristos este în mijlocul
grupului vostru, conducându-vă în închinare înaintea Tatălui.
Experimentarea puterii lui Hristos:
Citiţi Luca 10:38-42. Alege întrebările pe care simţi că Duhul Sfânt te
îndeamnă să le discutaţi:
1. Unde îşi găsea Marta semnificaţia?
2. Unde îşi găsea Maria semnificaţia?
3. Cel mai adesea cu cine te identifici, cu Marta sau cu Maria?
De ce?
4. A simţit Marta că acea întâlnire a fost un „succes" sau că nu s-a
ridicat la înălţimea aşteptărilor? De ce a simţit aşa?
5. Ce a simţit Maria cu acea ocazie? De ce a simţit aşa?
6. Ce este „partea cea mai bună" în acest pasaj?
7. Care sunt „multele lucruri" care te distrag, te îngrijorează şi te
întristează, până la punctul în care nu te mai poţi concentra
asupra celor „mai bune"? Dacă te vei concentra asupra
lucrurilor „mai bune", cele „multe" vor mai fi făcute?
Reformarea bisericii secolului X XI 141
S in g u r u l N o s t r u O b ie c tiv : Isus
Grupurile orientate exclusiv spre studierea Bibliei pot face o treabă mai
bună în domeniul studiului biblic. Grupurile de acţiune socială pot fi mult
mai eficiente în a exercita presiunea necesară producerii unor eventuale
schimbări politice. Organizaţiile parabisericeşti, care se dedică exclusiv
uceniciei şi evanghelizării pot fi mai rodnice în domeniul lor de activitate
decât un grup-celulă.
Prezenţa lui Hristos în mijlocul poporului său este singurul lucru care
nu poate fi reprodus în niciun alt tip de grup. Lucrul acesta este unic.
Niciun alt grup nu se pregăteşte pentru aceasta, nu se aşteaptă la aceasta şi
nu pretinde a-1 realiza. Numai grupurile care trăiesc în prezenţa, puterea şi
pentru scopul lui Hristos în mod intenţionat vor experimenta prezenţa
întrupată, permanentă şi plină de viaţă a lui Hristos în mijlocul lor. Acestea
sunt grupuri în Hristos la fel cum eu, creştinul, sunt în Hristos.
Vom renunţa la acest scop unic, prezenţa lui Hristos în mijlocul
nostru, pentru celelalte obiective spirituale? Nu! Hristos este forţa din
spatele grupurilor şi forma pe care o folosim trebuie să-I permită lui
Hristos să conducă grupul şi să trăiască în el. Când Isus devine obiectivul
nostru, toate celelalte obiective sunt atinse, deoarece toate sunt produse
secundare ale acestui fapt. După cum spune şi încurajează Robert Raines:
Grupurile koinonia oferă contextul în care biserica instituţionali-
zată poate să devină trupul lui Hristos, în care creştinii doar cu
numele pot să devină ucenici ai lui Hristos. In asemenea grupuri,
creştinii sunt echipaţi pentru lucrarea de slujire, mai întâi în bi
serică, iar apoi în lume.73
14
S IS T E M U L R E V O L U Ţ IO N A R
A L L U I IS U S
M mai puţine probleme dacă angajaţii şi-ar face bine treaba. Aceasta
poate fi o concluzie logică, dar este şi corectă? Problema are de-a
face cu organizarea, cu lucrătorii sau cu sistemul?
Dr. Joseph M. Juran se numără printre experţii în controlul calităţii
care susţin că schimbarea sistemului de prestare a muncii ar putea conduce
la eliminarea greşelilor şi a erorilor. Dr. Juran spune „Aceasta este regula
85/15: cel puţin 85% dintre problemele de organizare pot fi eliminate prin
schimbarea sistemelor (care sunt determinate în mare parte de conducere)
şi mai puţin de 15% au de-a face cu muncitorii..."74
Dr. Juran ar spune că problema Bisericii este eşecul sistemului, nu o
slăbiciune a personalului. Cu toate acestea, se ajunge în general la concluzia
că oamenii sunt veriga slabă a Bisericii. Ca urmare, am încercat să
îmbunătăţim calitatea oamenilor, să-i motivăm şi chiar să-i facem să se
simtă vinovaţi pentru a se strădui mai mult. Ii educăm, le predicăm, îi
pregătim, toate fară folos.
în cartea sa, Agentul Schimbării, Lyle Schaller recunoaşte imposibili
tatea oamenilor sinceri de a se schimba în bine în interiorul unui sistem
greşit. „Dacă nu se produce o schimbare în direcţie, sistem de valori şi în
143
144 A Doua Reformă
U n S is t e m B is e r ic e s c
Printre cele mai folosite metafore din Noul Testament pentru a descrie
Biserica sunt „trup“, „familie“ şi „zidire". Aceste metafore sunt, într-un fel
sau în altul, sisteme integrate. Trupul este un sistem viu, organic. Familia
este sistemul social fundamental. Clădirea este un sistem arhitectural.
Pavel pare a prefera conceptul de trup ca metaforă pentru Biserică şi îl
foloseşte în 1 Corinteni 12:12-27. în Efeseni şi în Coloseni această temă
este şi mai mult dezvoltată. Hristos este capul Bisericii, care este trupul Său
(Efeseni 1:22, 5:23, Coloseni 1:18,24). Metafora trupului portretizează
Biserica mai degrabă ca organism viu, decât ca organizaţie, un sistem al
întrupării prin care Dumnezeu locuieşte în Biserica Sa.
James F. Hind, autorul cărţii Inima fi sufletul conducerii eficiente: O
abordare creştină a conducerii şi a motivării oamenilor, împărtăşeşte o obser
vaţie interesantă privitoare la stilul de conducere al lui Isus. Hind sugerează
că Isus a acţionat ca un conducător, ceea ce presupune existenţa unui anu
mit tip de sistem.
în numai trei ani, El a definit o misiune şi a creat strategiile pen
tru ducerea ei la îndeplinire. Cu un grup de 12 oameni deloc ieşiţi
din comun, El a organizat creştinismul, care astăzi are ramificaţii
în toate ţările lumii, are 32,4 procente din populaţia lumii, de două
ori mai mult decât următorul rival. Conducătorii vor să-şi aducă
oamenii la potenţialul lor maxim, luând oameni obişnuiţi, pe care
să-i transforme în oameni extraordinari. Asta a făcut şi Hristos cu
ucenicii Lui. Isus a fost cel mai eficient director executiv din isto
rie. Rezultatele obţinute de el nu sunt depăşite de nimeni.80
Isus a fost executantul divin al unui sistem divin. Biserica este extensia
unui sistem pe care Isus l-a construit cu grijă în ultimii trei ani şi jumătate
ai vieţii Lui de pe pământ. Examinarea elementelor esenţiale ale acestui
sistem ar trebui să fie punctul de plecare pentru implementarea sistemului
lui Isus astăzi.
