CURS 1

Infracţiuni contra siguranţei naţionale și drepturilor sociale prevăzute în

legi speciale:

1)Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României;

2)O.U.G. nr. 31/2002;

3)Legea nr.157/2018;

4)Infracțiuni contra exercitării drepturilor sociale

1) Cadrul şi caracterizarea infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 51/1991

Deşi nu este o lege penală, ci se referă la securitatea naţională, la căile şi mijloacele de

apărare a acestei valori, Legea nr. 51/1991 (republicată în M.Of al României, Partea I, nr. 190
din 18.03.2014) incriminează totuşi ca infracţiuni două fapte privitoare la modul de
desfăşurare a activităţii de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale, care pot pune în
pericol această valoare socială importantă.

Legea prevedea ca infracţiuni:

1) Desfășurarea neautorizată de activităţi informative pe teritoriul României (Constituirea

de structuri informative ilegale pentru culegerii de informaţii secrete de stat ori
desfăşurarea de către aceste structuri a unei activităţi de culegere sau prelucrare de
asemenea informaţii este incriminată de art. 409 C.p.) și abuzul în serviciu în
desfăşurarea activităţii informative (art. 26);
2) Divulgarea fără drept de informaţii privind viaţa particulară a persoanelor (art. 27).
Faptele incriminate reprezintă încălcări ale unor dispoziţii cuprinse chiar în Legea nr.
51/1991 privind culegerea de informaţii sau îndeplinirea obligaţiilor de serviciu de către
funcţionarii serviciilor de informaţii. Deşi prezintă un pericol pentru securitatea naţională,
infracţiunile menţionate nu prezintă gravitatea infracţiunilor contra siguranţei statului, fapt
reflectat în pedepsele aplicabile pentru săvârşirea acestora, care nu depăşesc 7 ani închisoare.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (potrivit art. 56 C.p.p.).

 Desfășurarea neautorizată de activităţi informative pe teritoriul

României (art. 26 alin. 1)
 Este, activităţi fapta persoanei care desfăşoară, fără autorizare specifice culegerii de
informaţii supuse autorizării în condiţiile Legii nr. 51/1991 sau cu depăşirea autorizării
acordate. Fapta prezintă pericol social deoarece stânjeneşte activitatea de informaţii necesară,
aşa cum se prevede în art. 2 alin. 1 al Legii nr. 51/1991, pentru cunoaşterea, prevenirea şi
înlăturarea ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor vizând securitatea
naţională. A fost incriminată în art. 26 al legii şi are ca obiect juridic special tocmai activitatea
de informaţii pusă în slujba securității naţionale.

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii poate fi orice persoană din cadrul SRI, SIE,
SPP sau structurilor informative ale MAI, MApN sau MJ, dar infracţiunea poate fi
săvârşită de o pluralitate de subiecţi activi. În cazul în care fapta este comisă de o persoană
din afara acestor instituții publice și dacă privește culegerea unor informații secrete de stat,
încadrarea juridică se va face la infracţiunea de „Constituire de structuri informative ilegale”
(art. 409 C.p.), infracțiune contra securității naționale din Codul penal.

Subiect pasiv principal al infracţiunii este statul, iar subiect pasiv secundar poate fi
unul dintre serviciile specializate în materia culegerii de informaţii în diferite domenii şi
anume: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe sau Serviciul de
Protecţie şi Pază ori serviciile de informaţii departamentale din cadrul Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului de Interne și Ministerului Justiției (art. 8, 9 din Legea nr. 51/1991).

Elementul material al infracţiunii poate consta în săvârşirea vreuneia dintre acţiunile

prevăzute de lege şi anume acțiunea de desfăşurare, fără autorizare, a activităţilor specifice
culegerii de informaţii supuse autorizării în condiţiile Legii nr. 51/1991 sau cu depăşirea
autorizării acordate.

Activitățile specifice de informații, supuse autorizării, pot consta, potrivit art. 14

alin. (2), în:

a) interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice

formă;
b) căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este
necesar accesul într-un loc, la un obiect ori deschiderea unui obiect;
c) ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui,
extragerea informaţiilor pe care acesta le conţine, precum şi înregistrarea,
copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;
d) instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost
depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice
ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în
orice mod în locuri private;
e) localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace
tehnice de supraveghere;
f) interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora,
examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi
înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;
g) obţinerea de informaţii privind tranzacţiile financiare sau datele financiare ale
unei persoane, în condiţiile legii.
 Propunerea de autorizare se formulează în scris de instituțiile abilitate în domeniul
siguranței naționale și se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este examinată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în
termen de 24 de ore de la înregistrare ori de îndată în cazurile urgente, de procurori anume
desemnaţi de acesta.

Dacă apreciază că propunerea este nejustificată, procurorul o respinge prin ordonanţă

motivată, comunicând aceasta de îndată organului care a formulat-o.

Dacă se apreciază că propunerea este întemeiată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute

de lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau
înlocuitorul de drept al acestuia solicită în scris preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
autorizarea activităţilor propuse.

Această solicitare este examinată de urgenţă, în camera de consiliu, de unul din

judecătorii anume desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Durata de valabilitate a autorizării activităţilor este cea necesară pentru desfăşurarea

acestora, dar nu mai mult de 6 luni. Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru
motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 3 luni. Durata maximă a
autorizărilor cu privire la aceleaşi date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei
ameninţări la adresa securităţii naţionale este de doi ani. Activităţile specifice încetează
înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care
le-au justificat.

Potrvit art. 19, atunci când întârzierea obţinerii autorizării ar prejudicial grav
finalitatea activităţilor specifice necesare, acestea se pot efectua cu autorizarea procurorului,
pe o durată de maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată de
îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de expirarea acestui termen. Judecătorul se
pronunţă asupra cererii de îndată, iar în cazul în care apreciază că se impune continuarea
activităţilor deja începute, se vor autoriza în mod corespunzător.

Dacă judecătorul apreciază că nu se mai impune continuarea activităţilor începute sub

autorizarea procurorului, confirmă efectuarea acestora şi păstrarea materialelor obţinute sau,
după caz, dispune încetarea de îndată a acestora şi distrugerea materialelor obţinute, în termen
de maximum 7 zile, o copie a procesului-verbal privind distrugerea urmând a se transmite
judecătorului.

Sub aspect subiectiv, faptele trebuie să fie săvârşite cu intenţie.

Tentativa se pedepseşte, iar sancţiunea aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani,

dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă (ceea ce reprezintă o eroare de tehnică
legislativă, o faptă neputând fi susceptibilă de mai multe încadrări juridice pentru că atunci
incriminarea ar fi „neclară”).

În Codul penal este incriminată prin art. 409 infracțiunea de „Constituire de structuri
informative ilegale”, constând în iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României
a unor structuri informative în scopul culegerii de informaţii secrete de stat ori desfăşurarea de
către acestea a unei activităţi de culegere sau prelucrare de asemenea informaţii, în afara
cadrului legal, și se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

De asemenea, deținerea sau confecționarea, fără drept, de mijloace specific de

interceptare ori de înregistrare a comunicațiilor se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amendă potrivit art. 302 din Codul penal privind violarea secretului corespondenței.

 Abuzul în serviciu în desfăşurarea activităţii informative (art. 26 alin.

2)

Era fapta funcţionarului care divulgă, refuză sau împiedică, în orice mod, ducerea la
îndeplinire a mandatului eliberat în condiţiile Legii nr. 51/1991.

Fapta reprezenta o modalitate specifică a infracţiunii de abuz în serviciu (art. 297 C.p.)
şi a fost incriminată în alin. 2 al art. 26 al legii.

Obiectul juridic al infracţiunii cuprinde atât corectitudinea şi eficienţa activităţii de

informaţii, cât şi acele drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei, cum sunt
libertatea comunicaţiilor, inviolabilitatea secretului corespondenţei, inviolabilitatea
domiciliului și a vieții private, care pot fi vătămate sau periclitate prin săvârşirea faptei de
încălcare a atribuțiilor de serviciu.

Deși subiectul activ este prezentat ca fiind „funcționar”, în realitate este vorba despre
un funcționar public, noțiunea de „funcționar” nemaifiind prevăzută de Codul penal.

Subiectul activ nemijlocit este astfel calificat prin calitatea de funcţionar public din
cadrul serviciilor şi structurilor informative.

Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorii numite siguranţa naţională a
României, iar subiect pasiv special şi adiacent este serviciul sau structura informativă
căreia îi aparţine făptuitorul ori persoana fizică sau juridică lezată în drepturile sale.

Elementul material al infracţiunii, în varianta tip, poate consta într-o acţiune de

divulgare a conținutului mandatului, de refuz de executare a lui sau de împiedicare, în orice
mod, a ducerii la îndeplinire a mandatului eliberat în condiţiile legii.

Divulgarea semnifică aducerea la conștința unor persoane neîndreptățite a conținutului

mandatului, inclusiv către presă sau persoana vizată de mandat, ceea ce este de natură să
compromită operațiunea autorizată.

Refuzul de executare a mandatului se referă la ne-executarea cu știință a mandatului

primit privind derularea uneia dintre acțiunile vizând securitatea națională.
 Împiedicarea, în orice mod, a ducerii la îndeplinire a mandatului se referă la
boicotarea activității serviciului sau departamentului de informații în atingerea obiectivelor
stabilite prin mandatul vizând securitatea națională.

Condiția-cerință esențială atașată elementului material este ca mandatul să fie

eliberat în condiţiile legii, în caz contrar fapta nu constituie infracțiune.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relațiiile de serviciu din cadrul
serviciului sau departamentului de informații.

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie.

Tentativa se pedepseşte. Sancţiunea aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani, dacă

fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

 Divulgarea sau folosirea ilicită de informaţii privind viaţa particulară

a persoanelor (art. 27)

Este fapta funcţionarului public din cadrul serviciilor de informaţii care divulgă sau
foloseşte, fără drept, informaţiile privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia persoanelor,
cunoscute incidental în cadrul obţinerii datelor necesare securităţii naţionale. Incriminarea şi
sancţionarea acestei fapte este consecinţa logică a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 51/1991,
care prevăd că mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare securității naţionale nu trebuie
să lezeze în niciun fel drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară,
onoarea sau reputaţia lor, ori să-i supună la îngrădiri ilegale, cei vinovaţi de astfel de abuzuri
urmând să răspundă inclusiv penal.

Obiectul juridic specific al acestei infracţiuni este şi el complex, incluzând, pe de o

parte, autoritatea şi prestigiul serviciilor de informaţii din care face parte funcţionarul
abuziv, iar pe de altă parte persoana, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia acesteia.

Cetăţeanul care se consideră lezat în drepturile sau libertăţile sale prin folosirea
mijloacelor de obţinere a informaţiilor necesare securității naţionale poate sesiza oricare din
comisiile permanente pentru apărare şi asigurarea ordinii publice ale celor două camere ale
Parlamentului sau organele judiciare.

Subiectul activ nemijlocit este calificat prin calitatea de funcţionar public, fapta sa
fiind o modalitate a infracţiunilor de divulgare a secretului profesional (art. 227 C.p.) sau de
abuz în serviciu (art. 297 C.p.).

Fapta a fost incriminată în art. 27 al Legii nr. 51/1991 şi este pedepsită cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.

Tentativa se pedepsește.
 2) Infracţiuni contra securității naţionale prevăzute în Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 31 din 13 martie 2002 privind privind
interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist,
legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor
vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii
şi de crime de război [Publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, completată şi modificată ulterior,
ultima modificare fiind adusă de Legea nr. 157/2018 (publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 4 iulie 2018)].

 Caracterizarea generală a infracţiunilor prevăzute în OUG nr.

31/2002
Acest act normativ incriminează ca infracţiuni fapte care, potrivit dispozițiilor art. 3
lit. (h) din Legea nr. 51/1991 reprezintă ameninţări la adresa siguranţei naţionale. În textul
menţionat se enumeră printre astfel de fapte: iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea
în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară
sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste, care pot pune în pericol,
sub orice formă, unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce
pot periclita ordinea statului de drept.

Întrucât legea nu incrimina în mod explicit faptele de acest fel, prin OUG nr. 31/2002
s-a completat această lacună a legii incriminându-se iniţierea sau constituirea unei organizaţii
cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup (art. 3),
confecţionarea, vânzarea, răspândirea şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste,
legionare, rasiste sau xenofobe ori utilizarea acestora în public (art. 4), promovarea cultului
persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de
război, precum şi promovarea ideologiei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (art. 5),
negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident a holocaustului
ori a efectelor acestuia (art. 6) și amenințarea rasistă sau xenofobă (art. 61).

Caracteristic tuturor acestor infracţiuni este faptul că sunt expresia unei ideologii a
dispreţului şi urii faţă de om şi faţă de dreptul oamenilor de a fi diferiţi unii faţă de alţii.

Subiecţii activi ai acestei infracţiuni nu sunt circumstanţiaţi, putând fi orice persoane

fizice sau juridice, iar sub aspect subiectiv faptele se săvârşesc cu vinovăție sub forma
intenţiei calificate prin mobilul fascist, legionar, rasist sau xenofob.

Toate sunt infracțiuni de pericol public, subiect pasiv principal fiind statul, ca
titular al drepturilor colective în numele societății.

Urmărirea penală se efectuează de către procuror (art. 56 C.p.p.).

  Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist
ori xenofob, aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup (art. 3)

Aşa cum se explică la art. 2 lit. (a) din ordonanţă (modificat prin art. 7 din Legea nr.
157/2018), prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice
grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau
permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare,
rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase,
superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă
pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul
extremist.

Se precizează că pot fi incluse în această categorie organizaţiile cu sau fără

personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile
reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, precum şi orice alte persoane juridice care
îndeplinesc cerinţele prevăzute anterior.

Potrivit art. 2 lit f), prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din
România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de „Legiunea Arhanghelului
Mihail”, „Garda de Fier” şi „Partidul Totul pentru Ţară”.

Elementul material poate consta în săvârşirea oricăreia dintre acţiunile enumerate în

text (iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob,
aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup), iar subiectiv infracţiunea
presupune cunoaşterea de către făptuitor a caracterului organizaţiei la care participă sau pe
care o sprijină.

În toate modalităţile ei infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi

interzicerea [exercitării] unor drepturi.

Din 2014 s-a incriminat și iniţierea, nu numai constituirea unei organizaţii cu caracter
fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup,
asimilându-se astfel tentativa cu faptul consumat. S-a mai precizat în alin. 2, fără să fie
necesar, că se aplică regulile de la concursul de infracţiuni atunci când organizația astfel
constituită trece la săvârșirea unor infracțiuni ce pot intra în scopul constituirii ei.

Alin. (3) prevede o cauză de nepedepsire pentru persoanele care au comis faptele
incriminate dacă denunţă autorităţilor organizaţia, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi
să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

La alin. (4) este prevăzută o cauză de atenuare a pedepsei dacă persoana care a
săvârşit una dintre faptele incriminate înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea
adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui
grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei reducându-se la jumătate.
  Confecţionarea, vânzarea, răspândirea şi deţinerea în vederea
răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe ori
utilizarea acestora în public (art. 4)

Este fapta persoanei care confecţionează, vinde, răspândește sau deţine în vederea
răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe. De asemenea, săvârşeşte
aceeaşi infracţiune persoana care utilizează în public simbolurile fasciste, legionare, rasiste
sau xenofobe.

Prin simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înţelege, potrivit art. 2 lit.
(b), drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi
orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la
lit. a) pentru organizațiile cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.

Termenul „în public” are înţelesul explicat de art. 184 C.p., fiind vorba de utilizarea
simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe în locurile publice prin natura şi
destinaţia lor, în cazul din urmă cu condiţia să fie de faţă două sau mai multe persoane.

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani și interzicerea

[exercitării] unor drepturi.

Prin art. 113 punctul 4 din Legea nr. 187/2012 s-a modificat de la 1.02.2014 conținutul
art. 4 introducându-se alineatul 21, prin care s-a incriminat distribuirea sau punerea la
dispoziţia publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale
rasiste şi xenofobe, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Sistem informatic, potrivit art. 181 alin. (1) C.p., este orice dispozitiv sau ansamblu de
dispozitive interconectate ori aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe
asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.

În art. 4 alin. 3 se prevede însă că faptele prevăzute la alin. (1),(2) și (21) nu

constituie infracţiune dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei
sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.

Prin noua incriminare se sancționează fapta mai gravă de folosire a sistemelor

informatice pentru punerea în circulație a unor materiale rasiste și xenofobe, fiind cunoscută
capacitatea mult mai mare de difuzare prin rețelele informatice, la care au acces un număr
semnificativ și din ce în ce mai mare de persoane.
  Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor
infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război,
precum şi promovarea ideologiei fasciste, legionare, rasiste sau
xenofobe (art. 5)

Este fapta persoanei care promovează cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor
infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război sau promovarea ideologiei
fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), în public.

Prin „persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra

umanităţii şi de crime de război” se înţelege, potrivit art. 2 lit. (c) din ordonanţă, orice
persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin
orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni de
genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi persoana din conducerea unei
organizaţii al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanţe penale
internaţionale;

Pericolul social sporit al faptei decurge din caracterul antisocial al ideilor susţinute.
Persoanele pedepsite pentru genocid, crime contra umanității sau crime de război s-au făcut
vinovate şi de cultivarea ideologiei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe şi nu pot fi
proslăvite în numele aceloraşi ideologii.

De asemenea, este considerată periculoasă și simpla promovare publică a acestor

ideologii.

Promovarea, atât a persoanelor, cât și a ideologiilor, trebuie făcută în public, în sensul

art. 184 C.p..

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani și interzicerea

[exercitării] unor drepturi.

 Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în

public a Holocaustului (art. 6)

Este fapta persoanei care neagă, contestă, aprobă, justifică sau minimalizează în mod
evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul sau efectele acestuia, adică a fenomenului
tragic petrecut în preajma şi în timpul celui de-al doilea război mondial, constând în
exterminarea prin lagăre de concentrare şi prin uciderea în masă prin gazare şi apoi incinerare
îndeosebi a populaţiei evreieşti, dar şi a altor populaţii, din motive de ură de rasă şi de religie.

Fapta este reținută, în alin. (2), și atunci când se referă la genocid, crimele contra
umanităţii şi crimele de război, astfel cum sunt definite în dreptul internaţional, în Statutul
Curţii Penale Internaţionale şi în Carta Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin
Acordul de la Londra la data de 8 august 1945, şi recunoscute ca atare printr-o hotărâre
definitivă a Curţii Penale Internaţionale, a Tribunalului Militar Internaţional, înfiinţat prin
Acordul de la Londra la data de 8 august 1945, a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta
Iugoslavie, a Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda sau a oricărui alt tribunal penal
internaţional înfiinţat prin instrumente internaţionale relevante, a cărui competenţă este
recunoscută de statul român, ori a efectelor acestora.

Potrivit art. 2 lit. d), prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat
şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii
săi din perioada 1933-1945. De asemenea, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, o
parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării.

Potrivit art. 2 lit. e), prin holocaust pe teritoriul României se înţelege persecuţia
sistematică şi anihilarea evreilor şi a rromilor, sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului
român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944;

Aceste orori legate de ideologia fascistă, rasistă şi xenofobă, unanim condamnate de

lumea civilizată, sunt uneori contestate de susţinători ai acestei ideologii, manifestări
periculoase incriminate şi sancţionate prin dispozițiile art. 6 al OUG nr. 31/2002.

Infracţiunea se pedepsește în prezent cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă

(de la 180 la 300 de zile-amendă pentru persoana fizică).

Potrivit alin. (3), introdus la 30.07.2015, săvârşirea acelorași fapte incriminate la alin.
(1) și (2) prin intermediul unui sistem informatic constituie agravantă şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani.

 Amenințarea rasistă sau xenofobă (art. 61)

Legea nr. 187/2012 a introdus la 1.02.2014 un nou articol în OUG nr. 31/2002, art. 61,
și o nouă incriminare, care se referă la ameninţarea unei persoane sau a unui grup de
persoane, prin intermediul unui sistem informatic, cu săvârşirea unei infracţiuni pentru care
maximul pedepsei prevăzute de lege este închisoarea de cel puţin 5 ani, pe motiv de rasă,
culoare, ascendenţă sau origine naţională ori etnică sau în considerarea religiei, dacă aceasta
este folosită ca pretext pentru oricare dintre motivele arătate.

Este vorba despre o amenințare, în înțelesul art. 206 din C.p., săvârșită prin
intermediul sistemelor informatice și având un motiv de discriminare bazat pe rasă, religie,
culoare, ascendenţă sau origine naţională ori etnică.

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani, iar acţiunea penală se pune în

mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
 3) Legea nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi
combaterea antisemitismului

Prin Legea nr. 157/2018 au fost incriminate unele fapte reprezentând manifestări
antisemite.

Prin antisemitism, potrivit prevederilor art. 2, lit. a) din această lege, se înţelege atât
percepţia referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale
sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori
a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor lor de
cult.

Organizaţie cu caracter antisemit este, potrivit lit. b) de la același articol, orice grup
format din 3 sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent,
în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antisemite. În această categorie pot
fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice,
asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, precum şi
orice alte persoane juridice.

 Promovarea antisemitismului (art. 3)

În art. 3 este incriminată fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei,
concepţii sau doctrine antisemite.

Și în acest caz noțiunea de săvârșire a faptei „în public” are înțelesul de la art. 184
C.p.:

„Fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă:

a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar
dacă nu este prezentă nicio persoană;
b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;
c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi
dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi
considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele
participante.”
Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale pentru a căror normală formare și
dezvoltare este necesară protejarea unor categorii de persoane (în acest caz a evreilor și ne-
evreilor) împotriva uneor manifestări extremiste, de discriminare negativă bazată pe ură și pe
motiv de rasă sau religie.
 Infracțiunea nu presupune vreo calificare a subiectului activ, subiectul pasiv fiind
societatea în ansamblul său, promovarea urii unor cetățeni față de alții fiind dăunătoare
întregii societăți și nu doar evreilor sau celor în legătură cu ei.

Elementul material constă în acțiunea de promovare de idei, concepţii sau doctrine

antisemite, în orice mod, cerința-condiție esențială fiind ca fapta să fie comisă în public.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța publică, iar legătura de cauzalitate
este imediată.

Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenției.

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea (exercitării) unor

drepturi.

 Distribuirea de materiale antisemite (art. 4)

În art. 4 al Legii nr. 157/2018 este incriminată distribuirea sau punerea la dispoziţia
publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite.

Prin materiale antisemite se înţelege, potrivit prevederilor art. 2 lit. d): imagini,
mesaje text, conţinut audiovideo, precum şi orice alte asemenea reprezentări, care transmit
idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul.

Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale pentru a căror normală formare și
dezvoltare este necesară protejarea unor categorii de persoane împotriva manifestărilor
antisemite prin distribuirea unor materiale având acest caracter.

Infracțiunea nu presupune nici în acest caz vreo calificare a subiectului activ (care
poate fi în mod obișnuit și o persoană juridică), subiectul pasiv fiind societatea în ansamblul
său, distribuirea materialelor antisemite fiind dăunătoare întregii societăți și nu doar evreilor.

Elementul material constă în acțiunea de distribuire sau punerea la dispoziţia

publicului, prin orice mijloace (de exemplu prin afișaj, inscripții, mesaje de presă, publicații,
rețele sociale și ori comunicări prin Internet, mesagerie prin telefon etc.) de materiale
antisemite.

Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța publică, iar legătura de
cauzalitate este imediată (rezultă din materialitatea faptei).

Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenției, directe sau
indirecte. Participația penală este posibilă sub orice formă.

Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani (fără pedeapsa complementară a

interzicerii exercității unor drepturi).
  Răspândirea de simboluri antisemite (art. 5)
În art. 5 alin. (1) este incriminată confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi
deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antisemite.

Prin simboluri antisemite se înţelege, potrivit prevederilor art. 2, lit c): drapelele,
emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte
asemenea însemne, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul.

Elementul material constă alternativ într-o acțiune de confecționare, vânzare,

răspândire sau deținere de simboluri antisemite. Existența mai multor modalități de săvârșire
menține unicitatea infracțiunii.

Fapta se comite cu vinovăție sub forma intenției. Participația penală este întâlnită în
mod obișnuit, sub orice formă.

Tentativa nu este incriminată.

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea

(exercitării) unor drepturi.

Potrivit prevederilor alin. 2 al art. 5, cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea

în public a simbolurilor antisemite.

Noțiunea de faptă „săvârșită în public” are și în acest caz înțelesul de la art. 184 C.p.

Potrivit prevederilor alin. (3) al art. 5 din Legea nr. 157/2018, nu constituie
infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârşită în interesul artei sau
ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public.

 Constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit (art. 6)

Art. 6 , alin. (1) incriminează iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter
antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, pedeapsa
prevăzută fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea (exercitării) unor drepturi.

Se precizează (în mod inutil) că, dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de
săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Potrivit alin. (3), nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin.
(1), dacă denunţă autorităţilor existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi
să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) înlesneşte,
în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai
multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la
jumătate (cauza de atenuare a pedepsei).

4) Infracţiuni contra exercitării drepturilor sociale

 Liberul exerciţiu al drepturilor sociale ca obiect de ocrotire juridico-
penală

Examinarea infracţiunilor care aduc atingere liberului exerciţiu al drepturilor sociale

are în vedere unitatea obiectului juridic generic al acestor infracţiuni, ca valoare socială:
exercitarea liberă şi nestânjenită a drepturilor şi libertăţilor sociale recunoscute de Constituţie
şi de legile ţării.

Aceste drepturi şi libertăţi sunt nu numai reglementate prin legi speciale, dar şi
garantate prin norme de drept penal înscrise în legile respective.

Dreptul la liberă asociere, dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, sunt

înscrise în Constituţia României printre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi
cetăţeanului, iar realizarea efectivă a acestora este de esenţa statului de drept.

Înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor sociale consacrate prin Constituţie este posibilă

numai prin exercitarea liberă şi corectă a libertăţilor sociale, înscrise în legi speciale elaborate
pe baza şi în vederea realizării drepturilor şi libertăţilor constituţionale.

Liberul execiţiu al drepturilor sociale apare, aşadar, ca una dintre valorile sociale
fundamentale care, alături de valori precum persoana, patrimoniul, securitatea natională şi
altele, pot şi trebuie să constituie obiect al ocrotirii juridico-penale.

 Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 62/2011 a dialogului social (art.

218)
Legea dialogului social reglementează, printre altele, modalităţile de soluţionare a
conflictelor de muncă, inclusiv exercitarea dreptului la grevă, incriminând atât restrângerea
ilicită a acestui drept, cât și exercitarea lui abuzivă.

 Astfel, potrivit dispoziţiilor din art. 218 alin. (1) al legii, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-
amendă) fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică ori obligă
un angajat sau un grup de angajaţi să participe la grevă ori să muncească în timpul
grevei.
Obiectul juridic este reprezentat de dreptul fundamental la grevă, garantat prin
prevederi constituționale, dar și libertatea individuală de a decide fie participarea, fie
ignorarea participării la grevă, ca exprimare a propriei opinii, fiind imperativ necesară
protejarea relațiilor sociale în legătură cu aceste valori.

Subiectul activ nu este circumstanțiat, dar, în funcție de specificul elementului

material, este de regulă un membru de sindicat, un lider sindical sau un suporter al
activității sindicale (în cazul constrângerii la participarea la grevă), respectiv o persoană din
cadrul angajatorului sau al autorităților administrative (în cazul constrângerii la muncă în
timpul grevei). Subiectul pasiv este circumstanțiat în persoana unui angajat sau a unui grup
de angajaţi.

Situația premisă constă în existența unei decizii de declanșare a unei greve sau a unei
greve în desfășurare, indferent că este vorba despre o grevă legal declanșată sau cu ignorarea
condițiilor privind declararea acesteia.

Fapta poate fi comisă fie în preajma declanșării unei greve, fie în timpul desfășurării
acesteia, neputând fi de conceput săvârșirea ei în alte intervale de timp sau în alte împrejurări.

Elementul material din cadrul laturii obiective constă alternativ într-o acțiune de
ameninţare (în sensul art. 206 Cod penal) ori de exercitare de violențe (în sensul art. 193 alin.
1 Cod penal) având drept scop fie împiedicarea unui angajat sau a unui grup de angajaţi să
participe la grevă, fie, dimpotrivă, obligarea acestora să muncească în timpul grevei.

Urmarea imediată este o stare de pericol pentru dreptul angajatului sau al grupului de
angajați de participa la grevă sau de a alege desfășurarea activității.

Din punct de vedere al laturii subiective, elementul subiectiv este caracterizat de

vinăvăție sub forma intenției directe calificate prin scopul urmărit, acela de a obliga
angajatul fie să participe la grevă, fie de a-l obliga să fie „spărgător de grevă”.

Infracțiunea în această variantă se urmărește din oficiu.

Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.

 La alin. 2 al art. 218 este incriminată condiţionarea sau constrângerea, în orice

mod, având ca scop limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în
organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, faptă ce se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă), dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă.
Referirea la „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă” o apreciem ca fiind o
eroare de tehnică legislativă, nefiind admisibilă situația în care una și aceeași faptă ar fi
susceptibilă de două (sau mai multe) încadrări juridice întrucât ar însemna că legea penală
este neclară, ceea ce ar contraveni cerințelor statuate în practica CEDO în materie penală
(legea penală trebuind a fi clară, previzibilă și disponibilă).

Fapta constituie o stânjenire a activității sindicale ori chiar o discriminare a

persoanelor alese în conducerea organizațiilor sindicale, ceea ce pune în pericol relațiile
sociale privind normala derulare a exercițiului dreptului de asociere și de activitate în cadrul
sindicatului.

Subiectul activ nu este circumstanțiat, iar subiectul pasiv constă într-un membru
ales în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale de la orice nivel.

Ca situație premisă reținem existența unei organizații sindicale legal constituite.

Elementul material din cadrul laturii obiective constă într-o acțiune de condiţionare
sau constrângere, în orice mod, urmărind limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei de către
membrii aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.

Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normala desfășurare a activității

sindicale, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.

Latura subiectivă este caracterizată de vinovăție sub forma intenției calificate prin
scop, condiția - cerință esențială atașată elementului subiectiv fiind aceea ca fapta să aibă ca
scop limitarea exercițiului atribuțiilor membrilor conducerii organizației sindicale, mobilul
fiind reprezentat de discriminare.

Acţiunea penală este pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

 Potrivit alin. 4 al art. 218, declararea grevei de către organizatori cu încălcarea

condiţiilor prevăzute la art. 191 alin. 1 ori la art. 202-205 constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-
amendă), dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Și în acest caz putem aduce aceeași critică privind nerespectarea regulilor de tehnică
legislativă în materie penală prin referire la ipoteza în care „fapta nu constituie o infracţiune
mai gravă”.

Potrivit art. 191 alin. 1 participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns
să participe la grevă sau să refuze să participe.

Potrivit art. 202-205 nu pot declara grevă:

 procurorii, judecătorii, personalul militar şi personalul cu statut special din cadrul

M.Ap.N, al M.A.I., al Ministerului Justiţiei şi din instituţiile şi structurile din subordinea
sau coordonarea acestora, inclusiv al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, al S.R.I.,
al S.I.E., al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, personalul angajat de forţele armate
străine staţionate pe teritoriul României, precum şi alte categorii de personal cărora li se
interzice exercitarea acestui drept prin lege;
 personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel nu poate declara grevă
din momentul plecării în misiune şi până la terminarea acesteia;
 personalul îmbarcat pe navele marinei comerciale sub pavilion românesc poate declara
grevă numai cu respectarea normelor stabilite prin convenţiile internaţionale ratificate de
statul român, în condiţiile expuse anterior privind momentul declarării grevei;
 în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii
publice, în transporturile pe căile ferate, în unităţile care asigură transportul în comun şi
 salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică,
căldură şi apă, greva este permisă cu condiţia ca organizatorii grevei să asigure serviciile,
dar nu mai puţin de o treime din activitatea normală.
Incriminarea privește abuzul de drept în exercitarea dreptului la grevă, impunând
respectarea cerințelor privind limitele legitime stabilite în exercitarea acestui drept pentru a nu
se ajunge la încălcarea unor drepturi fundamentale ale altor persoane.

Obiectul juridic privește relațiile sociale privind respectarea exercităriii dreptului la

grevă cu observarea strictă a limitelor legal stabilite.

Subiectul activ este circumstanțiat în persoana sau persoanele care organizează ori
desfășoară în mod spontan și fără organizare formală greva cu încălcarea cerințelor
legale, indiferent că este vorba despre membri de sindicat (inclusiv membrii ai conducerii
sindicale) sau nu.

Subiectul pasiv principal în acest caz este statul (ca titular al intereselor societății în
ansamblul său), iar subiect pasiv secundar este unitatea (persoana juridică de drept public
sau privat) în care își desfășoară activitatea greviștii.

Elementul material este reprezentat de declararea grevei, cerința-condiție esențială

atașată fiind încălcarea prevederilor imperative ale art. 191 alin. 1 și art. 202-205 din
lege.

Urmarea imediată este reprezentată de perturbarea sau împiedicarea activității

unităților la care fac referire art. 191 alin. 1 și art. 202-205, cu periclitarea unor interese
publice, legătura de cauzalitate fiind imediată (ex re).

Din punct de vedere subiectiv, fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă,
culpa fiind exclusă.

Tentativa, deși posibilă, nu se pedepsește.

Potrivit prevederilor alin. (3) al art. 218, acțiunea penală în cazul acestei infracțiuni se
pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția alin. (1), când
acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

 Infracţiuni contra drepturilor persoanelor încadrate în muncă -

Infracţiuni prevăzute în Codul muncii, Legea nr. 53/2003

Aspecte comune infracţiunilor prevăzute în Codul muncii

Ca lege de bază care reglementează raporturile individuale şi colective de muncă,
controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă şi jurisdicţia muncii,
Codul muncii instituie totodată şi răspunderea juridică pentru încălcarea dispoziţiilor sale,
inclusiv răspunderea penală. În Titlul XI este inclus Capitolul V, intitulat „Răspunderea
penală”, care cuprinde dispoziţii cu caracter penal în art. 264 și 265.
 Cadrul infracţiunilor este următorul: nerespectarea salariului minim și refuzul de
conformare la inspecția de muncă (art. 264) şi nerespectarea regimului de muncă pentru
minori și persoane exploatate (art. 265).

Prin art. 127 punctul 1 din Legea nr. 187/2012, articolele 261-263 din Codul muncii
(Legea nr. 53/2003) au fost abrogate la 1.02.2014, incriminările fiind însă preluate în Codul
penal: neexecutarea hotărârilor judecătorești - art. 287 alin. 1 literele (d) și (e).

Aceste infracţiuni reprezintă fapte de nerespectare de către angajator a unor drepturi

ale salariaţilor recunoscute de lege în cadrul raporturilor de muncă. Ele au ca subiecţi activi
persoanele juridice sau fizice, în calitate de angajatori, sau reprezentanţi ai acestora, iar
ca subiecţi pasivi persoane care au calitatea de angajaţi sau chiar autorități publice din
domeniul supravegherii relațiilor de muncă.

Toate au ca element subiectiv vinovăţia sub forma intenţiei.

Acţiunea penală pentru infracţiunile prevăzute la art. 264 şi 265 se pune în mişcare din
oficiu.

 Nerespectarea salariului minim și refuzul de conformare la inspecția

de muncă (art. 264)
 Potrivit art. 264 alin. 1, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o
lună la un an sau cu amendă penală (sic!) – de la 120 la 240 de zile-amendă - fapta
persoanei care, în mod repetat, stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului
individual de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată,
prevăzut de lege.
Astfel este pedepsită persoana care încalcă dreptul salariatului de a primi cel puțin
salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Obiectul juridic se referă la relațiile sociale de muncă privind respectarea

obligativității plății cel puțin a salariului minim pe economie pentru un program normal de
lucru.

Subiectul activ este angajatorul (persoană fizică sau juridică), iar subiect pasiv
principal este angajatul, subiect pasiv secundar fiind statul și instituțiile colectoare ale
contribuțiilor de asigurări sociale.

Elementul material constă într-o acțiune de plată a unor drepturi salariale mai mici
decât cele stabilite prin lege, prejudiciindu-se astfel drepturile salariatului. Infracțiunea este
una de pericol și nu acceptă nicio cauză justificativă sau de neimputabilitate, existând prin
lege un fond de garantare a plății drepturilor salariale.

Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.

  Potrivit alin. (2), aceeași pedeapsă (închisoarea de la o lună la un an sau amenda de
la 120 la 240 de zile-amendă) se aplică pentru infracţiunea constând în refuzul
nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale,
în scopul împiedicării verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor generale şi
speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, în termen de
cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări.
Este o incriminare a unei inacțiuni (omisiuni) intenționate.

Subiectul activ este tot un angajator, în acest caz subiect pasiv fiind organele
competente în materia verificării conformității relațiilor de muncă cu prevederile legale.

Elementul material este reprezentat de o inacțiune, infracțiunea consumându-se la

momentul expirării unui termen de 15 zile de la cea de a doua solicitare privind prezentarea
de către angajator a documentelor legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare la
aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi
sănătăţii în muncă.

Termenul de 15 zile este de drept penal substanțial, adică de 360 de ore (15 x 24 de
ore) de la primirea celei de a doua solicitări.

Urmarea imediată este o stare de pericol pentru buna desfășurare a activității de

control al relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, legătura de cauzalitate
rezultând din materialitatea faptei odată cu expirarea termenului prevăzut de norma
incriminatoare.

 Refuzul de conformare la inspecția de muncă- potrivit alin. 3 al art. 264, constituie

infracţiune şi se sancţionează tot cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă (de
la 120 la 20 de zile-amendă) fapta constând în împiedicarea sub orice formă a
organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte, spaţii,
terenuri sau mijloace de transport pe care angajatorul le foloseşte în realizarea
activităţii sale profesionale, pentru a efectua verificări privitoare la aplicarea
reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Este o faptă constând fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune prin care un angajator
împiedică să-și exercite sarcinile lor de serviciu organele abilitate să verifice modul în care
acest angajator își îndeplinește obligațiile legale în materia dreptului muncii, obstrucționând
astfel controlul.

 Nerespectarea regimului de muncă pentru minori și persoane

exploatate (art. 265)
În cazul alin. 1 al art. 265 este vorba despre fapta persoanei juridice sau fizice
angajatoare sau a reprezentantului acesteia de a angaja un minor cu nerespectarea condiţiilor
legale de vârstă sau folosirea sa pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor
legale referitoare la regimul de muncă al minorilor.

Potrivit art. 13 alin. 3 din lege, încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani
este interzisă, iar potrivit art. 112 alin. 2, în cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata
timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână, şi potrivit art. 114 alin. 6
aceştia nu pot lucra peste program, iar potrivit art. 124 nu pot presta muncă suplimentară. De
asemenea, în conformitate cu prevederile art. 128, minorii nu pot presta muncă de noapte.

 Nerespectarea regimului de muncă pentru minori (art. 265 alin. 1)

Există şi alte măsuri de protecţie a minorilor: timp suplimentar de masă (art. 134 alin.
2), concediu de odihnă suplimentar de minim 3 zile (art. 147), evitarea muncilor grele sau
periculoase etc.

Nerespectarea de către angajator a tuturor acestor măsuri de protecţie a minorilor este

de natură să creeze o stare de pericol pentru dezvoltarea fizică a acestora sau pentru sănătatea
lor, ceea ce a impus incriminarea faptei prin Codul muncii.

Fapta se comite cu intenţie, ceea ce implică în primul rând cunoaşterea de către

făptuitor atât a vârstei, cât şi a regimului juridic aplicabil minorilor angajaţi, dar invocarea
necunoaşterii acestor condiţii preliminare de existenţă a infracţiuniii examinate nu poate fi
acceptată în cazul culpei angajatorului în aflarea acestor informaţii.

 Nerespectarea regimului de muncă pentru persoane vulnerabile (art. 265 alin. 2)

Potrivit alin. 2 al art. 265, modificat prin OUG nr. 53/2017, primirea la muncă a unei
persoane aflate în situaţie de şedere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a
traficului de persoane, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amendă.

Considerăm că este vorba despre o eroare de incriminare, fiind vorba despre o

persoană victimă a traficului de migranți (art. 263 C.p.), întrucât traficul de persoane
(incriminat în art. 210 C.p.) are ca scop exploatarea unei persoane (inclusiv prin supunerea la
muncă forțată, potrivit art. 182 C.p.), iar folosirea serviciilor unei persoane exploatate este
incriminată prin art. 216 C.p., pedeapsa în acest caz fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă). Facilitarea șederii ilegale (inclusiv prin angajare)
este oricum incriminată în art. 264 C.p.).
 În consecință, se impune fie abrogarea, fie rectificarea legii, pentru a prevedea
incriminarea folosirii unei persoane victimă a traficului de migranți, aceștia din urmă neavând
drept de ședere legală.

Dacă munca prestată de persoanele prevăzute la alin. (2) sau la art. 264 alin. (4) este
de natură să le pună în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea, pedeapsa este închisoarea de la
6 luni la 3 ani. Art. 264 alin. (4) a fost abrogat prin chiar OUG nr. 53/2017, în data de
07.08.2017, dar alin. (3) din art. 265 nu a fost actualizat.

Presupunem că termenul „integritate” se referă la integritatea corporală, fizică sau

psihică, nu și la integritatea morală.

Este incriminată și sancționată persoana angajatoare care primește la muncă persoane

vulnerabile, victime ale traficului de persoane sau de migranți, față de care nu sunt respectate
normele de sănătate și securitate în muncă.

Potrivit alin. (4), în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi
(3) şi la art. 264 alin. (4) - abrogat, instanţa de judecată poate dispune şi aplicarea uneia sau
mai multora dintre următoarele pedepse complementare:

 Art. 265 din Codul muncii

a) pierderea totală sau parţială a dreptului angajatorului de a beneficia de prestaţii, ajutoare
ori subvenţii publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile
române, pentru o perioadă de până la 5 ani;
b) interzicerea dreptului angajatorului de a participa la atribuirea unui contract de achiziţii
publice pentru o perioadă de până la 5 ani;
c) recuperarea integrală sau parţială a prestaţiilor, ajutoarelor ori subvenţiilor publice,
inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, atribuite
angajatorului pe o perioadă de până la 12 luni înainte de comiterea infracţiunii;
d) închiderea temporară sau definitivă a punctului ori a punctelor de lucru în care s-a comis
infracţiunea sau retragerea temporară ori definitivă a unei licenţe de desfăşurare a
activităţii profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării.
Potrivit alin. (5), în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi
(3) şi la art. 264 alin. (4) - abrogat, angajatorul va fi obligat să plătească sumele reprezentând:

a) orice remuneraţie restantă datorată persoanelor angajate ilegal. Cuantumul remuneraţiei

se presupune a fi egal cu salariul mediu brut pe economie, cu excepţia cazului în care fie
angajatorul, fie angajatul poate dovedi contrariul;
b) cuantumul tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care
angajatorul le-ar fi plătit dacă persoana ar fi fost angajată legal, inclusiv penalităţile de
întârziere şi amenzile administrative corespunzătoare;
c) cheltuielile determinate de transferul plăţilor restante în ţara în care persoana angajată
ilegal s-a întors de bunăvoie sau a fost returnată în condiţiile legii.
În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 264
alin. (4) – abrogat de către un subcontractant, atât contractantul principal, cât şi orice
subcontractant intermediar, dacă au avut cunoştinţă de faptul că subcontractantul angajator
angaja străini aflaţi în situaţie de şedere ilegală, pot fi obligaţi de către instanţă, în solidar cu
angajatorul sau în locul subcontractantului angajator ori al contractantului al cărui
subcontractant direct este angajatorul, la plata sumelor de bani prevăzute la alin. (5) lit. a) şi
c).

 Infracţiuni privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli

profesionale-Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente
de muncă şi boli profesionale
Prin această lege s-a creat cadrul juridic necesar protejării salariaţilor în cazul în care
aceştia suferă un accident de muncă sau o boală profesională, instituindu-se un buget public
pentru acordarea de despăgubiri persoanelor în cauză.

Dată fiind importanţa existenţei sumelor necesare acordării despăgubirilor, legea mai
incrimina, la 1.02.2014, în Capitolul X, intitulat „Răspunderea juridică”, doar o faptă
considerată periculoasă pentru sistemul de asigurări pentru accidente şi boli profesionale, şi
anume deturnarea fondurilor destinate asigurării pentru accidente de muncă şi boli
profesionale (art. 100).

În mod ciudat, prin art. 106 din Legea nr. 187/2012, la 1.02.2014 au fost abrogate
numai art. 101 și alin. 2 al art. 103 din Legea nr. 346/2002, articolul 100 nefiind afectat.
Legea nr. 346/2002 a fost republicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251 din 08/04/2014,
art. 100 devenind art. 98.

 Deturnarea fondurilor destinate asigurării pentru accidente de

muncă şi boli profesionale (art. 98)
Este fapta persoanei care utilizează sumele destinate asigurării pentru accidente de
muncă şi boli profesionale în alte scopuri decât cele prevăzute de lege (reprezentând o
variantă atenuată a deturnării de fonduri, incriminată în art. 307 C.p. și pedepsită cu
închisoare de la unu la 5 ani).

Prin această faptă se creează o stare de pericol pentru buna funcţionare a sistemului de
protecţie socială în caz de accidente de muncă sau boli profesionale.

Veniturile din contribuţiile de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

datorate de persoanele fizice şi juridice se prevăd distinct la partea de venituri a bugetului
asigurărilor sociale de stat și sunt destinate în exclusivitate pentru finanţarea prestaţiilor şi
serviciilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale prevăzute de această
lege, precum şi pentru finanţarea organizării şi funcţionării sistemului de asigurare
reglementat de această lege.
 Cheltuielile pentru prestaţiile şi serviciile de asigurări pentru accidente de muncă şi
boli profesionale şi cheltuielile pentru organizarea şi funcţionarea acestui sistem se prevăd
distinct la partea de cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Cheltuielile pentru prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli

profesionale se efectuează, potrivit art. 93 alin. (2), pentru:

a) reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;

b) reabilitarea şi reconversia profesională;
c) investigaţii de specialitate şi analize de laborator, necesare stabilirii caracterului de
profesionalitate al bolilor;
d) indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă;
e) indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţia pentru
reducerea timpului de muncă;
f) compensaţiile pentru atingerea integrităţii;
g) despăgubirile în caz de deces;
h) rambursările de cheltuieli;
i) activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;
j) servicii medicale acordate în unităţi sanitare cu personalitate juridică şi
secţii/compartimente de boli profesionale/medicina muncii sau în sistem ambulatoriu
prin cabinetele de medicina muncii aflate în structura spitalelor pentru tratamentul
acordat bolilor profesionale şi accidentelor de muncă;
k) plata pensiilor de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală
profesională;
l) plata pensiilor de urmaş, în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau
boală profesională.
Subiect activ este persoana îndreptăţită să acorde sumele pentru acoperirea
cheltuielilor menţionate, care foloseşte sumele în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 93
alin. 2 sau pentru finanţarea activităţii proprii a sistemului de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale.

Fapta se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu

amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Considerăm că păstrarea acestei incriminări este doar o eroare a inițiatorului Legii nr.
187/2012, perpetuată prin republicarea Legii nr. 346/2002 cu ignorarea inadvertențelor sale,
întrucât nimic nu justifică atenuarea răspunderii penale față de cea prevăzută în Codul penal,
în cazul deturnării unor fonduri publice având ca scop asigurările de accidente și boli
profesionale.
CURS 2

Infracţiuni contra siguranţei naţionale și drepturilor sociale prevăzute în

legi speciale:

1)Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României;

2)O.U.G. nr. 31/2002;

3)Legea nr.157/2018;

4)Infracțiuni contra exercitării drepturilor sociale

5) Cadrul şi caracterizarea infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 51/1991

Deşi nu este o lege penală, ci se referă la securitatea naţională, la căile şi mijloacele de
apărare a acestei valori, Legea nr. 51/1991 (republicată în M.Of al României, Partea I, nr. 190
din 18.03.2014) incriminează totuşi ca infracţiuni două fapte privitoare la modul de
desfăşurare a activităţii de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale, care pot pune în
pericol această valoare socială importantă.

Legea prevedea ca infracţiuni:

3) Desfășurarea neautorizată de activităţi informative pe teritoriul României (Constituirea

de structuri informative ilegale pentru culegerii de informaţii secrete de stat ori
desfăşurarea de către aceste structuri a unei activităţi de culegere sau prelucrare de
asemenea informaţii este incriminată de art. 409 C.p.) și abuzul în serviciu în
desfăşurarea activităţii informative (art. 26);
4) Divulgarea fără drept de informaţii privind viaţa particulară a persoanelor (art. 27).
Faptele incriminate reprezintă încălcări ale unor dispoziţii cuprinse chiar în Legea nr.
51/1991 privind culegerea de informaţii sau îndeplinirea obligaţiilor de serviciu de către
funcţionarii serviciilor de informaţii. Deşi prezintă un pericol pentru securitatea naţională,
infracţiunile menţionate nu prezintă gravitatea infracţiunilor contra siguranţei statului, fapt
reflectat în pedepsele aplicabile pentru săvârşirea acestora, care nu depăşesc 7 ani închisoare.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (potrivit art. 56 C.p.p.).

 Desfășurarea neautorizată de activităţi informative pe teritoriul

României (art. 26 alin. 1)
Este fapta persoanei care desfăşoară, fără autorizare, activităţi specifice culegerii de
informaţii supuse autorizării în condiţiile Legii nr. 51/1991 sau cu depăşirea autorizării
acordate. Fapta prezintă pericol social deoarece stânjeneşte activitatea de informaţii necesară,
aşa cum se prevede în art. 2 alin. 1 al Legii nr. 51/1991, pentru cunoaşterea, prevenirea şi
înlăturarea ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor vizând securitatea
naţională. A fost incriminată în art. 26 al legii şi are ca obiect juridic special tocmai activitatea
de informaţii pusă în slujba securității naţionale.

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii poate fi orice persoană din cadrul SRI, SIE,
SPP sau structurilor informative ale MAI, MApN sau MJ, dar infracţiunea poate fi
săvârşită de o pluralitate de subiecţi activi. În cazul în care fapta este comisă de o persoană
din afara acestor instituții publice și dacă privește culegerea unor informații secrete de stat,
încadrarea juridică se va face la infracţiunea de „Constituire de structuri informative ilegale”
(art. 409 C.p.), infracțiune contra securității naționale din Codul penal.

Subiect pasiv principal al infracţiunii este statul, iar subiect pasiv secundar poate fi
unul dintre serviciile specializate în materia culegerii de informaţii în diferite domenii şi
anume: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe sau Serviciul de
Protecţie şi Pază ori serviciile de informaţii departamentale din cadrul Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului de Interne și Ministerului Justiției (art. 8, 9 din Legea nr. 51/1991).

Elementul material al infracţiunii poate consta în săvârşirea vreuneia dintre acţiunile

prevăzute de lege şi anume acțiunea de desfăşurare, fără autorizare, a activităţilor specifice
culegerii de informaţii supuse autorizării în condiţiile Legii nr. 51/1991 sau cu depăşirea
autorizării acordate.

Activitățile specifice de informații, supuse autorizării, pot consta, potrivit art. 14

alin. (2), în:

a) interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice

formă;
b) căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este
necesar accesul într-un loc, la un obiect ori deschiderea unui obiect;
c) ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui,
extragerea informaţiilor pe care acesta le conţine, precum şi înregistrarea,
copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;
d) instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost
depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice
ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în
orice mod în locuri private;
e) localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace
tehnice de supraveghere;
f) interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora,
examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi
înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee;
g) obţinerea de informaţii privind tranzacţiile financiare sau datele financiare ale
unei persoane, în condiţiile legii.
Propunerea de autorizare se formulează în scris de instituțiile abilitate în domeniul
siguranței naționale și se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este examinată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în
termen de 24 de ore de la înregistrare ori de îndată în cazurile urgente, de procurori anume
desemnaţi de acesta.

Dacă apreciază că propunerea este nejustificată, procurorul o respinge prin ordonanţă

motivată, comunicând aceasta de îndată organului care a formulat-o.

Dacă se apreciază că propunerea este întemeiată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute

de lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau
înlocuitorul de drept al acestuia solicită în scris preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
autorizarea activităţilor propuse.

Această solicitare este examinată de urgenţă, în camera de consiliu, de unul din

judecătorii anume desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Durata de valabilitate a autorizării activităţilor este cea necesară pentru desfăşurarea

acestora, dar nu mai mult de 6 luni. Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru
motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 3 luni. Durata maximă a
autorizărilor cu privire la aceleaşi date şi informaţii din care să rezulte existenţa unei
ameninţări la adresa securităţii naţionale este de doi ani. Activităţile specifice încetează
înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care
le-au justificat.

Potrvit art. 19, atunci când întârzierea obţinerii autorizării ar prejudicial grav
finalitatea activităţilor specifice necesare, acestea se pot efectua cu autorizarea procurorului,
pe o durată de maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată de
îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de expirarea acestui termen. Judecătorul se
pronunţă asupra cererii de îndată, iar în cazul în care apreciază că se impune continuarea
activităţilor deja începute, se vor autoriza în mod corespunzător.

Dacă judecătorul apreciază că nu se mai impune continuarea activităţilor începute sub

autorizarea procurorului, confirmă efectuarea acestora şi păstrarea materialelor obţinute sau,
după caz, dispune încetarea de îndată a acestora şi distrugerea materialelor obţinute, în termen
de maximum 7 zile, o copie a procesului-verbal privind distrugerea urmând a se transmite
judecătorului.

Sub aspect subiectiv, faptele trebuie să fie săvârşite cu intenţie.

Tentativa se pedepseşte, iar sancţiunea aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani,

dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă (ceea ce reprezintă o eroare de tehnică
legislativă, o faptă neputând fi susceptibilă de mai multe încadrări juridice pentru că atunci
incriminarea ar fi „neclară”).

În Codul penal este incriminată prin art. 409 infracțiunea de „Constituire de structuri
informative ilegale”, constând în iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României
a unor structuri informative în scopul culegerii de informaţii secrete de stat ori desfăşurarea de
către acestea a unei activităţi de culegere sau prelucrare de asemenea informaţii, în afara
cadrului legal, și se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
 De asemenea, deținerea sau confecționarea, fără drept, de mijloace specific de
interceptare ori de înregistrare a comunicațiilor se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amendă potrivit art. 302 din Codul penal privind violarea secretului corespondenței.

 Abuzul în serviciu în desfăşurarea activităţii informative (art. 26 alin.

2)
Era fapta funcţionarului care divulgă, refuză sau împiedică, în orice mod, ducerea la
îndeplinire a mandatului eliberat în condiţiile Legii nr. 51/1991.

Fapta reprezenta o modalitate specifică a infracţiunii de abuz în serviciu (art. 297 C.p.)
şi a fost incriminată în alin. 2 al art. 26 al legii.

Obiectul juridic al infracţiunii cuprinde atât corectitudinea şi eficienţa activităţii de

informaţii, cât şi acele drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei, cum sunt
libertatea comunicaţiilor, inviolabilitatea secretului corespondenţei, inviolabilitatea
domiciliului și a vieții private, care pot fi vătămate sau periclitate prin săvârşirea faptei de
încălcare a atribuțiilor de serviciu.

Deși subiectul activ este prezentat ca fiind „funcționar”, în realitate este vorba despre
un funcționar public, noțiunea de „funcționar” nemaifiind prevăzută de Codul penal.

Subiectul activ nemijlocit este astfel calificat prin calitatea de funcţionar public din
cadrul serviciilor şi structurilor informative.

Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorii numite siguranţa naţională a
României, iar subiect pasiv special şi adiacent este serviciul sau structura informativă
căreia îi aparţine făptuitorul ori persoana fizică sau juridică lezată în drepturile sale.

Elementul material al infracţiunii, în varianta tip, poate consta într-o acţiune de

divulgare a conținutului mandatului, de refuz de executare a lui sau de împiedicare, în orice
mod, a ducerii la îndeplinire a mandatului eliberat în condiţiile legii.

Divulgarea semnifică aducerea la conștința unor persoane neîndreptățite a conținutului

mandatului, inclusiv către presă sau persoana vizată de mandat, ceea ce este de natură să
compromită operațiunea autorizată.

Refuzul de executare a mandatului se referă la ne-executarea cu știință a mandatului

primit privind derularea uneia dintre acțiunile vizând securitatea națională.

Împiedicarea, în orice mod, a ducerii la îndeplinire a mandatului se referă la

boicotarea activității serviciului sau departamentului de informații în atingerea obiectivelor
stabilite prin mandatul vizând securitatea națională.

Condiția-cerință esențială atașată elementului material este ca mandatul să fie

eliberat în condiţiile legii, în caz contrar fapta nu constituie infracțiune.
 Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relațiiile de serviciu din cadrul
serviciului sau departamentului de informații.

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie.

Tentativa se pedepseşte. Sancţiunea aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani, dacă

fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

 Divulgarea sau folosirea ilicită de informaţii privind viaţa particulară

a persoanelor (art. 27)
Este fapta funcţionarului public din cadrul serviciilor de informaţii care divulgă sau
foloseşte, fără drept, informaţiile privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia persoanelor,
cunoscute incidental în cadrul obţinerii datelor necesare securităţii naţionale. Incriminarea şi
sancţionarea acestei fapte este consecinţa logică a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 51/1991,
care prevăd că mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare securității naţionale nu trebuie
să lezeze în niciun fel drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară,
onoarea sau reputaţia lor, ori să-i supună la îngrădiri ilegale, cei vinovaţi de astfel de abuzuri
urmând să răspundă inclusiv penal.

