Texte Personalitati Bacauane

6/8/2021 https://sites.google.com/site/personalitatibacauane/texte?
tmpl=%2Fsystem%2Fapp%2Ftemplates%2Fprint%2F&showPrintDialog=1
TEXTE
PERSONALITATI BACAUANE DE PRESTIGIU

1.MAREA FAMILIE GHIKA - COMĂNEŞTI

Marea familie Ghika - Comăneşti apartine unei ilustre case princiare care, prin cei zece voievozi ai sai in Moldova si tara
Românească in cele 25 de domnii, a guvernat destinele celor doua tari romanesti timp de 75 ani.

Provenind din comunitatea romanilor macedoni, ei au ajuns prin merite personale in inalte functii in imperiul Otoman,
Moldova si Ţara Românească.

S-au afisat ca aparatori ai integritatii teritoriale si ai autonomiei Principatelor, ca reformatori ai structurii sociale si in egala
masura ca promotori ai dezvoltarii culturale si istorice.

Opt mari personalitati avand legaturi directe de sange cu domnitorii mai sus amintiti au format din tata in fiu ilustra familie
Ghika din Comăneşti.
COSTACHI GHIKA (SULGEAROGLU) (1742-1818), fiul Caterinei (Catincăi) Ghika, sora domnitorului Grigore III Ghika,
domnitor decapitat la 1777. A fost bunic domnitorului Voda Grigore V prin tatal acestuia Alexandru, fiul lui Costachi Ghika. A
fost unchi domnitorului Alexandru Morutzi prin tatal acestuia Iordachi care a fost frate cu Costachi Ghika.
DUMITRACHE GHIKA, vistiernicul, fiul logofatului Costachi Ghika, (nu se cunoaste data nasterii), decedat in octombrie
1835 la Iasi. Palatul sau de la Iasi exista si astazi pe strada Copou, nr.3, proprietatea construita inca inainte de anul 1823.
Aga Nicu Ghika – GHICA COMĂNEŞTEANUL, fiul lui Dumitrache Ghika, nascut la Iaşi in 1798 si decedat la Comăneşti in
1853, fiind inmormantat in cavoul familiei Ghika din cimitirul Bisericii Sfantului Spiridon din Comăneşti.

Doctor in drept, a fost o figura foarte puternica a acestei familii, solicitat foarte mult in randul tineretului revolutionar, mai ales
in strainatate pentru evenimentele de la nivelul anului 1848.
DIMITRIE N. GHICA - COMĂNEŞTEANU, fiul lui Aga Nicolae Ghika, s-a nascut pe 31 decembrie 1839 cu cateva ore
inaintea fratelui sau geaman Eugen si a decedat la Comanesti in 1923 fiind inmormantat alaturi de tatal sau, sotia sa, fratele
sau Eugen si fiul sau Nicolae, in cavoul familiei din cimitirul Bisericii Sfantul Spiridon, Comanesti.

Doctor in drept al Universitatii din Berlin, prefect de Bacau, deputat in Parlamentul Romaniei, magistrat, a fost conducatorul
expeditiei din Somalia (Africa) in anul 1895 impreuna cu fiul sau Nicolae de unde a adus nenumarate trofee de zoologie pe
care le-a donat muzeului Grigore Antipa din Bucuresti, semnificatia patriotismului sau.
EUGEN (EUGENIE) N. GHIKA - fiul lui Aga Nicolae Ghika, frate geaman cu Dimitrie N. Ghika - Comăneşteanu s-a nascut la
1 ianuarie 1840 si a decedat in 1913, fiind inmormantat in cavoul familiei Ghika de la Comăneşti.

Figura antidinastica, a ajuns capitan de stat major sub comanda lui Abraham Lincoln in armata americana a Nordului din
razboiul de secesiune.
NICOLAE D. GHIKA, fiul lui Dimitrie Ghika (1875-1921), licentiat in drept la Laussane si Geneva. Atasat diplomatic la Paris,
guvernator al Băncii Naţiunii, presedinte al Fondului Forestier al României, ministru in guvernul Marghiloman din primul
razboi mondial.

