Eclipsa de soare

Explicații
Distanța dintre Soare și Pământ este de 390 de ori mai mare decât aceea
dintre Lună și Pământ. Diametrul Soarelui este de 400 de ori mai mare decât cel
al Lunii. Întrucât aceste rapoarte sunt aproximativ aceleași, mărimile aparente
de pe Pământ ale Soarelui și Lunii sunt aproximativ identice: ~0,5 grad (~30')
de arc unghiular.
Deoarece orbita Lunii în jurul Pământului este o elipsă, ca și orbita terestră în
jurul Soarelui, mărimile aparente ale Soarelui și Lunii variază.
Magnitudinea unei eclipse este raportul dintre mărimea aparentă a Lunii prin
cea a Soarelui în timpul eclipsei. O eclipsă, când Luna se află la distanța cea
mai îndepărtată în raport cu Pământul (adică, se află la apogeu), poate fi doar
inelară deoarece Luna apare atunci mai mică decât Soarele; magnitudinea unei
eclipse inelare este inferioară lui 1.
În general se produc ceva mai multe eclipse inelare decât totale deoarece, în
medie, Luna este situată prea departe de Pământ pentru a masca complet
Soarele. O eclipsă hibridă se produce când magnitudinea eclipsei este foarte
aproape de 1: eclipsa va deveni totală în anumite locuri de pe Pământ și inelară
în altele.
Orbita Pământului în jurul Soarelui este eliptică, deci distanța care separă
Pământul de Soare variază în cursul anului. Acest lucru influențează mărimea
aparentă a Soarelui, dar nu atât de mult cât variația distanței Pământ-Lună. Când
Pâmântul se află la cea mai îndepărtată distanță de Soare (afeliul) în iulie, acest
fapt tinde să favorizeze eclipsele totale. Când Pământul atinge cea mai apropiată
distanță de Soare (periheliul) în ianuarie, acest fapt tinde să favorizeze eclipsele
inelare.
→ Aceste date sunt valabile pentru epoca noastră, axa mare a orbitei terestre a
avut o precesie tot așa ca și anotimpurile. Combinarea acestor precesii fac ca
periheliul și afeliul să avanseze în anotimpuri în ritmul de o zi în 70 de
ani. Excentricitatea orbitei terestre variază și ea în cursul epocilor.
Diagrama din dreapta arată alinierea Soarelui, Pământului și Lunii în timpul
unei eclipse de Soare (distanțele și mărimile respective nu sunt la scară).
Regiunea gri închis sub Lună este umbra, în care Soarele este complet întunecat.
Mica zonă în care umbra atinge suprafața terestră este locul în care o eclipsă
totală poate fi observată. Regiunea cea mai mare gri deschis este penumbra, în
care doar o eclipsă parțială poate fi observată.
Orbita Lunii în jurul Pământului este înclinată cu 5 grade în raport cu planul
orbitei terestre în jurul Soarelui (ecliptica). De aceea, în momentul Lunii noi,
Luna trece, în mod obișnuit, deasupra (în nord) sau dedesubtul (în sud)
Soarelui. O eclipsă de Soare se poate produce doar când Luna nouă se găsește
aproape de unul din punctele (denumite noduri) în care orbita Lunii
intersectează ecliptica.

Eclipsele totale de Soare sunt evenimente rare. În medie umbra Lunii trece prin
același loc pe Terra doar o dată în 370 de ani. Însă răstimpul poate să nu fie
decât un an (minimum), sau să se întindă pe milenii.
O eclipsă de Soare (sau mai precis o ocultație solară) se produce atunci
când Luna trece între Pământ și Soare prin fața Soarelui. Văzut de pe Pământ,
discul Lunii e de obicei mai mare decât cel al Soarelui și, dacă se interpune între
privitor și Soare, îi blochează lumina, aruncând o umbră corespunzătoare pe
Pământ. Când discul Lunii acoperă în întregime pe cel al Soarelui imaginea
luminoasă obișnuită a Soarelui este blocată complet și, pentru o anumită zonă
de observație și o anumită durată de ordinul câtorva minute, eclipsa de Soare
este totală. Eclipsele totale de Soare permit executarea unor studii astronomice
speciale, dar au loc mult mai rar decât cele parțiale.
Fiecare eclipsă de Soare are propria sa poziție și se poate vedea doar dintr-o
zonă anume de pe glob.

