ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

,,ALEXANDRU CEL BUN”

REFERAT

Chişinău, 2021
 ACADEMIA MILITARA A FORTELOR ARMATE
FACULTATEA ȘTIINȚE MILITARE
CATEDRA COMUNICAȚII ȘI INFORMATICĂ

TEMA: Tipurile de generații a sistemului GSM.

Referat

Autor:

Soldat clasa III: MARDARI Aleftina

Conducător:
Verificat: maior TIMERCAN Fiodor

Chișinău 2021

Cuprins
Introducere..........................................................................................................................................5
Capitolul 1............................................................................................................................................6
1.1 Dezvoltarea rețelelor și sistemelor de telefonie celulară.................................................................6
1.2 Sistemul de telefonie celulară GSM................................................................................................7
1.3 Generații de sisteme de comunicații mobile.................................................................................10
Capitolul 2..........................................................................................................................................14
2.1 Sistemul G.S.M.............................................................................................................................14
2.2 Arhitectura rețelei GSM................................................................................................................14
Bibliografie.........................................................................................................................................18
Lista abrevieri
 Introducere

Organizarea comunicațiilor - reprezintă un ansamblu de activități tehnico-organizatorice

realizate de către specialiști în domeniul comunicațiilor și tehnologiilor informaționale care
elaborează căile de transmitere a informațiilor și cooperare dinte structurile (subunitățile) de
execuție cu eșalonul superior la nivelul tactic, operativ și strategic.
Pentru realizarea rapidă și stabilă de transmitere a informației noi avem nevoie de
flexebilitatea a mijlocalelor de transmitere a datelor.
Reţeaua de telecomunicaţii este acest sistem global de echipamente şi mijloace de
comunicare la distanţă între utilizatori diferiţi, care schimbă între ei informaţii de orice natură şi
emise în orice formă utilizabilă: materiale scrise sau tipărite, imagini fixe sau mobile, cuvinte,
muzică, semnale de control al unor mecanisme, date.
Rețea de telecomunicații este necesară pentru realizarea și existența a sistemului de
comunicații – care reprezintă un ansamblu de mijloace întrunite sub o conducere unică și cu misiuni
precise stabilite la locul anumit pentru realizarea misiunilor cu eficiență maximă.
 Capitolul 1
Sisteme de telefonie celulară

1.1 Dezvoltarea rețelelor și sistemelor de telefonie celulară

Evoluţia comunicaţiilor mobile se confundă, în mare măsură cu evoluţia
radiocomunicaţiilor. Astfel, transmisiile de mesaje între nave şi uscat sau între nave reprezentau o
practică obişnuită chiar şi înaintea primului război mondial.
Totuşi, dezvoltarea intensă a comunicaţiilor mobile se realizează doar după apariţia
circuitelor integrate şi miniaturizarea realizată în domeniul componentelor, deci după crearea
condiţiilor de miniaturizare a echipamentelor şi după realizarea unor surse de alimentare fiabile şi cu
dimensiuni relativ reduse. Pentru realizarea unor reţele de dimensiuni mari, cu mulţi utilizatori,
având la dispoziţie o bandă de frecvenţe limitată, s-a trecut la folosirea acoperirii celulare.
Sistemele celulare de comunicaţii mobile celulare au fost dezvoltate, până în prezent, în trei
generaţii distincte:
 Generaţia 1 (1G) - destinată să ofere un singur serviciu, cel vocal, cuprinde sisteme ca NMT,
AMPS, TACS etc. şi a apărut cu începere din 1980. Erau sisteme cu prelucrarea analogică a
semnalului, funcţionând în benzile de 450 MHz sau de 800-900 MHz. În prezent sistemele de
generaţia 1 sunt la finalul „carierei", fiind scoase din exploatare în multe dintre ţările în care au
funcţionat.
 Generaţia 2 (2G) - a fost iniţial destinată să ofere servicii vocale, având în acelaşi timp şi o
capacitate limitată pentru serviciile de transmisii de date, cu viteză relativ redusă. Sunt sisteme
cu prelucrare digitală a semnalului, cu funcţionare în benzile de 900 MHz şi 1800 MHz. Ca
exemple de astfel de sisteme sunt GSM, D-AMPS etc. Primele sisteme GSM au fost introduse în
exploatare în 1991. Sistemele 2G sunt în prezent la „apogeul" dezvoltării lor.
 Generaţia 3 (3G) - oferă viteze de transmisie sporită, de până la 2 Mbit/s (în unele variante până
la 8 Mbit/s) şi prezintă posibilităţi multiple pentru servicii multimedia de calitate şi pentru
operare în medii diferite. La nivel mondial, 3G este desemnat şi ca EVIT-2000, iar varianta
dezvoltată în Europa este denumită UMTS. La baza dezvoltării 3G se află sistemele 2G. Astfel,
 GSM în variantele 2 şi 2+ vor fi treptat integrate în 3G, dezvoltarea UTRA fiind realizată tocmai
pornind de la interfaţa GSM. între diferitele sisteme 3G se încearcă, în prezent, realizarea unei
compatibilităţi cât mai bune.

