Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cap 3
Cap 3
INTRODUCERE
Figura nr. 3.1. Evoluţia “fragmentată” a afacerilor unei firme în economia reală
Creştere/dezvoltare
Sursa: Adaptat după A. Burciu – MBO & Ciclul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999.
Copyright All rights reserved.
Din cele sugerate în figura nr. 3.1., deducem că, în mod obiectiv, în evoluţia afacerilor
unei firme vor surveni şi perioade de declin, după o perioadă de succes; acest aspect trebuie
avut în vedere şi gestionat de către manager/decident prin măsuri şi strategii adecvate;
concepţia sau viziunea top 1 managementului
2 3rămâne4 esenţială
5 pentru a nproiecta
Timpviitorul unei
18
organizaţii de afaceri.
15
Tipurile de reţele holonice ce se pot forma sunt: reţele verticale; reţele orizontale; reţele regionale; reţele
impuse de necesitate (externă); reţele autopromovate. Primele astfel de reţele holonice sunt create deja în
Japonia, SUA, Italia, Germania, Elveţia etc. Exemple: EDI Bank (SUA), în aprilie 1994 a inaugurat un sistem
holonic în cadrul unui “consorţiu” format din 13 bănci americane; firme mici şi mijlocii din Italia; mari companii
din Japonia; Ford Motor Company şi Chrysler Corporation (1992–1993).
16
C. Cooper (editor) - The Blackwell Encyclopedia of Management, 2nd edition, vol. XII, Strategic
Management, edited by J.McGee, Blackwell Publishing, USA, 2005
17
P.F. Drucker – Managing for Results, Harper & Row, New York,1964, pag. 125
18
S. Anderson ş.a. – Business: The Ultimate Resource, Bloomsbury Publishing Plc, London, 2002
89
Există multipli factori ce, în mod obiectiv, pot să genereze falimentul unei organizaţii
de afaceri, îndeosebi atunci când ea este de tip small business; în medie, spune Korten, pentru
fiecare nou Wal - Mart deschis trag obloanele 100 de magazine locale, cele mai multe dintre
ele fiind afaceri ce au slujit comunităţile pe parcurs de decenii; managerii de la acest
supermarket sunt instruiţi pentru a concedia salariaţi angajaţi cu ora în orice perioadă în care
scad vânzările şi afacerile merg mai „prost”. 19 Norocul, şansa şi catastrofele influenţează
firmele, spune Drucker, iar managerii trebuie să facă eforturi pentru a preveni şi/sau exploata
contextele induse de astfel de factori; numai norocul singur însă nu va construi niciodată o
afacere de succes.20
19
D. Korten – The Post-Corporate World – Life after Capitalism, 1999, traducere în limba română Lumea post-
corporatistă – viaţa după cpitalism – Editura Antet XX Press, pag. 153 şi următoarele
20
P.F. Drucker – Managing for Results, Harper & Row, New York,1964, pag. 116
21
V. Popescu – Bursa şi tranzacţii cu titluri financiare, ASCCR, Bucureşti, 1992, pag. 154
22
J. Craven – Introduction to Economics, Basil Blackwell Publisher Ltd., Oxford, 1984, pag. 262
23
A. Burciu – MBO & Ciclul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999
24
A. Capriel – Procedura reorganizării şi lichidării judiciare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1995
25
S. Anderson ş.a. – Business: The Ultimate Resource, Bloomsbury Publishing Plc, London, 2002; P. F. Drucker
– The Practice of Management, Heinemann Professional Publishing Ltd., London, 1954
26
A. Capriel – Procedura reorganizării şi lichidării judiciare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1995
90
– moratoriu (când se dispune de către instanţă o suspendare pe termen scurt a
executării silite);
– concordat (când creditorii se pun de acord în renunţarea la cererile lor iniţiale iar
instanţa anulează procedura declanşată).
Se poate spune că ambele instituţii vizează protecţia firmei aflată în dificultate şi
echivalează esenţialmente cu concesii speciale făcute firmei aflate în faza de declin a ciclului
propriu în afaceri, urmând ca după redresare şi pe parcursul fazei de consolidare aceasta să-şi
onoreze toate obligaţiile faţă de creditori.27 Totodată, suntem de părere că analiza
falimentului, atât perspectiva juridică a ambelor sisteme de drept cât şi perspectiva
economică, ar trebui să trateze diferit cele două situaţii posibile:
situaţiile pe care le putem numi subiective de atingere a falimentului (exemple:
fraude, situaţii de tipul bancrutei etc.);
situaţiile pe care le putem numi obiective de atingere a falimentului (intenţiile sunt
oneste, dar factorii obiectivi împing firma spre faliment).
În economia românească instituţia falimentului a fost reglementată prin Legea nr.
64/1995, prin aceasta asigurându-se suficientă protecţie firmei aflată în dificultate; după
diverse completări/modificări, această instituţie este reglementată prin legea privind
procedura insolvenţei din anul 2006, act normativ ce este în general mai sever cu privire la
introducerea cererii creditorilor şi gestionarea averii debitorului pe parcursul executării
procedurii de faliment.28 În prezent, în economia românească a rămas instituită procedura
insolvenţei, prin aceasta desemnându-se starea unui debitor aflat în insuficienţa fondurilor
băneşti pentru plata datoriilor exigibile, mai mari de 30 de zile de la scadenţă; ea se aplică
tuturor „actorilor” economici, persoane juridice sau fizice, oricare ar fi denumirea sub care
operează (societăţi comerciale, societăţi cooperative, organizaţii cooperatiste, societăţi
agricole, grupuri de interes economic, alte persoane juridice de drept privat).29
Din perspectivă economică, teoria falimentului se concentrează îndeosebi asupra
situaţiilor din cea de-a doua grupă, respectiv situaţiile în care conjunctura economică şi
condiţiile de piaţă „împing” firma înspre zona falimentului. În esenţă, putem considera că top
managementul unei firme se confruntă în mod curent cu două grupe de cauze majore ce pot
determina falimentul, anume:30
- cauze ce derivă din înrăutăţirea situaţiei financiar-contabile pe parcursul
unuia sau mai multor exerciţii financiare, în esenţă fiind vorba de costuri de
operare mai mari decât veniturile obţinute;
- cauze ce derivă din gestionarea prudentă sau nu a cash-flow-ului curent al
companiei, ceea ce înseamnă obligaţii de plată mai mari decât încasările
curente (fluxul de plăţi şi încasări lunare).
Sintetizat grafic, cauzele ce pot determina apariţia falimentului unei firme şi ieşirea ei
de pe piaţă se prezintă ca în figura nr. 3.2.