Obiectul juridic specific al acestei infracţiuni este şi el complex, incluzând, pe de o

parte, autoritatea şi prestigiul serviciilor de informaţii din care face parte funcţionarul
abuziv, iar pe de altă parte persoana, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia acesteia.

Cetăţeanul care se consideră lezat în drepturile sau libertăţile sale prin folosirea
mijloacelor de obţinere a informaţiilor necesare securității naţionale poate sesiza oricare din
comisiile permanente pentru apărare şi asigurarea ordinii publice ale celor două camere ale
Parlamentului sau organele judiciare.

Subiectul activ nemijlocit este calificat prin calitatea de funcţionar public, fapta sa
fiind o modalitate a infracţiunilor de divulgare a secretului profesional (art. 227 C.p.) sau de
abuz în serviciu (art. 297 C.p.).

Fapta a fost incriminată în art. 27 al Legii nr. 51/1991 şi este pedepsită cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.

Tentativa se pedepsește.

6) Infracţiuni contra securității naţionale prevăzute în Ordonanţa de

Urgenţă a Guvernului nr. 31 din 13 martie 2002 privind privind
interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist,
legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor
vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii
şi de crime de război [Publicată în Monitorul Oficial al României,
 Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, completată şi modificată ulterior,
ultima modificare fiind adusă de Legea nr. 157/2018 (publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 4 iulie 2018)].

 Caracterizarea generală a infracţiunilor prevăzute în OUG nr.

31/2002
Acest act normativ incriminează ca infracţiuni fapte care, potrivit dispozițiilor art. 3
lit. (h) din Legea nr. 51/1991 reprezintă ameninţări la adresa siguranţei naţionale. În textul
menţionat se enumeră printre astfel de fapte: iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea
în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară
sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste, care pot pune în pericol,
sub orice formă, unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce
pot periclita ordinea statului de drept.

Întrucât legea nu incrimina în mod explicit faptele de acest fel, prin OUG nr. 31/2002
s-a completat această lacună a legii incriminându-se iniţierea sau constituirea unei organizaţii
cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup (art. 3),
confecţionarea, vânzarea, răspândirea şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste,
legionare, rasiste sau xenofobe ori utilizarea acestora în public (art. 4), promovarea cultului
persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de
război, precum şi promovarea ideologiei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (art. 5),
negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident a holocaustului
ori a efectelor acestuia (art. 6) și amenințarea rasistă sau xenofobă (art. 61).

Caracteristic tuturor acestor infracţiuni este faptul că sunt expresia unei ideologii a
dispreţului şi urii faţă de om şi faţă de dreptul oamenilor de a fi diferiţi unii faţă de alţii.

Subiecţii activi ai acestei infracţiuni nu sunt circumstanţiaţi, putând fi orice persoane

fizice sau juridice, iar sub aspect subiectiv faptele se săvârşesc cu vinovăție sub forma
intenţiei calificate prin mobilul fascist, legionar, rasist sau xenofob.

Toate sunt infracțiuni de pericol public, subiect pasiv principal fiind statul, ca
titular al drepturilor colective în numele societății.

Urmărirea penală se efectuează de către procuror (art. 56 C.p.p.).

 Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist

ori xenofob, aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup (art. 3)
Aşa cum se explică la art. 2 lit. (a) din ordonanţă (modificat prin art. 7 din Legea nr.
157/2018), prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice
grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau
permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare,
rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase,
superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă
pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul
extremist.

Se precizează că pot fi incluse în această categorie organizaţiile cu sau fără

personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile
reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, precum şi orice alte persoane juridice care
îndeplinesc cerinţele prevăzute anterior.

Potrivit art. 2 lit f), prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din
România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de „Legiunea Arhanghelului
Mihail”, „Garda de Fier” şi „Partidul Totul pentru Ţară”.

Elementul material poate consta în săvârşirea oricăreia dintre acţiunile enumerate în

text (iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob,
aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup), iar subiectiv infracţiunea
presupune cunoaşterea de către făptuitor a caracterului organizaţiei la care participă sau pe
care o sprijină.

În toate modalităţile ei infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi

interzicerea [exercitării] unor drepturi.

Din 2014 s-a incriminat și iniţierea, nu numai constituirea unei organizaţii cu caracter
fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup,
asimilându-se astfel tentativa cu faptul consumat. S-a mai precizat în alin. 2, fără să fie
necesar, că se aplică regulile de la concursul de infracţiuni atunci când organizația astfel
constituită trece la săvârșirea unor infracțiuni ce pot intra în scopul constituirii ei.

Alin. (3) prevede o cauză de nepedepsire pentru persoanele care au comis faptele
incriminate dacă denunţă autorităţilor organizaţia, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi
să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

La alin. (4) este prevăzută o cauză de atenuare a pedepsei dacă persoana care a
săvârşit una dintre faptele incriminate înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea
adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui
grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei reducându-se la jumătate.

 Confecţionarea, vânzarea, răspândirea şi deţinerea în vederea

răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe ori
utilizarea acestora în public (art. 4)
Este fapta persoanei care confecţionează, vinde, răspândește sau deţine în vederea
răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe. De asemenea, săvârşeşte
aceeaşi infracţiune persoana care utilizează în public simbolurile fasciste, legionare, rasiste
sau xenofobe.
 Prin simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înţelege, potrivit art. 2 lit.
(b), drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi
orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la
lit. a) pentru organizațiile cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.

Termenul „în public” are înţelesul explicat de art. 184 C.p., fiind vorba de utilizarea
simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe în locurile publice prin natura şi
destinaţia lor, în cazul din urmă cu condiţia să fie de faţă două sau mai multe persoane.

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani și interzicerea

[exercitării] unor drepturi.

Prin art. 113 punctul 4 din Legea nr. 187/2012 s-a modificat de la 1.02.2014 conținutul
art. 4 introducându-se alineatul 21, prin care s-a incriminat distribuirea sau punerea la
dispoziţia publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale
rasiste şi xenofobe, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Sistem informatic, potrivit art. 181 alin. (1) C.p., este orice dispozitiv sau ansamblu de
dispozitive interconectate ori aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe
asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.

În art. 4 alin. 3 se prevede însă că faptele prevăzute la alin. (1),(2) și (21) nu

constituie infracţiune dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei
sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.

Prin noua incriminare se sancționează fapta mai gravă de folosire a sistemelor

informatice pentru punerea în circulație a unor materiale rasiste și xenofobe, fiind cunoscută
capacitatea mult mai mare de difuzare prin rețelele informatice, la care au acces un număr
semnificativ și din ce în ce mai mare de persoane.

 Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor

infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război,
precum şi promovarea ideologiei fasciste, legionare, rasiste sau
xenofobe (art. 5)
Este fapta persoanei care promovează cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor
infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război sau promovarea ideologiei
fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), în public.

Prin „persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra

umanităţii şi de crime de război” se înţelege, potrivit art. 2 lit. (c) din ordonanţă, orice
persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin
orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni de
genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi persoana din conducerea unei
organizaţii al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanţe penale
internaţionale;

Pericolul social sporit al faptei decurge din caracterul antisocial al ideilor susţinute.
Persoanele pedepsite pentru genocid, crime contra umanității sau crime de război s-au făcut
vinovate şi de cultivarea ideologiei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe şi nu pot fi
proslăvite în numele aceloraşi ideologii.

De asemenea, este considerată periculoasă și simpla promovare publică a acestor

ideologii.

Promovarea, atât a persoanelor, cât și a ideologiilor, trebuie făcută în public, în sensul

art. 184 C.p..

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani și interzicerea

[exercitării] unor drepturi.

 Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în

public a Holocaustului (art. 6)
Este fapta persoanei care neagă, contestă, aprobă, justifică sau minimalizează în mod
evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul sau efectele acestuia, adică a fenomenului
tragic petrecut în preajma şi în timpul celui de-al doilea război mondial, constând în
exterminarea prin lagăre de concentrare şi prin uciderea în masă prin gazare şi apoi incinerare
îndeosebi a populaţiei evreieşti, dar şi a altor populaţii, din motive de ură de rasă şi de religie.

Fapta este reținută, în alin. (2), și atunci când se referă la genocid, crimele contra
umanităţii şi crimele de război, astfel cum sunt definite în dreptul internaţional, în Statutul
Curţii Penale Internaţionale şi în Carta Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin
Acordul de la Londra la data de 8 august 1945, şi recunoscute ca atare printr-o hotărâre
definitivă a Curţii Penale Internaţionale, a Tribunalului Militar Internaţional, înfiinţat prin
Acordul de la Londra la data de 8 august 1945, a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta
Iugoslavie, a Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda sau a oricărui alt tribunal penal
internaţional înfiinţat prin instrumente internaţionale relevante, a cărui competenţă este
recunoscută de statul român, ori a efectelor acestora.

Potrivit art. 2 lit. d), prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat
şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii
săi din perioada 1933-1945. De asemenea, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, o
parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării.

Potrivit art. 2 lit. e), prin holocaust pe teritoriul României se înţelege persecuţia
sistematică şi anihilarea evreilor şi a rromilor, sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului
român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944;
 Aceste orori legate de ideologia fascistă, rasistă şi xenofobă, unanim condamnate de
lumea civilizată, sunt uneori contestate de susţinători ai acestei ideologii, manifestări
periculoase incriminate şi sancţionate prin dispozițiile art. 6 al OUG nr. 31/2002.

Infracţiunea se pedepsește în prezent cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă

(de la 180 la 300 de zile-amendă pentru persoana fizică).

Potrivit alin. (3), introdus la 30.07.2015, săvârşirea acelorași fapte incriminate la alin.
(1) și (2) prin intermediul unui sistem informatic constituie agravantă şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani.

 Amenințarea rasistă sau xenofobă (art. 61)

Legea nr. 187/2012 a introdus la 1.02.2014 un nou articol în OUG nr. 31/2002, art. 61,
și o nouă incriminare, care se referă la ameninţarea unei persoane sau a unui grup de
persoane, prin intermediul unui sistem informatic, cu săvârşirea unei infracţiuni pentru care
maximul pedepsei prevăzute de lege este închisoarea de cel puţin 5 ani, pe motiv de rasă,
culoare, ascendenţă sau origine naţională ori etnică sau în considerarea religiei, dacă aceasta
este folosită ca pretext pentru oricare dintre motivele arătate.

Este vorba despre o amenințare, în înțelesul art. 206 din C.p., săvârșită prin
intermediul sistemelor informatice și având un motiv de discriminare bazat pe rasă, religie,
culoare, ascendenţă sau origine naţională ori etnică.

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani, iar acţiunea penală se pune în

mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

7) Legea nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi

combaterea antisemitismului
Prin Legea nr. 157/2018 au fost incriminate unele fapte reprezentând manifestări
antisemite.

Prin antisemitism, potrivit prevederilor art. 2, lit. a) din această lege, se înţelege atât
percepţia referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale
sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori
a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor lor de
cult.

Organizaţie cu caracter antisemit este, potrivit lit. b) de la același articol, orice grup
format din 3 sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent,
în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antisemite. În această categorie pot
fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice,
asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, precum şi
orice alte persoane juridice.

 Promovarea antisemitismului (art. 3)

În art. 3 este incriminată fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei,
concepţii sau doctrine antisemite.

Și în acest caz noțiunea de săvârșire a faptei „în public” are înțelesul de la art. 184
C.p.:

„Fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă:

e) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar
dacă nu este prezentă nicio persoană;
f) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;
g) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi
dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
h) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi
considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele
participante.”
Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale pentru a căror normală formare și
dezvoltare este necesară protejarea unor categorii de persoane (în acest caz a evreilor și ne-
evreilor) împotriva uneor manifestări extremiste, de discriminare negativă bazată pe ură și pe
motiv de rasă sau religie.

Infracțiunea nu presupune vreo calificare a subiectului activ, subiectul pasiv fiind

societatea în ansamblul său, promovarea urii unor cetățeni față de alții fiind dăunătoare
întregii societăți și nu doar evreilor sau celor în legătură cu ei.

Elementul material constă în acțiunea de promovare de idei, concepţii sau doctrine

antisemite, în orice mod, cerința-condiție esențială fiind ca fapta să fie comisă în public.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța publică, iar legătura de cauzalitate
este imediată.

Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenției.

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea (exercitării) unor

drepturi.

 Distribuirea de materiale antisemite (art. 4)

 În art. 4 al Legii nr. 157/2018 este incriminată distribuirea sau punerea la dispoziţia
publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite.

Prin materiale antisemite se înţelege, potrivit prevederilor art. 2 lit. d): imagini,
mesaje text, conţinut audiovideo, precum şi orice alte asemenea reprezentări, care transmit
idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul.

Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale pentru a căror normală formare și
dezvoltare este necesară protejarea unor categorii de persoane împotriva manifestărilor
antisemite prin distribuirea unor materiale având acest caracter.

Infracțiunea nu presupune nici în acest caz vreo calificare a subiectului activ (care
poate fi în mod obișnuit și o persoană juridică), subiectul pasiv fiind societatea în ansamblul
său, distribuirea materialelor antisemite fiind dăunătoare întregii societăți și nu doar evreilor.

Elementul material constă în acțiunea de distribuire sau punerea la dispoziţia

publicului, prin orice mijloace (de exemplu prin afișaj, inscripții, mesaje de presă, publicații,
rețele sociale și ori comunicări prin Internet, mesagerie prin telefon etc.) de materiale
antisemite.

Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța publică, iar legătura de
cauzalitate este imediată (rezultă din materialitatea faptei).

Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenției, directe sau
indirecte. Participația penală este posibilă sub orice formă.

Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani (fără pedeapsa complementară a

interzicerii exercității unor drepturi).

 Răspândirea de simboluri antisemite (art. 5)

În art. 5 alin. (1) este incriminată confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi
deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antisemite.

Prin simboluri antisemite se înţelege, potrivit prevederilor art. 2, lit c): drapelele,
emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte
asemenea însemne, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul.

Elementul material constă alternativ într-o acțiune de confecționare, vânzare,

răspândire sau deținere de simboluri antisemite. Existența mai multor modalități de săvârșire
menține unicitatea infracțiunii.

Fapta se comite cu vinovăție sub forma intenției. Participația penală este întâlnită în
mod obișnuit, sub orice formă.
 Tentativa nu este incriminată.

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea

(exercitării) unor drepturi.

Potrivit prevederilor alin. 2 al art. 5, cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea

în public a simbolurilor antisemite.

Noțiunea de faptă „săvârșită în public” are și în acest caz înțelesul de la art. 184 C.p.

Potrivit prevederilor alin. (3) al art. 5 din Legea nr. 157/2018, nu constituie
infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârşită în interesul artei sau
ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public.

 Constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit (art. 6)

Art. 6 , alin. (1) incriminează iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter
antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, pedeapsa
prevăzută fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea (exercitării) unor drepturi.

Se precizează (în mod inutil) că, dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de
săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Potrivit alin. (3), nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin.
(1), dacă denunţă autorităţilor existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi
să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) înlesneşte,
în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai
multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la
jumătate (cauza de atenuare a pedepsei).

8) Infracţiuni contra exercitării drepturilor sociale

 Liberul exerciţiu al drepturilor sociale ca obiect de ocrotire juridico-
penală
Examinarea infracţiunilor care aduc atingere liberului exerciţiu al drepturilor sociale
are în vedere unitatea obiectului juridic generic al acestor infracţiuni, ca valoare socială:
exercitarea liberă şi nestânjenită a drepturilor şi libertăţilor sociale recunoscute de Constituţie
şi de legile ţării.

Aceste drepturi şi libertăţi sunt nu numai reglementate prin legi speciale, dar şi
garantate prin norme de drept penal înscrise în legile respective.
 Dreptul la liberă asociere, dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, sunt
înscrise în Constituţia României printre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi
cetăţeanului, iar realizarea efectivă a acestora este de esenţa statului de drept.

Înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor sociale consacrate prin Constituţie este posibilă

numai prin exercitarea liberă şi corectă a libertăţilor sociale, înscrise în legi speciale elaborate
pe baza şi în vederea realizării drepturilor şi libertăţilor constituţionale.

Liberul execiţiu al drepturilor sociale apare, aşadar, ca una dintre valorile sociale
fundamentale care, alături de valori precum persoana, patrimoniul, securitatea natională şi
altele, pot şi trebuie să constituie obiect al ocrotirii juridico-penale.

 Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 62/2011 a dialogului social (art.

218)
Legea dialogului social reglementează, printre altele, modalităţile de soluţionare a
conflictelor de muncă, inclusiv exercitarea dreptului la grevă, incriminând atât restrângerea
ilicită a acestui drept, cât și exercitarea lui abuzivă.

 Astfel, potrivit dispoziţiilor din art. 218 alin. (1) al legii, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-
amendă) fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică ori obligă
un angajat sau un grup de angajaţi să participe la grevă ori să muncească în timpul
grevei.
Obiectul juridic este reprezentat de dreptul fundamental la grevă, garantat prin
prevederi constituționale, dar și libertatea individuală de a decide fie participarea, fie
ignorarea participării la grevă, ca exprimare a propriei opinii, fiind imperativ necesară
protejarea relațiilor sociale în legătură cu aceste valori.

Subiectul activ nu este circumstanțiat, dar, în funcție de specificul elementului

material, este de regulă un membru de sindicat, un lider sindical sau un suporter al
activității sindicale (în cazul constrângerii la participarea la grevă), respectiv o persoană din
cadrul angajatorului sau al autorităților administrative (în cazul constrângerii la muncă în
timpul grevei). Subiectul pasiv este circumstanțiat în persoana unui angajat sau a unui grup
de angajaţi.

Situația premisă constă în existența unei decizii de declanșare a unei greve sau a unei
greve în desfășurare, indferent că este vorba despre o grevă legal declanșată sau cu ignorarea
condițiilor privind declararea acesteia.

Fapta poate fi comisă fie în preajma declanșării unei greve, fie în timpul desfășurării
acesteia, neputând fi de conceput săvârșirea ei în alte intervale de timp sau în alte împrejurări.

Elementul material din cadrul laturii obiective constă alternativ într-o acțiune de
ameninţare (în sensul art. 206 Cod penal) ori de exercitare de violențe (în sensul art. 193 alin.
1 Cod penal) având drept scop fie împiedicarea unui angajat sau a unui grup de angajaţi să
participe la grevă, fie, dimpotrivă, obligarea acestora să muncească în timpul grevei.

Urmarea imediată este o stare de pericol pentru dreptul angajatului sau al grupului de
angajați de participa la grevă sau de a alege desfășurarea activității.

Din punct de vedere al laturii subiective, elementul subiectiv este caracterizat de

vinăvăție sub forma intenției directe calificate prin scopul urmărit, acela de a obliga
angajatul fie să participe la grevă, fie de a-l obliga să fie „spărgător de grevă”.

Infracțiunea în această variantă se urmărește din oficiu.

Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.

 La alin. 2 al art. 218 este incriminată condiţionarea sau constrângerea, în orice

mod, având ca scop limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în
organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, faptă ce se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă), dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă.
Referirea la „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă” o apreciem ca fiind o
eroare de tehnică legislativă, nefiind admisibilă situația în care una și aceeași faptă ar fi
susceptibilă de două (sau mai multe) încadrări juridice întrucât ar însemna că legea penală
este neclară, ceea ce ar contraveni cerințelor statuate în practica CEDO în materie penală
(legea penală trebuind a fi clară, previzibilă și disponibilă).

Fapta constituie o stânjenire a activității sindicale ori chiar o discriminare a

persoanelor alese în conducerea organizațiilor sindicale, ceea ce pune în pericol relațiile
sociale privind normala derulare a exercițiului dreptului de asociere și de activitate în cadrul
sindicatului.

Subiectul activ nu este circumstanțiat, iar subiectul pasiv constă într-un membru
ales în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale de la orice nivel.

Ca situație premisă reținem existența unei organizații sindicale legal constituite.

Elementul material din cadrul laturii obiective constă într-o acțiune de condiţionare
sau constrângere, în orice mod, urmărind limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei de către
membrii aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.

Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normala desfășurare a activității

sindicale, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.

Latura subiectivă este caracterizată de vinovăție sub forma intenției calificate prin
scop, condiția - cerință esențială atașată elementului subiectiv fiind aceea ca fapta să aibă ca
scop limitarea exercițiului atribuțiilor membrilor conducerii organizației sindicale, mobilul
fiind reprezentat de discriminare.

Acţiunea penală este pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

  Potrivit alin. 4 al art. 218, declararea grevei de către organizatori cu încălcarea
condiţiilor prevăzute la art. 191 alin. 1 ori la art. 202-205 constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-
amendă), dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Și în acest caz putem aduce aceeași critică privind nerespectarea regulilor de tehnică
legislativă în materie penală prin referire la ipoteza în care „fapta nu constituie o infracţiune
mai gravă”.

Potrivit art. 191 alin. 1 participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns
să participe la grevă sau să refuze să participe.

Potrivit art. 202-205 nu pot declara grevă:

 procurorii, judecătorii, personalul militar şi personalul cu statut special din cadrul

M.Ap.N, al M.A.I., al Ministerului Justiţiei şi din instituţiile şi structurile din subordinea
sau coordonarea acestora, inclusiv al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, al S.R.I.,
al S.I.E., al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, personalul angajat de forţele armate
străine staţionate pe teritoriul României, precum şi alte categorii de personal cărora li se
interzice exercitarea acestui drept prin lege;
 personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel nu poate declara grevă
din momentul plecării în misiune şi până la terminarea acesteia;
 personalul îmbarcat pe navele marinei comerciale sub pavilion românesc poate declara
grevă numai cu respectarea normelor stabilite prin convenţiile internaţionale ratificate de
statul român, în condiţiile expuse anterior privind momentul declarării grevei;
 în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii
publice, în transporturile pe căile ferate, în unităţile care asigură transportul în comun şi
salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică,
căldură şi apă, greva este permisă cu condiţia ca organizatorii grevei să asigure serviciile,
dar nu mai puţin de o treime din activitatea normală.
Incriminarea privește abuzul de drept în exercitarea dreptului la grevă, impunând
respectarea cerințelor privind limitele legitime stabilite în exercitarea acestui drept pentru a nu
se ajunge la încălcarea unor drepturi fundamentale ale altor persoane.

Obiectul juridic privește relațiile sociale privind respectarea exercităriii dreptului la

grevă cu observarea strictă a limitelor legal stabilite.

Subiectul activ este circumstanțiat în persoana sau persoanele care organizează ori
desfășoară în mod spontan și fără organizare formală greva cu încălcarea cerințelor
legale, indiferent că este vorba despre membri de sindicat (inclusiv membrii ai conducerii
sindicale) sau nu.

Subiectul pasiv principal în acest caz este statul (ca titular al intereselor societății în
ansamblul său), iar subiect pasiv secundar este unitatea (persoana juridică de drept public
sau privat) în care își desfășoară activitatea greviștii.
 Elementul material este reprezentat de declararea grevei, cerința-condiție esențială
atașată fiind încălcarea prevederilor imperative ale art. 191 alin. 1 și art. 202-205 din
lege.

Urmarea imediată este reprezentată de perturbarea sau împiedicarea activității

unităților la care fac referire art. 191 alin. 1 și art. 202-205, cu periclitarea unor interese
publice, legătura de cauzalitate fiind imediată (ex re).

Din punct de vedere subiectiv, fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă,
culpa fiind exclusă.

Tentativa, deși posibilă, nu se pedepsește.

Potrivit prevederilor alin. (3) al art. 218, acțiunea penală în cazul acestei infracțiuni se
pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția alin. (1), când
acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

 Infracţiuni contra drepturilor persoanelor încadrate în muncă -

Infracţiuni prevăzute în Codul muncii, Legea nr. 53/2003
Aspecte comune infracţiunilor prevăzute în Codul muncii
Ca lege de bază care reglementează raporturile individuale şi colective de muncă,
controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă şi jurisdicţia muncii,
Codul muncii instituie totodată şi răspunderea juridică pentru încălcarea dispoziţiilor sale,
inclusiv răspunderea penală. În Titlul XI este inclus Capitolul V, intitulat „Răspunderea
penală”, care cuprinde dispoziţii cu caracter penal în art. 264 și 265.

Cadrul infracţiunilor este următorul: nerespectarea salariului minim și refuzul de

conformare la inspecția de muncă (art. 264) şi nerespectarea regimului de muncă pentru
minori și persoane exploatate (art. 265).

Prin art. 127 punctul 1 din Legea nr. 187/2012, articolele 261-263 din Codul muncii
(Legea nr. 53/2003) au fost abrogate la 1.02.2014, incriminările fiind însă preluate în Codul
penal: neexecutarea hotărârilor judecătorești - art. 287 alin. 1 literele (d) și (e).

Aceste infracţiuni reprezintă fapte de nerespectare de către angajator a unor drepturi

ale salariaţilor recunoscute de lege în cadrul raporturilor de muncă. Ele au ca subiecţi activi
persoanele juridice sau fizice, în calitate de angajatori, sau reprezentanţi ai acestora, iar
ca subiecţi pasivi persoane care au calitatea de angajaţi sau chiar autorități publice din
domeniul supravegherii relațiilor de muncă.
 Toate au ca element subiectiv vinovăţia sub forma intenţiei.

Acţiunea penală pentru infracţiunile prevăzute la art. 264 şi 265 se pune în mişcare din
oficiu.

 Nerespectarea salariului minim și refuzul de conformare la inspecția

de muncă (art. 264)
 Potrivit art. 264 alin. 1, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o
lună la un an sau cu amendă penală (sic!) – de la 120 la 240 de zile-amendă - fapta
persoanei care, în mod repetat, stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului
individual de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată,
prevăzut de lege.
Astfel este pedepsită persoana care încalcă dreptul salariatului de a primi cel puțin
salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Obiectul juridic se referă la relațiile sociale de muncă privind respectarea

obligativității plății cel puțin a salariului minim pe economie pentru un program normal de
lucru.

Subiectul activ este angajatorul (persoană fizică sau juridică), iar subiect pasiv
principal este angajatul, subiect pasiv secundar fiind statul și instituțiile colectoare ale
contribuțiilor de asigurări sociale.

Elementul material constă într-o acțiune de plată a unor drepturi salariale mai mici
decât cele stabilite prin lege, prejudiciindu-se astfel drepturile salariatului. Infracțiunea este
una de pericol și nu acceptă nicio cauză justificativă sau de neimputabilitate, existând prin
lege un fond de garantare a plății drepturilor salariale.

Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.

 Potrivit alin. (2), aceeași pedeapsă (închisoarea de la o lună la un an sau amenda de

la 120 la 240 de zile-amendă) se aplică pentru infracţiunea constând în refuzul
nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale,
în scopul împiedicării verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor generale şi
speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, în termen de
cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări.
Este o incriminare a unei inacțiuni (omisiuni) intenționate.

Subiectul activ este tot un angajator, în acest caz subiect pasiv fiind organele
competente în materia verificării conformității relațiilor de muncă cu prevederile legale.

Elementul material este reprezentat de o inacțiune, infracțiunea consumându-se la

momentul expirării unui termen de 15 zile de la cea de a doua solicitare privind prezentarea
de către angajator a documentelor legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare la
aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi
sănătăţii în muncă.

Termenul de 15 zile este de drept penal substanțial, adică de 360 de ore (15 x 24 de
ore) de la primirea celei de a doua solicitări.

Urmarea imediată este o stare de pericol pentru buna desfășurare a activității de

control al relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, legătura de cauzalitate
rezultând din materialitatea faptei odată cu expirarea termenului prevăzut de norma
incriminatoare.

 Refuzul de conformare la inspecția de muncă- potrivit alin. 3 al art. 264, constituie

infracţiune şi se sancţionează tot cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă (de
la 120 la 20 de zile-amendă) fapta constând în împiedicarea sub orice formă a
organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte, spaţii,
terenuri sau mijloace de transport pe care angajatorul le foloseşte în realizarea
activităţii sale profesionale, pentru a efectua verificări privitoare la aplicarea
reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Este o faptă constând fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune prin care un angajator
împiedică să-și exercite sarcinile lor de serviciu organele abilitate să verifice modul în care
acest angajator își îndeplinește obligațiile legale în materia dreptului muncii, obstrucționând
astfel controlul.

 Nerespectarea regimului de muncă pentru minori și persoane

exploatate (art. 265)
În cazul alin. 1 al art. 265 este vorba despre fapta persoanei juridice sau fizice
angajatoare sau a reprezentantului acesteia de a angaja un minor cu nerespectarea condiţiilor
legale de vârstă sau folosirea sa pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor
legale referitoare la regimul de muncă al minorilor.

Potrivit art. 13 alin. 3 din lege, încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani
este interzisă, iar potrivit art. 112 alin. 2, în cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata
timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână, şi potrivit art. 114 alin. 6
aceştia nu pot lucra peste program, iar potrivit art. 124 nu pot presta muncă suplimentară. De
asemenea, în conformitate cu prevederile art. 128, minorii nu pot presta muncă de noapte.

 Nerespectarea regimului de muncă pentru minori (art. 265 alin. 1)

 Există şi alte măsuri de protecţie a minorilor: timp suplimentar de masă (art. 134 alin.
2), concediu de odihnă suplimentar de minim 3 zile (art. 147), evitarea muncilor grele sau
periculoase etc.

Nerespectarea de către angajator a tuturor acestor măsuri de protecţie a minorilor este

de natură să creeze o stare de pericol pentru dezvoltarea fizică a acestora sau pentru sănătatea
lor, ceea ce a impus incriminarea faptei prin Codul muncii.

Fapta se comite cu intenţie, ceea ce implică în primul rând cunoaşterea de către

făptuitor atât a vârstei, cât şi a regimului juridic aplicabil minorilor angajaţi, dar invocarea
necunoaşterii acestor condiţii preliminare de existenţă a infracţiuniii examinate nu poate fi
acceptată în cazul culpei angajatorului în aflarea acestor informaţii.

 Nerespectarea regimului de muncă pentru persoane vulnerabile (art. 265 alin. 2)

Potrivit alin. 2 al art. 265, modificat prin OUG nr. 53/2017, primirea la muncă a unei
persoane aflate în situaţie de şedere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a
traficului de persoane, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amendă.

Considerăm că este vorba despre o eroare de incriminare, fiind vorba despre o

persoană victimă a traficului de migranți (art. 263 C.p.), întrucât traficul de persoane
(incriminat în art. 210 C.p.) are ca scop exploatarea unei persoane (inclusiv prin supunerea la
muncă forțată, potrivit art. 182 C.p.), iar folosirea serviciilor unei persoane exploatate este
incriminată prin art. 216 C.p., pedeapsa în acest caz fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă). Facilitarea șederii ilegale (inclusiv prin angajare)
este oricum incriminată în art. 264 C.p.).

În consecință, se impune fie abrogarea, fie rectificarea legii, pentru a prevedea

incriminarea folosirii unei persoane victimă a traficului de migranți, aceștia din urmă neavând
drept de ședere legală.

Dacă munca prestată de persoanele prevăzute la alin. (2) sau la art. 264 alin. (4) este
de natură să le pună în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea, pedeapsa este închisoarea de la
6 luni la 3 ani. Art. 264 alin. (4) a fost abrogat prin chiar OUG nr. 53/2017, în data de
07.08.2017, dar alin. (3) din art. 265 nu a fost actualizat.

Presupunem că termenul „integritate” se referă la integritatea corporală, fizică sau

psihică, nu și la integritatea morală.

Este incriminată și sancționată persoana angajatoare care primește la muncă persoane

vulnerabile, victime ale traficului de persoane sau de migranți, față de care nu sunt respectate
normele de sănătate și securitate în muncă.
 Potrivit alin. (4), în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi
(3) şi la art. 264 alin. (4) - abrogat, instanţa de judecată poate dispune şi aplicarea uneia sau
mai multora dintre următoarele pedepse complementare:

 Art. 265 din Codul muncii

e) pierderea totală sau parţială a dreptului angajatorului de a beneficia de prestaţii, ajutoare
ori subvenţii publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile
române, pentru o perioadă de până la 5 ani;
f) interzicerea dreptului angajatorului de a participa la atribuirea unui contract de achiziţii
publice pentru o perioadă de până la 5 ani;
g) recuperarea integrală sau parţială a prestaţiilor, ajutoarelor ori subvenţiilor publice,
inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, atribuite
angajatorului pe o perioadă de până la 12 luni înainte de comiterea infracţiunii;
h) închiderea temporară sau definitivă a punctului ori a punctelor de lucru în care s-a comis
infracţiunea sau retragerea temporară ori definitivă a unei licenţe de desfăşurare a
activităţii profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării.
Potrivit alin. (5), în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi
(3) şi la art. 264 alin. (4) - abrogat, angajatorul va fi obligat să plătească sumele reprezentând:

d) orice remuneraţie restantă datorată persoanelor angajate ilegal. Cuantumul remuneraţiei

se presupune a fi egal cu salariul mediu brut pe economie, cu excepţia cazului în care fie
angajatorul, fie angajatul poate dovedi contrariul;
e) cuantumul tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care
angajatorul le-ar fi plătit dacă persoana ar fi fost angajată legal, inclusiv penalităţile de
întârziere şi amenzile administrative corespunzătoare;
f) cheltuielile determinate de transferul plăţilor restante în ţara în care persoana angajată
ilegal s-a întors de bunăvoie sau a fost returnată în condiţiile legii.
În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 264
alin. (4) – abrogat de către un subcontractant, atât contractantul principal, cât şi orice
subcontractant intermediar, dacă au avut cunoştinţă de faptul că subcontractantul angajator
angaja străini aflaţi în situaţie de şedere ilegală, pot fi obligaţi de către instanţă, în solidar cu
angajatorul sau în locul subcontractantului angajator ori al contractantului al cărui
subcontractant direct este angajatorul, la plata sumelor de bani prevăzute la alin. (5) lit. a) şi
c).

 Infracţiuni privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli

profesionale-Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente
de muncă şi boli profesionale
Prin această lege s-a creat cadrul juridic necesar protejării salariaţilor în cazul în care
aceştia suferă un accident de muncă sau o boală profesională, instituindu-se un buget public
pentru acordarea de despăgubiri persoanelor în cauză.
 Dată fiind importanţa existenţei sumelor necesare acordării despăgubirilor, legea mai
incrimina, la 1.02.2014, în Capitolul X, intitulat „Răspunderea juridică”, doar o faptă
considerată periculoasă pentru sistemul de asigurări pentru accidente şi boli profesionale, şi
anume deturnarea fondurilor destinate asigurării pentru accidente de muncă şi boli
profesionale (art. 100).

În mod ciudat, prin art. 106 din Legea nr. 187/2012, la 1.02.2014 au fost abrogate
numai art. 101 și alin. 2 al art. 103 din Legea nr. 346/2002, articolul 100 nefiind afectat.
Legea nr. 346/2002 a fost republicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251 din 08/04/2014,
art. 100 devenind art. 98.

 Deturnarea fondurilor destinate asigurării pentru accidente de

muncă şi boli profesionale (art. 98)
Este fapta persoanei care utilizează sumele destinate asigurării pentru accidente de
muncă şi boli profesionale în alte scopuri decât cele prevăzute de lege (reprezentând o
variantă atenuată a deturnării de fonduri, incriminată în art. 307 C.p. și pedepsită cu
închisoare de la unu la 5 ani).

Prin această faptă se creează o stare de pericol pentru buna funcţionare a sistemului de
protecţie socială în caz de accidente de muncă sau boli profesionale.

Veniturile din contribuţiile de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

datorate de persoanele fizice şi juridice se prevăd distinct la partea de venituri a bugetului
asigurărilor sociale de stat și sunt destinate în exclusivitate pentru finanţarea prestaţiilor şi
serviciilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale prevăzute de această
lege, precum şi pentru finanţarea organizării şi funcţionării sistemului de asigurare
reglementat de această lege.

Cheltuielile pentru prestaţiile şi serviciile de asigurări pentru accidente de muncă şi

boli profesionale şi cheltuielile pentru organizarea şi funcţionarea acestui sistem se prevăd
distinct la partea de cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Cheltuielile pentru prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli

profesionale se efectuează, potrivit art. 93 alin. (2), pentru:

m) reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;

n) reabilitarea şi reconversia profesională;
o) investigaţii de specialitate şi analize de laborator, necesare stabilirii caracterului de
profesionalitate al bolilor;
p) indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă;
q) indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţia pentru
reducerea timpului de muncă;
r) compensaţiile pentru atingerea integrităţii;
s) despăgubirile în caz de deces;
t) rambursările de cheltuieli;
 u) activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;
v) servicii medicale acordate în unităţi sanitare cu personalitate juridică şi
secţii/compartimente de boli profesionale/medicina muncii sau în sistem ambulatoriu
prin cabinetele de medicina muncii aflate în structura spitalelor pentru tratamentul
acordat bolilor profesionale şi accidentelor de muncă;
w) plata pensiilor de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală
profesională;
x) plata pensiilor de urmaş, în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau
boală profesională.
Subiect activ este persoana îndreptăţită să acorde sumele pentru acoperirea
cheltuielilor menţionate, care foloseşte sumele în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 93
alin. 2 sau pentru finanţarea activităţii proprii a sistemului de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale.

Fapta se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu

amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Considerăm că păstrarea acestei incriminări este doar o eroare a inițiatorului Legii nr.
187/2012, perpetuată prin republicarea Legii nr. 346/2002 cu ignorarea inadvertențelor sale,
întrucât nimic nu justifică atenuarea răspunderii penale față de cea prevăzută în Codul penal,
în cazul deturnării unor fonduri publice având ca scop asigurările de accidente și boli
profesionale.
CURS 3

Infracţiuni contra patrimoniului cultural naţional mobil

Infracţiuni privind fondul arhivistic naţional

Infracţiuni contra patrimoniului cultural naţional mobil

• Legea privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil nr. 182/2000
(republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 aprilie 2014 și
completată prin Legea nr. 123/2017, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 415
din 6 iunie 2017).
• Această lege instituie regimul juridic al bunurilor aparţinând patrimoniului cultural
naţional mobil, indiferent de proprietarul acestora, prin reglementarea activităţilor
specifice de protejare: evidenţă, expertizare, clasare, cercetare, depozitare, conservare,
restaurare şi punere în valoare, în vederea accesului democratic la cultură şi
transmiterea acestor valori generaţiilor viitoare.
• Legea enumeră, în art. 3, cinci categorii de bunuri de valoare culturală deosebită, care
sunt cuprinse în patrimoniul cultural naţional: bunuri arheologice şi istorico-
documentare, bunuri cu semnificaţie artistică, bunuri cu semnificaţi etnografică,
bunuri de importanţă ştiinţifică și bunuri de importanță tehnică.
• Bunurile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil fac parte, în funcţie de
importanţa sau de semnificaţia lor istorică, arheologică, documentară, etnografică,
artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică,
heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, de vechimea, unicitatea sau raritatea
lor, din:
• a) tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil („tezaur”), alcătuit din bunuri
culturale de valoare excepţională pentru umanitate;
• b) fondul patrimoniului cultural naţional mobil („fond”), alcătuit din bunuri culturale
cu valoare deosebită pentru România.
• Bunurile culturale mobile pot fi proprietate publică sau privată a statului ori a
unităţilor administrativ-teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice şi a
persoanelor juridice de drept privat, iar asupra acestor bunuri se pot constitui, potrivit
formei de proprietate, în condiţiile legii, un drept de administrare sau alte drepturi
reale, după caz.

Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 182/2000

• Sunt prevăzute norme privind cercetarea, clasarea, evidenţa, asigurarea securităţii,
conservarea şi restaurarea bunurilor culturale mobile clasate şi alte aspecte ale apărării
acestui patrimoniu prin mijloace juridice.
• Legea prevede şi mijloace juridice de drept administrativ şi de drept penal pentru
apărarea nemijlocită a bunurilor din patrimoniul cultural naţional sau al statelor
membre UE împotriva faptelor care aduc atingere situaţiei de fapt a bunurilor în sfera
patrimonială a persoanelor fizice sau juridice care le deţin sau stării fizice a bunurilor.
 • În acest scop, în Capitolul XI din lege, intitulat „Contravenţii şi infracţiuni”, se
instituie în Secţiunea a 2-a („Infracţiuni”) dispoziţii cu caracter penal, incluzând art.
80 – 89, din care rezultă următorul cadru de infracţiuni:
• 1) executarea fără drept de cópii de pe bunurile culturale mobile clasate (art. 80);
• 2) executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate (art. 81);
• 3) distrugerea din culpă a unui bun cultural mobil clasat (art. 82);
• 4) exportul ilegal de bunuri culturale mobile (art. 83);
• 5) exportul definitiv de bunuri culturale mobile clasate (art. 84);
• 6) importul şi alte operaţiuni privind circulaţia bunurilor culturale mobile (art. 85);
• 7) executarea, fără acreditare, de lucrări de conservare sau de restaurare de bunuri
culturale mobile clasate (art. 86);
• 8) funcţionarea fără autorizaţie a laboratoarelor sau atelierelor de restaurare a
bunurilor culturale mobile clasate (art. 87);
• 9) topirea sau modificarea bunurilor culturale mobile clasate (art. 88).
• Aceste infracţiuni au ca obiect juridic comun patrimoniul cultural naţional mobil,
înţeles ca totalitatea bunurilor culturale de importanţă deosebită arheologică, artistică,
etnografică, ştiinţifică şi tehnică, alături de patrimoniul cultural al membrilor UE,
precum şi relaţiile sociale ale căror existenţă şi normală dezvoltare sunt condiţionate
de apărarea acestor patrimonii.
• Acestea sunt modalităţi de vătămare sau punere în pericol a bunurilor din patrimoniul
cultural mobil, iar diversitatea lor se explică atât prin diversitatea bunurilor şi valorilor
vizate, cât şi prin varietatea modalităţilor prin care acestea pot fi vătămate sau
periclitate. Datorită acestei diversităţi, infracţiunile din acest grup prezintă puţine
aspecte comune.
• Se constată că infracţiunile enumerate se săvârşesc cu intenţie, singura excepţie fiind
aceea a distrugerii din culpă a unui bun cultural mobil clasat.

Executarea, fără drept, de cópii de pe bunurile culturale mobile clasate (art. 80)
• Potrivit dispoziţiilor art. 80, constituie această infracţiune fapta persoanei care execută
în scopuri comerciale cópii, mulaje, tiraje postume sau facsimile de pe bunuri culturale
mobile clasate, fără acordul scris al titularului dreptului de administrare ori al
proprietarului, potrivit art. 27 alin. (1) sau (2), după caz.
• Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor at. 27 alin. 1 sau 2, care prevăd că mulajele,
cópiile, tirajele postume şi facsimilele de pe bunuri culturale mobile clasate pot fi
executate numai cu acordul scris al titularului dreptului de administrare, în cazul
bunurilor aflate în proprietate publică, ori cu acordul scris al proprietarului lor, în
cazul bunurilor aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat.
• În ambele situaţii acordul scris trebuie acordat în conformitate cu normele avizate de
Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
• Prin această încălcare se aduce atingere dreptului administratorului sau al
proprietarului de a încuvinţa sau nu executarea de cópii, mulaje etc. de pe bunurile
culturale mobile clasate, ceea ce justifică incriminarea şi sancţionarea penală a faptei.
• Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie caracterul exclusiv al dreptului
titularului dreptului de administrare sau al dreptului de proprietate de a încuvinţa
 reproducerea bunurilor culturale mobile clasate prin mijloacele sau modalităţile
enumerate în textul incriminator, precum şi relaţiile sociale a căror desfăşurare
normală este condiţionată de respectarea neabătută a dreptului amintit.
• Obiectul material îl constituie bunul cultural mobil clasat după care au fost executate
cópiile, mulajele, tirajele postume sau facsimilele.
• Bun cultural mobil clasat este bunul atestat, pe baza procedurii legale, ca făcând parte,
în funcţie de importanţa sau de semnificaţia lui, din tezaurul patrimoniului cultural
naţional sau din fond. Declanşarea procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile
se face:
• 1. din oficiu, pentru bunurile culturale mobile:
• a) aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi administrate
de instituţii publice, regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale sau alte
societăţi la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar;
• b) aflate în proprietatea cultelor religioase;
• c) care fac obiectul unei vânzări publice prin licitaţie sau prin intermediul unui agent
autorizat;
• d) pentru care se solicită exportul temporar sau definitiv;
• e) descoperite întâmplător ori în cadrul unor cercetări arheologice, etnologice,
paleontologice sau geologice;
• f) confiscate;
• g) care au făcut obiectul unor tentative de export ilegal;
• h) care au părăsit ilegal teritoriul României;
• i) aflate în custodia instituţiilor publice, care urmează să fie restituite;
• j) ce urmează a fi restaurate;
• k) ce fac obiectul declanşării unei cercetări penale;
• 2. la solicitarea persoanelor fizice şi a celorlalte persoane juridice de drept privat,
proprietare ale bunului respectiv.
• Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, dar subiectul pasiv este calificat,
putând fi, în cazul bunurilor proprietate publică, în mod nemijlocit titularul dreptului
de administrare, iar indirect statul sau unitatea administrativ-teritorială, respectiv
proprietarul persoană fizică sau juridică de drept privat.
• În structura acestei infracţiuni există o situaţie premisă constând în preexistenţa
regimului juridic al utilizării bunului cultural mobil clasat, care prevede dreptul
exclusiv al titularului dreptului de administrare sau al dreptului de proprietate de a
încuvinţa executarea de cópii, mulaje, tiraje postume sau facsimile de pe bunurile
culturale clasate.
• Elementul material constă în acţiunea de executare de cópii, mulaje, tiraje postume sau
facsimile de pe bunurile culturale clasate, cu cerinţa esenţială ca aceasta să aibă loc
fără acordul scris al titularului dreptului de administrare ori al proprietarului.
• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru dreptul menţionat, iar legătura
de cauzalitate rezultă ex re, nefiind necesar a fi dovedită.
• Latura subiectivă are în componenţă elementul subiectiv, care este caracterizat de
vinovăţia sub forma intenţiei, ceea ce presupune cunoaşterea de către făptuitor a
 împrejurării că săvârşeşte acţiunea fără acordul scris al titularului dreptului de
administrare ori al proprietarului bunului cultural mobil clasat.
• Tentativa la această infracţiune nu se pedepseşte.
• Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea de la 3 luni
la 2 ani sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).
• Potrivit dispoziţiilor art. 89, cópiile, mulajele, tirajele postume sau facsimilele,
executate în condiţiile prevăzute la art. 80, se confiscă și se transmit în administrarea
unor instituţii publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi
Colecţiilor.

Executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate

(art. 81)
• Este fapta persoanei care execută falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, în
scopuri comerciale sau dacă au fost expuse în public.
• Este o faptă periculoasă deoarece aduce aduce atingere bunurilor din patrimoniul
cultural naţional mobil sub aspectul valorii originalelor.
• Ea contravine prevederilor art. 26 din lege, în sensul căruia cópiile, mulajele, tirajele
postume şi facsimilele executate de pe bunuri culturale mobile clasate trebuie să fie
marcate vizibil pentru a nu fi confundate cu originalul.
• Ele vor purta menţiunea copie, facsimil, tiraj postum, numele autorului şi anul în care
au fost realizate, precum şi specificarea colecţiei în care se află originalul.
• Se precizează că aceste menţiuni sunt obligatorii, indiferent de anul în care au fost
realizate cópiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele şi ori de câte ori acestea sunt
aduse la cunoştinţă publicului.
• Falsurile la care se referă textul incriminator nu poartă astfel de menţiuni,
clandestinitatea sub acest aspect fiind caracteristică falsului la care se referă legea.
• Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie autenticitatea bunurilor culturale
mobile clasate şi relaţiile sociale ale căror existenţă şi normală evoluţie sunt
condiţionate de apărarea acestei autenticităţi.
• Obiectul material al infracţiunii este produsul infracţiunii de falsificare a bunului
cultural mobil clasat.
• Elementul material îl constituie acţiunea de executare de falsuri ale bunurilor culturale
mobile clasate, adică de reproducere a acestora fără încuvinţare şi fără respectarea
cerinţelor prevăzute de lege.
• Urmarea imediată este crearea unei stări de fapt opuse realităţii şi anume introducerea
pe piață a unui bun cultural mobil clasat fals, prezentat ca original.
• Legătura de cauzalitate rezultă din stările de fapt şi nu trebuie dovedită.
• Sub aspect subiectiv, infracţiunea nu poate exista decât dacă fapta este săvârşită cu
vinovăție sub forma intenţiei.
• Legea se referă la executarea, în scopuri comerciale sau dacă au fost expuse în public,
de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, ceea ce înseamnă că intenţia este
caracterizată prin scopul urmărit de infractor prin executarea falsurilor.
 • Tentativa nu se pedepseşte, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea fapt
consumat este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-
amendă).

Distrugerea din culpă a unui bun cultural mobil clasat (art. 82)
• Era fapta persoanei care degradează, aduce în stare de neîntrebuinţare sau distruge din
culpă un bun cultural mobil.
• Era o faptă periculoasă deoarece vizează integritatea şi chiar existenţa fizică a unui
bun cultural mobil clasat.
• Întrucât lovește într-un element al patrimoniului cultural naţional mobil, această faptă
vizează însuşi patrimoniul menţionat, făcând necesară incriminarea şi sancţionarea ei
penală.
• Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie integritatea fizică a unui bun
cultural mobil clasat aflat în sfera patrimonială a statului, unităţilor administrativ-
teritoriale sau persoanelor fizice ori juridice, precum şi relaţiile sociale de ordin
patrimonial care sunt condiţionate de apărarea integrităţii fizice a bunurilor culturale
mobile clasate.

• Obiectul material îl constituie bunul cultural mobil clasat care a făcut obiectul acţiunii
de degradare, aducere în stare de neîntrebuinţare sau distrugere.
• Subiect activ al infracţiunii examinate poate fi orice persoană, inclusiv proprietarii,
titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precum şi deţinătorii cu
orice titlu ai bunurilor culturale mobile clasate, care au între alte obligaţii pe aceea
prevăzută la art. 23 alin. (1) lit. b) şi anume să nu deterioreze şi să nu distrugă aceste
bunuri, iar în cazul celor din metal nici să nu le topească.
• Subiectul pasiv este deţinătorul bunului cultural mobil clasat, fiind proprietate publică
a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale ori în proprietate privată a
persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat.
• În structura infracţiunii există, ca şi la infracţiunea de distrugere din culpă din Codul
penal (art. 255), o situaţie premisă care constă în existenţa bunului cultural mobil
clasat şi a stării de fapt în care se găsea material acel bun înainte de săvârşirea
infracţiunii.
• Elementul material constă într-o acţiune sau inacțiune de degradare în orice mod,
aducere în stare de neîntrebuinţare sau distrugere.
• Înţelesul acestor termeni este acelaşi ca în cazul infracţiunii de distrugere prevăzute în
art. 253 Cod penal.
• Deosebirea privește obiectul acestor acţiuni care, în cazul de faţă, este un bun cultural
mobil clasat, și elementul material, care constă în orice acțiune sau inacțiune având ca
rezultat distrugerea.
• Urmarea imediată constă în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de
neîntrebuinţare a bunului cultural, ca rezultat al acţiunii sau inacțiunii comise.
• Legătura de cauzalitate dintre acţiunea/inacțiunea comisă şi urmarea imediată se
probează prin dovedirea faptei, fiind vorba despre o infracţiune de rezultat mediat.
 • Latura subiectivă are ca element subiectiv vinovăţia sub forma culpei (simple sau cu
prevedere).
• Această formă de vinovăţie se reflectă în gradul de pericol al infracţiunii, precum şi în
pedeapsa prevăzută de lege, care este închisoarea de la o lună la un an sau amenda (de
la 120 la 240 de zile-amendă).

Exportul ilegal de bunuri culturale mobile (art. 83)

• Este fapta persoanei care efectuează, fără certificat de export, orice acte sau fapte care,
potrivit dispoziţiilor legii examinate, constituie operaţiune de export ilegal.
• Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor din art. 37 alin. 5, potrivit cărora scoaterea
din ţară, pe orice cale, a bunurilor culturale mobile pentru care nu s-a obţinut
certificatul de export temporar sau definitiv, eliberat în condiţiile legii, constituie
operaţiune de export ilegal şi, în consecinţă, este interzisă.
• Este periculoasă pentru patrimoniul cultural naţional mobil, fapta fiind, din această
cauză, incriminată prin dispoziţiile art. 83 din Legea nr. 182/2000 într-o variantă
simplă în alin. 1 şi într-o variantă agravată în alin. 2 al aceluiaşi articol.
• Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie regimul de scoatere peste frontieră a
bunurilor culturale mobile (iar nu exportul propriu-zis, care reprezintă scoaterea de pe
teritoriul UE) şi relaţiile sociale condiţionate de respectarea riguroasă a acestui regim.
• Obiectul material este bunul cultural mobil care a făcut obiectul operaţiunii de export
ilegal.
• Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană, inclusiv titularul dreptului
de administrare sau al dreptului de proprietate asupra bunului cultural mobil clasat.
• Subiect pasiv al infracţiunii este în toate cazurile statul ca titular al patrimoniului
cultural naţional mobil, iar subiect pasiv nemijlocit poate fi titularul dreptului de
administrare sau al dreptului de proprietate asupra bunului care a făcut obiectul unui
export ilegal (în ipoteza în care subiectul activ este un terţ).
• Ca situaţie premisă în structura acestei infracţiuni întâlnim regimul juridic al scoaterii
peste frontieră a bunurilor culturale mobile.
• Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de efectuare a oricăror acte
sau fapte care, potrivit legii, constituie operaţiuni de export ilegal.
• Pentru existenţa elementului material este necesar să fie îndeplinită cerinţa esenţială ca
operaţiunile să fie efectuate fără certificat de export.
• Aşa cum se prevede în art. 37 din lege, scoaterea peste frontieră a bunurilor culturale
mobile constituie operaţiune de export, care poate fi temporar sau definitiv şi se
efectuează, în toate cazurile, numai pe baza certificatului de export emis de serviciile
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii.
• Se precizează că certificatul de export temporar pentru bunurile culturale mobile
clasate în tezaur, indiferent de proprietar sau de titularul dreptului de administrare, va
fi avizat de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor şi va fi aprobat de ministrul
culturii.
• Urmarea imediată constă într-o stare de fapt contrară celei existente în situaţia
premisă, stare care este periculoasă.
 • Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă din
realitatea faptei şi nu este necesar să fie dovedită.
• Latura subiectivă are ca element subiectiv vinovăţia sub forma intenţiei, care
presupune cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că actele şi faptele efectuate au
loc fără certificat de export.
• Pe lângă varianta simplă, fapta a fost incriminată şi într-o variantă agravată în alin. 2 al
aceluiaşi articol 83, variantă care se realizează atunci când săvârşirea infracţiunii în
varianta simplă a avut ca urmare pierderea unui bun cultural mobil clasat.
• Tentativa la această infracţiune se pedepseşte (alin. 3).
• Infracţiunea consumată se pedepsește, în varianta simplă, cu închisoarea de la 6 luni la
3 ani sau amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă), iar în varianta agravată cu
închisoare de la un an la 5 ani.
• Potrivit dispoziţiilor art. 89, bunurile culturale mobile clasate exportate ilegal, în
condițiile alin. (1), se confiscă (desigur, atunci când aparțin particularilor) și se
transmit în administrarea unor instituţii publice specializate, cu avizul Comisiei
Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.

Efectuarea fără drept de operaţiuni de export definitiv de bunuri culturale mobile clasate
(art. 84)
• Constituie infracţiune efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni de export definitiv
având ca obiect bunuri culturale mobile clasate, indiferent de titularul dreptului de
proprietate.
• Este o faptă periculoasă pentru regimul de protecţie a bunurilor culturale mobile
clasate împotriva exportului definitiv al acestora, contrar prevederilor legale.
• Potrivit prevederilor art. 33, bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea
publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, sunt inalienabile,
insesizabile şi imprescriptibile. Trebuie menţionat că normele incriminatoare vizează
încălcarea dispoziţiilor art. 38 din lege, care prevăd că bunurile culturale mobile
clasate, aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, se
exportă numai temporar şi numai pentru organizarea unor expoziţii în străinătate,
pentru investigaţii de laborator, restaurare sau expertizare.
• De asemenea, bunurile culturale mobile clasate în tezaur, aflate în proprietatea
persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi exportate numai temporar.
• Este evidentă intenţia legiuitorului de a nu permite exportul definitiv de bunuri
culturale mobile clasate în tezaur, în scopul păstrării acestora în patrimoniul cultural
naţional mobil.
• Legea prevede însă în art. 40 că, prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (1),
bunurile culturale mobile clasate în fond, aflate în domeniul privat al statului,
respectiv al judeţelor, municipiilor, oraşelor sau comunelor, pot fi exportate definitiv
numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale de aceeaşi importanţă şi semnificaţie
culturală şi numai în cazuri cu totul excepţionale, în care prevalează interesul istoric,
ştiinţific ori cultural.
• În mod analog, pentru bunuri culturale mobile clasate în fond aflate în proprietatea
persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se prevede în art. 39 că pot fi exportate
 definitiv numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale, cu valoare şi semnificaţie
comparabile, care pot constitui unicate sau rarităţi pentru patrimoniul muzeal din
România, schimb ce trebuie să fie aprobat prin ordin al ministrului culturii, cu avizul
Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
• Obiectul juridic special îl constituie inalienabilitatea prin exportare definitivă a
bunurilor culturale mobile clasate, precum şi relaţiile sociale de ordin patrimonial care
depind de apărarea necondiţionată a acestei inalienabilităţi.
• Obiectul material este bunul cultural mobil clasat care a făcut obiectul unei operaţiuni
de export definitiv.
• Subiect activ poate fi orice persoană, inclusiv proprietarul bunului cultural mobil
clasat, iar subiect pasiv este statul – ca subiect pasiv principal – şi proprietarul bunului
– ca subiect pasiv nemijlocit şi adiacent, dacă nu a săvârşit el însuşi fapta.
• În structura infracţiunii întâlnim o situaţie premisă constând în preexistenţa regimului
juridic de inalienabilitate prin export definitiv a bunurilor culturale mobile clasate.
• Elementul material al laturii obiective din conţinutul constitutiv constă în efectuarea
oricăror operaţiuni de export definitiv având ca obiect bunuri culturale mobile clasate.
• Aşa cum se prevede la art. 37 alin. 1, constituie operaţiune de export scoaterea peste
frontieră a bunurilor culturale mobile, temporar sau definitiv.
• Pentru existenţa elementului material al infracţiunii examinate trebuie îndeplinită
cerinţa esenţială ca exportul să fie definitiv.
• Urmarea imediată constă în pierderea pentru patrimoniul cultural mobil naţional a
bunului clasat, exportat definitiv, legătura de cauzalitate între operaţiunea de export şi
urmarea imediată trebuind a fi dovedită.
• Latura subiectivă a infracţiunii are ca principală componentă elementul subiectiv care
este vinovăţia sub forma intenţiei, ceea ce presupune cunoaşterea de către făptuitor a
împrejurării că operaţiunea priveşte exportul definitiv, ilegal, al unor bunuri culturale
mobile clasate.
• Tentativa la această infracţiune se pedepseşte (alin. 2).
• Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea de la un an
la 5 ani.
• Potrivit dispoziţiilor art. 89, bunurile culturale mobile clasate exportate ilegal, în
condițiile alin. (1), se confiscă (dacă aparțin particularilor) și se transmit în
administrarea unor instituţii publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a
Muzeelor şi Colecţiilor.

