Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
DREPT
INTERNAŢIONAL
PRIVAT
Titular disciplina :
conf.univ.dr. ANGELA MÎŢĂ-BACIU
IASI
- SUPORT DE CURS -
2
CUPRINS
PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL I
INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI INTERNAŢIONAL PRIVAT
1.Elementul de extraneitate
2. Raporturi juridice cu un element de extraneitate
3. Obiectul DIP
4. Problematica dreptului internaţional privat
5. Dreptul internaţional privat ca ramură a dreptului
6. Reglementarea raporturilor cu un element străin
7. Metodele de reglementare a DIP
I. Metoda conflictuală
II. Metoda folosirii nemijlocite a normelor de aplicare imediată
III. Metoda Proper Law
8. Denumirea disciplinei
CAPITOLUL II
ISTORICUL APARIŢIEI ŞI EVOLUŢIA DREPTULUI
INTERNAŢIONAL PRIVAT
CAPITOLUL III
NORMA CONFLICTUALĂ
1. Noţiune
2. Structura normei conflictuale
3. Punctul de legătură
4.Clasificarea normelor conflictuale
CAPITOLUL IV
CONFLICTELE DE LEGI FORME ALE CONFLICTELOR DE LEGI
1.Noţiuni generale
2.Conflictele de legi în spaţiu şi conflictele de legi în timp şi spaţiu
3.Conflictele între legile provinciale şi conflictele între legile naţionale
4. Soluţionarea conflictelor de legi
5.Conflictele mobile de legi
5.1.Soluţionarea conflictelor mobile de legi
3
CAPITOLUL V
APLICAREA DREPTULUI STRĂIN
1.Temeiul aplicării
2.Formele aplicării legii străine
3.Proba dreptului străin
4.Conţinutul legii străine
5.Efectul internaţional al drepturilor(drepturile câştigate)
CAPITOLUL VI
RETRIMITEREA
CAPITOLUL VII
CALIFICAREA
1. Despre calificare
2. Legea după care se face calificarea
3.Calificarea după legea forului
4.Calificarea după lex causae
CAPITOLUL VIII
FRAUDA LA LEGE
1.Noţiune
2.Elementele fraudei la lege
3.Sancţionarea fraudei la lege
CAPITOLUL IX
NORMELE DE APLICARE NECESARĂ
(loi de police, mandatory rules)
CAPITOLUL X
ORDINEA PUBLICĂ ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT
4
PARTEA SPECIALĂ
5
CAP.VII EFECTELE HOTĂRÂRILOR STRAINE
1. Recunoaşterea hotărârilor străine
2.Cererea de recunoastere a hotaririi straine
3.Refuzul recunoaşterii unei hotaririi straine:
4.Competenţa în soluţionarea cererii de recunoastere
5.Executarea hotarârilor straine
6
INTRODUCERE IN STUDIUL
DREPTULUI INTERNAŢIONAL PRIVAT
1.Elementul de extraneitate
2. Raporturi juridice cu un element de extraneitate
3. Obiectul DIP
4. Problematica dreptului internaţional privat
5. Dreptul internaţional privat ca ramură a dreptului
6. Reglementarea raporturilor cu un element străin
7. Metodele de reglementare a DIP
I. Metoda conflictuală
II. Metoda folosirii nemijlocite a normelor de aplicare imediată
III. Metoda Proper Law
8.Denumirea disciplinei
*
* *
1.Elementul de extraneitate
2. Raporturi juridice cu un element de extraneitate
7
Conform teoriei generale a dreptului elementele raportului juridic sunt: subiectul,
conţinutul şi obiectul. Elementul străin la care ne referim în cadrul dreptului
internaţional privat poate fi diferit şi anume de referă la orice situaţie de fapt care- fac
susceptibil de a i se aplica mai multe sisteme de drept.
I.Cărui for ne vom adresa să soluţioneze o asemnea problemă sau cărei instanţe sau
organ al statului?
II.După care reguli de procedură instanţa sau organul competent va soluţiona cazul, şi
III.Care este legea pe care o va aplica instanţa, organul, arbitrajul,etcautoritatea
chemată să examineze şi să dea o soluţie cazului adus în faţa sa ?
3
4
8
In cadrul raporturilor cu un element străin studiem de fapt reguli interne de drept
civil, comercial, procesual civil, de dreptul familiei, dreptul muncii şi altele
conexe cu ele şi desigur uneori întîlnim şi acele raporturi juridice de dreptul
administrativ, financiar şi penal cu reglementările interne corespunzătoare. După
cum am mai arătat dreptul internaţional privat se ocupa de reglementarea
relaţiilor cu elemente de extraneitate arătând legea care se aplică. Dar cele mai
multe reguli conflictuale sunt reguli interne.
