Olympia – ambiţioasa mamă a lui Alexandru Macedon

Domnia celor doi mari regi, Filip al II-lea (359—336) si Alexandru  Macedon (336—323) a fost
mult tulburată de Olympia, soţia lui Filip şi mama lui Alexandru. Era o prinţesă epirotă, autoritară,
vijelioasă, ambiţioasă şi orgolioasă, al cărei suflet fusese mult răscolit de practica unor culte mistice,
orfice şi dionisiace. De la mama sa, Alexandru va moşteni o violenţă a pasiunilor, dragostea pentru
literatură şi ambiţia fără margini de a depăşi mereu culmile gloriei.
Olympia adusese în Macedonia un spirit demoniac, ancestral din ţara sa natală, Epirul. În
anumite momente, regina a apărut ca un geniu nefast pentru soţ şi fiu, prin atrocităţile şi anarhia pe care
le provoca în Macedonia. O ambiţie constantă o împingea mereu să încerce a ocupa primul loc oficial în
treburile statului. Asemenea veleităţi politice erau închise femeilor din acea vreme. Natura aspră şi
sălbatică a ţării sale natale lăsase adânci amprente în sufletul ei năvalnic.
Toate neamurile care au trăit în văile epirote sălbatice au fost influenţate de natura locului, în
ceea ce priveşte structura lor sufletească şi obiceiurile. Multe au practicat un cult deosebit pentru izvoare
şi arbori. Acolo se afla oracolul de la Dodona; acolo exista credinţa că foşnetul frunzelor de copaci nu
este altceva decât glasul misterios al lui Zeus, transmiţând celor ce veneau să afle voinţa divină,
gândurile creatorului suprem.
Pentru unitatea sufletească, economică şi politică a epiroţilor, sanctuarul de la Dodona avea un
rol important. Deşi preoţii de acolo erau greci, riturile îndeplinite de ei se moşteniseră din fondul
credinţelor străvechilor autohtoni. Ca preoţii să ajungă buni prezicători, Zeul de la Dodona, din ţara
molossilor, le cerea să doarmă pe pământul gol, îmbrăcaţi în piei de animale nerase, şi să nu se spele
niciodată pe picioare.
Molossii, populaţia epirotă din care se trăgea şi Olympia, căutau să demonstreze insistent
originea lor elenică şi prin faptul că, după legendă, dinastia lor avusese ca fondator pe  homericul erou
Achile. Curtea regală şi aristocraţia epirotă fuseseră, într-adevăr, mult influenţate de cultura şi civilizaţia
greacă, dar populaţia de jos nu-şi pierduse limba şi moravurile ei ilirice.
Aceea care avea să devină regină a Macedoniei se născuse în jurul anului 375 î.e.n., la Ambrakia,
în ţinutul stăpânit de tatăl său, Neoptolemos, rege al molossilor. În copilărie, pe domeniile părintelui său,
Olympia purtase alte trei nume: Myrtale, Polixenia şi Stratonice. Până la căsătoria sa cu Filip al II-lea nu
se cunosc prea multe ştiri despre copilăria şi tinereţea ei. Căsătoria avu loc în toamna anului 357,
deoarece în anul următor, în noaptea când nebunul Herostrat incendia templul Artemidei din Ephes, se
născu fiul lor, Alexandru Macedon. Întâlnirea, îndrăgostirea celor doi, căsătoria lor şi naşterea
cuceritorului lumii au fost împletite de Plutarh într-o serie de povestiri şi miracole.
„Se spune că Filip s-a iniţiat în misterele din Samotrake o dată cu Olympia. El era atunci
un băieţandru, iar ea o copilă orfană. Filip de cum a văzut-o s-a îndrăgostit de ea şi a pus la cale
căsătoria, după ce mai întâi a căpătat învoirea lui Arybbas, unchiul ei”.
Noua soţie deveni repede principala regină la Pella, datorită unor evenimente de seamă. Philinna,
care deţinuse până atunci situaţia de primă regină, deşi tânără, muri pe neaşteptate. În curând, Olympia îi
născu lui Filip, pe Alexandru, copil de care regele s-a ataşat de îndată, apoi o fiică, pe Cleopatra, de
asemenea dragă monarhului macedonean. Primii ani ai căsniciei lor au cunoscut o puternică afecţiune şi
armonie conjugală, deşi motive de neînţelegere se găseau destule. Filip nu se arăta un soţ cu o bună
conduită, iar Olympia dăduse frâu liber firei sale violente şi orgolioase, de îndată ce devenise mamă.