Cauze
Cauze derivând
derivând din
din
situaţia
situaţia economico-
economico-
financiară
financiară aa firmei,
firmei, aa
sectorului
sectorului economic,
economic,
aa economiei
economiei
27
C. Cooper (editor) – The Blackwell Encyclopedia of Management, 2nd edition,vol. III, Entrepreneurship,
naţionale/mondiale
naţionale/mondiale
edited by M. A. Hitt, R.D. Ireland, Blackwell Publishing, USA, 2005
28
Legea nr. 64/1995; Legea nr. 85/2006, www.cdep.roStarea Radierea din
29
Legea nr. 85/2006, cu completarea prevederilor din Codul
de de procedură civilă, Codulcomerţului
registrul comercial român din
+
1887, Legea nr. 637/2002 privind raporturile de dreptfaliment şi ieşirea
internaţional privat în domeniul de peetc.
insolvenţei
30 piaţă
S. Anderson ş.a. – Business: The Ultimate Resource, Bloomsbury Publishing Plc, London, 2002
Cauze
Cauze ce
ce ţin
ţin de
de
gestionarea
gestionarea cash-flow-
cash-flow- 91
ului
ului
Pentru situaţii de tipul invocat, teoria economică a analizat şi în bună măsură a şi
reuşit să ofere instrumente/modele de estimare cât mai corectă a riscului de faliment al unei
întreprinderi; între astfel de modele amintim Modelul Z, al profesorului Altman, Modelul
Conan Holder, Metoda scorurilor aplicată de băncile comerciale etc. 31 Aşadar, înţelegem că
există multiple cauze şi/sau factori ce ţin de situaţia economică generală şi/sau conjunctura
pieţei pe care operează firma, cauze ce, prin natura lor, pot induce multiple dezechilibre în
funcţionarea firmei. Un echilibru perfect al firmei există numai în organigramă, spune
Drucker; în practică, o firmă se va găsi întotdeauna într-o situaţie de dezechilibru, evoluând
bine într-o direcţie şi înregistrând rezultate negative în alta. 32 Conform lui Drucker, există trei
domenii/surse majore în care se manifestă restricţiile ce induc permanent dezechilibre asupra
firmei, anume:33
- procesul de producţie (industrial);
- aspectele economice ale sectorului în care se localizează firma;
- aspectele economice ale pieţei.
Altfel spus, ceea ce am numit anterior „cauze derivând din situaţia economico-
financiară a firmei, a sectorului economic şi a economiei naţionale/mondiale” se pot partaja în
trei domenii şi/sau surse majore la care se referă P. Ducker, după cum sugerăm grafic:34
procesul de Restricţii şi
Cauze
Cauze derivând
derivând din
din dezechilibre
situaţia
situaţia economico-
economico- producţie
asupra
financiară
financiară aa firmei,
firmei, aa sectorul managementului
sectorului
sectorului economic,
economic, aa economic zilnic aplicat de
economiei
economiei piaţa firmă
naţionale/mondiale
naţionale/mondiale
36
P.F. Drucker – Post-capitalist society, Harper & Collins, New York,1993; traducere Societatea post-
capitalistă, Editura Image, Bucureşti, 1999
37
P.F. Drucker – Managing for Results, Harper & Row, New York,1964
38
P.F. Drucker – Post-capitalist society, Harper & Collins, New York,1993; traducere Societatea post-
capitalistă, Editura Image, Bucureşti, 1999, pag. 46
39
www.wikipedia.com
40
C. Cooper (editor) – The Blackwell Encyclopedia of Management, 2nd edition,vol. III, Entrepreneurship,
edited by M. A. Hitt, R.D. Ireland, Blackwell Publishing, USA, 2005
41
Legea nr. 346/2004 cu modificările ulterioare; Săptămâna financiară, 6 februarie 2007
93
- întreprinderi mici, cele care au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de
afaceri de până la 10 milioane Euro;
- întreprinderi mijlocii, cele care au între 50 şi 249 salariaţi şi realizează o cifră de
afaceri de până la 50 milioane Euro.
3. Noţiunea de societate comercială este specifică îndeosebi ţărilor de drept latin
(România, Italia, Franţa, Belgia, Spania, Portugalia etc.) şi presupune asocierea de persoane
sau/şi capitaluri pentru a forma o entitate economică de tip lucrativ.
Trebuie să mai amintim că în practică (ca şi în teorie, de altfel) se întâlneşte frecvent
categoria de societate mixtă. Această noţiune acoperă două sensuri:
- de societate mixtă constituită cu capital particular şi public (al statului), în
proporţii diferite;
- de societate mixtă cu participare străină de capital (când partenerii sunt din ţări
diferite).
În economia românească, conform Legii 31/1990, cu modificările ulterioare, s-au
instituit cinci forme juridice de structuri societare, fiecare prezentând avantaje/dezavantaje
pentru orice întreprinzător lansat în afaceri:42
- societate în nume colectiv (SNC);
- societate în comandită simplă (SCS);
- societate în comandită pe acţiuni (SCA);
- societate pe acţiuni (SA);
- societate cu răspundere limitată (SRL).
4. Noţiunea de companie (company) desemnează acea entitate economică constituită
prin asocierea de capitaluri între două sau mai multe persoane fizice sau juridice; în conţinut
ea poate lua forma de societate pe acţiuni sau societate cu răspundere limitată etc. 43 Important
este să reţinem că, sub raport tehnic, o companie este o persoană juridică care are o identitate
legală separată de cea a membrilor ce au înfiinţat-o; scopul ei este o activitate comercială de
tip business.44
5. Noţiunea de corporaţie (corporation) prin care înţelegem o firmă/companie de
dimensiuni mai mari, acţionând în unul sau mai multe domenii de activitate; uzual ea
activează nu numai pe piaţa internă a unei ţări ci şi pe diverse pieţe externe prin diverse forme
de penetrare, de internaţionalizare a afacerii; sub raport juridic, corporaţia ia forma unei
societăţi pe acţiuni, cel mai adesea membri fiind alte persoane juridice/fizice. Apreciem că,
prin antiteză cu alţi „actori” economici, corporaţia este definită de dimensiunea ei şi de gradul
ei de internaţionalizare, inclusiv tendinţa de a opera pe piaţa globală.45
6. Noţiunea de holding company, ca tip aparte de societate comercială/companie care a
acumulat în mod legal un procent important din acţiunile altor companii, prin aceasta
controlând sau influenţând activitatea curentă a firmelor incluse în holding; în mod obişnuit,
compania holding nu produce ea însăşi bunuri sau servicii pe care să le vândă pe piaţă,
structura ei de management rezumându-se la controlul asupra participaţiilor financiare asupra
firmelor din holding.46 Exercitarea dreptului de influenţă prin pachetul de acţiuni deţinut
permite holding-ului să impună strategia şi politica comercială pentru firmele componente,
mai ales pe chestiuni financiare şi de comercializare a produselor realizate. În Anglia şi SUA
societăţile controlate de holding se numesc „subsidiaries”. Principalele tipuri de holding
întâlnite în economia reală sunt holdingul industrial, holdingul financiar, holdingul bancar etc.
