UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PENAL

Referat aplicativ

ANALIZA JURIDICO-PENALĂ
A INFRACȚIUNII PREVĂZUTĂ DE ARTICOLUL 38. CP RM

Starea de extremă necesitate

Chişinău, 2021
 CUPRINS

1. Întroducerea

2. Condițiile stării de extremă necesitate

3. Limitele stării de extremă necesitate

4. Cazuri particulare

5. Analiza practicii judiciare

6. Concluzie

7. Bibliografie
Pentru examinare a fost luata Decizia Colegiului penal lărgit al Curții
Supreme de Justiție a RM din 22.12.2015, pe marginea dosarului nr. 1ra-
1212/2015.
Introducere
În desfăşurarea vieţii social-umane, se ivesc uneori situaţii de fapt,
provocate fie de oameni, fie de cauze fortuite, care pun în pericol valori
sociale ocrotite de lege, iar salvarea acestora de la pericol nu este posibilă
decât prin săvârşirea unei fapte, care, în mod obişnuit, este considerată ca
ilicită.
În astfel de situaţii, fapta săvârşită pentru salvarea valorilor sociale
aflate în pericol se consideră comisă în stare de necesitate. Când fapta
necesară salvării este dintre cele prevăzute de legea penală, starea de
necesitate prezintă, în anumite condiţii, o cauză de înlăturare a caracterului
penal al faptei, conform art.38 C.P. şi care exclude existenţa infracţiunii şi
a răspunderii penale.
Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârşeşte fapta
pentru a salva viaţa, integritatea fizică sau sănătatea sa, o altă persoană sau
interesul public provine din imposibilitatea eliminării pericolului iminent.
Pentru a menține scopul persoanei și al învățământului juridic, el nu
constituie o infracțiune sau mai mulți oameni, dacă persoana nu este
reținută și că persoana poate fi păstrată și dacă nu se limitează la apărarea
legală.
 Conditiile starii de extrema necesitate
Ca și în cazul legitimei apărări, condiţiile în care o faptă prevăzută de
legea penală va fi considerată ca fiind săvârșită în stare de extremă
necesitate sunt expres prevăzute de legea penală în art. 38 din CP al RM.
Întrucât prin săvârșirea faptei de salvare a valorilor apărate de lege
sunt provocate daune altor valori protejate de aceasta, a fost necesară
determinarea condiţiilor în care starea de extremă necesitate va fi
considerată legitimă, drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

Starea de extremă necesitate implică (la fel ca legitima apărare) două

laturi:
1) pericolul.
2) salvarea de la pericol. Reieșind din aceasta, condiţiile prevăzute de
lege pentru existenţa stării de extremă necesitate se referă unele la pericol,
altele la fapta săvârșită pentru salvarea de la pericol.
a) Pericolul să fie iminent – este prima condiţie pe care trebuie s-o
realizeze pericolul, ceea ce înseamnă că acesta ameninţă cu producerea sa,
este în imediată apropiere a înfăptuirii sale fără a mai fi posibilă luarea
unor măsuri de preîntâmpinare a sa. În literatura de specialitate se dezvoltă
această condiţie, specificându-se că “cu atât mai mult va exista starea de
necesitate atunci când pericolul a încetat de a fi iminent și a devenit actual,
adică s-a declanșat.
b) Pericolul să ameninţe valorile indicate limitativ în alin. (2) al
art. 38 din CP al RM – valorile sociale care pot forma obiectul acţiunii de
salvare în cazul stării de extremă necesitate sunt expres și limitativ
prevăzute de lege.
Astfel, alin. (2) al art. 38 din CP al RM include în această categorie
viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanei sau a alteia și interesul
public. Din enumerarea acestor valori importante ameninţate reiese,
implicit, caracterul grav al pericolului.
Lipsa vre-unei din condiţiile expuse exclude fapta legitimă săvârșită
în starea de necessitate. Acţiunile săvârşite în starea de extremă necesitate
se exprimă prin acţiune directă asupra izvorului pericolului şi pricinuirea
de daune, sau în comportare pasivă şi pricinuire de daune intereselor
persoanelor terţe. Prin urmare, autorul admitea posibilitatea pricinuirii
daunelor în starea de necesitate terţelor persoane, dar şi intereselor legate
de apariţia pericolului.

