UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

Aspecte generale privind politica de mediu/ecologică

din România și Uniunea Europeană

Profesor:
Lect. univ. dr. Lucia MOROȘAN-DĂNILĂ

Studente:
Rîpan Loredana-Mariana
Țîgănaș Iulia-Maria
Todosi Claudia-Nela
Slusariec Ionela-Maria
 Abordarea problemelor privind protecţia mediului înconjurător poate fi făcută din mai
multe puncte de vedere şi anume: legislativ, economic, instituţional, tehnologic etc. Un domeniu
atât de marcat de incertitudine, cum este mediul, nu putea să scape preocupărilor de elaborare a
politicilor globale şi sectoriale; cu atât mai mult se justifică apariţia şi dezvoltarea politicilor de
mediu cu cât realizarea unor obiective de ordin economic şi social reflectă natura stohastică a
evoluţiei mediului ca sistem aflat în interdependenţă cu sistemele antropice. La aceasta se adaugă
şi faptul că mecanismul pieţei, gândit şi promovat în termenii economiei neoclasice, este implicat
de o manieră secvenţială şi nesemnificativă în reglarea relaţiei “mediu – sistem socio-economic”,
ceea ce reclamă intervenţia directă a puterii publice printr-un ansamblu de măsuri constituite ca
parte componentă a politicii de mediu.
Politica de mediu reprezintă un ansamblu coerent de măsuri şi mijloace prin care se
urmăreşte conservarea capacităţii de suport a sistemelor naturale.
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului,
publicată în Monitorul Oficial nr. 1196 din 30 decembrie 2005 și aprobată prin Legea nr.
265/2006, modificată ulterior prin OUG nr. 57/2007 și prin OUG nr. 114/2007, publicată în
Monitorul Oficial nr. 713 din 22 octombrie 2007, mediul reprezintă „ansamblul condiţiilor şi
elementelor naturale ale Terrei: apa, aerul, solul şi subsolul, aspectele caracteristice ale
peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele
vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele
valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea
omului”.

Politica de mediu în România

După anul 1990, în România, politica de mediu a devenit o componentă a politicii de
ansamblu, recunoscându-se importanţa acesteia pentru dezvoltarea armonioasă a societăţii.
Evoluția politicii de mediu în România s-a îndreptat spre bazele imprimate de Uniunea
Europeană, chiar dacă această evoluție a cunoscut perioade critice, de căutare și de incoerență.
Din punct de vedere legislativ, putem spune că țara noastră este aproape de atingerea
obiectivului, prin următoarele prevederi legislative:

 OUG 16/2001 pentru colectarea selectivă a deșeurilor recuperabile, modificată cu

Legea 138/2006 și Legea 27/2007.
 OUG 78/2000 pentru gestionarea deșeurilor în general/ modificată prin Legea
426/2001, OUG 61/2006 și Legea 27/2007
 Hotărârea 448/2005, Ordin 1223/2005, Hotărârea 992/2005 pentru colectarea
deșeurilor de echipamente electrice și electronice
Desigur, problemele de implementare a prevederilor legislative şi de îmbunătăţire
continuă a lor rămâne încă un deziderat pentru care trebuie facute eforturi deosebite.
Fostul Minister al Mediului, înființat prima dată în anul 1990, a introdus protecția
mediului ca domeniu de sine stătător, urmând ca în anul 1992 să fie semnat primul document
oficial care stabilește obiectivele țării în legătură cu mediul cu titlul „Strategia Națională de
Protecția Mediului”.

2
 Principalii responsabili instituționali ai politicii de mediu din România sunt:

˗ Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice

˗ Ministerul Integrării Europene(MIE)
˗ Parlamentul României

Ministerul Mediului este cel responsabil pentru formarea strategiilor naționale care
privesc mediul și crearea mediului în care vor fi implementate aceste strategii. Ministerul
Mediului este format din următoarele subunități:

˗ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

˗ Garda Națională de Mediu
˗ Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării”

Politica de mediu în Uniunea Europeană

Politica de mediu europeană se bazează pe principiile precauției, prevenirii, corectării
poluării la sursă și „poluatorul plătește”. Principiul precauției este un instrument de gestionare a
riscurilor care poate fi invocat în cazul în care există o incertitudine științifică cu privire la un
posibil risc la adresa sănătății umane sau a mediului, provenit dintr-o anumită acțiune sau
politică.
Politica de mediu europeană a fost adoptată în cadrul Consiliului European de la Paris din
1972, unde șefii de stat sau de guvern europeni au declarat că este nevoie de o politică
comunitară de mediu de însoțire a expansiunii economice și au solicitat un program de acțiune.
Actul Unic European din 1987 a introdus un nou titlu „Mediul”, care furniza primul temei juridic
pentru o politică de mediu comună care are drept obiective conservarea calității mediului,
protejarea sănătății umane și asigurarea unei utilizări raționale a resurselor naturale.
Revizuirile ulterioare ale tratatului au consolidat angajamentul Uniunii față de protecția
mediului și rolul Parlamentului European în dezvoltarea acesteia. Prin intermediul Tratatului de
la Maastricht (1993), mediul a devenit un domeniu oficial de politică a UE, s-a introdus
procedura de codecizie, iar votul cu majoritate calificată în Consiliu a devenit regulă generală.
Tratatul de la Amsterdam (1999) a stabilit obligația de integrare a protecției mediului în cadrul
tuturor politicilor sectoriale ale UE, în vederea promovării dezvoltării durabile. Prin intermediul
Tratatului de la Lisabona (2009), „combaterea schimbărilor climatice” și dezvoltarea durabilă în
relațiile cu țările terțe au devenit obiective specifice. Personalitatea juridică i-a permis astfel UE
să încheie acorduri internaționale.