Sunteți pe pagina 1din 2

Regulament pentru utilizatori

1. Drepturile utilizatorilor:
 Statul garantează oricărui utilizator dreptul la informaţie prin oferirea accesului la toate
genurile şi tipurile de documente intrate în bibliotecă, precum şi la reţelele informaţionale
locale, naţionale şi internaţionale, conform convenţiilor internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
 Biblioteca asigură dreptul utilizatorului la confidenţialitate asupra informaţiei solicitate prin
utilizarea serviciilor de bibliotecă şi a datelor cu caracter personal ale utilizatorului aflate în
posesia bibliotecii.
 Accesul utilizatorului la serviciile şi colecţiile de bibliotecă se face în conformitate cu
regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia, elaborat în corespundere cu prevederile
legale referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, la protecţia patrimoniului
cultural naţional mobil, la dreptul de autor şi drepturile conexe.
 Biblioteca asigură accesul fizic persoanelor cu dizabilităţi şi organizează servicii speciale
pentru incluziunea socială a acestora.

2. Obligaţiile utilizatorilor:

 Utilizatorul este obligat să respecte regulamentul de ordine interioară a bibliotecii şi


regulile privind integritatea documentelor împrumutate.
 Biblioteca publică este obligată să pună la dispoziţia utilizatorului regulamentul de ordine
interioară a bibliotecii.
 Distrugerea sau pierderea documentelor, echipamentelor bibliotecii de către utilizator ori
restituirea cu întârziere a documentelor împrumutate se sancţionează conform
regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecii

3. Regului privind utilizarea bibliotecii:


1. Înscrierea (reînscrierea) se face anual prin încheierea (prelungirea) contractului dintre
utilizatori și bibliotecă, la prezentarea buletinului de identificare, carnetului studențesc,
elevii prezintă adeverința de naștere.
2. Împrumutul sau consultarea publicațiilor se face conform opțiunilor de studiu și lectură ale
cititorilor, prin completarea fișelor - formular, indicate de bibliotecar.
3. Publicațiile periodice, cărțile rare, fondul de referință se consultă pe loc, în sala de lectură,
împrumutul la domiciliu fiind admis pentru literatura artistică și literatura de ramură
persoanelor cu domiciliu în oraș.
4. Fiecare utilizator are dreptul să împrumute între 1-3 cărți (volume), în funcție de valoarea
și gradul de solicitare ale acestora. Termenul de restituire este de 15 zile și poate fi
prelungit, la cerere, cu aprobarea bibliotecarului, iar în cazul nerespectării graficului se
efectuează avizări prin telefon.
5. Este interzis schimbul de publicații între utilizatori sau împrumutarea cărților bibliotecii
altor persoane.
6. Dacă se constată rea - credință din partea utilizatorului (prin nerestituirea cărții) sau se
înregistrează cazuri de pierdere ori de deteriorare accentuată a publicațiilor împrumutate se
procedează la recuperarea silită a pagubei produse, prin întocmirea unui proces verbal de
constatare și împrumutare.
7. Utilizarea calculatoarelor în bibliotecă. Stațiile de lucru sunt utilizate pentru informare,
procesare și lucru individual.
8. Timpul de utilizare a unui calculator este: pentru beneficiarii de 16 ani – 1 oră; copiii până
l6 ani – 40 minute.
9. Problemele de ordin tehnic, apărute în timpul utilizării calculatorului sau navigării pe
Internet se soluționează de către inginerul programator sau bibliotecar. Nu încercați să
rezolvați problema singur.
10.Nerespectarea regulilor de mai sus atrage după sine suspendarea temporară, ori definitivă a
dreptului de frecventare a bibliotecii, sau după caz, aplicarea sancțiunilor de rigoare privind
recuperarea pagubelor produse.

S-ar putea să vă placă și