42
Legea nr. 31 privind societăţile comerciale, ultimele modificări aduse prin O.U.G. nr. 82/2007;
www.avocatnet.ro
43
S. Anderson ş.a. – Business: The Ultimate Resource, Bloomsbury Publishing Plc, London, 2002
44
www.wikipedia.com
45
C. Cooper (editor) – The Blackwell Encyclopedia of Management, 2nd edition, vol. VI, International
Management, edited by J.McNett ş.a., Blackwell Publishing, USA, 2005
46
www.wikipedia.com
94
În conexiune directă cu holding company în literatura de management se vehiculează
frecvent sintagme precum parent company, personal holding company etc.; unele dintre
aceste noţiuni se explicitează în continuare.
7. Societatea mamă (parent company) desemnează o firmă de tip holding înfiinţată
prin cumpărarea/preluarea pachetelor majoritare de acţiuni de la alte companii mai mici;
firma –mamă deţine, în mod obişnuit, un pachet de acţiuni suficient de mare pentru a impune
board of directors în companiile din componenţa sa, prin aceasta influenţându-i
managementul strategic.47
8. Societatea fiică (subsidiary) are pachetul majoritar de acţiuni controlat de o
companie strategică (mamă), relaţia între cele două entităţi fiind predominant de natură
financiară; în mod obişnuit, firma fiică păstrează totuşi un „câmp” de manevră suficient de
larg în managementul zilnic, putând concepe strategii proprii de resurse umane, de distribuţie
etc.
9. Compania transnaţională (TNC – transnational company) este organizată ca o
societate pe acţiuni, de regulă o companie mai mare de tip corporation, având sediul central
într-o ţară şi un număr de filiale în străinătate; operează îndeosebi în activităţi de export şi
conexe, în producţie, IT, care necesită investiţii directe în străinătate; mulţi autori consideră că
sunt sinonime sintagmele de companie transnaţională şi companie multinaţională, anumite
diferenţe între ele fiind doar formale; există şi opinia că o TNC rezultă ca o fuziune dintre
două sau mai multe companii din ţări diferite, ce decid să constituie o nouă entitate.48
10. Compania multinaţională (MNC – multinational company), societate pe acţiuni de
tip corporation, activează în mai multe ţări, realizează o pondere mare din cifra anuală de
afaceri în străinătate şi recurge la investiţii directe majore în străinătate;49 frecvent,
proprietarii semnificativi ce controlează o MNC provin din ţări diferite, ceea ce va induce un
caracter multicultural în managementul şi viziunea acestei entităţi economice; distinctiv
pentru acest tip de „actor” economic este faptul că MNC gândeşte şi acţionează prin prisma
postulatului că întreaga economie globală sau o parte semnificativă a ei constituie însăşi piaţa
ei de referinţă. 50
11. Compania globală (global company), societate pe acţiuni de tip corporation,
companie ce operează în industrii/activităţi devenite globale, precum petrol, energie,
telecomunicaţii, finanţe etc.; în fapt, o companie globală se va regăsi sub forma unei TNC sau
MNC în contextul în care gradul ei de internaţionalizare este dus la extrem, respectiv capitalul
ei este multicultural, o pondere majoră din cifra de afaceri provine din străinătate etc.
Diverşi analişti, precum Peter Drucker, Alvin Toffler, Kenichi Ohmae sugerează faptul
că graniţele naţionale ale afacerilor din lumea întreagă au dispărut, iar entităţile de tip MNC
sau TNC, ce realizează uneori cifre de afaceri de 50-100 miliarde USD au reuşit să
„acapareze” puteri mai mari decât reveneau statului tradiţional.51 Sub influenţa procesului de
globalizare, proces generat de factori politici şi tehnici în egală măsură, „actorii” economici
de diverse tipuri sunt obligaţi să gândească global, să îşi reducă costurile de operare şi să
recurgă la soluţii impuse de revoluţia cunoaşterii, soluţii precum networking-ul, clusterele şi
e-business.
12. Firma de tip joint venture este o societate comercială, de tip companie, care sub
raport juridic se constituie ca societate pe acţiuni, societate cu răspundere limitată sau
partnership; esenţial pentru această entitate este faptul că partenerii avansează capitalul social
47
C. L. Cooper (editor) – The Blackwell Encyclopedia of Management, 2nd edition, vol. XII, Strategic
Management, edited by J.McGee, Blackwell Publishing, USA, 2005
48
C. L. Cooper ş.a. – The Blackwell Encyclopedia of Management, 2nd edition, vol. VI, International
Management, edited by J. McNett ş.a., Blackwell Publishing, USA, 2005, pag. 334
49
S. Anderson ş.a. – Business: The Ultimate Resource, Bloomsbury Publishing Plc, London, 2002
50
C. L. Cooper ş.a. – The Blackwell Encyclopedia of Management, 2nd edition, vol. VI, International
Management, edited by J. McNett ş.a., Blackwell Publishing, USA, 2005, pag. 258
51
D. Korten – When corporation rule the world, Editura Kumarian Press, 1995;
http://en.wikipedia.org/wiki/David_Korten; http://en.wikipedia.org/wiki/When_Corporations_Rule_the_World
95
ca un capital de risc, cel mai adesea capitalul provenind din ţări diferite. 52 În mod tipic
afacerile joint venture le vom regăsi în industria petrolului şi a gazelor naturale, unde circa ¾
din astfel de asocieri au un caracter internaţional, în cadrul cărora partenerii îşi propun să
partajeze echitabil riscurile şi managementul noii entităţi create. 53
*
* *
52
www.wikipedia.com
53
www.wikipedia.com
54
O. Jaba, V. Niţă – Economia şi gestiunea întreprinderii, Editura Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, 2003
55
S. Anderson ş.a. – Business: The Ultimate Resource, Bloomsbury Publishing Plc, London, 2002
56
P. F. Drucker – Managing for Results, Harper & Row, New York,1964
57
După ce prezentăm şi trăsăturile celor cinci forme de societăţi comerciale, aşa cum sunt ele definite de legea
română, în cadrul paragrafului următor, se încearcă o comparaţie pe forme juridice între situaţia din România,
Anglia şi SUA (figura 3.4.).