Pe plan internaţional însă pentru o mai mare stabilitate s-a simţit nevoia de unificare
a acestor reguli. Munca de unificare a debutat la finele secolului al XIX-lea prin
adoptarea de reguli conflictuale unificate, uniforme, aceasta realizându-se prin
intermendiul convenţiilor internaţionale .
Normele interne de drept material cârmuiesc raporturile juridice de drept
internaţional privat adică acele regulii de drept civil, de dreptul muncii, familie, de
dr.comercial, procesula civil, cum ar fi cele din Legea română nr.105/1992cu privire
la reglementerea raporturilor de drept internaţional privat.
Altele însă se găsesc în tratate, acorduri precum şi convenţii internaţionale; acestea se
mai numesc norme internaţionale sau uniforme. În secolul XX ca urmare a
intensificării fără precedent a a relaţiilor şi schimburilor comerciale numărul acestora
a crescut ca şi de altfel importanţa lor.
9
- Regulile uniforme din 1980 privind contractul de transport internaţional feroviar
al mărfurilor -C.I.M.- (art.1 para.1 ).
I. Metoda conflictuală
În cadrul teoriei DIP diverşi autori au adus critici acestei metode: Kegel în Recueil
des Cours de l”Academie de droit internaţional de la Haye,1964,pag.92,112; Van
Hecke în Principes et methodes de solution des conflits de loi în Recueil des Cours de
l”Academie de droit internaţional de la Haye,1969,pag.126- 399; Goldman, Paul
Lagarde.
10
poate fi dat de reşedinţa persoanei, situarea bunului, locul încheierii actului juridic
sau alte elemente cu care contractul are legătură.
Conceptul de normă de aplicare necesară (loi de police în dreptul francez,
mandatory rules în dreptul anglo-saxon şi Zwingende Vorschriften în cel german) .
Metoda Proper Law însemnaă desemnarea legii pentru fiecare caz în parte
spre deosebire de metoda conflictuală care presupune aplicarea aceloraşi
dispoziţii legale pentru raporturi juridice, situaţii asemănătoare.
8. Denumirea disciplinei
CAP.II
ISTORICUL APARIŢIEI ŞI EVOLUŢIA
DREPTULUI INTERNAŢIONAL PRIVAT
11
anume azunci când dezvoltarea forţelor de producţiei a adus la un anumit nivel al
producţiei care s-a tradus printr-un schimb intens de mărfuri şi deplasări de oameni,
şi printr-un sistem juridic corespunzător.
Cu privire la situaţia juridică a străinilor următoarele sisteme:
1.într-un prim sistem care în ordine cronologică este şi cel mai vechi, i se refuză
străinului orice drept, în sensul că nu I se aplicau nici legile sale proprii, nici legile
locale.
2.un al doilea sistem era acela în virtutea căruia străinului I se aplicau toate legile sale
personale, adică ale ţării sau poporului căruia îi aparţinea; principiul personalităţii
legilor. Acest sistem cunoscut şi de dreptul roman a fost şi sistemul juridic al statelor
prefeudale din apusul Europei
3 al treilea sistem este cel al teritorialităţii legilor în virtutea căruia toţi indivizii aflaţi
pe un teritoriu, fără nici o excepţie (fie căerau cetăţeni ori străini) erau supuşi numai
legilor locale ale ţării pe teritoriul pe care se aflau.
Pentru ca sistemul economic feudal să-şi arate superioritatea asupra celui sclavagist a
atrebuit să treacă mult timp din cauza ritmului extrem de lent de dezvolatre a
producţiei. Din orânduirea sclavagistă rămăseseră un număr de oraşe (Roma, Veneţia,
Genove,Florenţa, ş.a.) Dar acestea nu nu s-au dezvoltat decât o dată cu dezvoltarea
forţelor de producţie care a dus la apariţia meşteşugarului producător pentru piaţă.; în
acelaşi timp şi ritm progresează separarea oraşului de stat.
Oraşele care şi-au dobândit independenţa au fost: Veneţia, Genove,Florenţa şi s-au
constituit în republici independente.
Oraşele şi târgurile din nordul Italiei încep să dbândească, în raport cu puterea
nobilului, o libertate de acţiune, care s-a tradus între altele prin scoaterea oraşelor de
sub jurisdicţia seniorilor şi punerea lor sub jurisdicţia negustorilor înşişi, cu un sistem
de drept propiru.
