Sunteți pe pagina 1din 2

CURS 10

ALTE INSTITUŢII ALE UNIUNII EUROPENE

CURTEA DE CONTURI A U.E., BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ, BANCA


EUROPEANĂ DE INVESTIŢII ŞI ORGANELE CONSULTATIVE LA NIVELUL UE

☻CURTEA DE CONTURI A UE

1. Formare și evoluție
Curtea de Conturi a fost înfiinţată,cu statut de organ, încă din 1975, prin Tr. de la
Bruxelles, intrat în vigoare în 1977. Ulterior, a fost inclusă în rândul instituţiilor UE prin
Tratatul de la Maastricht din 1993.

2. Organizare și alcătuire
E formată din 28 de membri independenţi, reprezentanţi ai statelor membre care i-au
desemnat.

3.Funcționare și competențe
Are trei categorii de competenţe ce-i sunt recunoscute, respectiv:
1. Atribuţii de control
Curtea de Conturi controlează:
- toate cheltuielile şi veniturile Uniunii Europene, adică :
• bugetul general ai Uniunii :
Venituri- din resurse proprii(TVA), resurse bazate pe PNB, dreturi de vamă, prelevări
africole, cotizaţii pe zahăr
Cheltuieli- agricultură, politică regională şi socială, cercetare, energie, industrie, cooperare,
dezvoltare, funcţionarea instituţiilor
• operaţiile financiare, altele decât cele legate de buget, referitoare la contribuţia statelor
membre la Fondul European de Dezvoltare
• operaţiile de împrumuturi realizate de Uniune
- organismele înfiinţate de Comunităţi/Uniune ( ex.: Centrul Eurpean de Formare
Profesională)
- examinează legalitatea şi regularitatea încasărilor şi cheltuielilor
- asigură buna gestiune financiară a UE

☻BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ


Înfiinţare
- în 1998. Este singura instituţie a UE cu personalitate juridică
Activitate
Ea cooperează cu instituţiile şi organele UE şi cu autorităţile competente ale statelor
membre sau ale statelor terţe şi cu organizaţii internaţionale.
Rolul ei e de a adopta regulamentele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor ce le are
prin statut.
Organele de decizie:
Consiliul guvernatorilor- ce e organul principal de decizie. El stabileşte politica
monetară a UE.
Comitetul director- cu rol executiv
Consiliul general al BCE- care le ajută pe cele două anterior menţionate.

☻BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII


Ea finanţează investiţiile pentru obiectivele UE şi sprijină:
- integrarea economică
- dezvoltarea echilibrată
- creşterea coeziunii sociale în UE
BEI acordă credite pentru finanţări de proiecte privind reţelele transeuropene de transporturi,
protecţia mediului şi IMM-uri.

☻ORGANE CONSULTATIVE LA NIVELUL UE

1. ♦ COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL


Acest organ include 353 de membri, numărul total de membri este stabilit de Consiliu.
România e reprezentată de 15 membri.
Membrii lui sunt desemnaţi pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii.
Activitatea sa e realizată cu ajutorul a 6 secţiuni şi o comisie.
El are un rol cnsultativ în sistemul instituţional al UE. El reprezintă sindicatele, angajatorii,
agricultorii, consumatorii,etc, şi susţine implicarea societăţii civile în abordarea aspectelor
comunitare.
CES emite avize privitoare la legislaţia şi politicile UE.

2. ♦ COMITETUL REGIUNILOR
Cuprinde 353 de membri, iar România deţine 15 membri în cadrul lui. El lucrează în şapte
comisii speciale, participând la procesul decizional ca organ consultativ.
CR urmăreşte respectarea de către instituţiile UE a principiilor subsidiarităţii şi
proporţionalităţii.
În mod obligatoriu CR e consultat de Consiliu şi Comisia Europeană pe aspecte de: educaţie,
cultură, sănătate publică, fonduri de dezvoltare regională, acorduri-cadru legate de fonduri
structurale.

S-ar putea să vă placă și