Sunteți pe pagina 1din 3

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E nr. ____
din 2021
Chișinău

Cu privire la eliberarea păcurii din rezervele de stat


-----------------------------------------------------------
În temeiul art. 10 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) și art. 26 alin. (1) din
Legea nr. 104/2020 cu privire la rezervele de stat și de mobilizare (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.178-179, art.332), precum și în scopul
soluționării situației excepționale – situație de alertă pe piața gazelor naturale din
Republica Moldova, Guvernul HOTĂRĂȘTE:

1. Agenţia Rezerve Materiale va elibera din rezervele de stat, cu titlu de


deblocare, către S.A. „Termoelectrica” cantitatea de 16 500 tone de păcură.

2. Ministerul Afacerilor Interne, la elaborarea proiectului bugetului de stat


pentru anul 2022, va înainta propuneri Ministerului Finanțelor privind alocațiile
necesare pentru completarea rezervei de stat cu cantitatea de păcură eliberată.

3. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina


Ministerului Afacerilor Interne.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial


al Republicii Moldova.

Prim-ministru NATALIA GAVRILIȚA

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne Ana Revenco

Ministrul finanțelor Dumitru Budianschi


NOTĂ INFORMATIVĂ
la proiectul hotărârii Guvernului cu privire
la eliberarea păcurii din rezervele de stat

1. Denumirea autorului şi, după caz, a participanţilor la elaborarea proiectului


Proiectul a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne.
2. Condiţiile ce au impus elaborarea proiectului şi finlităţile urmărite
Proiectul a fost elaborat în temeiul art. 10 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) și art. 26
alin. (1) din Legea nr.104/2020 cu privire la rezervele de stat și de mobilizare, a Deciziei
Prim-ministrului nr. 57/2021, precum și în conformitate cu procesul-verbal nr.12-53-242-
7749 din 13.10.2021 al ședinței Comisiei pentru Situaţii Excepționale a Republicii
Moldova prin care a fost constatată apariția situației excepționale – situație de alertă pe
piața gazelor naturale din Republica Moldova.
Scopul proiectului constă în intervenirea statului pentru soluționarea situației
excepționale create pe piața gazelor naturale, asigurării securității energetice a țării și
protecției populației.
Din cauza situației de criză privind livrarea gazelor naturale în Republica Moldova,
S.A. ”Termoelectrica” a fost trecută la arderea păcurii. În acest sens, reieșind din faptul că
la data de 15 octombrie 2021, S.A. „Termoelectrica” a epuizat stocul disponibil personal
de păcură, pentru a nu stopa procesul tehnologic de producere a energiei electrice și
termice, Comisia pentru Situații Excepționale a decis eliberarea cantității de 16500 tone de
păcură din rezervele de stat, care va permite menținerea procesului tehnologic de asigurare
a populației cu energie electrică și termică.
Conform proiectului, Agenția Rezerve Materiale va elibera din rezervele de stat către
S.A. „Termoelectrica”, cu titlu de deblocare, cantitatea de 16 500 tone de păcură. Arderea
păcurii eliberate va permite asigurarea populației și instituțiilor importante cu carater social
(grădinițe, spitale, școli, etc.) cu energie electrică, dar și agent termic în perioada rece a
anului.
Arderea păcurii din rezervele de stat asigură procesul de livrare a agentului termic și
electric beneficiarilor de serviciile S.A. „Termoelectrica”, fapt ce permite menținerea unui
tarif stabil pentru consumatori și economisirea gazelor naturale, fără a fi ridicate tarifele
achitate de populație.
Conform evidenței prețul păcurii eliberate din rezervele de stat este de 51659435,28
lei. Însă, în situația crizei energetice la nivel mondial, se atestă o creștere rapidă și
necontrolată a prețurilor la produsele petroliere. Prin urmare, este dificilă stabilirea prețului
de reintregire a stocului din rezervele de stat cu păcură, acesta fiind determinat și de
serviciile de transport, transbordare, descărcare, stocare etc. (pentru transportarea cantității
care să asigure completarea rezervelor de stat cu cantitatea eliberată sunt necesare
estimativ 11-13 garnituri de tren).
Având în vedere că achiziționarea, transportarea și stocarea păcurii este de durată,
procesul dat nu este real a fi realizat în anul 2021. În acest context, conform avizului
Ministerului Finanțelor, la elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2022
Ministerul Afacerilor Interne va înainta propuneri privind alocațiile necesare pentru
completarea rezervei de stat cu cantitatea de păcură eliberată.
3. Descrierea gradului de compatibilitate pentru proiectele care au ca scop
armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene
Proiectul nu are ca scop armonizarea legislației naționale cu legislaţia Uniunii
Europene.
4. Principalele prevederi ale proiectului şi evidenţierea elementelor noi
Proiectul are drept scop eliberarea cantității de 16 500 tone de păcură din rezervele de
stat către S.A. „Termoelectrica” pentru asigurarea populației cu agent termic și energie
electrică, iar la elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2022 Ministerul
Afacerilor Interne va înainta propuneri Ministerului Finanțelor privind alocațiile necesare
pentru completarea rezervei de stat cu cantitatea de păcură eliberată.
5. Fundamentarea economico-financiară
Implementarea prevederilor prezentului proiect necesită alocarea mijloacelor
financiare din bugetul de stat pentru anul 2022.
6. Modul de încorporare a proiectului în cadrul normativ în vigoare
Aprobarea proiectului nu va genera modificări sau ajustări a cadrului normativ în
vigoare.
7. Avizarea şi consultarea publică
În scopul respectării prevederilor Legii nr. 239/2008 privind transparenţa în procesul
decizional, proiectul este plasat pe pagina-web oficială a Ministerului Afacerilor Interne și
pe portalul guvernamental www.particip.gov.md.
Proiectul a fost avizat de către Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor și
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
8. Expertiza juridică
Proiectul a fost supus expertizei juridice.
9. Expertiza anticorupție
Proiectul a fost transmis pentru efectuarea expertizei anticorupție.

Secretar de stat Serghei DIACONU