58
A. Burciu – MBO & Ciclul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999; United States Department of the
Treasury, www.irs.gov; www.wikipedia.com;
59
United States Department of the Treasury, www.irs.gov; www.wikipedia.com
60
United States Department of the Treasury, www.irs.gov; www.wikipedia.com
96
The Corporation (corporaţia), este forma juridică de bază în economia SUA şi
se caracterizează prin următoarele aspecte: procedură mai complexă de înfiinţare, capitalul
divizat în acţiuni, răspunderea limitată a proprietarilor la valoarea fondurilor subscrise,
existenţa mai lungă în timp, recurgerea la un management profesionalizat, transferul
permanent de acţiuni între diverse grupuri de persoane etc. Comparativ cu legislaţia
românească, corporaţia este comparabilă ca trăsături cu societatea pe acţiuni (SA).61 Acest
„actor” economic se constituie de către investitori individuali, alături de participarea unor
persoane juridice de tipul fondurilor financiare, alte instituţii, inclusiv statul; membrii
proprietari pot desemna anual board-ul de conducere şi CEO (Chief Executive Officer).62
Joint-Stock Company este comparabilă ca trăsături cu forma de corporation,
dar diferă de aceasta în primul rând prin faptul că aportul de capital se aduce sub forma unor
“pachete de acţiuni”, asocierea având un caracter anonim; în cazul acestei entităţi se separă
încă de la constituire proprietatea de managementul aplicat (ownership and management).63
71
www.wikipedia.com
72
Corneliu Bîrsan, coord. – Societăţile comerciale, organizarea, funcţionarea, răspunderea şi TVA, Casa de
editură şi presă “ŞANSA” SRL, Bucureşti, 1993,
73
www.wikipedia.com
74
www.wikipedia.com
75
Wikipedia, The Free Encyclopedia – Types of Companies, www.wikipedia.com
76
C. Bîrsan, coord. – Societăţile comerciale, organizarea, funcţionarea, răspunderea şi TVA, Casa de editură şi
presă “ŞANSA” SRL, Bucureşti, 1993, pag. 5
77
A. Burciu – MBO & Ciclul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999
78
D. D. Şaguna, M.R. Nicolescu – Societăţile comerciale europene, Ed. Oscar Print, 1996
79
A. Burciu – Management general, Editura Universităţii Suceava, 1999
98
funcţia de organizare a unei structuri proprii (organe de conducere, de control,
sucursale, filiale etc.), care urmează să combine factorii de producţie pe criterii de eficienţă;
funcţia de antrenare a unui management specific (organigrama societăţilor
comerciale, puterea de decizie a diferitelor nivele ierarhice, control riguros din partea
asociaţilor, autoritatea conferită factorilor de decizie, contractul de management etc.);
funcţia de concentrare a capitalului, atât la constituire cât şi pe parcursul
funcţionării (lansarea de acţiuni şi obligaţiuni);
funcţia de reevaluare a activelor fixe şi circulante, în condiţii de inflaţie, pentru
stabilirea preţului de piaţă al firmei etc. (cel puţin pentru societăţile de capitaluri);
funcţia de garantare a drepturilor pe care le au creditorii, prin însuşi capitalul social
al societăţii;
funcţia de potenţare a intereselor asociaţilor, prin nelimitarea dividendelor, ceea ce
contribuie la activarea mediului concurenţial;
funcţia lucrativă (realizarea de profit), care generează mediu concurenţial şi
constituie un obiectiv de bază al oricărei afaceri.
În calitate de persoană juridică (subiect de drept), societăţile comerciale intră în
raporturi juridice cu alte subiecte de drept, pentru a exercita drepturi şi a-şi asuma obligaţii în
nume propriu; pentru a deveni subiect de drept şi a angaja raporturi juridice, o societate
comercială trebuie să îndeplinească următoarele condiţii81:
să dispună de o structură şi o organizare de sine stătătoare (organe de
conducere, de control, mod de organizare etc.);
să dispună de un patrimoniu propriu (capitalul social total, iniţial şi cel realizat
ulterior);
să adopte o denumire, prin statut sau actul de constituire;
să dispună de un sediu (cel central înscris în statut, care determină şi
naţionalitatea, la care se adaugă sucursale, filiale etc.);
să beneficieze de o naţionalitate (prin care se raportează la un sistem de drept).
Clasificarea societăţilor comerciale, implicit formele de funcţionare sub care se
regăsesc în economia reală, se poate face după mai multe criterii: obiectul de activitate,
întinderea răspunderii, modul de împărţire a capitalului între asociaţi etc. Cel mai important
criteriu de clasificare considerăm a fi natura asocierii, după care întâlnim:
- societăţi de persoane;
- societăţi de capitaluri.
Pe baza acestui criteriu (corelat cu întinderea răspunderii, modul de împărţire a
capitalului între asociaţi, calitatea de a emite sau nu titluri de valoare) delimităm cele cinci
forme principale de existenţă a societăţilor comerciale în economia mondială; aceleaşi forme
juridice se regăsesc şi în economia românească, după cum aminteam anterior. Aşadar, în
momentul de faţă în România funcţionează următoarele tipuri de structuri societare (fiecare
tip se va prezenta sintetic, aşa cum îl statuează legislaţia în materie):82
- societatea în nume colectiv (SNC);
- societatea în comandită simplă (SCS);
- societatea în comandită pe acţiuni(SCA);
- societatea pe acţiuni(SA);
80
Precizăm, din nou, că noţiunea de „funcţii” ale societăţilor comerciale este impusă de literatura juridică, fiind
necesară diferenţierea acestei noţiuni faţă de „funcţiunile” firmei (cercetare-dezvoltare, producţie, comercială, de
personal şi financiar-contabilă) cât şi, eventual, faţă de „funcţiile” managementului firmei (previziune,
organizare, coordonare, antrenare-motivare şi control-evaluare). A se vedea şi nota anterioară; A. Burciu – MBO
& Ciclul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999
81
C. Bîrsan, coord. – Lucr. cit., pag. 16 şi următoarele
82
Acestea sunt formele juridice de societăţi comerciale în toate ţările de drept comercial de tip latin (Belgia,
Franţa, Italia, Portugalia, Spania etc.), conform cu D. Şaguna, M. Nicolescu – Societăţi comerciale europene,
Ed. Oscar Print, 1996; în fapt, Lega 31/1990 preia principiile statuate prin art. 77-220 şi art. 236 din Codul
comercial român de la 1887.
