1. CRÂMPEIE DE CURCUBEIE...

- Doamne, de mă trimiți în lume, nu îmi va fi oare greu singur? Cu cine mă voi juca? Cu
cine voi face mici ghidușii?
- Horia, dar o vei avea pe mama! Ea îți va acorda tot timpul din lume! Și a învățat și
câteva ghidușii, nu te va dezamăgi!
- Dar, Doamne, totuși... Te rog...
Și, cu lacrimi în ochi, tremurând de emoție, se retrase în colțișorul din dreapta al
salonului, așteptând verdictul Creatorului Său. Auzise glasul Sfântului Ierarh Spiridon al
Trimitundei, surprinsese convorbirea dintre acesta, Dumnezeu și Sfântul Ioan. Nu știa care din
cei doi: Sfântul Mare Prooroc, Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului sau Sfântul Ierarh
Ioan Gură de Aur, luminătorul a toată lumea. Cert este că auzise cum se caută un copilaș care să
construiască zâmbete și să dăruiască soare. Pentru mama Claudia - o ființă deosebită, cu suflet de
copil, care scria povești pentru copii, dăruind bucăți de suflet celor mici, care, la rândul lor, îi
dăruiau frumuseți și crâmpeie de curcubeie... Fusese o testare în toată regula, iar dintre toți
participanții, el fusese alesul: Horia-Ioanid. Misiune extrem de importantă, de care acum se cam
temea... ”Dacă nu voi putea face față?” - se-ntreba deja de prea multe ori pe zi... Se simțea...
incomplet... Așa că acum încerca să ia binecuvântare de la Cel Preaînalt, pentru a fi însoțit pe tot
parcursul acestei călătorii pe Pământ. Aștepta... Aștepta cu înfrigurare, rugându-se neîncetat, așa
cum fusese învățat de către Îngeraș, care-i promisese că-i va sta alături, în permanență, orice-ar
fi, pe umărul lui drept. Și da! îl simțea acolo!
- Horia-Ioanid, rugăciunile tale au fost ascultate, cererea ta a fost aprobată! Te va însoți
Ana, de care va trebui să ai grijă mereu. Ea îți va fi soră. Veți fi gemeni, vă veți naște în aceeași
zi, tu primul și apoi surioara ta. Trebuie să o ocrotești mereu, să fii un adevărat cavaler, pentru
surioara și pentru mama ta!
- Am înțeles, Doamne! Îți mulțumesc!
............................................................................................................................................................
- Hei, bună, Horia! Bună, Ana! Bine ați venit pe lume! Eu sunt mămica voastră, iar voi
sunteți voinicii mei! Îngeri cu bucle rebele, blonde, și ochi de un senin ceresc! Vă iubește mama,
să știți!
- Bine te-am găsit, mămico! zâmbi Horia și îi prinse, cu puterea ce-o avea, în pălmuța lui
cea mică, un degețel.
- Salut! Te îmbrățișez și eu, dar acum mi-e somnic! zise și Ana, întorcându-se pe partea
cealaltă.
Apoi gemenii, deși adormiți, se lăsară luați în brațe, îmbrăcați (oare de ce? nu prea
înțelegeau, dar nici nu mai aveau puterea s-o facă: erau prea obosiți) și... Hei! Dar ce se
întâmplă? Suntem legănați de...
 - Asta-i o mașină, Ana! Mie-mi place tare mult!
- Da, e bună și ea, te leagănă. Adormi... Visezi... Ce nostim! Când mai cresc, am s-o
desenez, să știi!
- Iar eu o voi repara, de se va strica!