1.2 Sistemul de telefonie celulară GSM

Conceptul de telefonie celulară propus şi introdus deBell Labs a fost revoluţionar pentru
dezvoltarea CM.1
Principiul reţelei celulare: fiecărei arii hexagonale marcată cu o literă i se alocă o frecvenţă
purtătoare.Topologia reţelei face să nu apară arii vecine funcţionând pe aceeaşi frecvenţă.
La trecerea utilizatorului mobil dintr-o celulă în alta, el este preluat de staţia vecină.

Figura 2.2.2.1 Conceptul telefoniei celulară

O reţea GSM este compusă din mai multe entităţi funcţionale, fiecare având o funcţie şi o
interfaţă specifică. Reţeaua GSM poate fi divizată în trei subsisteme mari:
 Staţiile mobile (MS), utilizate de abonaţi;
 Staţiile de bază (BSS- Base Station Subsystem), care controlează legatura radio cu
mobilele;
 Subsistemul de reţea, (NS- Network Subsystem, a cărui parte principală este centrul de
comutaţie mobilă (MSC- Mobile services&Swiching Center), care realizează
comutaţia apelurilor între mobil şi alte posturi fixe sau mobile precum şi
managementul mobilităţii.

1
CM – comunicații mobile
 Centrul de operare şi mentenanţă OMC supraveghează buna desfăşurare a operaţiilor şi
funcţionarea reţelei. Staţia mobilă şi staţia de bază comunică prin interfaţa Um, cunoscută şi ca
interfaţă radio (air interface sau radio link). Subsistemul staţiei de bază comunică cu MSC prin
interfaţa A.

Staţia mobilă.
Staţia mobilă GSM constă din echipamentul mobil (terminalul) şi o cartelă numită
Subscriber Identity Module (SIM). Aceasta din urmă dă abonatului mai multă mobilitate, în sensul
că poate avea acces la serviciile la care s-a abonat indiferent de aparatul pe care îl foloseşte.
Echipamentul mobil este unic identificat prin codul său IMEI (International Mobile
Echipament Identity). Cartela SIM conţine un cod denumit IMSI (International Mobile Subscriber
Identity) folosit pentru identificarea abonatului în sistem, o cheie secretă pentru autentificare şi alte
informaţii. Codurile IMEI şi IMSI sunt independente, asigurând astfel deplina mobilitate. Cartela
SIM poate fi protejată de folosirea neautorizată printr-o parolă sau un număr de identificare
personal.
Subsistemul staţiei de bază.
Subsistemul staţiei de bază este compus din două părţi: BTS (Base Transreceiver Station) şi
BSC (Base Station Controller). Acestea comunică între ele prin interfaţa standardizată Abis.
BTS conţine echipamentele radio de emisie-recepţie ce definesc o celulă şi conduce protocolul
legăturii radio cu mobilul. Într-o zonă urbană mare, vor fi potenţial mai multe BTS în folosinţă, ceea
ce necesită ca acestea să fie robuste, fiabile, portabile şi de costuri mici.
BSC asigură managementul resurselor radio pentru una sau mai multe BTS. Se ocupă de setarea
canalelor, salturile de frecvenţă, preluări. BSC asigură conexiunea între staţia mobilă şi MSC.
Subsistemul staţiilor de bază are două componente funcţionale:
 Stația de bază, formată din unul sau mai multe echipamente de emisie – recepție;
 Controlul stațiilor de bază, BCS.
 Controlorul Subsistem
staţiilor de reţea
bază

