Terapia cu prietenie

Î N 19.09 .20 21

Efectele izolării sociale asupra sănătății

Prietenia și interacțiunile sociale autentice reprezintă o condiție

sine qua non pentru calitatea vieții și sănătății noastre. Cu cât
ești mai strâns integrat într-un grup de prieteni, cu atât este mai
puțin probabil să te îmbolnăvești. Cu cât este mai mare capitalul
tău social, cu atât mai repede te recuperezi după o boală și vei
trăi mai mult. Studii științifice recente confirmă că, într-adevăr,
lipsa cercului de prieteni și mai ales izolarea socială afectează
sistemul imunitar și sistemul cardiovascular, perturbând
organismul pe trei niveluri – fiziologic, psihologic și
comportamental – și crescând factorii tradiționali de risc,
inclusiv riscul de boli cardiovasculare.
Într-o sinteză sistematică a studiilor despre efectele prieteniei și
legăturilor sociale asupra sănătății, intitulat „Anatomia prieteniei”[1],
Robin Dunbar, Profesor la Departamentul de Psihologie
Experimentală al Universității din Oxford, face o afirmație
surprinzătoare: „Prietenia este cel mai important factor care ne
influențează fericirea, starea mentală de bine, sănătatea fizică și chiar
riscul de mortalitate”. De altfel, nu este nevoie de studii științifice
pentru a înțelege cât este de importantă prietenia autentică în viața
noastră. O putem constata fiecare. Prietenii ne oferă sprijin moral și
emoțional, protecție împotriva amenințărilor externe și stresului social,
fără a mai menționa ajutorul practic și economic atunci când suntem
la ananghie. Ceea ce conștientizăm însă mai puțin este efectul
benefic al prieteniei asupra stării noastre generale de sănătate.
Și aceasta se explică prin faptul că omul este o ființă socială, iar
interacțiunea socială este esențială pentru starea lui de bine, psihică
și fizică. Condițiile de viață ale civilizației moderne îi reduc însă
interacțiunile nemijlocite cu aproapele și îl împing către o adâncire a
alienării și însingurării, fenomen exacerbat în ultimul an de restricțiile
impuse de pandemia de COVID-19. Umanitatea nu a mai
experimentat până acum izolarea socială la o scară atât de largă[2].
Această întrerupere a interacțiunilor dintre oameni poate declanșa
răspunsuri psihologice și neuroendocrine care ar putea duce la
creșterea incidenței unor boli, la morbiditate și mortalitate crescute[3].
Pe de altă parte, persoanele cu relații sociale puternice au o rată de
supraviețuire cu 50% mai mare decât persoanele izolate[4]. Criza
pandemică ne obligă să evaluăm corect măsurile restrictive luate în
ultimul an, dar și, mai general, prețul izolării sociale pe care îl plătim
pentru comoditățile societății tehnologice.  
Care sunt acele interacțiuni sociale și prietenii cu adevărat benefice
pentru starea noastră generală de bine? Același Prof. Rubin Dunbar
definește prietenul ca fiind persoana cu care ne împărtășim viața altfel
decât într-o interacțiune întâmplătoare cu un străin. În prietenie
investim timp pentru a menține relația și ne simțim legați sufletește
unii de alții. Astfel, prietenia joacă un rol esențial pentru echilibrul
nostru emoțional, în comparație cu relațiile fără implicație emoțională,
strict formale, întâmplătoare, profesionale sau de afaceri. Interesant
este că Prof. Dunbar îi include în categoria „prieteni” pe Dumnezeu,
sfinții sau chiar personaje din cărțile pe care le citim.
O adevărată relație de prietenie se definește prin familiaritate
emoțională, este de durată, presupune atenția acordată celuilalt și o
dorință constantă de a-i fi în preajmă. O altă trăsătură esențială a
prieteniei este încrederea, care este suportul oricărui act de prietenie,
de la felul în care interacționăm unul cu altul („Am încredere că nu mă
vei lovi sub centură”), la dorința de a ajuta și a fi ajutat („Am încredere
că mă pot baza pe tine”), la discreție („Am încredere că nu-mi vei
trăda secretele”) și până la afaceri, de pildă („Am încredere că nu-mi
vei vinde produse sub standard”). Pe de altă parte, un stil de
atașament oportunist și neloial nu va crea niciodată relații de prietenie
autentice, deci nici nu va conduce la efectele neurobiologice benefice
menționate.
 
