Sunteți pe pagina 1din 8

3.2. Oferta. Clasificarea ofertelor. Principii de redactare.

Oferta este scrisoarea de iniţiativă sau de răspuns la o cerere de ofertă, prin care


ofertantul face cunoscut unor potenţiali clienţi (persoane fizice sau juridice) că pune la
dispoziţia acestora mărfuri sau servicii în anumite condiţii.
În mod obişnuit, ofertele se transmit prin poştă, fax, e-mail, în cadrul reclamei
comerciale prin presă, radio, televiziune, afişaj, prin reprezentanţi sau pe cale telefonică
(dacă în prealabil se realizează o înţelegere pe baza unor discuţii între delegaţi, este bine
să fie confirmată letric).
Cu cât oferta cuprinde mai multe elemente şi acestea sunt mai precis formulate, cu atât
obligaţiile pe care şi le asumă ofertantul sunt mai numeroase şi mai stricte.
Din punct de vedere comercial, deosebim:
1) oferta nesolicitată - este o scrisoare trimisă de ofertant din proprie iniţiativă şi se
adresează unor clienţi cunoscuţi sau necunoscuţi;
2) ofertă solicitată - este răspunsul la o cerere de ofertă;
3) oferta repetată - în situaţia când este reînnoită o mai veche ofertă sau se transmite o
variantă a acesteia;
4) oferta la contraofertă - se practică atunci când clientul răspunde la o ofertă anterioară
printr-o contraoferta, în care el acceptă doar o parte din marfa oferită sau din condiţiile
menţionate.
Din punct de vedere juridic, respectiv al obligaţiilor pe care şi le asumă ofertantul
distingem mai multe tipuri de oferte:
1) oferta fermă - este oferta asupra căreia vânzătorul nu mai poate reveni. În cazul în
care destinatarul a acceptat o ofertă fermă, atunci aceasta devine obligatorie pentru
ambele părţi ca şi un contract. Pentru acest motiv, în cazul în care se utilizează oferta
fermă, nu se mai încheie un contract de vânzare-cumpărare între părţi, comenzile şi
execuţia lor, făcându-se pe baza ofertei ferme.
2) oferta fără clauze speciale - chiar dacă nu include precizări privind o anumită dată
pentru primirea comenzii sau alte îndatoriri deosebite şi acest tip de ofertă generează
obligaţii, de o parte şi de alta, astfel:

