Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
1Biografie
2Lăcașe de cult
o 2.1În România
3Legenda
o 3.1Sărbători
4Moaștele
5Imaginea lui Moș Nicolae în universul copiilor
6Referințe
7Bibliografie
8Legături externe
Biografie[modificare | modificare sursă]
Toate elementele biografice sunt târzii și îndoielnice. Sfântul Nicolae de Mira este menționat pentru
prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; nu era vorba de vreo pomenire ca atare a
sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel
Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6
decembrie pomenește tocmai această vedenie.
Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului
Nicolae de Mira Liciei.
Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din Legenda aurea a lui Iacob de
Voragina, scrisă în 1264.
Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident, o dată cu Nicolae
I († 867), papa Romei, care zidește, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat
patronului său.
În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident: Othon al III-lea,
în Germania, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), căreia îi dă ca hram pe
sfântul Nicolae.
Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciații aduceau moaște din
Răsărit, și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui sfânt răsăritean, își
luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciații din Bari (în Italia) au adus cu ei moaștele sfântului
Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneției a zidit două biserici, una
în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneția, în care să așeze moaștele. Se păstrează
două diplome ale acestui episcop, precum și numele celor șaizeci și doi de bărbați care aduseseră
moaștele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de
Bari și Nicolae de Veneția au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa
Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru
pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.
O icoană modernă de metal a Sf. Nicolae, a artistului bulgar Gheorghi 'Ciapa' Ciapkanov, reprezentându-l pe protectorul pescarilor ținând un
După încreștinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul
agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că rușii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită
diasporei rusești de la Bari. Aici, rușii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul și
ospiciul. Legenda aurea a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc.
În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărțile de slujbe de la mănăstirea "Sfântul Trudo" (orașul
belgian Saint-Trond). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) și în
vreo patruzeci de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaștele sfântului Nicolae
ajung la catedrala din Canterbury, iar cultul sfântului începe să se răspândească, datorită influenței
de pe continent.
Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de
Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din
Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea
cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului
Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de
a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului
Nicolae, precum China.
Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei franțuzești Lorena,
precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca
protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în
special, al copiilor mici.