Ambiţia reginei mărise statul Macedoniei. Filip se putea considera fericit, deoarece politica sa
expansionistă găsise un bun susţinător în persoana dârzei regine. La Pella, tânăra regină continua unele
practici religioase oculte, de esenţă orfică, precum şi unele orgii dionisiace, pe care le cunoscuse din
copilărie, la ea acasă. Plutarh ne informează că:
Până la vârsta de 13 ani, copilul Alexandru a stat sub supravegherea directă a mamei. Primul
pedagog al principelui a fost Leonida, o rudă săracă a Olympiei, adusă din Epir. Profesorul epirot îi
aplică o instrucţie de tip „spartan”, extrem de severă în ceea ce priveşte disciplina şi cumpătarea. Mulţi
ani după aceea îşi va reaminti Alexandru de loviturile de vergi primite de la Leonida. Odată încheiată
misiunea lui Leonida, în formarea intelectuală a lui Alexandru interveni Filip, aducîndu-i ca profesor pe
celebrul filozof Aristotel. Nu cunoaştem relaţiile dintre Olympia şi noul profesor, dar în nici un caz, n-au
fost ostile.
Neînţelegerile familiale ale lui Filip veniră cu timpul şi din partea lui Alexandru, nemulţumit şi el
de prea multele „căsătorii şi amoruri” ale tatălui, cu femei ce aduceau dezbinare. Olympia, soţie
„răutăcioasă, certăreaţă şi mânioasă”, îmbătrânea şi se vedea cu timpul dată la o parte de aceste intruse
mai tinere, de aceea îşi încuraja feciorul împotriva tatălui.
Mama celui mai mare căpitan al lumii antice murise cu curaj, în urma unor acte de cruzime pe
care le practicase ea însăşi, fără remuşcare. Fire demoniacă şi sălbatică, Olympia nu a fost condusă de
raţiune, ci de pasiuni violente. Nu posedăm un portret realist şi bine identificat al acestei faimoase
regine. Bustul ei apare numai pe unele medalioane macedonene, bătut într-o formă cu totul idealizată şi
tinerească. Se crede însă că Olympia era cu adevărat una dintre cele mai frumoase principese ale
timpului său. O dată cu unele aspecte bune sau rele ale caracterului său, ea a transmis fiului şi trăsăturile
nobile ale feţei sale.
Alexandru Macedon fusese ataşat sufleteşte mai mult de mama decât de tatăl său, care era o fire
mai ponderată. De la mama sa moştenise neliniştea care îl mâna să realizeze noi cuceriri. Avea în el,
după cum spuneau ofiţerii din suita sa, „demonul ce-l aţâţa”, atunci când pornea la luptă. Istoricii vechi
vorbesc adesea despre corespondenţa afectuoasă ce se schimba între mama, rămasă în Europa, şi fiul ce
pătrunsese adânc în Orient. Pe măsură ce gloria lui creştea se deştepta şi mai puternic în el orgoliul
mamei. După ce consultase oracolul lui Amon-Ra din Egipt, Alexandru ajunsese să creadă că tatăl lui nu
fusese Filip al II-lea, ci Zeus — Amon-Ra. Într-o scrisoare către mama sa folosi titulatura: „Regele
Alexandru, fiul lui Zeus — Ammon, către mama sa Olympia, sănătate!” Mama i-ar fi răspuns sub o
formă ironică: — „Fii bun, fiul meu şi taci, nu mă denunţa Herei; se va răzbuna crunt pe mine, dacă tu
mărturiseşti prin scrisoarea ta că eu i-am fost rivală.” Această blândeţe a unei femei culte şi înţelepte faţă
de fiul ei orgolios îi atrăgea lui Alexandru în chip fin şi delicat atenţia să părăsească încrederea deşartă
— pe care i-o cultivaseră marile victorii, complimentele linguşitorilor şi succesele nesperate, — că el
este fiul lui Zeus. (Aulus Gellius, Nopţile attice).
Atât pe Olympia, cât şi pe Alexandru, firea şi cursul vieţii i-au dus spre prăpastia unor mari
tragedii. Mama se profilează pe ecranul istoriei ca o femeie stăpânită de cele mai bizare pasiuni, zguduită
de ambiţii fără limite şi gata oricând să înfigă pumnalul sau să ofere cupa cu otravă duşmanilor săi. A
săvârşit crime înfiorătoare în timpul vieţii sale conjugale nefericite, iar după moartea fiului său, mâinile
ei nu se mai puteau curăţi de atâta sînge vărsat. Simpatia ce i s-a păstrat de-a lungul veacurilor se
datoreşte numai faptului că a fost mama lui Alexandru Macedon.