Alături de aceste statute continua să se aplice dreptul roman desemnat prin formula
lex (în opziţie cu statuta) şi care se aplicau în toate oraşele fiind considerat ca dreptul
comun. În această sistuaţie conflictele care se puteau ivi, erau de două feluri:
a) un conflict între dr.roman şi statutul unui oraş în care caz se punea problema de a
se şti dacă se vor aplica dispoziţiile dr.roman sau dispoz.statului respectiv
b) un conflict între statutele a două oraşe diferite, în care caz se punea problema de a
se şti dacă în conflictul respectiv se va aplica dr.roman – comun ambelor părţi - ori
statutul unei părţi şi în această din urmă ipoteză, care anume din aceste statute.
3. Glosatorii
12
Juriştii timpului căutatu soluţii în dr.roman, pentru rezolvarea situaţiilor noi ivite în
cadrul societăţii. Metoda era scolastică.
4. Postglosatorii
Misiunea juriştilor era a determina care sunt cazurile care intră într-o categorie sau
alta. În justificarea soluţiilor lor, juriştii de mai târziu nu mai mergeau până la textul
de drept roman, ci se sprijineau pe comantariile glosatorilor.
Din această cauză aceşti comentatori ai comentatorilor s-au nimit postglosatori.
Criteriile după care se dădeau aceste soluţii, îmbrăcate în haina dreptului au format
începutul DIP, care a apărut iniţial sub denumirea de “teorie a statutelor”.
CAP.III
NORMA CONFLICTUALĂ
1.Noţiune
2.Structura normei conflictuale
3.Punctele de legătură
4.Clasificarea normelor conflictuale
13
3. Punctele de legătură
Indicarea legii competente de către norma conflictuală se face baza “legăturii” existente
între un raport juridic şi un anumit sistem de drept. Elementele prin care se stabileşte
legătura “dintre un raport juridic şi o lege” (sistem de drept) se numesc puncte de legătură.
Cele mai importante puncte de legătură sunt următoarele:
a) cetăţenia
b) teritoriul ce se prezintă mai multe aspecte
Normele conflictuale se pot clasifică după felul cum acţionează şi modul în care se
indică legea competentă să guverneze raportul juridic, precum şi după conţinutul lor.
CAP.IV
CONFLICTELE DE LEGI
1.Noţiuni generale
2.Conflictele de legi în spaţiu şi conflictele de legi în timp şi spaţiu
3.Conflictele între legile provinciale şi conflictele între legile naţionale
4. Soluţionarea conflictelor de legi
1. Conflictele mobile de legi
2. Soluţionarea conflictelor mobile de legi
3. Aplicarea dreptului străin –temeiul aplicării
1.Formele aplicării legii străine
2.Proba dreptului străin
3.Conţinutul legii străine
5. Efectul internaţional al drepturilor(drepturile câştigate)
1. Noţiuni generale
14
Relaţiile cu un element străin pun problema legii aplicabile, una din chestiunile
fndamebntale ale DIP. Această problemă se mai numeşte şi conflictul de legi.
15
În condiţiile unei perioade (secolele 12-14) dominate de “teritorialismul feudal
al cutumelor” au părut primele soluţii ale conflictelor de legi (Soluţiile pe care le
cunoaştema acum sub numele de DIP au fost admise mai întîi în Italia de Nord –
sec.12-16, mai târziu au fost preluate în Franţa în secolul al 17-lea,în sec.18 au fost
primite în Olanda iar în sec.al 19-lea au fost preluate pe rând în toată Europa şi în
unele state extraeuropene)
Autorii care se ocupau de conflicte de legi nu-şi puneau întrebarea ce lege se
aplică unui raport juridic, ci numai care este legea care cârmuiueşte
persoana, lucrul sau actul juridic. Răspunsul la această întrebare era relativ
simplu: se aplică legea locului unde se găsea lucrul, unde domicilia persoana
sau unde se încheia actul juridic.
Modul de a soluţiona conflictele de legi era, după cum se vede, influenţat de
teritorialismul cutumelor: criteriul de soluţionare era exclusiv situarea
elementului în spaţiu, legarea lui de un anumit teritoriu. Judecătorul nu mai
aplica legea instanţei în mod exclusiv, iar criteriul de soluţionare era
legătura care se putea stabilit între elementul în cauză şi un anumit teritoriu.
În felul acesta se ajungea la aplicarea legii străine, dacă elementele asupra
cărora avea să se pronunţe judecătorul se găseau pe teritoriul unei alte regiuni
cutumiare. Acest criteriu se poate numi localizare.
În literatura actuală de DIP se vorbeşte despre localizare. Termenul a fost
reactualizat de Batiffol pentru domeniul contractelor şi după el, a fost folosit şi de alţi
autori. El este comod şi sugestiv.
Astfel, în multe ţări capacitatea cetăţenilor este cârmuită de legea naţională.