Î n C ă u t a r e a U n u i S is t e m
mult de cinci ani am pus deoparte aceste idei despre procesul schimbării,
în timp ce mi-am continuat căutarea după un sistem funcţional şi noutes
tamentar pentru biserică, în primul rând în Faptele Apostolilor, iar apoi în
epistole.
15
C O N T I N U U M U L L U I IS U S
O C ă u ta r e F ru str an tă
149
150 A Doua Reformă
crescând probabil în casa în care au avut loc multe din întâlnirile primei bi
serici. A fost, fară îndoială, influenţat de relatările lui Petru şi Barnaba. Pe
de altă parte, Luca a scris din punctul de vedere al unui istoric educat şi a
folosit martori oculari ca sursă pentru scrierea lui. Ioan, unul din cercul intim
al lui Isus, oferă o prezentare spirituală a vieţii lui Isus, pentru a completa
relatarea istorică. Cu aceste patru imagini ale vieţii lui Hristos, am continu
at să cercetez evangheliile în căutarea unui model pentru zidirea Bisericii.
N um erele Su n t Im po r ta n t e
S is t e m u l E v a m g h e l ie i D i v i n e A l L u i I su s
E t a p a D e In o v a r e
N ucleul D e C onducere
E t a p a G r u p u l u i D e S pr ijin
E t a p a C o n g r e g a ţ ie i D e B a z ă
E t a p a B is e r ic ii
Isus cel întrupat în Biserică, noul Său trup spiritual, coordona multi
plicarea celulelor şi bisericilor în „Ierusalim, ludea, Samaria şi până la mar
ginile pământului." Mulţi erau adăugaţi la Biserică, mai întâi 3000 şi în
curând încă 5000. Biserica extindea şi multiplica viziunea.
Astăzi, dacă o biserică de 120 de membri are 50 de convertiţi, are mari
dificultăţi în păstrarea şi integrarea lor în trup. Cum a reuşit Biserica de
după Cincizecime să integreze 3 000 şi apoi încă 5 000? Trebuie realmente
să înţelegem că biserica număra acum mai mult decât cei 120 de ucenici
devotaţi din camera de sus. Ştim că, înainte cu zece zile de Cincizecime,
500 de ucenici s-au adunat pentru înălţarea lui Isus la ceruri. Cu toate aces
tea, chiar cu 500 de persoane, abilitatea bisericii de a absorbi 8 000 de noi
membri într-o perioadă scurtă este uimitoare. Cum s-a făcut lucrul acesta?
Isus le-a exemplificat timp de mai mult de trei ani structura prin care
un număr mare de oameni ar putea fi integrat în biserică. La fel ca o fami
lie, nucleul de conducere format din cei doisprezece, care avea un cerc
interior format din Petru, Iacov şi Ioan, era capabil să absoarbă oameni în
număr mare şi să aibă grijă în mod eficient de ei. De aceea mergeau zilnic
din casă în casă. Acesta era contextul în care un număr mare de noi credin-
-cioşi putea primi grija, învăţătura şi putea fi integrat în grupul iniţial de
credincioşi. In fiecare zi, erau orientaţi spre importanţa timpului necesar
Reformarea bisericii secolului X X I 155
integrării a mii de noi credincioşi în trupul lui Hristos. Grupurile mici care
se întâlneau în case au oferit bisericii primare modalitatea de a absorbi şi
hrăni un grup care era de patru sau cinci ori mai mare decât grupul iniţial.
Pe lângă întâlnirile din case, adunările întregii biserici le ofereau apos
tolilor ocazia să organizeze evenimente speciale. Acum lumea putea vedea
unitatea dintre ei, Evanghelia putea fi predicată şi împărtăşită şi se putea
transmite viziunea câştigării întregii lumi.
Notă. Fiecare etapă din continuumul lui Isus va fi discutată în detaliu în
paginile următoare. Tabelul 5 vă va ajuta să înţelegeţi cum se potrivesc unul
cu altul diferitele elemente. La începutul fiecărei etape se va regăsi Tabelul 5,
având îngroşate elementele referitoare la etapa respectivă. Capitolele 16 şi 17
descriu etapa de prototip a începutului sau a tranziţiei către biserica de tip
celulă. Capitolelel8-22 parcurg elementele continuumului lui Isus în detaliu
şi oferă sfaturi practice pentru implementarea strategiei. Acest proces vă va
conduce către masa critică, punctul de lansare al unei biserici funcţionale de
tip celulă, care este discutată în capitolele 21 şi 22.
E ta p e P ro ce su l N u m e re le din C o n t in u u m u l V iz iu n e /
s tra te g ic e s ch im b ă rii N oul lui Isus A c ţiu n e
al lui S c h a lle r T e s ta m e n t
SiSlXIlSSBBHBBHH
C uvinte
Viziunea
P r e g ă tir e C onvergenţă profetice C o n c e p e re
bisericii-celulă
(Isus)
^ y j_ n m n
T Legitimarea N ucleul de
12 p erso an e Asim ilare
J/ţ
0 sprijinirea c o n d u ce re
T
1 G rup d e
E xecutarea 70 d e p e rso an e
P sprijin
O
P A tingerea
E 120 de persoane
obiectivului
-------—1
Masa A
R
criticâ T
O
N
A
16
P R O T O T IP U L
S i n d r o m u l B is e r ic ii C e l u l ă I n s t a n t
Această maladie este fatală pentru viziunea bisericii de tip celulă, dacă
nu este diagnosticată şi tratată la timp.
157
158 A Doua Reformă
T ratam entul
FĂ L u c r u r il e C o r e c t D e L a În c e p u t
A m n e z ia D e P r o t o t ip
P r e supun erea F a t a l ă
Unele biserici mari par a sări peste etapa de prototip, ajungând aproape
imediat la o nouă structură de celule şi la o creştere impresionantă,
înseamnă aceasta că au descoperit o metodă care să le permită să sară peste
prototip şi să ajungă imediat la multiplicare? Nicidecum! Multe biserici fac
tranziţia repede, deoarece în anii anteriori a fost aşezată o bază de valori,
care trebuie inclusă acum ca factor în ecuaţie.