Primele 6 luni din viața gemenilor Horia și Ana au trecut ușor, ușor, cu emoții de ambele
părți - mamă și copii -, cu lecții de cunoaștere și recunoaștere reciprocă. Cei mici s-au dovedit cât
se poate de receptivi și bucuroși a o cunoaște pe mama lor, căreia îi construiau palate din
zâmbete, surâsuri ștrengărești, chiuituri, gângurit, râsete, veselie. Clipe minunate! Mama Claudia
trăia bucuria senină de a descoperi, pe zi ce trecea, tot mai multe minunății ale copilăriei și ale
copilului. Îi era recunoscătoare Bunului Dumnezeu pentru o astfel de binecuvântare și făcea orice
pentru a petrece timp de calitate alături de micuții săi, care aprindeau fiecare zi cu praf de
uimiri...
- Bună dimineața, năzdrăvane! Te-ai trezit? Ai dormit bine?
Și Horia îi răspunse mamei cu un surâs ștrengăresc prelung, făcându-i cu ochiul. Învățase
să facă lucrul acesta - nu știa de la cine, însă nu prea conta pentru el asta! - și îi plăcea mult, iar
mama Claudia, când îl vedea așa, se topea toată de dragul lui! Și asta îl binedispunea!
- Hai să te îmbrățișez, scumpul meu!
- Ai văzut, mami, ce curajos sunt? Am reușit să merg ținându-mă de marginea
pătuțului!!!
- Da, băiatul meu, ești curajos!
- Hai s-o vedem și pe Ana, te rog! Ea poate?
- Nu, Horia, s-o mai lăsăm pe surioara ta să doarmă puțin! Vezi ce frumos zâmbește în
somn?
- Da... Vorbește cu Îngerașul...
Anii au trecut ca-n zbor, aducând cu ei senin și zâmbete, emoții constructive și temeri în
clipele mai grele. Totuși, gemenii cu bucle ca razele soarelui de primăvară făcură trecerea mult
mai ușoară, deși uneori îți trebuia multă răbdare pentru a găsi sau a regăsi echilibrul, mergerea
înainte pe Drumul Vieții. Amândoi se dovediră, de-a lungul timpului, viitori buni alpiniști -
escaladând pătuțurile și coborând din ele -, atleți - prin curse organizate ad-hoc în casă sau afară,
în parc ori în fața blocului, alături de alți copii -, artiști - Ana deprinsese arta mânuirii creioanelor
colorate și a acuarelelor, reușind s-o impresioneze pe mama cu desenele sale, alteori cânta,
încântându-și cu adevărat auditoriul, pe când Horia avea veleități de maestru bucătar -, arhitecți
ori medici - Horia era atras extrem de mult de piesele de Lego și de intrumentele medicale, care
prindeau viață în mâinile sale -. Anotimpurile le întâmpinau cu brațele larg deschise, bucurându-
se și uimindu-le pe toate cu veselia și pofta lor molipsitoare de viață, de cunoaștere. Fiecare zi
era pentru ei o lecție, o devenire, o evoluție.
 ”La mulți ani!”, Horia și Ana!
”La mulți ani!”, mama Claudia!
______________________________________________________________________________
2. PRIMĂVARA DIN MIJLOCUL IERNII
Treziți din somnul serii, în mângâierea razelor jucăușe ale soarelui și în trilul vesel al
vrăbiuțelor de pe ramurile plopului din fața ferestrei camerei lor, ce așteptau, cu înfrigurare,
venirea primăverii, Ana și Ioanid îi zâmbiră ștrengărește mamei lor, care îi întâmpină, în pragul
dimineții, cu un surâs cald și o îmbrățișare de care le fusese tare dor întreaga noapte.
- Bună dimineața, mami! rosti ușor Ioanid.
- Bună dimineața, iubitul meu! Cum ai dormit? Ai visat ceva frumos?
- Da, în visul meu eram deja mare și venise primăvara.
- Și eu? Și eu? întrebă Ana nerăbdătoare.
- Tu erai Zâna Zorilor, care scutura pe pământ, în zbor ușor, multicolor, semințele
florilor...
- Și eu, Ioanid? întrebă mama, intrând în jocul de dimineață al copiilor.
- Tu, mami, erai curcubeul dimineții, al răsăritului de soare!