Cetăţenii pot să se găsească în străinătate multă vreme sau pot să trăiască în
străinătate toată viaţa; este evident în acest caz că cetăţenia nu corespunde unei
localizări reale a persoanei ci, la alegearea criteriului “cetăţenie” au stat alte
consideraţii decât localizarea persoanei. Crietriul a apărut abia la începutul secolului
al 19-lea deci relativ târziu, arată că vechea concepţie a localizării a fost la un
moment dat depăşită.
16
altă ţară sau de transportul unui bun mobil pe un alt teritoriu. În toate aceste cazuri
elementul de care depinde aplicarea unei legi se modifică. Ce se întîmplă cu
drepturile constituite anterior ? Vor fi ele recunoscute, acceptate ? În ce măsură noua
lege li se va aplica ?
Regulile de DIP sunt reguli interne şi au rolul aici de reguli internaţionale. Ele
determină câmpul de aplicare în sapţiu al legilor.
Apariţie DIP şi concepţia că dreptul străin se poate aplica a însemnat un progres
remarcabil în reglemenatrea relaţiilor cu un element străin în raport cu sistemul
teritorialismului legilor sau al personalităţii, precum şi cu regimul privilegiilor.
17
O altă etapă în reglementarea raporturilor cu element străin o constiuie elaborarea
unui DIP comun, unificat sau uniform prin apaţiţia normelor uniforme de drept civil,
comercial, procesual civil, administrativ, fiscal, etc.
În virtutea regulilor de DIP instanţa trebuie să aplice dreptul străin. Ce autoritate are
dreptul străin pentru instanţă sau pentru autoritatea chemată să soluţioneze raportul
juridic cu element de extraneitate? Legea străină se va aplica în virtutea faptului că
propria normă conflictuală îi permite acest lucru. Dreptul străin nu-şi găseşte
aplicarea în temeiul propriei autorităţi ci numai în condiţiile şi în măsura prevăzută de
lex fori.
18
4. Conţinutul legii străine
Drepturile cistigate in tara straina sint respectate in Romania, afara numai daca sint
contrare ordinii publice de drept international privat roman.
Dispozitiile legii sunt aplicabile in masura în care conventiile internationale la care
Romania este parte nu stabilesc o alta reglementare.
CAP.V
CALIFICAREA
1. DESPRE CALIFICARE
2. LEGEA DUPĂ CARE SE FACE CALIFICAREA
2. CALIFICAREA DUPĂ LEGEA FORULUI
3. CALIFICAREA DUPĂ LEX CAUSAE
1.DESPRE CALIFICARE
19
A califica situaţia conflictuală pe care trebuie să o rezolve ca făcând parte, prin
ipoteză, din frupa regulilor de capacitate, stare, familie, sau altă regulă. În materie de
stare, capacitate art.11 din lege trimite la legea naţională a persoanei, pentru condiţiile
de fond cerute pentru încheierea căsătoriei, art.18 din lege oferă soluţia legea
naţională comună a viitorilor soţi.
Fiecare regulă conflictulă arată legea care se alică situaţiei luată în considerare:
această lege poate fi a judecătorului ori legea unui stat străin. Indicaţia aceasta a
regulii conflictuale se numeşte trimitere. În materie de capacitate se face trimitere la
legea naţională (lex patriae); în materie de formă a actelor dreptul internaţional privat
român oferă mai multe soluţii:una din ele este regula cunoscută locus regit actum.
Problema calificării a fost formulată de Etienne Bartin care ia dat şi numele, termenul
fiind preluat în literatuira juridică.
Conform ideilor exprimate de acesta în prefaţa la “Studiile de drept internaţional
privat” constată că regulile de drept internaşional privat dominădiferitele legislaţii şi
nu depind de regulile interne.
Folosind termenul de lex causae autorii se refră la o lege care are legătură cu situaţia
conflictuală. Dar care este acea lege ? Ân funcţie de fiecare caz concret, judecătorul
descoperă acre dintre acele legi cârmuieşte efectiv situaţie conflictuală. Legea cauzei
este una din legile care au contact cu speţa printr-unul din elementele ei.
20
CAP. VI
RETRIMITEREA
DIP conţine regului ce indică judecătorului sau autorităţii care examinează un raport
cu element străin, legea pe care trebuie s-o aplice. Aceasta poate fi legea
română sau legea străină.
Termenul a fost folosit pentru prima oară de Rabbé într-o notă privitoare la procesul
Forgo. Procesul a vut loc în franţa spre finele secolului al-XIX-lea, după
care instanţele au început să-şi schimbe atitudinea în legătură cu
interpretarea trimiterii al dreptul străin. Pentru că abia de la afacerea
Forgo s-a născut întrebarea cum trebuie să înţelegem trimiterea la dreptul
străin.