Eclipsa de luna
O eclipsă de Lună are loc atunci când Luna, în mișcarea ei în jurul Pământului,
intră în umbra acestuia. Aceasta se întâmplă
când Soarele, Pământul și Luna sunt aliniate suficient de exact (eclipsă parțială).
Întotdeauna „faza” Lunii la o eclipsă de Lună este cea de Lună plină. Timpul și
durata ei depind de poziția relativă și poziția de pe linia nodurilor. Cea mai
recentă eclipsă de Lună a fost cea din noaptea de 16 spre 17 iulie 2019.
Eclipse de Lună au loc de cel puțin 2 ori pe an, atunci când razele solare sunt
împiedicate de către Pământ să ajungă la Lună. În timpul unei eclipse de Lună,
Luna este mereu în faza de Lună Plină. Dacă ne-am găsi pe Soare în timpul
producerii eclipsei, Luna s-ar ascunde în spatele Pământului. Orbita Lunii fiind
înclinată cu 5 grade față de planul orbitei Pământului, ecliptica, cele mai multe
Luni Pline nu aduc eclipse de Lună, Luna fiind ori prea la nord, ori prea la sud
față de conul de umbră a Pământului.
Pentru a se realiza o eclipsă de Lună, nodul ascendent sau nodul descendent
trebuie să se afle în apropierea celor 2 puncte (noduri lunare).
Conul de umbră a Pământului poate fi împărțit astfel: umbra și penumbra. În
porțiunea de umbră nu există niciun fel de lumină solară directă. Totuși,datorită
diametrului unghiular mare al Soarelui, mai există și o iluminare parțială, în
afara umbrei Pământului, această porțiune numindu-se penumbră.
O „eclipsă penumbrială” apare atunci când Luna e
în penumbra Pământului. Penumbra nu cauzează modificări importante, adică
nu se întunecă pe suprafața Lunii, deși mulți spun că totuși suprafața Lunii
devine un pic gălbuie. Un tip foarte rar de eclipsă penumbrală este „eclipsa
penumbrială totală”, în timpul căreia Luna stă în întregime în penumbra
Pământului.
O „eclipsă parțială de Lună” apare atunci când numai o porțiune din Lună intră
în umbra Pământului. Când întreaga suprafață a Lunii trece în umbra
Pământului asistăm la o „eclipsă totală de Lună”. Viteza Lunii prin umbra
Pământului este de un kilometru pe secundă (3600 km/h), și trecerea poate dura
în total aproape 107 minute. Totuși timpul de la primul contact al Lunii cu conul
de umbră al Pământului până la ultimul contact este mult mai mare, putând dura
chiar și 6 ore. Cea mai lungă eclipsă totală lunară dintre 1000 î.Hr. și 3000 d.Hr.
a durat 1 oră, 47 minute, 14 secunde și a avut loc în anul 31 mai 318. Distanța
relativă între Pământ și Lună în momentul eclipsei poate afecta durata ei. În
mod particular, când Luna este la apogeu (punctul cel mai îndepărtat față de
Pământ de pe orbita Lunii), distanța orbitală a Lunii este mai mică. Diametrul
umbrei nu scade așa de mult odată cu distanța.
Un „selenelion” sau „selenehelion” este un tip de eclipsă când atât Luna
eclipsată cât și Soarele se pot vedea în același timp. Acest aranjament cosmic
particular a dus la apariția termenului de „eclipsă orizontală”. Poate fi obsevată
imediat după răsărit sau înainte de apus.
 Venus

Venus este a doua planetă de la Soare și este cel mai apropiat vecin planetar al
Pământului. Este una dintre cele patru planete interioare, terestre (sau stâncoase)
și este adesea numită gemenă a Pământului, deoarece are dimensiuni și densități
similare. Cu toate acestea, acestea nu sunt gemeni identici - există diferențe
radicale între cele două lumi. Venus are o atmosferă groasă, toxică, umplută cu
dioxid de carbon și este permanent învăluită în nori groși, gălbui, de acid
sulfuric, care prind căldura, provocând un efect de seră fugar. Este cea mai
fierbinte planetă din sistemul nostru solar, chiar dacă Mercur este mai aproape
de Soare. Temperaturile de suprafață de pe Venus sunt de aproximativ 900
grade Fahrenheit (475 grade Celsius) - suficient de fierbinți pentru a topi
plumbul. Suprafața are o culoare ruginită și este presărată cu munți intens
zdrobiți și mii de vulcani mari. Oamenii de știință cred că este posibil ca niște
vulcani să fie încă activi.

Venus are presiunea aerului zdrobitoare la suprafața sa - de peste 90 de ori mai

mare decât a Pământului - similar cu presiunea pe care ați întâlni-o la o milă sub
ocean pe Pământ.

O altă mare diferență față de Pământ - Venus se rotește pe axa sa înapoi,

comparativ cu majoritatea celorlalte planete din sistemul solar. Aceasta
înseamnă că, pe Venus, Soarele răsare în vest și apune în est, opus a ceea ce
experimentăm pe Pământ.