Epilog

sau
Cum să te simți binecuvântat de Dumnezeu - Ghid practic în trei timpi

Motto
“Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvantare celor ce pleacă” 

Timpul unu

Consimt cu stoicism voiajul trudnic ce înfruntă pietiș poteca Balcanilor pentru a ajunge degrabă la neamul
olimpienilor din orașul ceresc Ouranopolis zidit în poala continentală a promontoriului egeean Akti. Trag
la taverna blajinului Hristu și a soției sale Pepa, femeie aprigă cu păr negru și sânge bulgăresc. Înspir
briza tomnatică a mării și îmi dezmierd simțirea cu freamătul valurilor și silueta viguroasă a Turnului
Bizantin Prosphori. Mă las fermecat de câteva frigărui souflaki puse laolaltă cu tzatziki din iaurt de capră
și apoi le asortez cu balsamul de cetină al unui vin retsina tânăr.

Timpul doi

Nevrednic pelerin în calea Domnului, urmând în chip de novice pe înaintemergatorul frate Vasile,o
combinație barocă dintre Sfântul ierarh Vasile cel Mare si călugărul Grigori Rasputin, cu Diamonitirionul
în buzunarul de la piept, pășesc umil în Grădina Maicii Domnului, ultimul bastion Ortodox de pe planetă.
Fac inchinare minunatelor icoane încărcate sub povara dulce a odoarelor, mă supun smerit rânduielilor
aproape cazone ale vieții monahale, mă căznesc să fac față istovitoarelor slujbe de dimineață începute în
crucea nopții, trudesc Vecernia cu gândul feliei de pâine cu măsline de la trapeză și teama clopoțelului
necruțător al starețului care curmă nemilos cina austera și nemeritată. Dau ascultare sfinților cu chip de
om, părinții români: Jeronim de la Marea Lavră, Arsenie de la Prodromu și Rafael de la Lacu, trag in
adâncul pieptului aerul Raiului care mă inconjoară prin grădinile de legume, livezile de măslini, rodii și
lămâi, îmi sugrum orice gând necurat care dă ghes unui păcatos și îmi umplu ochii cu frumusețea de o
mie de ani a artei Bizantine. Simt cum îmi dă sănătate curațenia gusturilor pe care le încerc în rețetele
mânăstirești de pâine cu maia, salată de vinete, bors de legume și a nelipsitei tratații de întampinare cu
rahat cu miere, tsipouro de anason și apă rece precum o aghiasmă izvorâtă din pântecul Sfantului Munte.
Mă rog necontenit pentru sănătate cu teama de a nu uita pe cineva drag și îmi imaginez traiul simplu al
pustnicilor nevăzuți care în chilii din piatră scobită se hrănesc și se învelesc doar cu harul Dumnezeiesc.
Mă înapoiez în Kareia, capitala administrativă a Muntelui Athos, cobor cu picioarele pe pământ și îmi
împovărez conștiința cu vechile mele gânduri, trebuințe și slăbiciuni mirenești.

Timpul trei

Mă pierd între miile de pelerini veniți la Aghios Dimitrios pentru a-l celebra pe Marele Mucenic Izvorâtor
de mir, iar apoi pribegesc între Turnul alb de pe faleza Salonicului și Muzeul Bizantin pentru a mă desfăta
cu sfinte icoane săvârșitoare de minuni ori cu splendoarea mozaicurilor durate în tesserae de meșterii
pietrari ai Imperiului Roman. Savurez un calamar sidefiu fript pe grătarul încins, îl stropesc cu Mythos,
licoarea cu nume de legendă dintr-o halbă gulerată și mă lecuiesc cu murmurul patetic al unei lăute
bouzouki. Îmi pregătesc întoarcerea la viața plină de păcate de acasă, trag nădejde, mai bun și mai frumos
pe dinăuntru.