Interfaţa Um Interfaţa Abis Interfaţa A

Staţii mobile Staţii de bază

Fig. 1. 4 Subsistemul staţiilor de bază

Subsistemul de reţea

Componenta centrală a subsistemului de reţea este centrul de comutaţie pentru serviciile

mobile MSC. Acestea se comportă ca un nod de de comutaţia normal pentru ISDN şi furnizează în
plus toate serviciile necesare pentru a servi un abonat, cum ar fi înregistrarea, autentificarea,
localizarea periodică, preluările şi rutina de apel a unui abonat ce se deplasează. Serviciile sunt
furnizate în conjuncţie cu mai multe entităţi funcţionale, care formează împreună subsistemul de
reţea. Registrul pentru abonaţii locali HLR (Home Location Register), şi cel pentru cei aflaţi
temporar în zona de acoperire VLR (Visuitor Location Register), împreună cu MSC furnizează
posibilitatea de mobilitate a GSM. HLR conţine toate informaţiile administrative ale fiecărui abonat
împreună cu locaţia curentă a mobilului. Există un singur HLR pe reţea GSM, dar acesta poate fi
implementat şi ca bază de date distribuită.

VLR conţine informaţii administrative selectate din HLR, necesare pentru controlul
apelului şi furnizarea serviciilor, pentru fiecare mobil localizat curent în aria deservită de VLR.
MSC nu conţine nici o informaţie referitoare la un abonat particular, aceste date fiind înscrise în
registrele de locaţie. Registrul de identitate a echipamentelor EIR (Equipment Identity Register)
este o bază de date care conţine o listă a echipamentelor valide din reţea, unde fiecare staţie mobilă
este identificată de un cod internaţional IMEI. Un cod IMEI este marcat ca invalid dacă este
reclamat furtul aparatului sau nu este tipul aprobat. Centrul de autentificare AuC (Authentification
Center) este o bază de date protejată care înregistrează o copie a cheii secrete din cartela SIM a
fiecărui abonat şi care este utilizată pentru autentificarea şi criptarea informaţiei transmise pe canalul
radio.

Semnalizările în reţea

Transmisia de voce sau date, de o calitate impusă, printr-o legătură radio, reprezintă doar o
parte a funcţiilor unui sistem celular. Deoarece aria geografică acoperită de reţea este divizată în
celule mai mari sau mai mici, este necesară implementarea unui mecanism de preluare (handover).
De asemenea, faptul că mobilul se poate deplasa liber în teritoriul GSM naţional şi internaţional cere
înregistrări, autentificări, rutine de apel şi actualizarea continuă a informaţiilor privind localizarea
terminalelor existente în reţeaua GSM. În consecinţă, reţeaua desfăşoară un trafic intens cu
informaţii de semnalizare şi control. Protocolul de semnalizare în GSM este structurat pe trei nivele,
ca în figura 3.2, respectând modelul de referinţă OIS.