Prietenia și sistemul imunitar
 
Concret, interacțiunile cu cei dragi ne cresc nivelurile de endorfină în
diverse moduri: prin strângerea mâinii, îmbrățișări, râsete, cântat și, în
general, prin faptul că ne simțim bine unii cu alții, chiar fericiți. De
altfel, endorfinele sunt cunoscute și ca „hormonii fericirii” și joacă un
rol esențial în funcționarea optimă a sistemului nostru imunitar[5],
reduc intensitatea durerii și anxietatea, au rol benefic în procesul de
învățare și în adaptarea la lumină și întuneric.
Pe de altă parte, cercetările[6] arată că persoanele care nu au prieteni
și suferă de singurătate prezintă un răspuns slab al sistemului
imunitar, față de cele înconjurate de cei dragi. Alți cercetători[7],
analizând datele proiectului „Framingham Heart Study”, au relevat
faptul că persoanele cu mai puține contacte sociale au concentrații
crescute de fibrinogen seric față de cele care se bucură de multe
contacte sociale. Fibrinogenul joacă un rol important în coagularea
sângelui atunci când un vas de sânge este lezat, facilitând vindecarea
rănilor și regenerarea țesuturilor, ceea ce înseamnă că o concentrație
mare de fibrinogen în sânge indică o stare de sănătate precară.
Sarkar, D.K. și colab.[8] au constatat că legăturile sociale stimulează
eliberarea celulelor Natural Killer, a căror funcție principală este
distrugerea bacteriilor și virusurilor dăunătoare. De asemenea,
oamenii mai integrați social au biomarkeri mai bine adaptați pentru
funcția fiziologică, fapt indicat de tensiunea arterială sistolică mai
mică, indicele de masă corporală mai scăzut și nivelurile mai reduse
de proteină C-reactivă, acesta din urmă fiind un alt răspuns molecular
la inflamație[9].
În ce privește îmbolnăvirea de cancer, un număr tot mai mare de
studii au investigat asocierea dintre tulburările emoționale și progresia
acestuia[10]. Izolarea socială poate influența progresia cancerului prin
modificarea expresiei genelor[11], a angiogenezei tumorale[12], a
comportamentului[13], a neuroendocrinelor[14]și a răspunsurilor
imune[15]. În modelele preclinice de cancer de sân[16]și de ficat[17],
izolarea socială accelerează creșterea tumorii. Procesul este
determinat de stresul psihologic care declanșează secreția de
noradrenalină (norepinefrina), care stimulează celulele tumorale să
producă enzime proteolitice (MMP-2 și MMP-9) ce descompun țesutul
din jurul celulelor tumorale și le permit acestora să se miște mai ușor,
conducând în final la metastază.
 
