-rezumat-
ADHD – deficit de atenţie şi hiperactivitate – sau THDA – tulburare
hiperchinetică cu deficit de atenţie – reprezintă aceeaşi afecţiune neurobiologică,
întâlnită în primii ani de copilărie- până la vîrsta de 7 ani. Această boală afectează
anumite zone ale creierului care îi ajută pe copii să rezolve probleme, să planifice
lucrurile, să înţeleagă acţiunile celorlalţi şi să îşi controleze impulsurile. Principalele
simptome ale ADHD sunt hiperactivitatea- copilul nu poate sta locului, se mişcă şi
vorbeşte continuu, impulsivitatea- copilul are un comportament şi un limbaj necontrolat
şi tulburările de concentrare- copiii se plictisesc şi sunt distraşi repede de la activităţi.
Copiii sunt uşor hiperactivi, îşi pot menţine atenţia puţin timp (în funcţie de
vârstă), însă la copiii bolnavi aceste simptome afectează învăţarea, adaptarea la mediul
din grădiniţă şi mai apoi la cel şcolar şi sunt afectate de asemenea relaţiile cu ceilalţi
copii. Cauza acestei boli nu este pe deplin cunoscută, existând teorii care iau în
considerare preponderent cauze genetice, factori de mediu şi caracteristici fizice ale
creierului. Băieţii sunt mai predispuşi la boală, astfel că şi numărul acestora este de
patru ori mai mare decât la fetiţe.
Deci, ADHD-ul este una dintre cele mai frecvente probleme de ordin
comportamental cu care se confruntă în prezent copiii, fiind marcată o serie de efecte
negative provocate de lipsa atenţiei, impulsivitate şi hiperactivitate. Simptomele sale sunt
în mod evident în disonanţă cu stadiul normal de dezvoltare al copilului şi intră frecvent
în conflict normele şi regulile formale şi informale ale culturii şcolare, provocând
dificultăţi în viaţa cotidiană.