Acţiunile legate de înlăturarea unui pericol pot fi îndeplinite de către

absolut toţi cetăţenii, aici fiind vorba, de fapt, de un drept și nu de o
obligaţie a acestora.
Dar există o categorie de persoane (militarii, medicii, poliţiștii,
angajații din serviciul antiincendiar) pentru care îndeplinirea acţiunilor de
înlăturare a pericolului constituie o obligaţie de serviciu.
Fapta săvârșită în stare de extremă necesitate nu constituie
infracţiune, deoarece nu este săvârșită cu vinovăţie, persoana acţionând din
necesitate și nu în vederea comiterii unei fapte prevăzute de legea penală.
 Sub aspect procesual, constatarea stării de extremă necesitate are
drept consecinţă scoaterea persoanei de sub urmărirea penală (alin. (1)
art.284 din CPP RM) și încetarea urmăririi penale (pct. 2) din alin. (1)
art.285 din CPP RM) .
Starea de necesitate, este conditionata de anumite cerinte indispensabil
,in lipsa carora aceasta " stare " nu se poate realiza .
Aceasta nu inseamna ca, intrunirea tuturor conditiilor ce
caracterizeaza starea de necesitate conduc la justificarea oricarei actiuni de
salvare pentru evitarea pericolului. Legea care a ridicat caracterul penal al
faptei savarsite in conditiile starii de necesitate a impus si anumite limite
actiunii de salvare, a fixat o anumita relatie de proportie intre bunul salvat
si cel sacrificat, in afara carora i se va refuza faptuitorului beneficiul starii
de necesitate . Inlaturarea unui rau mai mic prin cauzarea constienta a unui
rau mai mare reperezinta activitate careia legiuitorul nu putea sa-i acorde
beneficiul apararii de raspundere penala , chiar in situatia in care
faptuitorul se gasea sub influenta unei constrangeri.Ca si in cazul legitimei
aparari cerinta unei proportii deriva , ea insasi , din ideea de constrangere
psihica.
Daca in legitima aparare , in care persoana atacata , prin reactia sa ,
provoaca un rau agresorului , trebuie sa respecte o anumita
proportionalitate intre consecintele atacului si urmarile apararii , cu atat
mai mult in starea de necesitate, o asemenea proportie intre consecintele
pericolului si raul produs  prin actiunea de salvare se impune , fiind vorba
de prejudicierea , de cele mai multe ori , a unei  persoane inocente .
In literatura juridica au fost discutii chiar in cazul in care in loc de 
proportionalitate exista egalitate (este vorba de situatia celui care sacrifica
viata altuia pentru a si-o salva pe a sa ).
Se poate intampla uneori ca urmarea pricinuita prin actiunea de
inlaturare a pericolului sa nu fie mai grava decit cea care s-ar Fi produs
daca pericolul nu s-ar fi inlaturat , dar sa fie in schimb mai grava decit
aceea care ar fi fost suficienta pentru inlaturarea pericolului .
In astfel de cazuri , daca cei care au efectuat actiunea de inlaturare a
pericolului nu si-au dat seama de depasirea necesitatii , fapta lor va fi
considerata ca fiind savarsita in stare de necesitate ; in caz contrar ei vor
beneficia de circumstanta atenuanta In operatia de stabilire a depasirii
necesitatii va trebui , ca si la legitima aparare, sa se tina seama de conditia
psihica in care se gasea cel care a efectuat actiunea de inlaturare a
pericolului si in cazul in care s-ar constata acesta , datorita imprejurarilor ,
s-a aflat sub stapanirea unei  puternice tulburari sau temeri depasirea
limitei de necesitate va fi socotita ca justificata , adica ca un rezultat al
constrangeri 