1. regula de DIP din dreptul străin este identică cu regula conflictuală a instanţei şi în
acest caz nu apare nici o dificultate de ordin practic
2. regula de DIP străină la care face trimitere dreptul instanţei poate fi diferită de
regula română corespunzătoare şi soluţia nu va mai fi aceeaşi.
2.Formele retrimiterii
21
CAP.VII
FRAUDA LA LEGE
1.Noţiune
2.Elementele fraudei la lege
3.Sancţionarea fraudei la lege
1. Noţiune
Se poate întîmpla însă ca persoana să-şi schimbe domiciliul, reşedinţa, sau să-şi
aleagă un loc de încheiere a contractului urmărind scopul de a realiza condiţiile cerute
de regula de DIP, pentru a se aplica o alte lege decât cea normal competentă.
Persoana urmăreşte să scape de aplicarea legii sale naţionale imperative situaţie în
care ne găsim în faţa unei fraude la lege.
CAP.VIII
NORMELE DE APLICARE NECESARĂ
(loi de police, mandatory rules)
22
Normele de aplicare necesară sunt norme de drept material de drept civil,
procesual civil, penal în scopul de a proteja anumite grupuri sau persoane vulnerabile
cum ar fi consumatorii sau angajaţii ori interesul naţional.
CAP. IX
ORDINEA PUBLICĂ ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT
23
O concepţie interesantă cu privire la tema noastră este cea formulată de
Lerebours – Pigeonnière şi a continuatorului său Lousouarn, concepţie preluată dar
mai ales dusă dincolo de gîndirea iniţiatorului său de către Batiffol.8
Conform concepţiei lui Lerebours – Pigeonnière şi Lousouarn ordinea
publică reacţionează împotriva legii străine în două maniere diferite.
a) impotriva aplicării legii străine care nesocoteşte principiile de drept public sau
privat, sau privat comun al ţărilor civilizate, expresia moralei şi a adevărului
obiectiv pe care anumiţi autori le califică ca principii internaţionale, în exprimarea
sintetică a lui Lerebours – Pigeonniére, “în genere vizăm că legea străină este
contrară moralei şi dreptului natural”. Lagarde exprimînd acordul său cu teoria
rezumă totul într-un singur cuvînt “drept natural” cu precizarea că trebuie înţeles
lato sensu pentru că dreptul natural a fost direct implicat în naşterea teoriei
conflictelor de legi.
b) O a doua manieră de a acţiona a ordinii publice este de a îndepărta legea străină
când aplicarea sa, ca urmare a unei divergenţe în ceea ce privesc “les but moraux,
sociaux et économiques…” cauzează interesului francez un prejudiciu grav care
trebuie să prevaleze asupra comerţului internaţional şi al solidarităţii
internaţionale.9
24
1) Dispoziţiile legii starăine desemnate de regula de conflict nu sunt aplicabile, cînd
această aplicare antrenează o atingere a principiilor fundamentale ale ordinii
publice internaţionale a statului portughez ; 2) In acest caz, sunt aplicabile regulile
cele mai potrivite ale legislaţiei străine competente sau subsidiar, regulile
dreptului intern portughez”.
25
PARTEA SPECIALĂ
DIP arată că prin străin se înţelegea acea persoană care nu are cetăţenia statului pe al
teritoriul cărui se află.
26
sau teritoriu sînt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte
limitari a suveranitate”.
27
Strainii, persoane fizice si persoane juridice au, in conditiile legii, in fata
instantelor romane, aceleasi drepturi si aceleasi obligatii procedurale ca si persoanele
fizice de cetatenie romana si persoanele juridice romane.
Cetatenii straini beneficiaza in fata instantelor romane, in procesele privind
raporturile de drept international privat, de scutiri sau reduceri de taxe si alte
cheltuieli de procedura, precum si de asistenta juridica gratuita, in aceeasi masura si
in aceleasi conditii ca si cetatenii romani, sub conditia reciprocitatii cu statul de
cetatenie sau de domiciliu al solicitantilor.
CAPITOLUL II
STAREA ŞI CAPACITATEA PERSOANELOR ÎN DREPTUL
INTERNAŢIONAL PRIVAT
Statutele personale sunt legate de legislaţia locului de origine sau al domiciliului unei
persoane. Statutul personal are o putere “extrateritorială” în sensul că el urmează
persoana şi guvernează statutul său personal.
Există o regulă în DIP conform căreia definirea punctului de legătură este dat de
legea forului, determinarea cetăţeniei este guvernată de dreptul statului al cărzui
cetăţean este cel în cauză. Această absenţă de coordonare între legile asupra cetăţeniei
conduce la conflicte pozitive şi, uneori, la conflicte negative.