A insotit pe tatal sau Dimitrie in expeditia stiintifica din Somalia in 1895, continuand-o de unul singur in Maroc, Sahara, in
Statele Unite, Canada si Alaska, toate acestea soldandu-se cu rezultate stiintifice de valoare recunoscuta.
DIMITRIE (DÉDÉ) GHIKA - fiul lui Nicolae D. Ghika, nascut la Comăneşti in anul 1903, decedat in 1973. S-a casatorit cu
Valentina, fiica Marthei Bibescu.
ION NICOLAE GHIKA (JOHN NICOLAS) fiul lui Dede (Dimitrie Ghika) nascut la Paris in 1928, general al armatei Marii
Britanii, director la Union Jack Club din Anglia. De educatia sa, s-a ocupat inca de la nastere Martha Bibescu, incercand sa-l
faca sa-i impartaseasca gesturile, sa-i iubeasca prietenii peisajele preferate, scriitorii preferati.
https://sites.google.com/site/personalitatibacauane/texte?tmpl=%2Fsystem%2Fapp%2Ftemplates%2Fprint%2F&showPrintDialog=1 1/9
6/8/2021 https://sites.google.com/site/personalitatibacauane/texte?tmpl=%2Fsystem%2Fapp%2Ftemplates%2Fprint%2F&showPrintDialog=1
Acesti reprezentanti de seama ai familiei Ghika - Comanesti au stralucit si prin sotiile lor sau prin fii lor.
1. Maria, sotia lui Costachi Ghika, fiica lui Iordache Cantacuzino - Deleanu. Unul dintre fii lor si anume Alexandru Ghika a fot
casatorit cu Elena sora lui Voda Mihalache Sturza unul dintre fii lor Grigore ajungand domn al Moldovei sub numele de Voda
Grigore V.
2. Marghioliţa fiica lui Dumitrache Ghika a speriat lumea cu frumusetea ei. S-a casatorit in anul 1824 cu beizadeaua
Nicolae Sturza (fiul domnitorului Ioniţa-Sandu Sturza) ajungand sa fie cunoscuta chiar si de sultan. A mai fost casatorita si
cu C. Sturza si cu Roset-Roşnovanu, care o rapeste din castelul de la Ruginoasa ce avea sa devina mai apoi proprietatea
domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Se pare ca este inmormantata la Comăneşti sub numele de Maria Cantacuzino-Paşcanu
(1792 - 1864).
3. Ecaterina Ghika - nascuta Plagino, sotia lui Aga Nicolae Ghika - inmormantata la Comăneşti in anul 1881.
4. Zoe Ghika (Lahovary) - (1851 - 1902) sotia lui Dimitrie N. Ghika, inmormantata in cavoul familiei de la Comăneşti.
5. Janne Caterine Kesco, sotia lui Eugen Ghika, a fost sora regelui Serbiei Milan Obrenovici. Mama regelui Milan
Obrenovici era din familia Sturza.
6. Ioana Ghika, nascuta Baleanu (familie veche de boieri olteni) - a fost sotia lui Nicolae D. Ghika, cunoscuta de multi dintre
comanestenii care mai traiesc si astazi sub numele de "printesa." Ioana Ghika - Comăneşti - a fost una din cele mai mari
compozitoare de muzica religioasa, ale carei compozitii se transmiteau frecvent (aproape in fiecare duminica) la radio, in
cadrul slujbelor religioase, pana la finele celui de-al doilea razboi mondial. Dupa parasirea palatului Ghika, inainte de cel de-
al doilea razboi mondial, nu se mai stie nimic de existenta sa.
7. Valentina - sotia lui Dédé, fiica Marthei Bibescu. in lucrarea lui Ghislain de Diesbach "Printesa Bibescu - Ultima orhidee",
lucrare tradusa din franceza ce cuprinde doua volume, se gaseste material integrator despre aceasta uriasa personalitate
(Martha Bibescu) cu referire si la membrii familiei Ghika Comăneşti.
8. Maria - sora lui Dimitrie N. Ghika - Comăneşteanu - casatorita cu Alexandru Ştirbei, fiul fostului domnitor Ştirbei Voda din
Ţara Românească. Maria si Alexandru Ştirbei sunt parintii lui Barbu Ştirbei (1872 - 1947) cunoscut ca mare om politic.
Castelul lor de la Dărmăneşti a fost spital TBC iar in prezent gazduieste Tabara scolara Dărmăneşti - Bacău.