Prietenia și sistemul
cardiovascular
 
Interacțiunea socială se află într-o relație de „doză-răspuns” cu
sănătatea cardiovasculară la adulții tineri. Cu cât este mai mare
numărul de ocazii în care participanții s-au simțit iubiți, dezvoltând
legături emoționale sănătoase și consistente (în copilărie, în
adolescență sau la vârsta adultă), cu atât mai mic va fi numărul
riscurilor cardiovasculare (indicele de masă corporală, presiunea
arterială sistolică, nivelurile de colesterol HDL, concentrația glicată a
hemoglobinei, consumul maxim de oxigen). De asemenea, într-un
eșantion de adulți de vârstă mijlocie, prietenia a fost asociată cu o
tensiune arterială echilibrată, în timp ce persistența singurătății
accelerează rata creșterii presiunii sanguine, pe o perioadă de
urmărire de patru ani.
O meta-analiză realizată de Holt-Lunstad, J. și colab.[18]evaluează
148 de studii epidemiologice (pe un total de aproximativ 300.000 de
persoane), pentru a identifica factorii comuni care influențează
mortalitatea. În cazul decesului cauzat de boli cardiovasculare, factorii
cu cel mai mare impact au fost 1) frecvența sprijinului social din
partea celorlalți, și 2) integrarea socială. În schimb, acei factori care,
de regulă, ne preocupă cel mai mult (obezitatea, dieta, consumul de
alcool, exercițiile fizice, tratamentele medicamentoase prescrise și
poluarea), nici ei de neglijat, au avut un impact mult mai mic asupra
ratelor de supraviețuire. În plus, analizând șaptezeci de studii privind
longevitatea la vârstnici, cu monitorizarea a 3,5 milioane de persoane
pe o perioadă medie de 7 ani[19], autorii au constatat că izolarea
socială și sentimentul de singurătate au crescut rata mortalității cu
aproximativ 30%.
 
Prietenia și sănătatea mentală
 
Lipsa unor relații de prietenie autentică și sentimentul singurătății au
fost asociate cu tulburări de personalitate și psihoze, sinucidere,
performanță cognitivă scăzută și declin cognitiv, risc crescut de
Alzheimer și creșterea simptomelor depresive. Legătura cauzală
dintre singurătate și depresie pare a fi reciprocă, dar analizele mai
recente au arătat că singurătatea este un predictor al creșterii
simptomelor depresive pe intervale de un an. Nu numai că intensifică
simptomele depresive, ci mărește și stresul perceput, teama de
evaluare negativă, anxietatea și furia, diminuând în același timp
optimismul și stima de sine. O consecință deosebit de gravă a
sentimentului de izolare socială este declinul cognitiv și demența,
singurătatea fiind considerată un precursor al declinului cognitiv.
Izolarea socială poate avea efecte omniprezente asupra conectivității
creierului. Dacă izolarea socială apare în copilărie sau tinerețe (o
stare care ar da naștere la sentimente de singurătate la om), funcția
neuronală și plasticitatea sunt modificate[20]. Astfel, episoadele de
izolare socială pot modifica iremediabil funcția cortexului prefrontal
(parte a creierului esențială în gestionarea relațiilor sociale), precum și
mielinizarea axonului său (stabilirea tecilor grase în jurul neuronilor
care le permit să transmită semnale mai rapid și mai eficient).
 