Conflictul pozitiv este dat de cumulul de cetăţenii. Acest cumul rezultă din faptul că
anumite state fac să depindă cetăţenia de jus sanguinis cum este cazul legii federale
eleveţiene asupra dobândirii sau poierderii cetăţeniei eleveţiene, 1952, în timp ce
altele aplică principiul jus soli (sistemul francez în special).cumulul de cetăţenii este
reglementat în diverse moduri în planul conflictelor de legi. Astfel se poate prefera:
-cetăţenia cea mai veche;
-cetăţenia primită ultima dată;
-ori se dă preferinţă acelei cetăţenii care coincide cu forul (soluţia clasică preferată şi
de TR Popescu-Dr.int.ptivat,tratat,Buc,1976,pag.108-109);
-sau se preferă aplicarea cumulativă a drepturilor naţionale în cauză, ceea ce conduce
la reţinerea de fapt a legii naţionale faţă de legea mai rstrictivă;
-se poate alege cetăţenia efectivă, adică aceea statului cu care persoana are legăturile
cele mai strânse.10
10
28
Conflictul negativ apare în situaţia apatrizilor şi a refugiaţilor:
-atunci când o persoanăeste apatridă, trebuie să se utilizeze un alt punct de legătură
decât cetăţenia; fie domiciliul, fie reşedinţa obişnuită sau forul (legătura cascadă);
-atunci când o persoană este refugiată cetăţenia sa nu-şi mai are sensul, motiv pentru
care art.12 din convenţia de la Geneva substituie criteriului legii naţionale,
domiciliul.
CAPITOLUL III
NORMA CONFLICTUALĂ CU PRIVIRE LA
FORMA ACTELOR JURIDICE
29
Testamentul trebuie să fie făcut în forma dictată de legea română şi anume în
forma olografă sau autentică. Legea nr.105/1992 referindu-se la întocmirea,
modificarea sau revocarea testamentului arată că sunt socotite valabile daca actul
respectă condiţiile de forma aplicabile, fie la data când a fost intocmit, modificat sau
revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricareia dintre legile urmatoare:
a) legea nationala a testatorului;
b) legea domiciliului acestuia;
c) legea locului unde actul a fost intocmit, modificat sau revocat;
d) legea situatiei imobilului ce formeaza obiectul testamentului;
e) legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a
bunurilor mostenite.
Un act făcut în străinătate conform legii străine competente după dreptul internaţional
privat român are forţa probantă în ţara noastră. În acest caz, ne găsim în faţa unei
probleme de efect internaţional al drepturilor şi se aplică regulile pe care le-am
studiat la capitolul conflictelor de legi în timp şi spaţiu. Numeroase texte din actele
normative interne şi din convenţiile internaţionale fac aplicarea acestei idei.
30
Actele pe care le încheie un străin în România în forma cerută de legea română
erau valabile conform vechiului text din al. 3 art. 2 cod civ. Actualmente
textul a fost abrogat prin apariţia legii române de drept internaţional privat,
fiind aplicabile dispoziţiile art.69 din lege.
6. Actele încheiate în România în altă formă decât aceea prevăzută de legea locului
CAPITOLUL IV
NORMA CONFLICTUALĂ CU PRIVIRE LA CONTRACTE
31
Originea veritabilă a autonomiei de voinţă trebuie căutată în lucrarile lui Charles
Dumoulin (1500-1566). Avocat în Parlamentul Parisului, Dumoulin şi-a imaginat
extinderea cutumei Parisului şi asupra bunurilor situate în afara jurisdictiei acestuia,
în materia regimului matrimonial al soţilor. În speţă în anul 1525, este vorba de
regimului matrimonial al bunurilor soţilor De Ganey care aveau bunuri pe întreg
teritoriul Franţei, într-o epocă dominată de fărâmiţarea feudală.
Voinţa expresă
32
de cereale care în mod tradiţional sunt supuse legii engleze, chiar dacă contractul nu
are nici o legătură cu această ţară. În aceeaşi situaţie se află şi contractul de transport
pe mare din reglementarea engleză la care părţile recurg din acelaşi motiv.
Mai este de semnalat de asemenea, faptul că, momentul alegerii este lăsat
liberei aprecieri al părţilor. Articolul 3 din Conv.de la Roma din 1980 precizează că
desemnarea legii se poate face în momentul încheierii contractului sau ulterior cu
condiţia de a nu prejudicia drepturile dobândite de terţi.