2. ALEXANDRU PIRU
Alexandru Piru (n. 1917la Margineni, în jud. Bacău; d. 1993,Bucureşti) a fost un critic şi istoric literar român, profesor de
literatură la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.
A fost unul dintre asistenţii lui George Călinescu, alături de Dinu Pillat şi Adrian Marino, pînă la "radierea" (îndepărtarea)
acestuia din Facultate şi a îngrijit re-editarea monumentalei Istorii a literaturii române de la origini şi pînă în prezent,
semnând prefaţa ediţiei a doua, publicată în 1987 de Editura Minerva.
Istoricul literar
A scris de asemenea o istorie a literaturii române, influenţată ca manieră de abordare de cea a lui George Călinescu, Istoria
literaturii române de la origini până la 1830 (publicată în 1977), o Istorie a literaturii române (publicată postum în 1994) şi nu
în ultimul rând o foarte utilă Istorie a literaturii române vechi, considerată a fi a doua ca valoare după cea interbelică a lui
Nicolae Cartojan.
Alexandru Piru este şi autorul unei panorame a deceniului literar cinci, intitulată Panorama deceniului literar românesc
(apărută 1968).
În anul 2006 a fost ales ca membru post-mortem al Academiei Române.
Selecţie din cărţile publicate
Istorii ale literaturii romane
Literatura romîna veche, ediţia întâi, 1961

Literatura romîna veche, ediţia a doua, 1962
Istoria literaturii române de la origini pîna la 1830, 1977

Istoria literaturii române de la început pâna astăzi, 1981
Istoria literaturii române, ediţia revizuită de autor, apărută postum, 1993
Istoria literaturii române, 1994
Monografii critice
"Ion Eliade Radulescu", 1971
"C. Negruzzi", 1966
"Liviu Rebreanu", 1965
Alte studii
Varia
Poezia româna clasică
Studii şi comunicări, în colaborare cu George Călinescu (1966)
Universul poeziei, în colaborare cu George Călinescu; ediţia a II-a (1971)
Analize şi sinteze critice (1973)
Poezia românească contemporană (1975).
Valori clasice (1978)
Discursul critic (1987)
Eminescu azi (1993)
3.GEORGE APOSTU

George Apostu (n. 20 decembrie 1934, Stănişeşti, Bacău; d. 13 octombrie 1986, Paris) a fost un sculptor român. A absolvit
în 1959 Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, unde a studiat sculptura cu Lucian Murnu şi
Constantin Baraschi.
Începând din 1964 şi până când s-a stins din viaţă, George Apostu a avut numeroase expoziţii personale în România şi în
străinătate (Franţa, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, India etc.). În 1983 i se atribuie un atelier de creaţie de către primăria
oraşului Paris.
Încă din primii ani ai producţiei sale artistice, Apostu a găsit în creaţia populară - în deosebi în sculptura în lemn sau piatră şi
în piesele de etnografie - temeiurile inovaţiei stilistice, drumul spre modalităţi de expresie eliberate de clişeele şi convenţiile
unui realism îngust, academizant. Apelul la izvoarele artei populare a fost făcut de pe poziţiile unei concepţii originale,
rezultat al culturii plastice şi al temperamentului său, care are forţa să individualizeze forme de largă circulaţie, să supună
întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală. Prin acest mod creator de raportare la valorile
patrimoniale, Apostu a dovedit că şi-a însuşit esenţa lecţiei lui Constantin Brâncuşi.
Ansamblu sculptural din ciclul Tată şi fiu, 1981, Parcul Mistral din Grenoble
Unul din cele mai cunoscute cicluri ale sale, "Tatăl şi Fiul", constituie o prelucrare sculpturală a vechiului motiv al "arborelui
vieţii", starea de comunicare dintre elementul uman şi cel vegetal făcând posibilă reactualizarea mitului regenerării organice.
Alte cicluri - "Laponele", "Fluturi" - dezvoltă sugestii formale ale artefactului ţărănesc, ale căror morfologii preiau în mod
firesc datele naturii vii.
În ultimii ani ai vieţii, George Apostu trece de la păgânismul declarat al primelor sale lucrări, angajate în dialogul cu acel fond
ecumenic neolitic la care se referea Mircea Eliade, şi care îl inspirase şi pe Constantin Brâncuşi, aducând tema tatălui şi
fiului în aria de semnificaţie creştină.
George Apostu a fost distins în 1964 cu premiul Ioan Andreescu al Academiei Române, în 1970 cu marele premiu pentru
sculptură al Uniunii Artiştilor Plastici din România