99
- societatea cu răspundere limitată (SRL).
Primele două tipuri sunt societăţi de persoane (în care elementul personal primează),
următoarele două sunt societăţi de capitaluri (în care primează capitalul adus ca aport), iar
societatea cu răspundere limitată are o poziţie intermediară, preluând din avantajele statuate
de ambele structuri societare. Sintetizat grafic, poziţia societăţilor comerciale una faţă de
cealaltă, aşa cum stabileşte legislaţia română, se prezintă ca în figura ce urmează.83
SNC SCA
Societăţi
Societăţi de
de Societăţi de
persoane
persoane Societăţi de
capitaluri
capitaluri
SCS SA
SRL
Preia din avantajele/facilităţile ce revin
societăţilor de persoane şi societăţilor de
capitaluri; deţin peste 90% din total
înmatriculări în Registrul Comerţului.
83
Legea nr. 31 privind societăţile comerciale, ultimele modificări aduse prin O.U.G. nr. 82/2007;
www.avocatnet.ro
84
Legea nr. 31 privind societăţile comerciale, ultimele modificări aduse prin O.U.G. nr. 82/2007;
www.avocatnet.ro; A. Burciu – MBO & Ciclul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999; Corneliu Bîrsan,
coord. – Societăţile comerciale, organizarea, funcţionarea, răspunderea şi TVA, Casa de editură şi presă
“ŞANSA” SRL, Bucureşti, 1993; E. Burduş – Tratat de management, Editura Economică, Bucureşti, 2005
85
C. Bîrsan, coord. – Lucr. cit., pag.141
86
Legea nr. 31 privind societăţile comerciale, ultimele modificări aduse prin O.U.G. nr. 82/2007;
www.avocatnet.ro; dintr-un total de circa 1204223 societăţi comerciale înregistrate, aproximativ 32655 sunt
SNC.
100
comanditaţii răspund nelimitat şi solidar, deoarece ei organizează şi conduc
societatea, gestionează şi administrează afacerile curente, sunt factorul de management al
firmei;
comanditarii răspund numai în limita aportului adus, deoarece nu se amestecă
în administrarea societăţii, nu sunt cunoscuţi de terţi etc.
Administrarea societăţii în comandită simplă se face numai de asociaţii comanditaţi,
nefiind admisă numirea unor administratori din afară (ca în cazul societăţilor în nume
colectiv) şi cu atât mai puţin administrarea de către comanditari; părţile sociale ale asociaţilor
nu circulă ca titluri de valoare; legea limitează numărul asociaţilor la minimum 2 şi mărimea
capitalului la 200 RON, dar acest tip de societate este mai puţin extins faţă de celelalte forme
societare (circa 0,13% în luna iunie 2007).87
Societăţile în comandită pe acţiuni (SCA) se constituie ca societăţi de capitaluri şi
nu de persoane şi sunt similare cu societăţile în comandită simplă, cu diferenţa că aportul
asociaţilor se divide în acţiuni; acestea sunt, în bună măsură, comparabile şi cu societăţile pe
acţiuni (SA). În acest caz, legea stabileşte că numărul acţionarilor nu poate fi mai mic de 2 iar
valoarea capitalului social subscris mai mică de 25.000 Euro; capitalul social se divide în
acţiuni, valoarea nominală a unei acţiuni fiind de minim 2,5 RON. Acest tip de societate este
puţin reprezentat în ţările dezvoltate, inclusiv în România (6 societăţi în luna iunie a anului
2007). În ceea ce priveşte circulaţia acţiunilor, funcţionarea, dizolvarea, lichidarea, situaţia
este comparabilă cu societatea pe acţiuni.88
Societăţile pe acţiuni (SA) sunt societăţi de capitaluri şi se caracterizează prin
aceea că obligaţiile sociale se garantează cu patrimoniul social, acţionarii fiind obligaţi numai
la vărsarea sumelor subscrise pentru acţiuni. În acest caz, răspunderea asociaţilor este limitată
la valoarea capitalului subscris; această formă de societate are, în mod uzual, un caracter
anonim, în sensul că nu se cunosc proprietarii, deoarece acţiunile – atât cele nominative cât şi
cele la purtător – sunt negociabile şi se transmit de la o persoană la alta. 89 Conform legislaţiei
în vigoare, valoarea minimă a unei acţiuni este de 2,5 RON, valoarea minimă a capitalului
social 25.000 Euro, pentru înfiinţarea acestei entităţi fiind nevoie de minimum 2 asociaţi.
Fiecare acţiune dă dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, ca organ suprem de
decizie, şi la o cotă parte din profit, numită dividend. Pentru nevoi de finanţare curentă,
societăţile pe acţiuni pot emite obligaţiuni care sunt în esenţă titluri de credit ce urmează a fi
răscumpărate ulterior de societate, contra unei dobânzi sau unui comision. O altă
caracteristică a acestui tip de societate comercială este dată de tendinţa de preluare a
controlului de unul sau mai mulţi acţionari în detrimentul majorităţii acţionarilor, prin
achiziţionarea de pachete de acţiuni (din momentul deţinerii a 51% din acţiuni controlul este
total). Această tendinţă specifică face ca, în condiţiile extinderii acestei forme societare într-o
economie să se armonizeze interesul particular cu controlul public, cel puţin într-o anumită
măsură, deşi în timp controlul din partea micilor acţionari se diluează (Haitani, 1986; Lipsey,
1990; Samuelson, 1995).90 Date fiind implicaţiile acestei forme societare în plan economico-
social, principiile de organizare, funcţionare şi răspundere sunt stabilite de lege, statutul şi
contractul de societate completând doar aceste principii; între diverse instituţii/forme de
management ale SA, legea impune consiliul de administraţie, consiliul de supraveghere,
cenzorii, auditorii etc.91 Această situaţie este valabilă pentru România, dar şi pentru ţările
occidentale şi cele aflate în tranziţie. 92 “Sunt autori care, pe bună dreptate, înscriu societăţile
87
Legea nr. 31 privind societăţile comerciale, ultimele modificări aduse prin O.U.G. nr. 82/2007;
www.avocatnet.ro; dintr-un total de circa 1204223 societăţi comerciale înregistrate, aproximativ 1567 sunt SCS.
88
Legea nr. 31 privind societăţile comerciale, ultimele modificări aduse prin O.U.G. nr. 82/2007;
www.avocatnet.ro; dintr-un total de circa 1204223 societăţi comerciale înregistrate, aproximativ 6 sunt SCA.