Cazuri particulare
În condiţiile serviciului militar, preîntâmpinarea unui pericol iminent
pentru unele interese, prin cauzarea de daune altor interese în circumstanţe
speciale, este o obligaţiune legală a militarului.
 De exemplu, în timp de război, lăsarea, predarea de către
comandantul militar a fortificaţiilor, tehnicii militare sau altor mijloace de
luptă inamicului constituie o infracţiune militară (art.385 C.P.), dacă nu
este dictată de necesităţile situaţiei de luptă.
Dacă însă există pericolul iminent de cucerire, acaparare de către
inamic a fortificaţiilor şi altor mijloace de ducere a războiului, cu toate că
au fost luate măsurile posibile pentru salvarea lor, comandantul militar,
activând în stare de extremă necesitate, este obligat să ia toate măsurile
pentru nimicirea lor (distrugerea fortificaţiilor şi nimicirea mijloacelor de
ducere a războiului).
Tot în aşa situaţie se află militarul, care nu poate să se eschiveze de la
îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu, chiar dacă aceasta este legată de
pericolul pentru viaţa şi sănătatea lui, or, conform Constituției R. Moldova,
art.56
(1) Devotamentul faţă de ţară este sacru.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii,
răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în cazurile
prevăzute de lege…, iar conform art.57 (1) Apărarea Patriei este un drept şi
o datorie sfântă a fiecărui cetăţean.
Conform Regulamentului Serviciului interior al Forțelor Armate ale
R. Moldova, militarul are următoarele îndatoriri:
art.15: 1) să-şi servească cu abnegaţie poporul, să fie devotat
Republicii Moldova, să apere cu jertfire de sine suveranitatea,
independenţa şi integritatea teritorială a ţării; art.22: militarul, în timpul
acţiunilor de luptă, chiar şi atunci când este izolat de unitatea (subunitatea)
sa militară şi se află în încercuire deplină, este obligat să opună rezistenţă
dârză inamicului.
Aflându-se în calitate de prizonier, militarul este obligat să caute şi să
folosească orice ocazie pentru a se elibera pe sine şi pe camarazii săi din
prizonierat şi pentru a se reîntoarce la trupele sale.
Analiza practicii judiciare.

Articolul 38. Starea de extremă necesitate

            (1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală,
săvîrşită în stare de extremă necesitate.
            (2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrşeşte
fapta pentru a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei
persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi
înlăturat altfel.
            (3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în
momentul săvîrşirii faptei, îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai
grave decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era
înlăturat.
Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârşeşte fapta
pentru a salva viaţa, integritatea fizică sau sănătatea sa, o altă persoană sau
interesul public provine din imposibilitatea eliminării pericolului iminent.
La momentul contractului, nu este o necesitate extremă. Se apreciază că
este evident mai gravă. Dacă pericolul nu este șters, cei care pot conduce.
Pentru a menține scopul persoanei și al învățământului juridic, el nu
constituie o infracțiune sau mai mulți oameni, dacă persoana nu este
reținută și că persoana poate fi păstrată și dacă nu se limitează la apărarea
legală.
Ca și în cazul legitimei apărări, condiţiile în care o faptă prevăzută de
legea penală va fi considerată ca fiind săvârșită în stare de extremă
necesitate sunt expres prevăzute de legea penală în art. 38 din CP al RM.
Întrucât prin săvârșirea faptei de salvare a valorilor apărate de lege
sunt provocate daune altor valori protejate de aceasta, a fost necesară
determinarea condiţiilor în care starea de extremă necesitate va fi
considerată legitimă, drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Starea de extremă necesitate implică (la fel ca legitima apărare) două laturi:
1) pericolul.
2) salvarea de la pericol. Reieșind din aceasta, condiţiile prevăzute de
lege pentru existenţa stării de extremă necesitate se referă unele la pericol,
altele la fapta săvârșită pentru salvarea de la pericol.
a) Pericolul să fie iminent – este prima condiţie pe care trebuie s-o
realizeze pericolul, ceea ce înseamnă că acesta ameninţă cu producerea sa,
este în
imediată apropiere a înfăptuirii sale fără a mai fi posibilă luarea unor
măsuri de preîntâmpinare a sa. În literatura de specialitate se dezvoltă
această condiţie, specificându-se că “cu atât mai mult va exista starea de
necesitate atunci când pericolul a încetat de a fi iminent și a devenit actual,
adică s-a declanșat.
 b) Pericolul să ameninţe valorile indicate limitativ în alin. (2) al art.
38 din CP al RM – valorile sociale care pot forma obiectul acţiunii de
salvare în cazul stării de extremă necesitate sunt expres și limitativ
prevăzute de lege. Astfel, alin. (2) al art. 38 din CP al RM include în
această categorie viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanei sau a
alteia și interesul public. Din enumerarea acestor valori importante
ameninţate reiese, implicit, caracterul grav al pericolului.

