SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL GEOGRAFIC ”LOCURI ȘI OAMENI DE LÂNGĂ NOI”

- OAMENI, NUME, LOCURI, FAPTE -

Deși cercetase intens pentru lucrarea ce o avea de prezentat la Simpozionul Internațional

de Geografie din acel an, Laura avea totuși inima cât un purice: nu voia să se facă de râs, nu voia
să-și dezamăgească familia, prietenii, cunoscuții. Nu voia să-și facă de râs școala în care învățase
cu drag timp de 8 ani (primii 8 ani de învățătură din viața ei!)! Nu voia să-și dezamăgească
profesorii, care îi picuraseră în suflet dragostea de a ști, de a afla cât mai multe, de a cerceta, de a
găsi răspunsuri la numeroase întrebări. Profesorii aceia minunați, care îi sădiseră în inimă iubirea
față de locurile natale, de semeni, care o făcuseră să-și deschidă aripile cu încredere spre a-și lua
zborul către alte trepte ale vieții, care o învățaseră să zboare sigur și drept, și demn.
Simpozionul Internațional de Geografie din acel an era organizat de renumitul liceu
parizian ”Jean Louis Calderon”, la care Laura își începuse colaborarea cu cinci ani în urmă.
Preda Istoria culturii și literaturii universale, punând accent, desigur, mai ales pe scriitorii
români: Eminescu, Creangă, Slavici, Sadoveanu, Rebreanu, Coșbuc, Goga, George Călinescu,
Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu
și lista continua. Toți marii grei ai literaturii române! Elevii săi erau fascinați! Participau cu
interes la ore, învățaseră chiar singuri limba română (și le reușise lucrul acesta foarte bine!) și
citeau, în română, operele recomandate de tânăra lor profesoară, pasionată pentru ceea ce făcea.
Le prezentase chiar țara, România sa dragă, arătându-le la hartă localitățile în care s-au născut și
au trăit scriitorii români, locurile memorabile, adevărate comori ale spiritualității și culturii
române, păstrătoare, din moși-strămoși, a tradițiilor și obiceiurilor unice în plan european. Le-a
vorbit mult despre frumusețile pe care, străbătând țara în lung și în lat, le întâlnești la tot pasul.
Elevii săi ajunseseră să se îndrăgostească iremediabil de țara sa natală! Chiar stabiliseră
împreună să o viziteze de Izvorul Tămăduirii, când în comuna sa natală se organiza întâlnirea
fiilor satului – ”La obârșie, la izvor”.
Simpozionul Internațional de Geografie din acel an avea ca temă principală revelarea
valorilor spirituale și a frumuseților naturii țărilor europene. Ea alesese să prezinte, din România,
zona Olteniei de sub Munte.
La ora 15 și 15 minute urma să-și țină prelegerea.
Emoții... Emoții mari, mai ales pentru că, printre participanți, se numărau și foști
profesori ai săi, din școala generală și din facultate, foști colegi.
În sfârșit, ora la care fusese programată să-și susțină prelegerea sosi.
Lucrarea sa? Desigur, în limba franceză! Rezumatul său? Acesta:
En voyageant à travers mon beau pays, Roumanie, mes pas et mes pensées me s’ont
empêchée dans un coin de pays merveilleux, féerique, béni de Dieu sur la nôtre Terre. Comment
se nomme cette place? La Commune Costeşti, dès le département Vâlcea – une zone étincelante
de belle, avec des coutumes et des traditions populaires roumains, ancienne de cinq cent neuf
ans.
 Par quoi se remarque-elle? Dans le premier rang, par la zone où elle est amplacée: est une
zone atmosphérique à pression diminuée (Costeşti – Bistriţa), en ayant des collines avec des
pentes (la Colline Mlăci, qui atteind l’apogée vers nord avec l’Aiguille Meule; les collines
Drăgoaia, Neagota et Văratici, orientées vers nord-sud, au lever de ruisseau Costeşti, connu sous
le nom de Pietreni; les collines l’Abeille, Glăvoci, Costeşti), des vallées et des montagnes (les
Montagnes de la Tête; Bistriţa et Arnota; le Massif calcaire Buila, d’un mille huit-cent quarante-
neuf mètres.
Dans les montagnes nordique, il y a nombreuses des grottes buttagées dans la roche
calcarifère. Cette grotte-là plus renommée dès eux est la Grotte du Saint Grigoire Decapolitul,
situés dans la zone des Gorges du Bistriţa, une étroite tanière dans laquelle à peine tu t’écoule et
aller à quatre pattes dans l’obscurité approximativement dix pas, jusqu’à ce que tu donne par une
haute voûte, qui reçoit un peu de lumière de dehors; puis descende dans la galerie ouverte de la
grotte, à la chapelle du Saint Grigoire. D’ici, se séparent deux profondes et obscures caves, l’une
de la chauve-souris, l’autre de la “chambette” (selon Alexandre Vlahuţă, La Roumanie
pittoresque).
Les reliques du Saint Grigoire Decapolitul ont été apportées par le gouverneur de
l’Olténie – Barbu Craioveanul, dès Decapolia turque. Elles sont emplacées dans le Monastère
Bistriţa. Le Saint Grigoire Decapolitul est urgent-auxiliaire en malades et souffrances et suplliant
continuellement devant du Dieu pour la nôtre pitié et rédemption.
 Le Monastère Bistriţa est un grand construction, avec une grande quantité de dentelles en
pierre, fondé de l’extraordinaire Barbu Craioveanul.

