Fara nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput.

Omul, daca nu are în substanta lui ideea

nemuririi si mîntuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia...
mul a depsit conditia de animal abia atunci cînd în el a aparut ideea nemuririi, care nu trebuie
confundata nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei.
Fara Dumnezeu omul ramîne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge
spre nicaieri. Si el ramîne asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cînd,
unde si în ce scop a aparut el în calitatea asta de om? Daca se întreaba singur si nu e un zeu în
dreptul casei care sa-i reveleze data începutului, înseamna ca omul ramîne un biet animal
rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.
Omul istoric mosteneste pe cel primordial, care, jucîndu-se pe frînghia libertatii, a împletit
purul cu demonicul, viata cu moartea, lumina cu întunericul, libertatea cu înlantuirea si,
ramînînd captiv, jocul dintre el si lume, pepetuu neîmplinit, este un amestec de sfînt si drac,
chiar daca pare a fi intefgru. Sufera de toate bolile si viciile imaginabile. Nu poate iesi singur
din el si din natura.
Omul nu se poate autodefini. El se defineste prin semeni. Constatam actul individuatiei, dar
nu ne dam seama cotidian de incapacitatea autodefinirii. Eu, Petre Tutea, spun ce cred eu
despre mine si cînd ramîn singur cu mine uit si unde m-am nascut; si în singuratate as muri de
melancolie ca maimuta lui Andreev. Prezenta mea e definita de contemporanii mei.
Drama omului este dualismul existentei lui; e alcatuit din corp si suflet si joaca între corp si
suflet la infinit. Corpul nu e etern, iar sufletul, chiar daca este, nu e convingator. Dar nici
corpul nu este, în nici un fel convingator. Capul nu are biruinta definitiva; faptul ca e muritor
îi anuleaza esentialitatea. Tot ce exista în noi si nu ne obliga sa ne sinucidem din disperare, se
cheama spirit.