Importul şi alte operaţiuni privind circulaţia bunurilor culturale mobile (art. 85)

• Constituie această infracţiune introducerea pe teritoriul statului român, precum şi

deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind
circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri
culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform
dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost exportate ilegal.
• Sunt fapte periculoase pentru patrimoniul cultural naţional mobil al României
deoarece fac să treacă drept componente ale tezaurului său bunuri culturale mobile
care aparţin în realitate patrimoniului cultural al unui stat străin.
• Legea consideră periculoase social nu numai executarea operaţiunilor de export
definitiv de bunuri culturale mobile clasate, dar şi importul sau, mai exact,
introducerea pe teritoriul statului român şi efectuarea de operaţiuni cu bunuri culturale
mobile care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin şi care au fost
exportate sau scoase ilegal din statul respectiv.
• Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este complex, fiind alcătuit în primul rând
din patrimoniul cultural naţional mobil şi din relaţiile sociale condiţionate de
respectarea regimului juridic al bunurilor culturale mobile aparţinând acestui
patrimoniu, iar in al doilea rând din patrimoniul cultural al statului străin, ale cărui
bunuri culturale mobile au fost exportate ilegal, fiind introduse pe teritoriul statului
român.
• Obiectul material îl constituie bunurile culturale mobile prin natura lor ori provenite
din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural
al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost
exportate ilegal.
• Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană, iar subiect pasiv principal
este statul român, reprezentat de Ministerul Culturii, statul străin având calitatea de
subiect pasiv secundar.
• Latura obiectivă a conţinutului acestei infracţiuni are ca principală componentă
elementul material care constă în comiterea uneia dintre acţiunile incriminate în text:
introducerea pe teritoriul statului român, în orice modalitate, deţinerea,
comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia
bunurilor culturale mobile ce fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin.
• Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca bunurile să fi fost exportate sau
scoase ilegal din statul respectiv.
• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru patrimoniul cultural naţional
român şi în golul patrimonial creat în patrimoniul cultural al statului străin din care
bunurile au fost exportate ilegal.
• Legătura de cauzalitate rezultă în general ex re, nefiind necesar a fi dovedită.
• Latura subiectivă are ca principal component elementul subiectiv care constă în
vinovăţia sub forma intenţiei, care presupune cunoaşterea de către făptuitor a
împrejurării că bunurile cu care operează fac parte din patrimoniul cultural al unui stat
străin şi că au fost exportate ilegal.
• Potrivit dispoziţiei din alin. 3 al art. 85, tentativa la această infracţiune se pedepseşte,
existenţa ei fiind determinată cu acţiunile ce pot forma elementul material.
• Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea de la 6 luni
la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• Bunurile care au făcut obiectul infracţiunii se indisponibilizează şi se transmit unor
instituţii specializate în vederea conservării şi restituirii lor statului din al cărui
patrimoniu cultural fac parte (art. 85 alin. 2).
Executarea fără acreditare de lucrări de conservare sau de restaurare de bunuri culturale
mobile clasate (art. 86)
• Este fapta persoanei fizice care execută, fără acreditare şi certificat de liberă practică,
având cunoştinţă de necesitatea deţinerii lor, unele lucrări de conservare sau de
restaurare de bunuri culturale mobile clasificate ca atare.
• Lucrările de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se efectuează,
aşa cum se prevede la art. 28 alin. 1 din lege, numai de către conservatori şi
restauratori acreditaţi, pe baza unui contract încheiat potrivit dispoziţiilor dreptului
comun.
• Totodată, în alin. 2 al art. 28 se arată că acreditarea conservatorilor şi restauratorilor
care efectuează lucrări de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate
se face de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, potrivit normelor de acreditare
a conservatorilor şi restauratorilor.
• În fine, în alin. 3 se prevede că, pe baza acreditării obţinute, Ministerul Culturii
eliberează conservatorilor şi restauratorilor certificate de liberă practică, potrivit
normelor de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor.
• Toate aceste prevederi sunt destinate să asigure calitatea lucrărilor de conservare sau
restaurare a bunurilor culturale mobile clasate şi deci conservarea patrimoniului
cultural naţional mobil.
• De aceea legiuitorul a instituit răspunderea penală pentru nerespectarea acestor
dispoziţii prohibitive.
• Obiectul juridic special îl constituie regimul lucrărilor de conservare sau de restaurare,
care nu pot fi efectuate decât de persoane acreditate şi având certificat de liberă
practică, precum şi relaţiile sociale condiţionate de respectarea regimului menţionat.
• Obiectul material este bunul cultural mobil clasat asupra căruia au fost executate
lucrări de restaurare sau de conservare de către persoane fizice fără acreditare şi
certificat de liberă practică.
• Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană fizică neacreditată şi neposedând
certificat de liberă practică de conservator sau restaurator de bunuri culturale mobile
clasate.
• Subiectul pasiv este proprietarul bunului cultural mobil asupra căruia s-au executat
lucrări de conservare sau de restaurare.
• Săvârşirea infracţiunii nu este posibilă fără existenţa unei situaţii premisă constând în
existenţa unui regim special pentru executarea lucrărilor de conservare sau restaurare a
bunurilor culturale mobile clasate, lucrări care nu pot fi realizate decât de persoane
acreditate şi având certificat de liberă practică în acest domeniu.
• Elementul material constă în acţiunea de executare a unor lucrări de conservare sau de
restaurare, cu cerinţa ca făptuitorul să nu aibă acreditare şi certificat de liberă practică
şi fapta să privească bunuri culturale mobile clasate.
• Urmarea imediată este o stare de pericol, iar legătura de cauzalitate rezultă din
realitatea faptelor (ex re) şi nu este necesar să fie dovedită. Distrugerea bunurilor
mobile clasificate datorită nepriceperii făptuitorului va conduce la încadrarea juridică
a faptei drept distrugere din culpă (art. 82).
 • Latura subiectivă are ca element principal vinovăţia sub forma intenţiei, care implică
ştiinţa făptuitorului că execută lucrări pentru care este nevoie de acreditare, dar nu are
acreditare şi certificat de liberă practică în acest domeniu.
• Tentativa la această infracţiune nu se pedepseşte, iar pentru infracţiunea consumată
pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la o lună la un an sau amenda (de la
120 la 240 de zile-amendă).

Funcţionarea fără autorizaţie a laboratoarelor sau atelierelor de restaurare a bunurilor

culturale mobile clasate (art. 87)
• Constituie infracţiune funcţionarea fără autorizaţia emisă în condițiile legii a
laboratoarelor sau atelierelor care execută lucrări de restaurare şi conservare a
bunurilor culturale mobile clasate.
• Asemănarea cu infracţiunea examinată anterior este evidentă.
• În art. 28, la care ne-am referit, alin. 4, prevede că laboratoarele şi atelierele care
efectuează lucrări de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate
funcţionează pe baza unei autorizaţii eliberate de Ministerul Culturii, cu avizul
Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, potrivit normelor privind autorizarea
laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare.
• Fapta incriminată în art. 87 încalcă tocmai această prevedere legală care cere ca
laboratoarele sau atelierele care execută lucrări de conservare şi restaurare a bunurilor
culturale mobile clasate să nu funcţioneze decât cu autorizaţia prevăzută de lege.
• Obiectul juridic special îl constituie regimul de funcţionare numai pe bază de
autorizaţie a laboratoarelor şi atelierelor care execută lucrări de restaurare şi
conservare a bunurilor culturale mobile clasate şi relaţiile sociale dependente de
respectarea necondiţionată a regimului amintit.
• Obiectul material este bunul cultural mobil clasat asupra căruia au fost executate
lucrări de conservare şi restaurare în laboratoare sau ateliere care funcţionează fără
autorizaţie.
• Subiectul activ este persoana fizică sau juridică proprietară sau utilizatoare a
laboratorului ori atelierului care funcţionează fără autorizaţie, iar subiect pasiv
principal este statul (ca reprezentant al societății), subiect pasiv secundar, dar direct,
nenijlocit, fiind proprietarul bunului cultural mobil clasat supus lucrărilor de
conservare sau restaurare în laboratorul sau atelierul care funcţionează fără autorizaţie.
• Şi în structura acestei infracţiuni există o situaţie premisă care constă în preexistenţa
unui regim de funcţionare a laboratoarelor sau atelierelor care execută lucrări de
restaurare sau conservare a bunurilor culturale mobile, regim care impune funcţionarea
acestora numai pe bază de autorizaţie prevăzută de lege.
• Elementul material constă în punerea şi menţinerea în stare de funcţionare a unui
laborator sau a unui atelier care execută lucrări de restaurare şi conservare a bunurilor
culturale mobile clasate, cu cerinţa esenţială ca funcţionarea laboratorului sau
atelierului respectiv să aibă loc fără autorizaţia prevăzută de lege.
• Sub aspect subiectiv, infracţiunea se caracterizează prin vinovăţia sub forma intenţiei,
care implică ştiinţa utilizatorului laboratorului sau atelierului respectiv că unitatea sa
funcţionează fără autorizaţia legală.
 • Tentativa la această infracţiune nu se pedepseşte, iar pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea consumată este închisoarea de la o lună la un an sau amenda (de la
120 la 240 de zile-amendă).

Topirea sau modificarea bunurilor culturale mobile clasate

(art. 88)
• Potrivit dispoziţiilor acestui articol, constituie infracţiune topirea sau modificarea, sub
orice formă, a bunurilor culturale mobile clasate, care sunt deţinute cu orice titlu de
Banca Naţională a României, de Monetăria Statului sau de alte bănci.
• Fapta constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin. 1 lit. b) din lege care prevede că
proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precum şi
deţinătorii cu orice titlu ai bunurilor culturale mobile clasate au obligaţia să nu
deterioreze şi să nu distrugă aceste bunuri, iar în cazul celor din metal nici să nu le
topească.
• Fapta este periculoasă pentru că reprezintă de fapt o distrugere a bunului cultural
mobil clasat şi deci o pierdere definitivă pentru patrimoniul cultural naţional mobil a
bunului respectiv (în cazul topirii), iar în caz de modificare reprezintă o deteriorare a
proprietăţilor care au justificat includerea bunului respectiv în tezaur sau fond.
• Fapta reprezintă totodată o încălcare a obligaţiilor asumate de deţinătorii bunurilor
culturale mobile enumeraţi în text şi care au, în general, în depozit astfel de bunuri.
• Obiectul juridic special îl constituie intangibilitatea şi integritatea materială a
bunurilor culturale mobile clasate deţinute de B.N.R., de Monetăria Statului sau de
alte bănci, precum şi relaţiile sociale patrimoniale condiţionate de menţinerea stării
bunurilor precizate.
• Obiectul material îl constituie bunurile culturale mobile care fac obiectul acţiunii de
topire sau modificare.
• Subiecţii infracţiunii sunt în fapt circumstanţiaţi.
• Subiect activ poate fi numai o persoană din cadrul B.N.R., Monetăriei Statului sau din
alte bănci deţinătoare de bunuri culturale mobile, iar subiect pasiv este proprietarul
bunului, ca subiect nemijlocit, precum şi statul ca titular al patrimoniului cultural
naţional mobil, ca subiect indirect.
• În structura acestei infracţiuni există, ca şi la infracţiunea de distrugere, cu care se
aseamănă, o situaţie premisă constând în starea de fapt a bunurilor culturale mobile
deţinute cu orice titlu de unităţile menţionate, situaţie modificată prin acţiunile care
constituie elementul material al infracţiunii: topire sau modificare sub orice formă a
bunurilor culturale mobile clasate.
• Urmarea imediată constă, după caz, în dispariţia bunului topit sau modificarea adusă
bunului în cazul acţiunii de modificare sub orice formă.
• Legătura de cauzalitate se dovedește prin dovedirea faptei de distrugere specifică.
• Sub aspectul laturii subiective remarcăm vinovăţia sub forma intenţiei, care presupune
cunoaşterea de către făptuitor a calităţii de bunuri culturale mobile clasate a bunurilor
topite sau modificate de el şi, desigur, a faptului că bunurile topite sau modificate sunt
deţinute de B.N.R., de Monetăria Statului sau de alte bănci.
• Tentativa la această infracţiune nu se pedepseşte.
 • Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea de la unu
la 5 ani.

Infracţiuni privind Fondul Arhivistic Naţional

• Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată în M.Of al României, Partea
I, nr. 293 din 22.04.2014
• Caracterizare generală a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 16/1996. Această
lege stabileşte regimul juridic al Fondului Arhivistic Naţional al României, alcătuit din
documentele create de-a lungul timpului de către organele de stat, organizaţiile publice
sau private economice, sociale, culturale, militare sau religioase, precum şi de către
persoanele fizice.
• În sensul legii, prin documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al
României se înţelege: acte oficiale şi particulare, diplomatice şi consulare, memorii,
manuscrise, proclamaţii, chemări, afişe, planuri, schiţe, hărţi, pelicule cinematografice
şi alte asemenea mărturii, matrice sigilare, precum şi înregistrări foto, video, audio şi
informatice, cu valoare istorică, realizate în ţară sau de creatori români în străinătate.
• Prin natura lor, aceste documente pot fi incluse în patrimoniul cultural naţional mobil,
dar, aşa cum se prevede în art. 6 alin. 2 din Legea nr. 182/2000, activităţile specifice
privind Fondul Arhivistic Naţional sunt coordonate nu de Ministerul Culturii şi de
Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, ci de Arhivele Naţionale şi de direcţiile
judeţene ale Arhivelor Naţionale.
• Într-adevăr, potrivit art. 3 din Legea Arhivelor Naţionale, administrarea,
supravegherea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţional al României se
realizează de către Arhivele Naţionale, unitate bugetară în cadrul Ministerului
Afacerilor Interne.
• În acest scop, legea instituie reguli privind atribuţiile Arhivelor Naţionale în
administrarea, supravegherea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţional al
României, obligaţiile creatorilor şi deţinătorilor de documente, folosirea documentelor
care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României.
• Reglementările acestea se completează cu cele din Capitolul VI al legii, intitulat
„Răspunderi şi sancţiuni”, în care sunt cuprinse dispoziţii privind răspunderea penală
şi contravenţională pentru nerespectarea prevederilor sale.
• Dispoziţiile cu caracter penal sunt prevăzute în art. 35 din lege şi prin ele se
incriminează scoaterea peste graniţă, fără drept, sau înstrăinarea către persoane fizice
sau juridice străine, fără autorizarea Arhivelor Naţionale, a documentelor care fac
parte din Fondul Arhivistic Naţional al României.
• Cele două incriminări au ca obiect juridic comun Fondul Arhivistic Naţional al
României şi relaţiile sociale create în jurul şi datorită acestei valori.
• Sunt fapte care aduc atingere în mod intenţionat Fondului Arhivistic Naţional, fie prin
scoaterea documentelor din acest fond, fără autorizaţie, din ţară, fie înstrăinarea lor
către persoane străine.
• Se poate reţine, ca aspect comun, faptul că autor al acestor infracţiuni poate fi orice
persoană, inclusiv deţinătorul documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic
Naţional.
Scoaterea peste graniţă sau înstrăinarea către persoane fizice sau juridice străine, fără
autorizarea Arhivelor Naţionale, a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic
Naţional al României (art. 35)
• Potrivit alin. (1) al art. 35, este incriminată fapta persoanei care scoate peste graniţă,
fără drept, documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României,
pentru ca în alin. (2) să fie incriminată fapta celui care înstrăinează, tot fără drept,
aceste documente către persoane fizice sau juridice străine.
• Fapta este periculoasă deoarece aduce atingere Fondului Arhivistic Naţional, lipsindu-
l de documente de mare valoare pentru patrimoniul arhivistic naţional.
• Obiectul juridic special îl constituie inalienabilitatea documentelor care fac parte din
Fondul Arhivistic Naţional prin scoaterea acestora peste graniţă sau prin înstrăinarea
lor către persoane fizice sau juridice străine, fără drept, precum şi relaţiile sociale a
căror desfăşurare normală este condiţionată de respectarea acestei inalienabilităţi.
• Obiectul material este documentul din Fondul Arhivistic Național scos peste graniţă
sau înstrăinat către cetăţeni străini fără autorizarea cerută de lege.
• Subiecţii infracţiunii nu sunt circumstanţiaţi.
• Autor poate fi orice persoană, iar subiect pasiv este proprietarul documentului, dacă nu
săvârşeşte el însuşi fapta, şi totdeauna Arhivele Naţionale, ca titular al patrimoniului
arhivistic naţional.
• În structura acestei infracţiuni apare ca situaţie premisă regimul juridic al
documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional, care nu pot fi scoase peste
graniţă sau înstrăinate unor persoane fizice sau juridice străine fără autorizarea
Arhivelor Naţionale.
• Această situaţie premisă este modificată prin săvârşirea faptei incriminate.
• Elementul material constă tocmai în acţiunea de scoatere peste graniţă sau în aceea de
înstrăinare către o persoană fizică sau juridică străină a unui document care face parte
din Fondul Arhivistic Naţional.
• Potrivit legii, constituie această infracţiune simpla scoatere peste graniţă, fără
autorizaţia Arhivelor Naţionale, indiferent de scopul în care a fost făcută.
• În ceea ce priveşte înstrăinarea fără drept către persoane fizice sau juridice străine,
aceasta poate avea loc prin orice act juridic translativ de proprietate, cu titlu oneros sau
gratuit.
• Pentru existenţa elementului material, acţiunea, în oricare dintre modalităţile acesteia,
trebuie să îndeplinească condiţia-cerinţă esenţială de a fi efectuată fără autorizarea
Arhivelor Naţionale, în lipsa acestei cerinţe fapta neconstituind infracţiune.
• Potrivit dispoziţiilor din art. 5 lit. j), Arhivele Naţionale autorizează scoaterea
temporară peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional
al României, în scopul expunerii sau documentării cu ocazia unor manifestări
ştiinţifice sau culturale internaţionale.
• Potrivit art. 15 alin. (2), deţinătorul care doreşte să vândă documente care fac parte din
Fondul Arhivistic Naţional al României este obligat să comunice aceasta Arhivelor
Naţionale sau, după caz, serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, care au prioritate
la cumpărarea oricăror documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al
 României şi care trebuie să se pronunţe în termen de 60 de zile de la data înregistrării
comunicării.
• Urmarea imediată constă în golul creat în Fondul Arhivistic Naţional prin scoaterea
peste graniţă sau înstrăinarea către cetăţeni străini a documentelor din Fondul
Arhivistic Naţional.
• Legătura de cauzalitate urmează să fie dovedită prin dovedirea elementului material.
• Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se caracterizează prin existenţa vinovăţiei
sub forma intenţiei.
• Tentativa se pedepseşte (art. 35 alin. 3).
• Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea de la un an
la 5 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă) în cazul alin. (1), când se scot
peste graniţă, fără drept, documente din Fondul Arhivistic Național, respectiv
închisoarea de la 2 la 7 ani în cazul alin. (2),  când are loc înstrăinarea, fără drept, a
documentelor din Fondul Arhivistic Național către persoane fizice sau juridice străine.
CURS 4

Infracţiuni contra siguranţei transporturilor navale

Infracţiuni la regimul transportului naval

Infracţiunile la regimul transportului naval sunt prevăzute în Legea nr. 191 din 13 mai
2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2003, art. 2-30.
În cadrul legii speciale sunt prevăzute infracţiunile la regimul transportului naval,
astfel cum este reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul
maritim şi pe căile navigabile interioare (aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
412/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 10.03.2004, cu
modificările ulterioare), precum şi unele dispoziţii speciale de procedură referitoare la aceste
infracţiuni.
În capitolul al II-lea sunt prevăzute infracţiunile contra siguranţei navigaţiei civile, în
capitolul al III-lea sunt prevăzute infracţiunile contra ordinii şi disciplinei la bordul navelor,
iar în capitolul al IV-lea sunt prevăzute alte infracţiuni, pentru ca în capitolul al V-lea să fie
prevăzute dispoziţii speciale de procedură.
Capitolul II - Infracţiuni contra siguranţei navigaţiei civile
• Conducerea navei fără brevet (art. 2). Prin art. 2 alin. 1 este incriminată şi
sancţionată conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de
capacitate corespunzător.
• Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor din art. 54 alin. 1 din O.G.R. nr. 42/1997,
potrivit cărora în cadrul echipajului funcţiile la bordul navelor care arborează
pavilionul român pot fi îndeplinite numai de personalul navigant care posedă brevete
sau certificate de capacitate corespunzătoare, după caz.
• Fapta se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.
• Potrivit alin. 2 al art. 2, cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta comandantului sau a
altei persoane care încredinţează cu ştiinţă conducerea navei unei persoane fără brevet
sau certificat de capacitate corespunzător ori căreia exercitarea dreptului de a conduce
i-a fost suspendată.
• Similitudinea cu incriminarea faptelor la regimul siguranţei rutiere (art. 335 C.p.) este
evidentă şi nu mai necesită comentarii.

Conducerea navei fără brevet (art. 2)

• În alin. 3 al art 2 se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă (închisoarea de la un an la 5 ani)
fapta persoanei care încredinţează cu ştiinţă conducerea navei unei persoane care
suferă de o boală psihică ori se află sub influenţa unor substanțe psihoactive.
• Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 54 alin. 3 din O.G.R. nr. 42/1997
potrivit cărora toţi membrii echipajului trebuie să facă dovada că au vârsta minimă
necesară şi că îndeplinesc condiţiile de sănătate prevăzute în reglementările naţionale
şi în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
 • Surprinde faptul că se aplică același tratament sancționator, punându-se pe același plan
persoana fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător cu persoana suferind de
o boală psihică sau intoxicată cu substanțe psihoactive.

Navigarea cu echipaj insuficient (art. 3)

• Este fapta de punere în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.
• Fapta este periculoasă întrucât încalcă obligaţiile stabilite prin dispoziţiile art. 61 din
O.G.R. nr. 42/1997, care prevăd că orice navă care arborează pavilionul român trebuie
să aibă la bord, indiferent de situaţia în care se află, un echipaj minim de siguranţă.
• Echipajul minim de siguranţă se stabileşte în funcţie de tipul şi destinaţia navei, de
mărimea acesteia, de numărul de nave din convoi, de gradul de automatizare al navei,
precum şi de situaţia în care se află nava: în marş, în staţionare, în reparaţii, în
conservare sau în iernatic.
• Echipajul minim de siguranţă asigură conducerea navei în siguranţă în timpul
navigaţiei şi al manevrelor, paza şi siguranţa navei în staţionare, vitalitatea navei,
prevenirea şi stingerea incendiilor la bord, prevenirea poluării mediului, exploatarea în
siguranţă a instalaţiilor şi a echipamentelor de propulsie, guvernare, manevră,
navigaţie şi telecomunicaţii.
• Fapta poate fi săvârșită, în mod obișnuit, de comandantul, conducătorul, timonierul
sau pilotul navei, dar și de către orice altă persoană, cu sau fără brevet/certificat de
capacitate corespunzător (în această ultimă ipoteză existând un concurs ideal de
infracțiuni).
• Elementul material constă într-o acțiune de punere în navigație (plecare în voiaj
naval), condiția-cerință esențială ca fapta să se comită în lipsa echipajului minim de
siguranță. Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța navei și a
navigației, legătura de cauzalitate fiind imediată (ex re).
• Fapta se săvârşeşte cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Efectuarea serviciului sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe interzise (art.
4)
• Potrivit alin. 1, exercitarea atribuţiilor de serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice
sau a altor substanţe interzise de autoritatea de reglementare se pedepseşte cu amendă
(între 60 și 180 de zile-amendă).
• Potrivit alin. 3, este considerată sub influenţa băuturilor alcoolice persoana care are o
îmbibaţie alcoolică în sânge de până la 0,80g alcool pur în litrul de sânge.
• Potrivit alin. 2, dacă fapta este săvârşită de către personalul navigant care asigură
direct siguranţa navigaţiei, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda
(de la 120 la 240 de zile-amendă).
• Dispoziţiile alin. 1-3 nu se aplică ambarcaţiunilor de agrement.
• Se constată dezincriminarea cel puțin inoportună a faptei săvârșite de personalul
navigant al unor ambarcațiuni de agrement (adică orice ambarcaţiune, indiferent de
tipul și de modul de propulsie, al cărei corp are lungimea de 2,5 m până la 24 m,
măsurată conform standardelor armonizate aplicabile, și care este destinată utilizării în
scopuri sportive şi recreative, inclusiv motovehicul nautic, conform definiției din
 Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 527 din 29.06.2016 al ministrului
transporturilor).

Efectuarea serviciului în stare de ebrietate sau sub influenţa similară a unor

substanţe interzise (art. 5)
• Potrivit alin. 1, exercitarea atribuţiilor de serviciu în stare de ebrietate sau sub
influenţa unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• Este considerată în stare de ebrietate persoana care are o îmbibaţie alcoolică în sânge
mai mare de 0,80g alcool pur în litrul de sânge.
• Dacă fapta este săvârşită de personalul navigant care asigură direct siguranţa
navigaţiei, pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani.
• Se constată dezincriminarea criticabilă a săvârșirii faptei în stare de ebrietate
(indiferent de alcoolemie), ca și reducerea limitelor speciale ale pedepsei în cazul
ambelor variante.
• Rămâne discutabilă diferența dintre săvârșirea faptei sub influența unor „substanţe
interzise de autoritatea de reglementare” sau sub influența unor „substanțe
psihoactive”.

Sustragerea de la recoltarea probelor biologice (art. 6)

• Refuzul persoanelor aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sub influenţa
băuturilor alcoolice sau a substanţelor interzise de a refuza sau de a se sustrage de la
supunerea la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a
prezenţei unei substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana celui care își exercită activitatea în
domeniul navigației civile.
• Elementul material constă fie într-o acțiune de a refuza recoltarea probelor biologice
(nesupunera la recoltare), fie într-o acțiune de a se sustrage de la recoltarea probelor
biologice (cum ar fi fuga de la locul de constatare a stării de intoxicație sau de la locul
de prelevare). Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța navigației
civile, legătura de cauzalitate rezultând imediat din săvârșirea faptei.
• Elementul subiectiv este caracterizat de vinovăție sub forma intenției.

Părăsirea postului (art. 7)

• Este fapta de părăsire a postului sau a navei, fără aprobare, de către un membru al
echipajului ori de către pilot în timpul efectuării serviciului, dacă prin aceasta s-ar fi
putut întrerupe navigaţia ori pune în pericol siguranţa navei, a încărcăturii sau a
echipajului.
• Subiectul activ este calificat (membru al echipajului sau pilot).
• Condiţia de existenţă a infracţiunii este ca prin comiterea elementului material să
rezulte un pericol de întrerupere a navigaţiei sau să se pună în pericol siguranţa navei,
a încărcăturii sau a echipajului.
• Fapta se comite cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea de către făptuitor a lipsei
aprobării pentru părăsirea postului sau a navei.
• Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă (de la 180 la 300 de zile-
amendă).
• La alin. 2 este prevăzută o variantă agravată, atunci când subiectul activ este
comandantul navei sau înlocuitorul acestuia, pedeapsa în acest caz fiind închisoarea de
la un an la 5 ani.

Somnul în timpul serviciului (art. 8)

• Este fapta de a dormi în timpul serviciului de cart sau de gardă, dacă prin aceasta s-ar
fi putut întrerupe navigaţia ori pune în pericol siguranţa navei, a încărcăturii sau a
echipajului.
• Pedeapsa pentru acestă infracțiune de pericol este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).
• Potrivit alin. (2), dacă fapta prevăzută a avut ca urmare un accident de navigaţie ce a
produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea [exercitării] unor drepturi.
• Se constată reducerea, de la 1.02.2014, a limitelor speciale ale pedepsei în cazul
ambelor variante, înlocuirea urmărilor speciale cu o pagubă materială mai mare de
2.000.000 lei, dar și abrogarea variantei agravate privind moartea sau vătămarea
corporală a uneia sau a mai multor persoane, ceea ce înseamnă că fapta va intra în
concurs cu infracțiunile respective contra persoanei.

Părăsirea navei (art. 9)

• Este fapta de părăsire a navei de către comandant în caz de pericol, înainte de a-şi fi
exercitat îndatoririle de serviciu pentru salvarea navei şi a echipajului.
• Fapta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor din art. 75 al O.G.R. nr. 42/1997, potrivit
cărora, în cazul în care nava se află în pericol, comandantul/conducătorul de navă
trebuie să acţioneze pentru a salva persoanele care se află la bord, pentru a proteja
nava şi încărcătura şi pentru a păstra în siguranţă jurnalul de bord şi celelalte
documente ale navei şi nu va părăsi nava, cu excepţia cazului când nu mai există şanse
reale de salvare a navei.
• Subiectul activ este circumstanţiat în persoana comandantului navei. Condiţie
esenţială ataşată elementului material pentru existenţa infracţiunii este să nu se fi
epuizat toate căile de salvare a echipajului şi a navei.
• Fapta se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Omisiunea acordării de asistenţă (art. 10)

• Este fapta comandantului unei nave de a nu-şi îndeplini obligaţiile de asistenţă şi
salvare a navelor şi a persoanelor aflate în pericol pe apă ori, în caz de abordaj, de a nu
comunica celorlalte nave, în măsura posibilităţilor, datele necesare identificării navei
proprii.
• Potrivit art. 87 din O.G.R. nr. 42/1997, în cazul în care comandantul/conducătorul de
navă care arborează pavilionul român primeşte un mesaj care indică faptul că o navă
se află în pericol, este obligat ca, în măsura în care nu îşi pune în primejdie nava,
echipajul, pasagerii şi/sau încărcătura, să se deplaseze cu toată viteza posibilă în
 respectivele circumstanţe către acea navă pentru a-i acorda asistenţa necesară şi pentru
a salva persoanele aflate în pericol la bordul acelei nave.
• La art. 88 se prevede obligaţia comandantului sau conducătorului de navă de a acorda,
după abordaj, asistenţă celeilalte nave, echipajului şi pasagerilor acesteia şi, în măsura
posibilului, a indica celeilalte nave numele propriei sale nave, portul său de
înmatriculare şi portul cel mai apropiat la care va ajunge.
• Faptele incriminate în art. 10 din Legea nr. 191/2003 reprezintă o încălcare de către
comandant (subiect activ calificat) a obligaţiilor stabilite în seama sa în caz de primire
a unui mesaj privind o navă aflată în pericol, respectiv în caz de abordaj (ciocnire
navală).
• Fapta comisă cu intenţie se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar pentru
fapta comisă din culpă pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda (de
la 120 la 240 de zile-amendă).

Distrugerea semnalizării navale (art. 11)

• Este fapta de schimbare a poziţiei, scoatere din funcţiune, avariere gravă sau
distrugere a unui semnal de navigaţie costier sau plutitor , dacă prin aceasta s-ar fi
putut pune în pericol siguranţa navigaţiei.
• Subiectul activ nu este circumstanţiat.
• Fapta reprezintă o variantă de distrugere, se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
• Dacă se sustrage un semnal de navigaţie costier sau plutitor ori componente ale
acestuia, fapta va constitui furt calificat (art. 229, alin. 3, litera f din Codul penal).
• Expresia „constituie infracţiune” din textul incriminator este pleonasm, întregul
Capitol II din Legea nr. 191/2003 fiind intitulat „Infracţiuni contra siguranţei
navigaţiei civile”, iar pedepsele cu închisoarea sunt specifice exclusiv infracțiunilor.

Forme calificate (art. 12)

• Potrivit art. 12, în redactarea sa în vigoare de la 1.02.2014, dacă faptele prevăzute la
art. 2-5 şi 7-11 au avut ca urmare un accident de navigaţie ce a produs consecinţe
deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
• Potrivit art. 183 din Codul penal, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o
pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.
• Din păcate, legiuitorul a „uitat” că la art. 8 a prevăzut deja un alin. (2) care specifică
„dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut ca urmare un accident de navigaţie ce a produs
consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea unor drepturi”, în timp ce limitele de pedeapsă la art. 12 sunt
închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, ceea ce reprezintă o
inadmisibilă eroare de legiferare.
• Și aici se folosește în continuare expresia din Codul penal anterior „interzicerea unor
drepturi” în loc de „interzicerea exercitării unor drepturi”, cum este consacrat în
Codul penal 2009.
 Preluarea comenzii fără drept (art. 13)
• Este fapta de preluare fără drept a comenzii sau a controlului unei nave şi se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
• Tentativa se pedepseşte (potrivit art. 20).
• Fapta poate constitui o variantă a unei infracțiuni de terorism, dacă sunt îndeplinite și
celelalte condiții pentru a primi această calificare.
• Comanda poate fi preluată și de către un membru al echipajului care nu a fost numit
sau aprobat de comandantul navei.
• Controlul reprezintă o dirijare indirectă a navei, fie prin intermediul personalului de
comandă al acestei nave, care este determinat sau constrâns de făptuitor să acționeze
potrivit voinței sale, fie prin acțiunea asupra comenzilor navei, inclusiv de la distanță.

Infracţiuni comise la bordul navei (art. 14)

• Prin art. 14 sunt incriminate mai multe acte săvârşite la bordul navei, în alin. 1
făcându-se referire la:
• a) împiedicarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale personalului navigant ambarcat,
de punte, de maşini şi de telecomunicaţii. Este vorba despre fapta unui membru al
echipajului sau a unui pasager care împiedică personalul navigant ambarcat să-și facă
datoria cu privire la conducerea navei, propulsia acesteia sau menținerea legăturilor
radio cu alte nave ori cu uscatul. Este o infracțiune de pericol pentru buna desfășurare
a activităților specifice la bordul navei.
• b) comunicarea unor informaţii false, dacă a pus în pericol siguranţa navigaţiei. Este
fapta celui care difuzează informații neadevărate ce creează o stare de pericol pentru
siguranța navigației.
• c) falsificarea sau distrugerea jurnalelor de bord sau de mașini. În aceste jurnale sunt
consemnate toate datele relevante despre navigare sau activitățile de la bordul navei.
Este o infracțiune de rezultat pe fond, dar și de pericol pentru siguranța navigației.
• d) distrugerea ori avarierea echipamentelor de navigaţie sau perturbarea funcţionării
lor. Este o variantă a infracțiunii de distrugere, având ca obiect material echipamente
pentru navigație. Și în acest caz este vorba despre o infracțiune de rezultat pe fond, dar
și de pericol pentru siguranța navigației.
• Pedeapsa prevăzută pentru aceste infracţiuni intenţionate este închisoarea de la un an
la 5 ani.
• În alin. 2 este incriminată distrugerea ori avarierea unei nave sau a încărcăturii acesteia
şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea [exercitării] unor
drepturi. Este o variantă de distrugere (în sensul art. 253 C.p.) având ca obiect nava
sau încărcătura acesteia.
• Tentativa se pedepseşte la toate variantele (potrivit art. 20 din lege).

Atentatul contra siguranţei navei (art. 15)

• Este fapta de plasare pe o navă, prin orice mijloace, a unui dispozitiv, obiect ori
substanţă aptă să distrugă nava sau să cauzeze acesteia ori încărcăturii pagube de
natură să pună în pericol siguranţa navigaţiei.
• Fapta, reprezentând incriminarea distinctă a unui act preparatoriu de distrugere, se
comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea
[exercitării] unor drepturi.
• Fapta poate constitui un act de terorism.
• Tentativa se pedepseşte (potrivit art. 20).

Deturnarea navei (art. 16)

• Faptele prevăzute de la art. 13, art. 14 alin. 1 și art. 15, săvârşite în scopul devierii
navei de la itinerarul său, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea
[exercitării] unor drepturi.
• Tentativa se pedepseşte.
• La alin. (2) se prevede că avarierea unei nave în scopul prevăzut la alin. (1) se
pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se
pedepsește (art. 20).
• Alin. (2) apare ca o variantă agravată a faptei de la art. 14 alin. (2).
• Este vorba despre preluarea comenzii, despre infracțiuni comise la bordul navei sau
despre atentatul contra siguranței navei comise în scopt de deturnare a navei de la
itinerarul său. În realitate sunt variante agravate ale acestor infracțiuni, elementul
circumstanțial agravant fiind scopul de deturnare a navei.
• Faptele se săvârșesc în aceste ipoteze cu intenție directă calificată prin scopul
deturnării.

Ocuparea sau distrugerea unei plaforme fixe (art. 17)

• La alin. 1 se incriminează fapta de luare în stăpânire a unei platforme fixe sau de
exercitare a controlului asupra acesteia prin violenţă ori ameninţare cu violenţa.
• Potrivit art. 18 alin. (2), în înţelesul acestei legi, platforma fixă desemnează o insulă
artificială, o instalaţie sau o lucrare ataşată permanent de fundul mării ori de cel al
unei ape interioare, în vederea explorării sau exploatării resurselor ori pentru alte
scopuri economice.
• Platforma având dublu rol (de explorare sau exploatare a unor resurse subacvatice sau
din subsol, dar și de locuință pentru personalul de deservire), are importanța unei nave,
a cărei preluare prin violență creează același pericol pentru personal și bunuri ca și
pirateria.
• Tentativa se pedepseşte.
• Pedeapsa prevăzută pentru forma consumată este închisoarea de la 3 la 10 ani.

• La alin. 2 se incriminează distrugerea unei platforme fixe sau cauzarea unor pagube de
natură să pună în pericol securitatea acesteia, pedeapsa fiind aceeași (închisoarea de la
3 la 10 ani).
• Tentativa se pedepseşte.
• Și în acest caz este vorba despre o variantă de distrugere, obiectul material fiind
reprezentat de o plaformă fixă, cerința esențială atașată elementului material fiind
aceea ca fapta de distrugere în varianta degradării să pună în pericol securitatea
plaformei fixe.
• Fapta poate constitui infracțiune de terorism.
• Urmarea imediată constă în distrugerea sau degradarea platformei fixe, legătura de
cauzalitate fiind probată prin dovedirea elementului material specific.
• Latura subiectivă este caracterizată de elementul subiectiv reprezentat de vinovăția sub
forma intenției.

Atentatul contra siguranţei unei plaforme fixe (art. 18)

• Este fapta de a plasa pe o platformă fixă, prin orice mijloc, un dispozitiv sau o
substanţă aptă să distrugă platforma fixă ori de natură să pună în pericol siguranţa
acesteia.
• Reprezintă o incriminare distinctă a unui act preparatoriu de distrugere.
• Fapta se comite numai cu intenție directă calificată prin scopul urmărit și poate fi act
terorist.
• Scopul urmărit este fie distrugerea platformei fixe, fie punerea în pericol a siguranței
acesteia.
• Tentativa se pedepseşte.
• Pedeapsa pentru faptul consumat este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
[exercitării] unor drepturi.

Forme calificate (art. 19)

• De la 1.02.2014, art. 19 prevede o variantă agravată a infracțiunilor din art. 13-17,
atunci când au avut ca urmare consecinţe deosebit de grave (o pagubă mai mare de
2.000.000 lei, potrivit art. 183 C.p.), pedeapsa în aceste ipoteze fiind închisoarea de la
7 la 15 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.
• Având în vedere valoarea unei nave sau a unei platforme fixe, distrugerea acestora va
reprezenta în cele mai multe cazuri o variantă calificată.

Blocarea navigaţiei (art. 21)

• Este fapta de blocare a şenalului navigabil, a unei dane sau zone a bazinului portuar şi
neexecutarea ordinului căpitanului portului privind măsurile de deblocare.
• Fapta se comite cu intenţie şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
• Dacă fapta a avut ca urmare întreruperea navigaţiei ori a activităţii portuare sau
punerea în pericol a siguranţei navigaţiei ori a portului, pedeapsa este închisoarea de la
3 la 10 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.
• Fapta poate fi, după caz, o specie de abuz în serviciu fiind vorba despre o încălcare a
sarcinilor specifice ce revin comandanților sau piloților unei nave.
• Urmarea imediată este diferită în funcție de elementul material specific: blocarea
șenalului navigabil, a unei dane sau a unei zone din port, respectiv o stare de pericol
creată prin neexecutarea ordinului comandantului portului.

Nerespectarea regimului transporturilor navale periculoase (art. 22)

• Transportul de mărfuri periculoase la bordul navelor în apele naţionale navigabile fără
respectarea prevederilor legale cu privire la stivuire, ambalare, etichetare, măsuri de
 protecţie, dacă s-ar pune în pericol siguranţa navigaţiei, se pedepseşte cu închisoare de
la un an la 5 ani.
• Este o infracțiune de pericol, intenționată, având ca subiect activ comandantul sau
conducătorul de navă, iar ca urmare imediată o stare de pericol.
• Pericolul pentru siguranța navigației este suficient să existe potențial, nu și în concret.
• Elementul material constă într-o inacțiune, anume nerespectarea prevederilor legale în
materie de stivuire, ambalare, etichetare sau măsuri de protecție pentru transportul
naval al mărfurilor periculoase în apele teritoriale.

CAPITOLUL III
Infracţiuni contra ordinii şi disciplinei la bordul navelor
• Neexecutarea ordinului (art. 23). Refuzul de a executa un ordin cu privire la
îndatoririle de serviciu referitoare la siguranţa navei şi a navigaţiei se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).
• Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului sau a proprietarului ori
a operatorului navei, după caz (potrivit art. 26 alin. 1).
• Când fapta este săvârşită de către comandantul navei, pedeapsa este închisoarea de la
6 luni la 3 ani.
• Acţiunea penală se pune în mişcare în acest caz la sesizarea proprietarului sau a
operatorului navei ori a organelor abilitate ale autorităţii navale, după caz (art. 26 alin.
2).
Lovirea superiorului sau a inferiorului (art. 24)
• Lovirea sau alte violenţe ori vătămarea corporală, săvârşită de către inferior asupra
superiorului sau de către superior asupra inferiorului în timpul ori în legătură cu
exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de Codul
penal pentru această infracţiune (art. 193-194 C.p.), ale cărei limite se majorează cu o
treime.
• Se constată transformarea incriminării în normă de trimitere la Codul penal 2009, cu
agravarea tratamentului sancționator, dar aplicarea lui nediscriminatorie în funcție de
calitatea subiectului activ (de a fi inferior sau superior ierarhic).
• Potrivit art. 26 alin. (3), acţiunea penală pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe
ori de vătămare corporală prevăzută la art. 24 se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.

Neexecutarea ordinelor de către pasageri (art. 25)

• Fapta pasagerului de a nu se supune în timpul călătoriei unui ordin dat de comandant
sau secund ori de un alt ofiţer, pentru salvarea navei, se pedepseşte cu închisoare de la
o lună la 6 luni sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).
• Este o faptă de insubordonare intenționată la care subiectul activ este calificat în
persoana pasagerului care, prin nesupunerea la ordinul primit de la persoana
îndreptățită să dea acel ordin, creează o stare de pericol pentru ordinea și disciplina la
bordul navei.
• Ordinul vine de la comandant sau secund ori de la un alt ofițer, ceea ce semnifică
faptul că acțiunea se petrece pe o navă maritimă, nu și pe una pentru navigație
 interioară (pentru care termenii folosiți sunt „conducător de navă” și „timonier
fluvial”)
• Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului navei sau la sesizarea
proprietarului ori a operatorului navei, după caz (potrivit art. 26 alin. 1).

CAPITOLUL IV
Alte infracţiuni
• Falsul privind identitatea marinarului (art. 27). Potrivit incriminării de la art. 27,
folosirea carnetului de marinar, a brevetului sau a certificatului de capacitate
aparţinând altei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• Fapta reprezintă o variantă de specie, atenuată, a falsului privind identitatea incriminat
în art. 327 alin. 2 C.p..
• Subiectul activ nu este circumstanțiat.
• Fapta se săvârșește cu intenție. În cazul în care carnetul de marinar, brevetul sau
certificatul de capacitate este furat, fapta de fals privind identitatea va intra în concurs
cu cea de furt. Dacă actul de identificare a fost însă încredințat chiar de titularul său,
atunci acesta va răspunde și el pentru fals privind identitatea, dar potrivit art. 327 alin.
3 C.p.

Arborarea neautorizată a drapelului (art. 28)

• Arborarea fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare sau navigaţie a
unei nave neînregistrate se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi arborarea fără drept a pavilionului unei alte ţări
decât cel înscris în actul de naţionalitate, de către o navă străină sau română care trece
prin apele naţionale navigabile ale României.
• Fapta constituie prezentarea navei sub o naționalitate falsă, de natură să inducă în
eroare participanții la navigația fluvială sau maritimă.
• Infracțiunea se săvârșește cu intenție atât cu privire la pavilion, cât și cu privire la
punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate.

Părăsirea locului accidentului (art. 29)

• Este fapta comandantului ori a altui membru al echipajului care, în urma producerii
unui accident de navigaţie, ordonă sau face ca nava să părăsească locul faptei.
• Este o faptă de părăsire voluntară a locului accidentului naval, fără luarea vreunei
măsuri legate de acest eveniment.
• Nava poate fi pusă în mișcare direct de către făptuitor sau acesta poate ordona ca nava
să se deplaseze, urmând a fi pusă în mișcare de către alți membri ai echipajului care
asigură pilotarea navei.
• Fapta se comite cu intenție și se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Abuzul de încredere în folosirea navei (art. 30)

 • Folosirea navei sau a încărcăturii navei ori dispunerea de acestea, fără drept, în tot sau
în parte, pentru sine sau pentru altul, de către comandant sau un alt membru al
echipajului, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
• Asemănarea cu infracțiunea de abuz de încredere (art. 238 C.p.) este evidentă.
• Fapta constă fie în folosirea fără drept a navei ori a încărcăturii (făptuitorul însușindu-
și din valoarea de întrebuințare), fie în dispunerea de acestea, făptuitorul trecând
fraudulos în proprietatea sa ori a altuia aceste bunuri.
• Acțiunea penală în acest caz se pune în mișcare din oficiu.
• Potrivit alin. (2), tentativa se pedepseşte.

CAPITOLUL V
Dispoziţii speciale de procedură
• În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 27-30, cercetarea penală se efectuează de către
persoane desemnate în condiţiile art. 55 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală
privind organele de cercetare speciale, care îşi desfăşoară activitatea de urmărire
penală sub conducerea şi supravegherea procurorului.
• Cercetarea la faţa locului şi reconstituirea efectuate pe nave sau în incinta porturilor se
fac în prezenţa căpitanului portului sau a reprezentantului acestuia.
• Luarea de măsuri şi efectuarea de cercetări la bordul unei nave care arborează
pavilionul unui alt stat cu care statul român a încheiat convenţii se fac în conformitate
cu prevederile acestora.
• Infracţiunile prevăzute de Legea nr. 191/2003 se judecă în primă instanţă de tribunal.
• Raza teritorială a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea este
următoarea:

Dispoziţii speciale de procedură

• a) Tribunalul Constanţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa: judeţele
Constanţa şi Tulcea, marea teritorială, Dunărea până la mila marină 64 inclusiv;
• b) Tribunalul Galaţi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi: celelalte judeţe,
Dunărea de la mila marină 64, în amonte până la km 1.075.
• Când infracţiunile prevăzute de Legea nr. 191/2003 sunt săvârşite pe o navă aflată în
afara apelor româneşti, competenţa revine Tribunalului Constanţa şi Parchetului de pe
lângă Tribunalul Constanţa, dacă nava este maritimă, şi, respectiv, Tribunalului Galaţi
şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, dacă nava este fluvială.
 CURS 6

Infracţiuni de fraudă fiscal

Evaziunea fiscal

Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii

fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 672 din 27.07.2005.
În Capitolul II, intitulat „Infracţiuni”, art. 3 – 9, sunt incriminate mai multe fapte
contra intereselor fiscale ale statului şi unităţilor administrativ-teritoriale: nerefacerea
documentelor contabile distruse (art. 3); refuzul prezentării documentelor legale şi a bunurilor
pentru control (art. 4); împiedicarea controlului fiscal (art. 5); neplata reţinerilor la sursă (art.
6) a fost abrogat la 21.08.2015 în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 363/2015; punerea
în circulaţie, fără drept, sau falsificarea timbrelor, banderolelor ori a formularelor tipizate (art.
7); rambursări sau restituiri ilicite (art. 8); evaziunea fiscală (art. 9).

Combaterea evaziunii fiscale

 În Capitolul III, intitulat „Cauze de nepedepsire şi cauze de reducere a pedepselor”,
sunt prevăzute, în art. 10-12, cauzele de reducere a pedepsei, obligaţia luării măsurilor
asigurătorii în cursul urmăririi penale şi decăderile atrase de condamnările pentru
comiterea infracţiunile prevăzute Legea nr. 241/2005.
 Obiectul juridic generic al acestor infracţiuni este reprezentat de interesele financiare
ale statului şi unităţilor administrativ-teritoriale şi relaţiile sociale a căror normală
existenţă şi dezvoltare depind de asigurarea resurselor financiare publice, ceea ce nu se
poate realiza sau nu se poate realiza în condiţii normale fără respectarea obligaţiilor
care revin contribuabililor de a executa întocmai sarcinile fiscale şi de a nu stânjeni, în
niciun fel, colectarea resurselor bugetare. Toate infracţiunile prezintă pericol pentru
bugetul general consolidat, dar la unele poate exista un obiect material (art. 5, 7, 9).

 Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice contribuabil, adică orice

persoană fizică sau juridică ori altă entitate fără personalitate juridică care datorează
impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat (înțeles ca
ansamblul tuturor bugetelor publice, componente ale sistemului bugetar, agregate şi
consolidate pentru a forma un întreg). În mod deosebit, în acest domeniu reţinerea
răspunderii persoanei juridice apare uneori ca justificată şi chiar necesară. Subiectul
pasiv este statul, instituția publică sau de interes public ori unitatea administrativ-
teritorială al cărei buget a fost primejduit sau diminuat prin fapta autorului.
 Ca situaţie premisă în cadrul acestor infracţiuni reţinem existenţa unor obligaţii fiscale
pentru subiectul activ, rezultate fie din activitatea desfăşurată de acesta, fie din
existenţa unui titlu pe care contribuabilul îl are asupra unor bunuri supuse impunerii
fiscale.
 Elementul material al laturii obiective constă îndeosebi dintr-o acţiune, dar şi dintr-o
inacţiune: art. 3, 4, 5, 9 lit. b) şi f).
 Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru buna execuţie a exerciţiului
bugetar, în sensul nerealizării capitolului consacrat veniturilor, prin fapte considerate
acte de pregătire sau premergătoare prejudicierii bugetului general consolidat și
incriminate distinct, situație în care legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea
faptelor, nefiind necesar a fi dovedită. În cazul existenței unui prejudiciu efectiv (art. 8
și 9), această urmare necesită dovedirea raportului de cauzalitate și, uneori, va
constitui element circumstanțial agravant (art. 9).
 Latura subiectivă are drept principal component elementul subiectiv, caracterizat de
vinovăţia sub forma intenţiei, în regulă generală, dar și de forma culpei (în cazul în
care elementul material constă într-o omisiune, de exemplu la art. 3).
 Tentativa este posibilă şi se pedepseşte în cazul infracţiunii de rambursări sau restituiri
ilicite (art. 8).
 Pedeapsa prevăzută este exclusiv închisoarea, de la 6 luni (art. 3) la 15 ani (art. 8 alin.
2, art. 9 alin. 3).

Nerefacerea documentelor contabile distruse (art. 3)

 Este fapta contribuabilului care, cu intenţie sau din culpă, nu reface documentele de
evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control, deşi putea
să o facă.
 Fapta este o omisiune prin care nu se reface documentaţia contabilă necesară stabilirii
obligaţiilor fiscale, deşi autorul (contribuabilul) avea posibilitatea să o facă, iar
organul de control fiscal i-a pus în vedere, în scris, să se conformeze acestei obligaţii
într-un anumit termen, pe care făptuitorul l-a lăsat să treacă. Fapta este periculoasă
întrucât creează premisele unei evaziuni fiscale prin neevidenţierea în contabilitate a
operaţiunilor desfăşurate de contribuabil şi care ar trebui supuse impozitării sau
taxării.

 Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice contribuabil ale cărui documente
de evidenţa contabilă au fost distruse.
 Situaţia premisă constă atât în necesitatea refacerii evidenţelor contabile, cât şi în
existenţa unei obligaţii pentru contribuabil, stabilite în scris de organul de control
fiscal, de a reface documentele de evidenţa contabilă într-un termen dat.
 Elementul material al laturii obiective constă într-o omisiune, urmarea imediată fiind o
stare de pericol pentru relaţiile sociale privind stabilirea obligaţiilor fiscale potrivit
evidențelor din contabilitatea contribuabilului.
 Fapta se comite cu intenţie (directă sau indirectă) sau din culpă, ceea ce presupune
dovedirea de către organul judiciar a faptului că autorul a avut posibilitatea îndeplinirii
obligaţiei stabilite de controlul fiscal, dar a lăsat să treacă termenul stabilit pentru
conformare, optând sau acceptând să rămână în pasivitate.
 Fapta se consumă la momentul expirării termenului stabilit de organul de control fiscal
pentru refacerea documentaţiei contabile.
 Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 6 luni la 5
ani.
 Refuzul prezentării documentelor legale şi a bunurilor pentru control (art. 4)
 Este fapta persoanei care refuză în mod nejustificat să prezinte organelor competente,
în termen de cel mult 15 zile de la somație, documentele legale şi bunurile din
patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Prin
aceasta se împiedică realizarea activităţii organelor fiscale de impunere a sarcinilor
fiscale sau de verificare a situaţiei financiare ori vamale a contribuabilului.
 Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice contribuabil care refuză
prezentarea documentelor sau a bunurilor la control. Subiectul pasiv principal este
statul sau UE (pentru taxele vamale), iar subiect pasiv secundar, dar nemijlocit, este
organul de control fiscal sau vamal căruia nu i se permite realizarea activităţilor
specifice prin omisiunea contribuabilului de a dovedi actele şi faptele care au stat la
baza declaraţiilor sale, obligaţie stabilită prin art. 64 din Codul de procedură fiscală
(Legea nr. 207/2015).
Refuzul prezentării documentelor legale şi a bunurilor pentru control (art. 4)
 Infracţiunea se consumă la refuzul de a prezenta organelor competente documentele
legale şi bunurile din patrimoniu pentru control sau verificare financiară, fiscală ori
vamală în termen de 15 zile de la emiterea somației în acest sens.
 Deşi este o infracţiune omisivă, din punct de vedere subiectiv fapta se comite numai
cu intenţie directă calificată prin scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale
sau vamale, intenţie reieşită din refuzului nejustificat de a acţiona potrivit cerinţei
legale și în scopul arătat.
 Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la un an la 6 ani.
 Infracţiunea se consumă la refuzul de a prezenta organelor competente documentele
legale şi bunurile din patrimoniu pentru control sau verificare financiară, fiscală ori
vamală în termen de 15 zile de la emiterea somației în acest sens.
 Deşi este o infracţiune omisivă, din punct de vedere subiectiv fapta se comite numai
cu intenţie directă calificată prin scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale
sau vamale, intenţie reieşită din refuzului nejustificat de a acţiona potrivit cerinţei
legale și în scopul arătat.
 Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la un an la 6 ani.

Împiedicarea controlului fiscal (art. 5)

 Este fapta de împiedicare, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în
condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării
verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
 Prin această faptă se blochează activitatea organelor de control fiscal sau vamal, având
ca rezultat imposibilitatea colectării la bugetul general consolidat a veniturilor stabilite
prin lege.
 Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană, nu numai
contribuabilul.
 Subiect pasiv adiacent este organul de control financiar, fiscal sau vamal.

 Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de împiedicare, sub orice
formă (cum ar fi blocarea căilor de acces, încuierea uşilor de intrare, folosirea
 personalului sau a animalelor de pază etc.), a personalului organelor competente
(Serviciul Antifraudă, controlul fiscal, autoritatea vamală) de a intra, în conformitate
cu prevederile legale, în sediile, incintele sau pe terenurile aparţinând sau fiind folosite
de o persoană, în scopul îndeplinirii de către reprezentanții acestor autorități a
atribuţiilor de serviciu ce le revin.
 Neîndeplinirea cerinţei esenţiale ca încercarea de intrare a organului competent să se
facă în condiţiile prevăzute de lege (după legitimare şi prezentarea, după caz, a
ordinului de serviciu valabil), face ca fapta să nu constituie infracţiune, însă personalul
de control financiar, fiscal sau vamal va putea fi ţinut să răspundă pentru abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor ce deţin sediile, incintele ori terenurile pe care
s-a încercat pătrunderea fără drept, eventual și pentru violare de domiciliu sau sediu
profesional.
 Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normalitatea desfăşurării operaţiunilor
de verificare a modului în care sunt respectate obligaţiile fiscale de către contribuabili,
legătura de cauzalitate rezultând ex re.
 Fapta se comite cu intenţie.
 Tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată.
 Pedeapsa prevăzută de lege pentru faptul consumat este închisoarea de la un an la 6
ani.
Neplata reţinerilor la sursă (art. 6)
 Era fapta persoanei care reţinea şi nu varsa, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la
scadenţă, sumele reprezentând impozite sau contribuţii reţinute la sursă.
 Prevederea a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 363/07.05.2015 a Curții
Constituționale și și-a încetat efectele la 20.08.2015. Motivarea Curții (opinie 5:4) a
fost că „nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară,
precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie
de ipoteza normativă a legii.” Norma este considerată abrogată.
Punerea în circulaţie sau falsificarea timbrelor, banderolelor ori a formularelor
tipizate (art. 7)
 Potrivit alin. 1 al art. 7, fapta de deţinere sau punere în circulaţie, fără drept, a
timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim
special, creează o stare de pericol pentru bugetul de stat prin vehicularea unor bunuri
care sunt sustrase obligaţiei de marcare corectă, înregistrare şi impozitare.
 Obiectul juridic este reprezentat, în această variantă, de timbrele, banderolele sau
formularele tipizate cu regim special puse în circulaţie fără drept. Potrivit art. 336 din
Codul fiscal, punctul 15, marcajele reprezintă hârtii de valoare cu regim special,
respectiv timbre şi banderole, care se tipăresc de către Compania Naţională
„Imprimeria Naţională" - S.A.;
 Subiectul activ nu este circumstanţiat, subiectul pasiv fiind statul.
 În structura infracţiunii întâlnim o situaţie premisă constând în regimul fiscal aplicabil,
ce necesită folosirea timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate cu regim special,
anume regimul antrepozitului fiscal, al bunurilor accizabile, operaţiunile vamale, cu
material lemnos etc.
 Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de deținere sau punere în
circulaţie a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate cu regim special, condiţia
– cerinţă esenţială ataşată elementului material fiind aceea ca fapta să fie săvârşită fără
drept.
 Urmarea imediată este o stare de pericol pentru regimul normal al bunurilor sau
activităţilor supuse unui regim fiscal special, legătura de cauzalitate rezultând imediat.
 Fapta se comite cu intenție, pedeapsa pentru faptul consumat fiind închisoarea de la
unu la 5 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.
 În varianta asimilată de la alin. 2 se incriminează şi se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi tipărirea, folosirea, deținerea sau
punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în
domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
 Este o variantă agravată a infracțiunilor de falsificare de timbre sau efecte poştale (art.
312 C.p.) sau punere în circulaţie de valori falsificate (incriminată de art. 313 din
Codul penal), respectiv fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C.p.) și uz de fals
(art. 323 C.p.)
 Obiectul material în această variantă este reprezentat de timbrele, banderolele sau
formularele tipizate cu regim special care au fost falsificate prin contrafacere sau
alterare.
Falsificarea timbrelor, banderolelor ori a formularelor tipizate (art. 7)
Falsificarea timbrelor, banderolelor ori a formularelor tipizate (art. 7)
 Elementul material constă alternativ în acţiunea de tipărire sau în cea de punere în
circulaţie a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate falsificate, iar de la
1.02.2014 și în acțiunea de folosire sau deținere.
 Latura subiectivă este caracterizată de vinovăţia sub forma intenţiei directe, întrucât
tipărirea falsurilor, ca și folosirea, deținerea și punerea în circulație „cu ştiinţă”,
presupun cunoaşterea de către făptuitor a caracterului fals al timbrelor, banderolelor
sau formularelor tipizate cu regim fiscal.
Rambursări sau restituiri ilicite (art. 8)
 Este fapta contribuabilului care stabileşte, cu rea-credinţă, impozitele, taxele sau
contribuţiile, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de
rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări cu sumele
datorate bugetului general consolidat.
 Fapta reprezintă o fraudare a intereselor financiare ale statului prin obţinerea de către
contribuabil, din bugetul public, a unor sume necuvenite, în urma unor rambursări,
restituiri sau compensări.
 Elementul material constă în acţiunea de stabilire cu rea-credinţă a impozitelor, taxelor
sau contribuţiilor datorate de contribuabil, ceea ce are drept rezultat obţinerea de către
contribuabil a unor sume necuvenite prin rambursări sau compensări.
 Urmarea imediată constă într-un prejudiciu pentru bugetul public, iar legătura de
cauzalitate trebuie dovedită.
 Fapta se comite cu intenţie, adesea directă. Tentativa este posibilă şi se pedepseşte
potrivit alin. 3. Pedeapsa stabilită de lege pentru forma consumată este închisoarea de
la 3 la 10 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.
 În alin. 2 se prevede că asocierea în vederea comiterii acestei infracţiuni se pedepseşte,
prin derogare de la prevederile art. 323 C.p. anterior, cu închisoarea de la 5 ani la 15
ani şi interzicerea unor drepturi. Art. 367 C.p. incriminează constituirea unui grup
infracţional organizat (grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane,
constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în
scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni), pedeapsa fiind închisoarea de la
unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Apreciem că art. 8 alin. (2) este
normă specială în raport cu art. 367 C.p. și numai în parte prevederile lor se suprapun.
 Tentativa se pedepseşte (alin. 3).

Evaziunea fiscală (art. 9)

 Potrivit art. 9 din lege constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu
închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite
în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
 a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
 b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
 c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu
au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
 d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de
taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
 e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de
stocare a datelor;
 f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale
sau secundare ale persoanelor verificate;
 g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane
a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi
ale Codului de procedură penală.
 Obiectul juridic în cazul acestor incriminări este reprezentat de relaţiile sociale fiscale
a căror normală apariţie şi evoluţie depinde de respectarea necondiţionată de către
contribuabili a obligaţiilor ce le revin potrivit legii fiscale în ceea ce priveşte bunurile
ce le deţin şi activităţile, cu caracter lucrativ sau nu, pe care le desfăşoară şi pentru
care au obligaţii de declarare şi achitare a unor impozite şi taxe.
 Obiect material poate exista la unele dintre variantele normative prevăzute de textul
incriminator şi constă în bunuri ale contribuabilului sau în documente contabile ori
evidenţe electronice ale datelor contabile.
 Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice contribuabil persoană fizică sau
juridică.
 Subiectul pasiv este statul sau unitatea administrativ-teritorială ale cărei activităţi
legate de execuţia bugetară sunt primejduite prin faptele incriminate.
 Elementul material al laturii obiective constă în una dintre acţiunile sau inacţiunile
enunţate în textul incriminator. Urmarea imediată este o stare de pericol pentru
execuţia bugetară, legătura de cauzalitate rezultând din chiar materialitatea faptelor,
 dar fapta poate avea și o urmare materială, constând în prejudicierea bugetului general
consolidat. Fapta prevăzută la alin. (1) lit. g) poate intra în concurs cu infracțiunea de
sustragere de sub sechestru (art. 261 C.p.)
 Evaziunea fiscală se comite numai cu intenţie calificată prin scopul sustragerii de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale, culpa fiind cu desăvârşire exclusă.
 În alin. 2 se prevede o variantă agravată a faptelor de la alin. 1 atunci când s-a produs
un prejudiciu mai mare de 100.000 Euro, în echivalentul monedei naţionale, limita
minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia majorându-se cu 5
ani, iar potrivit alin. 3, dacă s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în
echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita
maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Cauze de reducere a pedepselor

 Potrivit art. 10 alin. (1), în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală
prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul
termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele
prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
 Potrivit alin. (2), dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai
săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea nr. 241/2005 într-un interval de 5 ani de la
comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).
 Aceste cauze de atenuare a răspunderii penale au justificarea în determinarea
făptuitorului să acopere în mod voluntar prejudiciul cauzat bugetului, reducându-se
astfel atât efortul organelor judiciare, cât şi al celor fiscale.
 Nu sunt aplicabile și prevederile art. 75 alin. (1) lit. d) C.p. privind circumstanța
atenuantă referitoare la acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin
infracţiune, legea specială privind evaziunea fiscală având prioritate, fiind dispoziție
specială, derogatorie de la regimul general al circumstanțelor atenuante.

Interdicții și decăderi
 Potrivit art. 11, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de legea evaziunii
fiscale, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
 Prin art. 12 sunt instituite unele decăderi şi interdicţii, în sensul că nu pot fi fondatori,
administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale, iar dacă au
fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru
infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005.
Infracţiuni prevăzute în Codul fiscal
(Legea nr. 227/2015)
 În Codul fiscal, Titlul VIII (Accize și alte taxe speciale), Capitolul IV, intitulat
„Infracţiuni”, s-au incriminat în art. 452 mai multe fapte de încălcare a regimului
produselor accizabile.
 Astfel, constituie infracţiuni următoarele fapte:
 a) producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de
antrepozitare prevăzut în titlul VIII în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către
autoritatea competentă.
 Potrivit prevederilor art. 266, alin. (1), punctul 7 din Codul fiscal, produse accizabile
sunt produsele energetice, alcoolul şi băuturile alcoolice, precum şi tutunul prelucrat,
astfel cum sunt definite la titlul VIII, cu excepţia gazului livrat prin intermediul unui
sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice reţea
conectată la un astfel de sistem.
 Produsele energetice sunt combustibilii (pentru motoare sau pentru încălzire: benzină,
motorină, kerosen, GPL, gaz natural, păcură, cărbune, cocs, lignit, dar și produse
echivalente sau aditivi) și energia electrică.
 Alcoolul şi băuturile alcoolice cuprind berea, vinurile, alte băuturi fermentate,
produsele intermediare, alcoolul etilic (concentrație peste 22% în volum, țuica și
rachiurile),
 Tutun prelucrat reprezintă ţigarete, ţigări şi ţigări de foi, precum și tutun de fumat
(tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete, sau alte tutunuri de fumat).
 Antrepozitul fiscal este, potrivit art. 336 pct. 3 din Codul fiscal, locul în care produsele
accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim
suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat în cadrul activităţii sale, în
condiţiile prevăzute la capitolul privind accizele. Pedeapsa pentru această faptă este
închisoarea de la 2 la 7 ani.
 b) achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât
antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de
produse, potrivit titlului VIII.
 Este o incriminare expresă a unei fapte care poate fi, după caz, un act preparator ce
poate constitui complicitate la evaziunea fiscală comisă de un producător ilegal de
alcool etilic (atunci când făptuitorul este consumator și achiziționează alcool fără
accize) sau un act preparator la evaziune fiscală în calitate de autor (atunci când
achizitorul urmărește revânzarea, tot ilicită, a produselor accizabile pe care le-a
dobândit în afara regimului juridic privind accizele, astfel cum este acesta instituit prin
Codul fiscal).
 Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
 c) livrarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a) -e) (benzine,
motorine, kerosen și GPL) din antrepozitele fiscale sau locurile de recepţie în cazul
destinatarilor înregistraţi către cumpărători, persoane juridice, fără deţinerea de
către antrepozitarul autorizat sau a destinatarului autorizat expeditor a documentului
de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii
ce urmează a fi facturată.
 Subiectul activ este circumstanțiat în persoana unui antrepozitar autorizat de produse
energetice care livrează către o persoană juridică (către persoane fizice nici nu poate
livra) combustibili/carburanți în lipsa dovezii de efectuare a plății accizelor la bugetul
de stat pentru cantitatea de produse ce va fi livrată și facturată cumpărătorului.
 Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la 2 la 7 ani.
 d) marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării ori deţinerea
în antrepozitul fiscal a produselor marcate în acest fel.
 Spre deosebire de infracțiunea de la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 241/2005, unde sunt
incriminate tipărirea, folosirea, deținerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de
 timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special,
falsificate, incriminarea din Codul fiscal are în vedere doar folosirea de marcaje false
pentru produsele accizabile aflate în antrepozitul fiscal.
 După cum am arătat, potrivit art. 336 punctul 15 din Codul fiscal, marcajele
reprezintă hârtii de valoare cu regim special, respectiv timbre şi banderole, care se
tipăresc de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A..
 Această incriminare absoarbe varianta folosirii de la art. 7 alin. (2) din Legea nr.
241/2005, dar va intra în concurs cu celelalte variante.
 Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la 2 la 7 ani.
 e) refuzul sub orice formă a[l] accesului autorităţilor competente cu atribuţii de
control pentru efectuarea de verificări inopinate în antrepozitele fiscale.
 Dacă art. 5 din Legea nr. 241/2005 se referă la împiedicarea, sub orice formă, a
organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe
terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, textul
incriminator din Codul fiscal are în vedere numai refuzul de a permite verificări
inopinate în antrepozitele fiscale efectuate de către organul care a autorizat
antrepozitul fiscal și care efectuează controale neanunțate numai în materie de produse
accizabile.
 Subiectul activ nu poate fi decât un antrepozitar autorizat să opereze un antrepozit
fiscal.
 Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
 f) livrarea reziduurilor de produse energetice pentru prelucrare în vederea obţinerii
de produse accizabile, altfel decât se prevede în prezentul titlu.
 Este fapta antrepozitarului autorizat care operează un antrepozit fiscal de produse
energetice de a livra reziduuri de produse energetice pentru reciclare (de exemplu
uleiuri minerale uzate: ulei de motor sau cutie de viteze, ulei de transformator,
compresoare sau radiatoare etc.) în alte condiții decât cele prevăzute de Codul fiscal
pentru produsele accizabile.
 Condiția- cerință esențială de existență a infracțiunii este ca în urma reciclării
reziduurilor să rezulte produse accizabile.
 Pedeapsa pentru această faptă este închisoare de la 6 luni la 3 ani.
 g) achiziţionarea reziduurilor de produse energetice pentru prelucrare în vederea
obţinerii de produse accizabile, altfel decât se prevede în prezentul titlu.
 Este fapta antrepozitarului autorizat (subiectul activ calificat) care achiziționează
reziduuri de produse energetice cu încălcarea regimului juridic al produselor
accizabile.
 Toate produsele accizabile sunt supuse reguimului special privind înregistrarea atât în
ceea ce privește materia primă, cât și în ceea ce privește, producția, depozitarea,
transportul, livrarea și colectarea eventualelor reziduuri reciclabile în noi produse
accizabile.
 Pedeapsa pentru această faptă este închisoare de la 6 luni la 3 ani.
 h) deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau
comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării,
potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu
 marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări
de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri,
băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi
fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri.
 Este incriminată fapta oricărei persoane de a deține, peste o cantitate determinată,
produse accizabile sustrase de la control și marcare corespunzătoare.
 Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
 i) folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest
fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasarea înaintea contoarelor a
unor canele sau robinete prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate
necontorizate.
 Este fapta antrepozitarului autorizat pentru comercializarea de alcool etilic și băuturi
alcoolice care își creează condiții pentru sustragerea de la măsurătoare și control a
unor cantități de produse accizabile.
 Acest act preparator este incriminat ca o faptă distinctă de fapta de evaziune fiscală.
 Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
 j) eliberarea pentru consum, deţinerea în afara unui antrepozit fiscal, transportul
inclusiv în regim suspensiv de accize, utilizarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea,
pe teritoriul României, a produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g)
(anume păcură) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor,
nemarcate şi necolorate sau marcate şi colorate necorespunzător, cu excepţiile
prevăzute la art. 425 alin. (2).
 Potrivit art. 425 alin. (1) din Codul fiscal, produsele energetice prevăzute la art. 355
alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor pot fi
eliberate pentru consum, deţinute în afara unui antrepozit fiscal, transportate inclusiv
în regim suspensiv de accize, utilizate, oferite spre vânzare ori vândute, pe teritoriul
României, numai dacă sunt marcate şi colorate potrivit prevederilor art. 426 şi 427.
 Alin. (2) al art. 425 prevede că sunt exceptate de la marcare și colorare produsele
energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punctul de
vedere al nivelului accizelor:
 a) destinate exportului, livrărilor intracomunitare şi cele care tranzitează teritoriul
României, cu respectarea modalităţilor şi procedurilor de supraveghere fiscală stabilite
prin normele metodologice;
 b) livrate către sau de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme
Speciale;
 c) uleiurile uzate, colectate de la motoare de combustie, transmisii de la motoare,
turbine, compresoare etc., de către operatorii economici autorizaţi în acest sens sau
care sunt utilizate drept combustibil pentru încălzire;
 d) pentru care deţinătorul acestora poate face dovada plăţii accizelor la bugetul de stat
la nivelul celui prevăzut pentru motorină în anexa nr. 1;
 e) transportate prin conducte fixe.
 Este incriminată astfel orice activitate cu păcură nemarcată și necolorată, adică
sustrasă de la accizare.
 Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
 k) nerespectarea prevederilor art. 427 alin. (5) şi art. 430 alin. (4).
 Art. 427 alin. (5) din Codul fiscal prevede că „Sunt/Este interzise/interzisă marcarea
şi/sau colorarea produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. g) sau
asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor cu alte substanţe decât
cele precizate la art. 426 alin. (1) - yellow 124 - şi (3) - blue 35 - sau achiziţionate de
la alţi operatori economici decât cei prevăzuţi la art. 426 alin. (5).”, iar art. 430 alin.
(4) prevede că „Sunt/Este interzise/interzisă marcarea şi/sau colorarea motorinei cu
alte substanţe decât cele precizate la art. 429 alin. (1) - yellow 124 - şi (3) - blue 35 -
sau achiziţionate de la alţi operatori economici decât cei prevăzuţi la art. 429 alin.
(5).”
 Este incriminată marcarea și/sau colorarea necorespunzătoare a păcurei sau a
motorinei, indiferent unde se găsește după ce părăsește un antrepozit fiscal.
 Fapta poate fi săvârșită în mod normal de către un antrepozitar autorizat pentru
produse energetice, dar și de către orice altă persoană care va căuta să dea aparență
legală unor produse energetice de contrabandă sau sustrase de la accizare în orice
mod.
 Toate produsele energetice sunt atât marcate, cât și colorate cu cantități prestabilite din
substanțe expres indicate pentru marcare și, respectiv, colorare.
 Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la unu la 5 ani.
 l) nerespectarea prevederilor art. 427 alin. (6) şi art. 430 alin. (5).
 Potrivit art. 427 alin. (6) din Codul fiscal, „Este interzisă utilizarea de substanţe şi
procedee care au ca efect neutralizarea totală sau parţială a colorantului şi/sau
marcatorului prevăzuţi/prevăzut la art. 426 alin. (1) şi (3)”, iar potrivit art. 430 alin.
(5) „Este interzisă utilizarea de substanţe şi procedee care au ca efect neutralizarea
totală sau parţială a colorantului şi/sau marcatorului prevăzuţi/prevăzut la art. 429
alin. (1) şi (3).”
 Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea de la 2 la 7 ani.
 Art. 452 alin. (3) din Codul fiscal mai prevede că, după constatarea faptelor prevăzute
la alin. (1) lit. b)-e), g) şi i), organul de control competent dispune oprirea activităţii,
sigilarea instalaţiei în conformitate cu procedurile tehnologice de închidere a
instalaţiei şi înaintează actul de control autorităţii fiscale care a emis autorizaţia, cu
propunerea de suspendare a autorizaţiei de antrepozit fiscal.
 Prevederea, deși nu are conținut penal, are rolul de a stopa activitatea infracțională,
astfel că reluarea ei după oprire va constitui o nouă infracțiune dintre cele menționate,
considerată a avea o altă rezoluție infracțională, dar și infracțiunea de rupere de sigilii
(art. 260 C.p.) și, după caz, infracțiunea de la lit. (a) a art. 452 alin. (1) Cod fiscal.
 Potrivit punctului 2 din art. 336 din Codul fiscal, antrepozitarul autorizat este persoana
fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activităţii sale, să
producă, să transforme, să deţină, să primească sau să expedieze produse accizabile în
regim suspensiv de accize într-un antrepozit fiscal.
 Obiectul juridic comun al tuturor infracțiunilor prevăzute în art. 452 alin. (1) din
Codul fiscal este reprezentat de regimul accizelor şi relaţiile sociale condiționate în
existenţa lor de respectarea strictă a acestui regim, pentru ca obiectul juridic specific
să fie variat de la o incriminare la alta.
 Obiectul material există la majoritatea variantelor incriminate, excepţie făcând lit. e),
unde fapta ilicită constă în refuzul accesului organului de control pentru a efectua
verificări inopinate în antrepozitele fiscale.
 Subiectul activ este circumstanţiat la unele variante în persoana antrepozitarului fiscal,
dar în celelalte cazuri nu este calificat. Subiectul pasiv este statul, accizele fiind venit
la bugetul de stat.
 Elementul material din cadrul laturii obiective constă într-o acţiune, toate variantele
fiind specifice unei infracţiuni de pericol.
 Elementul subiectiv din cadrul laturii subiective este caracterizat de vinovăţie sub
forma intenţiei.
 Tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată.

Infracţiuni contra intereselor financiare ale UE

 Infracţiunile contra intereselor financiare ale UE sunt prevăzute în Legea nr.
78/2000 privind descoperirea, prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie, Secţiunea
41, intitulată „Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene” (art.
181 - 185), introdusă prin art. I pct. 18 din Legea nr. 161/2003 și modificată prin Legea
nr. 283/2020.
 Incriminările urmăresc protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene
împotriva faptelor prin care diverse persoane fizice sau juridice le prejudiciază.
 Subiectul pasiv principal este reprezentat de Uniunea Europeană, ale cărei fonduri sunt
accesate şi folosite în mod ilegal, cauzându-li-se daune sau numai o stare de pericol în
acest sens.

Obţinerea pe nedrept de fonduri europene (art. 181)

 Este fapta de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declaraţii false,
inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe
nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele său.
 Fapta este periculoasă întrucât pune în pericol utilizarea corespunzătoare a fondurilor
Uniunii, zădărnicind astfel îndeplinirea scopurilor finanţărilor din fonduri europene.
 Subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice solicitant de fonduri europene,
persoană fizică sau juridică.
 Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de fals în declaraţii sau uz
de fals în înscrisuri, cerinţa esenţială ataşată pentru existenţa infracţiunii fiind
obţinerea sau reținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din
bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
 Fapta se comite cu intenţie directă calificată prin scop, având în vedere că se
acționează cu rea-credință, şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
 În cazul variantei asimilate de la alin. 2, aceeaşi pedeapsă (închisoarea de la 2 la 7 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi) este aplicabilă în cazul omisiunii, cu ştiinţă, de
a furniza datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri ori active din bugetul
Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, dacă
 fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept a acestor fonduri sau
active.
 Dacă faptele prevăzute la variantele descrise mai sus au produs consecinţe deosebit de
grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate (alin. 3).
 Tentativa se pedepseşte la toate variantele (potrivit art. 184).
 Prin Decizia nr. 4/2016 a I.C.C.J. – Completul R.I.L. s-a stabilit că, în interpretarea şi
aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin.
1, 2 şi 3 din Codul penal de la 1969, respectiv art. 244 alin. (1) şi (2) şi art. 306 din
Codul penal, fapta de a folosi, în cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a
autorului, documente ori declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept,
de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori
în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,
indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.
 Aceasta înseamnă că nu se reține distinct infracțiunea de înșelăciune (art. 244 C.p.). și
nici cea de obținere ilegală de fonduri (art. 306 C.p.).
 Prin Decizia nr. 3/2020, Î.C.C.J. a admis pronunțarea unei hotărâri prealabile la data
de 20.01.2020 (publicată în M.Of., Partea I, nr. 138 din 21.02.2020) pentru dezlegarea
unei chestiuni de drept, statuând că folosirea sau prezentarea cu rea-credință de
înscrisuri sub semnătură privată falsificate, care a avut ca rezultat obținerea, pe
nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de
aceasta ori în numele ei, săvârșită de către aceeași persoană care, în calitate de autor
sau participant secundar, a contribuit la comiterea falsului, realizează conținutul
infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații
false, inexacte sau incomplete, prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, și fals în înscrisuri
sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal, în concurs real.

Schimbarea destinaţiei fondurilor europene obţinute (art. 182)

 Este fapta persoanei care schimbă, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia
fondurilor sau activelor obţinute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din
bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
 Fapta creează o stare de pericol pentru administrarea corectă a fondurilor europene,
potrivit destinaţiilor legal stabilite, prin deturnarea lor de la destinaţiile stabilite sau
aprobate şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea exercitării
unor drepturi. Dacă fapta are ca urmare producerea unor consecinţe deosebit de grave,
limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate.
 Tot aceeași pedeapsă se aplică şi pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor
legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea
ilegală a resurselor din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de
aceasta ori în numele său.
 În toate variantele, fapta se comite cu intenţie. Tentativa se pedepseşte.

Diminuarea ilegală a resurselor UE (art. 183)

 Potrivit alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declaraţii
false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce
trebuie virate către bugetul Uniunii Europene sau către bugetele administrate de
aceasta ori în numele său.
 În acest caz este vorba despre afectarea veniturilor bugetare europene, având ca
rezultat o stare de pericol pentru realizarea resurselor necesare finanţării proiectelor de
investiţii la nivel european.
 Elementul material constă într-o acţiune, din punct de vedere subiectiv fapta fiiind
săvârşită cu intenţie directă, inclusiv în cazul declaraţiilor inexacte sau al celor
incomplete.
 În varianta asimilată de la alin. 2, aceeaşi pedeapsă se aplică în cazul omisiunii
intenţionate („cu știință”) de a furniza datele cerute potrivit legii, dacă fapta are ca
rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul Uniunii
Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
 În ambele variante, dacă faptele incriminate au produs consecinţe deosebit de grave,
limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate.
 Tentativa se pedepseşte (art. 184).

Neglijenţa în serviciu (Art. 185)

 Este fapta de încălcare din culpă de către director, administrator sau persoana cu
atribuţii de decizie sau de control în cadrul unui operator economic, a unei îndatoriri
de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă a
avut ca rezultat săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 18 1-183 sau
săvârşirea unei infracţiuni de corupţie ori de spălare a banilor în legătură cu fondurile
Uniunii Europene de către o persoană care se află în subordinea sa şi care a acţionat în
numele acelui operator economic.
 Pedeapsa pentru această infracţiune, reprezentând o specie a neglijenţei în serviciu,
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
 CURS 5

Infracţiuni contra siguranţei transporturilor aeriene

Infracţiuni contra siguranţei aviaţiei civile

• Infracţiuni contra siguranţei aviaţiei civile, prevăzute în Codul aerian (Legea nr.
21/2020 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 222 din 19.03.2021), care a
înlocuit Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată.
• În capitolul XIV al Codului aerian sunt prevăzute sancţiunile pentru nerespectarea
măsurilor privitoare la siguranţa aviaţiei, art. 112-123 prevăzând infracţiunile în
domeniu, iar art. 126 – 128 prevăzând contravenţiile, tratamentul lor sancționator și
personalul constatator.
• Toate infracţiunile au ca obiect juridic comun siguranţa transporturilor aeriene,
înţeleasă atât ca siguranţă a aeronavelor în serviciu sau în zbor, cât şi ca siguranţă a
întregii activităţi aeroportuare, precum şi a infrastructurii aferente. Subiecţii activi nu
sunt în general circumstanţiaţi, deşi unele infracţiuni pot fi săvârşite numai de către
personalul aeronautic. Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al dreptului la
siguranţa transporturilor aeriene. Tentativa la toate infracţiunile se pedepseşte (art. 123
alin. 1), iar potrivit alin. (2) se consideră tentativă și producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii
infracțiunilor prevăzute în prezentul capitol.
• De menţionat faptul că, potrivit art. 123 alin. 2, se consideră tentativă şi producerea
sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea
comiterii infracţiunilor din acest capitol.
• În art. 122 este incriminată o formă calificată a tuturor infracţiunilor contra siguranţei
aviaţiei, atunci când faptele incriminate în art. 112, 113, 116 şi 118 au avut ca urmare
decesul uneia sau mai multor persoane, pedeapsa fiind detenţiunea pe viaţă sau
închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi (dintr-o
eroare de tehnică legislativă cele două pedepse sunt menționate în ordine inversă în
textul incriminator).
• Cercetarea faptelor prevăzute ca infracţiuni în Codul aerian, precum şi punerea în
mişcare a acţiunii penale sunt de competenţa procurorului de pe lângă curtea de apel în
a cărei rază teritorială au fost săvârşite acestea (art. 124).

Abuzul în serviciu al personalului aeronautic (art. 112)

• Este fapta de încălcare de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu
prevăzute de actele normative cu putere de lege sau neîndeplinirea lor, dacă fapta a
pus în pericol siguranţa unei aeronave în zbor și prin aceasta s-a cauzat o pagubă ori o
vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.
• Infracțiunea se regăsea în parte la art. 98 din OGR nr. 29/1997.
• Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale de serviciu privind asigurarea
siguranței zborurilor cu aeronave civile, dar a drepturilor și intereselor persoanelor.
• Fapta prezintă obiect material în ipoteza în care acțiunea sau inacțiunea afectează un
aparat de zbor sau un echipament folosit pentru serviciile de aeroport ori pentru
navigație aeriană și consecutiv a lezat drepturi ori interese ale unei persoane fizice sau
juridice.
• Subiectul activ este un membru al personalului aeronautic civil, navigant sau
nenavigant (conform art. 37), care îşi încalcă îndatoririle de serviciu sau nu le duce la
îndeplinire. Subiectul pasiv direct, nemijlocit este unitatea în care își desfășoară
activitatea subiectul activ sau persoana care este afectată de acesta: aeroport, companie
aeriană, operator aerian, prestator de servicii aeroportuare, pasageri, echipaj, alte
persoane fizice sau juridice.
• Elementul material poate consta fie într-o acţiune, fie într-o omisiune prevăzută de
lege în sens restrâns, condiţia esenţială fiind să pună în pericol siguranţa zborului și
prin aceasta să cauzeze o pagubă ori vătămare.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța zborului, dar trebuie
consecutiv să conducă la lezarea unui drept sau interes al unei persoane legătura de
cauzalitate fiind imediată pentru starea de pericol, dar pentru urmarea imediată
materială trebuie dovedită.
• Dacă se produce un eveniment de aviație (un incident grav sau un accident), fapta va
putea intra în concurs cu infracțiunea de neluare/nerespectare a măsurilor legale de
securitate şi sănătate în muncă ori cu o infracțiune contra persoanei.
• Potrivit art. 3, punctul 25, evenimentul de aviație este orice circumstanță legată de
siguranță care pune în pericol sau care, dacă nu este remediată sau abordată, ar putea
pune în pericol o aeronavă, ocupanții acesteia sau orice altă persoană și include, în
special, accidentele și incidentele grave.
• Potrivit art. 3, punctul 1, accidentul este eveniment asociat cu operarea unei aeronave
care, în cazul unei aeronave cu pilot la bord, are loc între momentul în care o persoană
se îmbarcă la bordul acesteia cu intenția de a efectua un zbor și momentul în care toate
persoanele aflate la bord sunt debarcate sau care, în cazul unei aeronave fără pilot la
bord, are loc între momentul în care aeronava este gata de a se pune în mișcare în
scopul efectuării unui zbor și momentul în care aceasta intră în repaus la finalul
zborului și sistemul principal de propulsie este oprit, și în cursul căruia:
• a) o persoană este rănită grav sau mortal, ca urmare a faptului că:
• (i) se afla în aeronavă, sau
• (ii) a intrat în contact direct cu orice parte a aeronavei, inclusiv cu părți care s-au
desprins din aceasta, sau
• (iii) a fost expusă direct suflului reactoarelor, cu excepția cazului în care rănile se
datorează unor cauze naturale, sunt autoprovocate sau provocate de alte persoane sau
când persoanele rănite sunt pasageri clandestini care se ascund în afara zonelor
disponibile în mod normal pasagerilor și echipajului, sau
• (iv) a efectuat un salt cu parașuta din aeronavă; sau
• b) aeronava suferă o avarie sau o defecțiune structurală care afectează caracteristicile
de rezistență structurală, de performanță sau de zbor ale aeronavei și care, în mod
normal, ar necesita reparații majore sau înlocuirea componentei afectate, cu excepția
unei defecțiuni sau avarii la motor, atunci când avaria se limitează la un singur motor,
 inclusiv capota metalică sau accesoriile sale, la elice, extremitățile aripii, antene,
sonde, senzori, pneuri, frâne, roți, carenaje, panouri, trapele trenului de aterizare,
parbrize, învelișul aeronavei - precum urme mici de lovituri sau perforații - sau a unor
avarii minore la palele rotorului principal, la palele de rotor de coadă, la trenul de
aterizare, precum și a celor cauzate de grindină sau de impactul cu păsările, inclusiv
perforațiile radomului; sau
• c) aeronava a dispărut sau este total inaccesibilă.
• Latura subiectivă este caracterizată exclusiv de vinovăție sub forma intenţiei, urmarea
imediată fiind o stare de pericol pentru siguranța zborului care cauzează o pagubă ori o
vătămare unei persoane.
• Tentativa este posibilă și pedepsită potrivit art. 123, pedeapsa pentru fapta consumată
fiind închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea (exercitării) unor drepturi .
• Participația penală este posibilă sub orice formă. Este posibilă și forma continuă (mai
ales la omisiuni) sau continuată.
• Cercetarea faptelor prevăzute la art. 112-123, precum şi punerea în mişcare a acţiunii
penale sunt de competenţa procurorului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază
teritorială infracțiunile au fost săvârşite (conform art. 124).

Încredinţarea comenzii aeronavei sau părăsirea postului (art. 113)

• În alin. 1 al art. 113 este incriminată şi sancţionată fapta pilotului comandant de a
încredinţa comenzile aeronavei civile unei persoane neautorizate.
• Fapta, incriminate anterior în alin. 1 al art. 99 din OGR nr. 29/1997, este de natură să
pună în pericol siguranţa zborului şi relaţiile sociale privind siguranţa aeronavei în
zbor. Subiectul activ este circumstanţiat în persoana pilotului comandant al aeronavei
civile.
• Potrivit art. 3, punctele 8-12, 8. aeronavă = orice aparat, cu sau fără motor, cu sau fără
pilot la bord, dirijat sau nedirijat, care se poate menține în atmosferă cu ajutorul altor
reacții ale aerului decât cele asupra suprafeței pământului (specifice aeroglisorului);
• 9. aeronavă civilă = orice aeronavă care nu se încadrează în categoriile de aeronave
prevăzute la pct. 10;
• 10. aeronave de stat = în cazul aeronavelor înmatriculate în România: aeronavele
deținute de instituțiile statului din sistemul național de apărare, ordine publică și
securitate națională și utilizate exclusiv pe baze necomerciale pentru efectuarea
zborurilor aferente activităților în domeniile apărării, ordinii publice, securității
naționale și managementului situațiilor de urgență sau pentru efectuarea zborurilor
speciale, precum și aeronavele utilizate pentru servicii vamale; în cazul aeronavelor
înmatriculate în alt stat, aeronavele utilizate pentru servicii militare, vamale sau poliție
sunt considerate aeronave de stat.
• 11. aeronave fără pilot la bord = aeronavă fără echipaj de zbor la bord care poate
executa un zbor în mod programat sau controlat de la distanță; orice dispoziție a
codului aerian referitoare la aeronave se aplică și aeronavelor fără pilot la bord dacă
nu este specificat în mod expres altfel în textul codului;
• 12. aeronavă ultraușoară = aeronavă cu pilot la bord, definită și clasificată ca aeronavă
ultraușoară prin reglementări specifice emise de Ministerul Transporturilor,
Infrastructurii și Comunicațiilor.
• Potrivit art. 125 lit. b) o aeronavă se consideră a fi în zbor din momentul în care,
îmbarcarea fiind terminată, toate ușile exterioare au fost închise și până în momentul
în care una dintre aceste uși a fost deschisă în vederea debarcării; în caz de aterizare
forțată se consideră că zborul se continuă până când autoritatea competentă preia în
sarcină aeronava, persoanele și bunurile de la bord, iar potrivit lit. c) termenii aeronavă
în zbor și aeronavă în serviciu se referă exclusiv la aeronave cu echipaj de conducere
la bord.
• Fapta se săvârşeşte printr-o acţiune de încredinţare a comenzilor aeronavei, adică de
trecere a pilotării acesteia către o persoană neautorizată.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranţa aeronavei în zbor, legătura
de cauzalitate rezultând imediat (ex re).
• Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie.
• Tentativa se pedepseşte (art. 123 alin. 1), iar pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea
fapt consumat este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea (exercitării) unor
drepturi.
• În alin. 2 al art. 113 este incriminată fapta de părăsire a postului, fără aprobare, de
către orice membru al echipajului de conducere sau de către personalul ce asigură
direct informarea, dirijarea şi controlul traficului aerian, dacă fapta este de natură să
pună în pericol siguranţa zborului.
• Subiectul activ este circumstanţiat fie în persoana membrilor echipajului de conducere
al aeronavei (piloţi, navigatori, mecanici şi/sau ingineri de bord şi operatori
radionaviganţi, potrivit art. 38), fie într-un membru al personalului ce asigură direct
informarea, dirijarea şi controlul traficului aerian.
• Elementul subiectiv al laturii subiective este reprezentat de vinovăţie sub forma
intenţiei.
• Tentativa se pedepseşte, pedeapsa pentru forma consumată fiind închisoarea de la 2 la
7 ani și interzicerea (exercitării) unor drepturi.
• Faptele erau incriminate în art. 99 din OGR nr. 29/1997.

Efectuarea serviciului în stare de intoxicație (art. 114)

• Potrivit faptei tip de la alin. 1, este vorba despre efectuarea serviciului de către
personalul aeronautic sub influenţa băuturilor alcoolice.
• Potrivit textului incriminator, se presupune că se consideră sub influenţa băuturilor
alcoolice personalul care are o îmbibaţie alcoolică în sânge de până la 0,8 0/00 (0,8
grame alcool pur în litrul de sânge) întrucât depășirea acestei acoolemii încadrează
fapta în alin. 2.
• Subiectul activ este circumstanţiat, fiind un membru al personalului aeronautic, nu
doar cel civil.
• Urmarea imediată este o stare de pericol.
• Sub aspect subiectiv, fapta se săvârşeşte cu intenţie.
• Pedeapsa prevăzută pentru faptul consumat este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).

Efectuarea serviciului în stare de ebrietate (art. 114)

• Potrivit alin. 2 al art. 114, efectuarea serviciului de către personalul aeronautic având o
îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau aflat sub influența unor
substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea
(exercitării) unor drepturi.
• În alin. 3 al art. 114 este prevăzută o variantă agravată a faptelor din alin. 1 și 2,
determinată de calitatea subiectului activ nemijlocit (autorului) de a fi membru al
personalului aeronautic navigant, limitele speciale ale pedepsei în această variantă
majorându-se cu jumătate.
• Potrivit alin. 4, refuzul de a se supune sau sustragerea persoanelor prevăzute la alin.
(1)-(3) de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii
alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
• Tentativa se pedepsește la toate variantele.
• Faptele erau incriminate în art. art. 101 din OGR nr. 29/1997.

Pilotarea fără certificat (art. 115)

• Este fapta de pilotare a unei aeronave de către o persoană care nu deţine documentele
de certificare prevăzute de reglementările în vigoare pentru pilotarea aeronavei
respective.
• Fapta reprezintă o încălcare a prevederilor art. 41 alin. 1, potrivit cărora echipajul
aeronavei civile este constituit din personal aeronautic certificat în mod corespunzător,
care desfăşoară activităţi la bord în conformitate cu reglementările specifice aplicabile.
• Fapta repezintă o încălcare a cerințelor de securitate a zborului care impun membrilor
personalului navigant și cu atât mai mult piloților să dețină certificări pentru tipul de
navă pe care o pilotează.
• Elementul material constă în pilotarea navei în condițiile lipsei certificărilor
corespunzătoare pentru desfășurarea acestei activități, urmarea imediată fiind o stare
de pericol pentru siguranța zborului realizat de persoana necertificată.
• Elementul subiectiv este reprezentat de vinovăţie sub forma intenţiei.
• Tentativa este posibilă şi este incriminată, pedeapsa pentru fapta consumată fiind
închisoarea de la un an la 5 ani (Codul aerian anterior prevedea alternativ amenda de
la 180 la 300 de zile-amendă).
• La alin. 2 al art. 115 este prevăzută o incriminare nouă față de Codul aerian anterior
constând în fapta de operare a unei aeronave fără pilot la bord de către o persoană care
nu posedă documentele de certificare prevăzute de reglementările în vigoare pentru
operarea aeronavei respective și care se pedepsește cu închisoare de la trei luni la 3 ani
sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• În varianta agravată de la alin. (3), atunci când prin fapta prevăzută la alin. (1)sau (2)
s-a pus în pericol siguranţa altor zboruri, sănătatea publică sau protecţia mediului,
pedeapsa în această variantă fiind închisoarea de la 2 la 7 ani.
 • În această variantă obiectul juridic este complex, pe lângă siguranţa aviaţiei fiind puse
în pericol prin săvârşirea faptei şi sănătatea publică sau mediul înconjurător.
• De asemenea urmarea imediată este complexă, starea de pericol privind nu numai
siguranța zborului cu aeronava respectivă, ci și siguranța altor zboruri, respectiv
sănătatea publică sau mediul înconjurător.
• Elementul subiectiv este reprezentat de vinovăţie sub forma intenţiei indirecte,
făptuitorul acceptând urmarea imediată complexă.
• Tentativa este posibilă şi este incriminată. Incriminarea se regăsea în art. 102 din
Codul aerian anterior.

Exploatarea neautorizată a aeronavei şi încălcarea servituţilor aeronautice (art.

116)
• În articolul 116 din Codul aerian sunt incriminate patru fapte distincte prin care se
încalcă modul de operare în domeniul transporturilor aeriene, pentru care se prevăd
două pedepse diferite pentru primele două și o altă pedeapsă pentru ultimele două.
• Toate sunt infracţiuni de pericol comise cu intenţie.
• La art. 116, alin. 1, lit. a) este incriminată şi sancţionată cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă) exploatarea unei aeronave fără ca
aceasta să posede un certificat de înmatriculare sau, după caz, de identificare, emis
potrivit dispozițiilor legale.
• Potrivit art. 3 alin. 20 certificatul de înmatriculare este documentul individual de
înmatriculare emis în conformitate cu prevederile Anexei nr. 7 - Naționalitatea
aeronavelor și semnele de înmatriculare la Convenția de la Chicago.
• Potrivit art. 3 punctul 19, certificatul de identificare este documentul individual de
înmatriculare emis, în conformitate cu reglementările specifice naționale sau europene,
numai pentru anumite categorii/tipuri de aeronave civile și care poate conține diferențe
față de prevederile Anexei nr. 7 - Naționalitatea aeronavelor și semnele de
înmatriculare la Convenția de la Chicago.
• Potrivit art. 20, o aeronavă civilă poate opera în spațiul aerian național numai dacă
deține un certificat de înmatriculare emis în conformitate cu prevederile Convenției de
la Chicago sau, după caz, ale reglementărilor europene specifice, iar o aeronavă de stat
poate opera în spațiul aerian național numai dacă deține un certificat de înmatriculare
emis în conformitate cu reglementările specifice aplicabile din statul de proveniență.
• Certificatul de înmatriculare este document obligatoriu la bordul aeronavelor civile și
aeronavelor de stat de transport. Prin excepție, în cazul aeronavelor fără pilot la bord,
certificatul de înmatriculare trebuie să se afle în permanență la persoana care asigură
controlul de la distanță al aeronavei sau programarea zborului acesteia.
• Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor poate stabili, prin
reglementări specifice, categorii și/sau tipuri de aeronave fără pilot la bord sau
aeronave ultraușoare nemotorizate care pot opera în spațiul aerian național fără să
dețină un certificat de înmatriculare, în baza unui certificat de identificare sau fără un
astfel de certificat (de ex. dronele, parapantele, baloanele cu aer cald etc.).
• Ministerul Apărării Naționale poate stabili, prin reglementări specifice, categorii și/sau
tipuri de aeronave de stat care pot opera în spațiul aerian național fără a deține un
certificat de înmatriculare.
• La art. 116, alin. 1, lit. b) este incriminată şi sancţionată cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă) exploatarea unei aeronave fără ca
aceasta să posede certificatul de navigabilitate sau, după caz, documentul echivalent
de navigabilitate, emis potrivit dispozițiilor legale.
• Potrivit art. 3 punctul 21 certificatul de navigabilitate este documentul de certificare
individual prin care se atestă navigabilitatea unei aeronave, iar potrivit punctului 29
navigabilitatea este caracteristica aeronavei pregătite pentru zbor, constând în
conformarea acesteia la reglementările de admisibilitate la zbor.
• La alin. 2 al art. 116 este prevăzută o variantă agravată a faptelor de la alin. 1 lit. a) și
b), săvârșite după comunicarea refuzului eliberării certificatului de înmatriculare sau,
după caz, de identificare, respectiv a certificatului de navigabilitate sau a
documentului echivalent de navigabilitate, când se pedepsesc cu închisoare de la unu
la 5 ani.
• La art. 116, alin. 1, lit. c) este incriminată şi sancţionată cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă) inscripționarea neconformă cu
certificatul de înmatriculare sau identificare ori suprimarea mărcilor de inscripționare.
• Fapta reprezintă o încălcare a prevederilor art. 21 din Codul aerian potrivit cărora o
aeronavă înmatriculată în România nu poate fi înmatriculată simultan și în alt stat. O
aeronavă înmatriculată în alt stat nu poate fi înmatriculată simultan și în România.
• Certificatul de înmatriculare sau, după caz, de identificare emis de Ministerul
Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor va conține datele de identificare a
aeronavei civile, însemnul de naționalitate și marca de ordine, care vor fi
inscripționate pe aeronavă în conformitate cu reglementările specifice, precum și
datele de identificare a deținătorului și/sau a proprietarului.
• Certificatul de înmatriculare emis de Autoritatea Aeronautică Militară Națională
pentru aeronavele de stat va conține datele de identificare a aeronavei, însemnul de
naționalitate și marca de ordine, care vor fi inscripționate în mod vizibil pe aeronavă,
precum și datele de identificare a deținătorului și/sau a proprietarului.
• Subiectul activ al infracțiunii în această variantă poate fi proprietarul, operatorul sau
echipajul aeronavei, iar elementul material constă alternativ într-o faptă de
inscripţionare falsă sau de înlăturare a mărcilor de inscripţionare.
• Situaţia premisă în cadrul conţinutului constitutiv este ca aeronava să fi fost anterior
înregistrată, însă inscripţionarea este fie falsificată, fie suprimată.
• La alin. 3 lit. a) este incriminată şi sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă(de la 180 la 300 de zile-amendă) nerespectarea restricțiilor impuse prin
reglementările specifice referitoare la zonele supuse servituților aeronautice și la
zonele de interes militar sau prin avizele emise de Autoritatea Aeronautică Civilă
Română și/sau, după caz, de Ministerul Apărării Naționale, de către persoanele fizice
și juridice prevăzute la art. 89, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța
aeronavelor în zbor.
• Potrivit art. 89 din Codul aerian, orice persoană fizică sau juridică are obligația
respectării restricțiilor impuse prin reglementările specifice referitoare la zonele
supuse servituților aeronautice sau, după caz, la zonele de interes militar, precum și
prin avizele prevăzute la art. 87 și 88. Art. 87 prevede că orice modificare a
regulamentului local de urbanism, precum și orice lucrare sau schimbare a destinației
și/sau utilizării unui teren în zonele supuse servituților aeronautice civile se fac numai
cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, iar în cazul aerodromurilor civile
utilizate și ca baze de operare pentru aeronave de stat, cu avizul Autorității
Aeronautice Civile Române și al Ministerului Apărării Naționale. Avizului Autorității
Aeronautice Civile Române, precum și celui al Ministerului Apărării Naționale nu li se
aplică dispozițiile legislației privind aprobarea tacită.
• Autoritățile administrației publice locale pe raza cărora se găsesc zone supuse
servituților aeronautice civile au obligația de a supraveghea respectarea restricțiilor
asociate acestor zone și de a transmite Autorității Aeronautice Civile Române,
administratorului aerodromului sau al echipamentului de navigație aeriană din zonele
respective documentul de recepție a lucrărilor aferente construcțiilor autorizate în baza
avizului Autorității Aeronautice Civile Române.
• Potrivit art. 88, în zonele de interes militar și cele supuse servituților aeronautice
militare orice modificare a regulamentului local de urbanism, precum și orice lucrare
sau schimbare a destinației și/sau utilizării unui teren pot fi efectuate numai cu avizul
Ministerului Apărării Naționale, iar în cazul aerodromurilor militare certificate și
pentru operațiuni cu aeronave civile, cu avizul Ministerului Apărării Naționale și al
Autorității Aeronautice Civile Române.
• Potrivit art. 3 punctul 41 servitutea aeronautică reprezintă condiții, restricții, obligații
impuse de reglementările naționale, europene și/sau internaționale, în interesul
siguranței zborului , iar potrivit punctului 61, zonele supuse servituților aeronautice
sunt zonele aferente aerodromurilor civile certificate, aerodromurilor militare sau
echipamentelor serviciilor de navigație aeriană, aflate sub incidența servituților
aeronautice.
• Potrivit art. 3 punctul 59 zona de interes militar este zona în care se desfășoară
activități cu caracter militar, alta decât cea supusă servituților aeronautice, în care se
impun condiții, restricții/obligații în interesul siguranței zborului.
• Subiectul activ în cazul acestei variante este circumstanțiat , fiind administrator al
aerodromului civil, al echipamentelor aferente serviciilor de navigaţie aeriană sau
proprietar al terenurilor, clădirilor şi amenajărilor aflate în zonele supuse servituţilor
de aeronautică civilă.
• Fapta constă în nerespectarea restricţiilor impuse prin reglementările specifice
referitoare la aceste zone cu servituți aeronautice, condiția-cerință esențială atașată
elementului material fiind ca fapta să fie de natură să pună în pericol siguranța
aeronavei în zbor.
• Urmarea imediată este o stare de pericol potențial pentru siguranța aviației civile,
raportul de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.
• Sub aspect subiectiv, fapta se săvârșește cu intenție, directă sau, cel mai adesea,
indirectă, ceea ce presupune cunoașterea de către făptuitor a regimului de servitute
 aeronautică aplicabil, informație necesar a fi comunicată prin certificatul de urbanism
necesar emiterii autorizațiilor de construire.
• La art. 116, alin. 3, lit. b) este incriminată şi sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă) efectuarea unei operațiuni de
transport aerian comercial fără deținerea licenței de operare și/sau a certificatului de
operator prevăzute la art. 53 alin. (1), dacă fapta este de natură să pună în pericol
siguranța aeronavei în zbor.
• Potrivit art. 53 alin. 1, transportatorii aerieni români pot efectua transporturi aeriene
comerciale pe rute interne sau internaţionale, prin curse regulate sau neregulate, numai
în condiţiile deţinerii unui certificat de operator aerian în termen de valabilitate şi a
unei licenţe de operare eliberate de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și
Comunicațiilor în conformitate cu prevederile reglementărilor europene și cu cele
naționale specifice.
• La art. 3 punctul 31 se definește ca operator al aeronavei persoana fizică sau entitatea
cu sau fără personalitate juridică care efectuează operațiuni aeriene cu o aeronavă
civilă sau de stat; în cazul operațiunilor aeriene civile operator al aeronavei este
considerat persoana al cărei certificat și/sau licență stau/stă la baza efectuării
operațiunii respective sau în cazul în care, conform reglementărilor specifice
aplicabile, un astfel de document nu este necesar, pilotul comandant al aeronavei sau,
pentru aeronavele fără pilot la bord, persoana care a programat zborul sau asigură
controlul de la distanță al acesteia, iar potrivit punctului 32 operațiune aeriană
comercială înseamnă orice operare a unei aeronave, contra cost sau în schimbul altor
compensații, la dispoziția publicului sau, când nu este la dispoziția publicului, care
face obiectul unui contract între un operator și un client .
• Subiectul activ este persoana fizică sau juridică ori entitatea fără personalitate juridică
proprietară sau operatoare a aeronavei care exploatează aeronava în lipsa licenței de
operare și/sau a certificatului de operator aerian.
• Ca la toate infracţiunile din acest articol, urmarea imediată constă într-o stare de
pericol pentru siguranţa transporturilor aeriene, legătura de cauzalitate rezultând direct
din materialitatea faptelor şi netrebuind a fi dovedită.
• Fapta se comite cu intenţie, iar tentativa se pedepseşte.
• Faptele erau asemănător incriminate în art. 103 din Codul aerian anterior (OGR nr.
29/1997).
• Potrivit art. 122, dacă faptele prevăzute la art. 116 au avut ca urmare moartea uneia
sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani ori detențiunea
pe viață și interzicerea (exercitării) unor drepturi.

• Următoarele incriminări privesc actele ce pot avea caracter terorist, îndreptate

împotriva siguranţei transporturilor aeriene şi, potrivit art. 32 alin. 1, lit. d) – i) din
Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, atunci când au
acest caracter, limitele speciale ale pedepsei cu închisoarea se majorează cu o
jumătate, fără a se putea depăși maximul general de pedeapsă, şi se aplică pedeapsa
interzicerii (exercitării) unor drepturi.
 Transportul aerian ilicit sau operarea în zonă interzisă (art. 117)
• În art. 117 sunt prevăzute două noi incriminări: operarea ilicită a unei aeronave civile
fără pilot, respectiv operarea unei aeronave într-o zonă interzisă.
• La alin. (1) este incriminată operarea unei aeronave civile fără pilot la bord care
transportă armament, materiale radioactive, materiale explozive, precum și bunuri
periculoase încadrate, conform documentului Doc 9284 al Organizației pentru Aviația
Civilă Internațională, instituită prin Convenția privind aviația civilă internațională,
semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, la care România a aderat prin Decretul nr.
194/1965, în categoriile substanțe infecțioase (Clasa 6, Diviziunea 6.2) și gaze toxice
(Clasa 2, Diviziunea 2.3), faptă pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu
amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• Potrivit art. 3 punctul 11, aeronava fără pilot la bord este aeronava fără echipaj de zbor
la bord care poate executa un zbor în mod programat sau controlat de la distanță; orice
dispoziție a codului aerian referitoare la aeronave se aplică și aeronavelor fără pilot la
bord dacă nu este specificat în mod expres altfel în textul codului.
• Fapta reprezintă o încălcare a interdicției de operare în spațiul aerian național a
aeronavelor civile fără pilot la bord care transportă armament, materiale radioactive,
materiale explozive, precum și bunuri periculoase încadrate conform documentului
Doc. 9284 al Organizației pentru Aviația Civilă Internațională în categoriile substanțe
infecțioase (clasa 6, diviziunea 6.2) și gaze toxice (clasa 2, diviziunea 2.3), interdicție
prevăzută la art. 15 alin. (1) lit. g).
• Subiectul activ este în mod normal calificat în persoana unui operator aerian, licențiat
sau nu pentru operare (în această ultimă ipoteză se va reține un concurs de infracțiuni
cu cea de la art. 116 alin. 3 lit. (b) dacă fapta este de natură să pună în pericol
siguranța aeronavei în zbor).
• Este o infracțiune de pericol comisă cu intenție, legătura de cauzalitate rezultând din
materialitatea faptei.
• Tentativa se pedepsește (art. 123), considerându-se tentativă și producerea sau
procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea
comiterii infracțiunii.
• În alin. (2) este incriminată operarea unei aeronave într-o zonă interzisă, instituită și
publicată conform reglementărilor specifice, faptă care se pedepsește cu închisoarea de
la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• Potrivit art. 3 punctul 43, spațiul aerian restricționat este un volum de spațiu aerian
definit în interiorul căruia pot fi executate activități periculoase pentru zbor în
intervale de timp specificate - zonă periculoasă; sau spațiul aerian situat deasupra
suprafeței terestre ori apelor teritoriale ale unui stat în interiorul căreia zborul
aeronavelor este restricționat în conformitate cu niște condiții specificate - zonă
restricționată; sau spațiul aerian situat deasupra suprafeței terestre ori apelor teritoriale
ale unui stat în interiorul căreia zborul aeronavelor este interzis - zonă interzisă.
• Și în acest caz subiectul activ este în mod obișnuit calificat în persoana operatorului
aeronavei.
• Condiția-cerință esențială atașată elementului material din cadrul laturii obiective
constă în existența unei zone interzise pentru zbor, instituită și publicată conform
cerințelor legale.
• Urmarea imediată este crearea unei stări de pericol pentru siguranța în aviație, legătura
de cauzalitate fiind imediată (ex re).
• Latura subiectivă este caracterizată de vinovăție sub forma intenției, ceea ce înseamnă
că făptuitorul știa despre instituirea zonei interzise prin care opera aeronava.
• Tentativa este incriminată, consumarea infracțiunii intervenind odată cu pătrunderea în
zona interzisă pentru zbor, situație eventuală sesizată operatorului aeronavei de către
autoritatea de supraveghere a traficului aerian.