 Nivelul 1 este nivelul fizic, care utilizează resursele radio, adică frecvenţele şi
intervalele temporale (canale fizice). El include partea TDMA pentru interfaţa radio şi respectiv
partea MTP (Message Transfer Part), pentru legătura cu subsistemul de reţea.
 Nivelul 2 este nivelul legăturii de date. Pentru interfaţa Um, nivelul legătură de date
este ovariantă modificată a protocolului LAPD utilizat în ISDN, numit protocol LAPDm, (Link
Acces Protocol for Dm). Prin interfaţa A este folosit protocolul CCITT nr. 7, iar comanda legăturii
este realizată de protocolul SCCP (Signalling Connection Control Part).
 Nivelul 3 (nivelul de reţea) al protocolului de semnalizare GSM se subdivide în trei
subnivele:
- gestiunea resurselor radio RR (Radio Resource management), care controlează
activarea , mentenanţa şi dezactivarea canalelor radio, inclusiv preluările;
- gestiunea mobilităţii MM (Mobility Management), care are în evidenţă reînnoirea datelor
privitoare la localizare şi procedurile de înregistrare, ca şi securitatea şi autentificarea;
- gestiunea conexiunii CM (Conection Management), care se ocupă de controlul general al
apelurilor, similar recomandării CCITT Q. 391, şi are sub control serviciile suplimentare şi serviciul
de mesaje scurte (SMS).
Semnalizarea dintre diferite entităţi din parte fixă a reţelei, ca şi dintre HLR şi VLR, este
asigurată prin MAP (Mobile Application Part).
 1.3 Generații de sisteme de comunicații mobile
Prima generație (1G)
Standardele reprezentative pentru această generație sunt: AMPS (Advanced Mobile Phone
Service), NMT (Nordic Mobile Telephony system) și TACS (Total Access Communication
System). Acestea utilizau modulația analgică de frecvență (MF), accesul multiplu cu diviziune de
frecvență (FDMA) și asigurau duplexul prin divizare în frecvență (FDD). Decizia de transfer al
comunicațiilor, atunci când era cazul, se lua la nivelul stației de bază.
Standardul AMPS a fost finalizat în 1969. Inițial, se utilizau celule cu raza de cca 12 km
în zone urbane și de cca 40 km în zone rurale. Când se adăugau celule noi, distribuția canalelor
radio pe celule trebuia refăcută pentru evitarea interferențelor. Tehnologia analogică de
implementare nu a permis rezolvarea adecvată a constrângerilor de capacitate de trafic și de
securitate a comunicațiilor.
Standardul NMT a fost implementat începând cu 1981, în două benzi de frecvență: 450
MHz și 900 MHz. În timp, banda de 450 MHz a fost eliberată, iar cea de 900 MHz a fost reutilizată
pentru implementarea sistemelor digitale din a doua generație. Celulele aveau raze între 2 și 30 km.
Accesul multiplu și duplexul erau realizate tot prin diviziune de frecvență.
Standardul TACS este identic cu AMPS, dar este implementat în banda de 900 MHz,
ca și NMT900. AMPS original era implementat în banda de 850 MHz, deoarece banda de
900 MHz este alocată altor servicii în zona americană.
A doua generație (2G)
Sistemele de comunicații mobile din a doua generație au fost implementate începând cu
anul 1990 și au utilizat tehnologii digitale.
Avantajele transmisie digitale sunt multiple:
- lățimea
benzii necesare de frecvență este mult mică și, ca urnare, în aceeași bandă de radiofrecvență alocată
sistemului, se pot defini mai multe canale; capacitatea de trafic crește considerabil;
- o parte din
erorile de transmisie pe canalul radio pot fi eliminate la recepție utilizând coduri detectoare și