Adesea, această bază este aşezată în timp ce biserica păstrează o
aparenţă de biserică tradiţională, având încă multe dintre structurile ante
rioare. Când aceste biserici care au aşezat deja baza primesc din partea lui
Dumnezeu viziunea bisericii de tip celulă, ele au deja un mare potenţial de
tranziţie rapidă. Dacă viziunea şi valorile sunt aşezate la locul lor, procesul
de schimbare este mult accelerat.
Perioada pe care aceste biserici au folosit-o pentru a-şi schimba viziunea
şi valorile este un element esenţial în perioada lor de prototip. Nu au devenit
în mod instantaneu biserici de tip celulă prin simpla schimbare a structurilor.
Mai mult ca sigur, au petrecut mai mult de un deceniu pentru schimbarea
treptată a bazei de valori, de obicei sub influenţa unui lider puternic aflat în
respectiva biserică pentru o perioadă mai lungă de timp. Este posibil ca
respectivul lider să nu fi avut de la început o înţelegere a bisericii de tip
Reformarea bisericii secolului XXI 163
B u d in c ă I n s t a n t
Atunci când ajung la conferinţele noastre, mulţi dintre lideri sunt loviţi
şi răniţi de aşteptările lor cu privire la apariţia instant a unei biserici
funcţionale de tip celulă. I-au pus pe oamenii din biserică pe o pistă rela
tiv lipsită de efort a tranziţiei către o biserică de tip celulă. Aceste aşteptări
încep să se năruiască încă din etapele incipiente ale procesului şi, la
momentul când participă la o conferinţă despre biserica de tip celulă,
speranţa s-a transformat în disperare. Pentru a fi corecţi până la capăt,
această disperare nu a ucis dorinţa de a deveni o biserică noutestamentară
de tip celulă, pe care Dumnezeu a pus-o în inima lor. Insă credinţa le-a fost
serios pusă la încercare în acest proces.
în prima zi a seminariilor, simt de obicei multă frustrare şi sentimentul
eşecului, din cauza liderilor care şi-au început deja călătoria către biserica de
tip celulă. De obicei, aceştia au citit o carte, au participat la un seminar sau
au vizitat o biserică unde se practică grupurile mici. De acolo au tras tot
felul de concluzii greşite cu privire la modul în care pot face şi ei tranziţia
către o biserică de tip celulă. Caută răspunsuri de la alţii, fară să aibă o
înţelegere asupra principiilor şi a valorilor călăuzitoare. Aceasta produce
mult rău. Deming comentează despre oamenii de afaceri care se entuzias
mează la gândul controlului calităţii:
Prea adesea iată cum stau lucrurile: conducerea unei companii,
doreşte să îmbunătăţească productivitatea şi calitatea, dar neştiind
cum să facă acest lucru, fară să aibă principii conducătoare şi
căutând lămuriri, organizează excursii la alte companii care se des
curcă mult mai bine. Sunt primiţi cu braţele deschise şi începe
schimbul de idei. Ei (vizitatorii) află ce face gazda, iar unele din
tre aceste lucruri pot fi, accidental, în concordanţă cu cele 14
puncte. Lipsiţi de principiile conducătoare, amândoi sunt în
derivă. Niciuna dintre companii nu ştie dacă şi de ce un lucru este
bun sau rău. întrebarea nu este dacă o companie are succes, ci de
164 A Doua Reformă
1. F a c t o r u l T i m p
2. F a c t o r u l Î n z e st r a r e
3. F a c t o r u l C o n d u c e r e
• Echipa de vizionari
• Un cerc intim de 12 lideri de bază
• O reţea de sprijin de până la 70 de ucenici devotaţi
• 120-200, congregaţia de bază.
4. F a c t o r u l E v a n g h e l iz a r e
5. F a c t o r u l E d if ic a r e
6 . F a c t o r u l E c h ip a r e
7. F a c t o r u l R e o r g a n iz a r e
8. F a c t o r u l P r e d i c t i b i l i t a t e
^ n Ioan 17, Isus îi spune Tatălui că strategia lor avea să fie încununată
179
180 A Doua Reformă
Care dintre cele trei variante sună mai promiţător şi mai logic? Prin
prisma metodelor de creştere ale multor biserici de tip tradiţional, primele
două rapoarte au cele mai mare şanse de succes. Ambele au un număr sufi
cient de mare fie la începutul, fie la sfârşitul procesului încât ar putea oferi
o previziune a succesului.
Cu toate acestea, Isus a folosit al treilea raport cu toată încrederea
înaintea Tatălui. Isus a avut o strategie de conducere, nu una de mulţime
sau de cifre. In ultimii zeci de ani, Robert Coleman a fost una dintre cele
mai puternice voci care au susţinut importanţa strategiei lui Isus de con
ducere. El spune că .Accentul a fost pus pe conducere. Isus demonstrase
deja prin propria Lui lucrare că mulţimile erau deja pregătite pentru
seceriş, dar fară păstori spirituali care să-i conducă, cum ar fi putut fi
vreodată câştigate?'192
De asemenea, Coleman observă:
Cât de folositor ar fi fost obiectivului Său final dacă ar fi stârnit
mulţimile să vină după El, iar aceşti oameni nu ar fi avut o viitoare
conducere şi învăţătură cu privire la Cale? De mai multe ori se
demonstrase că mulţimile sunt pradă uşoară pentru zeii falşi când
sunt lipsite de îngrijire adecvată... Din acest motiv, cei ce veneau
la Isus aveau nevoie de oameni competenţi ai lui Dumnezeu care
să îi protejeze şi să-i conducă în adevăr, altfel, starea lor de la sfârşit
ar fi fost mai rea decât cea de la început. De aceea, înainte ca lumea
să poată fi ajutată în mod continuu, era nevoie să fie echipaţi
oameni care să conducă mulţimile în lucrurile lui Dumnezeu.93
Isus Ş i- a P r e g ă t i t L id e r ii Î n t r - u n C a d r u S p e c ia l
Coleman adaugă:
Nu putem să nu observăm că referirile la ucenici, ca grup, sunt
mult mai frecvente în Evanghelii decât acelea făcute la indivizi...