Comunicarea de informaţii false (art. 118)

• Este fapta persoanei care comunică informaţii false, cu știință, dacă prin aceasta se
periclitează siguranţa zborului. Fapta era incrimină prin art. 106 din codul aerian
anterior (OGR nr. 29/1997).
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, subiect pasiv fiind autoritatea responsabilă cu
asigurarea siguranței traficului aerian.
• Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de comunicare a unor
informaţii despre care autorul ştie că sunt false şi astfel pune în pericol siguranţa unei
aeronave în zbor (în sensul art. 125 lit. b).
• Urmarea imediată este o stare de pericol, legătura de cauzalitate rezultând imediat şi
netrebuind a fi dovedită.
• Din punct de vedere subiectiv, fapta se săvârşeşte cu intenţie, ceea ce presupune
cunoaşterea de către făptuitor atât a faptului că informaţiile comunicate sunt false, cât
şi a faptului că prin ele se pune în pericol siguranţa aeronavei în zbor.
• Tentativa se pedepseşte, iar pedeapsa prevăzută pe lege pentru forma consumată este
închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea (exercitării) unor drepturi.
• Potrivit art. 122, dacă faptele prevăzute la art. 118 au avut ca urmare moartea uneia
sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani ori detențiunea
pe viață și interzicerea (exercitării) unor drepturi.

Violenţa la bordul aeronavei sau în aeroport (art. 119)

• În alin. 1 al art. 119 este incriminată fapta constând în săvârșirea fără drept a oricărui
act de violență fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave
civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol
siguranța acestei aeronave.
• Fapta era incriminată în art. 107 alin. 2 din codul aerian anterior.
• Infracţiunea are un obiect material, violenţele fiind îndreptate direct împotriva unei
persoane, deși este o infracţiune de pericol pentru siguranța aeronavei în zbor.
• Infracţiunea presupune existenţa unui element circumstanţial de loc, în sensul că se
poate comite numai într-o aeronavă civilă în zbor ori în pregătire de zbor.
• Potrivit art. 125 lit. b) o aeronavă se consideră a fi în zbor din momentul în care,
îmbarcarea fiind terminată, toate ușile exterioare au fost închise și până în momentul
în care una dintre aceste uși a fost deschisă în vederea debarcării; în caz de aterizare
 forțată se consideră că zborul se continuă până când autoritatea competentă preia în
sarcină aeronava, persoanele și bunurile de la bord.
• Potrivit lit. c) termenii aeronavă în zbor și aeronavă în serviciu se referă exclusiv la
aeronave cu echipaj de conducere la bord.
• Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de exercitare fără drept a
unor violenţe fizice (în sensul art. 193 alin. 1 C.p.) sau psihice (de exemplu amenințare
- art. 206 C.p., șantaj - art. 207 C.p.) asupra unei persoane, cu îndeplinirea celor două
condiţii de existenţă prevăzute de textul incriminator:
• a) fapta se comite într-o aeronavă în zbor sau în pregătire de zbor;
• b) fapta a fost de natură să pună în pericol siguranţa operațiunilor şi securitatea
persoanelor aflate în aeronavă.
• Urmarea imediată este complexă: o stare de pericol pentru siguranța aeronavei în zbor
(legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei, fiind necesară numai
dovedirea aptitudinii faptei de a periclita siguranța aeronavei) și o afectare a
integrității corporale a victimei (legătura de cauzalitate trebuind a fi dovedită).
• Fapta se comite cu intenție și se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 de ani și
interzicerea (exercitării) unor drepturi.
• Potrivit alin. (2), dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită asupra unui membru
al echipajului aeronavei (personal navigant de conducere: piloți, navigatori, mecanici
și/sau ingineri de bord și operatori radio-naviganți ori personal navigant de cabină,
tehnic sau care îndeplinește alte funcții la bordul aeronavelor civile, ca și personalul de
inspecție în zbor a operațiunilor aeriene, dar nu și parașutiștii), pedeapsa este
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.
• Pericolul crescut al faptei decurge din calitatea subiectului pasiv direct, nemijlocit,
aceea de a fi membru al echipajului aeronavei, cu sarcini pentru siguranța aeronavei în
zbor.
• Agravanta era prevăzută și în alin. (3) al art. 107 cod aerian anterior.
• În alin. (3) al art. 119 este incriminată pentru prima dată pătrunderea fără drept în
zonele de securitate cu acces restricționat din cadrul aeroporturilor civile, faptă ce se
pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-
amendă).
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, cel pasiv fiind persoana fizică sau juridică
operatoare a aeroportului.
• Elementul material este reprezentat de acțiunea de pătrundere în zonele de securitatea
din aeroportul civil (circumstanțiere de loc), condiția-cerință esențială fiind ca fapta să
fi comisă fără drept.
• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru siguranța aeroportuară, legătura
de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.
• Infracțiunea în această variantă se comite cu vinovăție sub forma intenției.
• Tentativa este incriminată.

Distrugerea aeroportului sau aeronavei (art. 120)

• În alin. 1 al art. 120 este incriminată şi sancţionată fapta de distrugere, degradare sau
aducere în stare de neîntrebuințare, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei
 substanțe, a infrastructurii sau instalațiilor unui aeroport civil ori a unei aeronave care
nu este în serviciu, dar se află pe un aeroport civil, sau perturbarea serviciilor
aeroportului, dacă fapta a pus în pericol sau este de natură a pune în pericol siguranța
și securitatea în acest aeroport.
• Potrivit art. 125 lit. a), o aeronavă se consideră a fi în serviciu din momentul în care
personalul de la sol sau echipajul începe să o pregătească în vederea unui anumit zbor
până la expirarea unui termen de 24 de ore după orice aterizare; perioada de serviciu
cuprinde întregul timp în care aeronava se află în zbor.
• Fapta incriminată reprezintă o variantă de specie a infracţiunii de distrugere, prevăzută
şi pedepsită prin art. 253 C.p., obiectul material specific în acest caz fiind reprezentat
de instalaţiile unui aeroport civil ori o aeronavă care nu este în serviciu, dar se află pe
un aeroport, precum şi serviciile aeroportuare.
• Incriminarea se regăsea în art. 108 alin. (1) cod aerian anterior.
• Elementul material este cel de la infracţiunea de distrugere. Cerinţele esenţiale ataşate
elementului material sunt:
• a) acţiunea de distrugere să fie comisă cu ajutorul unui dispozitiv (dispozitiv exploziv,
de bruiaj electronic sau de sabotaj electric ori de altă natură etc.), al unei arme (în
sensul art. 179 C.p.) sau al unei substanțe (explozive, corozive, toxice, vătămătoare,
radioactive etc.);
• b) fapta să fi pus în pericol sau să fie de natură a pune în pericol siguranța și
securitatea în acest aeroport.
• În lipsa îndeplinirii celor două condiţii, fapta nu va constitui această infracţiune.
• Urmarea imediată constă în distrugerea sau degradarea instalaţiilor aeroportuare sau
distrugerea unei aeronave, respectiv în perturbarea serviciilor de aeroport, în subsidiar
rezultând o stare de pericol pentru siguranţa şi securitatea din aeroport.
• Legătura de cauzalitate dintre acţiunea făptuitorului şi distrugerea bunurilor
menţionate se dovedește prin probarea elementului material și a aptitudinii sale de a
crea starea de pericol pentru siguranța și securitatea în aeroport.
• Fapta se comite cu intenţie. Tentativa este incriminată, iar pedeapsa pentru forma
consumată este închisoarea de la 2 la 7 ani.
• Faptele din acest articol erau incriminate în art. 108 din codul aerian anterior.
• La alin. 2 al art. 120 este incriminată distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de
neîntrebuințare a instalațiilor ori a serviciilor de navigație aeriană sau perturbarea
funcționării acestora, dacă fapta a pus în pericol sau este de natură să pună în pericol
siguranța aeronavelor în zbor .
• Fapta este tot o variantă de tip a infracţiunii de distrugere, care vizează instalaţiile sau
serviciile de navigaţie aeriană şi are drept condiţie de existenţă punerea în pericol a
siguranţei aeronavelor în zbor.
• Potrivit art. 3 pct. 3, activitățile aeronautice civile sunt totalitatea activităților legate de
proiectarea, fabricația, certificarea, reparația, modificarea, întreținerea și operarea
tehnicii aeronautice civile, de operarea aerodromurilor civile și de serviciile de
handling la sol, de serviciile civile de navigație aeriană și de management al traficului
aerian, de proiectarea procedurilor de zbor, de serviciile care constau în generarea și
prelucrarea de date, precum și în formatarea și furnizarea de date către traficul aerian
 general în scopul navigației aeriene, de pregătirea personalului aeronautic civil,
precum și a activităților aeronautice conexe acestora .
• Pedeapsa în cazul acestei infracţiuni consumate este închisoarea de la 5 la 12 ani şi
interzicerea [exercitării] unor drepturi.
• În alin. 3 al art. 120 este prevăzută aceeaşi pedeapsă pentru distrugerea unei aeronave
în serviciu sau cauzarea de deteriorări care o fac indisponibilă de zbor ori care sunt de
natură să îi pună în pericol siguranţa în zbor. În acest caz obiectul material este
reprezentat de o aeronavă în serviciu.
• În fine, în alin. 4 al art. 120 sunt incriminate şi sancţionate ca infracţiune distinctă
actele preparatorii în vederea comiterii infracţiunii de distrugere a unei aeronave,
constând în plasarea pe o aeronavă în serviciu, prin orice mijloc, a unui dispozitiv sau
a unei substanţe capabile să distrugă acea aeronavă sau să îi producă deteriorări care o
fac inaptă de zbor ori care sunt de natură să pericliteze siguranţa acesteia în zbor.
Infracţiunea este una de pericol pentru siguranța navigației aeriene şi se săvârșește cu
intenţie. Tentativa este incriminate.
• Pedeapsa pentru faptul consumat este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea
[exercitării] unor drepturi.

Deturnarea navei (art. 121)

• Este fapta persoanei care preia, fără drept şi prin orice mijloace, o aeronavă în serviciu
precum şi fapta de a exercita fără drept controlul asupra aeronavei. Fapta era
incriminată în art. 109 cod aerian anterior.
• Reprezintă o formă de piraterie aeriană.
• Subiectul activ nu este circumstanțiat putând fi orice persoană, inclusiv un membru al
echipajului sau un pasager clandestin.
• Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de preluare directă, prin
orice mijloace, a aeronavei aflate în serviciu sau în exercitarea controlului asupra
acesteia în mod indirect, prin acţionarea asupra membrilor echipajului, cerinţa
esenţială ataşată elementului material fiind aceea ca fapta să fie comisă fără drept.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranţa aeronavei şi a zborului,
legătura de cauzalitate rezultând imediat, fără a trebui să fie dovedită.
• Fapta se comite cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea de către făptuitor a situației
că săvârşeşte fără drept fapta incriminată.
• Tentativa se pedepseşte, iar pedeapsa prevăzută pentru forma consumată este
închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.
 CURSUL 7

Infracțiuni economice prevăzute în legi speciale

Legea nr. 31/1990 a societăților

• Legea societăților nr. 31/1990 prevede o serie de incriminări în art. 271 -281 având ca
trăsătură comună faptul că se referă la fapte săvârșite în legătură cu constituirea sau
operarea unor societăți supuse înregistrării în registrul comerțului, chiar dacă obiectul
lor juridic special este uneori foarte diferit de la o incriminare la alta.
• Aceste infracțiuni mai au ca trăsătură comună faptul că subiectul activ este calificat,
fiind o persoană din cadrul unei societăți: fondator, administrator, director general,
director, membru al consiliului de supraveghere sau al directoratului, reprezentantul
legal al societăţii, cenzor, lichidator sau acționar, după caz.
• Toate sunt infracțiuni de pericol la regimul funcționării societăților constituite în scop
profesional, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată
rezultând din materialitatea faptelor și netrebuind a fi dovedită de organul de urmărire
penală.
• Potrivit prevederilor art. 281, faptele din acest titlu, dacă, potrivit Codului penal sau
unor legi speciale, constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.

Alterarea datelor societății – art. 271

• Este fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului,
membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal
al societăţii care prezintă stări de fapt necorespunzătoare adevărului privind situația
economico-financiară a societății, inducând astfel în eroare publicul larg sau
investitorii, inclusiv prin împiedicarea experților evaluatori să-și îndeplinească
atribuțiile.[1]
• [1] Art. 271. - Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de
supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care:
•    a) prezintă, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate
publicului, date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor
economice sau juridice ale acesteia ori ascunde, cu rea-credinţă, în tot sau în parte,
asemenea date;
•    b) prezintă, cu rea-credinţă, acţionarilor/asociaţilor o situaţie financiară inexactă sau
cu date inexacte asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii, în vederea
ascunderii situaţiei ei reale;
•    c) refuză să pună la dispoziţia experţilor, în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art.
26 şi 38, documentele necesare sau îi împiedică, cu rea-credinţă, să îndeplinească
însărcinările primite.
• Obiectul juridic specific este reprezentat de relațiile sociale pentru a căror formare și
evoluție este necesară informarea corectă și completă a investitorilor sau potențialilor
investitori cu privire la situația juridică, economică și financiară a unei societăți.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana fondatorului (semnatar al actului
constitutiv, precum şi persoana care are un rol determinant în constituirea societăţii ),
administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului de
supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal al societăţii (administrator
special sau judiciar, mandatar al acționarilor/asociaților etc.)
• Subiectul pasiv este reprezentat de investitori (acționari/asociați, deținători de
obligațiuni) sau potențiali investitori care sunt induși în eroare, prin fapta subiectului
activ, cu privire la adevărata stare a unei societăți la care au investit sau ar dori să
investească.
• Elementul material este reținut de legiuitor prin trei forme de acțiuni:
• a) prezentarea în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului a unor
date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice sau
juridice ale acesteia ori ascunderea, în tot sau în parte, a unor asemenea date;
• b) prezentarea către acţionari/asociaţi a unei situaţii financiare inexacte sau cu date
inexacte asupra condiţiilor economice ori juridice ale societăţii, în vederea ascunderii
situaţiei ei reale;
• c) refuzul de a pune la dispoziţia experţilor, în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art.
26 şi 38, documentele necesare sau împiedicarea lor să-și îndeplinească însărcinările
primite.
• Potrivit art. 26, dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care
a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea
autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe
care aceasta urmează să le ia asupra sa, fondatorii vor solicita judecătorului-delegat
numirea unuia sau mai multor experţi. Raportul expertului sau experţilor va fi pus la
dispoziţia subscriitorilor, la locul unde urmează să se întrunească adunarea
constitutivă.
• Potrivit art. 38, la societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje
rezervate oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii
conducând la acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama
societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, judecătorul-
delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi
experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând
descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea
acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte
elemente indicate de judecătorul-delegat.
• Sub aspect subiectiv, fapta, în toate variantele, este caracterizată prin vinovăție sub
forma intenției directe calificate prin scop, având în vedere faptul că acțiunile sunt
săvârșite cu „rea-credință” și urmărind ascunderea de investitori a situației reale a
societății.
• Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.
• Consumarea infracțiunii intervine la momentul comiterii oricăreia dintre acțiunile ce
constituie elementul material.
• Participația penală este posibilă sub orice formă, în cazul coautoratului făptuitorii
trebuind a avea una dintre calitățile cerute subiectului activ.
• Nu este obligatoriu să rezulte o daună, dar dacă ea există, fapta va putea intra în
concurs cu infracțiunea de gestiune frauduloasă (art. 242 C.p.) atunci când sunt
îndeplinite condițiile.
• Subiect al răspunderii penale poate fi și o persoană juridică (fondator, administrator)
• Pedeapsa pentru infracțiunea comisă în oricare dintre variantele incriminate este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă pentru
persoana fizică).

Fraudarea societății – art. 272

• Este fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului,
membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal
al societăţii care, în exercitarea atribuțiilor care îi revin într-o societate, îndeplinește
acte care pot cauza acesteia prejudicii, în scopul obținerii, pentru sine sau pentru altul,
a unui folos material.[1]
• Obiectul juridic specific este reprezentat de relațiile sociale pentru a căror existență
este necesară respectarea încrederii investitorilor în actele îndeplinite de subiectul
activ, iar acesta trebuie să acționeze animat numai de bună-credință.
• Subiectul pasiv direct este chiar societatea administrată de subiectul activ, dar subiect
pasiv mediat sunt acționarii/asociații societății.
• Elementul material din cadrul laturii obiective este reprezentat de o acțiune, în una
dintre modalitățile indicate de textul incriminator, prin care se urmărește prejudicierea
societății și creearea unui avantaj patrimonial pentru făptuitor sau o terță persoană.
• [1] Art. 272. - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de
supraveghere ori al directoratului sau reprezentantul legal al societăţii care:
• a) dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe care îl ştie
vădit superior valorii lor efective, sau vinde, pe seama societăţii, acţiuni pe care
aceasta le deţine, la preţuri despre care are cunoştinţă că sunt vădit inferioare valorii
lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în
paguba societăţii;
• b) foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un
scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă
societate în care are interese direct sau indirect;
• c) se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la
societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o
societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată
fiind superioară limitei prevăzute la art. 1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre
aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii;
• d) încalcă dispoziţiile art. 183.
• (2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă a fost săvârşită de
administratorul, directorul, membrul directoratului ori reprezentantul legal al societăţii
în cadrul unor operaţiuni de trezorerie între societate şi alte societăţi controlate de
aceasta sau care o controlează, direct ori indirect.
• (3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. c), dacă este săvârşită de
către o societate comercială ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat
de la una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau
indirect.
• În cazul primei variante normative, de la art. 272 lit. a), făptuitorul dobândeşte, în
contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe care îl ştie vădit superior
valorii lor efective, sau vinde, pe seama societăţii, acţiuni pe care aceasta le deţine, la
preţuri despre care are cunoştinţă că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul
obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii.
• Este vorba despre acțiunea de cumpărare de acțiuni, folosind fondurile societății, la
prețuri supra-evaluate și, respectiv vânzarea unor astfel de acțiuni la prețuri sub-
evaluate , cerința-condiție esențială atașată laturii subiective fiind ca fapta să fie
săvârșită cu scopul obținerii de către făptitor sau o altă persoană a unui folos în
paguba societății.
• Este în mod evident o variantă atenuată (și inutilă) față de infracțiunea de gestiune
frauduloasă (art. 242 alin. 3 C.p., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani).
• În cazul variantei de la lit. b), făptuitorul foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul
de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui
propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.
Este vorba despre folosirea frauduloasă a creditului societății prin ignorarea cu rea-
credință a unui conflict de interese.
• Și această variantă apare ca o atenuare a răspunderii penale în raport cu infracțiunea de
gestiune frauduloasă (art. 242 alin. (1)-(3) C.p.).
• În cazul variantei de la lit. c), făptuitorul se împrumută, sub orice formă, direct sau
printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate
controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o
administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 1444 alin.
(3) lit. a), anume echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro, sau face ca una dintre
aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii.
• În această ipoteză făptuitorul folosește societatea pe post de creditor sau garant
personal, cu încălcarea dispozițiilor legale. Această fraudare a resurselor bănești ale
societății necesita o reacție penală pentru o faptă asemănătoare gestiunii frauduloase în
forma agravată, dar pentru care, în acest caz, se prevede o pedeapsă mult atenuată.
• În fine, în cazul variantei de la lit. c) a art. 272 din Legea nr. 31/1990, făptuitorul
încalcă una dintre dispozițiile art. 183 din Legea nr. 31/1990 privitoare la obligațiile
care revin societății și reprezentanților săi în derularea activității curente.
• Potrivit prevederilor art. 183 al Legii nr. 31/1990, din profitul societăţii se va prelua,
în fiecare an, cel puţin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va
atinge minimum a cincea parte din capitalul social, iar în caz de micşorare din orice
cauză, fondul va fi completat.
 • De asemenea, se include în fondul de rezervă, chiar dacă acesta a atins 20% din
capitalul social, excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât
valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuinţat la plata cheltuielilor de
emisiune sau destinat amortizărilor.
• Potrivit alin. (4) al art. 183, fondatorii vor participa la profit, dacă acest lucru este
prevăzut în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, a fost aprobat de
adunarea generală extraordinară.
• În toate cazurile, condiţiile participării la profit se vor stabili de adunarea generală a
acționarilor, pentru fiecare exerciţiu financiar.
• Rezultă că în ipoteza de la lit. d) a art. 272 afectarea intereselor financiare ale societății
poate interveni în mai multe moduri: fie prin omisiunea constituirii de garanții prin
acumularea de rezerve legale și menținerea lor la nivelul prevăzut de lege, fie prin
schimbarea destinației unor rezerve legale ori, în fine, prin implicarea în repartizarea
profitului a unor persoane din acționariatul societății, fără acordul adunării generale a
acționarilor.
• Legea prevede două cauze de neimputabilitate:
• 1) Atunci când fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) a fost săvârşită de administratorul,
directorul, membrul directoratului ori reprezentantul legal al societăţii în cadrul unor
operaţiuni de trezorerie între societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o
controlează, direct ori indirect.
• Era firesc ca operațiunile derulate în interesul grupului de societăți să nu prezinte
relevanță penală. Rezultă că acționarii/asociații minoritari au la dispoziție exclusiv
mijloace de drept civil pentru protejarea propriilor drepturi și interese atunci când
apreciază că operațiunile derulate de societate au avantajat acționarul majoritar în
dauna celor minoritari.
• 2) Atunci când fapta prevăzută la alin. (1) lit. c) este săvârşită de către o societate
comercială ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la una dintre
societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.
• Este vorba despre credite intra-grup care servesc interesele de ansamblu ale grupului.
• Și în acest caz acționarii/asociații minoritari au la dispoziție exclusiv mijloace de drept
civil pentru protejarea propriilor drepturi atunci când asociații/acționarii majoritari
abuzează de această poziție.
• Latura subiectivă este caracterizată de vinovăție sub forma intenției directe sau
indirecte de a prejudicia societatea.
• Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.
• Infracțiunea poate avea formă continuată.
• Pedeapsa pentru fapta consumată odată cu prejudicierea societății este închisoarea de
la 6 luni la 3 ani sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă pentru persoana fizică).

Difuzarea de știri false sau plata de dividende din profituri fictive – art. 2721
• Este fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului,
membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori a reprezentantului
legal al societăţii care fie răspândește ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace
frauduloase în vederea manipulării valorii acțiunilor ori obligațiunilor pentru a obține
 un folos, pentru sine sau pentru altul, în paguba societății, fie încasează sau plătește
dividende din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, fiind nedeterminate sau
inexistente. [1]
• [1] Art. 2721. - Se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani fondatorul,
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere
sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care:
• a) răspândeşte ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase care au ca efect
mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri ce
îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba
societăţii;
• b) încasează sau plătește dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu
puteau fi distribuite în cursul exercițiului financiar pe baza situației financiare
interimare și anual, pe baza situațiilor financiare anuale, sau contrar celor rezultate din
acestea.
• Obiectul juridic special se referă la relațiile sociale patrimoniale privind societatea sau
drepturile acționarilor în raport cu acea societate care impun fondatorilor sau
administratorilor societății să acționeze cu bună-credință și onestitate pentru protejarea
intereselor patrimoniale ale societății și tuturor acționarilor.
• Fiind o infracțiune contra patrimoniului, aceasta prezintă ca obiect material
patrimoniul societății privit ca universalitate de bunuri.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana fondatorului, administratorului,
directorului general, directorului, membrului consiliului de supraveghere sau al
directoratului ori a reprezentantului legal al societăţii care poate deține simultan și
calitatea de acționar, obligatar sau creditor al societății. Participația penală este
posibilă sub orice formă, pentru coautorat fiind necesară deținerea uneia dintre
funcțiile enumerate în textul incriminator.
• Subiectul pasiv direct, nemijlocit, este societatea, dar subiect pasiv mediat pot fi și
ceilalți acționari, precum și obligatari sau creditori ai societății.
• Elementul material în cazul faptei tip de la alin. 1 constă într-o acțiune de răspândire a
unor ştiri false sau de întrebuinţare a altor mijloace frauduloase care au ca efect
mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri ce
îi aparţin, condiția-cerință estențială fiind ca fapta să fie comisă în scopul obţinerii,
pentru făptuitor sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii.
• Este o formă de comportament fraudulos prin manipularea pieței, inducându-se în
eroare investitorii și creditorii societății pentru ca făptuitorul sau o altă persoană să
obțină un folos injust, în paguba societății și, indirect, a acționarilor și creditorilor
acesteia.
• Urmarea imediată este scăderea/creșterea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor
societăţii ori a altor titluri, cu păgubirea în acest fel a societății, dar și cu obținerea
unui folos corelativ de către făptuitor sau o altă persoană. Folosul obținut este, de
regulă, mai mic decât paguba produsă.
• Legătura de cauzalitate între urmarea imediată și elementul material trebuie dovedită
întrucât nu orice manipulare a valorilor de piață ale acțiunilor sau obligațiunilor are ca
efect prejudicierea societății (majorarea valorii acțiunilor proprii devine periculoasă
 numai prin nesustenabilitate, dar nu orice știre falsă poate crea instabilitate pe termen
mediu sau lung și, prin aceasta, o pagubă).
• Latura subiectivă este caracterizată de elementul subiectiv constând în vinovăție sub
forma intenției directe calificate prin scopul obținerii, pentru făptuitor sau pentru alte
persoane, a unui folos în paguba societăţii.
• Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.
• Consumarea infracțiunii are loc la momentul producerii prejudiciului pentru societate,
chiar dacă scopul obținerii unui folos nu este atins de făptuitor.
• Pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită în această variantă este închisoarea de la un an
la 5 ani.
• În cazul variantei asimilate de la lit. b) a art. 272 1 fapta constă în încasarea sau plata de
către făptuitor a unor dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu
puteau fi distribuite întrucât lipsește situaţia financiară interimară ori anuală sau
încasarea ori plata este contrară celor rezultate din această situație, societatea neavând
profit de distribuit ca dividende.
• Incriminarea are în vedere atât ipoteza în care autorul, care are și calitatea de acționar,
încasează dividende din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite deoarece nu
există situația financiară interimară ori anuală (bilanțul contabil și contul de
profit/pierdere) sau această situație financiară nu permite distribuirea de dividende (de
exemplu societatea înregistrează pierderi, are obligația constituirii unor provizioane,
de a majora capitalul social sau de a face investiții obligatorii), cât și ipoteza în care
făptuitorul plătește dividende către acționari în aceleași condiții, prejudiciind în acest
fel interesele patrimoniale ale societății cu valoarea acestor dividende.
• Urmarea imediată constă în cauzarea unui prejudiciu societății, legătura de cauzalitate
rezultând din dovedirea profiturilor fictive stabilite din fapta administratorului,
respectiv din dovedirea imposibilității plății legale a dividendelor.
• Latura subiectivă este caracterizată de elementul subiectiv constând în vinovăție sub
forma intenției directe sau indirecte.
• Tentativa, deși posibilă, nu este nici în acest caz incriminată.
• Consumarea infracțiunii are loc la momentul încasării sau plății dividendelor în
condițiile ilicite menționate și producerii prejudiciului pentru societate.
• Pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită este aceeași și în această variantă, anume
închisoarea de la un an la 5 ani.

Fraudarea operațiunilor cu acțiuni sau obligațiuni – art. 273

• Art. 273 incriminează mai multe fapte săvârșite de administratorul, directorul general,
directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul
legal al societăţii în legătură cu acțiunile sau obligațiunile emise de acea societate.
• Art. 273. - Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere
sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care:
• a) emite acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preţ inferior
valorii nominale sau emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca
acţiunile precedente să fi fost achitate în întregime;
• b) se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau nedistribuite
acţionarilor;
• c) acordă împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii ori constituie garanţii
în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
• d) predă titularului acțiunile înainte de termen sau predă acțiuni liberate în total sau în
parte, în afară de cazurile stabilite de lege;
• e) nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor neachitate;
• f) emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să cuprindă
menţiunile cerute de lege.
• Obiectul juridic special se referă la acțiuni sau obligațiuni și relațiile sociale privind
protejarea acestor valori mobiliare împotriva oricăror acte ce ar putea afecta încrederea
publică în ele sau întrebuințarea lor potrivit regimului juridic aplicabil.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana administratorului, directorului general,
directorului executiv, membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
este reprezentantul legal al societăţii.
• În cadrul conținutului constitutiv, situația premisă constă în existența unei societăți pe
acțiuni, eventual emitentă a unor obligațiuni.
• În cadrul laturii obiective, elementul material pote îmbrăca forma a 6 categorii de
acțiuni distincte, prevăzute de legiuitor în literele a) – f) ale art. 273 din Legea nr.
31/1990.
• a) emite acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preţ
inferior valorii nominale sau emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar,
înainte ca acţiunile precedente să fi fost achitate în întregime;
• Potrivit art. 93 din Legea nr. 31/1990, valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi
mai mică de 0,1 lei, fără a exista un plafon maxim. Valoarea nominală a unei acțiuni
se stabilește prin actul constitutiv al societății.
• Potrivit prevederilor art. 100, când acţionarii nu au efectuat plata, în termenele
prevăzute, a vărsămintelor pe care le datorează pentru acțiunile subscrise, societatea îi
va soma să-și îndeplinească această obligație, iar în cazul în care nici în urma acestei
somaţii acţionarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administraţie, respectiv
directoratul, va putea decide fie urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante, fie
anularea acestor acţiuni nominative.
• Înainte de achitarea integrală a tuturor acțiunilor subscrise nu pot fi emise alte acțiuni,
ci acțiunile neachitate trebuie mai întâi anulate, altfel existând riscul rămânerii în
circulație a unor acțiuni pentru care nu s-a efectuat plata, capitalul social nefiind
vărsat în totalitate, iar societatea nedispunând de toate sumele înregistrate.
• b) se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau nedistribuite
acţionarilor;
• Potrivit prevederilor art. 101 alin. (1), orice acţiune plătită dă dreptul la un vot în
adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel, iar potrivit alin.
 (3) exerciţiul dreptului de vot este suspendat pentru acţionarii care nu sunt la curent cu
vărsămintele ajunse la scadenţă.
• Dacă în regulă generală societatea nu poate subscrie propriile acţiuni, excepția
permite acest lucru pentru maxim 10% din capitalul social subscris și pentru cel mult
18 luni, operațiunea având un scop precis determinat prin lege: reducerea capitalului
social , distribuire către angajați etc..
• În lipsa distribuirii acțiunilor către acționarii care le-au plătit integral, administratorii
societății ar putea manipula votul în adunarea generală a acționarilor folosind acțiunile
nesubscrise sau neachitate.
• c) acordă împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii ori constituie
garanţii în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
• Acțiunile, ca valori mobiliare, reprezentând creanțe asupra societății emitente, pot fi
folosite pentru obținerea și/sau garantarea unor împrumuturi ale acționarilor (în
relațiile cu terțe persoane) și dau dreptul la obținerea de dividende de către titularul lor
din profitul distribuit de societate.
• Societatea poate, de exemplu, să acorde acțiuni către proprii angajați atât cu titlu
gratuit, cât și cu plata în rate, dar nu pot fi efectuate plăți de dividende în avans.
• d) predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în total sau
în parte, în afară de cazurile stabilite de lege;
• În cazul majorării capitalului social al unei societății prin subscripție publică se
stabilește o dată de primire a acțiunilor, de când titularul lor dobândește drept de vot
pentru acțiunile integral achitate (dacă pentru acțiunile respective nu s-a prevăzut că
pot fi achitate în numerar, la data subscrierii, în proporţie de cel puţin 30% din
valoarea lor nominală şi, integral, în termen de cel mult 3 ani de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale, potrivit art.
220).
• Nerespectarea cerințelor legale privind distribuirea acțiunilor conduce la denaturarea
votului în adunările generale ale acționarilor.
• e) nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor neachitate;
• Anulare acțiunilor neachitate este obligatorie atunci când nu s-a cerut executarea silită
a acționarului care le-a subscris.
• f) emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să cuprindă
menţiunile cerute de lege.
• Potrivit art. 93 alin. 2 acţiunile cuprind: a) denumirea şi durata societăţii; b) data
actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este înmatriculată
societatea, codul unic de înregistrare şi numărul Monitorului Oficial al României,
Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea; c) capitalul social, numărul acţiunilor şi
numărul lor de ordine, valoarea nominală a acţiunilor şi vărsămintele efectuate; d)
avantajele acordate fondatorilor.
• Pentru acţiunile nominative (și acțiuni la purtător nu mai există) se menţionează și:
numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul acţionarului persoană fizică;
denumirea, sediul, numărul de înmatriculare şi codul unic de înregistrare ale
acţionarului persoană juridică, după caz.
 • Acţiunile trebuie să poarte semnătura a 2 membri ai consiliului de administraţie,
respectiv ai directoratului, sau, după caz, semnătura administratorului unic, respectiv a
directorului general unic.
• De asemenea, trebuie precizat dacă societatea poate emite acţiuni preferenţiale cu
dividend prioritar fără drept de vot (art. 95).
• Potrivit art. 167 valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 2,5 lei,
iar obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală şi acordă
posesorilor lor drepturi egale. Obligaţiunile pot fi emise în formă materială, pe suport
hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.
• Art. 170 prevede că subscripţia obligaţiunilor va fi făcută pe exemplarele prospectului
de emisiune, iar valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată.
• Titlurile obligaţiunilor trebuie să cuprindă datele prevăzute în legislaţia pieţei de
capital și vor fi semnate similar acțiunilor. Valoarea nominală a obligaţiunilor
convertibile în acţiuni va trebui să fie egală cu cea a acţiunilor.
• Pedeapsa prevăzută de lege pentru încălcarea acestor obligații este închisoarea de la 3
luni la 2 ani ori cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Abuzul în serviciu privind hotărârile AGA – art. 274

• În acest articol sunt incriminate unele forme de abuz în serviciu prin nerespectarea
cerințelor legale în materia executării hotărârilor adunării generale ale acționarilor.
• Art. 274. - Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere
sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care:
•    a) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social,
înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege;
•    b) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la reducerea capitalului social,
fără ca membrii să fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără ca
aceştia să fi fost scutiţi, prin hotărârea adunării generale, de plata vărsămintelor
ulterioare;
•    c) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului social,
fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicţiei stabilite de acesta, în
cazul în care faţă de societatea comercială s-a început urmărirea penală.
• Și la această infracțiune subiectul activ este circumstanțiat în persoana
administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului de
supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal al societăţii.
• Elementul material din cadrul laturii obiective constă într-o acțiune dintre cele
prevăzute la literele a) – c):
• a) îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social,
înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege;
• În cazul acestor operațiuni legea prevede termene de formulare a unor contestații de
către acționarii sau creditorii societății. De exemplu art. 61 din lege prevede că orice
 creditor social şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la
modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite
instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea
prejudiciului cauzat, opoziție care, potrivit art. 62, se face în termen de 30 de zile de la
data publicării hotărârii asociaţilor sau a actului adiţional modificator în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a.
• b) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la reducerea capitalului
social, fără ca membrii să fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat
ori fără ca aceştia să fi fost scutiţi, prin hotărârea adunării generale, de plata
vărsămintelor ulterioare;
• În cazul în care operează o reducere a capitalului social,potrivit hotărârii adunării
generale a acționarilor, este necesar ca toți acționarii să-și fi îndeplinit obligația de
efectuare a vărsămintelor pentru acțiunile subscrise.
• Întrucât răspunderea acționarilor este limitată la valoarea capitalului social subscris,
este necesar ca acesta să fie și vărsat , creditorii sociali urmând a se îndestula pe seama
patrimoniului societății.
• c) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului social,
fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicţiei stabilite de acesta, în
cazul în care faţă de societatea comercială s-a început urmărirea penală.
• În cazul răspunderii penale a persoanei juridice, faptele acesteia se transmit în cazierul
judiciar al persoanelor juridice rezultate după divizare sau fuziune.
• Dizolvarea societății poate prezenta relevanță pentru acoperirea prejudiciului eventual
cauzat prin săvârșirea infracțiunii, la fel în cazul reducerii capitalului social (întrucât
răspunderea asociaților/acționarilor este limitată la acesta).
• Din acest motiv, orice schimbare intervenită în structura societății interesează organul
de urmărire penală.
• Faptele se săvârșesc cu intenție, adesea indirectă, iar pedeapsa în oricare variantă de la
acest articol este închisoarea de la o lună la un an ori cu amendă (de la 120 la 240 de
zile-amendă).

Abuzul în serviciu al reprezentantului societății – art. 275

• Este fapta administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului
de supraveghere sau al directoratului care își încalcă sau nu își îndeplinește obligațiile
legale. La alin. 2 subiect activ este asociatul.
• Art. 275. - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere
sau al directoratului care:
•    a) încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispoziţiile art. 1443 ;
•    b) nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă
dispoziţiile art. 193 alin. (2);
•    c) începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată înainte de a se fi
efectuat vărsământul integral al capitalului social;
 •    d) emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu răspundere
limitată;
•    e) dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia în cazurile interzise de lege.
•    (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi asociatul care încalcă
dispoziţiile art. 127 sau ale art. 193 alin. (2).
• Este fapta administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului
de supraveghere sau al directoratului care își încalcă sau nu își îndeplinește obligațiile
legale. La alin. 2 subiect activ este asociatul.
• Art. 275. - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere
sau al directoratului care:
•    a) încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispoziţiile art. 1443 ;
•    b) nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă
dispoziţiile art. 193 alin. (2);
•    c) începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată înainte de a se fi
efectuat vărsământul integral al capitalului social;
•    d) emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu răspundere
limitată;
•    e) dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia în cazurile interzise de lege.
•    (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi asociatul care încalcă
dispoziţiile art. 127 sau ale art. 193 alin. (2).
• Potrivit prevederilor art. 193, fiecare parte socială dă dreptul la un vot.
• Un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaţilor
referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele şi
societate.  Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza
neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii
de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de
asociaţii prezenţi.
• Art. 127 prevede că acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are, fie personal, fie ca
mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se
abţină de la deliberările privind acea operaţiune.
• Acţionarul care contravine acestei dispoziţii este răspunzător de daunele produse
societăţii, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
• Pedeapsa în cazul încălcării acestei interdicții este închisoarea de la o lună la un an ori
amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă).

Omisiunea de a acționa a cenzorului – art. 276

• În cazul acestei incriminări subiectul activ este cenzorul societății.
• Acesta are obligația ca, atunci când nu se poate convoca adunarea generală datorită
lipsei sau indisponibilității administratorilor, ori în cazul în care se urmărește tragarea
la răspundere a administratorilor, să convoace adunarea generală a acționarilor.
• Elementul material constă într-o omisiune intenționată, urmarea imediată fiind o stare
de pericol pentru normala activitate a societății, ceea ce semnifică faptul că legătura de
cauzalitate este imediată.
 • Pedeapsa este închisoarea de o lună la un an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-
amendă).
• Art. 276. - Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă cenzorul
care nu convoacă adunarea generală în cazurile în care este obligat prin lege.

Ignorarea incompatibilităților – art. 277

• Art. 277. - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an ori cu amendă
persoana care a acceptat sau a păstrat însărcinarea de cenzor, contrar dispoziţiilor art.
161 alin. (2), ori persoana care a acceptat însărcinarea de expert, cu încălcarea
dispoziţiilor art. 39 (Art. 39. - Nu pot fi numiţi experţi: a) rudele sau afinii până la
gradul al IV-lea inclusiv ori soţii acelora care au constituit aporturi în natură sau ai
fondatorilor;
•     b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le
îndeplinesc, altele decât aceea de expert, un salariu ori o remuneraţie de la fondatori
sau de la cei care au constituit aporturi în natură;
•     c) orice persoană căreia, ca urmare a relaţiilor sale de afaceri, de muncă sau de
familie, îi lipseşte independenţa pentru a realiza o evaluare obiectivă a aporturilor în
natură, potrivit normelor speciale care reglementează profesia).
•    (2) Hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al unui cenzor sau
expert, numit cu încălcarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi ale art. 39, nu pot fi anulate
din cauza încălcării dispoziţiilor cuprinse în acele articole.
•    (3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi fondatorul, administratorul,
directorul, directorul executiv sau cenzorul care îşi exercită funcţiile sau însărcinările
cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi referitoare la incompatibilitate.
• Potrivit art. 161, cenzorii pot fi acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil, care
poate fi terţ ce exercită profesia individual ori în forme asociative.
• Nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleşi, decad din mandatul lor:
•    a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;
•    b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de
cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai
căror angajatori sunt în raporturi contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta;
•    c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de
administraţie, respectiv al consiliului de supraveghere şi al directoratului, în
temeiul art. 731 ( Art. 731. - Persoanele care, potrivit art. 6 alin. (2), nu pot fi
fondatori nu pot fi nici administratori, directori, membri ai consiliului de
supraveghere şi ai directoratului, cenzori sau auditori financiari, iar dacă au fost
alese, sunt decăzute din drepturi.);
•    d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de această calitate, au
atribuţii de control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii
publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege.
• Cenzorii sunt remuneraţi cu o indemnizaţie fixă, determinată prin actul constitutiv sau
de adunarea generală care i-a numit.
• Incompatibilitățile privesc fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv,
expertul sau cenzorul.
 • Aceștia au obligația de a se abține de la desfășurarea activităților specifice atunci când
se află într-un conflict de interese cu societatea în care au acceptat funcțiile respective.
• Infracțiunea este una de pericol abstract și se consumă fie la momentul acceptării
funcției (cu ignorareaincompatibilităților), fie la momentul la care, autorul având deja
funcția, intervine cauza de incompatibilitate și făptuitorul nu renunță imediat la
această funcție.
• Subiectiv fapta se comite numai cu intenție, ceea ce presupune cunoașterea de către
făptuitor a existenței incompatibilităților.
• Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an ori cu amendă (de la 120 la 240 de
zile-amendă).

Infracțiuni comise de lichidator – art. 278

• Potrivit art. 278 alin. (1), dispoziţiile art. 271-277 se aplică şi lichidatorului, în măsura
în care se referă la obligaţii ce intră în cadrul atribuţiilor sale.
• Potrivit alin. (2) se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă (de la
120 la 240 de zile-amendă) lichidatorul care face plăţi asociaţilor cu încălcarea
dispoziţiilor art. 256.
• Art. 256 prevede că lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nicio sumă în contul părţilor ce
li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii.  Asociaţii vor putea
cere însă ca sumele reţinute să fie depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni
C.E.C. - S.A. ori la o bancă sau la una dintre unităţile acestora şi să se facă
repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în
afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor societăţii, scadente
sau care vor ajunge la scadenţă, mai rămâne un disponibil de cel puţin 10% din
cuantumul lor.  Împotriva deciziilor lichidatorilor creditorii societăţii pot face opoziţie
în condiţiile art. 62 (în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţilor).

Manipularea votului în AGA – art. 279

• Este fapta acționarului, obligatarului sau a substituților acestora de manipulare a
votului în adunările generale ale acționarilor sau ale deținătorilor de obligațiuni.
Varianta agravată de la alin. 2 se referă la coruperea unui acționar/ obligatar ca formă
de manipulare a votului.
• Art. 279. - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă
acţionarul sau deţinătorul de obligaţiuni care:
•    a) trece acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării
unei majorităţi în adunarea generală, în detrimentul altor acţionari ori deţinători de
obligaţiuni;
•    b) votează în adunări generale, în situaţia prevăzută la lit. a), ca proprietar de acţiuni
sau de obligaţiuni care în realitate nu îi aparţin;
•    c) în schimbul unui folos material necuvenit, se obligă să voteze într-un anumit sens
în adunarea generală sau să nu ia parte la vot.
•    (2) Determinarea unui acţionar sau a unui deţinător de obligaţiuni ca, în schimbul
unui folos material necuvenit, să voteze într-un anumit sens în adunările generale ori
să nu ia parte la vot se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
 • Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale care guvernează luarea deciziilor în
adunăriile generale și care impun respectarea neabătută a corectitudinii votului.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana unui acționar, deținător de obligațiuni
sau interpus al acestora.
• Elementul material în cadrul faptei incriminate la alin. 1 constă într-o acțiune
alternativă de a trece acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane
(subiectul activ acționar), de a vota în aceste condiții (subiect activ un interpus) sau de
a vota ori a se abține de la vot în schimbul unui folos material necuvenit (acționar
corupt).
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru corectitudinea votului, scopul formării
unei majorități manipulatorii necesar a fi atins.
• Fapta se comite cu intenție directă calificată prin scop (în prima modalitate), respectiv
cu intenție directă sau indirectă în celalalte modalități faptice și se pedepsește cu
închisoarea de la 3 luni la 2 ani ori amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă)
• La alin. 2 este incriminată corupția activă a acționarilor sau obligatarilor, subiectul
activ nefiind circumstanțiat.
• Elementul material este reprezentat de acțiunea de determinare, prin corupere, a unui
acționar/obligatar să voteze într-un anumit sens în adunările generale ori să nu ia parte
la vot. Urmarea imediată este tot o stare de pericol.
• Fapta se comite cu intenție directă și se consumă la momentul determinării
acționarului/obligatarului să denatureze votul.
• Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (de la 180 la 300
de zile-amendă).

Transferurile fictive de participații – art. 2801

• Este o incriminare privind o faptă de îngreunare a înfăptuirii justiției penale, săvârșită
de un asociat sau acționar prin transmiterea fictivă a participațiilor sale într-o societate
(acțiuni/părți sociale) către o altă persoană.
• Fapta se comite cu intenție directă calificată prin scopul săvârșirii unei infracțiuni, al
sustragerii de la urmărire penală sau al îngreunării acesteia. Cel care primește
transferul fictiv al părţilor sociale ori al acţiunilor este complice al făptuitorului.
• Fapta este intenționată și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
• Potrivit Deciziei nr. 18/2016 a Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept în materie penală, în ipoteza în care infracțiunea pentru care s-a început
urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părților
sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre condițiile de tipicitate
pentru reținerea acestei infracțiuni.
• Art. 2801. - Transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o
societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la
urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la
un an la 5 ani.
Falsul privind identitatea unei societăți radiate – art. 2803
• Este fapta de folosire a actelor unei societăți după ce aceasta a fost dizolvată și radiată
din baza de date a registrului comerțului.
• Subiectul activ nu este calificat, putând fi orice persoană care uzează de actele unei
societăți care și-a încetat existența, în scopul producerii de consecințe juridice (de ex.
încheierea de contracte, solicitarea de subvenții, justificarea unor operațiuni etc.).
• Fapta va putea intra în concurs cu infracțiuni economice sau fiscale.
• Este o infracțiune de pericol ce se comite cu intenție directă sau indirectă și se
pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă (180-300 de zile amendă).
• Art. 2803. - Folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate, în scopul producerii
de consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 3 ani sau cu amendă.
CURSUL 8

INFRACȚIUNI ECONOMICE (II)

Legea nr. 59/1934 asupra cecului

Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă

Legea nr. 59/1934 asupra cecului

• Art. 84 din Legea cecului incriminează patru tipuri de fapte în legătură cu emiterea
unui cec.
• Art. 84. - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni până la un
an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, săvârşirea uneia
dintre următoarele fapte:
•    1. emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului;
•    2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori
în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru
prezentare;
•    3. emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre următoarele
elemente esenţiale:
•    a) denumirea de cec;
•    b) suma de bani ce trebuie plătită;
•    c) numele trasului;
•    d) data emiterii cecului;
•    e) semnătura prevăzută la art. 11;
•    4. emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3.
Art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului
• Incriminarea privește emiterea unui cec în anumite condiții:
• 1. Emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului.
• Este vorba despre situația în care banca nu a autorizat emiterea unui cec, acesta fiind
un instrument de plată pus de bancă la dispoziția clienților, în condiții strict
determinate.
• 2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în
parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare.
• Este cazul emiterii unui cec fără acoperire. Atunci când se urmărește prejudicierea
beneficiarului cecului și s-a produs o pagubă, fapta va intra în concurs cu infracțiunea
de înșelăciune (art. 244 C.p.).
• 3. emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre următoarele
elemente esenţiale: a) denumirea de cec; b) suma de bani ce trebuie plătită; c) numele
trasului; d) data emiterii cecului; e) semnătura prevăzută la art. 11.
• 4. emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3.
• Potrivit prevederilor art.11 , orice semnătură a unui cec trebuie să cuprindă:
• a) în clar, numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a
entităţii care se obligă;
• b) semnătura olografă a persoanei fizice, respectiv a reprezentanţilor legali sau a
împuterniciţilor persoanelor juridice care se obligă ori a reprezentanţilor sau a
împuterniciţilor altor categorii de entităţi care utilizează astfel de instrumente.
• Prin excepţie de la prevederile alin. 1, prin semnătura trăgătorului se înţelege
semnătura olografă a persoanei fizice având calitatea de trăgător sau, după caz, a
reprezentantului legal ori a împuternicitului trăgătorului, persoană fizică, persoană
juridică ori entitate care utilizează astfel de instrumente.
• Potrivit art. 6 alin. 3, cecul nu poate fi tras asupra trăgătorului însuşi, în afară de cazul
unui cec tras între deosebite stabilimente ale aceluiaşi trăgător.
• În acest caz cecul nu poate fi la purtător.
• Obiectul juridic se referă raporturile juridice născute din folosirea cecurilor
(instrumente de plată încă întrebuințate pe scară largă), a căror naștere și dezvoltare
implică protejarea încrederii publice că acestea sunt emise și valorificate cu stricta
observare a cerințelor legii speciale.
• Obiectul material este reprezentat de cecuri, înscrisuri (oficiale sau sub semnătură
privată) cu regim special, întrebuințate ca instrumente de plată pe suport hârtie.
• Subiectul activ este calificat în persoana „trăgătorului”, adică persoana juridică
(acționând prin reprezentantul său legal sau convențional) ori persoana fizică emitentă
a cecului cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii asupra cecului.
• Subiectul pasiv principal este statul ca apărător al intereselor generale ale societății și
acționând în numele acesteia întrucât circulația unor cecuri informe sau false este de
natură să creeze o stare de pericol pentru sistemul bancar și astfel pentru toți cei care
se folosesc de el, dar subiect pasiv direct, nemijlocit, sunt banca (trasul) și beneficiarul
cecului.
• Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de emitere a unui cec,
condiția-cerință esențială fiind aceea ca emiterea cecului să fie făcută în una dintre
variantele alternative ale incriminării.
• 1. Emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului, adică fără autorizarea băncii
care ar trebui să efectueze transferul sumei prevăzute în cec din contul trăgătorului
către beneficiarul cecului. Cecul este un formular tipizat elaborat de bancă (tras) și
vizat de aceasta înainte de a fi pus la dispoziția trăgătorului (client al băncii, trăgător)
pentru completare și transmitere ulterioară către beneficiar pentru încasarea valorii
înscrise în cec. Cecul emis fără autorizarea băncii nu va fi executat de aceasta din
urmă, astfel că beneficiarul cecului nu-l va putea încasa.
• 2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori
în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru
prezentare. Este, pe de o parte, cazul în care se emite un cec fără acoperire, adică fără
să existe în contul bancar al trăgătorului, la data emiterii cecului, sumele necesare
onorării cecului (sold suficient sau linie de credit pentru descoperit de cont), iar pe de
altă parte cazul în care trăgătorul, după emiterea cecului, golește contul , în tot sau în
parte, pentru a nu mai permite beneficiarului cecului să-și mai încaseze acel cec în
termenul de prezentare.
 • Potrivit art. 29 din lege, cecul este plătibil la vedere, dar potrivit art. 30, cecul emis şi
plătibil în România trebuie, sub sancţiunea pierderii dreptului de regres împotriva
giranţilor şi garanţilor, să fie prezentat la plată în termen de 15 zile.
• Cecul emis într-o ţară străină şi plătibil în România trebuie să fie prezentat în termen
de 30 de zile, iar dacă este emis în afară de Europa în termen de 70 zile. Termenele se
socotesc din ziua arătată în cec ca dată a emiterii.
• Dacă cecul este plătibil în străinătate, termenul de prezentare va fi cel arătat de legea
locului plăţii. Dacă această lege nu dispune, se vor aplica regulile pentru cecurile
naționale.
• Legea cecului instituie obligația pentru trăgător de a menține un sold disponibil
suficient (sau o linie de credit funcțională) până la expirarea datei de tragere a cecului,
permițând astfel beneficiarului cecului să încaseze cecul primit.
• Atunci când trăgătorul urmărește prejudicierea beneficiarului cecului și s-a produs o
pagubă acestuia din urmă, fapta va intra în concurs cu infracțiunea de înșelăciune (art.
244 C.p.).
• 3. emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre următoarele
elemente esenţiale: a)  denumirea de cec; b) suma de bani ce trebuie plătită;
c)  numele trasului; d) data emiterii cecului; e) semnătura prevăzută la art. 11.
Reprezintă cazul unui cec inform, adică unul care nu respectă cerințele imperative ale
emiterii sale pentru a fi valabil sau data emiterii sale este falsă, cecul fiind fie
antedatat, fie postdatat (în acest caz infracțiunea de fals intelectual – în înscrisuri
oficiale sau sub semnătură privată – privind data emiterii fiind absorbită în această
variantă a emiterii cecului).
• 4. emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3, adică în ipoteza în care
se emite unui cec de către o bancă asupra ei înseși, deși nu este vorba despre un
transfer între sucursale sau agenții proprii (caz în care se poate emite cecul, dar nu va
fi unul la purtător).
• În acest caz subiectul activ va fi calificat în persoana reprezentantului unei bănci
acționând ca trăgător asupra ei înseși.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru sistemul bancar și încrederea publică
în acesta, legătura de cauzalitate fiind imediată. Tocmai de aceea Î.C.C.J. – Complet
R.I.L. a emis Decizia nr. 43/2008 prin care a statuat că instanța penală nu va soluționa
acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, urmând a pronunța respingerea ca
inadmisibilă a acțiunii civile.
• Consumarea infracțiunii are loc la momentul comiterii elementului material.
• Pedeapsa pentru fapta consumată este închisoarea de la 6 luni la un an sau amenda (de
la 120 la 240 de zile-amendă).

Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

• În cadrul legii speciale privind reglementarea peței de capital mai sunt prevăzute două
articole conținând incriminări, în art. 2731 și 279.

• Art. 2731. - Desfăşurarea fără autorizaţie a oricăror activităţi sau operaţiuni pentru
care prezenta lege cere autorizarea constituie infracţiune şi se sancţionează conform
 prevederilor art. 348 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi
completările ulterioare (Exercitarea fără drept a unei profesii sau activități).
• Art. 279. - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi:
•    a) prezentarea cu intenţie de către administratorul, directorul sau
•    b) săvârşirea faptelor prevăzute la art. 245-248 directorul executiv al societăţii către
acţionari de situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile
economice ale societăţii;; Abrogat de art. 155 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii
de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.
•    c) accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de
tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare. Abrogat de art. 286 din
Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare.