3.VASILE ALECSANDRI
(1818-1890)
Viitorul bard national se naste la Bacau in 1818 pe 21 iulie
Este fiel unor boiernasi pe nume Vasile Alecsandri si Elena Cozoni, fata unui grec românizat. Ca în poveste acestia au
sapte copii, dar le-au ramas doar trei: frumoasa Catinca, Iancu - viitorul colonel si Vasile, care va deveni “regele poeziei”.
S-acel rege al poeziei, vecinic tânar si ferice,
Ce din frunze îti doineste, ce cu fluierul îti zice,
Ce cu basmul povesteste - veselul Alecsandri,
Ce-nsirând margaritare pe-a stelei blânda raza
Acum seculii strabate, o minune luminoasa,
Acum râde printre lacrimi, când o cânta pe Dridi...
Tatal, îmbogatit din negotul cu sare si cereale, cumpara mosia Mircesti, din Lunca Siretului, pe care pusese ochii mai
demult, în drumurile sarii, umblând din tinutul Bacaului pâna la Iasi si dincolo de Prut. Copilul care purta numele tatalui,
Vasile, învata în casele iesene ale familiei cu Gherman Vida, calugar maramuresan. Fiul de tigan Vasile Porojan îi devine
prieten de joaca, la Mircesti.
Intre anii1828-1834 studiaza la pensionul lui V.Cuénim, fiind coleg cu Kogalniceanu.
In 1834 isi face Calatoria de studii la Paris, unde-si ia bacalaureatul în 1835. Încearca sa studieze chimia, medicina, dreptul,
dar renunta repede, ocupându-se cu drag de literatura.
Primele încercari literare în franceza, pe care-o stapânea la perfectie, dateaza din 1838.
In 1839 revine în Moldova si pleaca din nou în voiaj apusean, împreuna cu C. Negri si V. Docan. Calatoria în Italia îl va
inspira în nuvela romantica Buchetiera de la Florenta (publicata în Dacia literara, 1840).
Devine unul dintre directorii Teatrului National din Iasi ceilalti fiind Costache Negruzzi si M. Kogalniceanu. I se joaca prima
piesa Farmazonul din Hârlau, iar în 1844 comedia Iorga de la Sadagura
In 1945 Alecsandri participa, la Mânjina (conac la nord de Galati), la onomastica lui Costache Negri si a surorii acestuia
Elena Negri (21 ani). Se consuma o alta poveste pasionanta de dragoste din istoria literaturii noastre. Frumoasa Elena, nu
de mult divortata, raspunde la declaratiile de iubire ale tânarului de 24 de ani. În jur, la conacul primitor, au venit nu numai
prieteni de la Iasi (Kogalniceanu, C. Negruzzi, Alecu Russo, Ion Ionescu de la Brad), ci si fratii munteni N. Balcescu,
Ion Ghica s.a. Tinerii intelectuali pregateau aici, în secret, viitorul tarii: Revolutia de la 1848, Unirea Principatelor,
Independenta. Elena Negri îmbata sufletul lui Alecsandri cu vraja iubirii, determinându-l sa-i scrie stihuri de amor. Numai ca
Elena se îmbolnaveste si pleaca, în 1846, cu fratele ei Costache, în strainatate. În septembrie, îndragostitul Vasile o
întâlneste la Venetia, unde ramân împreuna doua luni. Dragoste de vis, care continua în alt voiaj prin Austria, Germania,
Franta. Boala de piept a Elenei se agraveaza la Paris si pleaca amândoi în sudul Italiei, unde-l întâlnesc pe prietenul lor
Balcescu. Însa zilele iubitei sunt numarate. Costache Negri si Kogalniceanu vin la Neapole si, la 25 aprilie 1847, se îmbarca
pe un vas francez, cu gândul s-o transporte pe muribunda în tara. Numai ca tragedia se consuma pe vapor, la 4 mai, când
se apropiau de Cornul de aur (Constantinopol). Elena se stinge în bratele iubitului, fratelui si prietenului Mihalache. O
înhumeaza în curtea bisericii din Pera, pe lespedea de marmura fiind sapata inscriptia: Elena Negri, Moldavia, 4 mai 1847.
Fiintei disparute îi dedica poemul Steluta (romanta celebra a fost compusa de D.G. Florescu). La fel îi închina ciclul
Lacramioare.
In 1848 Vasile Alecsandri este unul dintre conducatorii miscarii revolutionare de la Iasi. Scrie acum poezia Catre români (mai
târziu cu titlul Desteptarea României). Fuge, dupa înfrângerea revoltei, prin Austria si Germania la Paris, unde scrie poeziile
Adio Moldovei si Sentinela româna.