Când ne amintim că aceste lucruri au fost scrise sub inspiraţie
divină de către apostoli, nu de către Isus, este semnificativ faptul că
ei înşişi îşi precizează poziţia în felul acesta. Nu trebuie să tragem
de aici concluzia că ucenicii nu erau importanţi ca indivizi, pentru
că nu este adevărat, dar ne putem da seama că ei au înţeles că
Domnul lor privea la ei ca la un grup de credincioşi cu o misiune
comună. Ei s-au văzut prin Hristos mai întâi ca biserică şi abia
apoi ca indivizi ce fac parte din trup.95
Ucenicii s-au raportat unii la alţii personal, de la om la om. Uneori,
aceste relaţii nu erau bune. De exemplu, în timp ce se îndreptau pentru
ultima oară către Ierusalim, erau supăraţi unii pe alţii. Iacov, Ioan şi mama
lor încercau să obţină privilegii faţă de ceilalţi. înăuntrul triunghiului de
lideri ai lui Isus au existat relaţii personale atât bune cât şi rele. Această
abordare a conducerii i-a oferit lui Isus multe momente în care să-i înveţe,
să-i încurajeze şi să-i mustre pe ucenici.
182 A Doua Reformă
Adesea, Isus avea momente de părtăşie cu cei din cercul său intim. I-a
luat pe Petru, Iacov şi pe Ioan cu El pe muntele schimbării la faţă. Când a
vindecat-o pe fiica lui Iair, cei trei au intrat cu El în cameră în timp ce toţi
ceilalţi au rămas afară. Coleman notează:
In cadrul acestui grup apostolic special, Petru, Iacov şi Ioan par a
se bucura de o relaţie specială cu Stăpânul faţă de ceilalţi nouă...
Preferinţa acordată acestor trei este atât de evidentă, încât, dacă
Hristos n-ar fi fost generozitatea întruchipată, ar fi generat resen
timente din partea celorlalţi apostoli. Faptul că nu există nicio
relatare că ei s-ar fi plâns de poziţia privilegiată a celor trei, deşi au
murmurat cu privire la alte lucruri, este dovada că acolo unde
preferinţa este manifestată cu un duh potrivit şi din motive corecte,
nu e obligatoriu să apară jignirea.96
Ultima dată când Isus a petrecut cu ucenicii înainte de moartea Lui a
fost în grădina Ghetsimani. Acolo, El i-a departajat în mod fizic pe ucenici
în ce priveşte conducerea. I-a lăsat pe ceilalţi nouă la marginea grădinii, iar
pe cei trei din cercul intim i-a luat cu El în grădină. In ultima noapte în
care a fost cu ei, Isus le arată încă o dată felul în care Se raportase la grupul
Său de lideri în timpul ultimilor trei ani.
S u b g r u p e Î n N u m ă r u l C e l o r D o is p r e z e c e
Mai există cel puţin încă un tip de relaţie în cadrul triunghiului de con
ducere al lui Isus. Petru, Iacov şi Ioan aveau câte alţi trei ucenici cu care
puteau aveau o relaţie de mentor. Subgrupele din numărul celor doisprezece
le permiteau celor trei să le ilustreze celorlalţi relaţia pe care Isus a avut-o
cu ei.
Aceste subgrupe permiteau ca transferul de conducere despre care se
vorbeşte în 2 Timotei 2:2 să opereze în cadrul de conducere fixat de Isus:
„Şi ce-ai auzit dela mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni
de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii." Conducătorul trebuie
să pregătească mereu alţi lideri pentru a duce mai departe ce a învăţat. Isus
a făcut asta cu un grup de doisprezece oameni.
F o l o s i r e a T r iu n g h iu l u i
1. D e s c o p e r ir e a S t il u l u i Şi A D i n a m ic i i C e l u l e i D e B a z ă
Una dintre cele mai importante sarcini ale unei biserici de tip celulă în
devenire este să descopere cum arată unitatea fundamentală, grupul-celulă.
Triunghiul de conducere al lui Isus ne ajută să facem lucrul acesta (figu
ra 7). Eficienţa unei biserici de tip celulă depinde de unitatea funda
mentală, grupul-celulă. Fiecare biserică trebuie să descopere cum vrea
Dumnezeu să fie Domn în grupurile lor celulă de fiecare dată când se întâl
nesc, într-un mod care să poată fi repetat şi la a zecea multiplicare. Pastorul
şi iniţiatorii din jurul lui pot descoperi caracteristicile unităţii celulare de
bază prin folosirea triunghiului de conducere.
Mai întâi, pastorul alege un Petru, un Iacov şi un Ioan ca iniţiatori. In
bisericile deja existente, aceşti lideri deja funcţionează în anumite poziţii de
conducere. într-o biserică nouă, ei trebuie să facă parte din grupul de
iniţiativă. Ei, împreună cu partenerii de viaţă, formează o comunitate
creştină fundamentală de opt persoane. în cazul în care cineva este
necăsătorit, la grup poate fi adăugată încă o persoană necăsătorită. Când se
formează grupuri de lideri dintre tineri sau studenţi, opt lideri dintre stu
denţi pot fi aleşi pentru grupul iniţial. (Nu vă cramponaţi de numărul
„opt“. Grupul poate fi alcătuit din şase sau zece persoane) Obiectivele aces
tui grup iniţial experimental alcătuit din lideri sunt:
• Viaţa împreună în comunitate
• îndepărtarea măştilor
• învăţarea semnificaţiei edificării
• Descoperirea unui stil funcţional pentru celule
• Experimentarea dinamicii vieţii în celulă
• Hrănirea pasiunii pentru evanghelizare
Această celulă experimentală alcătuită din lideri trebuie să experimen
teze comunitatea, nu să studieze modul de funcţionare al unei celule,
întâlnirea pentru a discuta principiile bisericii de tip celulă ar trebui
184 A Doua Reformă
CATALIZATOR
Nivel secundar
de celule
experimentale
copiezi. Este necesar să înţelegi teoria din spatele a ceea ce doreşte să facă
cineva."97 Liderii care copiază celula de bază de la altcineva fac lucrul aces
ta punându-şi propria biserică în pericol. Viaţa în celulă trebuie să fie
originală, nu copiată de la alţii. Numai Dumnezeu deţine originalul.
(Consultaţi capitolul 13 pentru a vedea un model pentnl celula de bază,
care vă poate ajuta la începerea procesului).