Acțiunile inculcapului.
Gurin V. a fost învinuit de faptul că, la 12 septembrie 2013, aproximativ la
orele 18.40, conducînd automobilul de model Skoda Fabia, cu numerele de
înmatriculare C PA 423, se deplasa pe str. Ismail din mun. Chişinău, din
direcţia str. Calea Moşilor spre str. Albişoara şi în timpul deplasării, fiind
în preajma clădirii nr. 99 (S.A. „Piele”) situată pe str. Ismail, nu a
manifestat prudenţă sporită la trafic, nu a apreciat corect situaţia rutieră, ce
reflectă gradul de protecţie a 2 participanţilor la el împotriva accidentelor şi
consecinţei acestora, nu a ţinut permanent seama de totalitatea factorilor ce
caracterizează condiţiile rutiere, de existenţa unor obstacole pe sectoarele
drumului, intensitatea şi nivelul de organizare a traficului rutier, prin ce a
încălcat cerinţele pct. 45 al Regulamentului Circulaţiei Rutiere, potrivit
căruia: 1.) Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu
limita de viteză stabilită, ţinînd permanent seama de următorii factori: a)
starea psihofiziologică ce influenţează atenţia şi reacţia; b) dexteritatea în
conducere care iar permite să prevadă situaţiile periculoase; c) starea
tehnică a vehiculului şi particularităţile încărcăturii; d) situaţia rutieră. 2) În
cazul în care în limita vizibilităţii apar obstacole care pot fi observate de
conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu
pune în pericol siguranţa traficului. La fel, inculpatul a ignorat şi
prevederile pct. 42 (1), (3) RCR, potrivit cărora - 1) determinarea benzilor
de circulaţii se efectuează prin marcaj sau indicatoarele rutiere 5.37.1 -
4.41.3, iar în lipsa acestora - de către conducătorii vehiculelor, ţinînd cont
de lăţimea carosabilului, gabaritele vehiculelor şi intervalele de siguranţă
necesare. 3) Pe drumurile cu circulaţia dublu sens care au cel puţin două
benzi într-o direcţie este interzisă intrarea pe partea carosabilului destinată
circulaţiei în sens opus. Însă, Gurin V. avînd posibilitatea reală de a evita
impactul, a schimbat direcţia de deplasare în stînga, fapt prin care a ignorat
prevederile pct. 39 (l) RCR - 1) înaintea începerii deplasării, reîncolonării
sau alte schimbări a direcţiei de mers, conducătorul de vehicul trebuie să se
asigure că această manevră va fi executată în siguranţă şi nu va crea
obstacole pentru ceilalţi participanţi la trafic contrar prevederilor pct. 46
RCR. Conducătorul de vehicul trebuie să manifeste prudenţă sporită şi în
caz de necesitate, să reducă viteza pînă la limita care i-ar garanta siguranţa
traficului sau chiar să oprească, în cazurile în care se deplasează pe lîngă:
a) persoane de vîrstă înaintată, precum şi persoane cu semne evidente de
invaliditate şi ca urmare, traversînd complet peste linia îngustă continuă
dublă marcaj rutier nr. 1.3, anexa nr. 4 RCR, linia îngustă continuă dublă
separă fluxurile de transport în sensuri opuse, pe drumurile cu patru şi mai
multe benzi pentru circulaţie, a comis tamponarea pietonului în vîrstă
înaintată Iaşin N., care traversa carosabilul de la dreapta spre stînga relativ
deplasării autovehiculul în cauză. În rezultat, pietonului Iaşin N. i-au fost
cauzate, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2550/D din
22.10.2013, vătămări corporale medii, ce a condiţionat dereglarea sănătăţii
de lungă durată. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, în drept, faptele
inculpatului au fost încadrate de procuror în baza art. 264 alin. (1) Cod
penal, după indicii calificativi încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce
mijlocul de transport, ce a cauzat din imprudenţă vătămare medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii. Legalitatea şi temeinicia sentinţei de
achitare în termenul şi modul prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură
penală, a fost atacată cu apel de către procuror, care a 3 solicitat casarea
acesteia, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri, potrivit căreia
Gurin V. să fie recunoscut vinovat şi condamnat în baza art. 264 alin. (1)
Cod penal la o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 300 unităţi
convenţionale, cu privarea lui de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de 1 an.