In 1850 , dupa un exil de doi ani, revine în Moldova. La Teatrul National i se joaca Chirita în Iasi sau Doua fete si-o neneaca.
In 1852 culege si "îndreapta" minunatele perle ale folclorului românesc pe care le publica în anul 1852 (vol. I), partea a doua
aparând în 1853: Poezii populare. Balade adunate si îndreptate de V.Alecsandri (Miorita, Toma Alimos, Manastirea Arges,
Novac si Corbul etc.) Totodata, în 1853, publica si poeziile sale originale Doine si lacramioare, la Paris.
In 1855 sub conducerea sa apare revista România literara.
In 1856 Hora Unirii e publicata de Kogalniceanu în Steaua Dunarii. Alecsandri se înroleaza, cu toata fiinta, în lupta pentru
Unirea Principatelor. Pe la sfârsitul acestui an începe o noua poveste de dragoste, desi era legat printr-o promisiune de
credinta facuta Elenei Negri, pe patul ei de moarte. Se zice ca poetul tomnatic (35 de ani) s-a îndragostit de tânara Paulina
Lucasievici sau Locasiewicz undeva, la un han din Tg. Frumos (tatal ei era hangiu). O instaleaza la Mircesti si Paulina, în
urma idilei, naste o fata: Maria, fiica lui V. Alecsandri (3 noiembrie 1857). E fericit si le construieste nu un castel, ci o casa
mica si luminoasa, cuib al tihnei si iubirii. Noua locuinta din fata vechiului conac este legata printr-un coridor (numit Corabia)
de noua casa, unde azi e modestul muzeu memorial din Mircesti.
Dupa 24 ianuarie 1859 este numit de Cuza-Voda ministru al afacerilor externe, pledând în Occident pentru recunoasterea
Unirii.
In 1860 se stabileste, pentru toata viata la Mircesti, lânga noua sa iubire Paulina si fetita lor Maria. Cu Paulina se va casatori
oficial foarte târziu, pe 3 octombrie 1876 (la 55 de ani).
In peritada 1862-1875 scrie la Mircesti ciclul Pasteluri, poezii lirice (40 la numar): Miezul iernii, Serile la Mircesti, Iarna,
Gerul, La gura sobei, Oaspetii primaverii, Rodica, Lunca din Mircesti, Malul Siretului etc.
Pana in 1878 scrie aproape întreaga poezie epica. Ciclul Legende: Groza, Andrii-Popa, Altarul manastirii Putna, Visul lui
Petru Rares, Legenda rândunicai, Grui-Sânger, Rapirea Bucovinei, Dan, capitan de plai, Dumbrava rosie s.a. –
Închina ciclul Ostasii nostri (1878) eroismului românilor în Razboiul de Independenta (Penes Curcanul, Sergentul, Hora de la
Grivita, Hora de la Plevna s.a.)
In 1878 este premiat la concursul panoramic de la Montpellier (Franta) pentru poezia Cântecul gintei latine.
Se joaca drama Despot-Voda, încununata cu marele premiu al Academiei Române.
In 1881 scrie feeria nationala Sânziana si Papelea
In 1883 termina drama Fântâna Blanduziei.
In 1883 la Teatrul National din Bucuresti are loc premiera dramei Ovidiu.
Bolnav de cancer, se stinge in1890, vara, la 22 august
A fost francmason in Marea Loja Nationala din Romania.
4.RADU BELIGAN

