Metoda rulării libere, cunoscută în literatura de limba engleză sub denumirea

coast-down test, este o metodă experimentală care permite verificarea stării tehnice
generale a unui autovehicul. Ea permite punerea în evidenţă a unor anomalii în
funcţionarea autovehiculului (excluzându-se motorul) şi este folosită de obicei înainte de
efectuarea altor încercări mai complexe. Testul rulării libere este standardizat în
România prin STAS 6926/9-70 şi constă în aducerea autovehiculului la o viteză impusă,
punerea pe liber a cutiei de viteze şi înregistrarea timpului şi spaţiului necesare rulării
autovehiculului până la oprire pe o porţiune de drum drept şi orizontal, în lipsa vântului.
Înregistrarea se face cu un dispozitiv de tip spaţiu-viteză-timp. Proba se efectuează de
câte două ori dus-întors. Diferenţe mari între distanţele de rulare liberă obţinute sau
între acestea şi cele indicate de fabricant arată o funcţionare defectuoasă a sistemelor
de frânare, direcţie, rulare sau transmisie, defecţiuni ce trebuie remediate. Dacă pe
durata rulării libere se înregistrează suplimentar şi evoluţia vitezei instantanee (eventual
şi a acceleraţiei instantanee) în funcţie de timp, proba de rulare liberă poate fi folosită şi
pentru estimarea coeficientului rezistenţei aerodinamice, coeficientului rezistenţei la
rulare sau a pierderilor de putere în transmisie.

Mod de lucru

Pentru determinarea prin metode aproximative a coeficientului de rezistență la

rulare, f, și a coeficientului de rezistență aerodinamică, cx se va aduce autovehiculul în
regim de rulare liberă, cu transmisia decuplată de motor și fără a se acționa asupra
sistemului de frânare sau direcție. Încercările se vor face pe drum orizontal, de calitate
foarte bună și în absența vântului. Traiectoria pe care se va deplasa autovehiculul va fi
rectilinie iar încercările se fac în ambele sensuri de mers, pentru o mai mare acuratețe a
rezultatelor.
Pentru determinarea coeficientului de rezistență la rulare se va accelera
autovehiculul până la o viteză v1f=15 km/h și se va lăsa să ruleze liber până la viteza
v2f=10 km/h. Se cronometrează timpul tf necesar pentru parcurgerea distanței în care
autovehiculul a ajuns de la viteza inițială v1f la viteza finală v2f și se vor determina viteza
medie, respectiv accelerația medie cu relațiile prezentate mai sus.
La determinarea coeficientului de rezistență aerodinamică se va accelera
autovehiculul până la o viteză aproape de viteza maximă v1a și se va lăsa să ruleze liber
până la viteza v2a. Pierderea de viteză pe parcursul rulării libere trebuie să fie de
aproximativ 20 km/h. Densitatea aerului se consideră 1.226 kg/m 3.
Aparatura necesară efectuării probelor constă în dispozitiv tip roata a cincea
pentru determinarea vitezelor autovehiculului, stand de măsurare a masei
autovehiculului, ruletă, distometru, cronometru pentru măsurarea timpului.

Prezentarea rezultatelor

Se prezintă schematic automobilul măsurat, iar valorile obţinute se vor

sistematiza în tabelul 4.9. Pentru determinarea coeficientului de rezistență la rulare,
dacă se consideră, că pentru rularea liberă δ=1
  (v1  v 2 )
f  4-1
g t
Dacă se aproximează, pentru rularea liberă δ=1, relația 4.42 devine:
am
f  4-2
g

Pentru determinarea coeficientului de rezistență aerodinamică, dacă se consideră că

pentru rularea liberă δ=1 și se neglijează valoarea forței de rezistență la rulare, se
aplică relația:
2  ma  a m
cx   2 4-3
  A  vm

Tabelul 4.9
Parametrul Valoare măsurată
măsurat
M1 M2 M3 M4 Media
Masa
autovehicul
Lățime
Înălțime
v1f
v2f
tf
v1a
v2a
ta
Valori calculate
vmf
vma
amf
ama
A
f
cx