1
a) atunci când oferta este prezentată direct unei persoane, aceasta trebuie să o
accepte imediat sau să o decline. În caz contrar, oferta se stinge.
b) regula de mai sus este valabilă şi pentru cazul în care oferta este prezentată
telefonic sau prin fax.
c) oferta prezentată printr-o scrisoare este considerată valabilă într-un interval de
timp suficient, pentru a se trimite o comandă sau orice alt tip de răspuns. În cazul
corespondenţei poştale, acest interval este de 7-14 zile.
3) oferta cu termen - este practicată în situaţia în care ofertantul nu are certitudinea că
poate asigura aceleaşi condiţii dincolo de o anumită limită de timp. În acest caz, se
menţionează un termen în intervalul căruia oferta rămâne valabilă.
De exemplu:
• Preţurile sunt valabile până la 1 martie 2016 inclusiv ;
• Oferta noastră este valabilă până la …;
• Reducerea de preţ este valabilă până la … .
4) oferta necondiţionată - aceasta evită asumarea oricăror angajamente, menţionându-se
în mod explicit clauza de neobligativitate.
De exemplu:
• Vă oferim, fără garanţie ;
• La preţul zilei ;
• În limita stocului disponibil.
Evident, făcând asemenea menţiuni, capacitatea comerciantului de a atrage clienţi este
redusă.
Dat fiind faptul că oferta poate deveni elementul esenţial al unui contract, ea trebuie
concepută cu atenţie, redactată cu toată răspunderea, într-o formă clară şi precisă.
Oferta conţine, următoarele părţi constitutive, reflectate în textul propriu-zis, ce
pot fi prezentate tabelar sau prin numerotări:
 denumirea exactă a produselor;
 descrierea detaliată a mărfii, caracteristici; (eventual însoţită de mostre);
 calitatea produselor;
 cantitatea ce poate fi livrată, greutatea, volumul;
2
 preţul, cu menţiunea dacă cheltuielile de transport şi ambalaj sunt incluse în preţ;
se poate indica preţul total sau preţul în detaliu, pentru anumite cantităţi. Tot legat
de preţ, se pot acorda clienţilor diverse reduceri de preţ:
– Rabatul (reprezintă reducerea de preţ acordată pentru acceptarea unei
anumite cantităţi de marfă, fie clienţilor fideli – rabatul de fidelitate, fie
distribuitorilor – rabatul comercial, fie în legătură cu diverse prilejuri –
rabatul special);
– Bonusul – reprezintă un rabat acordat ulterior realizării tranzacţiei, în special
la sfârşit de an, acordarea lui fiind dependentă de atingerea unui anumit nivel
al vânzărilor.
– Discountul – reprezintă reducerea sumei debitoare cu un anumit nr. de
procente, ca stimulent pentru efectuarea plăţii într-un anumit termen.
 condiţiile de livrare;
 termenul de livrare;
 condiţiile de plată;
 precizări referitoare la locul livrării, asigurări;
 durata de valabilitate a ofertei este indicată cu precizie;
 ambalajul;
Pentru o informare mai completă a partenerilor de afaceri, furnizorii pot anexa la
oferte şi cataloage, prospecte, mostre. Mai pot fi precizate şi alte condiţii, în funcţie de
natura produsului sau a prestării de servicii (în funcţie de caz). Oferta trebuie să fie
redactată clar şi amănunţit, aşa încât să se prevină eventualele întrebări ale clientului.
Indiferent de tipul de ofertă se poate distinge o structură compoziţională care se
regăseşte în linii mari în majoritatea ofertelor :
- În partea introductivă se face referire la cererea de ofertă sau la condiţiile în
care s-a obţinut adresa destinatarului şi se exprimă satisfacţia de a stabilii relaţii
comerciale cu firma respectivă, motivarea expedierii ofertei.
- În cuprins, faţă de cererea de ofertă, elementul compoziţional nou apărut îl
constituie paragraful publicitar. El nu se regăseşte în toate ofertele, însă acolo

3
unde este prezent conferă textului o calitate în plus, trezind interesul celui
căruia îi este adresată oferta şi cuprinde informaţii suplimentare referitoare la
produsele / serviciile oferite.
- În încheiere, regăsim ca şi la cererea de ofertă exprimarea speranţei de a primi
un răspuns, în cazul de faţă o comandă şi de a se ajunge la încheierea
contractului.
Pentru oferte nu există reguli speciale în ceea ce priveşte forma. Trebuie formulate, pe
cât posibil propoziţii scurte şi clare.
Acceptarea ofertei trebuie să fie exprimată în scris sau verbal, explicit sau
implicit (tacit), într-o formă din care să decurgă consimţământul în raport cu oferta.
Refuzul la ofertă. Orice ofertă primită prin poştă sau fax, trebuie să fie citită. Dacă
oferta nu interesează, nerăspunzând la ea, implicit înseamnă refuzul. A nu răspunde este
modalitatea cea mai comodă de a refuza o ofertă, dar uneori merită să ne facem timp
pentru a scrie un refuz. A răspunde unei oferte în situaţia de refuz este un act de politeţe.
Refuzul în scris are, înainte de toate, scopul de a ţine deschisă ,,uşa” pentru afaceri
viitoare.

4
Formulări specifice ofertei:
A. Formulări introductive pentru:
a) oferta solicitată:
 Vă mulţumesc pentru:
– cererea dumneavoastră de ofertă din …
– scrisoarea dumneavoastră din …
– interesul dumneavoastră cu privire la produsele noastre.
 Suntem încântaţi să primim cererea dumneavoastră de ofertă din data de .
 Confirmăm primirea scrisorii / telexului / cererii de ofertă din …”
 Ca răspuns la:
• cererea dumneavoastră de ofertă din …
• scrisoarea dumneavoastră din data de …
b) oferta nesolicitată:
 Avem plăcerea să ...
 Suntem încântaţi să ...
 Prin prezenta …
 Veţi fi interesaţi să aflaţi ...
 Sperăm că vă interesează noile noastre modele de …, pe care tocmai le-am adus
pe piaţă.
 Suntem producători de … şi am dori să vă extindeţi piaţa prin produsele
noastre…,