Se naste pe 14 decembrie 1918 la Galbeni, judeţul Bacău, absolvent in 1936
ca sef de promotie al Liceului internat “Costache Negruzzi”din Iasi
Este un actor român cu o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. A fost ales membru de onoare al Academiei
Române în 2004.
Radu Beligan a interpretat roluri celebre ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu
Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel
Baranga, Alexandru Mirodan şi universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov,
George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt,
Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.
Radu Beligan şi-a început cariera artistică la Teatrul "Muncă şi Lumină" din Bucureşti. Joacă la "Alhambra" şi Teatrul
Naţional din Bucureşti.
Este profesor la Institutul de Teatru şi Film, Bucureşti (1950 - 1965), director al Teatrului de Comedie din Bucureşti (1961 -
1969) şi director al Teatrului Naţional, Bucureşti (1969 - 1990).
Este francmason al Marii Loji Nationale din Romania.
Distincţii
Artist Emerit 1953;

Artist al Poporului 1962;
Premiul Academiei "Le Muse" din Florenţa 1980;
Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos 1995 - 1996;
Premiul Academiei Române, 1997;
Premiul Fundaţiei Tofan, 1998;
Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franţei, 1998;
Trofeul Eugene Ionesco, 1999;
Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu";
Cetăţean de onoare al municipiilor Iaşi şi Bacău.
5.IULIAN BĂICUŞ
Iulian Băicuş (n. 7 ianuarie 1971, municipiul Bacău, România) este un poet român, publicist, profesor de literatură română
şi critic literar contemporan.
Activitatea profesională
Iulian Bâicuş este absolvent al Facultăţii de Litere din Bucureşti în 1996, un an mai tîrziu absolvă un masterat în Literatura
română modernă şi contemporană. Obţine apoi doctoratul în literatură română interbelică în anul 2003.În prezent este
asistent universitar doctor la Catedra de Istorie a literaturii române a Facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti.
A publicat cronici şi eseuri despre teatru în revistele Teatrul, azi şi Scena. A publicat cronici literare şi recenzii de carte în
revistele România literară, Contrafort, Observator cultural, Caiete critice, Litere nouă, Dilema, şi în webzinul Tiuk! etc. Din
anul 2006 este autorul unui blog cultural, Poiana lui Mayuma. Este autorul unor monografii critice despre Max Blecher şi
Franz Kafka, şi al tezei de doctorat Influenţa prozatorilor André Gide şi Marcel Proust asupra prozatorilor români interbelici.
Coordonator, profesorul universitar dr. Nicolae Manolescu.
Activitatea literară
Participă activ la Cenaclul Central şi apoi la Cenaclul Litere coordonat de poetul Mircea Cărtărescu, unde citeşte poezii şi
devine critic de cenaclu.
Debut editorial în volumul colectiv Ferestre 98 (alături de Cecilia Ştefănescu, Marius Ianuş, Angelo Mitchievici, Ioana
Nicolaie şi Victor Nichifor). Volumul a fost alcătuit şi prefaţat de Mircea Cărtărescu, animatorul cenaclului Litere, şi a fost
nominalizat la Premiile ASPRO pentru debut în acelaşi an.
Publicistică literară
A publicat cronici şi eseuri despre teatru în revistele Teatrul, azi şi Scena. A publicat cronici literare şi recenzii de carte în
revistele România literară, Contrafort, Observator cultural, Caiete critice, Litere nouă, Dilema, şi în webzinul Tiuk!.
Volume publicate
Debutează cu poezii alături de colegii săi mai mari din antologia Tablou de familie, în prima serie a suplimentului cultural al
ziarului Cotidianul, Litere. Arte. Idei, L.A.I., coordonat de Dan C. Mihăilescu. A publicat grupaje de poezii în revistele
Contrafort şi Paradigma.
În anul 2000 volumul său, Ideile bursuce, a cîştigat premiul de debut al editurii Univers, dar un complex de împrejurări
potrivnice, care au condus, în final, la falimentul editurii, au împiedicat apariţia cărţii. A debutat în 2003 la editura Paralela 45
cu volumul de versuri Ideile bursuce. Volumul a fost nominalizat pentru premiile Uniunii Scriitorilor.
A publicat două volume de critică literară, Dublul Narcis şi Max Blecher. Un arlechin la marginea neantului, ambele la
Editura Universităţii din Bucureşti. Un al treilea studiu monografic, despre Franz Kafka intitulat Esenţa înfricoşătoare a lui
Franz Kafka a apărut în luna octombrie 2006 la aceeaşi editură.
6.GABRIELA ADAMEŞTEANU
Gabriela Adameşteanu (n. 2 aprilie 1942, Târgu Ocna) este o scriitoare, jurnalistă şi traducătoare româncă. A fost
redactor-şef al revistei de analiză politică 22 şi este în prezent redactor şef al suplimentului "Bucureştiul cultural" şi membru
marcant al Grupului pentru dialog social.
A urmat cursurile liceale la Piteşti (1956-1960) şi ale Facultăţii de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti
(1960-1965).
A fost redactor la editurile Enciclopedică, devenită ulterior Ştiinţifică şi Enciclopedică şi apoi la editura Cartea Românească.
După Revoluţia din 1989 a fost redactor-şef la revista 22. S-a implicat în zona jurnalismului cultural şi politic, chiar dacă
acest patos civic i-a afectat cariera de scriitoare, având mai puţin timp la dispoziţie pentru a-l consacra scrisului. În ultimii ani
a avut un come-back spectaculos în lumea literară.
Opere publicate
Nuvele
Drumul egal al fiecărei zile (1975)
Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă (nuvele, 1979)
Vară-primăvară, nuvele (1989)
Romane
Dimineaţă pierdută (1983), ediţia a doua (2004).
Întâlnirea (2003)
Eseuri
Obsesia politicii (interviuri, 1995)
Cele două Românii (publicistică, 2000)