Dans le Monastère Arnota se reposent les os du généreux prince regnant Matei Basarab.
 L’Ermitage Grămeşti est construit en 1664, de forme polygonal dans la partie au côté du
lever, où se trouve le Sanctuaire. L’Eglisse est levée par une fondation de pierre, avec un galerie
extérieure formant le balcon ou la terasse, vers l’ouest, à laquelle s’arrive en montant un escalier
intérieur. Les pieces rituelles (pronaos, naos, l’abside) sont monumentalles par leur recouvrement
avec des coupoles en berceau, qui, toutefois, difficilement touchent une hauteur de quatre mètres
à clef.
 Aceasta era doar o mică parte din ceea ce prezentase. Desigur, amintise de mult mai
multe! Le trezise deja unora dintre participanți dorința de a vizita cât mai curând aceste
meleaguri românești. Unii, după Simpozion, îi cereau chiar lămuriri:
- Am auzit de un loc numit 44 de izvoare... Este adevărat?
- Da! Sigur! Este un loc situat la baza Muntelui Buila, în satul Pietreni, de unde
izvorăsc, conform unor însemnări mai vechi, 44 de izvoare.
- Se văd acele izvoare?
- Desigur; au fost captate, a fost amenajat locul respectiv, iar de-acolo pornește, spre
locuitorii comunei, apa atât de necesară.
- Și frumusețea acestui loc numai în aceasta constă?
- Nu! Aici, chiar există o biserică, demnă de a fi vizitată! O biserică ce poartă exact
acest nume: Schitul 40 de Izvoare (după unele scrieri) – Schitul 44 de Izvoare (după
alte scrieri). Acum este biserică de mir. Adică biserica satului.
- Și schit de ce i s-a spus?
- Pentru că a aparținut Sfintei Mănăstiri Bistrița-Olteană, de peste dealuri. Ea a fost
construită chiar pe moșia Sfintei Mănăstiri Bistrița-Olteană, în anul 1701.
- Cum? Atât de veche?
- Da! Și nu este singura, după cum ați văzut! A fost construită sub oblăduirea lui
Constantin Brâncoveanu, de către egumenul Ștefan Bistriceanu, ajutat fiind și de către
egumenul Epifanie Nicodim.
- Ce înseamnă ”egumen”?
- Stareț.
- Cum arată lăcașul?
- Biserica este construită pe un loc înalt și sub un picior de stâncă, după cum am citit în
revista Arhivele Olteniei din 1933, numărul din ianuarie-aprilie. Ea este de zid, simplă
și mică, însă tocmai această dimensiune și această simplitate o impune printre cele
mai atrăgătoare biserici din zonă. Este împrejmuită cu un zid din piatră, ca de cetate.
Are formă dreptunghiulară și un acoperiș țuguiat, cu contraforți solizi în dreapta și în
stânga.
- De unde știi când a fost construită?
- De regulă, la intrarea în biserică, pe fațada exterioară sau în interior, deasupra ușii,
sunt săpate în zid pisanii, cu datele acestea importante: cine și când a construit
respectivul lăcaș, din grija cui, cine l-a pictat.
Ceva interesant din trecutul său: descoperită și jefuită de năvălitorii turci înainte de
anul 1763, a fost restaurată și înzestrată cu cărți de Climent, episcopul Râmnicului
Noului Severin.
- Am auzit că pictura a fost refăcută în anul 1779, cu cheltuiala proegumenului
Bistriței, Laurenție, și popa Pătru Schiteanu, de către zugravul Efrem! interveni unul
dintre elevii Laurei, Michel.
- Da! Și a fost acoperită în anii 1784 și 1831 – adăugă, sfioasă, o altă elevă a Laurei,
Claire.
- Se observă că biserica, la exterior, este împărțită în două registre de către un brău
realizat în dinți de fierăstrău – completă Damien, un alt elev al Laurei. O adevărată
dantelărie în piatră!
 - Ce ne mai puteți spune de Cheile Bistriței? întrebară în cor elevii Laurei, din anul
terminal al liceului francez, care își doreau să-și petreacă cele câteva zile de dinaintea
examenului de maturitate în acea zonă.
- V-am mai amintit despre Cheile Bistriței, un loc strâmt, pe unde curge pârâul Bistrița,
cu stânci calcaroase și abrupte. Un punct de atracție al Cheilor este Peștera Sfântului
Grigorie Decapolitul, cunoscută, în trecut, și sub numele de Peștera Liliecilor.
Această peșteră adăpostește cel mai vechi altar. Este un fel de sală, care măsoară în
lungime 5,50 m, iar în lățime 2,50 m. Este o sală cu două încăperi: Altarul și Naosul,
despărțite de o catapeteasmă din zid. În peretele de S-V al Naosului este săpată în
stâncă o firidă unde se ascundea, în trecut, spre ferire de cotropitori, de rău-voitori,
racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul.
- Eu am citit cândva – completă Damien – că la deschiderea cea mare a peșterii spre
râul Bistrița se mai ridică o biserică, ceva mai mare, de zid, cu dimensiunile de 6,90
m x 3,10 m. Aceasta are trei încăperi: Altar, Naos și Pronaos.
- Dar de ce mai era cunoscută și sub numele de Peștera Liliecilor? întrebă curios
Michel.
- Pentru că – îi răspunse tot Damien – în această peșteră trăiesc foarte mulți lilieci care,
dacă sunt deranjați de lumină, ți se încurcă în păr...
Râsete... Zâmbete... Voie bună... Laura era mulțumită de cum se prezentase la Simpozion,
de cum fusese primită prelegerea sa. Pe toți îi încântase! Toți își doreau să cunoască acele locuri
pline de farmec, care ei îi legănaseră copilăria, în foșnet de frunze și de miros de fân, proaspăt
cosit, în mirosul laptelui aburind, băut imediat după mulgere...
- Cum se ajunge la Peșteră? fu întreruptă din visare Laura.
- O potecă cu trepte scobite în piatră te duce, de la Mănăstirea Bistrița-Olteană, de-a
lungul cheii, pe sub creasta muntelui, la gura unei hrube înguste. Am fost și eu acolo,
împreună cu mama, sora și alte rude – sări să răspundă, entuziasmată, Marlene. Ne
țineam strâns de balustradă și priveam uneori în sus. La intrare, ne-a întâmpinat un
ghid, care ne-a oferit planul peșterii și informații despre modul cum să mergem în ea.
Astfel, printr-un culoar îngust și umed a trebuit să ne aplecăm și să străbatem câțiva
metri, până ce am ajuns în interiorul peșterii. Reflectoare puternice ne descopereau
privirii toate ungherele necunoscute. Pereții erau acoperiți cu un strat foarte fin de
fire subțiri și verzi. Bolovani mari ne priveau și ei, parcă uimiți de prezența noastră
acolo. Am coborât, apoi, câteva trepte de piatră alunecoase, făcute de mână
omenească, și, apoi, strecurându-ne prin niște cotloane, am ajuns în fața bisericuței
Sihăstria – de fapt, Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul -. Bisericuța are două
intrări, așa că noi am intrat pe o parte și am ieșit pe alta. Prima dată, când am ieșit, nu
ne venea să credem ceea ce vedeam, parcă ieșiserăm afară. Dar nu era așa! Era
loggelă, un loc de staționare, de unde puteai zări Schitul ”Păpușa”. În fața noastră se
deshisese o priveliște feerică! Vedeam muntele cu toate minunățiile sale, brazii înalți
erau parcă înfipți de mână omenească în acel versant, cu toate că omul nu putea să
ajungă acolo decât cu mare dificultate și înfruntând nenumărate și negândite
primejdii! Verdele brazilor contrasta puternic cu albul stâncilor. În depărtare, puteai
zări dealuri și coline cu pomi fructiferi.
La un etaj superior se află o chilioară părăsită, cu icoane șterse, cu pereții afumați,
acoperiți cu vechi pisanii.
În interiorul peșterii, se găsesc cinci arcade sculptate de natură, de trecerea anilor, de
origine carstică. Aceste arcade depășesc măiestria omului, prin depunerile calcaroase
și de cochilii de melci, de scoici pietrificate, creându-se, astfel, o imagine superbă.
În incinta peșterii, zidurile asudă din cauza condensării vaporilor de apă.
În afară de lilieci, mai sunt acolo și șoareci de apă, și insecte mărunte, care urcă și
coboară pe pereții peșterii.
Această peșteră este electrificată și amenajată, astfel încât mulți vizitatori apreciază
acum valoarea ei.
- Bravo, Marlene! își aprecie Laura eleva. Mă bucur că ne-ai împărtășit impresiile tale
despre această vizită, mă bucur că păstrezi încă vie memoria acelor clipe unice!
Trăim, dragii mei, într-un loc, însă, de multe ori, noi, cei ce aparținem acelui loc,
aproape că nu știm mai nimic despre el ori despre cele ce-l înconjoară, despre cei ce
ne înconjoară. Trebuie să căutăm, să cercetăm, să aflăm, să păstrăm cu sfințenie și să
predăm generațiilor de după noi toată informația privitoare la istoria, tradiția, cultura,
spiritualitatea ce ne reprezintă și pe care o ducem – de multe ori fără să știm – în
drumurile noastre, în viața noastră! Este o părticică însemnată a sufletului nostru! Să
nu ne pierdem sufletul!

Autor: Enculescu Nicoleta

- 48 ani
- București
- Strada Călugăreni, nr.3, sector 3, cod poștal 031528, oficiul poștal 77
- Telefon nr. 0746.398.753
- Adresă de e-mail: nico.enculescu@gmail.com