corectoare de erori;
- informația
digitală poate fi codificată, eliminând posibilitatea receptării ei de persoane neautorizate;
 - accesul
utilizatorilor în sistem poate fi permis numai dacă aceștia trec cu succes un proces de autentificare,
deci se elimină posibilitatea utilizării ilegale a resurselor de comunicație;
Standardul GSM a fost elaborat în anii 1980 la nivelul Uniunii Europene.
Sistemele GSM asigură transmisia (digitală) a semnalului vocal și transmisii de text,
permite roaming internațional, oferă servicii fără abonament. Inițial, standardul a fost definit în
banda de 900 MHz, unde ocupă două segmente de câte 25 MHz. Canalul de radio frecvență are
lățimea de 200 kHz și pe el sunt definite cadre de timp de câte 8 ferestre. Dimensiunea celulelor
variază într-un domeniu extreme de larg: câteva zeci de metri și 35 km, motiv pentru care celulele
GSM se denumesc suplimentar ca fiind macrocelule, microcelule, picocelule, femtocelule.
Standardul D-AMPS constă, în esență, în definirea a trei ferestre de timp pe fiecare
purtătoare de radiofrecvență a AMPS. Avantajul major al introducerii în acest fel a tehnologiei
digitale constă în faptul că infrastructura de comunicație a AMPS este refolosită în întregime, astfel
că trecerea la tehnologie digitală se face cu costuri minime. Sunt folosite în continuare și vechile
canale analogice, interferența dintre comunicațiile analogice și cele digitale fiind redusă.
DECT (Digital Enhanced Cordless Telecommunications) este un standard dezvoltat inițial
pentru înlocuirea printr-o conexiune radio a cordonului de legătură dintre ansamblul
microfon/difuzor al unui telefon clasic și partea fixă de echipament conectată la linia telefonică.
Sistemele DECT sunt implementate în banda de 1800 MHz în zona europeană, dar există aplicații în
alte benzi pentru alte zone geografice.
Principalele limitări ale sistemelor 2G sunt următoarele:
- valoare
mică a vitezei de transmisie. Standardele 2G au fost definite pentru a prelua eficient trafic vocal.
Aplicațiile de transmisii de date nu pot utiliza decât viteze de transmisie uzuale pentru voce, adică
cel mult 10 kb/s;
ineficiența comunicațiilor cu rețeaua Internet. Tehnica de comutare de circuite utilizată
de sistemele 2G este adecvată comunicațiilor vocale, dar este total ineficientă pentru transmisii de
date.
posibilități de roaming limitate. Deși s-a intenționat, nu s-a reușit în final să se elaboreze
un standard unic pentru sistemele din generația a doua. Ca urmare, roaming-ul internațional nu se
poate realiza decât între anumite rețele, cele implementate potrivit aceluiași standard.
A treia generație (3G)
Standardele pentru cea de-a treia generație de sisteme de comunicații mobile au fost elaborate cu
scopul de oferi utilizatorilor servicii de voce și date de înaltă calitate și au fost facilitate de
progresele tehnologice din domeniile microelectronicii și tehnicii de calcul. Uniunea Internaționlă
de Telecomunicații a stabilit ca limite minime pentru viteza de trasmisie a datelor în sistemele 3G
valorile de 144 kb/s pentru utilizatorii cu mobilitate mare și de 2 Mb/s pentru utilizatorii cu
mobilitate mică.
Actualmente există 3 standarde: UMTS, cdma2000 și TSCDMA.
UMTS (Universal Mobile Telecommunication System – Sistem universal de
telecomunicații mobile) sau W-CDMA (Wideband CDMA – Sistem CDMA de bandă largă) a fost