Părţile pot stabili în orice moment legea care să le guverneze contractul, pot
să stabilească o altă lege aplicabilă decât cea pe care au desemnat-o iniţial ca urmare
a aplicării acestui articol (articolul 3 n.n.) sau a acestei convenţii. Orice schimbare
intervenită în alegerea legii, după încheierea contractului, trebuie să nu afecteze
validitatea contractului prevăzută în articolul 9 sau să aducă atingere drepturilor
dobîndite de terţi.
12
33
Pentru a reţine existenţa unei opţiuni succesive, judecătorul va trebui să
evalueze o conduită concludentă şi univoca a părţilor.
O asemenea condiţie este îndeplinită în cazul în care părţile se pun de
acord, în actele lor pe care le susţin apoi, cu un drept pe care îl dovedesc a fi
aplicabil, chiar dacă sunt conştiente de existenţa a unui eventual conflict sau a unei
diferenţe între legile mai multor ţări.
Nu se va putea aviza o voinţă tacită pur şi simplu prin tăcerea părţilor :
dacă acestea nu se întâlnesc pentru a stabili o hotărâre în concret, judecătorul nu ar
putea, în absenţa circumstanţelor ulterioare , să reţină ca valabilă o alegere în
favoarea lui lex fori şi nici să dispună o revocare a alegerii precedente.
O soluţie identică este prezentă şi în legea română de drept internaţional
privat care în articolul 75 arată că :
“Părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei anumite părţi a
contractului”
CAPITOLUL V
DETERMINAREA LEGII APLICABILE ÎN CAZUL
ÎN LIPSA VOINŢEI EXPRIMATE DE PĂRŢI
Într-un mare număr de cazuri, părţile nu-şi exprimă voinţa cu privire la legea
aplicabilă contractului. Determinarea acesteia se face conform anumitor reguli pe
care le găsim în legea română de drept internaţional privat (cap.8) sau în articolul 4 al
Convenţiei de la Roma din 1980.
În primul rând, contractul este supus legii ţării cu care are legăturile cele mai
strânse.
În al doilea rând, exista o prezumţie generală, bazata pe conceptul "prestaţiei
caracteristice", creată pentru a identifica legea ţării cu care contractul are cele mai
strânse legături, împreună cu unele prezumţii speciale pentru două tipuri de contracte
(anumite contracte de consum şi contractele individuale de muncă).
În al treilea rând, există o prevedere care, inter alia, arată că prezumţia va fi
înlăturată dacă se dovedeşte ca acel contract are legături mai strânse cu legea altui
stat. Aceste prevederi urmăresc să combine siguranţa operaţiunii juridice cu
flexibilitatea oferită de normele cuprinse în convenţie, şi cu posibilitatea de a înlătura
aceste prezumţii, analizând aplicarea legii statului cu care contractul are cele mai
strânse legături.
Discuţiile anterioare subliniază dificultăţile inerente în procesul de schiţare
a legii aplicabile pentru contracte. Prima problemă care trebuie decisă este structura
legii. În mod cert o singură regulă nu poate să definească legea potrivită pentru
fiecare caz în parte. Mai mult, pentru diversitatea situaţiilor care apar în practică
trebuie să nu se dovedească a fi prea rigide. Multe alte considerente pot fi relevate
stabilirea unor reguli sau a unor prezumţii care să ducă în final la alegerea legii
potrivite să guverneze o anumită situaţie de fapt, un anumit raport contractual.
34
1. Principiul "celor mai strânse legături"
2. Prestaţia caracteristică
13
35
CAPITOLUL VI
PROBLEME DE COMPETENŢĂ IN
DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT
1.Competenţa jurisdicţională
2.Competenţa exclusivă a instanţele romane
3.Legea aplicabilă în procesele de drept internaţional privat
1.Competenţa jurisdicţională
1. pârâtul sau unul dintre piriti are domiciliul, resedinta sau fondul de comert in
Romania; daca piritul din strainatate nu are domiciliul cunoscut, cererea se introduce
la instanta domiciliului sau resedintei reclamantului din tara;
2. sediul piritului, persoana juridica, se afla in Romania; in sensul prezentului articol,
persoana juridica straina este socotita cu sediul in Romania si in cazul cind are pe
teritoriul tarii o filiala, o sucursala, o agentie sau o reprezentanta;
3. reclamantul din cererea de pensie de intretinere are domiciliul in Romania;
4. locul unde a luat nastere sau trebuia executata, fie chiar in parte, o obligatie
izvorita dintr-un contract, se afla in Romania;
5. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatii extracontractuale cu
efectele sale se afla in Romania;
6. statia feroviara sau rutiera, precum si portul sau aeroportul de incarcare sau
descarcare a pasagerilor sau marfii transportate se afla in Romania;
7. bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se afla in Romania;
8. ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri ramase de la acesta se afla in Romania;
9. imobilul la care se refera cererea se afla in Romania.
