RECENZIE

la manualul „Droit pénal international”. Autor Didier REBUT, 3-ème édition, Paris : DALLOZ,
2019. – 882 p.

Dreptul penal internațional stabilește regulile ce permit unei justiții penale naționale să se
realizeze în pofida separării teritoriale ale statelor. El determină astfel, competența legilor penale
naționale, precizează modalitățile cooperării judiciare și polițienești și fixează efectele care
permit recunoașterea deciziei penale străine.
Ulterior, materia s-a îmbogățit cu dreptul crimelor de drept internațional (genocid, crime de
război, crime contra umanității și agresiune), definitivând elementele sale constitutive și regimul
respectiv al acestora.
Lucrarea în cauză studiază aceste două componente ale dreptului penal internațional. Ea
examinează pentru început represiunea infracțiunilor ce prezintă un caracter de extrainătate
(Partea I), făcând distincție între competența legii penale franceze, cooperarea judiciară penală și
efectele condamnărilor penale străine. Studiul în cauză integrează dreptul penal al Uniunii
Europene fondat în domeniul cooperării pe principiul recunoașterii mutuale. Lucrarea analizează
apoi represiunea crimelor de drept internațional de către jurisdicțiile penale franceze și
jurisdicțiile penale internaționale (Partea a II-a).
Studiul privind represiunile de jurisdicțiile penale franceze analizează incriminările
crimelor contra umanității și a crimelor de război definite de Codul Penal, inclusiv regimul de
represiuni în lumina practicii acumulate (spețele Touvier, Barbie, Papon). Represiunile din
partea jurisdicțiilor penale internaționale sunt axate pe procesul de la Nuernberg, sunt expuse
aspecte privind funcționarea și competența Tribunalelor Penale Internaționale ad hoc pentru
fosta Iugoslavie și Rwanda. În egală măsură este analizată structura și competența jurisdicțională
în materie de drept internațional penal a Curții Penale Internaționale.
Lucrarea în cauză prezintă interes atât pentru cei ce sunt interesați de teoria dreptului
internațional penal și umanitar, cât și pentru cei ce sunt axați pe jurisprudența internațională în
materie de drept penal și umanitar. Or, statele, începând cu anul 2000 au ratificat Statutul de la
Roma al Curții Penale Internaționale (1998), au adoptat acte normative la nivel național privind
cooperarea cu Înalta Curte, semnând inclusiv acorduri de cooperare. În mare parte acest proces a
fost posibil grație promovării și recunoașterii principiului jurisdicției universale, care cel puțin pe
parcursul ultimului deceniu al secolului XX a trezit multiple dezbateri la nivel de experți.
Cele spuse se referă și la Republica Moldova, care a ratificat la 10.09.2010 Statutul de la
Roma al Curții Penale Internaționale, astfel recunoscând jurisdicția Înaltei Curți în raport cu
crimele internaționale. Or, încă în anul 2015 a fost elaborat și propus Ministerului Justiției
Proiectul de Lege privind cooperarea Republicii Moldova și a Curții Penale Internaționale,
document avizat pozitiv la nivel de experți internaționali și naționali, dar, cu regret, până la
moment rămas în afara interesului din partea organului legislativ al Republicii Moldova.

Vitalie GAMURARI
Doctor în drept, conferențiar universitar