dezvoltat pe baza specificațiilor GSM prin modificarea tehnicii de acces multiplu și creșterea lățimii
de bandă a canalului de la 200 KHz la 5 MHz. Benzile de frecvență alocate sunt 1885-2025 pentru
sensul mobil – stație de bază și 2110-2200 MHz pentru sensul opus.
Cdma2000 este o adaptare a standardului cdmaOne la cerințele impuse de ITU pentru
sistemele 3G și, de aceea, este implementat cu precădere în S.U.A. și Coreea de Sud
TD-SCDMA (Time Division Synchronous CDMA – Sistem CDMA cu sincronizare în
timp) este un standard definit special pentru zona Chinei și include multe caracteristici ale UMTS.
Sistemele 3G au crescut substanțial calitatea comunicațiilor vocale și au oferit servicii de
transmisii de date de mare viteză pentru aplicații extrem de diverse.
Sistemele 3G au și unele limitări:
- datorită tehnicii CDMA de acces multiplu, dimensiunea celulei și viteza maximă de
deplasare a mobilului devin dependente de viteza de transmisie;
- consumul energetic al terminalului mobile este mai mare, deci timpul de viață al
bateriei de alimentare este mai mic;
- sistemul de comunicație este mai complex și, ca urmare, pot apărea noi vulnerabilități
de securitate.
A patra generație (4G)
Standardele pentru această generație de sisteme de comunicații mobile
utilizează comutarea de pachete, validată pe deplin de sistemele din generația 3G, dar
înlocuiesc protocoalele specifice ale generației 3G cu protocolul TCP-IP, facilitând
astfel conectarea la rețeaua Internet, sursa unui bogat set de servicii și depozitarul unui
uriaș volum de cunoștințe.
LTE (Long Term Evolution – Evoluție pe termen lung) este un standard
rezultat prin modificarea treptată a specificațiilor standardului UMTS. LTE este o
tehnologie bazată complet pe protocolul TCP-IP (”all-IP networks”) și asigură
retrocompatibilitate cu standardele GSM și UMTS, pentru ca terminalele mobile să-și
poată continua comunicațiile chiar și când părăsesc zona de acoperire a LTE.
UMB (Ultra Mobile Broadband – Transmisii mobile de bandă largă) este
standardul 4G bazat pe cdma2000 cu viteze de transmisie de până la 275 Mb/s pe
downlink. Nu există încă implementări ale acestui standard, din ce în ce mai mulți
operatori alegând să implementeze standardul LTE.
Deși implementarea de rețele 4G este un proces aflat încă la începuturi, deja
au fost sesizate unele limitări, principalul neajuns apărând tocmai din cauza distribuției
disparate a zonelor cu acoperire 4G. Pentru asigurarea continuității comunicației
terminalelor mobile 4G este nevoie ca acestea să suporte mai multe standarde (4G, 3G,
WiFi etc.) și să comute între ele în mod transparent.
A cincea generație (5G)
Un concept elaborat ca răspuns la evoluția preconizată a rețelei Internet către
viitorul stadiu de Internet al lucrurilor (Internet of Things – IoT) în care vor fi
interconectate sute de miliarde de noduri reprezentând calculatoare, telefoane
inteligente, tablete, echipamente casnice, haine inteligente, senzori, vehicule etc.
Sistemele 5G vor permite accesul la servicii de bandă largă din orice locație pentru
stocare de date în cloud, jocuri în timp real, aplicații tip realitate virtuală și realitate
augmentată, aplicații gen casă inteligentă (smart home) sau oraș inteligent (smart city),
conducerea autonomă a vehiculelor, conducerea autonomă a liniilor de producție,
aplicații medicale, securitatea locuinței și a persoanei etc.
 Capitolul 2
Sistemul G.S.M

