Fișa nr.

2
În funcţie de gradul de organizare şi de oficializare al formelor educaţiei, putem delimita trei mari
categorii:
1. Educaţia formală (oficială);
2. Educaţia non-formală (extraşcolară);
3. Educaţia informală (spontană);
Descrie si exemplifică una dintre categoriile regăsite mai sus.

EDUCAȚIA NON-FORMALĂ

Învăţarea în contexte nonformale este considerată ca fiind învăţarea integrată în cadrul unor
activităţi planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum şi poate să
difere ca durată. Acest tip de învăţare depinde de intenţia celui care învaţă şi nu conduce în mod automat
la certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite. Competenţele şi atitudinile dezvoltate elevilor în
cadrul învăţării nonformale includ: competenţe interpersonale, capacitatea de lucru în echipă, încrederea
în sine, disciplina, responsabilitatea, capacităţi de planificare, coordonare şi organizare/competenţe de
gestionare a proiectelor, capacitatea de a rezolva probleme practice etc. Întrucât aceste competenţe au
relevanţă crescută în dezvoltarea personală a individului, contribuind deopotrivă la participarea activă în
societate şi pe piața muncii, acestea sunt complementare celor achiziţionate prin educaţia formală.
Metodele utilizate sunt foarte diferite de pedagogia utilizată în educaţia formală. În cazul educaţiei
nonformale accentul este pus pe învăţarea prin acţiune, învăţarea de la egali şi activitatea de voluntariat.
Caracteristica definitorie a educației non-formale este că reprezintă o completare, alternativă și/sau o
completare a educației formale în cadrul procesului de învățare pe tot parcursul vieții a indivizilor. Acesta
este adesea furnizat pentru a garanta dreptul de acces la educație pentru toți. Se adresează persoanelor de
toate vârstele, dar nu aplică neapărat o cale-structură continuă; poate avea o durată scurtă și este de obicei
furnizat sub formă de cursuri scurte, ateliere sau seminarii.
Educația non-formală conduce în cea mai mare parte la calificări care nu sunt recunoscute ca
fiind calificări formale de către autoritățile naționale competente în domeniul educației sau la absența
calificărilor. Educația non-formală poate acoperi programe care contribuie la alfabetizarea și educația
adulților și tinerilor pentru copiii din afara școlii, precum și programe privind abilitățile de viață, abilitățile
de muncă și dezvoltarea socială sau culturală. Educația non-formală include educația de bază pentru
adulți, educația alfabetizării sau pregătirea echivalenței școlare.