Acțiunile procurorului.
Procurorul a invocat ilegalitatea sentinţei, deoarece prima instanţă a dat o
apreciere incorectă circumstanţelor cauzei şi probelor. Or, la caz,
conducătorul auto, adică Gurin V., era obligat doar la efectuarea acţiunilor
de reducere a vitezei la maxim posibil. Acţiunile acestuia de manevrare în
altă direcţie, aşa precum denotă conţinutul declaraţiilor sale, în lipsa unor
criterii obiective de siguranţă, a dus la tamponarea pietonului, care, reuşind
să treacă pe banda opusă a carosabilului ieşise deja din cîmpul legal de
deplasare a automobilului condus de inculpat. De asemenea, apelantul a
menţionat şi despre faptul că, este neîntemeiată invocarea prezenţei
situaţiei de extremă necesitate în acţiunile lui Gurin V. Or, în cazul dat
inculpatului îi este incriminată comiterea infracţiunii din imprudenţă, ce
presupune faptul că acesta îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al
acţiunilor sale (ieşirea pe contrasens), a prevăzut urmările ei prejudiciabile,
dar a considerat în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate (lipsa criteriilor
obiective de siguranţă în condiţiile ieşirii pe contrasens). În partea
descriptivă a deciziei, instanţa de apel a menţionat că, raportînd situaţia de
fapt la cea de drept, cercetînd argumentele invocate de părţi, în raport cu
materialele dosarului, s-a ajuns la concluzia că apelul declarat de procuror
este neîntemeiat şi urmează a fi respins.
În contextul dat, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a dat o
apreciere corectă probelor administrate şi cercetate, prin prisma art. 101
Cod de procedură penală şi a ajuns corect la concluzia de a dispune
achitarea inculpatului de comiterea infracţiunii incriminate prin
rechizitoriu.
În continuare, instanţa de apel a mai menţionat că învinuirea adusă
inculpatului nu a fost formulată într-o manieră care să excludă orice
îndoială sau arbitrariu, ceea ce este inadmisibil la adoptarea unei sentinţe
de condamnare, iar argumentul apelantului 4 precum că instanţa nu a dat o
apreciere corectă probelor este netemeinică şi declarative. dentului rutier.
 În concluzie, instanţa de apel a conchis asupra legalităţii sentinţei
contestate, menţionînd faptul că aceasta este corectă şi legală, iar partea
acuzării nu a prezentat probe obiective, pertinente şi concludente privind
vinovăţia inculpatului Gurin V. în comiterea infracţiunii incriminate.