Testul suprem al conducerii nu este dacă cineva poate conduce, ci dacă
îi poate învăţa pe alţii să conducă în acelaşi fel. După ciclul de două sau de
trei luni al celulei iniţiale experimentale, alcătuită din lideri, aceştia trebuie
să formeze al doilea val de celule experimentale alcătuite din lideri. Este
posibil ca prima celulă experimentală să fi funcţionat bine datorită faptului
că liderul a fost foarte bine pregătit. De aceea, liderul trebuie să restruc
tureze celula iniţială de descoperire în trei noi celule. Lui „Petru" îi sunt
încredinţaţi trei noi lideri, „Iacov" primeşte trei şi „Ioan" tot trei. Din nou,
împreună cu soţia sau soţul, ei experimentează modul de funcţionare şi
dinamica tipului de grupuri-celulă pe care vor să le formeze în biserică. Al
doilea ciclu de celule experimentale pleacă de la modelul rezultat în urma
experienţei celulei iniţiale experimentale. Persoana care a condus celula
iniţială trebuie să supravegheze cele trei celule nou create.
Scopul este de a retuşa stilul şi dinamica deja experimentate de prima
celulă experimentală. După un nou ciclu experimental de încă două sau trei
luni, toţi cei implicaţi în aceste celule experimentale formate din lideri tre
buie să fi experimentat deja viaţa în grupurile-celulă.
2 . T e st a r e a E l e m e n t e l o r F u n c ţ io n a l e E s e n ţ ia l e A l e U n e i
B iseric i D e T ip C e lu lă
3. I d e n t if ic a r e a Ş i A d u n a r e a L id e r il o r C e l o r M a i I m p o r t a n ţ i
nivelul de 1000
PASTORI DE DISTRICT
Şl AJUTOARELE LOR
peste 5 pastori de zonă
nivelul de I
PASTORII DE ZONĂ
Şl AJUTOARELE LOR
peste 5 supervizări de zonă
nivelul de 50
SUPERVIZORI DE ZONĂ
Şl AJUTOARELE LOR
peste 5 lideri de celulă
nivelul de 10
LIDERI DE CELULĂ
Şl AJUTOARELE LOR
peste 5-15 creştini
4. D e z v o l t a r e a I n f r a s t r u c t u r i i D e C e l u l e
C uvinte
Viziunea
P regătire C on v erg en ţă profetice C o n c ep e re
bisericii-celulă
(Isus)
O
A tingerea
■
E 120 de persoane
R obiectivului
Masa A
critică
O
N
19
G R U P U L D E SPR IJIN
ţi călărit vreodată un cal nărăvaş? Eu da. Primul meu cal, Judy, era o
A l c ă t u i r e a G r u p u l u i D e S pr ijin
Grupul de sprijin era alcătuit din mai multe grupuri de lideri adunaţi
împreună în jurul unei viziuni comune. Acest grup îi includea pe cei 12
aleşi de Isus pentru a fi grupul Lui mic. Familiile lor erau, de asemenea,
parte din reţeaua de sprijin, împreună cu alte rude ale lor, precum Ioan
193
194 A Doua Reformă
Marcu, a cărui mamă, Maria, era una dintre femeile care îl urmau pe Isus.
Mulţi din grupul iniţial de sprijin erau ucenici ai lui Ioan Botezătorul.
Femeile erau adesea menţionate ca fiind persoane loiale lucrării lui Isus, cu
care aveau o relaţie specială. Mama Lui, Maria, este totdeauna văzută ca
una care îl sprijinea, deşi unii dintre fraţii şi surorile Lui îi puneau la
îndoială intenţiile. Această reţea puternică de ucenici era absolut necesară
pentru dezvoltarea mişcării Lui.
Ş a s e E l e m e n t e A l e G r u p u l u i D e S pr ijin
„SA M ergem Şi N oi Să M u r i m Cu E l “
R o l u l G r u p u l u i D e S p r ijin Î n I m p l e m e n t a r e
G r u p u l D e S p r ijin R e n u n ţ ă L a „ A l t e A g e n d e “
soană din grup împotriva celorlalţi, dacă aceştia nu-i împărtăşesc viziunea
personală sau modul de împlinire a acelei viziuni. Agenda mea este o încer
care subtilă de a controla viziunea grupului, în loc să mă încred în Hristos
pentru a controla El grupul. Agendele personale separă grupul în enclave de
interese egoiste şi în zone de confort care nu pot fi atinse sau influenţate.
Cum putem şti dacă reţeaua de 70 funcţionează în jurul agendelor per
sonale şi nu în jurul lui Hristos? Căutaţi în grup cuvântul „dacă“, fie rostit,
fie trăit. Agendele personale înfloresc într-un mediu de relaţii condiţiona
te. „Voi fi parte din acest grup dacă acţionează într-un anumit fel; dacă vei
face cutare lucru; dacă vei accepta anumite doctrine; dacă vă purtaţi cu
mine într-un anumit fel; dacă îmi pot exercita influenţa asupra grupului!"
înţelegeţi efectul devastator pe care îl are termenul dacă? Cel care îl
foloseşte afirmă că relaţia lui sau a ei cu comunitatea este condiţionată.
Comunitatea nu poate supravieţui într-o atmosferă de relativism. Când
impunem grupului cererile noastre, comunitatea moare. Adevărata comu
nitate se supune unei singure condiţii: dragostea.
Dietrich Bonhoeffer s-a născut în Germania în 1906. Carierea lui de
teolog, scriitor şi profesor a început la Berlin, oraşul lui natal. In timpul
regimului lui Hitler, Bonhoeffer a vorbit cu îndrăzneală împotriva
guvernării naziştilor. In ultima parte a anilor ‘30, el a condus un seminar
clandestin, într-o comunitate de 25 de studenţi. A fost arestat pentru rolul
activ pe care l-a jucat în mişcarea de rezistenţă şi a fost executat la vârsta de
39 de ani de către Gestapo, pe 5 aprilie 1945, chiar la sfârşitul războiului.
In timpul cât a fost întemniţat, a scris cărţile Preţul Uceniciei şi Viaţa
împreună pe bucăţele de hârtie pe care le strecura afară prin intermediul
unor gardieni prietenoşi. Următoarele reflecţii despre ce înseamnă trăirea
ca trup al lui Hristos fac parte din a doua carte şi demonstrează cât de
serios privea Boenhoffer dedicarea condiţionată în comunitate:
Orice năzuinţă personală impusă în comunitatea lui Hristos
reprezintă un obstacol în calea comunităţii autentice şi lucrul aces
ta trebuie împiedicat pentru ca acea comunitate să supravieţuiască.