89
R. Lipsey ş.a. – Economics, Harper Row, New York, 1990
90
R. Lipsey ş.a. – Economics, Harper Row, New York, 1990
91
C. Bîrsan, coord. – Lucr. cit., pag. 150 şi următoarele; Legea nr. 31 privind societăţile comerciale, ultimele
modificări aduse prin O.U.G. nr. 82/2007; www.avocatnet.ro
101
anonime între marile invenţii ale omenirii” şi lasă de înţeles că societatea capitalistă modernă
nu s-ar fi dezvoltat fără ele”.93
În România, societăţile pe acţiuni deţin 2,6 % din totalul numărului de înmatriculări de
societăţi comerciale, dar puterea lor economică este considerabilă faţă de celelalte forme
juridice de societăţi comerciale.94
Societăţile cu răspunde limitată (SRL) reprezintă, aşa cum am menţionat anterior,
o formă intermediară între societăţile de persoane şi cele de capitaluri şi se bazează pe
principiile de constituire, organizare, funcţionare şi răspundere a celor două forme societare.
În ţara noastră, conform legii se pot constitui societăţi de acest tip de maximum 50 de asociaţi
şi cu capital minim de 200 RON, divizat în părţi sociale de minimum 10 RON; se
caracterizează prin aceea că obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social al
societăţii, iar asociaţii răspund numai în limita părţilor sociale ce le revin. Fiecare parte
socială dă dreptul la un vot în adunarea generală a asociaţilor, deci funcţionează ca o
acţiune.95Societatea cu răspundere limitată este gestionată curent de unul sau mai mulţi
administratori, asociaţi sau nu la societate; acest tip de societate nu poate emite obligaţiuni,
iar părţile sociale sunt negociabile şi se transmit, în principiu, numai între asociaţi. În prezent,
în România, acest tip de societate comercială deţine ponderea absolută în totalul înscrierilor
de societăţi la Registrul Comerţului (circa 94, 48%), ceea ce face ca SRL să fi devenit o
prezenţă extrem de familiară în viaţa cotidiană.96
Figura nr. 3.4. Situaţia comparativă a formelor juridice ale proprietăţii (firme)
între România şi SUA – Anglia
ROMÂNIA SUA ANGLIA
AF + PF SOLE – SOLE TRADERS
– PROPRIETORSHIPS – PARTNERSHIPS
S SNC PUCHSC + PUCNHSC
O SRL
C
I SCS
E SCA – PARTNERSHIPS – PARTNERSHIPS
92
A se vedea: D.D. Şaguna, M. Nicolescu – Societăţi comerciale europene, 1996; R. Frydman, coord. –
Procesul de privatizare în Europa centrală, 1994
93
V. C. Nechita, coord. – Economie politică, vol. I, Editura Porto Franco, Galaţi, 1992, pag. 94. Autorul face
trimitere la W. Lippmann care scria: "Capitalismul modern nu s-ar fi putut dezvolta dacă societatea pe acţiuni n-
ar fi existat". Aprecieri similare privind această structură societară întâlnim şi la R. Barre, J.K. Galbraith sau P.A.
Samuelson.
94
Legea nr. 31 privind societăţile comerciale, ultimele modificări aduse prin O.U.G. nr. 82/2007;
www.avocatnet.ro; dintr-un total de circa 1204223 societăţi comerciale înregistrate, aproximativ 32135 sunt SA.
95
R. Lipsey ş.a. – Economics, Harper Row, New York, 1990
96
Legea nr. 31 privind societăţile comerciale, ultimele modificări aduse prin O.U.G. nr. 82/2007;
www.avocatnet.ro; dintr-un total de circa 1204223 societăţi comerciale înregistrate, aproximativ 1137860 sunt
SRL.
97
Evaluarea comparativă şi explicarea diferenţelor de esenţă între cele trei categorii de firme se regăseşte la
începutul paragrafului următor.
102
T – PRIVATE COMPANY
Ă SRL LIMITED BY
Ţ SHARES
I
C
O
M
E – CORPORATIONS – PLC BY SHARES
R – JOINT-STOCK
C SA
COMPANIES
I
A
L
E
RA + OC
Sursa: Adaptat după A. Burciu – MBO & Ciclul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 51.
Copyright All rights reserved.
Evident că, în cazul unei astfel de comparaţii pe forme juridice de firme – ca aceea din
figura 3.4. – “suprapunerea” completă nu este posibilă între două sau mai multe forme de
societăţi comerciale din două sau mai multe ţări; în analiza noastră am avut în vedere doar
trăsăturile principale ce definesc un tip sau altul de societate comercială; spre exemplu,
forma juridică de SRL din legea română suportă anumite comparaţii dacă firma are un asociat
unic şi alte comparaţii dacă este înfiinţată de zece sau douăzeci de asociaţi.98
98
A. Burciu – MBO & Ciclul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999
103
SOCIETĂŢI
COMERCIALE
TOTAL: 1204223 100 73,83 384.213 820.010
- SRL 1137860 94,48 69,76
- SA 32135 2,66 1,97
- SNC 32655 2,71 2,00
- SCS 1567 0,13 0,09
- SCA 6 - -
Din datele sintetizate în tabelul anterior rezultă că structurile societare deţin o poziţie
numerică predominantă (74%), fiind urmate ca număr de înmatriculări de PF+AF (25%);
totuşi, poziţia economică şi importanţa socială a RA şi a OC rămâne considerabilă prin
capitalul social controlat, numărul de salariaţi angajaţi şi contribuţia lor pe diverse sectoare
economice (deşi numeric însumează circa 1% din total înmatriculări); în plus, trebuie să ţinem
seama de situaţia existentă la momentul actual, respectiv de radierile operate în Registrul
Comerţului şi de firmele care nu depun situaţiile financiare la Direcţia Finanţelor Publice şi
Registrul Comerţului.99 În măsura în care ne punem problema determinării locului şi implicit a
rolului ce revine societăţilor comerciale, comparativ cu celelalte trei structuri organizatorice
la nivel microeconomic (RA; OC; AF+PF), trebuie să ţinem seama de activele controlate, de
contribuţia lor la PIB, de numărul de salariaţi ce activează în diverse firme etc.; ajungem
astfel la o analiză relativ mai complexă şi care depăşeşte obiectivul lucrării de faţă. În ambele
cazuri, poziţia derivă nu atât din ponderea societăţilor comerciale în totalul agenţilor
economici, cât din corelarea unor indicatori cum ar fi:100
– valoarea capitalului social subscris şi vărsat la data înfiinţării pentru ansamblul
societăţilor comerciale;
– valoarea unor active acumulate, ce revin societăţilor comerciale;
– valoarea bunurilor şi serviciilor realizate de aceste firme pe principalele sectoare
economice;
– numărul de salariaţi ce revin structurilor societare, din total populaţie activă ocupată;
– condiţiile de profitabilitate în care activează aceste structuri socio-economice;
– structura şi formele de societăţi comerciale care predomină, implicit sistemul de
management aplicat;
– contribuţia acestor agenţi economici în PIB, ca pondere deţinută faţă de regiile
autonome şi alte categorii de firme non-societare etc.