Art. 279 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

• Potrivit art. 279 lit. a) este incriminată prezentarea cu intenţie de către administratorul,
directorul sau directorul executiv al societăţii către acţionari de situaţii financiare
inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale societăţii.
• Incriminarea se regăsește și în art. 271 al Legii nr. 31/1990, dar cu limite mai reduse
de pedeapsă, ceea ce face ca incriminarea din Legea nr. 297/2004 să apară ca o
variantă agravată, atunci când este vorba despre societăți listate pe piețele de capital.
• Obiectul juridic specific este reprezentat de relațiile sociale pentru a căror formare și
evoluție este necesară informarea corectă și completă a investitorilor sau potențialilor
investitori cu privire la situația juridică, economică și financiară a unei societăți listate
pe piețele de capital.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana administratorului, directorului sau
directorului executiv al societăţii.
• Subiectul pasiv este reprezentat de acționari, care sunt induși în eroare, prin fapta
subiectului activ, cu privire la adevărata stare a unei societăți la care au investit.
• Elementul material este reținut de legiuitor la lit. a) printr-o acțiune de prezentare de
situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile economice ale
societăţii (profitabilitate, cifră de afaceri, contracte importante, datorii etc.), ceea ce
constituie o dezinformare a participanților la o piață de capital.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru normala desfășurare a activității pieței
de capital, îndeosebi cu privire la tranzacționarea acțiunilor sau obligațiunilor
societății în cauză, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.
• Nu este obligatoriu să rezulte o daună, dar dacă ea există, fapta va putea intra în
concurs cu infracțiunea de gestiune frauduloasă (art. 242 C.p.)
• Sub aspect subiectiv, fapta este caracterizată prin vinovăție sub forma intenției directe
calificate prin scop, având în vedere faptul că acțiunile sunt săvârșite cu intenția de
prezentare față de investitori a unei situații denaturate privind societatea.
• Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.
• Pedeapsa pentru această infracțiune este închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea
[exercitării] unor drepturi.
Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 24/2017

• Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă

(publicată în M.Of., Partea I, nr. 213 din 29.03.2017) cuprinde în Titlul VI
(Răspunderi şi sancţiuni),  Capitolul II (Răspunderea penală), art. 134 – 136 privind
infracțiunile ce pot fi săvârșite în domeniu și modul în care se realizează tragerea la
răspundere penală.
• Incriminările privesc diferite comportamente abuzive pe piețele reglementate:
dezinformarea investitorilor, folosirea abuzivă a informațiilor privilegiate,
determinarea la practici de utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate, manipularea
pieței de capital.
• Subiectul activ este circumstanțiat în „persoane deținătoare de informații privilegiate”,
adică o informație definită la art. 114 și 115 din Legea nr. 24/2017.
• Potrivit art. 114, prin informaţie privilegiată se înţelege o informaţie cu caracter precis
care nu a fost făcută publică, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai
mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare, şi care, dacă ar fi
făcută publică, ar putea influenţa semnificativ preţul acelor instrumente financiare sau
preţul instrumentelor financiare derivate conexe.
• Atunci când se referă la instrumente financiare derivate pe mărfuri, informaţia
privilegiată înseamnă informaţia cu caracter precis care nu a fost făcută publică şi care
se referă direct sau indirect la unul sau mai multe astfel de instrumente financiare
derivate sau care se referă direct la contractul spot pe mărfuri conex şi care, în cazul în
care ar fi făcută publică, ar putea influenţa semnificativ preţul unor astfel de
instrumente financiare derivate sau al contractelor spot pe mărfuri conexe, şi în cazul
în care aceasta este o informaţie care este aşteptată în mod rezonabil să fie divulgată
sau pentru care există obligativitatea de divulgare în conformitate cu legislaţia
europeană sau naţională aplicabilă, norme de piaţă, contracte, practici sau uzanţe
privind pieţele instrumentelor derivate pe mărfuri sau pieţele spot relevante.
• Atunci când se referă la certificatele de emisii sau produsele licitate pe baza acestora,
informaţia privilegiată înseamnă informaţia cu caracter precis, care nu a fost făcută
publică, care se referă direct sau indirect la unul sau mai multe astfel de instrumente şi
care, în cazul în care ar fi făcută publică, ar putea influenţa semnificativ preţul unor
astfel de instrumente sau preţul instrumentelor financiare derivate conexe.
• Pentru persoanele răspunzătoare de executarea ordinelor privind tranzacţionarea
instrumentelor financiare, informaţia privilegiată înseamnă, totodată, informaţia cu
caracter precis, transmisă de un client, în legătură cu ordinele sale care nu au fost încă
executate, referitoare în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la
unul sau mai multe instrumente financiare, informaţie care, dacă ar fi făcută publică,
ar putea avea efecte semnificative asupra preţului respectivelor instrumente financiare,
asupra preţului contractelor spot pe mărfuri conexe sau asupra preţului instrumentelor
financiare derivate conexe.
• Prin informaţie cu caracter precis se înţelege acea informaţie care indică un set de
circumstanţe care există sau despre care se poate estima în mod rezonabil că vor exista
ori un eveniment care s-a produs sau se poate estima în mod rezonabil că se va
 produce şi pe baza căreia, datorită naturii specifice a acesteia, se poate trage o
concluzie cu privire la efectul pe care îl pot avea respectivele circumstanţe sau
respectivul eveniment asupra preţului instrumentelor financiare, asupra preţului
instrumentelor financiare derivate conexe, asupra preţului contractelor spot pe mărfuri
conexe sau asupra preţului produselor licitate pe baza certificatelor de emisii. În acest
context, în cazul unui proces prelungit menit să producă sau care are ca rezultat
anumite circumstanţe sau un anumit eveniment, aceste circumstanţe viitoare sau acel
eveniment viitor, precum şi etapele intermediare ale acelui proces menit să producă
sau să aibă drept rezultat circumstanţele viitoare sau evenimentul în cauză, pot fi
privite ca informaţii precise.
• O etapă intermediară a unui proces prelungit este considerată informaţie privilegiată
dacă, în sine, satisface criteriile aferente informaţiilor privilegiate
• Prin informaţie care, „dacă ar fi transmisă public, ar putea influenţa semnificativ preţul
acelor instrumente financiare sau preţul instrumentelor financiare derivate cu care se
află în legătură, al contractelor spot pe mărfuri conexe sau al produselor licitate pe
baza certificatelor de emisii” se înţelege acea informaţie pe care un investitor
rezonabil o poate folosi în fundamentarea deciziilor sale de investiţie.
• În cazul participanţilor la piaţa certificatelor de emisii cu un nivel agregat al emisiilor
sau o putere termică nominală egală sau mai mică decât pragul fixat în conformitate cu
prevederile art. 17 alin. (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 596/2014
(activități de aviație), se consideră că informaţiile legate de operaţiunile lor fizice nu
au un efect semnificativ asupra preţului certificatelor de emisii, al produselor licitate
pe baza acestora sau al instrumentelor financiare derivate.
• Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al intereselor generale ale societății, iar
subiect pasiv secundar este piața de capital afectată de oricare dintre faptele
incriminate, precum și investitorii și entitățile având instrumente financiare
tranzacționate pe piețele reglementate.
• Situația premisă presupune existența unor instrumente financiare tranzacționate pe
piețe reglementate.
• Elementul material este caracterizat îndeosebi prin acțiuni, inacțiunile fiind în realitate
în special acțiuni incomplete.
• Urmarea imediată este o stare de pericol potențial sau concret pentru piața de capital și
instrumentele financiare tranzacționate pe această piață, implicit pentru cei care
investesc în aceste operațiuni.
• Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
• Toate sunt infracțiuni intenționate pedepsite cu închisoarea.

Art. 134 din Legea nr. 24/2017

• În acest articol sunt incriminate cinci fapte diferite: dezinformarea investitorilor,
folosirea abuzivă a informațiilor privilegiate, determinarea la practici de utilizare
abuzivă a informațiilor privilegiate, divulgarea ilegală a informațiilor privilegiate și
manipularea pieței de capital. [1]
• [1]  Art. 134. - (1) Prezentarea cu intenţie de către membrul consiliului de
administraţie, administratorul, directorul, directorul general, membrul consiliului de
 supraveghere, membrul directoratului ori reprezentantul legal, sau, după caz, de către
membrii organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale emitentului
către deţinătorii de valori mobiliare de situaţii financiare inexacte ori de informaţii
nereale privind condiţiile economice ale emitentului constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
•  (2) Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate, astfel cum este prevăzută la art.
116 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
•  (3) Recomandarea sau determinarea unei alte persoane să participe la practici de
utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate prevăzută la art. 117 constituie infracţiune
şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
•  (4) Divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate prevăzută la art.
118 şi 119 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
•  (5) Manipularea pieţei, astfel cum este prevăzută la art. 120 constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Art. 134 din Legea nr. 24/2017 – dezinformarea investitorilor

• La primul alineat din art. 134 este incriminată fapta de dezinformare a investitorilor în
valori mobiliare prin prezentarea către aceștia de situaţii financiare inexacte ori de
informaţii nereale privind condiţiile economice ale emitentului.
• Emitentul este societatea care emite instrumentele financiare tranzacționate pe o piață
reglementată, inclusiv valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni, alte titluri de valoare care
conferă dreptul de a cumpăra sau de a vinde asemenea valori mobiliare sau care
conduc la o decontare în numerar).
• Obiectul juridic specific acestei variante constă în raporturile sociale privind
încrederea investitorilor în piețele de capital ce implică onesta informare a lor privind
situația reală a emitenților de valori mobiliare, transparența și corectitudinea
informațiilor despre emitent fiind esențiale funcționării piețelor reglementate.
• Fapta se mai regăsește incriminată în art. 279 lit a) din Legea nr. 297/2004 privind
piața de capital (cu exact aceeași pedeapsă) și în art. 271 al Legii nr. 31/1990 (unde se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă), ceea ce reprezintă o
inadmisibilă eroare de legiferare.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana unui membru al consiliului de
administraţie, administrator, director, director general, membru al consiliului de
supraveghere, membru al directoratului ori reprezentant legal, sau, după caz, membru
al organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale emitentului.
• Subiectul pasiv adiacent sunt investitorii.
• Elementul material constă într-o acțiune de dezinformare a investitorilor prin
prezentarea de situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale privind condiţiile
economice ale emitentului.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru corecta tranzacționare a valorilor
mobiliare ale emitentului, legătura de cauzalitate fiind imediată. Dacă se produce și o
pagubă investitorilor prin reducerea valorii de piață a societății, se va putea reține în
concurs infracțiunea de gestiune frauduloasă (art. 242 C.p.).
 • Fata se comite cu intenție, ceea ce presupune cunoașterea de către făptuitor a
caracterului inexact ori nereal al informaţiilor privind condiţiile economice ale
emitentului de acțiuni sau obligațiuni.
• Fapta se consumă la momentul transmiterii către public a rapoartelor periodice de
informații privind emitentul valorilor mobiliare și se pedepsește cu închisoarea de la 6
luni la 5 ani şi interzicerea [exercitării] unor drepturi.

Art. 134 alin. 2 din Legea nr. 24/2017 – Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate
• În alin. 2 al art. 134 din Legea nr. 24/2017 este incriminată utilizarea abuzivă a
informaţiilor privilegiate, astfel cum este prevăzută această faptă la art. 116 din lege.
• Potrivit art. 116 alin.  (1) din lege, utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate are loc
atunci când o persoană deţine informaţii privilegiate şi utilizează aceste informaţii
pentru a achiziţiona sau a ceda instrumente financiare la care se referă informaţiile
respective, în nume propriu sau în numele unui terţ, direct sau indirect.
• Alin. (2) arată că acest articol 116 se aplică oricărei persoane care deţine informaţii
privilegiate ca urmare a faptului că persoana respectivă: a) este administrator, membră
a consiliului de administraţie, director, director general, membră a consiliului de
supraveghere, membră a directoratului ori reprezentantul legal, sau, după caz, este
membră în organele administrative, de conducere sau de supraveghere ale emitentului
sau ale participantului pe piaţa certificatelor de emisii; b) deţine o parte din capitalul
emitentului sau al participantului pe piaţa certificatelor de emisii; c) are acces la
informaţii prin natura postului ocupat, a profesiei sau a sarcinilor profesionale; sau
d) a obţinut informaţiile, în mod direct sau indirect, în urma săvârşirii unei
infracţiuni.   
• Alin. (3) al art. 116 din Lege prevede că  acest articol se aplică, de asemenea, oricărei
persoane care a obţinut informaţii privilegiate în alte împrejurări decât cele menţionate
la alin. (2), în cazul în care persoana respectivă ştie sau ar trebui să ştie că sunt
informaţii privilegiate. 
• Potrivit alin. (4), utilizarea informaţiilor privilegiate prin anularea sau modificarea
unui ordin privind un instrument financiar la care se referă informaţiile, în cazul în
care acel ordin a fost emis înainte ca persoana în cauză să cunoască informaţiile
privilegiate, se consideră de asemenea ca fiind utilizare abuzivă a informaţiilor
privilegiate.
• La alin. (5) se menționează că utilizarea recomandărilor sau acţionarea pe baza
îndemnurilor prevăzute la art. 117 alin. (1) devine utilizare abuzivă a informaţiilor
privilegiate în cazul în care persoana care utilizează recomandarea sau urmează
îndemnul ştie că se bazează pe informaţii privilegiate.
• În alin. (6) se precizează că, în cazul licitaţiilor pentru certificate de emisii sau alte
produse licitate pe baza acestora care sunt organizate în temeiul Regulamentului (UE)
nr. 1031/2010, utilizarea informaţiilor privilegiate menţionată la alin. (4) cuprinde şi
prezentarea, modificarea sau retragerea unei oferte de către o persoană în nume
propriu sau în numele unui terţ.
• În alin. (7) al art. 116 este prevăzută o derogare în sensul că, potrivit art. 116 din lege,
faptul că o persoană deţine sau a deţinut informaţii privilegiate nu se consideră că
 persoana respectivă a utilizat informaţiile respective şi că ar fi implicată astfel în
utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate printr-un act de achiziţionare sau
înstrăinare, atunci când comportamentul său este calificat drept comportament legitim
în conformitate cu prevederile art. 9 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.
• Regulamentul (UE) nr. 596/2014 este regulamentul privind abuzul de piață, iar art. 9
(denumit Comportamentul legitim ) are următorul conținut:
• (1) În sensul articolelor 8 și 14, prin simplul fapt că o persoană juridică se află sau s-a
aflat în posesia unor informații privilegiate, nu se consideră că persoana respectivă a
utilizat informațiile respective și că le-a utilizat în mod abuziv printr-o achiziție sau
cedare, în cazul în care persoana juridică în cauză:
• (a) a stabilit, a pus în aplicare și a menținut măsuri și proceduri interne adecvate și
eficiente cu scopul de a se asigura că nici persoana fizică care a luat în numele său
decizia de a achiziționa sau de a ceda instrumentele financiare de care se leagă
informațiile, nici o altă persoană fizică care ar fi putut influența sub orice formă
decizia respectivă nu se aflau în posesia informațiilor privilegiate; precum și
• (b) nu a determinat prin încurajări, recomandări, persuasiune și nici nu a influențat
într-un alt mod persoana fizică care a achiziționat sau a cedat în numele persoanei
juridice instrumentele financiare la care se referă informațiile.
• (2) În sensul articolelor 8 și 14, prin simplul fapt că o persoană se află în posesia unor
informații privilegiate nu se consideră că persoana respectivă a utilizat informațiile
respective și că le-a utilizat în mod abuziv printr-o achiziție sau cedare, în cazul în
care persoana respectivă:
• (a) este formator de piață pentru instrumentul financiar la care se referă informațiile
sau este o persoană autorizată să acționeze în calitate de contrapartidă, iar
achiziționarea sau cedarea de instrumente financiare la care se referă informațiile
respective se realizează în mod legitim în contextul exercitării funcțiilor sale de
formator de piață sau de contrapartidă pentru instrumentul financiar respectiv; sau
• (b) este autorizată să execute ordine în numele unor părți terțe, iar achiziționarea sau
cedarea instrumentelor financiare la care se referă ordinul în cauză se realizează în
vederea executării în mod legitim a unui astfel de ordin în cadrul desfășurării normale
a sarcinilor de serviciu, a profesiei sau a funcției persoanei respective.
• (3) În sensul articolelor 8 și 14, prin simplul fapt că o persoană se află în posesia unor
informații privilegiate nu se consideră că persoana respectivă a utilizat informațiile
respective și că le-a utilizat în mod abuziv printr-o achiziție sau cedare, în cazul în
care persoana respectivă efectuează o tranzacție de cumpărare sau cedare de
instrumente financiare și tranzacția respectivă este efectuată pentru a îndeplini o
obligație ajunsă la termen de bună credință, și nu pentru a eluda interdicția privind
utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate, și:
• (a) obligația decurge dintr-un ordin plasat sau un acord încheiat înainte ca persoana în
cauză să dețină informațiile privilegiate; sau
• (b) tranzacția este realizată pentru a îndeplini o obligație legală sau de reglementare
survenită înainte ca persoana în cauză să dețină informații privilegiate.
• (4) În sensul articolelor 8 și 14, prin simplul fapt că o persoană se află în posesia unor
informații privilegiate nu se consideră că persoana respectivă a utilizat informațiile
 respective și că le-a utilizat în mod abuziv, dacă persoana respectivă a obținut
informațiile privilegiate în cauză cu ocazia efectuării unei preluări sau fuziuni publice
în cadrul unei societăți și utilizează informațiile privilegiate respective exclusiv în
contextul derulării fuziunii sau preluării publice, cu condiția ca la momentul aprobării
fuziunii sau acceptării ofertei de către acționarii societății respective orice informație
privilegiată să fi fost publicată sau, altfel, să fi încetat să mai constituie informație
privilegiată.
• Prezentul alineat nu se aplică în cazul măririi participației.
• (5) În sensul articolelor 8 și 14, simplul fapt că o persoană se folosește de propria
cunoaștere a faptului că s-a hotărât să achiziționeze sau să cedeze instrumente
financiare cu ocazia achiziționării sau cedării instrumentelor financiare respective nu
constituie în sine utilizare a informațiilor privilegiate.
• (6) Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(5) din prezentul articol, se poate totuși
considera că s-a produs o încălcare a interdicției vizând utilizarea abuzivă a
informațiilor privilegiate prevăzută la articolul 14, în cazul în care autoritățile
competente stabilesc că a existat un motiv ilegitim pentru tranzacționarea ordinelor,
pentru tranzacții sau pentru comportamentele în cauză.
• Subiectul activ în cazul acestei variante incriminate la alin. 2 al art. 134 din Legea nr.
24/2017 este calificat în persoana celui care se încadrează în una dintre următoarele
situații: a) este administrator, membru al consiliului de administraţie, director, director
general, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului ori
reprezentant legal, sau, după caz, este membru în organele administrative, de
conducere sau de supraveghere ale emitentului sau ale participantului pe piaţa
certificatelor de emisii; b) deţine o parte din capitalul emitentului sau al participantului
pe piaţa certificatelor de emisii; c) are acces la informaţii prin natura postului ocupat, a
profesiei sau a sarcinilor profesionale; d) a obţinut informaţiile, în mod direct sau
indirect, în urma săvârşirii unei infracţiuni; e) a obţinut informaţii privilegiate în alte
împrejurări decât cei menționați mai sus, în cazul în care persoana respectivă ştie sau
ar trebui să ştie că sunt informaţii privilegiate.
• Subiect pasiv secundar sunt în această ipoteză ceilalți deținători de valori mobiliare
sau investitori care nu au acces la informațiile privilegiate și astfel vor fi prejudiciați
prin încheierea de tranzacții dezavantajoase în lipsa acelorași informații. În acest caz
fapta are și o urmare materială (prejudiciul cauzat celorlalți deținători de valori
mobiliare sau investitorilor prin dolul prin reticență exercitat de deținătorii de
informații privilegiate), caz în care persoanele prejudiciate se vor putea constitui parte
civilă împotriva utilizatorului abuziv al informațiilor privilegiate pentru diferența
dintre valoarea de piață existentă înainte și după folosirea informațiilor privilegiate de
către făptuitor.
• Situația premisă are în vedere existența unor informații privilegiate care permit
deținătorului lor să le folosească în mod abuziv prin încheierea de tranzacții.
• Elementul material din cadrul laturii obiective constă în acțiunea de a utiliza abuziv
informaţii privilegiate pentru a achiziţiona sau a ceda instrumente financiare la care se
referă informaţiile respective, în nume propriu sau în numele unui terţ, direct sau
indirect.
 • Urmarea imediată este o stare de pericol pentru încrederea investitorilor în
tranzacționarea valorilor mobiliare ale emitentului pe piața reglementată, dar și un
prejudiciu cauzat acelor investitori care au încheiat tranzacții cu utilizatorii abuzivi de
informații privilegiate. Dacă în prima ipoteză legătura de cauzalitate este imediată,
nefiind necesar a fi dovedită, a doua ipoteză necesită dovedirea existenței și întinderii
prejudiciului (calculat ca diferență dintre valoarea tranzacției cu valori mobiliare în
ipoteza necunoașterii informațiilor privilegiate și valoarea aceleiași tranzacții după ce
informația devine publică).

Art. 134 din Legea nr. 24/2017 – Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate
• Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenției directe calificate
prin scopul creării de avantaje patrimoniale pentru deținătorul de informații
privilegiate sau, prin el, pentru alte persoane (cu excepția societății emitente).
• Participația penală este posibilă sub toate formele.
• Fapta se consumă la momentul implicării subiectului activ în tranzacții cu valori
mobiliare după intrarea în posesia informațiilor privilegiate, dar prejudiciul cauzat
celorlalți investitori se consideră produs la momentul stabilizării relative a pieței după
ajungerea în spațiul public a informațiilor privilegiate.
• Tentativa la această infracțiune se pedepsește, potrivit prevederilor art. 135 alin. 1 din
Legea nr. 24/2017.
• Pedeapsa pentru infracțiunea consumată este închisoarea de la un an la 5 ani.
Art. 134 alin. 3 din Legea nr. 24/2017 – Recomandarea sau determinarea la practici
abuzive
• Potrivit prevederilor alin. (3) al art. 134 din Legea nr. 24/2017, constituie infracțiune
recomandarea sau determinarea unei alte persoane să participe la practici de utilizare
abuzivă a informaţiilor privilegiate, prevăzută la art. 117 din lege.
• Potrivit prevederilor art. 117, recomandarea sau determinarea unei alte persoane să
participe la practici de utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate are loc în cazul în
care persoana deţine informaţii privilegiate şi:
• a) pe baza informaţiilor respective, recomandă unei alte persoane să achiziţioneze sau
să înstrăineze instrumentele financiare la care se referă informaţiile sau determină
persoana respectivă să realizeze o astfel de achiziţie sau înstrăinare; sau
• b) pe baza informaţiilor respective, recomandă unei alte persoane să anuleze sau să
modifice un ordin privind un instrument financiar la care se referă informaţiile
respective sau convinge persoana respectivă să realizeze anularea sau modificarea
respectivă.
• Prevederile art. 116 alin. (2), (3) şi (7) se aplică în mod corespunzător și în cazul art.
117.
• Obiectul juridic specific are în vedere, ca și la alin. 2, tot protejarea tranzacțiilor cu
instrumente financiare pe piețele reglementate împotriva folosirii abuzive a
informațiilor privilegiate.
• Subiectul activ în cazul variantei incriminate la alin. (3) al art. 134 din Legea nr.
24/2017 este identic cu subiectul activ de la alin. 2, la fel în cazul subiectului pasiv, cu
precizarea că această infracțiune este una exclusiv de pericol. Dacă persoanele cărora
 li se recomandă, pe baza informațiilor privilegiate, sau sunt determinate, pe baza
acelorași informații privilegiate, să încheie tranzacțiile cu valori mobiliare vor proceda
la perfectarea acelor tranzacții, atunci ele devin autoare ale infracțiunii de la alin. 2 al
art. 134 din lege (utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate).
• Situația premisă are în vedere existența unor informații privilegiate cu privire la
instrumente financiare tranzacționate pe o piață reglementată.
• Elementul material constă într-o acțiune alternativă de:
• a) a recomanda unei alte persoane, pe baza informațiilor privilegiate, să achiziţioneze
sau să înstrăineze instrumentele financiare la care se referă informaţiile sau de a
determina persoana respectivă să realizeze o astfel de achiziţie sau înstrăinare;
• b) a recomanda unei alte persoane, pe baza informațiilor privilegiate, să anuleze sau să
modifice un ordin privind un instrument financiar la care se referă informaţiile
respective sau de a convinge persoana respectivă să realizeze anularea sau modificarea
respectivă.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru corecta tranzacționare a instrumentelor
financiare pe piață, legătura de cauzalitate fiind imediată și nu trebuie dovedită.
• Sub aspect subiectiv fapta se caracterizează prin elementul subiectiv reprezentat de
intenția directă.
• Participația penală este posibilă sub orice formă.
• Fapta de a recomanda sau determina o altă persoană la practici abuzive prin folosirea
informațiilor privilegiate se consumă la momentul recomandării sau determinării,
indiferent că persoana căreia i s-au făcut recomandările urmează sau nu acele
îndemnuri și indiferent dacă determinarea este sau nu reușită.
• Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este închisoarea de la un an la 5 ani.

Art. 134 alin. 4 din Legea nr. 24/2017 – Divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate
• În alin. 4 al art. 134 din Legea nr. 24/2017 este incriminată fapta de divulgare ilegală a
informațiilor privilegiate prevăzută la art. 118 și 119 din lege.
• Art. 118 alin. (1) prevede că divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate are loc în
cazul în care o persoană deţine informaţii privilegiate şi divulgă informaţiile respective
unei alte persoane, cu excepţia cazului în care divulgarea se face prin exercitarea
normală a postului ocupat, profesiei sau sarcinilor profesionale, inclusiv în cazul în
care divulgarea este calificată drept sondare a pieţei, efectuată în conformitate cu
prevederile art. 11 alin. (1) - (8) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.
• Art. 11, alineatele (1) - (8) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de
piață prevăd următoarele:
• Articolul 11 - Activitățile de sondare a pieței:
• (1) Activitatea de sondare a pieței cuprinde comunicarea de informații, înainte de
anunțarea unei tranzacții, pentru a trezi interesul unor potențiali investitori față de o
posibilă tranzacție și de condițiile aferente, precum volumul potențial sau prețul,
către unul sau mai mulți investitori, de către:
• (a) un emitent;
• (b) un ofertant secundar al unui instrument financiar, într-o asemenea cantitate sau la
o valoare atât de mare, încât se deosebește de tranzacționarea obișnuită și implică o
 metodă de vânzare bazată pe evaluarea prealabilă a unui eventual interes din partea
unor potențiali investitori;
• (c) un participant la piața cotelor de emisie; sau
• (d) o terță parte care acționează în numele sau în contul unei persoane menționate la
litera (a), (b) sau (c).
• (2) Fără a aduce atingere articolului 23 alineatul (3) - regulamentul nu aduce atingere
actelor cu putere de lege și actelor administrative adoptate cu privire la licitațiile
publice de cumpărare, la fuziuni și la alte tranzacții care afectează proprietatea sau
controlul asupra societăților, reglementate de autoritățile de supraveghere desemnate
de statele membre în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2004/25/CE care
impune respectarea unor cerințe suplimentare față de cerințele prezentului
regulament –, divulgarea informațiilor privilegiate de către o persoană care
intenționează să facă o licitație publică de cumpărare a titlurilor de valoare ale unei
societăți sau o fuziune cu o societate către părțile deținătoare ale titlurilor de valoare
constituie, de asemenea, o acțiune de sondare a pieței, cu condiția ca:
• (a) informațiile să fie necesare pentru ca părțile deținătoare ale titlurilor de valoare să
își formeze o părere în legătură cu decizia de a oferi sau nu titlurile de valoare; și
• (b) disponibilitatea părților deținătoare ale titlurilor de valoare de a-și oferi titlurile de
valoare este necesară în mod rezonabil pentru decizia de a face licitația publică de
cumpărare sau fuziunea.
• (3) Un participant la piață care dezvăluie informații apreciază, înainte de a efectua o
sondare a pieței, dacă sondarea pieței va presupune divulgarea de informații
privilegiate.
• Participantul la piață care divulgă informații ține o evidență scrisă a concluziei sale,
specificând motivele aflate la baza acesteia.
• El oferă aceste evidențe scrise autorității competente, la cererea acesteia. Această
obligație se aplică fiecărei divulgări de informații pe tot parcursul sondării pieței.
• Participantul la piață care divulgă informații actualizează evidențele scrise
menționate în prezentul alineat.
• (4) În sensul articolului 10 alineatul (1), divulgarea de informații privilegiate făcută
în cursul unei sondări a pieței se consideră a fi făcută în cadrul desfășurării normale
a sarcinilor de serviciu, a profesiei sau a funcției unei persoane în cazul în care
participantul la piață care divulgă informații respectă alineatele (3) și (5) din
prezentul articol.
• (5) În sensul alineatului (4), participantul la piață care divulgă informații trebuie,
înainte de divulgare:
• (a) să obțină consimțământul persoanei căreia îi este adresată sondarea de piață de a
primi informații privilegiate;
• (b) să informeze persoana căreia îi este adresată sondarea de piață că îi va fi interzis
să utilizeze acele informații sau să încerce să utilizeze acele informații prin
achiziționarea sau cedarea, în nume propriu sau în numele unei terțe părți, direct sau
indirect, a instrumentelor financiare la care se referă informațiile respective;
• (c) să informeze persoana căreia îi este adresată sondarea de piață că îi va fi interzis
să utilizeze acele informații sau să încerce să utilizeze acele informații prin anularea
 sau modificarea unui ordin deja plasat legat de instrumentele financiare la care se
referă informațiile respective; și
• (d) să informeze persoana căreia îi este adresată sondarea de piață că odată cu
acceptarea primirii informațiilor este obligată să păstreze informațiile confidențiale.
• Participantul la piață care divulgă informații realizează și ține o evidență a tuturor
informațiilor furnizate persoanei căreia îi este adresată sondarea de piață, inclusiv a
informațiilor furnizate în conformitate cu literele (a)-(d) din primul paragraf, precum
și a identității potențialilor investitori cărora le-au fost divulgate informațiile,
incluzând, dar fără a se limita la, persoanele juridice și fizice care acționează în
numele potențialului investitor, precum și data și ora fiecărei divulgări.
• Participantul la piață care divulgă informații transmite evidența autorităților
competente la solicitarea acestora.
• (6) În cazul în care informațiile divulgate în cursul unei sondări a pieței încetează să
mai fie informații privilegiate în conformitate cu evaluarea făcută de participantul la
piață care divulgă informații, acesta informează destinatarul cât mai curând posibil
cu privire la acest fapt.
• Participantul la piață care divulgă informații ține o evidență a informațiilor furnizate
în conformitate cu prezentul alineat și o transmite autorităților competente la cerere.
• (7) Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului articol, persoana căreia îi este
adresată sondarea de piață evaluează singură dacă se află în posesia unor informații
privilegiate sau dacă încetează să mai fie în posesia unor informații privilegiate.
• (8) Participantul la piață care divulgă informații păstrează evidențele menționate la
prezentul articol o perioadă de cel puțin cinci ani.
• Prevederile art. 118 se aplică oricărei persoane în situaţiile sau circumstanţele
menţionate la art. 116 alin. (2) şi (3), adică subiecților activi ai infracțiunilor de
utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate și, respectiv, de recomandare sau
determinare la practici abuzive.
• Potrivit prevederilor art. 119 din lege, transmiterea recomandărilor sau îndemnurilor
prevăzute la art. 117 alin. (1) devine divulgare ilegală a informaţiilor privilegiate în
temeiul articolului 119 în cazul în care persoana care transmite recomandarea sau
îndemnul ştie sau ar trebui să ştie că se bazează pe informaţii privilegiate.
• Obiectul juridic al infracțiunii de la alin. 4 al art.134 din Legea nr. 24/2017 este
reprezentat de relațiile sociale de protejare a confidențialității informațiilor
privilegiate.
• Subiectul activ este calificat, fiind identic cu cel de la alin. 2 și a 3 ale art. 134.
• Subiectul pasiv secundar este reprezentat de investitorii care nu au acces la
informațiile privilegiate precum și emitentul instrumentelor financiare, care pot fi
prejudiciați prin divulgarea informațiilor privilegiate.
• Situația premisă constă și în acest caz în existența informațiilor privilegiate privind
instrumente financiare tranzacționate pe o piață reglementată.
• Elementul material constă în acțiunea de divulgare ilegală a informațiilor privilegiate,
în sensul art. 118 și 119.
• Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru normala tranzacționare
a instrumentelor financiare, legătura de cauzalitate fiind imediată.
 • Fapta poate intra în concurs cu cea de recomandare sau determinare la practici abuzive
(alin. 3 al art. 134 din lege).
• Consumarea are loc la momentul divulgării informațiilor privilegiate sub orice formă
și în orice scop.
• Latura subiectivă este caracterizată de elementul subiectiv constând în intenția directă
sau indirectă.
• Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este închisoarea de la un an la 5 ani.

Art. 134 alin. 5 din Legea nr. 24/2017 – Manipularea pieţei

• La art. 134 alin. 5 din Legea nr. 24/2017 este incriminată manipularea pieței
reglementate, în sensul art. 120 din lege.
• Potrivit art. 120 alin. (1), manipularea pieţei reprezintă următoarele tipuri de activităţi:
• a) efectuarea unei tranzacţii, plasarea unui ordin de tranzacţionare sau orice alt
comportament care oferă sau este probabil să ofere indicaţii false sau înşelătoare cu
privire la oferta, cererea sau preţul unui instrument financiar, al unui contract spot pe
mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii sau care
fixează ori este probabil să fixeze preţul unuia sau mai multor instrumente financiare,
al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază
certificate de emisii la un nivel anormal sau artificial, cu excepţia cazului în care
motivele pentru care persoana care a participat la tranzacţii sau a plasat ordinele de
tranzacţionare a acţionat astfel sunt conform dispoziţiilor legale aplicabile şi
respectivele tranzacţii sau ordine de tranzacţionare sunt în conformitate cu practicile
de piaţă acceptate la locul de tranzacţionare în cauză, în măsura în care acestea au
fost aprobate conform prevederilor art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.
• Potrivit art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață:
• Articolul 13 - Practici de piață acceptate
• (1) Interdicția de la articolul 15 – Interzicerea manipulării pieței - nu se aplică
activităților menționate la articolul 12 alineatul (1) litera (a) – manipularea pieței prin
efectuarea unei tranzacții, emiterea unui ordin de tranzacționare sau orice alt
comportament care: (i) oferă sau poate oferi indicații false sau înșelătoare cu privire
la oferta și cererea sau prețul unui instrument financiar, al unui contract spot pe
mărfuri conex sau al unui produs licitat pe baza unor certificate de emisii; sau (ii)
fixează sau poate fixa prețul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui
contract spot pe mărfuri conexe sau al unui produs licitat pe baza unor certificate de
emisii la un nivel anormal sau artificial - , cu condiția ca persoana care a inițiat o
asemenea tranzacție, a plasat un ordin de tranzacționare sau a avut orice alt
comportament demonstrează că asemenea tranzacție, ordin sau comportament a avut la
bază motive legitime și este în conformitate cu o practică de piață acceptată, stabilită
în conformitate cu prezentul articol.
• (2) O autoritate competentă poate stabili o practică de piață acceptată ținând cont de
următoarele condiții:
• (a) dacă practica de piață prevede un nivel de transparență substanțial în raport cu
piața;
• (b) dacă practica de piață asigură în mare măsură elemente de siguranță în ceea ce
privește funcționarea legilor pieței și interacțiunea adecvată dintre cerere și ofertă;
• (c) dacă practica de piață are un impact pozitiv asupra lichidității și eficienței pieței;
• (d) dacă practica de piață ține seama de mecanismele de tranzacționare ale pieței
respective și permite participanților la această piață să reacționeze în mod rapid și
adecvat la noua situație de piață creată de practica respectivă;
• (e) dacă practica de piață nu presupune riscuri pentru integritatea piețelor direct sau
indirect afiliate din cadrul Uniunii pe care se tranzacționează instrumentul financiar
în cauză, indiferent dacă piețele respective sunt reglementate sau nu;
• (f) concluziile oricărei anchete privind practica de piață în cauză, realizată de orice
autoritate competentă sau de o altă autoritate, în special în cazul în care practica în
cauză încalcă normele sau reglementările destinate prevenirii abuzului de piață sau
codurile de conduită, indiferent dacă este vorba de piața în cauză sau de piețe direct
sau indirect afiliate în cadrul Uniunii; și
• (g) caracteristicile structurale ale pieței în cauză, printre altele caracterul său
reglementat sau nu, tipurile de instrumente financiare tranzacționate și tipurile de
participanți la această piață, inclusiv importanța relativă a participării investitorilor
cu amănuntul.
• O practică de piață care a fost stabilită de o autoritate competentă ca fiind practică
de piață acceptată pe o anumită piață nu este considerată ca fiind aplicabilă altor
piețe, cu excepția cazului în care autoritățile competente pentru astfel de piețe au
acceptat oficial acea practică în temeiul prezentului articol.
• (3) Autoritatea competentă notifică ESMA (Autoritatea Europeană pentru Valori
Mobiliare și Piețe) și celelalte autorități competente, anterior stabilirii unei practici
de piață acceptate în conformitate cu alineatul (2), cu privire la intenția sa de a
stabili o practică de piață acceptată și oferă detalii ale evaluării efectuate în
conformitate cu criteriile prevăzute la alineatul (2). O astfel de notificare se transmite
cu cel puțin trei luni înainte de data la care practica de piață acceptată este prevăzută
să intre în vigoare.
• (4) În termen de două luni de la primirea notificării, ESMA emite un aviz autorității
competente care a transmis notificarea în care evaluează compatibilitatea practicii de
piață acceptate cu alin. (2) și cu standardele tehnice de reglementare adoptate în
conformitate cu alin. (7).
• ESMA evaluează, de asemenea, dacă stabilirea unei practici de piață acceptate nu ar
amenința încrederea pieței în piața financiară a Uniunii. Avizul se publică pe site-ul
internet al ESMA.
• (5) În cazul în care o autoritate competentă stabilește o practică de piață acceptată
care contravine avizului ESMA emis în conformitate cu alineatul (4), aceasta publică
o notificare în care expune pe larg motivele pentru care a procedat astfel pe site-ul
său în termen de 24 de ore de la stabilirea practicii de piață acceptate, inclusiv de ce
practica de piață acceptată nu amenință încrederea pieței.
• (6) În cazul în care o autoritate competentă consideră că o altă autoritate
competentă a stabilit o practică de piață care nu îndeplinește criteriile stabilite la
alineatul (2), ESMA acordă asistență autorităților respective pentru a ajunge la un
 acord, în conformitate cu prerogativele sale conferite de articolul 19 din
Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
• În cazul în care autoritățile competente în cauză nu ajung la un acord, ESMA poate
lua o decizie în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr.
1095/2010.
• (7) În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ESMA
elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care specifică criteriile,
procedura și cerințele pentru stabilirea unei practici de piață acceptate în temeiul
alineatelor (2), (3) și (4), precum și cerințele pentru menținerea sa, încetarea sa sau
modificarea condițiilor privind acceptarea sa.
• ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până
la 3 iulie 2015.
• Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul
paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010
este delegată Comisiei.
• (8) Autoritățile competente analizează în mod regulat și cel puțin o dată la doi ani
practicile de piață acceptate pe care le-au stabilit, în special ținând seama de
evoluțiile semnificative ale mediului de piață în cauză, cum ar fi modificări ale
regulilor de tranzacționare sau ale infrastructurii pieței, pentru a putea decide dacă
să le mențină, să le înceteze sau să modifice condițiile privind acceptarea lor.
• (9) ESMA publică pe site-ul său o listă cu practicile de piață acceptate și statele
membre în care acestea sunt aplicabile.
• (10) ESMA monitorizează aplicarea practicilor de piață acceptate și transmite
Comisiei un raport anual în care descrie modul în care acestea sunt aplicate pe
piețele în cauză.
• (11) În termen de trei luni de la intrarea în vigoare a standardelor tehnice de
reglementare menționate la alineatul (7), autoritățile competente notifică către ESMA
practicile de piață acceptate pe care le-au stabilit înainte de 2 iulie 2014.
• Practicile de piață acceptate menționate în primul paragraf din prezentul alineat se
aplică în continuare în statul membru în cauză până la luarea unei decizii de către
autoritatea competentă în legătură cu continuarea practicilor respective în
conformitate cu avizul ESMA în conformitate cu alineatul (4).
• Art. 120 alin. (1) prevede ca activitate de manipulare a pieței și:
• b) efectuarea unei tranzacţii, plasarea unui ordin sau orice altă activitate sau
comportament care influenţează sau este probabil să influenţeze preţul unuia sau mai
multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui
produs licitat având la bază certificate de emisii, prin recurgerea la un procedeu
fictiv sau orice altă formă de înşelăciune sau artificiu;
• c) diseminarea de informaţii prin mijloace de comunicare în masă, inclusiv pe
internet sau prin orice alte mijloace, care dă sau este probabil să dea semnale false
sau înşelătoare referitoare la oferta, cererea sau preţul unui instrument financiar, al
unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază
certificate de emisii sau care fixează preţul unuia sau mai multor instrumente
financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la
 bază certificate de emisii la un nivel anormal sau artificial, inclusiv diseminarea de
zvonuri, atunci când persoanele care au realizat diseminarea obţin, pentru sine sau
pentru altă persoană, foloase sau beneficii ca urmare a diseminării informaţiilor în
cauză şi cu condiţia ca aceste persoane să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie că acestea
sunt false sau înşelătoare; sau
• d) transmiterea de informaţii false sau înşelătoare sau furnizarea de date de intrare
false sau înşelătoare sau orice alt comportament care manipulează calcularea unui
indice de referinţă, cu condiţia ca persoana care a realizat transmiterea sau
furnizarea respectivelor informaţii sau date să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie că
acestea sunt false sau înşelătoare.
• (2) În sensul prevederilor alin. (1), următoarele situaţii sunt considerate operaţiuni de
manipulare a pieţei:
• a) conduita unei persoane sau a unor persoane, care acţionează în colaborare pentru
a-şi asigura o poziţie dominantă asupra cererii sau ofertei aferente unui anumit
instrument financiar, contract spot pe mărfuri sau produs licitat pe baza unor
certificate de emisii, care are sau este probabil să aibă ca efect fixarea, directă sau
indirectă, a preţului de vânzare sau cumpărare ori crearea altor condiţii incorecte de
tranzacţionare;
• b) cumpărarea sau vânzarea de instrumente financiare la momentul deschiderii sau
închiderii pieţei, care are sau este probabil să aibă efectul inducerii în eroare a
investitorilor care acţionează pe baza preţurilor afişate, inclusiv a preţurilor de
deschidere şi de închidere;
• c)  plasarea de ordine într-un loc de tranzacţionare, inclusiv anularea sau modificarea
acestora, prin orice mijloace de tranzacţionare disponibile, inclusiv mijloace
electronice precum strategii de tranzacţionare algoritmică şi de înaltă frecvenţă şi
care are unul din efectele menţionate la lit. a) sau b) prin:
• (i)  întreruperea sau amânarea funcţionării sistemului de tranzacţionare din
respectivul loc de tranzacţionare sau prin crearea condiţiilor pentru a se produce
aceste efecte;
• (ii)  producerea de dificultăţi pentru alte persoane de a identifica ordinele reale din
sistemul de tranzacţionare din respectivul loc de tranzacţionare sau fiind probabil să
genereze astfel de efecte, inclusiv prin introducerea de ordine care are ca efect
supraîncărcarea sau destabilizarea registrului de ordine; sau
• (iii) crearea sau probabilitatea să creeze un semnal fals sau înşelător cu privire la
oferta, cererea sau preţul unui instrument financiar, în particular prin introducerea
de ordine cu scopul de a iniţia sau accentua o anumită tendinţă;
•  d)  beneficierea de accesul regulat sau ocazional la mijloacele media, electronice sau
tradiţionale, prin exprimarea unei opinii în legătură cu un instrument financiar, un
contract spot pe mărfuri sau un produs licitat având la bază certificate de emisii sau
indirect, în legătură cu emitentul acestuia, în condiţiile în care instrumentul financiar,
contractul spot pe mărfuri sau produsul licitat, având la bază certificate de emisii, era
deja deţinut şi s-a profitat ulterior de impactul opiniilor exprimate cu privire la acel
instrument financiar, contract spot pe mărfuri sau produs licitat având la bază
 certificate de emisii, fără a fi făcut în acelaşi timp public acel conflict de interese,
într-o manieră corectă şi eficientă;
• e)  cumpărarea sau vânzarea de certificate de emisii sau instrumente derivate conexe
pe piaţa secundară, anterior licitaţiei desfăşurate în conformitate cu prevederile
Regulamentului (UE)  nr. 1031/2010, având ca efect fixarea preţului de licitaţie
pentru produsele licitate la un nivel anormal sau artificial sau inducerea în eroare a
persoanelor participante la licitaţii.
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, subiectul pasiv secundar fiind piața
reglementată în pericol de manipulare.
• Elementul material este reprezentat de oricare dintre acțiunile prezentate în art. 120
din lege, urmarea imediată fiind o stare de pericol ce rezultă pentru piață din
materialitatea faptei, dar și un prejudiciu material pentru investitorii afectați de
manipularea pieței. În cazul prejudiciului, legătura de cauzalitate și întinderea
prejudiciului trebuie dovedite.
• Latura subiectivă este caracterizată de vinovăție sub forma intenției directe (cel mai
adesea) sau indirecte.
• Infracțiunea se consumă la momentul realizării elementului material în oricare dintre
diversele sale forme de manifestare, cât privește starea de pericol pentru siguranța
pieței regementate, și la momentul producerii prejudiciului (pentru investitorii
afectați).
• Participația penală este posibilă sub orice formă, ca și asocierea în vederea săvârșirii
acestei infracțiuni prin constituirea unui grup infracțional organizat (art. 367 C.p.).
• Tentativa se pedepsește (art. 135 alin. 1 din lege).
• Pedeapsa pentru infracțiunea consumată este închisoarea de la un an la 5 ani.
• Potrivit art. 135 alin (2), prin derogare de la prevederile art. 137 din Codul penal, cu
modificările şi completările ulterioare, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 134 alin.
(2) - (5), persoanele juridice sunt sancţionate cu amendă de la 167 lei pe zi amendă
până la 275.000 lei pe zi amendă.
CURSUL 9

Infracțiuni economice
Partea a III-a

Codul silvic – Legea nr. 46/2008

Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor

Codul silvic
• Codul silvic – Legea nr. 46/2008 a fost republicată în M. Of. al României, Partea I, nr.
611/12.08.2015 (modificată cel mai recent prin Legea nr. 197/2020).
• Această lege specială creează cadrul legal în materia regimului de protecție și
exploatare a pădurilor din fondul forestier național.
• Potrivit art. 1 din Legea nr. 46/2008, fondul forestier naţional este constituit din
totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor
de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor
terenuri cu destinaţie forestieră, inclusiv cele neproductive, cuprinse în amenajamente
silvice la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform
operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate în condiţiile legii, indiferent de natura dreptului
de proprietate.
• Fondul forestier naţional include  pădurile; terenurile în curs de regenerare şi
plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere; terenurile destinate împăduririi: terenuri
degradate şi terenuri neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii a fi împădurite;
terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de
plante-mamă; terenurile care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de răchită,
pomi de Crăciun, arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi; terenurile care servesc
nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării hranei vânatului şi
producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic; terenurile
ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane,
fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi ferate
forestiere de transport, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului
forestier, terenurile ocupate temporar şi cele afectate de sarcini şi/sau litigii, precum şi
terenurile forestiere din cadrul culoarului de frontieră şi fâşiei de protecţie a frontierei
de stat şi cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de
Securizare a Frontierei de Stat; iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile
neproductive incluse în amenajamentele silvice.
• Se mai precizează că toate terenurile incluse în fondul forestier naţional sunt terenuri
cu destinaţie forestieră.
• Potrivit art. 2 alin. (1) sunt considerate păduri şi sunt incluse în fondul forestier
naţional terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii
trebuie să atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de
vegetaţie. Termenul pădure include:
 • a) pădurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990, precum şi
cele incluse ulterior în acestea, în condiţiile legii;
• b) perdelele forestiere de protecţie;
• c) jnepenişurile;
• d) păşunile împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai
pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră;
• e)  plantaţiile cu specii forestiere din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de
îmbunătăţiri funciare realizate pe terenurile proprietate publică a statului, precum şi
plantaţiile cu specii forestiere de pe terenurile administrate de Agenţia Domeniilor
Statului, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1).
• Protecția penală este acordată prin incriminările din art. 68, 106 -110.
• Toate infracțiunile au ca obiect juridic comun regimul juridic de ocrotire a pădurilor
din fondul forestier național.
• Subiectul activ nu este, în general, circumstanțiat prin vreo calitate, subiectul pasiv
fiind statul, ca titular al drepturilor colective privind fondului forestier național. La
unele variante agravate, subiectul activ este funcționar public.

Transportul ilegal de material lemnos (art. 68 alin. 21)

• Potrivit prevederilor art. 68 alin. (1), materialele lemnoase, indiferent de proveniența
lor, se transportă numai însoțite de documente specifice de transport, din care să
rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestora, iar potrivit prevederilor alin.
(2) sunt interzise primirea spre încărcare și transportul cu orice mijloace de transport al
materialelor lemnoase neînsoțite de documentele de transport prevăzute la alin. (1).
• Prin Legea nr. 197/2020 a fost introdus alin. (21) prin care s-a prevăzut că transportul
cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m 3,
neînsoțite de documentele specifice de transport prevăzute la alin. (1), constituie
infracțiune și se sancționează cu amendă sau cu închisoare de la 6 luni la un an și cu
confiscarea materialelor lemnoase care fac obiectul transportului.
• Mai mult, potrivit alin. (22) sunt supuse confiscării mijloacele de transport materiale
lemnoase și orice alte bunuri care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi
folosite la săvârșirea infracțiunii prevăzute la alin. (21).
• Obiectul juridic special se referă la relațiile sociale ce implică respectarea regimului
legal al transportului de material lemnos și protejarea sa împotriva oricăror acte ilicite.
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, iar subiectul pasiv este statul ca titular al
intereselor generale ale societății în ceea ce privește protecția fondului forestier prin
împiedicarea transportului ilicit de materiale lemnoase.
• Situația premisă este reprezentată de regimul special creat pentru transportul de
material lemnos tocmai pentru prevenirea operațiunilor ilicite.
• Elementul material este reprezentat de acțiunea de transport al materialelor lemnoase,
cu două condiții-cerințe esențiale atașate:
• - volumul de materiale lemnoase să fie mai mare de 10 m3;
• - transportul să nu fie însoțit de documente specifice din care să rezulte cu certitudine
legalitatea provenienței materialelor lemnoase.
 • Potrivit Anexei 1, punctul 21, materiale lemnoase reprezintă: lemnul brut rotund sau
despicat, chiar cojit și lemnul de foc sub formă de trunchiuri, butuci, crăci, vreascuri
sau forme similare; cherestelele tivite și netivite, capetele și flancurile buștenilor;
traversele din lemn pentru căi ferate, mangalul, lemnul ecarisat și lemnul cioplit;
lemnul sub formă de așchii sau particule, rumegușul, tocătura provenită din lemn,
coaja arborilor și resturile de lemn. Materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru regimul transportului de materiale
lemnoase, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
• Din punct de vedere subiectiv fapta se comite cu intenție, ceea ce presupune
cunoașterea faptului că transportul nu dispune de documente specifice de transport al
materialelor lemnoase, iar volumul de materiale transportat depășește 10 m3.
• Tentativa nu este incriminată. Pedeapsa pentru fapta consumată este închisoarea de la
6 luni la 1 an sau amenda (de la 120 la 240 de zile-amendă) și confiscarea materialului
lemnos, dar și a mijlocului de transport și a oricăror alte bunuri care au fost folosite, în
orice mod, sau au fost destinate a fi folosite la efectuarea transportului ilegal.

Reducerea ilicită a suprafeţei fondului forestier (art. 106)

• Incriminarea privește reducerea suprafeței fondului forestier național fără respectarea
cerințelor legale stabilite la art. 36 și 37 din Codul silvic, dar și schimbarea destinației
terenului scos din fondul forestier. [1]
• [1] Art. 106. - (1) Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea
dispoziţiilor art. 36 şi 37 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la un an sau cu amendă.
•    (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi schimbarea destinaţiei
obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier naţional
sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se produce în
termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.
•    (3) Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul
forestier de orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
•    (4) Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor
prevăzute la alin. (1) şi (2), de către ocolul silvic care realizează serviciile silvice sau
administrarea pădurii respective, pe amplasamentul care face obiectul infracţiunii.
• Potrivit art. 36 alin. (1), prin excepţie de la prevederile art. 35 (referitoare la faptul că
reducerea suprafeţei fondului forestier naţional este interzisă), este permisă reducerea
suprafeţei fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a unor terenuri necesare
realizării obiectivelor de interes naţional, declarate de utilitate publică, în condiţiile
legii, precum şi a unor terenuri pe care sunt amplasate capacităţi de producţie şi/sau
servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea naţională.
• Alin. (2) al art. 36 prevede că, la cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi
realizate obiectivele prevăzute la alin. (1) poate compensa suprafaţa solicitată, caz în
care nu se mai plăteşte contravaloarea terenului care urmează să fie scos definitiv din
fondul forestier naţional, dar se achită anticipat celelalte obligaţii băneşti.
• Compensarea se realizează cu un teren ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin
egale cu suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier
naţional.
• Prin excepţie de la alin. (2), reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea
definitivă a unor terenuri proprietate publică a statului, în suprafaţă de până la 400 mp,
pentru realizarea unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a
Frontierei de Stat, se realizează fără compensare şi fără plata altor obligaţii băneşti, la
solicitarea Ministerului Afacerilor Interne.
• Tot prin excepție de la alin. (2), reducerea fondului forestier național prin scoaterea
definitivă a unor terenuri proprietate publică a statului pe care sunt amplasate
capacități de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru
securitatea națională se realizează fără compensare și fără plata altor obligații bănești,
la solicitarea ministerului de resort.
• Terenurile forestiere achiziționate de operatorul economic cu capital integral sau
majoritar de stat în condițiile art. 6 lit. a) din Legea minelor nr. 85/2003, cu
modificările și completările ulterioare, care nu fac parte din coridorul de expropriere al
unei lucrări miniere declarate de interes național și de utilitate publică de exploatare a
zăcămintelor de lignit, dar care se regăsesc pe amplasamentul lucrării în cauză și sunt
necesare realizării lucrărilor miniere pot fi scoase din fondul forestier național. În acest
caz, beneficiarul scoaterii din fondul forestier național este operatorul economic cu
capital integral sau majoritar de stat. Pentru terenurile forestiere care au fost incluse în
coridorul de expropriere al lucrării miniere de interes național și de utilitate publică
beneficiarul scoaterii definitive din fondul forestier este statul român.
• Prin excepție de la alin. (2), reducerea fondului forestier național prin scoaterea
definitivă a terenurilor pentru realizarea lucrărilor menționate mai sus se realizează
fără compensare și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
• Potrivit art. 37 alin.  (1) pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, doar cu
condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu plata
anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii
următoarelor categorii de lucrări şi obiective:
• a) exploatare a resurselor minerale prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 -
Legea minelor, cu modificările şi completările ulterioare;
• b) obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unităţi de
cult, cimitirele aparţinând domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale,
obiective sportive, medicale, precum şi obiective sociale realizate numai de furnizorii
de servicii sociale; pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al
Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» se pot realiza pontoane de acostare pentru
ambarcaţiuni cu scop turistic şi de agrement şi de aprovizionare cu alimente şi
combustibil, pontoane plutitoare şi adăposturi pescăreşti pentru pescari constituiţi în
asociaţii;
• c) locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a
persoanelor fizice şi juridice;
• d) obiective instalate în fondul forestier naţional înainte de anul 1990, precum şi
suprafeţele aferente activelor vândute, în condiţiile legii, de către Regia Naţională a
Pădurilor - Romsilva;
• e) surse şi reţele de apă şi de canalizare, inclusiv ape minerale, surse şi reţele de
energie din resurse convenţionale sau regenerabile, reţele şi sisteme de comunicaţii,
drumuri de interes judeţean şi local, parcuri recreative, parcuri tematice şi/sau
educaţionale, situri arheologice înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, monumente
istorice, centre de management integrat al deşeurilor, precum şi lucrări şi/sau
construcţii hidrotehnice şi de piscicultură;
• f) explorare a următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale,
minereuri; explorarea, exploatarea şi transportul resurselor de petrol şi gaze naturale,
precum şi instalarea, repararea, întreţinerea, dezafectarea reţelelor de transport sau
distribuţie petrol, gaze naturale sau energie electrică.
• Potrivit art. 37, alin.  (2),  amplasarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. c) se face
cu respectarea următoarelor condiţii, care trebuie îndeplinite cumulativ:
• a) construcţia şi terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaşi persoane;
• b) suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul
forestier, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 m 2 în
cazul proprietăţilor forestiere mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa
proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 m 2, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere
este mai mică de 5 ha. 
• Potrivit alin. (3), compensarea prevăzută la alin. (1) se realizează fizic cu un teren care
are de 5 ori valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier naţional, iar
suprafaţa terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât de 3 ori suprafaţa
terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier naţional.
• La realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. e), al căror beneficiar este o unitate
administrativ-teritorială sau o instituţie publică, compensarea se realizează cu un teren
ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu suprafaţa şi valoarea terenului
care face obiectul scoaterii definitive.
• La alin. (4) se precizează că, prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru
suprafeţele mai mici de 50 m2, beneficiarul scoaterii definitive poate să nu ofere teren
în compensare, situaţie în care trebuie să plătească, anticipat aprobării, o sumă de 5 ori
mai mare decât valoarea terenului care face obiectul scoaterii, sumă care se virează la
fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, situaţie în care nu achită
cheltuielile de instalare şi întreţinere a vegetaţiei forestiere până la realizarea stării de
masiv.
• Taxa procentuală prevăzută în anexa nr. 2 la Legea fondului funciar nr. 18/1991,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică la calculul
obligaţiilor băneşti, este 100, în cazul scoaterilor definitive cu compensare a
terenurilor din fondul forestier naţional.
• La alin. (6) se menționează că terenurile cu care se realizează compensarea prevăzută
la alin. (1) trebuie să fie numai din afara fondului forestier naţional, dar limitrofe
acestuia, apte de a fi împădurite. În situaţia în care suprafaţa minimă a unui teren cu
care se realizează compensarea este mai mare de 20 ha, acesta poate să nu fie limitrof
 fondului forestier, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza compensarea cu
terenuri degradate, neproductive din punct de vedere silvic sau cu terenuri situate în
zonele de stepă, alpină şi subalpină.
• Pentru terenurile prevăzute la alin. (6) sunt obligatorii înscrierea în amenajamentele
silvice şi asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de zile de la
data aprobării scoaterii definitive din fondul forestier, precum şi împădurirea în
maximum două sezoane de vegetaţie.
• În judeţele în care suprafaţa fondului forestier este sub 30% din suprafaţa judeţului,
compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiaşi judeţ.
• Terenurile pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul
forestier naţional şi terenurile preluate în compensare dobândesc situaţia juridică a
terenurilor pe care le înlocuiesc şi se înscriu în cartea funciară în baza actului de
aprobare şi a procesului-verbal de predare-primire, încheiat între părţi, în condiţiile
legii.
• Amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc nu fac obiectul scoaterii
definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier şi sunt permise numai în situaţia în
care realizarea amenajărilor nu implică tăieri de arbori sau defrişări.
• Autorizarea construcţiilor la distanţe mai mici de 50 m de liziera pădurii, în afara
fondului forestier, se face cu avizul structurii teritoriale a autorităţii publice centrale
care răspunde de silvicultură, în baza unei documentaţii depuse cu localizarea în
coordonate stereografice 1970.
• Rezultă că incriminarea privește nerespectarea cadrului legal privind reducerea
fondului forestier național.
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, putând fi orice persoană fizică sau juridică
deținătoare a dreptului de proprietate asupra unui teren din fondul forestier, teren
forestier care va reprezenta obiectul material al acestei infracțiuni, subiectul pasiv
principal fiind societatea în ansamblul ei (reprezentată de stat), iar subiect pasiv
secundar este unitatea publică deținătoare a fondului forestier sau persoana fizică ori
juridică proprietară. În cazul în care subiectul activ este chiar proprietarul fondului,
atunci subiect pasiv va fi tot statul.
• Elementul material din cadrul laturii obiective este reprezentat de o acțiune de
reducere a suprafeţei fondului forestier naţional, condiția-cerință esențială atașată
elementului material fiind aceea ca faptă să fie comisă fără respectarea dispoziţiilor
legale. Urmarea imediată este o reducere a suprafeței fondului forestier, legătura de
cauzalitate fiind imediată din elementul material (similar situației de la infracțiunea de
distrugere).
• Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenției, directe sau
indirecte.
• Consumarea infracțiunii are loc la momentul reducerii suprafeței fondului forestier în
oricare din modurile incriminate în text.
• Pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 6 luni la un an sau amenda (de la 120 la 240
de zile-amendă).
• Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) este obligat să elibereze terenul forestier de
orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
 • Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor prevăzute
la alin. (1), de către ocolul silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea
pădurii respective, pe amplasamentul care face obiectul infracţiunii.