Cel ce-şi iubeşte propriul vis în ce priveşte comunitatea mai mult
decât comunitatea creştină însăşi ajunge să o distrugă pe cea din
urmă, chiar dacă intenţiile lui sunt cinstite, vin din toată inima şi
el este gata de sacrificii... Omul care construieşte o viziune idealis
tă despre comunitate pretinde ca aceasta să fie împlinită de
Dumnezeu, de ceilalţi şi de sine însuşi. El intră în comunitatea
creştinilor cu propriile pretenţii şi îşi aplică propria lege după care
îi judecă pe fraţi şi chiar pe Dumnezeu... Când lucrurile nu merg
198 A Doua Reformă
cum vrea el, consideră că tot efortul a fost un eşec. Când imaginea
lui ideală este distrusă, vede comunitatea mergând spre distrugere.
Aşa că devine, mai întâi acuzator al fraţilor lui, apoi al lui
Dumnezeu şi, în final, propriul acuzator. '9
Caracteristica definitorie a grupului de sprijin nu este numărul, ci ati
tudinea. Este adevărat că o biserică de tip celulă trebuie să aibă cel puţin 70
de adulţi care să înveţe cum să funcţioneze astfel. Dar, chiar mai important
este să existe 70 care, în procesul învăţării de a deveni biserică de tip celulă,
şi-au însuşit atitudinea şi mentalitatea lui Hristos cu privire la trăirea în
comunitate şi la slujire.
Grupul de sprijin alcătuit din cei 70 de ucenici dedicaţi facea parte din
cei 120 care se aflau în camera de sus în Ierusalim, unde erau uniţi în
rugăciune, într-un gând şi o voinţă. Din duhul celor 70 întreaga
congregaţie de bază îşi va primi puterea de a fi trupul lui Hristos. Fără un
grup de sprijin care să trăiască cu Hristos şi să-L urmeze în camera de sus,
congregaţia de bază nu poate lua naştere.
E ta p e P ro ce su l
stra te g ic e s c h im b ă rii
al lu i S c h a lle r
Pregătire
P
R
O
T
O
T
■t
O
P
E
R
Masa A
criticâ T
1
O
N
A
L
20
R Ă M Ă Ş IŢ A - C O N G R E G A Ţ IA
D E B A Z Ă A L U I ISU S
Y o id o A F ă c u t T r a n z i ţ i a P r in I n t e r m e d i u l U n e i R ă m ă ş i ţ e
C um Se P o ate M â n c a U n E lefant?
C a r a c t e r i s t i c il e C o n g r e g a ţ i e i D e B a z ă
S t r a t e g ia D e T r a n z ţ i e
Î n ţ e le g e r e a C e r c u lu i D e T r a n z iţ ie A R ă m ă ş iţe i
Ceilalţi
membri
ai bisericii
însuşirea valori
Prom ovarea*!
A Crearea unei b
■ V a rugăciunii
" M etode:
predicarea
şcoala du m in ica lă
răm ăşiţa i j
g r u p u l de rugăciune * ;
şi stu d iu l valorilor "
În ţ e l e g e r e a C e r c u l u i D e T r a n z iţ ie A V a l o r il o r
Î n ţ e l e g e r e a C e r c u l u i R e s t r u c t u r ă r ii
ogorul în care va fi plantat orezul arată ca nişte covoare verzi de iarbă. Acestea
sunt, de fapt, paturi de seminţe pentru orezul care va fi plantat în curând.
Când câmpurile sunt inundate şi vine vremea plantării, aceste covoare
verzi sunt smulse cu grijă şi legate în mici baloturi şi sunt depozitate sepa
rat, într-un anumit loc. Fiecare cultură de orez este plantată manual. Un
mic pat de seminţe conţine destul orez pentru a acoperi o zonă de o sută
de ori mai mare decât dimensiunea lui iniţială.
Aceasta este imaginea strategiei bisericii bazate pe rămăşiţă. Prototipul
rămăşiţei, care este plantat cu grijă şi creşte în câteva luni, este apoi plan
tat la momentul potrivit în mijlocul câmpurilor, congregaţiile de 100. De
la o mică rămăşiţă, întreaga biserică poate fi plantată cu conceptele şi
strategiile bisericii de tip celulă. Până la urmă, întreaga biserică va arăta
precum patul originar de seminţe: verde şi proaspătă.
C o n g r e g a ţ iil e : M a ş in ă r ii B in e U n s e
• Limba
• Slujiri speciale, cum ar fi lucrarea printre surzi
P o t r iv ir e Ş i A d a p t a r e
Pentru ca o biserică existentă sau una nou plantată să ajungă să fie biseri
că de tip celulă, trebuie să fie dezvoltată o congregaţie dintr-o rămăşiţă.
Singura diferenţă dintre o biserică nou plantată şi una aflată în tranziţie este
că în cazul celei din urmă principiile congregaţiei de bază şi infrastructura
trebuie adaptate ulterior pornind de la structurile deja existente.
Intr-o biserică nou plantată lucrurile se potrivesc de la început. Aceasta
înseamnă că etapele se zidesc de la zero, din moment ce nu există deja o
structură. In cazul unei biserici în tranziţie lucrurile se adaptează ulterior.
Aceasta înseamnă că etapele trebuie introduse din nou în structurile deja
existente şi trebuie să aibă loc o modelare a ceea ce există deja pentru a se
potrivi cu modelul de tip celulă.
Numeroase biserici existente, unele cu mii de membri, au trecut prin
continuumul de trei ani şi jumătate al lui Isus. Congregaţiile de bază de
120-200 de adulţi sunt formate cu grijă din membrii existenţi. Pe măsură
ce aceste biserici termină continuumul, le putem compara rata de creştere
şi soliditatea structurii cu cele ale altor biserici care au ignorat procesul
etapizat şi au încercat să treacă direct la celule funcţionale. Tendinţa este
deja evidentă: bisericile mari care dezvoltă mai întâi o congregaţie de bază
dintr-o rămăşiţă trec mult mai repede la viaţa deplină a bisericii de tip
celulă decât cele ce ignoră acest proces.
E ta p e P ro ce su l N u m e re le din C o n tin u u m u l V iz iu n e /
stra te g ic e s c h im b ă rii Noul lui Isus A c ţiu n e
al lui S c h a lle r T e s ta m e n t
C uvinte
Viziunea
P regătire C o n v erg en ţă profetice C o n c ep e re
bisericii-celulă
(Isus)
O
P A tingerea
E 120 de persoane
obiectivului
-------
Masa R
a
C VTvIG SI 1
........... 1
N
1
21
M A S A C R IT IC Ă
213
214 A Doua Reformă
Ai fost martor la puterea care L-a înviat din morţi şi care L-a ridicat
la ceruri. Acum ştii că lui Hristos nimic nu-I este imposibil. Atunci se
întâmplă! Vâjâitul unui vânt puternic şi nişte limbi de foc se coboară peste
voi. II experimentezi pe Dumnezeu prin Duhul Său cu întreaga ta fiinţă.