Aprecierile instanțelor.
Deci, chestiunea asupra căreia instanţele ierarhic inferioare urmau să
se expună prin argumente temeinice constă în aceea dacă fapta inculpatului
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de încălcare a regulilor de
securitate a circulaţiei rutiere de către persoana care conduce mijlocul de
transport, ce a cauzat din imprudenţă vătămare medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii şi dacă, la caz, este incidentă starea de extremă
necesitate, care înlătură caracterul penal al faptei. De altfel, pentru a
formula un răspuns bine argumentat vizavi de cele expuse supra, urmează a
se reţine că infracţiunea prevăzută la alin. (1) art. 264 Cod penal este o
infracţiune materială, care se consideră consumată din momentul
producerii vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii. În cauza
deferită judecăţii, reieşind din declaraţiile inculpatului, se reţine că acesta a
menţionat precum că: „…. Pentru a evita tamponarea, el a virat la stînga
peste linia de separare a direcţiilor de deplasare, crezînd că acesta se va
opri la mijlocul drumului, însă pietonul nu s-a oprit şi din fuga cum era s-a
tamponat din partea dreaptă a maşinii…. În acel moment cînd a fost lovit, a
frînat pînă la urmă, a coborît din maşină şi s-a îndreptat spre pieton.”
instanţa de recurs consideră drept întemeiate afirmaţiile recurentului că
săvîrşirea infracţiunii imputate inculpatului prin actul de sesizare a
instanţei a fost indubitabil demonstrată prin probatoriul administrat, şi
anume reieşind din declaraţiile date de însuşi Gurin V., partea vătămată
Iaşin N., martorii: Toacă A., Anghelici Vs., Mihu Vl. şi Munteanu N., din
raportul de expertiză medico-legală nr. 2413/D din 07.10.2013, schema
procesului-verbal al examinării locului accidentului rutier din 12.09.2013,
procesul-verbal de cercetare a locului accidentului rutier din 12.09.2013 şi
tabelul cu foto-anexă. Pentru a reţine starea de extremă necesitate, trebuie
avute în vedere toate împrejurările în care a fost săvîrşită fapta
infracţională. Aşadar, potrivit art. 38 Cod penal, este în stare de extremă
necesitate persoana care săvîrşeşte fapta pentru a salva viaţa, integritatea
corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un
pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel. Totodată, legiuitorul a
stipulat că nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în
momentul săvîrşirii faptei, îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave
decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. Deci,
atunci cînd într-o cauză este incidentă starea de extremă necesitate în
acţiunile inculpatului lipseşte vinovăţia, deoarece făptuitorul săvîrşeşte
fapta prevăzută de legea penală acţionînd sub imperiul pericolului, fără ca
elementul raţional al laturii subiective să se poată manifesta liber.
 Concluzie

„Starea de necesitate”, se susţine că, recunoaşterea juridică a acestei

cauze de lipsă de răspundere, ca fapt justificativ general, răspunde unor
consideraţii de echitate, ea explicându-se şi dintr-un punct de vedere de
utilitate socială.
Noua formulare legislativă a stării de necesitate (art.38, Cod penal)
nu se abate de la modelul adoptat în caracterizarea legitimei apărări, în
sensul textului se reglementează distinct starea de necesitate, ca o cauză
care înlătură infracţiunea, se defineşte starea de necesitate privită ca un
ansamblu de situaţii în care ar trebui să se afle făptuitorul pentru a fi
considerat că ar fi acţionat în această stare.
Dreptul la extrema necesitate poate fi determinat ca dreptul de a te
considera eliberat de vre-o oarecare posibilă sferă de drept. Această teorie a
înlăturat dreptul la extrema necesitate din sfera de drept: acţiunea săvîrşită
în stare de extremă necesitate este o acţiune legitimă şi constituie o acţiune
independentă.
Constrîngînd o persoană la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea
penală pentru a salva anumite valori importante de la un pericol evident,
starea de necesitate constituie ca şi legitima apărare o cauză care înlătură
caracterul penal al faptei. Ca şi în cazul legitimei apărări la starea de
necesitate pericolul poate fi înlăturat atît prin fapta persoanei aflate în
pericol cît şi prin fapta altei persoane care îi vine în ajutor.

Bibliografie

1. C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, ALL, Bucureşti,

1997, p. 217. 2
2. V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român,
vol. I, Editura Academiei Române, ALL BECK, Bucureşti, 2003, p.
208.
3. G. Antoniu ș.a., Codul penal pe înţelesul tuturor, TEMPUS,
Bucureşti, 1995, p. 71.
4. V. Ionescu, Legitima apărare şi starea de necesitate, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1972 p. 39.
5. Б. В. Здравомыслов, Уголовное право Российской Федерации.
Общая часть, Издание II-ое, Москва, Юристъ, 1999, с. 286.
6. C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, ALL, Bucureşti,
1997, p. 236; N. Giurgiu, Legea penală şi infracţiunea, Gama, Iaşi, p.
375.
7. http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=5493
8. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Starea%20de
%20extrema%20necesitate%20si%20retinerea%20infractorului
%20Aspecte%20juridico%20-penale%20militare.pdf
9. https://ru.scribd.com/doc/225093495/Starea-de-Extrema-
Necesitate