Traduceri
A tradus: Guy de Maupassant, Pierre şi Jean (1978) şi Hector Bianciotti, Fără îndurarea lui Christo (în curs de apariţie).
7. CRISTINA POPESCU
Cristina Popescu(n.1952)
Este o profesoară de limba şi literatura latină la Liceul Teoretic Spiru Haret din Moineşti, Bacău
Lucrări publicate
Este autoarea unui dicţionar de maxime şi expresii latineşti şi eline în contexte literare româneşti, precum şi fondatoarea
unei unice reviste de specialitate în învăţământul preuniversitar din România, "Itinera"
Dicţionarul Cristinei Popescu, realizat in colaborare cu Ecaterina Creţu, cadru universitar, s-a dovedit esenţial în
contextul în care numeroase expresii latineşti sunt la ora actuală fie întrebuinţate greşit, fie fără rost. Astfel, sintagme
celebre precum "ad Kalendas Graecas", "carmen saeculare", "excitator mentis", "illud tempus", "massa damnata", "more
maiorum", "primum movens", "pro salute", "sub specie aeternitas", "vae victis", "terra mater genitrix" sau "te Deum" sunt
prezente în paginile dicţionarului, alături de cele greceşti.
A colaborat la diferite reviste culturale din judeţul Bacău.
Studii
Liceul de Fete "V.Alecsandri", Bacău (astăzi Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri")
Cristina Popescu a studiat filologia clasică la Universitatea din Bucureşti, sub îndrumarea unor profesori de marcă ai
secolului trecut, între care Alexandru Graur, Maria Hetco, Maria Marinescu-Himu, Mihai Nichita, Petru Creţia, Gabriela
Creţia, Eugen Cizek, Traian Costa, Cicerone Poghirc etc.
Cariera profesională
Cristina Popescu s-a remarcat de-a lungul anilor şi prin participarea unora dintre elevii săi la concursuri şi olimpiade
naţionale de limbi clasice, unul dintre acestea fiind cunoscut sub numele de Certamen Ovidianum.
Este colaboratoare a Institutului de Lingvistică din Iaşi, din cadrul Academiei Române.
8.OVIDIU BALAN