C e S e P e t r e c e A ic i ?
Î n t o t d e a u n a I sus C l ă d e ş t e O M as A C r it ic ă
Din relatarea din Fapte, cineva poate crede că o bombă cu ceas aştepta
să fie detonată. Cei 120 de ucenici formau o masă critică explozivă
deoarece aveau componentele necesare pentru a da naştere unei reacţii în
lanţ autosusţinute. Ceea ce experimentaseră ei, modul în care îi pregătise
Isus, relaţia lor cu El înainte şi după înviere, dovada puterii prin care învi
ase şi prezenţa Duhului Sfânt au dus la un moment exploziv. „Duhul este
cunoscut de aici înainte ca puterea plină de îndurare a lui Dumnezeu şi ca
prezenţa lui Hristos însuşi",105 spune Stott.
Cei 120 din camera de sus constituiau o masă critică, deoarece
prezenţa lui Hristos a venit asupra lor, urmată de puterea Lui, care au dus
la împlinirea scopului Lui prin ieşirea lor pe străzi pentru a-L mărtursi pe
El. Şi astăzi Biserica continuă să fie născută la fel.
Nu susţin că aceleaşi evenimente neobişnuite trebuie să se petreacă la
naşterea oricărei biserici astăzi. Nu evenimentele spectaculoase, ci întru
parea este necesară pentru ca Biserica să ia naştere în primul secol sau în
cel actual. Prezenţa lui Dumnezeu permanentă, întrupată şi vie în trupul
Său pământesc, Biserica, este esenţială pentru naşterea Bisericii, altfel, ea
nu este decât o organizaţie omenească. Jess Moody a spus: „Dacă tot suc
Reformarea bisericii secolului X X I 215
F ă r ă Î n t r u p a r e N u E x is t ă „M a s ă C r it ic ă "
Î n t r u p a r e a C o m u n it a r a
prin El, şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu,
prin Duhul.“ Biserica este locaşul lui Dumnezeu. Adică, întruparea spiri
tuală are loc în şi prin ekklesia (Biserică).
întruparea lui Hristos în lume într-un context fizic £ făcut parte din
sistemul meu de credinţă încă de când eram copil. însă întruparea lui
Hristos în contextul comunităţii Lui spirituale a necesitat mai mulţi ani
pentru a se cristaliza în viaţa mea.
Acest concept de întrupare comunitară este greu de însuşit. Prin
Duhul Sfânt, Dumnezeu Se întrupează din nou în celule, dar de data
aceasta, nu în celule biologice, ci în celule sociologice, prin care El devine
o comunitate. Din nou El foloseşte lucrurile fundamentale ale vieţii pen
tru a-Şi crea trupul spiritual care funcţionează pe pământ. Acelaşi context
pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a Se întrupa în viaţa fizică (celulele
biologice) este folosit şi pentru a Se exprima în viaţa comunitară (celulele
sociale).
Ray Stedman a înţeles acest concept unic al „întrupării continue" a lui
Hristos în şi prin Biserica Sa:
Isus Hristos nu este izolat într-un colţ depărtat al Universului
(cerul), nici nu i-a lăsat pe ai Săi aici singuri să se lupte şi să se des
curce cât pot mai bine până se va întoarce El. Aceasta nu a fost
niciodată intenţia lui Dumnezeu şi nu este nici modelul Noului
Testament. Hristos este viu şi S-a aflat la lucru în societatea
umană pe parcursul ultimelor douăzeci de secole, aşa cum a spus că
va face: Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul
veacului (Matei 28:20).112
Cercetătorul biblic C. H. Dodd consideră că Biserica este unică
datorită relaţiei pe care o are cu Hristos:
...după „patruzeci de zile"... Hristos a dispărut în final din ochii
oamenilor: „un nor L-a ascuns de ochii lor". Acel capitol s-a
încheiat şi nu va mai fi repetat vreodată. Dar tot Noul Testament
este martor că prezenţa reală a lui Hristos n-a fost retrasă când
„arătările" Lui au încetat. întâlnirile unice şi evancescente cu
Domnul cel înviat au dat naştere unui nou tip de relaţie, care s-a
dovedit a fi permanentă... în părtăşie, prezenţa Domnului nu a
mai fost o apariţie neaşteptată şi convingătoare, dar de scurtă
durată. Ea a devenit o realitate permanentă, care a dat naştere unei
vieţi în comun.
218 A Doua Reformă
I m p u l su l S p r e U n N o u S a l t
După atingerea masei critice, Biserica poate face un salt către o nouă
lucrare. Punerea la punct a primului prototip este dureroasă. Fiecare pas
trebuie învăţat, implementat şi testat cu grijă. însă, odată ce o biserică a
început multiplicarea exponenţială, nu mai trebuie să revină la început de
fiecare dată când plantează o nouă biserică.
O biserică funcţională de tip celulă poate da un impuls unei noi lucrări
prin trimiterea unei rămăşiţe pregătite care să devină nucleul noii lucrări.
Acest nucleu poate fi alcătuit din 12, 70 sau chiar 120 de persoane. Cu cât
mai numeroasă este rămăşiţa iniţială, cu atât mai repede noua lucrare va lua
fiinţă şi va atinge masa critică. Biserica Evangheliei Depline Yoido a trimis
mari congregaţii în diverse locuri pentru a începe noi biserici. Mai mult de
500 000 de oameni fac parte din bisericile începute de biserica mamă de
750 000 de membri.
Această abordare a plantării de biserici va revoluţiona modul în care s-a
făcut misiunea în ultimul secol. Am avut ceea ce eu numesc o „strategie de
tip margarină“, care s-a manifestat prin răspândirea misionarilor în straturi
subţiri şi pe o suprafaţă cât mai mare cu putinţă. Agenţiile de misiune de
obicei trimit un cuplu pentru a începe o lucrare într-o anumită zonă
geografică, adesea în zone nebătătorite până atunci. De obicei, nu se trimit
echipe deoarece plantarea de biserici de către congregaţii puternice nu a
prins niciodată ca strategie.