Apreciem că regiile autonome deţin o pondere notabilă în economia românească, prin
valoarea activelor controlate, numărul de salariaţi ce lucrează în aceste instituţii şi contribuţia
99
De exemplu, din tabel rezultă că s-au operat circa 500.000 radieri până la jumătatea anului 2007; din alte date
statistice rezultă că, de exemplu, la finele lui 2006, pentru exerciţiul financiar 2004, dintr-un total de 523944
firme ce trebuiau să depună situaţiile financiare la Registrul Comerţului, 188.085 nu au depus datele financiare
prevăzute de lege; estimativ, putem considera că există circa 820.000 de societăţi comerciale, din care sunt
funcţionale circa 700.000; se adaugă circa 310.000 PF+AF, din care sunt funcţionale circa 200.000, se adaugă
circa 1330 RA şi circa 5200 OC.
100
A. Burciu – MBO & Ciclul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999
104
lor anuală în PIB; într-o evaluare ce ţine seama de mai mulţi indicatori cumulaţi, estimăm
poziţia acestor actori economici la circa 10-12% din total economie.
Sectorul cooperatist din România ocupă o pondere semnificativă în sistemul economic
naţional, prin cooperaţia de consum (CENTROCOOP) şi cooperaţia meşteşugărească
(UCECOM); cele două sectoare au contribuţii semnificative mai ales în comerţ, servicii şi
mica producţie. Ambele sisteme cooperatiste deţin la nivel de ţară, în momentul de faţă, pe
ansamblul sistemului economic din România o pondere de 2-3%, pondere dată de valoarea
activelor şi realizările înregistrate în comerţ, servicii şi producţie. 101
Urmare a aspectelor invocate până acum, putem formula o serie de concluzii sintetice
cu privire la poziţia structurilor societare în economia românească:102
a) dacă se are în vedere doar PIB ca indicator macroeconomic, atunci evaluarea
comparativă arată următoarele:103
- primul loc revine societăţilor comerciale (de stat, particulare şi mixte) care
contribuie cu circa 70%;
- pe locul doi se situează regiile autonome, cu circa 12%;
- diferenţa de 15% este acoperită de agricultură, organizaţii cooperatiste, asociaţii
familiale etc.
Putem concluziona că, abordate global, societăţile comerciale deţin în prezent circa
2/3 din sistemul economic românesc, iar potenţial pot să-şi amplifice această poziţie în viitor.
b) dacă luăm în calcul un număr mai mare de indicatori analitici (capital social,
salariaţi, ponderi pe sectoare etc.) atunci se păstrează concluzia privind importanţa şi rolul
aferent societăţilor comerciale, respectiv acestea controlează circa 2/3 din economia
românească iar, în perspectivă, vor controla până la 3/4 din economia românească.
Pentru a materializa poziţia estimată de către noi ca fiind aferentă societăţilor
comerciale, considerăm că factorii de decizie/managerii de la nivelul acestora trebuie să
vizeze o serie de alternative strategice precum:104
implementarea unui nou tip de management şi conducerea curentă prin
intermediul managerilor specializaţi;
apropierea de piaţă (client) deoarece, după cum afirmă Drucker, “scopul oricărei
afaceri este acela de a crea un client”105;
modernizarea aparatului productiv, importul de tehnică/tehnologie, inclusiv
importul de cunoştinţe generale şi de management etc.;106
redefinirea accentului pus pe resursele umane, pregătirea şi motivarea salariaţilor,
întrucât salariaţii sunt cei care exploatează/procesează cunoaşterea ca un tip
distinct de resursă etc.107
În concluzie, putem spune că structurile societare în România deţin şi vor deţine o
poziţie privilegiată atât ca număr de „actori” economici, cât şi ca putere/influenţă în economia
reală, comparativ cu alte tipuri de firme; acest lucru se sugerează grafic în diagramele ce
urmează:
200000 25%
SC SC
Anul 1970
95 % 5%
active contabile active intangibile
114
J. Maciariello – The Daily Drucker, Elsevier, Butterworth
VALOAREA DE PIAŢĂ A Heinemann,
FIRMELOR UK, 2005
115
A. Toffler, H. Toffler – Revolutionary Wealth, 2006; traducere Avuţia în mişcare, Editura ANTET, 2006
116
O. Nicolescu,
Anul 2008I. Plumb s.a. coordonatori – Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei,
volumul I – Management general al organizaţiei, Editura Economică, 2003; P. Drucker – Managing in the Next
Society, St. Martin Press, 2002; traducere Managementul viitorului, Editura ASAB, 2004; A. Toffler, H. Toffler
– Revolutionary Wealth, 2006; traducere Avuţia în mişcare, Editura ANTET, 2006
117
25 % 75 %
J. Maciariello – The Daily Drucker,
active Elsevier, Butterworthactive
contabile Heinemann, UK, 2005
intangibile
107
o Distanţa geografică între pieţe, companii, sucursale, filiale, cât şi între ofertanţi şi
consumatori, s-a „comprimat” în termeni relativi şi a devenit mai puţin relevantă în strategiile
de afaceri, amplasarea unor fabrici, deschiderea unor reprezentanţe etc.; motivaţia principală
este dată de Internet şi reţelele de computere întrucât, spune Drucker, e-business reprezintă
pentru Revoluţia Informaţională ceea ce a însemnat calea ferată pentru Revoluţia
Industrială.118Aşadar, astăzi, chiar pentru un mic comerciant sau o mică firmă de consultanţă
financiară, „există o singură economie şi o singură piaţă”; 119 explicit spus, toate firmele
trebuie să devină competitive la nivel global, indiferent dacă produc sau vând pe o piaţă locală
sau regională, remarcă acelaşi autor.120
o Îndeosebi în ramurile de vârf creşte numărul anual de inovaţii/invenţii, iar perioada
de realizare şi difuzare a unei inovaţii se reduce permanent; spre exemplu, realizarea şi
difuzarea extinsă a unor invenţii cunoscute a necesitat circa 10 decenii pentru exploatarea
motorului cu aburi, 4 decenii pentru electricitate, 3 decenii pentru computere şi 5 ani pentru
Internet.121 Oricare ar fi obiectul de activitate sau dimensiunea unei firme, componenta de
RD (Research and Development) trebuie să rămână în atenţia top-managementului, iar
procesul de inovare să constituie o caracteristică a culturii organizaţionale.122
o Salariaţii devin treptat activul cel mai valoros al unei organizaţii sau ţări, iar
competiţia între firme se rezumă la competiţia între grupuri de indivizi cu o anumită
calificare, cunoştinţe, capacitate de învăţare, inovare, motivare de a lucra în organizaţie,
loialitate etc.123 Aşa cum spun Buckingham şi Coffman, astăzi cea mai mare parte din
valoarea unei companii constă în mintea angajaţilor ei.124Analiştii estimează că aşa-numitul
knowledge worker (salariatul ce procesează cunoştinţe), asociat economiei cunoaşterii,
necesită patru tipuri de abilităţi, anume:125
- exploatarea propriei sale baze de cunoştinţe acumulată prin educaţie şi experienţă;
- combinarea şi procesarea informaţiilor/cunoştinţelor, inclusiv prin
apelul la IT, pentru a produce noi cunoştinţe, mai complexe;
- acumularea de noi cunoştinţe şi partajarea acestora cu alţi salariaţi;
- învăţarea continuă din experienţa proprie şi cu ajutorul bazelor de date oferite de
reţelele de computere.
