Sfântul Nicolae din Mira[a] 

(în mod tradițional 15 martie 270 - 6 decembrie 343),[1][2][b] cunoscut și

sub numele de Nicolae de Bari, a fost un episcop creștin timpuriu al orașului maritim antic
grecesc Mira din Asia Mică (greacă veche Μύρα, orașul modern Demre, Turcia) în timpul Imperiului
roman.[5][6] Datorită numeroaselor minuni atribuite mijlocirii sale, el este cunoscut și sub numele
de Nicolae făcătorul de minuni. Sfântul Nicolae este patronul: marinarilor, negustorilor, arcașilor,
hoților care regretă, copiilor și studenților din diverse orașe și țări din Europa. Reputația sa a evoluat
în rândul credincioșilor, așa cum era obișnuit pentru sfinții creștini timpurii, iar legendarul său obicei
de a da daruri secrete a dat naștere modelului tradițional al lui Moș Crăciun („Sfântul Nicu”)
prin Sinterklaas.
Se știe foarte puțin despre istoricul Sfânt Nicolae. Cele mai vechi relatări ale vieții sale au fost scrise
la secole după moartea sa și conțin multe elaborații legendare. Se spune că s-a născut în portul
grecesc din Patara, regiunea Licia din Asia Mică din părinți creștini înstăriți.[7] Într-unul dintre primele
incidente atestate și cele mai faimoase din viața sa, se spune că a salvat trei fete de la a fi forțate să
se prostitueze, aruncând un sac de monede de aur pe fereastra casei lor în fiecare seară timp de
trei nopți, pentru ca tatăl lor să poată plăti o zestre pentru fiecare dintre ele. Alte povești timpurii
povestesc despre el calmând o furtună pe mare, salvând trei soldați nevinovați de executarea
greșită și tăind un copac stăpânit de un demon. În tinerețe, se spune că a făcut un pelerinaj
în Egipt și în zona Palestinei. La scurt timp după întoarcerea sa, a devenit episcop de Myra. Ulterior
a fost aruncat în închisoare în timpul persecuției lui Dioclețian, dar a fost eliberat după ascensiunea
lui Constantin. O listă timpurie îl face participant la Primul Consiliu de la Niceea în 325, dar nu este
menționat niciodată în nicio scriere de către persoane care erau de fapt la consiliu. Legendele târzii,
nefondate, susțin că el a fost caterisit temporar și a fost întemnițat în timpul Consiliului pentru că a
pălmuit pe ereticul Arie. O altă legendă celebră târzie povestește cum a înviat trei copii, care au fost
uciși și murați în saramură de un măcelar care plănuia să-i vândă ca carne de porc în timpul unei
foamete.
La mai puțin de 200 de ani de la moartea lui Nicolae, Biserica "Sf. Nicolae" a fost construită în Mira
sub ordinele lui Teodosie al II-lea peste locul bisericii, unde a servit ca episcop, iar rămășițele lui
Nicolae au fost mutate într-un sarcofag din acea biserică. În 1087, în timp ce locuitorii greci
creștini din regiune erau subjugați de nou-sosiții turci selgiucizi musulmani , și la scurt timp după ce
biserica lor a fost declarată în schismă de către Biserica Catolică, un grup de comercianți din orașul
italian Bari a îndepărtat majoritatea osemintelor lui Nicolae din sarcofagul său din biserică, fără
autorizație, și le-au adus în orașul natal, unde sunt acum consacrate în Basilica di San Nicola.
Fragmentele osoase rămase din sarcofag au fost îndepărtate ulterior de marinari venețieni și duse
la Veneția, în timpul Primei cruciade. Se spune că moaștele sale din Bari emană o substanță apoasă
miraculoasă, cunoscută sub numele de "mană" sau "mir", pe care unii membri ai credincioșilor o
consideră că posedă puteri supranaturale.

Cuprins

 1Biografie
 2Lăcașe de cult
o 2.1În România
 3Legenda
o 3.1Sărbători
 4Moaștele
 5Imaginea lui Moș Nicolae în universul copiilor
 6Referințe
 7Bibliografie
 8Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]
Toate elementele biografice sunt târzii și îndoielnice. Sfântul Nicolae de Mira este menționat pentru
prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; nu era vorba de vreo pomenire ca atare a
sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel
Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6
decembrie pomenește tocmai această vedenie.
Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului
Nicolae de Mira Liciei.
Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din Legenda aurea a lui Iacob de
Voragina, scrisă în 1264.
Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident, o dată cu Nicolae
I († 867), papa Romei, care zidește, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat
patronului său.
În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident: Othon al III-lea,
în Germania, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), căreia îi dă ca hram pe
sfântul Nicolae.
Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciații aduceau moaște din
Răsărit, și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui sfânt răsăritean, își
luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciații din Bari (în Italia) au adus cu ei moaștele sfântului
Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneției a zidit două biserici, una
în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneția, în care să așeze moaștele. Se păstrează
două diplome ale acestui episcop, precum și numele celor șaizeci și doi de bărbați care aduseseră
moaștele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de
Bari și Nicolae de Veneția au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa
Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru
pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.

O icoană modernă de metal a Sf. Nicolae, a artistului bulgar Gheorghi 'Ciapa' Ciapkanov, reprezentându-l pe protectorul pescarilor ținând un

pește. Icoana se găsește la Casa "Gilbert" din Stanley, Insulele Falkland/Malvine.

După încreștinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul
agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că rușii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită
diasporei rusești de la Bari. Aici, rușii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul și
ospiciul. Legenda aurea a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc.
În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărțile de slujbe de la mănăstirea "Sfântul Trudo" (orașul
belgian Saint-Trond). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) și în
vreo patruzeci de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaștele sfântului Nicolae
ajung la catedrala din Canterbury, iar cultul sfântului începe să se răspândească, datorită influenței
de pe continent.
Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de
Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din
Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea
cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului
Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de
a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului
Nicolae, precum China.
Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei franțuzești Lorena,
precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca
protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în
special, al copiilor mici.