Și mama îi cuprinse pe amândoi în brațele-i subțiri și fine, mângâindu-le buclele aurii, ca
ale soarelui. În curând avea să vină primăvara, iar ei crescuseră, erau măricei, timpul nu mai avea
parcă răbdare cu ei... Îi îndemnă apoi, cu toată dragostea:
- Haideți! Haideți, dragii mei, astăzi vă voi face cunoștință cu o sumedenie de flori, vă
voi spune, pe rând, povestea lor. Însă, mai întâi, trebuie să vă spălați, să mâncați și să vă
îmbrăcați frumos.
- Bine, mami, suntem de acord - răspunseră cei doi frățiori într-un glas.
Zis și făcut! După gustarea de dimineață, după spălatul și îmbrăcatul copiilor, mama
scoase din bibliotecă Atlasul Botanic și își începu povestea tainică a plantelor, a florilor, ce știau
a surâde nu numai cerului, anotimpurilor, ci și oamenilor. Fiecare anotimp avea florile sale
preferate, după cum fiecare om iubea una sau mai multe tipuri de flori.
- Florile aduc multă bucurie omului! spuse, la un moment dat, Ana.
- Da, așa e! Iar frumusețea lor este imposibil să nu emoționeze sufletul oricărui călător -
completă Horia.
- Odată ce florile-nfloresc primăvara, totul se trezește la viață, ciripitul vrăbiuțelor e mai
vesel, lumina zilei e mai clară, zborul fluturilor e mai drept... - spuse, visătoare, mama.
 - Prima floare care-și ridică privirea spre cer, înălțându-și capul de sub plapuma albă ce-
nvăluie pământul toată iarna, este ghiocelul - concluzionă Ana.
- Așa e, scumpa mea. Ați văzut deja cum arată.
- Da, ca niște clopoței! spuse, în grabă, Horia, amintindu-și că în anul ce trecuse îi oferise
chiar el mamei, de 8 Martie, un coșuleț plin cu ghiocei culeși de el singur din pădurea în care
colindaseră toți patru: mama, tata și ei doi - gemenii.
- Sunt ca niște clopoței mirifici! întări Ana spusele frățiorului său. Ei cântă tainic magia
primăverii, iar primăvara, când îi aude, vrăjită, se instalează pe deplin în țară. Dacă nu ar cânta
ghioceii, primăvara nu ar veni...
- Așa e, prințesa mea! Ai dreptate!
- Dar de zambile ce spuneți? întrebă, în continuare, mama.
- Zambilele îți înmiresmează și îți colorează viața, mami! răspunse Ana, gândindu-se că
nu ar strica dacă ar realiza, pentru mămica ei, la aniversarea de 8 Martie, un tablou cu zambile.
- Zambilele, mami, sunt steluțele mii, de pe cer, prinse în hora primăverii. Sunt steluțe de
zi, de noapte și de iarnă - descrise Horia aceste primăvăratice flori parfumate.
- Și cele roz? își întrebă Ana frățiorul.
- Zambilele roz sunt formate din steluțele iubirii...
- Și narcisele sunt minunate! Și ele sunt flori ale primăverii, ale unui nou început, frumos
și elegant! rosti mama, în timp ce le arăta diferite imagini din Atlas.
- Sunt ca niște fetițe gătite de sărbătoare, cu rochițe albe și galbene, cu multe volănașe,
fine, din mătase - afirmă, cu mândrie, Ana. Ei îi plăceau tare mult aceste flori!
- Sunt ca niște fetițe care, după ce și-au spus poeziile, fac reverențe în fața spectatorilor!
completă, sigur pe el, Horia.
- Lalelele și liliacul anunță Învierea! Învierea este cea mai mare sărbătoare din Primăvara
Vieții, scumpii mei!
- Da! Lalelele, liliacul, oul și Iepurașul de Paști!!! - strigară, în cor, copiii.
- Sunteți minunați, dragii mei! Voi sunteți florile vieții mele! Sunteți cele mai scumpe
flori pe care le am!