B. Formule referitoare la obiectul ofertei:


1) Formule referitoare la descrierea produsului
- Toate produsele noastre/Noile noastre modele sunt fabricate din material de
calitate şi destinate unei utilizări îndelungate. Din catalogul anexat veţi constata
că mărfurile noastre prezintă multe avantaje: cele mai importante sunt indicate în
cele ce urmează.
 Aceste materiale sunt impermeabile/îşi menţin culoarea în mod garantat/sunt din
lână pură/ sunt rezistente.
 Aceste materiale/ produse pot fi obţinute în culorile roşu, verde, albastru etc.
 Livrăm aceste draperii în culori asortate şi lungimile dorite.
 Confirmăm că produsele noastre sunt executate manual şi sunt destinate…
2) Formule referitoare la cantitate, stocuri
 Referitor la greutate / dimensiuni, vă rugăm să luaţi în considerare datele indicate
în catalog.
 Cantitatea minimă pentru o comandă cu livrare în 7 zile este de 100kg/de 200
bucăţi.
 Toate mostrele /articolele prezentate în catalogul nostru sunt în stoc.
 Vă aducem la cunoştinţă că vinul se livrează în damigene de 25 litri/ în sticle de
3/4 litri.

5
 Marfa solicitată de Dvs. se află în depozit şi se livrează în recipiente de 20 kg.
3) Formule referitoare la preţ, condiţii de livrare, reduceri
 Anexăm la lista noastră de preţuri cu amănuntul şi condiţiile noastre pentru
angrosişti.
 Toate preţurile noastre sunt cuprinse în lista de preţuri anexată.
 Preţurile indicate sunt valabile pentru cantităţi de cel puţin…
 Preţurile de mai sus includ ambalarea în conteinere.
 Preţurile noastre sunt calculate franco-fabrică / cu plata la destinatar.
 Preţurile vor suferi fluctuaţii uşoare / semnificative.
 Preţurile se menţin neschimbate / stabile.
 Ultima creştere a preţurilor se datorează costurilor ridicate ale materiilor prime /
preţurilor de cost ridicate.
 Ca urmare a costurilor ridicate de producţie, se aşteaptă, în curând, o creştere a
preţurilor.
 Preţurile noastre reduse nu ne permit acordarea vreunui rabat.
4) Formule referitoare la condiţiile de plată
– Plata se efectuează la remiterea comenzii, iar expedierea se face în decurs de 24
ore.
– Condiţiile noastre de plată sunt: plata în numerar/imediată; plata în numerar la
valoarea netă; plata la primirea mărfii; plata la primirea facturii; 30 zile neto; 2%
scont la plată în decurs de 10 zile; neto la 7 zile după primirea coletului prin poşta
aeriană; plata efectuată lunar / trimestrial; plata în numerar contra prezentării de
documente; documente contra accept; plata prin acreditiv documentar irevocabil
confirmat; plata prin trată bancară la primirea facturii noastre.
– Plata se efectuează anticipat / prin rambursare.
– Plata se efectuează prin cec bancar la …, imediat după sosirea facturii.
– Vânzarea se efectuează cu plata pe loc / pe credit / în locaţie / leasing (închiriere);
5) Formule referitoare la termenul de livrare şi modalităţi de expediere
 Vă putem livra marfa imediat după primirea comenzii.
 Vă putem garanta expedierea imediată a mărfii.
 Putem livra materialul în decurs de două săptămâni de la primirea comenzii.
 Toate mărfurile sunt livrate din depozit/stoc.
 Vă putem promite efectuarea livrării până la data de …
 Trebuie să vă aducem la cunoştinţă că nu vă putem garanta livrarea înainte de 20
ianuarie, dacă nu primim comanda dvs. în 48 de ore.
6) Referiri la ambalaj
 Ambalarea se face întotdeauna cu cea mai mare grijă.
 Marfa se ambalează în saci / lăzi / baloturi / cutii de carton etc.
 Toate articolele vor fi livrate în ambalaj adecvat pentru cadouri.
 Pentru a evita orice posibilă deteriorare, marfa este ambalată în talaş.
 Ambalajul este gratuit, dacă lăzile goale se returnează în decurs de …zile.
 Ambalarea se execută conform indicaţiilor dvs.
 La returnarea lăzilor, vi se reduc cheltuielile de ambalaj cu 50%.
6
 Cheltuielile de ambalaj sunt incluse în preţ.
 Cheltuielile de ambalaj trec în contul dvs. şi se percep separat.
7) Referiri la mostre, probe, prospecte
 Cu poşta separată vă trimitem catalogul nostru de mostre / probe / diferite
prospecte / lista de preţuri / care vă va / vor oferi o imagine despre calitatea
excelentă a produselor noastre.
 Vă rugăm să supuneţi mostrele oricărui test.
 Vă trimitem un sortiment bogat de mostre pe care le puteţi verifica personal.
 Vă trimitem un set de mostre care au fost selectate special pentru scopul menţionat
de dvs.
 Mostrele alăturate / Mostrele trimise cu poştă separată sunt marcate şi prevăzute
cu o etichetă cu preţul…
8) Referiri la valabilitatea ofertei
– Oferta rămâne valabilă … săptămâni / luni.
– Preţurile noastre sunt valabile numai în cazul unei comenzi imediate.
– Trebuie să subliniem că preţurile acestea sunt valabile până la …
– Dorim să vă atragem atenţia asupra faptului că această ofertă este valabilă numai
10 zile / că aceste condiţii speciale sunt valabile până la…
– Nu putem să ne menţinem oferta deschisă mai mult de 7 zile, din aceste motive, vă
rugăm să remiteţi comanda prin telex fără întârziere.
– Preţurile sunt ferme până la …
9) Formule referitoare la garanţie
 Toate produsele noastre sunt prevăzute cu un certificat de garanţie.
 Garanţia este valabilă numai dacă se respectă cu stricteţe instrucţiunile de
folosire.
10) Referiri la livrarea de probă
 Pentru a produce produsele noastre pentru piaţa dvs., vă oferim o livrare de
probă, pentru care sunt valabile condiţiile noastre generale de vânzare / o livrare
de probă în condiţii deosebite.
 Vă comunicăm că nu avem nici o obiecţie împotriva unei livrări de probă.
 Pentru a vă da posibilitatea de a cunoaşte produsele noastre, suntem gata să vă
trimitem o livrare de probă.

