“Acum nici tăcerea nu-ți mai aparține”

-Asli Erdogan
“Baricada care îi desparte pe cei ce fug de cei pe care îi uităm in urma noastră, pe cei
care mor de cei care supraviețuiesc. Pe om de om…”

Haos. Frică. Minciună. Decepție. Apatie. Moarte. Speranță.

Sintetizând conținutul cărții “Acum nici tăcerea nu-ți mai aparține” de Asli Erdogan am
ajuns la concluzia ca acești termeni conturează mesajul sumbru, dar inconturnabil al textului.

Acțiunea se plasează, ca timp, în zilele noastre întrucât scriitoarea duce o luptă cotidiană
împotriva formei de opresiune manifestată de către sistemul de conducere din Turcia. În cadrul
anului 2016 se abat asupra țării tentative de lovituri de stat, fiind prinse la mijloc numeroase
victime nevinovate. Cartea reprezintă un strigăt de ajutor pe care autoarea îl vociferează
susținând ca Turcia se “stinge” in tăcere, acest fenomen nefiind remarcat de nimeni dinafara țării
și tratat cu indiferență.

“Deodată, o pasăre cade dintre crengi, parcă dezichilibrată în somn, și moare fără un
țipăt.”

Asli Erdogan reprezintă un model de urmat prin faptul că aceasta, deși pe cont propriu, își
susține convingerile și cauzele. Când un om tace nu înseamnă că se oprește din a mai gândi, din a
mai avea un set de principii în legătură cu ceea ce se întâmplă în jurul lui. Personal, prin titlul
cărții am înțeles că prin luarea tăcerii unui individ, îi sunt luate de asemenea concepțiile,
aspirațiile și mai ales, speranța. Prin titlul cărții “Acum nici tăcerea nu-ți mai aparține” îmi
imaginez o lume distopică în care oamenii au renunțat din a mai încerca să se facă auziți, fiind
“modelați” de către sistemul de conducere din Turcia.

“nimic nu mai desparte speranța de disperare, a-ți fi frică de a nu-ți fi frică, a fi mort de
a nu fi mort”

Într-o astfel de lume o simplă femeie a îndrăznit să pună piciorul în prag, să nu se lase
amenințată de evenimentele oripilante la care a atestat și, cel mai important, să nu se lase
schimbată de propria țară. Asli Erdogan a sperat când nu mai exista speranță, s-a ridicat și a
luptat când nimeni nu mai avea puterea și curajul să o facă. Această simplă femeie a dus pe
umeri războiul tuturor oamenilor care au murit luptând în urma atentatelor sau care și-au pierdut
și ultima fărâmă de speranță. A depus eforturi colosale pentru o țară care a decis sa abandoneze.

“Să apărăm libertatea și pacea, nu crima, nici eroismul, aceasta este datoria noastră…”

“Omul este în măsură să înfrunte adevărul. Și când știe să înfrunte adevărul, când știe
să privească în față victima, eterna victimă, este curajos.”
 Recomand această carte deoarece ne oferă un punct de vedere eterogen, bazându-se pe
aspectele negative, dar totuși de neevitat ale lumii ce ne înconjoară, astfel făcându-ne să ieșim
din zona noastră de comfort și îndemnându-ne să nu ne pierdem speranța când dăm de momente
grele in viață.