2.1 Arhitectura rețelei GSM

O retea GSM este compusa din mai multe entitatti functionale. Reteaua GSM poate fi
impartita in trei parti. Statia mobila (Mobile Station) este folosita de utilizator, subsistemul statiei de
baza (Base Station Subsystem) controleaza legaturile radio cu statia mobila (Mobile Station) si
subsistemul retelei (Network Subsystem), partea principala unde se gaseste centrul de comutare al
serviciilor mobile (Mobile services Switching Center), asigura comutarea apelurilor intre terminalele
mobile sau intre terminale mobile si cele fixe, ca si controlul mobilitatii.

Figura 2.1 Arhitectura generala a retelei GSM.

 2.2 Avantajele, performanțele și securitatea sistemului GSM
Avantagele sistemului GSM
1. Eficienta marita a spectrului radio permite o capacitate crescuta a retelei. (Poate suporta
un numar mult mai mare de utilizatori).
2. Permite o sofisticata autentificare a utilizatorului, reducand posibilitatea fraudelor.
3. Previne interceptarea conversatiilor prin tehnici sofisticate de incriptare care sunt
aproape in totalitate sigure.
4. Permite o mai buna claritate si consistenta a conversatiei prin eliminarea interferentei in
timpul transmisiei digitale.
5.  Simplifica transmisia de date, permitand conectarea calculatoarelor portabile la
telefoanele celulare GSM.
6. Un singur standard ce permite deplasari internationale intre retelele GSM din lume.
Performanțele GSM
          Multe din sistemele analogice pot oferi performanțe bune, dar GSM-ul a fost
proiectat sa fie mai bun decat orice sistem analogic. Calitatea convorbirii GSM este comparabila cu
sistemele analogice in conditii medii si bune, dar in conditii de semnal slab sau interferente, sistemul
GSM se comporta mult mai bine.
Calitatea radio, marimea si timpul de viata al bateriei sunt de asemenea parametri
importanti de performanta. Deoarece se utilizeaza un standard digital, se inregistreaza un nivel
ridicat de implementare a noilor tehnologii, ducand la micsorarea marimii si greutatii telefoanelor
mobile. Utilizarea puternicului mod 'sleep' automat duce la o semnificativa crestere a timpului de
viata al bateriei.
Securitatea sistemului GSM
GSM ofera trei niveluri de securitate:
Nivelul de securitate I
· Datele utilizatorului GSM sunt inregistrate in cartela SIM .
· Cartela SIM poate fi inserata in orice terminal GSM.
· Tariful este inregistrat pentru proprietarul cartelei SIM.
· Sistemul GSM verifica validitatea utilizatorului.
  Nivelul de securitate II
· Sistemul GSM identifica localizarea utilizatorului.
· Terminalele furate pot fi depistate sau folosirea lor invalidata.
 · Utilizatorul poate fi identificat inainte de acceptarea convorbirii.
   Nivelul de securitate III
· Sunt utilizate tehnici avansate de incriptare pentru a face aproape imposibila interceptarea
convorbirii.
 Concluzii și propuneri

Telecomunicatiile evolueaza inspre comunicațiile personale, a căror obiectiv este

disponibilitatea tuturor serviciilor, oricand, către oricine si oriunde, printr-un singur număr de
identitate și un terminal de comunicații portabil. Avînd o multitudine de sisteme incompatibile este
imposibil de a se realiza acest obiectiv.
Sistemul GSM si sistemul similar ce operează la 1800 MHz, numit DCS1800, sunt primele
abordari ale unui adevărat sistem personal de comunicații. Cartela SIM reprezintă o abordare nouă
ce implementează o mobilitate personală în plus fața de mobilitatea terminalului. Impreuna cu
mobilitatea internațională și suportul pentru o gamă largă de servicii cum ar fi telefonia, transferul
de date, serviciul fax, serviciul de mesaje scurte și alte servicii suplimentare, GSM se apropie de
indeplinirea cerintelor pentru un sistem de comunicatii personal, suficient pentru a constitui o bază
pentru generația următoare de tehnologii de comunicații în Europa, Sistemul Universal de
Telecomunicații Mobile (UMTS).
Alt punct unde GSM a aratat interes pentru deschidere, standarde si interoperabilitate este
compatibilitatea cu sistemul ISDN, care evoluează în majoritatea țărilor industrializate, și in
particular în Europa (asa numitul Euro-ISDN). GSM este primul sistem care utilizează extensiv
conceptul de rețea inteligentă, în care servicii ca numerele 800 să fie concentrate și controlate de
cîteva centre, în loc de a fi distribuite pe fiecare centrală din tară. În spatele utilizării registrelor de
tip HLR se ascunde acest concept. In plus, semnalizările între entitățile funcționale utilizează SSN7,
un standard international deja adoptat în multe țări și specificat ca baza de semnalizare în rețele
ISDN.
 Bibliografie

1. Военная почта // Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона : в 86 т. (82 т.

и 4 доп.). — СПб., 1890—1907;

2. Hsu, P. H. Schaum's Theory and Problems: Signals and Systems, McGraw-Hill 1995;

3. Lathi, B.P., Signal Processing & Linear Systems, Berkeley-Cambridge Press, 1998;

4. Adela Cristina Teodorescu - Istorie comunicării prin mijloace mobile, poștale și

semnalizare, 4 octombrie 2008,;

5. Matthew Lasar, Ars Technica How the Titanic disaster pushed Uncle Sam to “rule
the air”, 7 iulie 2011.