- Eu o să-ți fac un tablou cu flori de primăvară, pe care o să ți-l dăruiesc cu drag! Să-l ai
ca amintire, pentru totdeauna! se lăudă Ana și se apucă, de îndată, de treabă, cu o seriozitate greu
de egalat.
- Și eu am puzzle-ul florilor! După ce îl termin, îl poți înrăma, ca să ai o amintire și de la
mine, mami! - nu se lăsă mai prejos Horia și începu, cu concentrare maximă, să realizeze ce își
propusese.
 Mamei îi înflorea inima când îi vedea așa: creativi, veseli, serioși. Plini de viață. Dătători
de viață. Plini de bucurie. Dătători, în permanență, de bucurie! Erau florile primăverii vieții sale,
ce nu se veștejeau, ci pururi înmugureau, deschizându-și petalele spre senin, spre apa cunoașterii,
spre armonie, spre soare. Și chiar dacă era încă iarnă, mijlocul iernii, primăvara era nelipsită din
casă! Odată cu venirea pe lume a gemenilor săi, primăvara se instalase deplin acolo, în
cuibușorul lor mirific.
”La mulți ani!”, Ana!
”La mulți ani!”, Horia!
Era ziua lor! Cea mai frumoasă zi de primăvară din mijlocul iernii!
______________________________________________________________________________
3. PĂPĂDIA

Primăvara zorind se arăta la braț cu falnicii ghiocei, îndrăgostiți, iremediabil, de

gingașele frezii și de mândrele păpădii, de cuvioasele albăstrele și de dătătoarele de speranță
flori de măr, de vișin și de cireș, de gutui și prun. Le urma, în tăcere, ținându-le etern trena,
romanticul liliac, răspândind parfum de mov elegant, visător și darnic...
Păpădia prinde-n tainica-i corolă tot aurul suflat, în praf de stele și rază de amiază, de
puternicul vânt turbat și de mărețul soare, luminător al cerului și al pământului. Din cele patru
zări ale lumii, păpădia își ia nectarul de viață, înălțându-se pe vârfuri verzi, muzicale, mereu și
mereu. Elegant, își flutură zulufii sub pălăria cu boruri mari, ce o feresc de insecte, de insolație,
de ploi și de lacrimi...
(sursă foto: internet)
Trecerea clipelor transformate în ore, a orelor transformate în zile, a zilelor transformate
în săptămâni și a săptămânilor transformate în luni - obositoare - de viață, îi transformă zulufii în
lacrimi de stele argintii și atunci, cu sfială, păpădia își scoate pălăria-i de mătasă, înălțându-și
dorurile spre un cer plin de albastru și infinit. În clipa aceea - minune! Copiii vin și-i suflă cu
temere în buclele argintii, risipind eternul dor de vară și zglobiu în toată zarea Universului plin
de farmec și blând.
Vârfurile mândrei noastre prințese-păpădii (pentru că, da, copii, Păpădia e o prințesă,
printre alte prințese-flori din prima Vară a Vieții noastre pe pământ, nepoata Măritului și
legendarului Împărat An!) se transformă, pe negândite, în tije muzicale, de un verde-speranță, de
un verde plin de viață.
Copiii, știutori și creativi, suflă în tijele fermecate ale vieții și povestea notelor muzicale
se-nfiripă rapid pe portativul copilăriei. Câte cântece! Câte hore nu se-ncing ad-hoc, cu dansatori
pricepuți! Câți compozitori geniali! Câte visuri îndrăznețe țin, cu tărie, atâtea note muzicale într-
un gând și-un glas de copil! Într-un vis fericit de copil și o vară de neuitat!
 Copilăria, fără Păpădie, nu ar fi atât de luminoasă!
Copilăria, fără Păpădie, nu ar fi atât de miraculoasă!
Copilăria, fără Păpădie, nu ar fi atât de ingenioasă!
Fiți creativi! Visați și împliniți-vă visurile cu speranță și curaj, perseverență, credință și
rugăciune! Succes!