Impulsul oferit de bisericile de tip celulă va mări formidabil potenţialul
de creştere exponenţială. O asemenea rămăşiţă care este gata pregătită va
şti deja ce înseamnă să fii parte dintr-o biserică de tip celulă şi va avea sufi
cienţi oameni pentru a exemplifica viaţa în celule, conducerea şi evanghe
Reformarea bisericii secolului X XI 219
lizarea într-o asemenea biserică. Impulsul dat unor astfel de mase critice în
întreaga lume poate fi la fel de exploziv ca în primul secol, când persecuţia
i-a răspândit pe credincioşii din Ierusalim pe toată suprafaţa imperiului
roman.
22
C O M P O N E N T E L E M A SEI
C R IT IC E
221
222 A Doua Reformă
C o m p o n e n t a 1: N u m ă r u l
C o m p o n e n t a 2: V iz iu n e a
împlinit viziunea prin el. La fel au fost Moise şi David. Priviţi la procesul
schimbării din viaţa lui Petru şi a lui Pavel. Amândoi au trecut prin vale
înainte ca Dumnezeu să-i cheme să implementeze viziunea.
Noi abordăm viziunea astfel:,Aceasta este viziunea lui Dumnezeu; eu
trebuie să fac tot ce ţine de mine pentru a o împlini." De aceea avem nevoie
să fim transformaţi înainte de a experimenta viziunea lui Dumnezeu.
Atunci când lucrul acesta se petrece, ajungem să gândim astfel: „Iată viziu
nea lui Dumnezeu; acum vreau să văd cum mă va transforma Dumnezeu
în acord cu viziunea Lui."
Un conducător al unei biserici de lângă Washington D.C. a primit de
la Domnul următorul cuvânt despre viziune: „Unde viziunea este neclară,
preţul e totdeauna prea mare." De aceea trebuie să vedem clar viziunea lui
Dumnezeu. Viaţa de comunitate şi de slujire pe care Isus a pregătit-o pen
tru noi este atât de importantă, încât trebuie să ne facem bine socoteala
cheltuielilor, după cum ne-a spus El. Dacă viziunea nu e clară, undeva pe
drum o vom abandona.
C o m p o n e n t a 3: D e d ic a r e a
C o m p o n e n t a 4: V a l o r il e
C o m p o n e n t a 5: T im pu l
C o m p o n e n t a 6: P r o c e su l
C o m p o n e n t a 7: C o n d u c e r e a
C o m p o n e n t a 8: S t r u c t u r a
C o m p o n e n t a 9: R u g ă c iu n e a
C o m po nenta 10: P u t e r e a
Toate componentele de mai sus se pot afla la locul lor, dar sistemul să
nu funcţioneze. Este nevoie de o putere extraordinară pentru a face ca o
biserică pământească, alcătuită din oameni, metode şi structuri să devină o
masă critică spirituală.
Numai Dumnezeu este Cel ce poate asigura această componentă. De
aceea Domnul Isus, după perioada de pregătire de trei ani şi jumătate, le-a
poruncit ucenicilor să aştepte în Ierusalim până vor fi primit „făgăduinţă".
230 A Doua Reformă
E ta p e I P ro ce su l I N u m e re le din I C o n t in u u m u l I V iz iu n e /
stra te g ic e I sch im b ă rii I Noul I |u j |sus I A c ţiu n e
_____________I al lui S c h a lle r i T e s ta m e n t | __________________ I ___________
C uvinte
Viziunea
Pregătire C onvergenţă profetice C o n c e p e re
bisericii-celulă
(Isus)
_______
■
0 co n d u cere
T
1
P G rup de
E xecutarea 70 d e p erso an e
O
P A tingerea
E 120 de persoane
R obiectivului
M asa A
critică j
C O N C L U Z IE
D O C T R I N A R E V O L U Ţ IE I
R e f o r m a r e a D o c t r in e i
T r e z ir e a A d u s ă D e D u h u l S f â n t
avut perioade în care Biserica, mai ales în istoria modernă, a fost trezită.
Asemenea revitalizări poate că au schimbat şi au dat energie societăţii lor
pentru o scurtă perioadă de timp, dar nu au avut efecte pe termen lung.
Singura speranţă este o revoluţie spirituală constructivă. Aceasta nece
sită o trezire de la Duhul lui Dumnezeu, care este Cel ce generează orice
trezire. In acest secol, Dumnezeu pare a fi turnat Duhul Său într-un mod
cu totul special. Iar lucrul acesta nu a avut de-a face cu descoperirea unei
noi doctrine despre Duhul Sfânt, ci trezirea a avut loc prin experimentarea
şi trăirea vieţii din Duhul.
în timp ce bisericile evanghelice se avântau în dezbateri şi învăţături
despre Duhul Sfânt, în alte grupuri se petrecea o mişcare a Duhului lui
Dumnezeu. In secolul XX, am fost martori ai lucrării Duhului Sfânt în
multe vieţi. Această mişcare a Duhului lui Dumnezeu se petrece în grupuri
precum bisericile penticostale, mişcarea de reînnoire catolică şi mişcarea
celui de-al treilea val din rândul cultelor celor mai mari. Engel şi Norton
discută lucrul acesta în cartea lor Ce nu merge bine cu secerişul.
Istoria Bisericii ne oferă şi nişte lecţii menite să ne trezească. Când
Biserica intră din nou într-o politică statică de împotrivire la
schimbare, devine o cochilie goală. Aspectele exterioare pot părea
potrivite, dar vitalitatea interioară s-a stins demult. Bineînţeles că
lucrul acesta este tipic pentru o biserică aflată în criză de eficienţă,
care face lucrurile în virtutea inerţiei. Dar apoi are loc renaşterea -
o lucrare a Duhului Sfânt, o nouă relevanţă! Cel mai adesea, acest
vin nou nu poate fi ţinut în burdufurile vechi şi trebuie creată o
nouă părtăşie. Alteori viaţa cea nouă „infectează" vechea cochilie
goală, readuce trupul la funcţiunea lui adevărată şi la eficienţă.125
P u t e r e a R ă m ă ş iţ e i
Restaurarea M o delului
D u m n e z e u S e O c u p ă D e R e v o l u ţ ii!
B is e r ic a E s t e I n s t r u m e n t u l L u i D u m n e z e u
Pentru cei mai mulţi dintre noi, „istoria sacră“ reprezintă fie ceea ce s-a
întâmplat în trecut în istoria Bisericii, fie ceea ce se va întâmpla în viitor,
Reformarea bisericii secolului X X I 237
Aici N im e n i Nu P o a r tă P a n to fi!
Z â m b e ş t e , Sa r a , Z â m b e ş t e !
9 791880 828907