36
stare civila inregistrate in Romania, daca cel putin una dintre parti este cetatean
roman;
-procese referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului, cetatean roman cu
domiciliul in strainatate;
-declararea mortii prezumate a unui cetatean roman, chiar daca el se afla in strainatate
la data cind a intervenit disparitia. Pina la luarea unor masuri provizorii de catre
instanta romana, ramin valabile masurile provizorii luate de instanta straina;
-procese privitoare la ocrotirea in strainatate a proprietatii intelectuale a unei persoane
domiciliate in Romania, cetatean roman sau strain fara cetatenie, daca prin conventia
partilor nu s-a stabilit o alta competenta;
-procese dintre straini, daca acestia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice
privesc drepturi de care ei pot dispune, in legatura cu bunuri sau interese ale
persoanelor din Romania;
-procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave, precum si cele referitoare la
asistenta sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri in marea libera ori intr-un loc
sau spatiu nesupus suveranitatii vreunui stat, daca:
a) nava sau aeronava are nationalitatea romana;
-locul de destinatie sau primul port sau aeroport, unde nava sau aeronava a ajuns, se
gaseste pe teritoriul Romaniei;
-nava sau aeronava a fost sechestrata in Romania;
-piritul are domiciliul sau resedinta in Romania;
-falimentul sau orice alta procedura judiciara privind incetarea platilor in cazul unei
societati comerciale straine cu sediul in Romania;
5. desfacerea, anularea sau nulitatea casatoriei, precum si alte litigii dintre soti, cu
exceptia celor privind imobile situate in strainatate, daca, la data cererii, ambii soti
domiciliaza in Romania, iar unul dintre ei este cetatean roman sau strain fara
cetatenie;
37
In cazul in care instantele romane sint competente, potrivit dispozitiilor prezentului
capitol, si nu se poate stabili care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze
procesul, cererea va fi indreptata, potrivit regulilor de competenta materiala, la
Judecatoria sectorului 1 al municipiului Bucuresti sau la Tribunalul municipiului
Bucuresti. În caz de conexitate competenta instantelor romane, stabilita conform
preved.legiinr.105/92 nu este inlaturata prin faptul ca acelasi proces sau un proces
conex a fost dedus in fata unei instante judecatoresti straine.
CAPITOLUL VII
EFECTELE HOTĂRÂRILOR STRAINE
38
4.Competenţa în soluţionarea cererii de recunoastere
5.Executarea hotarârilor straine
39
2. Hotarirea incalca ordinea publica de drept international privat roman;
constituie un asemenea temei de refuz al recunoasterii incalcarea dispozitiilor art. 151
privitoare la competenta exclusiva a jurisdictiei romane;
3. Procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarâre, chiar nedefinitiva, a
instantelor romane sau se afla in curs de judecare in fata acestora la data sesizarii
instanţei straine.
CAPITOLUL VIII
ARBITRAJUL DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT
40
1. Convenţia de arbitraj
2. Clauza compromisorie
3. Compromisul
4. Legea aplicabila convenţiei de arbitraj
5. Recunoaşterea si executarea hotaririlor arbitrale străine
6. Convenţiile internaţionale privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale
străine
2. Clauza compromisorie
3. Compromisul
Se numeşte compromis actul prin care părţile cad de acord ca litigiul ivit între
ele să nu fie supus jurisdicţiei ordinare, ci unui arbitraj, specificând şi condiţiile în
care va statua arbitrajul astfel desemnat.
PROCEDURA ARBITRALĂ
41
Se caracterizează prinţi-o mare supleţe, concretizata, printre altele, in
prerogativa pârtilor de a stabili ele insele (in anumite limite) regulile
procedurale, prerogativa a cărei întindere diferă după cum este vorba de
arbitrajul ad-hoc sau de un arbitraj instituţionalizat.
Desfăşurarea procedurii de arbitraj in bune condiţii este ferm garantata
prin accentul care se pune pe respectarea riguroasa a drepturilor apărării, parte
integranta a ordinii publice internaţionale; sancţiunea nerespectarii dreptului
la apărare aparţine domeniului recunoaşterii si executării sentinţelor arbitrale, fiind
exercitate de către jurisdicţiile ordinare in cadrul procedurii de
exequator.
Convenţia europeana de la Geneva recomanda pârtilor sa insereze in
convenţia lor de arbitraj cel puţin indicarea locului unde urmează sa se tina
arbitrajul, precum si modul de arbitrare (arbitrajul ad-hoc sau arbitrajul
institutionalizat.
42
• Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine de la
New York din 1958 (ţara noastră este parte din 1961)
• Convenţia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative
la investiţii între state şi persoane ale altor state;
43