o Creşterea economică la nivel de firmă şi economie naţională se bazează din ce în ce
mai semnificativ pe construcţii de tip reţea (networking), top managementul acceptând că este
118
P. Drucker – Managing in the Next Society, St. Martin Press, 2002; traducere Managementul viitorului,
Editura ASAB, 2004
119
S. Anderson ş.a. – Business: The Ultimate Resource, Bloomsbury Publishing Plc, London, 2002
120
P. Drucker – Managing in the Next Society, St. Martin Press, 2002; traducere Managementul viitorului,
Editura ASAB, 2004
121
O. Nicolescu, I. Plumb ş.a. coordonatori – Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei,
volumul I – Management general al organizaţiei, Editura Economică, 2003
122
Mai pe larg, relaţia inovaţie-cultură organizaţională este dezvoltată în următorul capitol al lucrării.
123
C. Coffman, G. G. Molina – Follow this Path, Gallup Organization, Warner Books, USA, 2002
124
M. Buckingham, C. Coffman – First Break All the Rules, The Gallup Organization, 1999; traducere Manager
contra curentului, Editura Allfa, 2005
125
C. L. Cooper ş.a. – The Blackwell Encyclopedia of Management, 2nd edition, vol. VII, edited by G.Davis.,
Blackwell Publishing, USA, 2005, pag. 200
108
reciproc favorabil partajarea cunoştinţelor, exploatarea lor în comun etc. 126 Firmele de succes
se organizează în reţele simple sau reţele holonice ceea ce le conferă un pas în avans în
competiţia globală.127 Altfel spus, competiţia dură din lumea afacerilor nu exclude cooperarea
pe aceeaşi piaţă, sub rezerva generării unui avantaj pentru clienţii comuni; în măsura în care
favorizează reducerea costurilor, aproape orice formulă de colaborare/strategie devine astăzi
admisibilă.128
o Cumpărătorii dobândesc o putere mai mare de influenţă asupra vânzătorilor, întrucât
dispun de informaţii din surse multiple, şi pot analiza comparativ mai rapid; ei se unesc în
diverse asociaţii, alte tipuri de instituţii menite a le proteja interesele şi care direct, cât şi prin
intermediul mass-media, exercită o presiune permanentă asupra producătorilor. 129 Produsele şi
serviciile devin mai personalizate chiar atunci când se fabrică/oferă în serii mari (de exemplu,
clientul îşi poate selecta şi comanda un anume tip de automobil); un produs/serviciu devine
disponibil pretutindeni iar afacerile de tip e-business se extind exponenţial.130
136
Huczynski, Andrzej, Buchanan, D. – Organizational Behaviour – An Introductory Text, Prentice Hall,
Harlow, 2001, p. 44; unii autori folosesc acronimul PEST, atunci când discută de acest model, prin cumularea
grupei de factori legali şi ecologici în categoria celor politici, alţi autori folosesc acronimul PETS sau STEPS,
însă esenţa modelului rămâne aceeaşi, respectiv un instrument de lucru în evaluarea mediului extern al firmei.
110
Figura nr. 3.7. Factorii PESTLE care influenţează organizaţia
PPolitic EEconomic
conomic
olitic
-politica -modele de creştere
-politica -modele de creştere
guvernamentală economică
guvernamentală economică
-război -comportamentul
-război -comportamentul
-terorism competitorilor
-terorism competitorilor
-„grupuri de -comportamentul
-„grupuri de -comportamentul
interes” furnizorilor
interes” furnizorilor
-politica sindicală -cursul de schimb
-politica sindicală -cursul de schimb
-fiscalitatea
-fiscalitatea
EEcologic SSocial
ocial
cologic
-demografie
-protecţia mediului -demografie
-protecţia mediului ORGANIZAŢIA DE - valori sociale
-reducerea emisiilor - valori sociale
-reducerea emisiilor AFACERI -mobilitatea
toxice -mobilitatea
toxice salariaţilor
- reglementări vizând salariaţilor
- reglementări vizând -nivelul de instruire
anumite tehnici (ex. -nivelul de instruire
anumite tehnici (ex. -modele de consum
modificarea genetică -modele de consum
modificarea genetică
a alimentelor)
a alimentelor)
-prevenirea
-prevenirea
hazardelor
hazardelor
-noxe poluante
-noxe poluante LLegal TTehnologic
ehnologic
egal
-legislaţia specifică -grad de
-legislaţia specifică -grad de
-armonizarea informatizare
-armonizarea informatizare
legislaţiei cu cea a UE -produse/facilităţi noi
legislaţiei cu cea a UE -produse/facilităţi noi
- dreptul -comerţul electronic
- dreptul -comerţul electronic
internaţional - inovaţii în
internaţional - inovaţii în
-acordurile comerciale transporturi
-acordurile comerciale transporturi
internaţionale - materiale noi
internaţionale - materiale noi
- drepturile omului
- drepturile omului
Sursa: Adaptat după Huczynski, Andrzej, Buchanan, D. – Organizational Behaviour – An Introductory Text,
Prentice Hall, Harlow, 2001, p. 45. Copyright All rights reserved.
137
J. Maciariello – The Daily Drucker, Elsevier, Butterworth Heinemann, UK, 2005
111
112