C. Formule de încheiere:
 Suntem convinşi că oferta noastră va satisface cerinţele dumneavoastră/va
prezenta interes pentru dumneavoastră;
 Sperăm/suntem convinşi că:
• veţi accepta oferta noastră …
• ne veţi transmite comanda dumneavoastră …
 Aşteptăm comanda dumneavoastră …
 Puteţi fi convinşi că vom executa comanda dvs. cu toată atenţia şi la timp.
 Ne bucurăm să primim comanda dvs.
 Deoarece executăm comenzi în ordinea primirii, vă sugerăm să ne transmiteţi
comanda dumneavoastră cât mai curând posibil.
7
Exemplu de ofertă
„MAGDA”SRL
MD-2005, Chişinău
Str. Studeților 30, Of. 410
Tel.:+ 373 22 286987
E-mail: magda@yahoo.com
Cod fiscal: 1005200345614
Cont: 2220422035, BC EximBank SA

Nr. 4 din 27 august 2019


„Zoluşca” S.A.
MD-2068, Chişinău
Bd. Moscovei 5
Obiect: Detergenţi

Stimate domnule director,


Suntem o firmă specializată în importul de detergenţi, colaborăm cu cunoscute
firme din România şi Ucraina, şi avem fericita ocazie de a vă face o ofertă unică prin
condiţiile sale. Astfel vă oferim următoarele:
1. detergenţi „FOX”- 200 unităţi a cîte 350g, la preţul de 13 lei unitatea;
2. detergenţi „BABY”- 150 unităţi a cîte 450g, la preţul de 15 lei unitatea;
3. detergenţi „Tide”- 300 unităţi a cîte 10kg, la preţul de 115 lei unitatea.
Plata se face prin transfer la contul bancar imediat ce produsele au fost livrate.
Transportul mărfii este asigurat de către firma noastră şi respectiv, cheltuielile
legate de transport sunt incluse în preţ.
Vă anunţăm că oferta respectivă este valabilă pînă la data de 30 septembrie.

Aşteptam cu interes răspunsul Dvs.

Cu respect,
Eugen GONCEAR semnătura
Director comercial L.S.

S-ar putea să vă placă și