Prietenia și longevitatea
 
Așa cum reiese din cele de mai sus, izolarea socială este un predictor
semnificativ al morbidității și mortalității. Semnificativă în acest sens
este o analiză longitudinală pe 6.500 de bărbați și femei în vârstă de
cincizeci de ani[21], a cărei concluzie a fost că izolarea socială crește
riscul decesului în următorul deceniu cu aproximativ 25%. În plus,
efectele singurătății acumulate de-a lungul timpului par să accelereze
și procesul de îmbătrânire fiziologică[22].
Efectele acumulării singurătății sunt evidente și într-un studiu al
mortalității derulat în cadrul proiectului „Health and Retirement Study”
(Studiul despre Sănătate și Pensionare) al Universității din Michigan.
Astfel, pe o perioadă de urmărire de 4 ani, mortalitatea provocată de
tot felul de cauze a fost anticipată de sentimentul de singurătate,
probabilitatea fiind mai mare în cazul singurătății cronice decât în cel
al singurătății situaționale. Sugisawa și colab.[23]au constatat un efect
semnificativ al singurătății asupra mortalității pe o perioadă de 3 ani,
iar acest efect a fost explicat fie prin efecte neurobiologice directe,
care au condus la boli cronice, fie indirect, printr-un comportament
neglijent în întreținerea generală a sănătății.
Efecte contrare se pot constata însă în comunitățile care au o
adevărată cultură a prieteniei, încrederii și compasiunii. Relevante în
acest sens sunt descrierile societăților din așa-numitele „zone
albastre” ale longevității (insula Sardinia din Italia, insula Ikaria din
Grecia, insulele Okinawa din Japonia, orașul Loma Linda din
California și Peninsula Nicoya din Costa Rica) unde vârste de o sută
și mai bine de ani nu sunt ceva neobișnuit. Ce au în comun toate
aceste „zone albastre”? Un mod de viață simplificat, cel mai adesea
departe de multiplele facilități ale societății de consum, o dietă
sănătoasă, bazată pe alimente produse local, de cele mai multe ori în
propria gospodărie, munci fizice desfășurate în mod firesc pentru
nevoile zilnice și, cel mai important, o puternică integrare socială,
dublată de o rutină religioasă consecventă[24]. Aici vecinii se
vizitează zilnic, își sar în ajutor unii altora, au încredere unii în alții la
scara mai largă a societății, în așa măsură încât nu mai iau măsuri
împotriva hoților (Ikaria), le place să-și împărtășească noutățile zilnic
la o cafea sau la un pahar de vin bun.
 
Foamea și setea socială
 
Astfel, comuniunea și comunicarea cu cel de lângă noi, împărtășirea
dragostei și compasiunii sunt nevoi vitale ale omului, atât pentru cel
ce primește, cât și pentru cel ce dăruiește. Studii de ultimă oră pun în
evidență faptul că există mecanisme neurobiologice destinate
menținerii omului în interacțiune socială, așa cum există mecanisme
care ne asigură consumul necesar de alimente și lichide, repausul și
somnul, esențiale pentru supraviețuirea noastră. Gillian A. Matthews,
o cercetătoare de la Departamentul de Științe Cognitive și ale
Creierului al Universității din Massachusetts, afirmă că interacțiunea
socială nu are loc doar pentru a ne simți bine și a ne distra, ci este o
nevoie fundamentală, pe care creierul nostru este programat să o
satisfacă. „Fără un nivel complet de interacțiune socială, se reduce
rata de supraviețuire la multe specii”, susține ea, făcând trimitere la
studii experimentale pe albine, furnici, șoareci și șobolani[25]. Cu atât
mai mult lucrul acesta este valabil pentru om.
Un alt cercetător în Neuroștiințe de la același departament din
Massachusetts, Livia Tomova, specializată pe interdependența dintre
relațiile sociale și starea generală de sănătate, a realizat un studiu
experimental[26], împreună cu o echipă de colaboratori, în care a
constatat că organismul reacționează la nevoia de interacțiune
socială, așa cum reacționează la foame și sete. Studiul demonstrează
astfel că omul nu este conceput să fie privat pe termen lung de aceste
nevoi vitale. 
Revenind la constatările Profesorului Dunbar, într-adevăr, prietenia
autentică și o viață de familie sănătoasă reprezintă „cel mai important
factor benefic care ne influențează sănătatea și starea de bine”. Cu
toate acestea, susține el, nu este ușor să creezi și să menții astfel de
relații autentice. „Prietenia este costisitoare, atât pe plan cognitiv, cât
și ca timp care trebuie investit”, însă merită din plin, pentru că ne
poate feri de o mulțime de probleme de sănătate și chiar de moartea
înainte de vreme. Astfel, dovezile științifice apărute în diverse
discipline demonstrează ceea ce intuiam deja cu toții: că singurătatea
poate fi o puternică amenințare pentru supraviețuire și longevitate, în
timp ce prietenia, compasiunea și dragostea pot fi tămăduitoare și
chiar salvatoare.