Schimbarea destinației suprafeţei scoase din fondul forestier

• Varianta asimilată de la alin. (2) al art. 106 incriminează și sancţionează identic

(închisoarea de la 6 luni la un an sau amenda între 120 și 240 de zile-amendă)
schimbarea destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din
fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă schimbarea
destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.
• Este o formă de fraudă la lege prin schimbarea destinației aprobate pentru scoaterea
unui teren din fondul forestier național.
• Subiectul activ este proprietarul terenului scos din fondul forestier, legea cerând ca
proprietarul construcțiilor să fie și proprietarul terenului.
• Elementul material constă în acțiunea de schimbare a destinației obiectivului de
investiții, condiția-cerință esențială fiind ca fapta să se comită întru-un interval de cel
mult 5 ani de la momentul aprobării scoaterii terenului din fondul forestier național.
• Urmarea imediată este tot o reducere ilicită a fondului forestier național, urmarea
imediată rezultând tot din materialitatea faptei.
• Fapta se comite cu intenție directă sau indirectă, ceea ce presupune cunoașterea de
către făptuitor atât a interdicției de schimbare a destinației obiectivului, cât și a
faptului că aprobarea de scoatere din fondul forestier național s-a obținut cu mai puțin
de 5 ani în urmă.
• Autorul faptelor prevăzute la alin. (2) este obligat să elibereze terenul forestier de
orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
• Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului, de către ocolul
silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe
amplasamentul care face obiectul infracţiunii.

Distrugerea și tăierea fără drept de arbori (art. 107)

• Art. 107. - (1)  Ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept,
de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de
proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:
• a)  cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului
produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
• b)  cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului
produs nu depășește limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârșită de cel puțin
două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește
limita prevăzută la lit. a);
 • c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel
puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior la data comiterii faptei;
• d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin
50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior,
la data comiterii faptei.
• (11) Tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de
proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:
• a) cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului
produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior la data constatării faptei;
• b) cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este cuprinsă
între limita prevăzută la lit. a) și de cel mult 20 de ori mai mare decât prețul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
• c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20
de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la
data constatării faptei.
• (2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) și (11) se majorează cu
jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări:
• a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică ori paralizantă;
• b) în timpul nopții;
• c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național;
• d) de personal silvic.
• (3) Tentativa se pedepsește.
• (4) Prejudiciile inevitabile constatate de către personalul silvic abilitat, ca urmare a
activităților autorizate de exploatare a lemnului, nu constituie infracțiuni, cu condiția
ca operatorul economic care exploatează să depună la ocolul silvic o solicitare scrisă
în care să specifice volumul prejudiciat.
Distrugerea de arbori (art. 107 alin. 1)
• Incriminarea de la alin. (1) privește exclusiv formele de distrugere a pădurii (în sensul
art. 253 C.p.), inclusiv a vegetației forestiere incluse în fondului forestier național.
• Subiectul activ nu este circumstanțiat de lege, cel pasiv fiind proprietarul fondului
forestier distrus (atunci când nu este el autorul, caz în care subiect pasiv este statul).
• Elementul material constă alternativ în mai multe acțiuni caracteristice infracțiunii de
distrugere în general și celei privind distrugerea materialului săditor și arborilor, în
special.
• Urmarea imediată este o daună, infracțiunea fiind una de rezultat, apreciat în funcție
de valoarea prejudiciului produs, care trebuie să fie de cel puţin 5 ori mai mare decât
preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei.
• Potrivit art. 116, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă se aprobă prin lege,
pentru o perioadă de 5 ani, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură.
• Potrivit punctului 39 din Anexa 1, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă
este prețul mediu de vânzare a unui metru cub de masă lemnoasă, la nivel național,
 determinat ca medie a datelor statistice din ultimii 3 ani, potrivit Institutului Național
de Statistică. În situația în care, în perioada de 3 ani aprobată, valoarea prețului mediu
de vânzare a unui metru cub de masă lemnoasă, determinată anual de Institutul
Național de Statistică, diferă cu mai mult de 30% decât valoarea aprobată, se aprobă
un nou preț mediu al unui metru cub de masă lemnoasă, determinat ca medie a datelor
statistice din ultimii 3 ani.
• Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
• Consumarea are loc la momentul distrugerii vegetației forestiere în unul din modurile
indicate alternativ de lege.
• Pedeapsa diferă în funcție de urmări:
• a) închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă (180-300 de zile-amendă), dacă valoarea
prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru
cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
• b) închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă (180-300 de zile-amendă), dacă valoarea
prejudiciului produs nu depășește limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârșită
de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs
depășește limita prevăzută la lit. a);
• c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel
puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior la data comiterii faptei;
• d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 50
de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la
data comiterii faptei.
• Potrivit art. 105, prejudiciul adus fondului forestier naţional, indiferent de natura
juridică a proprietăţii, se evaluează de către personalul silvic, în condiţiile legii, prin
însumarea valorii pagubei produse pădurii cu valoarea funcţiilor pădurii nerealizate.
Valoarea pagubei produse pădurii se calculează conform legii.
• Valoarea funcţiilor pădurii nerealizate se calculează după cum urmează:
•    a) pentru pădurile încadrate în tipurile funcţionale T V şi T VI: prin aplicarea
factorului 0,5 la valoarea pagubei produse pădurii;
•    b) pentru pădurile încadrate în tipurile funcţionale T III şi T IV: prin aplicarea
factorului 0,7 la valoarea pagubei produse pădurii;
•    c) pentru pădurile încadrate în tipul funcţional T II: prin aplicarea factorului 1,0 la
valoarea pagubei produse pădurii;
•    d) pentru pădurile încadrate în tipul funcţional T I: prin aplicarea factorului 1,5 la
valoarea pagubei produse pădurii;
•    e) pentru fondul forestier pentru care nu există obligativitatea întocmirii
amenajamentului silvic în condiţiile art. 20 alin. (2): prin aplicarea factorului 0,5 la
valoarea pagubei produse pădurii.

Tăierea fără drept sau distrugerea de arbori (art. 107)

• În situaţiile în care prejudiciul astfel evaluat nu a fost recuperat de ocolul silvic care
asigură serviciile silvice sau administrarea fondului forestier, potrivit dispoziţiilor
Codului de procedură fiscală, acesta se recuperează în baza procesului-verbal, actului
 de control de fond forestier/parţial întocmit de personalul silvic, de către organele
fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru
prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor juridice. Sumele astfel realizate se fac venit
la bugetul de stat, iar pentru prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor fizice de către
organele fiscale ale unităţilor administrativ-teritoriale, sumele astfel realizate se fac
venit la bugetul local.
• Sumele care reprezintă valoarea funcţiilor pădurii nerealizate sunt destinate integral
fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică. Pentru aceste valori de
compensare stă în instanţă autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură
şi/sau structurile teritoriale de specialitate ale acesteia.

Tăierea fără drept de arbori (art. 107 alin. 11)

• Potrivit alin. (11), introdus prin Legea nr. 197/2020, a fost incriminată distinct acțiunea
de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de
proprietate, ca infracțiune silvică ce se pedepsește după cum urmează:
• a) cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului
produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior la data constatării faptei;
• b) cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este cuprinsă
între limita prevăzută la lit. a) și de cel mult 20 de ori mai mare decât prețul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
• c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20
de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la
data constatării faptei.
Tăierea fără drept sau distrugerea de arbori (art. 107)
• În cazul variantei agravate de la alin. 2, limitele speciale ale pedepselor prevăzute la
alin. (1) și (11) se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârşite în
următoarele împrejurări:
• a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
• b) în timpul nopţii;
• c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
• d) de personal silvic (din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură şi al structurilor teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din cadrul
Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al structurilor sale teritoriale, personalul
silvic din cadrul ocoalelor silvice de regim autorizate).

Folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat (art. 1071)

• Prin Legea nr. 175/2017 a fost introdusă această nouă incriminare prin care se
sancționează folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat originale,
prevăzute la art. 63. [1]
• Potrivit art. 63, arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura
tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic
împuternicit, în conformitate cu normele tehnice. Forma şi modul de utilizare a
dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor
 loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al conducătorului
autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
• [1] Art. 1071. - (1) Folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63 fără
drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare constituie infracţiune
silvică şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
•   (2) În cazul falsificării dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63, sunt
aplicabile dispoziţiile art. 317 din Codul penal.
• Se precizează la art. 64 că dispozitivele speciale de marcat au regimul mărcilor şi al
sigiliilor, iar tiparele lor se înregistrează şi se păstrează la birourile notariale, însă
conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură poate aproba
utilizarea unor dispozitive speciale de marcat care nu au regimul mărcilor şi al
sigiliilor.
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, putând fi inclusiv personal silvic împuternicit
care își depășește sau încalcă atribuțiile de serviciu privind folosirea dispozitivelor
speciale de marcat conform normelor tehnice, subiectul pasiv fiind autoritatea publică
centrală care răspunde de silvicultură, care aprobă forma şi modul de utilizare a
dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor
loturi de arbori.
• Elementul material din cadrul laturii obiective constă în folosirea dispozitivelor
speciale de marcat, cerința – condiție esențială fiind ca operațiunea să fie efectuată
fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare.
• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru evidența corectă a tăierilor de
arbori, ce se traduce apoi în periclitarea fondului forestier prin posibilitatea
defrișărilor ilegale disimulate.
• Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
• Consumarea ifracțiunii are loc la momentul comiterii elementului material.
• Latura subiectivă este caracterizată de vinovăția sub forma intenției directe sau
indirecte, ceea ce presupune cunoașterea de către făptuitor a faptului că folosirea
dispozitivelor speciale de marcat se face fără drept sau cu nerespectarea
reglementărilor specifice în vigoare.
• Pedeapsa pentru această infracţiune silvică este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• Potrivit alin. 2, în cazul falsificării dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art.
63 sunt aplicabile dispoziţiile art. 317 C.p. (Falsificarea de instrumente oficiale), iar
folosirea acestor dispozitive false atrage incidența art. 318 C.p. (Folosirea
instrumentelor false).

Pășunatul ilegal (art. 108)

• Art. 108. - (1) Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este
interzis constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează:
•    a) cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este
de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior, la data comiterii faptei;
 •    b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este
de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei;
•    c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de
cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă
pe picior, la data comiterii faptei.
•    (2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate,
în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
•    a) în timpul nopţii;
•    b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.
• Incriminarea privește o formă de distrugere a fondului forestier prin pășunatul
desfășurat în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis.
• Valoarea prejudiciului se stabilește potrivit regulii descrise la art. 105.
• Fapta se poate comite numai cu vinovăție sub forma intenției, ceea ce presupune
cunoașterea de către făptuitor a faptului că își conduce sau permite animalelor pe care
le păstorește să pătrundă în păduri sau porțiuni de păduri în care pășunatul este
interzis, de regulă pentru că sunt păduri supuse refacerii silvice, iar pășunatul distruge
puieții de plante.
• Existența infracțiunii depinde de valoarea prejudiciului cauzat, ceea ce face
incriminarea și mai neclară, un cioban sau un văcar foarte probabil nici nu a auzit de
Institutul Național de Statistică și cu atât mai puțin a studiat preţul mediu al unui metru
cub de masă lemnoasă pe picior anunțat pentru precedenții 3 ani de această instituție.

Furtul de puieți și arbori (art. 109)

• Art. 109. - (1) Furtul de puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din
păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate
prin lucrări de împădurire constituie infracțiune și se pedepsește după cum urmează:
• a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos
sustras este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior;
• b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost săvârșită de cel
puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos
depășește valoarea prevăzută la lit. a);
• c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de
cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă
pe picior;
• d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depășește
de 50 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
• (11) Furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori care au fost
tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri
degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră
din afara fondului forestier național, precum și al oricăror alte produse specifice ale
fondului forestier național constituie infracțiune și se pedepsește după cum urmează:
 • a) cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului
produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior la data constatării faptei;
• b) cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este cuprinsă
între limita prevăzută la lit. a) și de cel mult 20 de ori mai mare decât prețul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
• c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20
de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la
data constatării faptei.
• (2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) și (11) se majorează cu
jumătate în cazul în care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări:
• a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică ori paralizantă;
• b) în timpul nopții;
• c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național;
• d) de personal silvic.
• Sunt incriminate în două variante distincte furtul având ca obiect material puieți sau
lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de
protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire, în
alin. (1), respectiv furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de
arbori care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de
protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și
din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror alte
produse specifice ale fondului forestier național, în alin. (11).
• Reprezintă un exemplu de exces de reglementare, în plus fiind și defectuoasă,
existența caracterului infracțional și limitele de pedeapsă fiind stabilite după criterii
neclare și practic inaccesibile autorului faptei prevăzute de legea penală, folosindu-se
ca model incriminarea distrugerii sau tăierii de arbori (art. 107).
• În cadrul agravantei de la alin. 2, subiectul activ poate fi circumstanțiat într-un
membru al personalului silvic.

Omisiunea efectuării lucrărilor de regenerare (art. 110)

•  Art. 110. - Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 30 alin. (1) constituie infracţiune
silvică şi se pedepseşte cu amendă (între 60 și 180 de zile-amendă).
• Potrivit art. 30, alin. (1), lucrările de regenerare artificială și de completare a
regenerărilor naturale se execută în termen de cel mult două sezoane de vegetație de la
tăierea unică/definitivă/după tăieri de produse accidentale sau tăieri ilegale pe
suprafețe compacte de peste 0,5 ha, cu excepția extragerii masei lemnoase din arborete
afectate de doborâturi și rupturi masive de vânt și zăpadă și de uscare anormală și a
tăierilor unice în fondul forestier din Lunca și Delta Dunării, precum și din luncile
râurilor interioare; în funcție de amploarea fenomenului, structura teritorială de
specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură stabilește
perioada maximă de regenerare artificială pentru situațiile de excepție, perioadă care
nu poate să fie mai mare de 5 sezoane de vegetație de la tăiere.
 • Este fapta celui obligat prin lege să refacă terenurile defrișate (proprietar, ocol silvic),
fiind o omisiune intenționată pedepsită exclusiv cu amendă.
• Urmarea imediată este o stare de pericol, legătura de cauzalitate fiind imediată.
Consumarea are loc la expirarea termenului legal stabilit.
Urmărirea penală
• Potrivit art. 111, pe lângă organele de urmărire penală, sunt competente să constate
faptele prevăzute la art. 106 - 110 personalul silvic din cadrul autorităţii publice
centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor teritoriale cu specific silvic,
personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al structurilor
sale teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice de regim autorizate,
ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.
• Personalul silvic menționat are competenţa să identifice şi să inventarieze, iar apoi să
rețină, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din săvârşirea unor
fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni silvice.
• Procedura de reţinere se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii
publice centrale care răspunde de silvicultură.
• În cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni,
persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea sau la
instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.
• Conducătorul unităţii sau al instituţiei transmite actul de constatare la parchetul de pe
lângă instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial.
• Titlul VI (Răspunderi și sancțiuni) din Codul silvic se completează cu dispoziţiile
Codului penal şi ale Codului de procedură penală.

Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor

• Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi
răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau
instituţiilor publice.
• Deși inițiată în perioada comunistă, legea a fost adaptată pentru a corespunde în
special autorităților sau instituțiilor publice.
• Infracțiunea de delapidare (art. 295 C.p.) având ca subiect activ un gestionar implică
conformarea autorului la rigorile Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor,
atribuțiile specifice fiind expres prevăzute în fișa postului.
• Răspunderea penală a gestionarilor poate fi atrasă și potrivit art. 35-37 din Legea nr.
22/1969, odată cu încălcarea unor obligații specific prevăzute de această lege.
• Subiectul activ este calificat în persoana unui gestionar, persoană având ca sarcină de
serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri mobile sau alte valori.

Crearea frauduloasă de plusuri în gestiune (art. 35)

• Art. 35. - Crearea de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă (de la 120
la 240 de zile-amendă).
• Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile
privind concursul de infracţiuni.
 • Fapta se poate comite numai cu intenție directă, fiind un act preparator al delapidării
care a fost incriminat distinct de legiuitor și care va intra astfel în concurs cu
infracțiunea de delapidare.
• Apariția plusurilor/minusurilor în gestiune poate apărea și firesc din activitatea
normală a gestionarului, ca urmare a erorilor de măsurătoare aflate în limitele de
toleranță (indiferent că este vorba despre cântărire, numărare, măsurarea dimensiunilor
fizice sau a volumelor), toate produsele aflate în vrac în gestiune putând genera o
astfel de situație.
• Elementul material constă exclusiv în crearea frauduloasă a unor plusuri în gestiune,
prin măsurători sau inventarieri voit eronate (cum ar fi folosirea unor cântare sau
instrumente de măsurare decalibrate, înregistrarea de două ori a aceluiași consum
tehnologic, înlocuirea unor produse de o anumită calitate cu produse de același gen,
dar de calitate inferioară etc.).
• Sub aspect subiectiv, fapta se comite cu intenție directă calificată prin scopul obținerii
plusurilor în gestiune, mijloacele frauduloase caracterizând intenția. Dacă mijlocul
fraudulos constituie infracțiune (de exemplu de fals), se reține un concurs de
infracțiuni.

Nedeclararea plusurilor în gestiune (art. 36)

• Art. 36. - Nedeclararea în scris, în termenul prevăzut de dispoziţiile legale, de către
gestionar, a plusurilor din gestiunea sa despre a căror cantitate sau valoare are
cunoştinţă, provenite în orice alt mod decît acela arătat în articolul 35, se pedepseşte
cu închisoare de la o lună la un an.
• Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a avut consecinţe grave, pedeapsa este
închisoare de la 6 luni la 3 ani.
• Nu se pedepseşte acela care, mai înainte de începerea oricărui control, declară
plusurile despre a căror cantitate sau valoare are cunoştinţă.
• Este incriminată o inacțiune intenționată ce poate crea premisele unei delapidări.
Referirea la „consecințe grave” este o eroare de tehnică legislativă, sintagma corectă
fiind „consecințe deosebit de grave” (art. 183 C.p.), iar formula aleasă de legiuitor este
astfel neclară și, în consecință, inaplicabilă.

Înstrăinarea garanțiilor (art. 37)

• Art. 37. - Înstrăinarea bunurilor mobile constituite garanţie potrivit art. 10, fără
acordul prealabil al persoanei juridice prevăzute la art. 176 din Codul penal, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă (de la
120 la 240 de zile-amendă).
• Potrivit art. 10, gestionarul are obligaţia de a constitui o garanţie în numerar.
• Ministerele şi celelalte organe centrale stabilesc, în funcţie de natura şi valoarea
bunurilor gestionate, plafoanele valorice şi condiţiile în care este obligatorie şi
constituirea unor garanţii suplimentare, constând din:
• a) afectarea unor bunuri imobile sau bunuri mobile de folosinţă îndelungată,
proprietate a gestionarului sau a unor terţi, pentru garantarea faţă de agentul economic,
autoritatea sau instituţia publică, a acoperirii pagubelor ce s-ar cauza de gestionar;
• b) obligaţii asumate de terţi faţă de agentul economic, autoritatea sau instituţia publică
de a acoperi pagubele ce s-ar cauza de gestionar, fie integral, fie pentru o sumă
determinată.
• Garanţia suplimentară prevăzută la alineatul precedent poate fi constituită şi în
numerar.
• Ministerele şi celelalte organe centrale pot extinde, în funcţie de natura şi valoarea
bunurilor, obligaţia de a constitui garanţii în condiţiile prezentului capitol şi asupra
altor categorii de angajaţi care mînuiesc bunuri, cu excepţia celor ce primesc bunuri
spre a le folosi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
• Nu este obligat să constituie garanţie cel care înlocuieşte temporar un gestionar sau cel
căruia i se încredinţează o gestiune pe o perioadă de cel mult 60 zile pînă la numirea
unui gestionar.
• Garanțiile se constituie prin contract, astfel că înstrăinarea lor reprezintă o variantă de
înșelăciune, unitatea fiind astfel privată în mod fraudulos de garanțiile constituite.
CURS 10

Infracţiuni contra mediului înconjurător

1) Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării
teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României
2) Legea apelor nr. 107/1996
3) O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului

Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale,
al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României
• Legea reglementează statutul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale,
al zonei contigue şi al zonei economice exclusive, în conformitate cu dispoziţiile
Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 1982 (încheiată la Montego
Bay, Jamaica), ratificată de România prin Legea nr. 110/1996.
• Prin O.U.G. nr. 130/2007, s-au introdus în Legea nr. 17/1990 incriminări şi norme de
procedură, toate referitoare la fapte de poluare prin deversarea de pe nave a unor
substanţe dăunătoare mediului marin.
• Legea nr. 17/1990 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
252 din 8 aprilie 2014, după renumerotare cadrul legal penal fiind reprezentat de art.
49 – 56 și 64-65.

Deversarea de substanţe poluante de pe o navă (art. 49)

• Este fapta persoanei care, cu intenţie sau din culpă, deversează substanţe poluante de
pe o navă în apele maritime interioare, acvatoriile porturilor, marea teritorială, zona
economică exclusivă sau într-o zonă echivalentă stabilită în conformitate cu dreptul
internaţional ori în marea liberă.
• Obiectul juridic este reprezentat de integritatea mediului marin şi relaţiile sociale a
căror normală formare şi dezvoltare impun respectarea necondiţionată a normelor de
protecţie a mediului ca o condiţie de menţinere a status quo-ului în materia
biosistemelor acvatice.
• Obiectul material este reprezentat de apele maritime, indiferent de localizarea lor
intra- sau extra-statală.
• Subiectul activ nu este circumstanţiat de lege, dar el nu poate fi decât un membru al
personalului aflat pe navă şi care deversează substanţe poluante.
• Conţinutul constitutiv cuprinde o situaţie premisă constând în caracterul de ape
maritime al zonei în care se află nava la momentul săvârşirii faptei incriminate: ape
maritime interioare, acvatorii ale porturilor, mare teritorială, zonă economică
exclusivă sau zonă echivalentă stabilită în conformitate cu dreptul internaţional ori
mare liberă.
• Potrivit art. 5 din Legea nr. 17/1990, apele maritime interioare sunt suprafeţele de apă
situate între ţărmul mării şi liniile de bază.
• Potrivit art. 2 alin. 2, liniile de bază sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul
ţărmului sau, după caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale
ţărmului, inclusiv ale ţărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare,
amenajărilor hidrotehnice şi ale altor instalaţii portuare permanente.
• Acvatoriile porturilor sunt apele din rada porturilor, cărora li se aplică Convenţia
Marpol 73/78. Potrivit art. 47 alin. 3 din Legea nr. 17/1990, prin Convenţia Marpol
73/78 se înţelege Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către
nave, modificată prin Protocolul încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978, la
care România a aderat prin Legea nr. 6/1993.
• Marea teritorială a României cuprinde fâşia de mare adiacentă ţărmului ori, după caz,
apelor maritime interioare, având lăţimea de 12 mile marine (22.224 m), măsurată de
la liniile de bază (art. 2 alin. 1 din Legea nr. 17/1990).
• Art. 9 din Legea nr. 17/1990 prevede că zona economică exclusivă a României este
instituită în spaţiul marin al ţărmului românesc la Marea Neagră, situat dincolo de
limita apelor mării teritoriale şi adiacent acestora, în care România îşi exercită drepturi
suverane şi jurisdicţia asupra resurselor naturale ale fundului mării, subsolului acestuia
şi coloanei de apă de deasupra, precum şi în ceea ce priveşte diferitele activităţi legate
de explorarea, exploatarea, protecţia, conservarea mediului şi gestionarea acestora.
• Lăţimea maximă a zonei economice exclusive poate fi de 200 mile marine măsurate de
la liniile de bază.
• Delimitarea se face în conformitate cu principiile general recunoscute de dreptul
internaţional şi cu respectarea legislaţiei române, prin aplicarea, în funcţie de
circumstanţele specifice din fiecare sector de delimitat, a principiilor şi criteriilor de
delimitare general recunoscute, astfel încât să se ajungă la o soluţie echitabilă.
• Marea liberă, potrivit art. 86 din Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării,
încheiată la Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie 1982, reprezintă părţile mării
care nu sunt cuprinse nici în zona economică exclusivă, în marea teritorială sau în
apele interioare ale unui stat, nici în apele arhipelagice ale unui stat arhipelag. Prin
această definiţie nu se restrâng în niciun fel libertăţile de care se bucură toate statele în
zona economică exclusivă.
• Elementul material al laturii obiective poate consta atât într-o acţiune de deversare a
substanţelor poluante, cât şi într-o inacţiune care are ca rezultat o deversare
accidentală a unor asemenea substanţe.
• Urmarea imediată constă în poluarea mării, cu posibila afectare a biosistemului marin.
• Legătura de cauzalitate între fapta de deversare şi poluarea produsă nu trebuie
dovedită, fiind o infracțiune de pericol în varianta tip, dar trebuie dovedite urmările
mai grave din variantele agravate, atunci când fapta de deversare a cauzat o deteriorare
semnificativă a calităţii apelor sau prejudicii semnificative vieţii marine.
• Elementul subiectiv din cadrul laturii subiective este caracterizat de vinovăţie sub
forma intenţiei, în cazul faptei tip de la alin. 1 al art. 49 și agravantei de la alin. (3), și
de culpă la variantele de la alin. (2) și (4).
• Tentativa, posibilă la variantele intenționate, nu se pedepseşte.
• Pedeapsa pentru infracţiunea fapt consumat este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amenda (cuprinsă între 120 şi 240 de zile-amendă) pentru fapta intenționată.
 • Potrivit alin. 2, săvârşirea faptei din culpă atrage pedeapsa cu închisoarea de la o lună
la un an sau amenda (între 120 şi 240 de zile-amendă).
• În alin. 3 şi 4 sunt prevăzute variante agravate, fie pentru situaţia comiterii cu intenţie
a faptei, fie pentru cazul săvârşirii ei din culpă, atunci când fapta are anumite urmări.
• Potrivit alin. 3, fapta de deversare cu intenţie de pe navă a substanţelor poluante se
pedepsește cu închisoarea de la un an la 5 ani dacă a cauzat o deteriorare semnificativă
a calităţii apelor sau prejudicii semnificative vieţii marine.
• Dacă aceleaşi consecinţe s-au produs ca urmare a săvârşirii faptei din culpă, pedeapsa
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda (cuprinsă între 180 şi 300 de zile-
amendă pentru persoana fizică).

Sancţionarea navei străine (art. 50)

• Potrivit art. 50, în măsura în care nu contravine prevederilor dreptului internaţional,
jurisdicţia penală a României se aplică şi pentru faptele prevăzute la art. 49 săvârşite
de pe nave străine în zona economică exclusivă a României sau într-o zonă echivalentă
stabilită în conformitate cu dreptul internaţional, dar şi în afara teritoriului României şi
a zonei economice exclusive, dacă faptele au cauzat sau riscă să cauzeze poluare pe
teritoriul său ori în zona sa economică exclusivă, precum şi în marea liberă, atunci
când nava se află în mod voluntar într-un port sau terminal în larg al României.
• Potrivit art. 51, în aplicarea art. 230 alin. 1 din Convenţia Naţiunilor Unite asupra
dreptului mării, încheiată la Montego Bay (Jamaica), faptele prevăzute la art. 49
săvârşite de pe o navă străină în afara teritoriului României se pedepsesc cu amendă în
cazurile în care jurisdicţia penală a României se aplică conform regulilor de drept
intern sau internaţional.
• De asemenea, în aplicarea art. 230 alin. 2 din Convenţia Naţiunilor Unite asupra
dreptului mării, încheiată la Montego Bay (Jamaica), faptele prevăzute la art. 49 alin.
(1), (2) şi (4) săvârşite de pe o navă străină în marea teritorială a României se
pedepsesc cu amendă.
• Art. 230 Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, încheiată la Montego Bay
(Jamaica) la 10 decembrie 1982, ratificată prin Legea nr. 110/1996, prevede că:
• 1. Numai sancţiuni pecuniare pot fi aplicate pentru încălcarea legilor şi reglementărilor
naţionale sau a regulilor şi normelor internaţionale aplicabile vizând prevenirea,
reducerea şi controlul poluării mediului marin de către nave străine, dincolo de marea
teritorială.
• 2. Numai sancţiuni pecuniare pot fi aplicate pentru încălcarea legilor şi reglementărilor
naţionale sau a regulilor şi normelor internaţionale aplicabile vizând prevenirea,
reducerea şi controlul poluării mediului marin de către nave străine în marea
teritorială, dacă nu este vorba de un act deliberat şi grav de poluare.
Legea nr. 17/1990
• În art. 52 este prevăzut că nu intră sub incidenţa art. 49 şi 51 deversările de substanţe
poluante care provin de la navele de război, de la navele de război auxiliare, precum şi
de la alte nave aparţinând statului român ori altui stat sau exploatate de acesta şi
utilizate în momentul deversării exclusiv pentru un serviciu public, necomercial, şi
nici deversările de substanţe poluante care au fost produse în condiţiile prevăzute de
 regulile 15, 34, 4.1 sau 4.3 din anexa I revizuită (referitoare la poluarea cu petrol) ori
de regulile 13, 3.1.1 sau 3.1.3 din anexa II revizuită (referitoare la poluare cu substanţe
lichide nocive) la Convenţia Marpol 73/78 şi nici faptele săvârşite de proprietar, de
comandant sau de echipajul navei, dacă deversarea de substanţe poluante a fost
produsă în condiţiile prevăzute de Regula 4.2 din anexa I revizuită sau de Regula 3.1.2
din anexa II revizuită la Convenţia Marpol 73/78.
• În art. 53 – 56 sunt prevăzute norme de procedură, art. 53 alin. (1) instituind
competenţa de constatare a infracţiunilor în seama Autorităţii Navale Române în ceea
ce priveşte săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 17/1990 sau existenţa
unor cunoştinţe privind riscul săvârşirii unei asemenea infracţiuni care cauzează ori
poate cauza o poluare iminentă.
• În aceste cazuri, Autoritatea Navală Română trebuie să informeze de îndată celelalte
state membre susceptibile de a fi expuse acestor prejudicii, precum şi Comisia
Europeană, dar şi statul membru care ar putea avea jurisdicţie în cazul unor asemenea
infracţiuni.
• De asemenea, Autoritatea Navală Română notifică de îndată statului de pavilion al
navei sau oricărui alt stat în cauză măsurile luate în aplicarea prevederilor legii
române.
• În cazul infracţiunilor care atrag competenţa mai multor state membre, România, prin
autorităţile centrale competente, va coopera cu statele membre implicate, în special în
ceea ce priveşte stabilirea condiţiilor de urmărire penală, precum şi a normelor privind
asistenţa judiciară reciprocă.
• De asemenea, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează
Secretariatul general al Consiliului Uniunii Europene cu privire la decizia României de
a aplica jurisdicţia sa penală pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege, săvârşite
de unul dintre resortisanţii săi, în cazul în care acestea pot fi pedepsite penal la locul în
care au fost săvârşite sau în cazul în care locul în care au fost săvârşite nu intră sub
nicio jurisdicţie teritorială, precum şi pentru infracţiunile săvârşite în beneficiul unei
persoane juridice al cărei sediu social este situat pe teritoriul său.
• În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 49, constatarea săvârşirii acestora şi cercetarea
penală se efectuează de către personalul împuternicit al Autorităţii Navale Române,
potrivit art. 56.
• Potrivit prevederilor art.  64 alin. (1), în cazul comiterii unor fapte pentru care legea
română prevede arestarea comandantului navei străine sau reţinerea acesteia, organele
române competente vor înştiinţa imediat oficiul consular sau misiunea diplomatică a
statului de pavilion despre măsurile luate.
• Organele Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Afacerilor Interne asigură
aplicarea prevederilor art. 30-32 şi ale art. 35 şi acordă sprijin altor organe de stat
competente la aplicarea unor măsuri de constrângere împotriva navelor străine în
marea teritorială şi în zona economică exclusivă ale României, în baza prevederilor
acestei legi (art. 65).
• Art. 30-32 se referă la regulile aplicabile navelor militare străine, submarinelor şi
celorlalte vehicule submersibile, precum şi altor nave de stat folosite pentru servicii
guvernamentale, iar art. 35 se referă la dreptul de urmărire în afara mării teritoriale a
 navei străine care a încălcat legile şi reglementările române pe timpul cât s-a aflat în
apele maritime interioare, în marea teritorială, în zona contiguă sau în zona economică
exclusivă a României.

Legea apelor nr. 107/1996

• Legea are ca scop conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă, protecţia
împotriva oricărei forme de poluare şi de modificare a caracteristicilor resurselor de
apă, a malurilor şi albiilor sau cuvetelor acestora, atingerea obiectivelor de mediu
pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane, conservarea şi protejarea
ecosistemelor acvatice, asigurarea alimentării cu apă potabilă a populaţiei şi a
salubrităţii publice, gospodărirea durabilă a apei, apărarea împotriva inundaţiilor,
satisfacerea cerinţelor de apă ale economiei.
• Protecţia prin mijloace de drept penal este asigurată prin cele trei incriminări din art.
92, 93 și 95.

Poluarea apelor de suprafaţă sau subterane (art. 92)

• Potrivit alin. 1 al art. 92, este incriminată fapta de evacuare, aruncare sau injectare în
apele de suprafaţă şi subterane, în apele maritime interioare sau în apele mării
teritoriale de ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conţin
substanţe, bacterii sau microbi în cantitate sau concentraţie care poate schimba
caracteristicile apei, punând în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a
persoanelor, viaţa animalelor, mediul înconjurător, producţia agricolă sau industrială
ori fondul piscicol.
• Fapta pune în pericol utilizarea normală a surselor de apă prin contaminarea chimică
sau biologică a acestora.
• Obiectul material este reprezentat de apele de suprafaţă şi subterane, inclusiv apele
maritime interioare şi apele mării teritoriale.
• Subiectul activ nu este circumstanţiat, iar subiect pasiv este statul, ca titular al
drepturilor şi intereselor publice.
• Elementul material constă alternativ într-o faptă de evacuare, aruncare sau injectare de
ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conţin substanţe, bacterii
sau microbi, cerinţa esenţială fiind aceea ca să existe o cantitate sau concentraţie de
poluanţi care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viaţa, sănătatea şi
integritatea corporală a persoanelor, viaţa animalelor, mediul înconjurător, producţia
agricolă sau industrială ori fondul piscicol.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru viaţa, sănătatea şi integritatea
corporală a persoanelor, viaţa animalelor, mediul înconjurător, producţia agricolă sau
industrială ori fondul piscicol. Legătura de cauzalitate rezultă imediat, din chiar
materialitatea faptei.
• Infracțiunea în varianta tip se comite cu intenţie.
• Tentativa se pedepseşte (potrivit alin. 5). Pedeapsa prevăzută pentru faptul consumat
este închisoarea de la un an la 5 ani (respectiv pedeapsa pentru persoana juridică este
amenda de la 120 la 240 zile-amendă).
 • Potrivit dispoziţiilor din alin. 4, săvârşirea din culpă a faptelor prevăzute la alin. (1)
atrage reducerea la jumătate a limitelor speciale ale pedepsei.
• Potrivit alin. 2, este incriminată şi similar sancţionată o serie de fapte dăunătoare
pentru calitatea apelor:
• - poluarea, în orice mod, a resurselor de apă, dacă are un caracter sistematic şi produce
daune utilizatorilor de apă din aval;
• - depozitarea în albia majoră a râurilor a combustibilului nuclear sau a deşeurilor
rezultate din folosirea acestuia;
• - punerea în pericol a digurilor de contur ale lacurilor de acumulare prin exploatările
de agregate minerale din albia majoră sau terase.
• Obiectul material este diferit pentru fiecare circumstanţă: sursele de apă sau digurile
de contur ale lacurilor de acumulare.
• Elementul material este net diferit pentru fiecare ipoteză: poluarea surselor de apă în
orice mod, depozitarea de combustibil nuclear sau a deşeurilor radioactive în albia
majoră a râurilor, respectiv exploatările de minerale din albia majoră sau terase.
• Urmarea imediată este o stare de pericol în toate variantele.
• Sub aspect subiectiv, faptele se săvârşesc cu intenţie.
• Tentativa se pedepseşte. Pedeapsa prevăzută pentru faptul consumat este închisoarea
de la un an la 5 ani, respectiv pedeapsa pentru persoana juridică este amenda de la 120
la 240 de zile-amendă.
• Săvârşirea din culpă a faptelor prevăzute la alin. (2) se pedepsește, potrivit
dispoziţiilor alin. 4, cu limitele speciale ale pedepselor reduse la jumătate.
• La alin. 3 este incriminată şi sancţionată depozitarea sau folosirea de îngrăşăminte
chimice, pesticide ori alte substanţe toxice periculoase, în zonele de protecţie a apelor.
• În această variantă elementul material este reprezentat de aducerea în apropierea
surselor de alimentare cu apă a unor substanțe periculoase prin natura lor
(îngrăşăminte chimice, pesticide ori alte substanţe toxice periculoase), fie prin
depozitare, fie prin folosirea lor. Urmarea imediată este o stare de pericol pentru
sursele de alimentare cu apă potabilă.
• Fapta se pedepsește, doar în cazul săvârşirii sale cu intenţie, cu închisoarea de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă (120 la 240 de zile-amendă).
• Tentativa se pedepseşte (alin. 5).

Executarea de lucrări ilegale pe ape sau care au legătură cu apele (art. 93)
• Este fapta de executare, modificare sau extindere de lucrări, construcţii ori instalaţii pe
ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal sau fără notificarea unei astfel de
lucrări, precum şi darea în exploatare de unităţi fără punerea concomitentă în funcţiune
a reţelelor de canalizare, a staţiilor şi instalaţiilor de epurare a apei uzate, potrivit
autorizaţiei de gospodărire a apelor.
• Deși este vorba despre o singură incriminare, elementul material din cadrul laturii
obiective poate consta din două categorii distincte de acțiuni:
• 1) executare, modificare sau extindere de lucrări, construcţii ori instalaţii pe ape sau
care au legătură cu apele, condiția-cerință esențială atașată elementului material fiind
ca fapta să fie săvârșită fără avizul legal sau fără notificarea unei asemenea lucrări.
 • 2) dare în exploatare a unor unități (economice , sociale etc.) în condițiile lipsei
rețelelor de canalizare, a staţiilor şi a instalaţiilor de epurare a apei uzate în stare de
funcționare.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru gospodărirea și protecția apelor fie
prin afectarea surselor de apă, fie prin poluarea cu ape uzate.
• Pedeapsa pentru fapta intenționată este închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă
(de la 120 la 240 de zile-amendă).
• La alin. 2 întâlnim o variantă asimilată, prin care sunt similar sancţionate următoarele
fapte:
• a) utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri, fără autorizaţia de gospodărire a
apelor sau fără notificarea activităţii;
• b) exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele,
desfăşurarea activităţii de topire a teiului, cânepii, inului şi a altor plante textile, de
tăbăcire a pieilor şi de extragere a agregatelor minerale, fără autorizaţia de gospodărire
a apelor;
• c) exploatarea de agregate minerale în zonele de protecţie sanitară a surselor de apă, în
zonele de protecţie a albiilor, malurilor, construcţiilor hidrotehnice, construcţiilor şi
instalaţiilor hidrometrice sau a instalaţiilor de măsurare automată a calităţii apelor;
• d) utilizarea albiilor minore, fără autorizaţia de gospodărire a apelor, precum şi a plajei
şi ţărmului mării în alte scopuri decât îmbăierea sau plimbarea.
• Deși elementul material este net diferit în cele patru modalități normative, urmarea
imediată este identică: o stare de pericol pentru regim de protecție și gospodărire a
apelor.
• Faptele, în varianta tip, se săvârșesc cu intenție directă sau indirectă.
• În cazul săvârşirii din culpă a faptelor prevăzute la alin. 1 şi 2 limitele de pedeapsă se
reduc la jumătate.

Periclitarea construcţiilor ori a instalaţiilor hidrotehnice (art. 95)

• Este fapta de manevrare de către persoane neautorizate a stăvilarelor, grătarelor,
vanelor, barierelor sau a altor construcţii ori instalaţii hidrotehnice, circulaţia
vehiculelor pe coronamentul digurilor şi barajelor neamenajate în acest scop, tăierea la
ras a perdelelor forestiere de protecţie a digurilor şi lacurilor de acumulare, precum şi
blocare a golirilor de fund ale barajelor.
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, subiect pasiv fiind statul ca reprezentant al
societății periclitate în ansamblul ei, dar subiect pasiv direct, nemijlocit poate fi
proprietarul digului sau al instalației hidrotehnice.
• Și în cazul acestei incriminări elementul material este eteroclit, fiind patru tipuri de
acțiuni diferite, dar toate au ca urmare o stare de pericol pentru sistemele hidrotehnice.
• a) manevrarea de către persoane neautorizate a stăvilarelor, grătarelor, vanelor,
barierelor sau a altor construcţii ori instalaţii hidrotehnice este de natură să pericliteze
atât funcționarea acestora, cât și să poată produce fie inundații, fie deficit de apă în
aval.
• b) circulaţia vehiculelor pe coronamentul digurilor şi barajelor neamenajate în acest
scop poate distruge sau degrada digurile, cu riscul surpării acestora.
 • c) tăierea la ras a perdelelor forestiere de protecţie a digurilor şi lacurilor de acumulare
reprezintă o defrișare completă, cu consecința producerii de torente la precipitații
bogate, antrenarea de aluviuni ce pot nărui digul sau colmata lacul de acumulare.
• d) blocarea golirilor de fund ale barajelor cu sedimente sau obiecte mai dense decât
apa face imposibilă golirea lacurilor de acumulare, cu riscul năruirii digurilor și al
avarierii instalațiilor hidrotehnice.
• Fapta se comite cu intenţie în varianta tip şi se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la
3 ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile pentru persoana fizică, respectiv de la
120 la 240 zile-amendă pentru persoana juridică).
• La varianta asimilată din alin. 2 se aplică aceeaşi pedeapsă pentru efectuarea
intenţionată de săpături, gropi sau şanţuri în baraje, diguri ori în zonele de protecţie a
acestor lucrări, precum şi extragerea pământului sau a altor materiale din lucrările de
apărare, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea acestuia.
• Săvârşirea din culpă a faptelor prevăzute la alin. 1 şi 2 se pedepsește cu limitele
speciale ale pedepsei pentru faptele intenționate reduse la jumătate (alin. 3).
• Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. 1 şi 2 se pedepseşte.

Infracțiuni prevăzute în Legea apelor nr. 107/1996

• Potrivit art. 106, infracţiunile prevăzute de Legea apelor se constată de către organele
abilitate, precum şi de către personalul prevăzut la art. 90 (inspectorii din
Administraţia Naţională „Apele Române”, directorul general al acesteia, directorii
administrațiilor bazinale de ape, precum şi salariaţii împuterniciţi de aceştia, alte
persoane împuternicite de conducerea autorităţii publice centrale din domeniul apelor,
comisarii Gărzii de Mediu), care înaintează actul de constatare la organul local de
cercetare penală.

O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului

• Cadrul infracțiunilor prevăzute în OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului este
reprezentat de art. 98, iar în art. 99 sunt prevăzute unele reguli de procedură.
• Potrivit art. 98 alin. 1, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni
la un an sau cu amendă (de la 120 la 240 de zile-amendă) următoarele fapte, dacă au
fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală:
• a. arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi
de pe terenurile supuse refacerii ecologice;
• b. poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcţionării
instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi neutralizare, menţionate în
prevederile acordului de mediu şi/sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.
• După cum se poate observa, cele două incriminări, cuprinse la literele (a) și (b), nu au
nicio altă legătură între ele în afara obiectului juridic generic, reprezentat de relațiile
sociale privind protecția mediului.
• În cazul faptei de la litera (a) este incriminată acțiunea de ardere a vegetației din ariile
protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, pericolul social major fiind
datorat faptului că distrugerea prin incendiere vizează zone cu risc ecologic, pentru
 care autoritățile de mediu au decis fie protejarea lor față de orice activități, fie chiar
refacerea lor, atunci când au fost deja afectate semnificativ.
• Fapta se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
• În cazul faptei de la litera (b) este incriminată poluarea accidentală prin omisiunea
supravegherii executării unor lucrări noi, funcţionării instalaţiilor, echipamentelor
tehnologice şi de tratare şi neutralizare a noxelor.
• Fapta se comite în acest caz cu intenție depășită, legiuitorul făcând vorbire despre o
poluare „accidentală” ca urmare a unei omisiuni intenționate.
• Potrivit alin. 2, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă pentru persoana fizică) următoarele
fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau
vegetală:
• a) poluarea prin evacuarea intenționată în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri
sau substanţe periculoase;
• b) producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol
grav sănătatea umană;
• c) continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau
autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu;
• d) importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase interzise sau
restricţionate;
• e) omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major de către persoane ce au
în atribuţii această obligaţie; (este vorba despre accidente care au ca urmare o poluare
majoră, ce trebuie raportate autorităților de mediu)
• f) producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror
produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării;
• g) nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de
protecţie a plantelor sau îngrăşăminte chimice.
• Potrivit alin. 3 al art. 98 constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6
luni la 3 ani următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori
sănătatea umană, animală sau vegetală:
• a) nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase,
precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi
produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate;
• b) producerea sau importul în scopul introducerii pe piaţă, precum şi utilizarea unor
substanţe şi preparate periculoase fără respectarea prevederilor actelor normative în
vigoare şi introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul
eliminării acestora;
• c) transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea
prevederilor legale în vigoare;
• d) desfăşurarea de activităţi cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora,
fără a solicita şi a obţine acordul de import/export sau autorizaţiile prevăzute de
reglementările specifice; (este vorba despre organisme folosite în depoluare,
agricultură, industrie alimentară, industrie farmaceutică etc.)
• e) cultivarea plantelor superioare modificate genetic în vederea testării sau în scop
comercial, fără înregistrarea prevăzută de lege. Rezultă că nu reprezintă infracțiune
cultivarea, în scop comercial sau în vederea testării, a plantelor superioare modificate
genetic dacă acestea au fost înregistrate corespunzător, chiar dacă acestea se pot
dovedi, mai târziu, de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau
vegetală.
• Potrivit alin. (4) constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani
următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană,
animală sau vegetală:
• a) provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante, a contaminării
mediului şi/sau a expunerii populaţiei la radiaţii ionizante, omisiunea de a raporta
prompt creşterea peste limitele admise a contaminării mediului, aplicarea
necorespunzătoare ori neluarea măsurilor de intervenţie în caz de accident nuclear;
• b) descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct în
apele naturale ori provocarea, cu ştiinţă, de poluare, prin evacuarea sau scufundarea în
apele naturale, direct ori de pe nave sau platforme plutitoare, a unor substanţe ori
deşeuri periculoase. (incriminarea se suprapune în parte cu art. 92 al. 1 din Legea
apelor nr. 107/1996 și cu art. 49 din Legea nr. 17/1990)
• Potrivit alin. (5) al art. 98 constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la
7 ani următoarele fapte:
• a) continuarea activităţii care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei
activităţi;
• b) neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care
au devenit deşeuri;
• c) refuzul intervenţiei în cazul poluării accidentale a apelor şi a zonelor de coastă;
• d) refuzul controlului la introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor
periculoase sau introducerea în ţară a culturilor de microorganisme, plante şi animale
vii din flora şi fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului.
• Tentativa pentru toate infracțiunile de la art. 98 se pedepseşte, potrivit alin. 6.
• Potrivit art. 99 alin. 1, constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către
organele de urmărire penală, conform competenţelor legale.
• Descoperirea şi stabilirea, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, de către
comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, Comisiei Naţionale pentru Controlul
Activităţilor Nucleare, jandarmi şi personalul împuternicit din cadrul Ministerului
Apărării Naţionale, a săvârşirii oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la art. 98, se
aduce de îndată la cunoştinţa organului de urmărire penală competent potrivit legii de
procedură penală.
CURS 11

Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor

Infracțiuni la regimul vânătorii şi al protecţiei fondului cinegetic

• Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 stabilește regimul de
protecție a faunei de interes cinegetic ca resursă naturală regenerabilă, bun public de
interes naţional şi internaţional.
• Se prevede că exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic,
ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice,
precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv.
• Potrivit art. 4, nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea altuia fără a avea
asupra sa autorizaţia de vânătoare.
• În art. 1 lit x) se definește regimul cinegetic ca fiind ansamblul de norme tehnice,
juridice şi economice prin care fauna de interes cinegetic este administrată şi
gestionată durabil, în scopul conservării biodiversităţii, menţinerii echilibrului
ecologic, exercitării vânătorii şi satisfacerii unor cerinţe social-economice.
• În Capitolul V din lege, denumit „Răspunderi şi sancţiuni”, se prevăd dispoziții cu
caracter penal în cadrul art. 42-47.

Braconajul (art. 42)

