Sunteți pe pagina 1din 1

CHESTIONAR NR.

2
    PROFILUL VULNERABILITĂŢII LA STRES – STRESUL MANIFEST
   
COTE :
                       1 – TOTDEAUNA
                       2 – DESEORI
                       3 – CÂTEODATĂ
                       4 – RAREORI
                       5 – NICIODATĂ
 

1. Iau cel puţin o dată pe zi o masă caldă, echilibrată caloric. 1


2. Dorm 7-8 ore pe noapte de cel puţin patru ori pe săptămână. 1
3. Dau şi primesc afecţiune în mod regulat. 1
4. Am în jurul meu cel puţin o persoană în care am încredere. 1
5. Fac exerciţii fizice până la transpiraţie de cel puţin două ori pe săpămână. 1
6. Fumez mai puţin de jumătate de pachet de ţigări pe zi. 1
7. Consum băuturi alcoolice în mai puţin de 5 zile pe săpămână. 1
8. Am o greutate normală în raport cu înălţimea. 1
9. Am un venit care îmi asigură necesităţile de bază. 1
10. Credinţa religioasă îmi dă putere. 1
11. Particip în mod regulat la activităţi sociale-culturale. 1
12. Am un cerc de prieteni şi cunoştinţe. 1
13. Sunt sănătos (inclusiv văd bine, aud bine, am dinţii sănătoşi).1
14. Sunt în stare să vorbesc deschis despre propriile stări când sunt trist sau supărat.
1
15. Discut regulat cu cei din familie despre problemele casnice, treburile casei,bani. 1
16. Am unul sau mai mulţi prieteni cărora mă pot confesa în probleme personale. 1
17. Mă distrez cel puţin odată pe săptămână. 1
18. Sunt în stare să-mi organizez efectiv timpul. 1
19. Beau mai puţin de 3 ceşti de cafea, ceai, cola, pe zi. 1
20. În timpul zilei am momente în care mă relaxez. 1
                              R: 20     
                                    
                                          PUNCTAJ  ETALON
 
                       20 – 25 = NORMAL, ECHILIBRAT
                       26 – 50 = STRES MINOR
                       51 – 75 = STRES MODERAT
                       76 – 95 = STRES ACCENTUAT
                       96 – 100=STRES MAJOR
  

S-ar putea să vă placă și