EU SI LUMEA DIN JUR

Trăim pe repede-nainte, aşa ştim să trăim azi. Lumea aleargă zilnic şi uită să se oprească
măcar o clipă ca să privească în jur. Mulţi oameni trec pe stradă şi nu văd nimic, trec pe lângă
alţi oameni şi nu-i remarcă. Trăim haotic, facem multe şi de fapt nu facem nimic. Azi existăm
mai mult ca entităţi virtuale decât ca fiinţe biologice, interacţionăm dinamic pe reţele on-line,
dar în viaţa reală abia mai schimbăm două vorbe. Adevărul e că ne robotizăm zilnic, devenim
tot mai dependenţi de aparate care fac totul în locul nostru şi ne lăsăm complet absorbiţi de
acestea. Existăm fizic, dar nu şi mental, de aceea ne scapă din vedere tot mai mult din ce se
întâmplă în lume, ne conformăm şi nu vrem neapărat să mai schimbăm prea multe.
De multe ori am impresia că oamenii zilelor noastre îşi caută cu disperare rostul, menirea,
chemarea, pe care mulţi nici nu le găsesc. Unii par recipiente goale sau suflete rătăcite care
caută cu disperare ceva, dar habar n-au ce. Trăim într-o lume suprasaturată, avem prea mult
din orice, dar prea puţin din ce ar trebui de fapt. Suprasaturaţia din jur ne blochează, ne
închide în noi, ne face să ne întrebăm tot mai mult şi mai acut ce-i cu noi aici, pentru ce
suntem, ce mai putem face… Şi cât timp ne întrebăm şi cugetăm, timpul trece în fugă pe lângă
noi, trece şi ne lasă-n urmă cum face apa cu pietrele.
Timpul parcă se dilată tot mai mult. În trecut părea mai răbdător cu oamenii sau poate
doar percepţia asupra timpului se schimbă progresiv din copilărie până la maturitate. Trăim
într-o viteză ameţitoare, parcă am vrea să ne luăm la întrecere cu timpul. Dar nu vom câştiga
vreodată ceva din asta, iar dacă unii reuşesc asta ei mai câştigă încă puţin timp în plus prin
ceea ce lasă în urmă, dar nici măcar asta nu e ceva fără sfârşit. Trăim în viteză, iar când ne
oprim o clipa observăm că au trecut zile, luni, apoi ani. Uneori parcă am fi prinşi într-un film
pe care cineva îl priveşte şi-l derulează după bunul său plac. Deseori ne pierdem în detalii, în
lucruri mărunte, risipim energie, dăm importanţă exagerată unor lucruri legate de rutina
zilnică pentru a ne da seama apoi că timpul ne trece şi nu oricum, ci în goană, că timpul
nostru, oricât ar fi, e foarte limitat.