• Art. 42. - (1) Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6

luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte:
•    a) vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu
excepţia cazurilor prevăzute la art. 32;
•    b) vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare;
•    c) tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de
vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru
fondul cinegetic respectiv;
•    d) practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari;
•    e) emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşesc cotele de recoltă şi
cifrele de intervenţie aprobate pentru fiecare gestionar;
•    f) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale;
•    g) vânătoarea în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, în parcuri naţionale, în
rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală
din celelalte arii naturale protejate, altfel decât în condiţiile art. 391;
•    h) vânătoarea în perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, altfel decât în
condiţiile art. 34;
•    i) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială avifaunistică
în care vânătoarea este interzisă şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile
speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor
referitoare la vânătoare, din planurile de management ale ariilor protejate;
•    j) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparţinând altui gestionar, fără
acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în
toc şi în afara căilor de comunicaţie;
•    k) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să
vâneze;
•    l) vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform
anexei nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din anexa nr. 2;
•    m) vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, cu excepția
situațiilor de urgență stabilite prin derogări acordate de autoritatea publică centrală
care răspunde de mediu pentru recoltarea exemplarelor din specia mistreț în
vederea prevenirii pagubelor sau pentru combaterea epizootiilor, și vânătoarea prin
folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad);
•    n) vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate;
•    o) utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă intoxicarea,
sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică, cu excepția situațiilor
prevăzute la art. 1 lit. ad);
•    p) vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
•    q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate,
păsări de pradă şi arcuri;
•    r) accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuţia
cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate,
după caz, pentru vânătoare în România;
•    s) practicarea vânătorii cu armă altfel decât ţinută în mână.
•    (2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă
au fost săvârşite:
•    a) de o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi de
reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului
sau vânătoarea;
•    b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe
suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon din cuprinsul
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", altfel decât în condiţiile derogărilor stabilite
conform legii;
•    c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea este
permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi practicarea
vânătorii.
• Potrivit prevederilor art. 1 lit. d) din lege, prin braconaj se înțelege tentativa sau
acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat
sau nu, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 407/2006.
• Fapta reprezintă o încălcare a regimului juridic al vânătorii, aducându-se atingere sau
doar punându-se în pericol fondul cinegetic național.
• Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale privind regimul cinegetic, care
impune respectarea integrității fondului cinegetic împotriva actelor de încălcare a
modului și/sau condițiilor de derulare a activităților de vânătoare.
• Infracțiunea are obiect material în variantele în care vânatul este afectat sau pus în
primejdie prin faptele de braconaj.
• Subiecții activi sunt circumstanțiați numai în cazul faptelor de la alin. 1 lit. e) –
gestionarul fondului de vânătoare, și alin. 2 lit. a) ale art. 42 (o persoană cu atribuţii de
serviciu în domeniul vânătorii, precum şi reprezentanţii persoanelor juridice care au în
obiectul de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea).
• Participația penală este posibilă sub orice formă.
• Braconajul este o infracțiune în formă continuă (consumându-se la momentul începerii
oricăreia dintre acțiunile incriminate și epuizându-se la momentul încetării partidei de
vânătoare sau la momentul descoperii în flagrant a faptelor), dar poate avea și forma
continuată.
• De asemenea este posibilă existența unor structuri de crimă organizată (Constituirea
unui grup infracţional organizat, art. 367 C.p.), având ca scop săvârșirea infracțiunilor
de braconaj.
• Situația premisă în cazul tuturor variantelor braconajului este regimul specific al
vânătorii, regulile stabilite prin legea specială pentru protecția vânatului și
desfășurarea activităților de vânătoare în situații strict determinate.
• Rezultă că vânarea altor specii de mamifere (de exemplu pisica hoinară, șobolani) sau
păsări (de ex. porumbeii) decât cele din anexele 1 și 2 ale legii este permisă în tot
timpul anului.
• Latura obiectivă are ca element material exclusiv o acțiune, aceasta diferind la fiecare
variantă a braconajului:
• a) vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu
excepţia cazurilor prevăzute la art. 32.
• Potrivit prevederilor art. 32, prin excepţie de la prevederile art. 27, pot exercita
vânătoarea numai pe bază de autorizaţii de vânătoare eliberate de gestionar, cu ordin
de serviciu şi cu asigurare împotriva accidentelor şi răspundere civilă, următoarele
categorii de persoane:
• a) studenţii instituţiilor de învăţământ licenţiate ca gestionari, în care se studiază ca
disciplină vânatul şi vânătoarea, pe fondurile cinegetice gestionate în acest scop;
• b) personalul tehnic de vânătoare, angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare, dar
numai în limita atribuţiilor de serviciu pe fondurile de vânătoare ale gestionarului.
• Potrivit prevederilor art. 27, vânătoarea se exercită numai de către vânători, dacă
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
• a) posedă permis de vânătoare eliberat în România sau permis ori licenţă valabilă în
ţara emitentă a permisului de vânătoare, în cazul vânătorilor cetăţeni străini;
• b) posedă autorizaţie individuală de vânătoare, eliberată pe numele său de gestionar,
sau este înscris nominal de organizator în autorizaţiile colective de vânătoare;
• c) posedă permis de armă pentru folosirea armelor de vânătoare în România, în Europa
sau în ţara de origine, după caz, dacă practică vânătoarea cu armă;
• d) posedă talon de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă, în legătură cu
activitatea sa de vânător.
• Elementul material în cazul variantei de la alin. 1 lit. a) a art. 42 constă în acțiunea de
practica vânătoarea fără permis de vânătoare, în situațiile în care acest permis este
necesar.
• Potrivit prevederilor art. 1 lit. u) din lege, permisul de vânătoare este documentul cu
valoare de licenţă de vânătoare, obţinut în condiţiile legii, de persoane fizice cu
domiciliul sau cu reşedinţa în România, iar potrivit prevederilor lit. ad), prin vânătoare
se înțelege acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă
activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în
anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate; nu constituie acţiune de vânătoare
capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific,
urmată de eliberarea acestora, și nici îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care
amenință viața ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor
acestora ori imobilizarea animalelor a căror viață ori integritate corporală este pusă în
pericol în urma unei intervenții umane realizate cu orice mijloace legale de protecție și
imobilizare de către personalul autorizat al Ministerului Afacerilor Interne în
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
• În Anexa nr. 1 sunt prezentate perioadele de vânare şi valoarea de despăgubire în cazul
unor fapte ilicite pentru speciile la care vânarea este permisă, iar în Anexa nr. 2 sunt
prezentate valorile de despăgubire în cazul unor fapte ilicite pentru speciile la care
vânarea este interzisă.
• În cazul acestei variante urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru regimul
cinegetic, indiferent că a rezultat sau nu capturarea ori uciderea unor exemplare din
speciile ocrotite prin lege.
• Sub aspect subiectiv, fapta se comite cu vinovăție sub forma intenției directe sau
indirecte.
• Pedeapsa pentru braconaj în această variantă este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• b) vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare.
• În această variantă vânătoarea se desfășoară cu încălcarea condițiilor prevăzute în
autorizația de vânătoare, acestea reprezentând condiții esențiale de existență a
infracțiunii. Condițiile pot privi, de exemplu, perioada de vânătoare sau numărul de
exemplare ce urmau a fi ucise sau capturate.
• Și în această variantă fapta se comite cu vinovăție sub forma intenției directe sau
indirecte.
• Pedeapsa pentru braconaj în această variantă este tot închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• c)  tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de
vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru
fondul cinegetic respectiv.
• În această variantă legiuitorul a incriminat identic și tentativa, și faptul consumat
constând în practicarea vânătorii de către persoane ce nu figurează în autorizația de
vânătoare eliberată de gestionarul fondului cinegetic respectiv.
• Întrucât autorizațiile se dau numai vânătorilor și sunt nominale, participarea la
vânătoare a altor persoane decât cele expres autorizate deschide calea braconajului
mascat întrucât la partida de vânătoare participă exclusiv persoanele implicate.
• Și în această variantă fapta se comite cu vinovăție sub forma intenției directe sau
indirecte.
• Pedeapsa pentru braconaj în această variantă este tot închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• d) practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari.
• În această variantă este incriminată vânătoarea în forme ilicite, folosind lațuri pentru
prinderea animalelor/păsărilor ori animale de vânătoare interzise (ogarii sau corciturile
lor fugărind vânatul și stresând animalele vânate).
• Câinii de vânătoare sunt din rase acceptate pentru aducerea vânatului, nu pentru
hăituirea animalelor vânate.
• Și în această variantă fapta se comite cu vinovăție sub forma intenției directe (de
regulă) sau indirecte.
• Pedeapsa pentru braconaj în această variantă este tot închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• e)  emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşesc cotele de recoltă şi
cifrele de intervenţie aprobate pentru fiecare gestionar.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana gestionarului fondului de vânătoare,
care emite autorizații de vânătoare peste cotele de recoltă sau peste valorile de
intervenție aprobate.
• Fapta este o specie de abuz în serviciu în domeniul autorizării vânătorii.
• Și în această variantă fapta se comite cu vinovăție sub forma intenției directe sau
indirecte, ceea ce presupune cunoașterea de către făptuitor a cotelor de
recoltă/limitelor de intervenție aprobate.
• Pedeapsa pentru braconaj în această variantă este tot închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• f)  vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale.
• În această variantă se încalcă regimul derogatoriu în materia vânării speciilor
protejate, de exemplu vânarea, în anumite condiții, a exemplarelor periculoase (care au
atacat oameni ori animale domestice) sau bolnave (de exemplu de turbare sau pestă).
Fapta reprezintă tot o formă de abuz în serviciu prin nerespectarea condițiilor din
autorizația specială de vânătoare.
• Fapta se comite cu vinovăție tot sub forma intenției directe sau indirecte.
• Pedeapsa pentru braconaj în această variantă este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• g) vânătoarea în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în parcuri naţionale, în
rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală
din celelalte arii naturale protejate, altfel decât în condiţiile art. 391.
• Potrivit prevederilor art. 391, prin excepţie de la prevederile art. 39 lit. g), ş), ţ), z) şi
aa), în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării habitatelor
naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătăţii
şi securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major în Rezervaţia
 Biosferei „Delta Dunării”, în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu
protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile naturale protejate
cuprinse în fonduri cinegetice, recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică
prevăzute în anexele nr. 1  şi 2, a câinilor şi a pisicilor fără stăpân se realizează, pe
bază de contract de prestări servicii, în condiţiile legii, cu acordul autorităţii publice
centrale care răspunde de vânătoare, la solicitarea administraţiei ariei naturale
protejate, avizată de consiliul ştiinţific al acesteia, de către:
•    a)  gestionarul fondului cinegetic cel mai apropiat, în parcuri naţionale şi în
Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”;
•     b) gestionarul fondului cinegetic respectiv, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu
protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile naturale protejate
cuprinse în fonduri cinegetice.
• Exemplarele recoltate în condiţiile alin. (1) al art. 39 1 se valorifică de gestionari
potrivit legii.
• Art. 39 din lege are următorul conținut:
• Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011,
cu modificările şi completările ulterioare, sunt interzise şi următoarele:
•     a) depăşirea cotei de recoltă care a fost aprobată la nivel de gestionar;
•     b) depăşirea numărului de piese aprobate pentru recoltă/vânător/zi de vânătoare;
•     c) furnizarea de către gestionar de informaţii eronate referitoare la nivelul
populaţiei speciilor de faună de interes cinegetic, estimate la nivelul fondului
cinegetic;
•     d) nerealizarea cotei de recoltă pe gestionar pentru vânatul sedentar ori depăşirea
cotei de recoltă pe fond cinegetic, fără motive justificate;
• e) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să
vâneze;
•     f) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic, fără acordul gestionarului
acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neintrodusă în toc,
şi în afara căilor de comunicaţie;
•     g) accesul cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcuri naţionale,
în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie
integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, fără autorizarea
necesară;
• h) utilizarea steguleţelor şi gardurilor pentru dirijarea exemplarelor din speciile de
interes cinegetic, precum şi a detectoarelor de animale;
•     i) vânarea cerbilor, căpriorilor, caprelor negre, muflonilor, mistreţilor şi urşilor
prin utilizarea altor cartuşe decât a celor cu proiectile unice, ale căror caracteristici
sunt prevăzute prin reglementările tehnice emise de administrator;
•     j) vânarea iepurilor, fazanilor sau potârnichilor la hrănitori ori de la apusul până
la răsăritul soarelui;
•     k) vânarea cerbilor, căpriorilor şi caprelor negre la hrănitori, la sărării, la goană
sau cu câini gonitori;
•     l) vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
•     m) distribuirea de hrană complementară sub formă de deşeuri de origine animală
şi produse zaharoase de sinteză, în perioada 1 martie-30 noiembrie, în fondurile
cinegetice în care sunt prezenţi urşi;
•     n)  vânarea păsărilor de baltă în apropierea gurilor de apă pe timp de îngheţ, dacă
suprafaţa liberă a apei nesituată la gura de apă este îngheţată mai mult de 70%;
•     o) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;
•     p) folosirea la vânătoare a armelor care au calibrul necorespunzător speciei
pentru care este autorizată acţiunea de vânătoare;
•     q) utilizarea odorivectorilor, exceptând cercetarea ştiinţifică, caz în care
administratorul aprobă utilizarea lor, în condiţiile stipulate distinct în autorizaţia
dată;
•     r) comercializarea de către persoane fizice a vânatului, a cărnii de vânat, a
diferitelor produse de vânat sau a trofeelor de vânat;
•     s) fabricarea, comercializarea, deţinerea sau utilizarea alicelor cu diametrul mai
mare de 5 mm;
•     ş) vânătoarea în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie
strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în
fondurile cinegetice, precum şi vânătoarea în crescătorii de vânat;
•      t) vânătoarea în rezervaţiile naturale a speciilor care fac obiectul protecţiei stricte
în aria naturală protejată;
•    ţ) vânătoarea în ariile naturale protejate incluse în fondurile cinegetice practicată
fără respectarea condiţiilor prevăzute în planurile de management ale ariilor
naturale respective aprobate în condiţiile legii;
•      u) accesul în fondurile cinegetice sau utilizarea la vânătoare a armelor şi muniţiei
neomologate sau neautorizate pentru vânătoare în România;
•     v) părăsirea fondului cinegetic fără ca vânatul recoltat să fie crotaliat în condiţiile
art. 19 alin. (5), iar numărul crotaliei să fie trecut în autorizaţia de vânătoare;
•     w) stânjenirea voită ori împiedicarea practicării vânătorii;
•     x) completarea necorespunzătoare a autorizaţiilor de vânătoare în privinţa
participanţilor la vânătoare şi a numărului de exemplare de vânat recoltate;
•     y) nereturnarea în termen a autorizaţiilor de vânătoare de către titularii acestora;
•     z) accesul cu arma de vânătoare neintrodusă în toc în Rezervaţia Biosferei „Delta
Dunării”; 
• aa) vânătoarea pe suprafeţele din perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan
altfel decât în condiţiile art. 34, în parcuri naţionale şi în Rezervaţia Biosferei „Delta
Dunării”;
• ab) accesul neautorizat cu arma de vânătoare neintrodusă în toc pe orice fond
cinegetic;
• ac)  utilizarea ca atrape a animalelor vii orbite sau mutilate, a chemătorilor
electronice, a înregistratoarelor de sunete şi a oglinzilor apelante;
• ad) utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a dispozitivelor de ochire care
funcţionează pe principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând
convertizoare sau amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de
vedere în infraroşu şi a dispozitivelor cu termoviziune, cu excepția utilizării
 dispozitivelor de iluminare a țintelor pentru vânarea speciilor mistreț, șacal și vulpe,
cu derogare de la autoritatea publică centrală care răspunde de mediu;
• ae)  urmărirea sau hăituirea exemplarelor din fauna cinegetică cu ambarcaţiuni cu
motor a căror viteză de deplasare este mai mare de 5 km/oră, precum şi exercitarea
vânătorii din autoturisme;
• af) gazarea şi afumarea vizuinelor fără aprobarea administratorului;
• ag) părăsirea teritoriului României cu vânat fără documente de provenienţă şi fără a
fi crotaliat conform reglementărilor administratorilor;
• ah) vânarea mamiferelor şi păsărilor prin utilizarea capcanelor neautorizate;
• ai)  nerespectarea, de către gestionar, a reglementărilor privind evaluarea trofeelor
de vânat, aprobate prin ordin al administratorului;
• aj)  neprezentarea documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru practicarea
vânătorii, de către participanţii la acţiunea de vânătoare la solicitarea organelor de
control.
• (2) Nu constituie acţiune de împiedicare a practicării vânătorii competiţiile sportive
avizate de federaţiile sportive naţionale de resort şi de proprietarii terenurilor, dacă
gestionarul fondului cinegetic îşi dă acceptul cu minimum 30 de zile înainte de data
organizării acestor competiţii.
• Art. 42 alin. 1 lit. h) vânătoarea în perimetrul intravilan construit sau împrejmuit,
altfel decât în condiţiile art. 34.
• Potrivit art. 34, în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării
habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în
interesul sănătăţii şi securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major,
pe suprafeţele din perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, aeroporturi, gări,
unităţi militare, recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a pisicilor şi
a câinilor hoinari se realizează în condiţiile prezentei legi şi ale cotelor de recoltă sau
ale derogărilor aprobate de gestionarul fondului cinegetic limitrof, pe baza unui
contract de prestări servicii, cu respectarea prevederilor legale în domeniul
achiziţiilor publice, la solicitarea consiliului local sau a administraţiei suprafeţei
împrejmuite, după caz, şi cu acordul prealabil al proprietarului de teren.
• Exemplarele de vânat dobândite în condiţiile de mai sus aparţin gestionarului.
• i)  vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială avifaunistică
în care vânătoarea este interzisă şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile
speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor
referitoare la vânătoare, din planurile de management ale ariilor protejate;
• j)  urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparţinând altui gestionar, fără
acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă
în toc şi în afara căilor de comunicaţie;
• k) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să
vâneze;
• l)  vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform
anexei nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din anexa nr.
2;
• Potrivit art. 36, exemplarele din speciile admise la vânătoare, care produc pagube
culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice, pot fi vânate şi în afara perioadei
legale de vânătoare, în condiţiile aprobării administratorului.
• m)  vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, cu excepția
situațiilor de urgență stabilite prin derogări acordate de autoritatea publică centrală
care răspunde de mediu pentru recoltarea exemplarelor din specia mistreț în vederea
prevenirii pagubelor sau pentru combaterea epizootiilor, și vânătoarea prin folosirea
dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad) – adică utilizarea, pentru tirul pe
timp de noapte, a dispozitivelor de ochire care funcționează pe principiul laser, a
sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând convertizoare sau amplificatoare
electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroșu și a
dispozitivelor cu termoviziune, cu excepția utilizării dispozitivelor de iluminare a
țintelor pentru vânarea speciilor mistreț, șacal și vulpe, cu derogare de la autoritatea
publică centrală care răspunde de mediu;
• n) vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate;
• o) utilizarea, indiferent de scop, a substanțelor chimice care provoacă intoxicarea,
sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică, cu excepția situațiilor
prevăzute la art. 1 lit. ad) – adică pentru îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care
amenință viața ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor
acestora;
• p) vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
• q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate,
păsări de pradă şi arcuri;
• r)  accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuţia
cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate,
după caz, pentru vânătoare în România;
• s)  practicarea vânătorii cu armă altfel decât ţinută în mână.
• În cazul variantei agravate de la alin. 2 al art. 42, faptele prevăzute la alin. (1) se
pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă au fost săvârşite:
• a) de o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi de
reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului
sau vânătoarea;
• b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe
suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon din cuprinsul
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", altfel decât în condiţiile derogărilor stabilite
conform legii;
• c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea este permisă
în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi practicarea vânătorii.
• Potrivit prevederilor art. 431, faptele prevăzute la art. 42 se cercetează, se judecă şi se
sancţionează în regim de urgenţă, prin excepţie de la prevederile art. 293 din Codul de
procedură penală, în conformitate cu prevederile speciale prevăzute în acesta.
• Potrivit prevederilor art. 451, constatarea faptelor ce constituie infracţiune potrivit art.
42 se face de către organele de urmărire penală cu atribuţii în acest sens, de jandarmi,
de personalul salariat cu atribuţii în domeniul cinegetic din cadrul administratorului
 fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor cinegetice, precum şi de alte
persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către
conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.
• Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 42, inclusiv
mijloacele de transport, se confiscă, ca și trofeele de vânat şi vânatul care fac obiectul
infracţiunilor prevăzute la art. 42 (art. 46). Aceste bunuri se reţin de către agentul
constatator şi se predau organelor de urmărire penală.
• Potrivit prevederilor art. 47, permisul de vânătoare al celui care a săvârşit una dintre
faptele prevăzute la art. 42 se retrage şi se anulează, în condiţiile legii.

Neacordarea nivelului de intervenție și prevenție, accesul ilegal cu arma și vânătoarea

ilegală (art. 43)
• Potrivit art. 43, constituie infracţiune de neacordare a nivelului de intervenție și
prevenție și de acces ilegal cu arma de vânătoare şi se pedepseşte cu închisoare de la o
lună la un an sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f1) –
administratorul faunei cinegetice acordă nivel de intervenție și prevenție anual,
pentru prevenirea pagubelor și accidentelor la speciile din anexa nr. 2; nivelul
prevenției se aprobă până cel târziu pe data de 15 mai a fiecărui an - și art. 39 alin. 1
lit. g) - accesul cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcuri naţionale,
în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie
integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, fără autorizarea
necesară - şi z) - accesul cu arma de vânătoare neintrodusă în toc în Rezervaţia
Biosferei „Delta Dunării”.
• În cazul în care se reține săvârșirea numai a acestei infracțiuni, subiectul activ este
adminstratorul fondului de vânătoare sau vânător care încalcă interdicțiile prevăzute la
art. 39 lit. g) și z).
• Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale privind protejarea parcurilor
naturale, a rezervațiilor naturale, a zonelor cu protecție strictă și a celor cu protecție
integrală, precum și a Rezervației Biosferei „Delta Dunării” împotriva riscurilor de
pagube sau accidente la specii protejate sau de braconaj, incriminându-se actul
preparator al pregătirii armei de vânătoare la intrarea în zona protejată.
• Elementul material constă într-o inacțiune de neacordare a nivelului de intervenție sau
prevenție anual, respectiv acțiune de acces în zonele protejate cu arma de vânătoare
scoasă din toc, condiția-cerință esențială fiind să nu existe aprobările prealabile pentru
derogări de la regimul de protecție cinegetică.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranța zonelor de protecție
cinegetică, legătura de cauzalitate fiind imediată.
• Din punct de vedere subiectiv fapta se comite cu intenție, ceea ce presupune
cunoașterea de către autor, în cazul celei de a doua teze, a faptului că se află într-o
zonă de protecție specială, în care arma de vânătoare, în lipsa aprobărilor speciale,
trebuie păstrată în toc.
• Tentativa nu este incriminată la acțiunea din teza a doua, fapta consumându-se odată
cu intrarea făptuitorului în zonele interzise vânătorii.
 • Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este închisoarea de la o lună la un an
sau amenda de la 120 la 240 de zile-amendă.
• Varianta agravată de la alin. 2 se referă la vânătoarea ilegală: constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă nerespectarea
prevederilor art. 39 lit. ş), potrivit cărora este interzisă vânătoarea în parcuri
naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de
protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fondurile cinegetice,
precum şi vânătoarea în crescătorii de vânat.
• Pentru a nu se suprapune cu infracțiunea de braconaj de la art. 42, alin. 1, lit. g), din
aceeași lege, fapta ar trebui să se refere la organizarea partidelor de vânătoare și
autorizarea unor cote de vânat pentru zonele menționate a fi expres protejate împotriva
vânătorii în tot timpul anului. Textul incriminator este însă nepermis de neclar,
permițând ușor confunzii cu braconajul. Din acest motiv apreciem că se impune
abrogarea acestei incriminări.
• Potrivit prevederilor art. 451, constatarea faptelor ce constituie infracţiune potrivit art.
43 se face de către organele de urmărire penală cu atribuţii în acest sens, de jandarmi,
de personalul salariat cu atribuţii în domeniul cinegetic din cadrul administratorului
fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor cinegetice, precum şi de alte
persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către
conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.
• Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 43, inclusiv
mijloacele de transport, se confiscă, ca și trofeele de vânat şi vânatul care fac obiectul
infracţiunilor prevăzute la art. 43 (art. 46). Aceste bunuri se reţin de către agentul
constatator şi se predau organelor de urmărire penală.
• Potrivit prevederilor art. 47, permisul de vânătoare al celui care a săvârşit una dintre
faptele prevăzute la art. 43 se retrage şi se anulează, în condiţiile legii.

Infracțiuni la regimul vânătorii (art. 44)

• Art. 44 incriminează mai multe fapte de încălcare a regimului vânătorii:
• Art. 44. - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau
cu amendă:
•    a) scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu naţional, fără
respectarea reglementărilor emise de administrator;
•    b) vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii decât cele ale
derogărilor;
•    c) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;
•    d) transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în
teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori
produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea
condiţiilor legii;
•    e) eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de vânătoare în alte condiţii decât cele
prevăzute la art. 27-29 şi 31;
•    f) eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în perimetrul construit sau împrejmuit
din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile din acestea în care
vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora;
•    g) împiedicarea, prin exercitarea de acte de violenţă, a desfăşurării activităţilor de
vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2);
•    h) vânătoarea practicată fără poliţă de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă
în legătură cu calitatea de vânător.
• Toate infracțiunile se comit cu intenție și sunt pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 3
ani sau cu amendă (de la 180 la 300 de zile-amendă).
• a) scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu naţional, fără
respectarea reglementărilor emise de administrator.
• Este fapta de prejudiciere a patrimoniului cinegetic național prin scoaterea din țară a
trofeelor de vânat valoroase clasificate în patrimoniu. Trofeele aparțin de regulă
vânătorului autorizat care le-a obținut, dar regimul acestor trofee este stabilit de
administrator, adică de autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi
asigură administrarea faunei cinegetice, în funcție de evaluarea făcută trofeului.
• Autor al infracțiunii în această formă poate fi orice persoană care deține în proprietate
sau pentru administrare trofee cinegetice.
• Subiect pasiv este statul român.
• Elementul material este reprezentat de acțiunea de scoatere în afara țării a trofeelor de
vânat cu valoare de patrimoniu cinegetic în lipsa autorizațiilor necesare unei astfel de
operațiuni.
• b) vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii decât cele ale
derogărilor.
• În anexa nr. 2 sunt înscrise toate speciile de mamifere și păsări a căror vânare este
interzisă în tot timpul anului. Pentru a nu exista o suprapunere cu infracțiunea de
braconaj (art. 42, alin. 1, lit. f), incriminarea faptei din această variantă ar trebui să se
refere la organizarea și/sau aprobarea vânării unor mamifere sau păsări protejate, în
afara cadrului legal stabilit pentru derogările de la acest regim de protecție
permanentă.
• c) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic.
• În această variantă de tip este incriminată vânarea puilor de păsări de interes cinegetic
care nu pot încă zbura, ceea ce periclitează refacerea populației de păsări.
• Apare surprinzător faptul că nu este incriminată colectarea ouălor aparținând speciilor
de păsări protejate, probabil mizându-se pe capacitatea păsărilor, în anumite cazuri, de
a depune alte ouă pentru a le înlocui pe cele pierdute.
• d) transportul vânatului dobândit în condiţiile  art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în
teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori
produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea
condiţiilor legi.
• Este incriminată valorificarea ilegală a produselor de vânat rezultate din braconaj.
Valorificarea în acest caz se poate realiza prin mai multe acțiuni: transport,
comercializare, naturalizare (în sensul de taxidermie), orice operațiuni privind vânatul.
Poate reprezenta o formă de tăinuire, dar nu în mod necesar (de exemplu autorul
 transportă din pădure restul animalului vânat de braconieri, pentru a asigura hrană
membrilor familiei autorului).
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, cel pasiv fiind proprietarul fondului de
vânătoare, care nu va putea depista urmele de braconaj și astfel nu va putea identifica
braconierii care își pierd urma în acest caz.
• e) eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de vânătoare în alte condiţii decât cele
prevăzute la art. 27-29 şi 31.
• Potrivit prevederilor art. 27, vânătoarea se exercită numai de către vânători, dacă
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
•    a) posedă permis de vânătoare eliberat în România sau permis ori licenţă valabilă
în ţara emitentă a permisului de vânătoare, în cazul vânătorilor cetăţeni străini;
•     b) posedă autorizaţie individuală de vânătoare, eliberată pe numele său de
gestionar, sau este înscris nominal de organizator în autorizaţiile colective de
vânătoare;
•     c) posedă permis de armă pentru folosirea armelor de vânătoare în România, în
Europa sau în ţara de origine, după caz, dacă practică vânătoarea cu armă;
•     d) posedă talon de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă, în legătură cu
activitatea sa de vânător.
• Potrivit prevederilor art. 28, permisele de vânătoare  pot fi permanente sau temporare.
•  Permisele de vânătoare permanente se tipăresc şi se înseriază de către autoritatea
publică centrală care răspunde de vânătoare, eliberându-se prin asociaţiile de
vânătoare în limita locurilor vacante cetăţenilor cu domiciliul sau rezidenţa în
România.
• Condiţiile pe care un solicitant trebuie să le îndeplinească, cumulativ, la data susţinerii
examenului, pentru a dobândi permis de vânătoare permanent sunt următoarele:
•    a) vârsta minimă de 18 ani;
•    b) să fi efectuat un an de stagiatură sub îndrumarea organizaţiei vânătoreşti care
gestionează cel puţin un fond cinegetic, la care solicită să fie înscris, cu excepţia
absolvenţilor de învăţământ superior cu profil cinegetic;
•    c) să fi luat parte la minimum o instruire practică într-un poligon de tir privind portul
şi folosirea armelor şi muniţiilor de vânătoare;
• d) să fi fost declarat admis la examenul organizat pentru obţinerea permisului de
vânătoare permanent, susţinut în faţa unei comisii, constituită din reprezentanţi ai
autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, ai asociaţiilor, uniunilor sau
federaţiilor reprezentative la nivel naţional şi internaţional şi ai instituţiilor de
învăţământ superior de stat;
•    e) în ultimii 5 ani să nu fi săvârşit fapte care sunt încadrate ca infracţiuni de prezenta
lege;
•    f) să fie apt din punct de vedere fizic şi psihologic, la data examenului, pentru a
deţine şi folosi armă letală.
• Permisul de vânătoare temporar se eliberează de către gestionarii fondurilor
cinegetice, la cererea cetăţenilor străini şi apatrizilor cu domiciliul în străinătate care în
ţara de domiciliu sunt vânători şi dacă sunt veniţi în România pentru acţiuni de
vânătoare.
• Regulamentul pentru preschimbarea permiselor de vânătoare aflate în uz şi pentru
obţinerea permiselor de vânătoare în condiţiile prezentei legi se aprobă prin ordin al
administratorului.
• Examenul pentru obţinerea calităţii de vânător se organizează pe judeţe, în
conformitate cu regulamentul aprobat prin ordin al administratorului.
• Prin excepţie de la dispoziţiile lit. b), sunt scutiţi de stagiatură personalul tehnic de
vânătoare şi personalul de specialitate angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare,
precum şi vânătorii cu domiciliul în străinătate şi rezidenţa în România care deţin
permis/licenţă de vânătoare valabil/valabilă în ţările lor de origine.
• Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care au calitatea de vânător în ţara de
domiciliu, atestată prin document specific ţării respective, au dreptul de a practica
vânătoarea în România dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit.
b), c) şi d).
• Potrivit prevederilor art. 31, autorizaţiile de vânătoare sunt individuale sau colective,
documente cu regim special emise şi înseriate de gestionari printr-un sistem
informatic, conform modelului şi reglementărilor stabilite prin ordin al conducătorului
administratorului.
•  Aceste documente pot fi folosite de gestionari, în condiţiile stabilite prin
reglementările referitoare la organizarea şi practicarea vânătorii.
• Autorizaţia de vânătoare eliberată de gestionar dă dreptul titularului acesteia de a vâna
exemplarele pentru care a fost eliberată autorizaţia, pe terenurile incluse în fondul
cinegetic respectiv, indiferent de categoria de proprietate şi de proprietarul acestora.
• La art. 44 lit. e) este incriminată nerespectarea regimului legal de emitere și folosire a
permiselor de vânătoare.
• f) eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în perimetrul construit sau împrejmuit din
intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile din acestea în care vânătoarea
este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora.
• În cazurile excepționale în care se autorizează vânarea unor exemplare aflate în
intravilanul localităților ori în ariile naturale protejate, este necesar acordul celor care
administrează zonele respective (primar, gestionar al ariei naturale protejate). Lipsa
autorizării speciale este incriminată tocmai datorită stării de pericol generate de
vânătoarea derulată în aceste zone (fie populate, fie în care vânătoarea este în general
interzisă).
• g) împiedicarea, prin exercitarea de acte de violenţă, a desfăşurării activităţilor de
vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2).
• Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile cinegetice au obligaţia de a
permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare autorizate pe terenurile ce le deţin sau
aparţin atunci când vânătorii au asupra lor autorizațiile de vânătoare.
• Împiedicarea unei astfel de vânători, atunci când se recurge la acte de violență (în
sensul art. 193 alin. 1 C.p.), este incriminată.
• h) vânătoarea practicată fără poliţă de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă
în legătură cu calitatea de vânător.
• Așa cum se prevede la art. 27, vânătorii sunt obligați să aibă poliță de asigurare pentru
accidente și daune aduse terților , iar încălcarea acestei obligații constituie infracțiune.
 • Potrivit prevederilor art. 451, constatarea faptelor ce constituie infracţiune potrivit art.
44 se face de către organele de urmărire penală cu atribuţii în acest sens, de jandarmi,
de personalul salariat cu atribuţii în domeniul cinegetic din cadrul administratorului
fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor cinegetice, precum şi de alte
persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către
conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.
• Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 44, inclusiv
mijloacele de transport, se confiscă, ca și trofeele de vânat şi vânatul care fac obiectul
infracţiunilor prevăzute la art. 44 (art. 46). Aceste bunuri se reţin de către agentul
constatator şi se predau organelor de urmărire penală.

Nemarcarea zonelor cu protecţie (art. 45)

• Este fapta de nemarcare prin semne vizibile, de către administratorul ariei naturale
protejate, a limitelor zonelor cu protecţie strictă, a zonelor de protecţie integrală şi a
zonelor tampon. Incriminarea a fost introdusă în lege în anul 2008 (prin Legea nr.
215), a fost abrogată în același an prin OUG nr. 154 și repusă în vigoare în 2016 prin
respingerea OUG care o abrogase, dar a fost omisă la actualizare conform Codului
penal, astfel că sancțiunea unică a amenzii nu este prevăzută sub formă de zile-
amendă, ceea ce o face inaplicabilă altfel decât prin raportare la minimul amenzii din
Codul penal (între 60 și 180 de zile-amendă).
• Subiectul activ este calificat în persoana administratorului ariei naturale protejate.
• Elementul material constă într-o omisiune intenționată de marcare a zonelor protejate,
urmarea fiind o stare de pericol.
• Art. 45. - Nemarcarea prin semne vizibile a limitelor zonelor cu protecţie strictă, a
zonelor de protecţie integrală şi a zonelor tampon, de către administratorul ariei
naturale protejate respective, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de la
5.000 lei la 10.000 lei.

Confiscarea specială
•  Potrivit prevederilor art. 46:
• (1) Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 42-44, inclusiv
mijloacele de transport, se confiscă.
• (2) Trofeele de vânat şi vânatul care fac obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 42-
44 se confiscă.
• (3) Bunurile prevăzute la alin. (1) şi (2) se reţin de către agentul constatator şi se
predau organelor de urmărire penală.
• Sunt norme specifice în materia confiscării speciale a produselor care au servit la
comiterea infracțiunii sau reprezintă produs al infracțiunii.  

Norme speciale de procedură

•    Art. 451. - Constatarea faptelor ce constituie infracţiune potrivit art. 42-44 se face de
către organele de urmărire penală cu atribuţii în acest sens, de jandarmi, de personalul
salariat cu atribuţii în domeniul cinegetic din cadrul administratorului fondului
cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor cinegetice, precum şi de alte persoane
 specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către conducătorul
autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.
• Pentru fapta incriminată la art. 45 competența de constatare aparține exclusiv
organelor de urmărire penală, ceea ce apare ca o altă eroare de tehnică legislativă, în
condițiile în care legea a fost modificată/completată prin Legea nr. 13/2020.

Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor

• Prin Legea nr. 205/2004 se reglementează măsurile necesare pentru asigurarea
condițiilor de viață și bunăstare ale animalelor cu sau fără deținător.
• Deținător de animale este proprietarul, persoana care deține cu orice titlu valabil,
precum și orice persoană fizică sau juridică în îngrijirea căreia se află animalul.
• Deținătorii de animale au obligația de a asigura aplicarea normelor sanitare veterinare
și de zooigienă privind adăpostirea, hrănirea, îngrijirea, reproducția, exploatarea,
protecția și bunăstarea animalelor.
• Deținătorii de animale au obligația de a avea un comportament lipsit de brutalitate față
de acestea, de a asigura condițiile elementare necesare scopului pentru care sunt
crescute, de a nu le abandona și/sau izgoni.
• Protecția penală a animalelor domestice împotriva actelor de cruzime este asigurată
prin art. 25.
Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, art. 25
• Art. 25.
• (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă:
• a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
• b) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
• c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
• d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla
agresivitatea;
• e) rănirea sau schingiuirea animalelor;
• f) intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor
scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale,
ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților.
• g) folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de
îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri
ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de
spectacole similare.
• (2) În cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1), instanța
poate dispune ca pedeapsă complementară interdicția de a deține animale pentru o
perioadă de la un an la 5 ani.
• Incriminarea are în vedere încălcarea unora dintre obligațiile stabilite la art. 6 alin. (2)
din această lege, considerate acte de cruzime față de animale.
• Obiectul juridic se referă la relațiile sociale privind aplicarea unor bune tratamente
animalelor domestice, inclusiv animalelor de casă și celor exotice legal deținute.
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, putând fi și deținătorul animalului, iar subiectul
pasiv este statul ca reprezentant al societății. Animalele nu pot fi subiect pasiv întrucât
ele nu pot deține drepturi și obligații și nu pot intra în raporturi juridice, astfel că
sintagma „drepturile animalelor” este fundamental greșită. Animalele sunt obiect al
ocrotirii penale, nu subiect al acestei ocrotiri.
• Elementul material din cadrul laturii subiective este reprezentat de una dintre acțiunile
incriminate la lit. a)-g):
• a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept
• Chiar dacă faptele comise din culpă sunt incriminate numai dacă se prevede expres
prin lege penală acest lucru, potrivit prevederilor art. 16 alin. (6) C.p., și la data
elaborării incriminării (iunie 2004) numai faptele omisive erau reținute ca infracțiuni
și în cazul în care erau comise din culpă, iar legea a for republicată în 2014, legiuitorul
a ținut să marcheze faptul că este pedepsită numai acțiunea de ucidere intenționată și
fără drept a animalelor pentru a nu exista niciun risc de confuzie.
• Sacrificarea animalelor poate avea loc numai în condițiile și modalitățile prevăzute de
lege. Potrivit prevederilor Capitolului V (Sacrificarea și uciderea animalelor), art. 21 –
23, animalele nu vor fi supuse unor suferințe inutile în cazul sacrificării sau uciderii
care se va efectua cu respectarea prevederilor legale specifice în vigoare (la abatoare
este obligatorie asomarea mamiferelor, cu excepția sacrificiilor ritualice, veterinarii
pot euthanasia imediat animalele incurabile), dar aceste reguli nu se aplică animalelor
care, din cauza unor accidente sau boli, trebuie sacrificate ori ucise imediat (de
exemplu animale turbate).
• b) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive
• Este incriminată fapta de a folosi aceste animale pe post de ținte la practicarea tirului.
• c) organizarea de lupte între animale sau cu animale
• Incriminarea privește nu numai luptele de câini sau cocoși, ci orice alte lupte dintre
animale, inclusiv dintre specii diferite, chiar dintre specii care trăiesc în arii naturale
diferite (de exemplu lupte între lei și tigri). Este incriminată și lupta dintre om și
animal (de exemplu corida).
• d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla
agresivitatea
• Este incriminată fapta de folosire a unor animale vii fie ca hrană potențială (pentru a
determina un anumit comportament al animalului hrănit), fie ca potențial vânător
(atunci când animalul dresat va acționa din frică). Câinii ciobănești nu sunt folosiți la
dresarea turmelor (care nici nu pot fi dresate), ci la dirijarea acestora.
• e) rănirea sau schingiuirea animalelor
• Este incriminată exercitarea de violențe fizice (loviri sau alte violențe, vătămare
corporală) sau psihice (de ex. sperierea) asupra animalului.
• f) intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor
scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor
vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților
• Sunt incriminate așa-zisele intervenții „estetice” asupra animalului: codotomia (tăierea
cozii) - nu „codomia”, cuvânt fabricat -, retezarea urechilor (cupare), secționarea
corzilor vocale pentru a provoca muțenia, amputarea (extracția) ghearelor (ablația),
 extracția (smulgerea) ciocului sau dinților („coltilotul”, alt cuvânt fabricat, probabil
din „colț” – dinte, vârf - și „ilot” - lipsit de, privat de). Toate sunt acte de mutilare a
animalului.
• g) folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de
gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în
spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți,
precum și în orice alte tipuri de spectacole similare
• Este vorba despre folosirea unor animale vertebrate, îmblânzite sau nu, pentru diverse
spectacole de circ sau la iarmaroc (bâlci).
• Cu excepția incriminării de la lit. g), toate celelalte fapte au ca urmare imediată
decesul sau o vătămare sănătății ori integrității fizice sau psihice a animalului, urmări
materiale pentru care este necesară dovedirea legăturii de cauzalitate. La lit. g)
urmarea imediată este o stare de pericol pentru bunăstarea animalului, legătura de
cauzalitate rezultând direct din materialitatea faptei.
• Sub aspect subiectiv, toate variantele elementului material se comit cu intenție directă
sau indirectă, nu doar varianta de la lit. a).
• Tratamentul sancționator prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă (între 120 și 240 de zile-amendă) și pedeapsa complementară, ce poate fi
aplicată, dar nu obligatoriu, a interdicției de a deține animale pentru o perioadă de la
un an la 5 ani. Surprinzător, aceeași potențială pedeapsă complementară apare și la art.
28 din lege, chiar lăsând impresia că se poate aplica și în lipsa aplicării unei pedepse
principale (ceea ce ar contraveni prevederilor art. 67 C.p.).
CURS 12

Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 129/2019

pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului

Generalități privind Legea nr. 129/2019

• Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
instituie cadrul naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării
terorismului, care include, printre alte autorităţi şi instituţii: a) organele de urmărire
penală; b) autorităţi şi instituţii publice cu atribuţii de reglementare, informare şi
control în domeniu, precum unitatea de informaţii financiare a României, autorităţi cu
atribuţii de control financiar/fiscal sau autorităţi cu atribuţii de control fiscal,
autoritatea vamală; c) organe de stat specializate în activitatea de informaţii prevăzute
la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României;
d) autorităţi administrative autonome şi instituţii cu rol de reglementare şi
supraveghere sectorială şi control al entităţilor raportoare, precum Banca Naţională a
României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Oficiul Naţional pentru Jocuri de
Noroc.
• Unitatea de informaţii financiare a României este Oficiul Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor, denumit în lege „Oficiul”.
• Oficiul este autoritatea care coordonează realizarea evaluării riscurilor de spălare a
banilor şi finanţare a terorismului la nivel naţional, evaluare care se realizează în
cooperare cu autorităţile şi instituţiile prevăzute mai sus, cu asigurarea protecţiei
datelor cu caracter personal. Oficiul coordonează răspunsul naţional la riscurile
evaluate, în cooperare cu autorităţile şi instituţiile prevăzute mai sus, şi informează, în
acest sens Comisia Europeană, Autoritatea europeană de supraveghere şi statele
membre ale Spaţiului Economic European.
• Capitolul X (Răspunderi şi sancţiuni) din această lege prevede răspunderea civilă,
disciplinară, contravenţională, administrativă sau penală pentru încălcarea dispozițiilor
sale.
• Răspunderea penală este prevăzută în art. 47 (nerespectarea obligațiilor de
confidențialitate și activități ilicite), art. 49 (spălarea banilor) , art. 50 (măsuri
asigurătorii) și art. 51 (confiscarea specială). În art. 52 se prevede obligația de
comunicare către Oficiu a hotărârii judecătorești definitive privind infracţiunea de
spălare a banilor sau de finanţare a terorismului.
Nerespectarea obligațiilor de confidențialitate și activități ilicite (art. 47)
• În art. 47 este incriminată încălcarea obligației de păstrare a confidențialității stabilite
atât pentru salariaţii entităţilor raportoare și organele lor de conducere, cât și pentru
personalul Oficiului, dar și unele activități ilicite.
• Potrivit prevederilor art. 38 din Legea nr. 129/2019 este interzisă folosirea în scop
personal de către salariaţii entităţilor raportoare a informaţiilor confidenţiale primite în
 temeiul Legii, atât în timpul activităţii, cât şi după încetarea acesteia, iar entităţile
raportoare, organele de conducere, de administrare şi de control ale societăţii,
directorii şi angajaţii entităţilor acestora au obligaţia de a nu transmite, în afara
condiţiilor prevăzute de lege, informaţiile deţinute în legătură cu spălarea banilor şi
finanţarea terorismului şi de a nu divulga clienţilor vizaţi şi nici altor terţi faptul că
informaţiile sunt în curs de transmitere, au fost sau vor fi transmise în conformitate
cu art. 6 - privind raportul pentru tranzacţii suspecte - şi art. 9 alin. (1) – privind
efectuarea unei tranzacţii care are legătură cu tranzacţia suspectă, fără raportarea
prealabilă - sau că este în curs ori ar putea fi efectuată o analiză privind spălarea
banilor sau finanţarea terorismului.
• Art. 47. - (1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 38 alin. (1) şi (2) şi art.
41 alin. (2) şi (3) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
• (2) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 31 alin. (1) constituie infracţiune şi se
pedepseşte conform Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi
completările ulterioare.

Nerespectarea obligațiilor de confidențialitate (art. 47 alin. 1)

• Alin. (2) și (3) ale art. 41 prevăd că personalul Oficiului are obligaţia de a nu transmite
informaţiile confidenţiale primite în timpul activităţii decât în condiţiile legii, obligaţie
ce se menţine pe termen nelimitat, fiind interzisă și folosirea în scop personal de către
salariaţii Oficiului a informaţiilor confidenţiale primite şi prelucrate în cadrul
Oficiului, atât în timpul activităţii, cât şi după încetarea acesteia.
• În alin. 1 al art. 47 este incriminată încălcarea obligației de confidențialitate stabiltă de
această lege specială atât pentru personalul Oficiului, cât și pentru personalul
entităților raportoare, definite la art. 5:
• a) instituţiile de credit persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor de credit
persoane juridice străine;
• b) instituţiile financiare persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor financiare
persoane juridice străine;
• c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de
pensii private pe care le administrează, cu excepţia caselor de pensii ocupaţionale
profesionale;
• d) furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
• e) auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, evaluatorii autorizați, consultanții
fiscali, persoanele care acordă consultanță financiară, de afaceri sau contabilă, alte
persoane care se angajează să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane cu
care persoana respectivă este afiliată, ajutor material, asistență sau consiliere cu privire
la aspectele fiscale, financiare, ca activitate economică sau profesională principală;
• f) notarii publici, avocații, executorii judecătorești și alte persoane care exercită
profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau
perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri
imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea
instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienților,
 operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate,
constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente
financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii,
funcționării sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea
unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a
altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru
clienții lor în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile; crearea,
funcționarea sau administrarea de fiducii, societăți, fundații sau structuri similare;
• g) furnizorii de servicii pentru societăţi sau fiducii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. e) şi
f);
• g1) furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare;
• g2) furnizorii de portofele digitale.
• h) agenții și dezvoltatorii imobiliari, inclusiv atunci când acționează în calitate de
intermediari în închirierea de bunuri imobile, dar numai în ceea ce privește tranzacțiile
pentru care valoarea chiriei lunare reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai
mult;
• i) alte persoane care, în calitate de profesioniști, comercializează bunuri, numai în
măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă
echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură
operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.
• j) persoanele care comercializează opere de artă sau care acționează ca intermediari în
comerțul de opere de artă, inclusiv atunci când această activitate este desfășurată de
galerii de artă și case de licitații, în cazul în care valoarea tranzacției sau a unei serii de
tranzacții legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult;
• k) persoanele care depozitează sau comercializează opere de artă sau care acționează
ca intermediari în comerțul cu opere de artă, atunci când această activitate este
desfășurată în zone libere, în cazul în care valoarea tranzacției sau a unei serii de
tranzacții legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult.
• Subiectul activ este circumstanțiat în persoana fizică raportoare sau în angajații ori
reprezentanții Oficiului sau cei ai entităților raportoare care încalcă obligațiile de
confidențialitate privind informațiile legate de spălarea banilor sau finanțarea
terorismului vehiculate în executarea dispozițiilor acestei legi, fără ca prin aceasta să
se excludă o răspundere penală a persoanei juridice.
• Participația penală este posibilă sub orice formă.
• Incriminarea poate fi considerată o variantă a abuzului în serviciu prin care se
compromite, se afectează sau doar se pune în pericol activitatea Oficiului în prevenirea
și combaterea atât a spălării banilor, cât și a finanțării terorismului. Obligația vizează
însă nu numai funcționari publici sau „privați”, ci și liberi profesioniști sau chiar
simple persoane fizice.
• Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale privind necesitatea combaterii
spălării banilor și a finanțării terorismului ca activități deosebit de periculoase pentru
societate în ansamblul său.
 • Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al intereselor generale ale societății,
subiect pasiv secundar fiind Oficiul sau corespondentul său din diferite state membre
ale Spațiului Economic European.
• Elementul material din cadrul laturii obiective se caracterizează printr-o acțiune de
folosire în scop personal a informaţiilor confidenţiale primite de angajații entităților
raportoare sau Oficiului în temeiul acestei legi, de transmitere, în afara condiţiilor
prevăzute de lege, a informaţiilor deţinute sau de divulgare către clienţii vizaţi ori
către terţi a faptului că informaţiile sunt în curs de transmitere, au fost sau vor fi
transmise ori este în curs sau ar putea fi efectuată o analiză privind spălarea banilor ori
finanţarea terorismului.
• Urmarea imediată este o stare de pericol pentru activitatea Oficiului, legătura de
cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.
• Sub aspect subiectiv, fapta se comite numai cu intenție, directă sau indirectă.
• Consumarea infracțiunii intervine la momentul folosirii efective, transmiterii sau
divulgării informațiilor deținute în temeiul legii speciale.
• Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.
• Pedeapsa pentru faptul consumat este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
(de la 180 la 300 de zile-amendă), „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”,
sintagmă nefericită folosită cu insistență în actele normative din ultimii ani deși se
induce în mod evident o neclaritate a legii penale care o face astfel inaplicabilă
(potrivit standardelor CEDO).

Activități ilicite (art. 47 alin. 2)

• În alin. (2) al art. 47 se prevede o normă de trimitere în sensul că fapta de nerespectare
a obligaţiilor prevăzute la art. 31 alin. (1) constituie infracţiune şi se pedepseşte
conform  Codului penal, fără a se preciza care este acea infracțiune. Din analizarea
obligațiilor încălcate rezultă pe cale de interpretare că infracțiunea la care se face
trimitere este cea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități (art. 348 Cod
penal).
• Art. 31 alin. (1) prevede că este interzisă desfășurarea activităților fără autorizare sau
înregistrare de către următoarele entități: case de schimb valutar și entități care dețin în
administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică prevăzute la
art. 30 alin. (1), furnizori de servicii de jocuri de noroc, furnizori de servicii pentru
fiducii, societăți și alte entități sau construcții juridice, furnizorii de servicii de schimb
între monede virtuale și monede fiduciare, precum și furnizorii de portofele digitale.
• Potrivit art. 348 C.p., exercitarea fără drept a unei profesii sau activități pentru care
legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă
legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii
penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă (de la 120 la
240 de zile-amendă).
• Textul incriminator de la art. 47 alin. 2 fiind relativ neclar, trebuie făcute unele
precizări privind înțelesul și aplicabilitatea art. 31 alin. (1):
• 1) casele de schimb valutar se află sub controlul BNR, ca și alte instituții financiare
nebancare, fiind autorizate de aceasta;
• 2) entitățile care dețin în administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de
cazare turistică prevăzute la art. 30 alin. (1) sunt cele care au solicitat să desfășoare
activități de schimb valutar pentru persoane fizice și de încasare a cecurilor de
călătorie și au obținut autorizarea caselor de schimb valutar, precum entitățile care
dețin în administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică ce
au solicitat să desfășoare operațiuni de cumpărare de valute de la persoane fizice și de
încasare a cecurilor de călătorie, autorizarea fiind dată de către Ministerul Finanțelor
Publice prin Comisia de autorizare a activității de schimb valutar.
• 3) furnizori de servicii de jocuri de noroc sunt aceia care prestează orice serviciu care
presupune o miză cu valoare monetară în jocuri de noroc, inclusiv în cele cu un
element de abilitate, cum ar fi loteriile, jocurile de cazinou, jocurile de poker și
pariurile, furnizate într-un sediu fizic sau prin orice fel de mijloace la distanță, pe cale
electronică sau cu ajutorul oricărui alt tip de tehnologii care facilitează comunicarea și
la solicitarea individuală a destinatarului serviciilor, care presupun licențierea de către
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc
• 4) furnizori de servicii pentru fiducii, societăți și alte entități sau construcții juridice
sunt furnizorii de servicii definiţi conform art. 2 lit. l), adică acei furnizori de servicii
(persoane fizice sau juridice ce prestează cu titlu profesional anumite servicii pentru
mai mulți terţi) pentru societăţi şi alte entităţi sau construcţii juridice (legea omite în
mod surprinzător persoanele fizice ca beneficiari ai acestor servicii) constând în:
• a. constituire de societăţi sau alte persoane juridice;
• Numai avocații (pentru clienți persoane fizice sau juridice) și consilierii juridici
(numai pentru angajatori persoane juridice) pot presta aceste servicii conform legilor
speciale aplicabile acestor profesii.
• b. exercitarea funcţiei de director ori administrator al unei societăţi sau deținerea
calității de asociat al unei societăţi de persoane sau al unei asocieri în participaţie
ori o calitate similară în cadrul altor persoane juridice sau intermediază ca o altă
persoană să exercite aceste funcţii ori calităţi;
• Dacă funcția de director sau administrator este exercitată cu titlu personal, chiar și
profesional, pentru calitatea de „asociat” este vorba exclusiv despre persoane care nu
sunt adevărații asociați ai unei societăți de persoane (societate în nume colectiv,
societate în comandită simplă; societatea cu răspundere limitată are natură mixtă, de
persoane și capital, putând fi modificată să fie preponderent de capital, dar niciodată
de persoane), adică sunt interpuși (nominee, trustee în engleză). Ei trebuie să declare
această calitate de mandatari ai adevăraților asociați atunci când acționează cu titlu
profesional, dar nu este clar cine ar trebui să le autorizeze aceste activități și căror
profesioniști anume.
• Legea se referă expres (și juridic nejustificat) la „societăți de persoane”, pentru a
completa apoi definiția cu textul „sau al unei asocieri în participaţie” (deși aceasta nu
conduce la constituirea unei persoane juridice și poate avea ca participanți și persoane
fizice) „ori o calitate similară în cadrul altor persoane juridice sau intermediază ca o
altă persoană să exercite aceste funcţii ori calităţi”, făcându-se confuzii grave între
persoanele juridice și entitățile care nu au acest caracter, deci nu pot fi numite „alte
persoane juridice”.
• Prestatorii de servicii din această categorie pot acționa și ca intermediari pentru alți
mandatari ai beneficiarilor reali. Prin „calități” trebuie înțeleasă noțiunea de
„atribuții” (pentru că nu se pot exercita calități).
• c. pune la dispoziție un sediu social, punct de lucru, o adresă comercială, poștală
ori administrativă sau orice alt serviciu similar acestora;
• „Pune la dispoziție” apare ca o noțiune neclară prin raportare la un sediu social.
Stabilirea temporară a sediului pentru societăți la sediul profesional al avocatului și
înregistrarea, în numele și pe seama clientului, a părților de interes, a părților sociale
sau a acțiunilor societăților astfel înregistrate sunt servicii prevăzute în art. 3 lit. h) din
Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în sensul că
avocații pot stabili temporar, la adresa sediului lor profesional, sediul social fără
activitate al unei societăți înființate de acești avocați pentru clienții lor. Dar „punerea
la dispoziție a unui sediu social, punct de lucru” poate însemna (în limba română) și
punerea la dispoziție a spațiului în care să funcționeze sediul social, iar proprietar al
unui asemenea spațiu poate fi orice persoană fizică sau juridică și închirierea (sau
darea în comodat) a unui asemenea spațiu nu necesită nici aprobare, nici autorizare, ci
doar se declară (la direcția impozite și taxe locale, dacă se schimbă regimul juridic al
clădirii din uz rezidențial în nerezidențial, și la ANAF, aceasta din urmă verificând
„unicitatea” sediului), astfel că incriminarea apare ca bizară și prin aceasta aplicabilă
haotic.
• Mai mult, „adresa poștală” poate fi și în legătură cu „domiciliul sau sediul ales”,
noțiune de procedură folosită pentru persoanele fizice și cele juridice la alegerea unui
sediu sau domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură, operațiune care nu este
supusă niciunei aprobări sau autorizări, ci, pentru a putea fi luată în considerație,
trebuie numai anunțată autorităților judiciare. Mai mult, Codul de procedură civilă
impune persoanelor străine care sunt părți într-un litigiu pe rolul instanțelor din
România să-și aleagă obligatoriu un domiciliu în România pentru comunicarea actelor
de procedură (art. 156 C.p.c.).
• d. exercită calitatea de fiduciar într-o fiducie sau într-o construcţie similară
acesteia sau intermediază ca o altă persoană să exercite această calitate;
• Potrivit art. 776 alin. (2) Cod civil, calitatea de fiduciar o pot avea numai instituțiile de
credit, societățile de investiții și de administrare a investițiilor, societățile de servicii
de investiții financiare, societățile de asigurare și de reasigurare legal înființate, iar
potrivit alin. (3) pot avea calitatea de fiduciari notarii publici și avocații, indiferent de
forma de exercitare a profesiei.
• Evident, sintagma „o construcție similară” fiduciei este altă exprimare nefericită,
neexistând analogii la fiducie. Potrivit art. 771 Cod civil, fiducia este operațiunea
juridică prin care unul sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale, drepturi de
creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi,
prezente ori viitoare, către unul sau mai mulți fiduciari care le exercită cu un scop
determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o
masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi și obligații din patrimoniile
fiduciarilor.
 • Potrivit art. 774 alin. (1) fiducia este stabilită prin lege sau prin contract încheiat în
formă autentică. Ea trebuie să fie expresă.
• Dacă o persoană intermediază ca o altă persoană să fie fiduciar, înseamnă că aceasta
din urmă trebuie să îndeplinească cerințele legale pentru a fi fiduciar (și răspunde,
inclusiv penal, dacă încalcă această obligație), iar intermedierea nu are, în mod logic,
nicio consecință juridică. Mai mult, și aici a fi fiduciar reprezintă o funcție sau o
atribuție, nu o calitate (care nu se exercită, ci se posedă).
• e. deține calitatea de acționar sau intermediază ca o altă persoană să dețină
calitatea de acționar pentru o persoană juridică, alta decât o societate ale cărei
acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată care este supusă unor cerințe
de publicitate în conformitate cu legislația Uniunii Europene sau cu standarde
fixate la nivel internațional.
• Deși textul este relativ confuz, în acest caz făptuitorul deține calitatea de acționar
fictiv în locul unei persoane juridice (acționar real) care nu este listată pe o piață de
capital (și astfel nu este supusă obligației de transparență) sau intermediază exercitarea
acestei funcții de acționar fictiv de către o altă persoană. De neînțeles de ce deținerea
calității de acționar fictiv pentru o persoană fizică nu este reținută.
• Și în acest caz activitatea de „intermediere” apare ca fiind neclară întrucât nu poate
reprezenta un pericol decât atunci când constituie un act de complicitate la o
reprezentare ilicită a unui acționar (iar simulația nu este neapărat un act ilicit, cu
consecințe pe planul răspunderii penale).
• 5) furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și
furnizorii de portofele digitale sunt persoanele juridice de drept român înființate
potrivit legislației în vigoare și care îndeplinesc condițiile stabilite prin hotărâre a
Guvernului (elaborată de Ministerul Finanțelor Publice împreună cu Autoritatea pentru
Digitalizarea României și cu Oficiul, cu avizul Ministerului Afacerilor Interne și al
Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor) sau persoanele juridice
constituite legal și autorizate/înregistrate de autoritățile competente într-un stat
membru al Uniunii Europene sau în statele semnatare ale Acordului privind Spațiul
Economic European sau din Confederația Elvețiană.

Spălarea de bani (art. 49)

• Potrivit prevederilor art. 2 lit. (a) din lege, prin spălarea banilor se înţelege
infracţiunea prevăzută la art. 49, ceea ce înseamnă că cele trei variante normative sunt
alternative și în cazul comiterii faptei, cu aceeași rezoluție infracțională, în două sau
chiar toate cele 3 modalități nu se reține un concurs de infracțiuni.
•  Art. 49. - (1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani:
•    a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de
infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în
scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se
sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
•    b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora,
cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
•    c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât
subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din
săvârşirea de infracţiuni.
•    (2) Tentativa se pedepseşte.
•    (3) Dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii,
instanţa aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare
prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a) -c) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi
completările ulterioare.
•    (4) Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit trebuie stabilită/stabilit
din circumstanţele faptice obiective.
•    (5) Dispoziţiile alin. (1) - (4) se aplică indiferent dacă infracţiunea din care provine
bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în alte state membre sau state terţe.
• Așa după cum se prezintă la alin. 1 al art. 49, spălarea de bani constă în :
• a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de
infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în
scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se
sustragă de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei;
• b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei,
a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că
bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
• c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât
subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din
săvârşirea de infracţiuni.
• Chiar dacă, la prima vedere, se poate observa că incriminarea are trăsături comune cu
infracțiunile de favorizarea făptuitorului (art. 269 C.p.) și tăinuire (art. 270 C.p.),
aceasta se referă exclusiv la bunuri/drepturi provenite din săvârșirea de infracțiuni
(știute, nu bănuite).
• Subiectul activ nu este circumstanțiat, putând fi orice persoană fizică sau juridică (ceea
ce implică răspunderea subiectivă, nu obiectivă), cel pasiv fiind statul român.
• Elementul material constă într-o acțiune de schimbare sau transfer de bunuri în scopul
ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta
persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la
urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei; ascundere ori disimulare a
adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii
bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, respectiv dobândire, deţinere sau folosire
de bunuri de către o altă persoană decât subiectul activ al infracţiunii din care provin
bunurile, condiția-cerință esențială atașată elementului material în oricare dintre
variante fiind ca făptuitorul să cunoască proveniența acestor bunuri, anume din
săvârşirea de infracţiuni (nu de fapte prevăzute de legea penală, ca la favorizarea
făptuitorului sau tăinuire).
 • Esențial este ca făptuitorul să schimbe locul bunurilor, să le ascundă sau să le
disimuleze originea sau proveniența, respectiv să tragă foloase de pe urma unor bunuri
ce provin din infracțiuni. Folosirea de către infractor a unor bunuri provenind din
infracțunea comisă de el însuși nu reprezintă spălare de bani.
• Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
în materie penală a statuat în Decizia nr. 23/19.09.2017 că, în interpretarea
dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării
banilor și art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii
fiscale, în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și
infracțiunea de spălare a banilor nu se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării
speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care
provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea
inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a
săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
• Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul competent să judece recursul în interesul
legii a statuat prin Decizia nr. 19/16.10.2017 că, atunci când se instituie măsuri
asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să
se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie.
• Tentativa se pedepseşte (potrivit alin. 2).
• Potrivit alin. 3, dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa
amenzii, instanţa aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare
prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a) -c) din Codul penal: a) dizolvarea persoanei
juridice; b) suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o
durată de la 3 luni la 3 ani; c)  închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice
pe o durată de la 3 luni la 3 ani.
• Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit trebuie stabilită/stabilit din
circumstanţele faptice obiective (potrivit alin. 4), adică trebuie dovedită, nu poate fi
prezumată.
• Dispoziţiile alin. (1) - (4) se aplică indiferent dacă infracţiunea din care provine bunul
a fost comisă pe teritoriul României sau în alte state membre (ale Spațiului Economic
European) sau state terţe.
• Aceasta înseamnă că legiuitorul ar fi trebuit să folosească sintagma „infracţiunea din
care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate”.
• Infracțiunea de spălare de bani este una de rezultat, considerându-se că urmarea
imediată constă în obținerea unor bunuri sau drepturi aparent legale, dar care sunt în
realitate produs ori rezultat al unei infracțiuni sau fructe ale unor bunuri ori drepturi
„spălate”.
• Din punct de vedere subiectiv se acționează numai cu intenție directă calificată prin
scopul disimulării originii infracționale a drepturilor sau bunurilor, ceea ce implică o
cunoaștere a originii ilicite anterioară săvârșirii infracțiuni de spălare de bani.
• Pedeapsa pentru spălarea de bani este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Măsuri asigurătorii și confiscarea

• În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare a
terorismului, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în condiţiile Codului de
procedură penală (art. 50).
• În cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului se aplică
dispoziţiile privind confiscarea bunurilor din Codul penal (art. 51).
• Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau
bunurile dobândite în locul acestora.
• Veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din bunurile prevăzute mai sus se
confiscă.
• Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în
mod legal, se confiscă bunuri până la concurenţa valorii bunurilor supuse confiscării.
• Dispoziţiile precedente se aplică în mod corespunzător şi veniturilor sau altor beneficii
materiale obţinute din bunurile supuse confiscării, ce nu pot fi individualizate faţă de
bunurile dobândite în mod legal.