Nascut la 11 august 1942 in Corbita, jud. Vrancea .
In perioada 1963-1968 urmeza Academia de Muzica din Bucuresti la clasa prof. Iosif Conta.
In 1968 urmeaza cursul de dirijori la Hilversum-Olanda, iar in 1970 Academia de Vara de la Nice – Franta.
In 1973 obtine atestatul de mare dirijor de la Eugen Ormandy – Philadelphia, Sir George Solti-Chicago, Seiji Ozawa –
Boston, Lorin Mazel – Cleveland, Zubin Mehta – Los Angeles, Pierre Boulez - New York.
Incepand cu 1969 este dirijor, director musical si director general al Filarmonicii Mihail Jora din Bacau.
In 1989 face un turneu in SUA sustinand 42 de concerte.
In perioada 1991- 1993 este dirijor al Filarmonicii Nationale din Chisinau.
Din 1995 este dirijor al filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploiesti.
Din 1996 pana in present este director musical al Filarmonicii “Domenico Cimarosa” din Aversa -Italia.
Intre 1991-1993 este dirijor si membru al juriului Concursului Internal de Pian, Valano – Italia
In 1996 este dirijorul Concursului International “Rodolfo Lipizer” – Italia.
Intre 1993-1996 este membru al juriului Concursului International de Compozitie, Alcoi – Spania.
In anii 1991, 1996, 1997 este presedintele juriului Concursului “San Bartolomeo Al Mare” Din 2001 este Dirijor Invitat
Permanent al Orchestrei Nationale Radio din Bucuresti.
A fost distins cu urmatoarele premii:
1975 Premiul Spesial al Asociatiei de Teatru si Muzica Bucuresti,
pentru “Simfonia a Noua” de Beethoven;
1979 Premiul Special al Asociatiei Criticilor de Arta Bucuresti;
1982 Premiul Meritul Cultural Romania;
1994 Premiul Maestru Emerit al Artelor dat de Presidentia Republicii
Modova ;
2000 Cetatean de Onoare al Municipiului Bacau;
2000 Premiul Jurnalistilor pentru Cea mai bogata activitate artistica;
2000 Medalia de Argint-Italia pentru Cea mai bogata activitate
concertistica.

Texte Personalitati Bacauane

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Texte Personalitati Bacauane

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

6/8/2021 https://sites.google.com/site/personalitatibacauane/texte?

PERSONALITATI BACAUANE DE PRESTIGIU

În anul 2006 a fost ales ca membru post-mortem al Academiei Române.

Selecţie din cărţile publicate

Istorii ale literaturii romane

Literatura romîna veche, ediţia întâi, 1961

Istoria literaturii române de la origini pîna la 1830, 1977

Viitorul bard national se naste la Bacau in 1818 pe 21 iulie

S-acel rege al poeziei, vecinic tânar si ferice,

Ce din frunze îti doineste, ce cu fluierul îti zice,

Ce cu basmul povesteste - veselul Alecsandri,

Ce-nsirând margaritare pe-a stelei blânda raza

Acum seculii strabate, o minune luminoasa,

Acum râde printre lacrimi, când o cânta pe Dridi...

Intre anii1828-1834 studiaza la pensionul lui V.Cuénim, fiind coleg cu Kogalniceanu.

In 1855 sub conducerea sa apare revista România literara.

Se joaca drama Despot-Voda, încununata cu marele premiu al Academiei Române.

In 1881 scrie feeria nationala Sânziana si Papelea

In 1883 termina drama Fântâna Blanduziei.

Bolnav de cancer, se stinge in1890, vara, la 22 august

A fost francmason in Marea Loja Nationala din Romania.

Se naste pe 14 decembrie 1918 la Galbeni, judeţul Bacău, absolvent in 1936

ca sef de promotie al Liceului internat “Costache Negruzzi”din Iasi

Este francmason al Marii Loji Nationale din Romania.

Artist Emerit 1953;

Drumul egal al fiecărei zile (1975)

Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă (nuvele, 1979)

Vară-primăvară, nuvele (1989)

Dimineaţă pierdută (1983), ediţia a doua (2004).

Obsesia politicii (interviuri, 1995)

Cele două Românii (publicistică, 2000)

A colaborat la diferite reviste culturale din judeţul Bacău.

In 1989 face un turneu in SUA sustinand 42 de concerte.

In perioada 1991- 1993 este dirijor al Filarmonicii Nationale din Chisinau.

Din 1995 este dirijor al filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploiesti.

In 1996 este dirijorul Concursului International “Rodolfo Lipizer” – Italia.

A fost distins cu urmatoarele premii:

1975 Premiul Spesial al Asociatiei de Teatru si Muzica Bucuresti,

pentru “Simfonia a Noua” de Beethoven;

1979 Premiul Special al Asociatiei Criticilor de Arta Bucuresti;

1982 Premiul Meritul Cultural Romania;

2000 Cetatean de Onoare al Municipiului Bacau;

2000 Medalia de Argint-Italia pentru Cea mai bogata activitate

S-ar putea să vă placă și