Sari la conținut

Pagina Principală
Politică de Confidențialitate
Contact
Prin utilizarea acestui website, sunteți de acord cu politica noastră de
confidențialitate.

Pregătire BAC: teorie, texte argumentative, eseuri opere, autori

Curente și perioade literare
Autori si opere
Materiale teoretice
Limbă și comunicare
Evaluare
BAC
Dezbatere, oratorie, retorică
Planificări
Locuri de muncă pentru profesori
Tema și viziunea despre lume în comedia „O scrisoare pierdută”
Context

comedia apare în 1884 și este publicată în revista „Convorbiri literare”, XVIII,

nr. 11 în 1885.
una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale pe lângă „O noapte furtunoasă”, „D-ale
carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”
scriitorul urmărește surprinderea moravurilor societății burgheze din acea perioadă
utilizează satira, sarcasmul, ironia
Caragiale e un fin observator: „face concurență stării civile” (Garabet
Ibrăileanu), formula sa artistică fiind „realismul tipic” (T. Vianu)
Piesa a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului Național din București, la 13
noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de public însă nu a fost bine primită
de criticii literari ai vremii
Încadrare

specia comedie: specie dramatică în care se îmbină comicul și dramaticul,

conflictul e superficial, finalul e fericit
curent
clasicism: regula celor trei unități (loc, timp, acțiune), scop didactic,
moralizator, susține valorile clasice (adevăr, bine, frumos), critica moravurilor,
caracterul satiric
realism: veridicitate, indici de spațiu și timp, tehnica detaliilor, personajele
tip, ironie
Tema și viziunea despre lume în comedia „O scrisoare pierdută”

Tema- viața burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Secvența 1: discuția inițială Tipătescu- Pristanda reflectă imaginea structurilor

oficiale și de autoritate
Secvența 2: discuția Zoe- Tipătescu în care acesta e convins să-l voteze pe
inamicul Cațavencu reflectă imoralitatea vieții personale
Viziunea despre lume: clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale vremii

Elemente de structură

Titlul

intriga piesei
dă simetrie operei apărând atât la început cât și la final
devine o armă de șantaj pentru preluarea puterii politice
prima scrisoare este ce a lui Zoe către Tipătescu iar a doua este cea folosită de
Agamemnon Dandanache pentru a-și câștiga locul politic
Compoziție– piesa conține 4 acte

Actul I

dialogul inițial Tipătescu- Pristanda, prezentarea contextului social, politic și a

personajelor
apariția lui Zaharia care aduce vestea scrisorii de dragoste aflată la Cațavencu și
pe care o crede o plastografie
contrastul dintre naivitatea lui Zaharia și impulsivitatea celor doi îndrăgostiți
Actul II

revolta lui Farfuridi și Brânzovenescu ce se tem de o eventuală trădare a lui

Tipătescu
arestarea și percheziția ordonată asupra casei lui Cațavencu de către Tipătescu
eliberarea lui Cațavencu la solicitarea Zoei, care îi promite sprijin politic în
schimbul scrisorii
numirea unui alt candidat de la centru
Actul III

ședința și discursurile electorale din sala primăriei

Trahanache găsește o poliță falsificată a lui Cațavencu pe care intenționează să o
folosească drept armă de șantaj
se anunță numele candidatului numit de la centru- Agamemnon Dandanache,lucru ce
creează haos în sală, moment în care Cațavencu pierde scrisoare
cetățeanul turmentat găsește scrisoarea și o înapoiază destinatarului (Zoei)
Actul IV

rezolvaea conflictului inițial, scrisoarea ajunge la Zoe

sosirea lui Agamemnon, mai incult și mai prost decât candidații locali, parvenit cu
ajutorul unei alte scrisori compromițătoare
final fericit: festivitatea condusă de Cațavencu
Context

Comedia apare în 1884 dar este publicată un an mai târziu în revista „Convorbiri
literare”, XVIII, nr. 11 în 1885. Este una dintre cele 4 comedii ale lui Caragiale
pe lângă „O noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu
reacțiunea”, opere în care scriitorul urmărește surprinderea moravurilor societății
burgheze din acea perioadă. Ca procedee artistice întâlnim satira, sarcasmul,
ironia, comicul. Caragiale e un fin observator al societății burgheze în care
trăiește, astfel în opinia lui Garabet Ibrăileanu acesta „face concurență stării
civile”, formula sa artistică fiind „realismul tipic” (T. Vianu). Piesa a fost
jucată în premieră, pe scena Teatrului Național din București, la 13 noiembrie
1884, înregistrând un mare succes de public însă nu a fost bine primită de criticii
literari ai vremii.

Încadrare într-un curent, într-o specie literară

Textul este o comedie, o specie epică în care comicul (procedeu artistic
fundamental aici) se amestecă cu tragicul, în care este evidențiat un conflict
superficial, soluționat de obicei într-un final fericit. Satirizând realități
sociale nepotrivite sau moravuri individuale ea se definește în funcție de tipul de
comic utilizat și poate fi comedie de situații, de moravuri, de caracter, de
intrigă, de salon, ori bulevardieră (vodevilul), eroică sau tragică etc.

Putem încadra textul în curentul clasicism tocmai prin critica moravurilor,

caracterul satiric (o perspectivă ironică asupra burgheziei și a societății
politice românești din sec al XIX-lea), prin susținerea valorilor clasice de bine,
frumos, adevăr, căpătând astfel și un scop didactic, moralizator dar și prin
respectarea regulii celor trei unități de timp (loc- „capitala unui județ de
munte”, timp- sec al XIX-lea, acțiune). Ține și de realism prin impresia de
veridicitate pe care o creează, prin utillizarea tehnicii detaliilor și prin
construcția personajelor tipologice (Zaharia Trahanache- tipul încornoratului, Zoe
T.- tipul amorezei cochete etc.).

2. Tema și viziunea despre lume

Tema o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul

secolului al XIX-lea descrisă minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politică,
administrație etc.). Discuția inițială este secvența ce reflectă raporturile
dintre autoritățile statului. Polițaiul Ghiță, dă umil raportul prefectului despre
rondul zilei executând cu slugărnicie și servilism ordinele primite. Corupția și
abuzul în serviciu sunt trecute cu vederea, Tipătescu este conștient de leafa mică
a subordonatului și nu reacționează la steagurile pe care acesta le fură. Într-o
altă secvență, Zoe îl convinge pe Tipătescu, printr-un șantaj emoțional, să-și dea
votul, de dragul reputației ei, candidatului aflat în opoziție, exprimând astfel
imoralitatea vieții personale dar și instabilitatea deciziilor politice.

Viziunea despre lume este una clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale
vremii: imoralitate, abuz în serviciu, incultură, demagogie, parvenitism.

3. Elemente de structură

Titlul constituie motivul central dar și intriga piesei. Prima scrisoare este una
de dragoste a Zoei către Tipătescu, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă prin
vicleșug de Cațavencu, pierdută apoi de acesta cu ocazia marii adunări dinainte de
alegeri, regăsită de cetățeanul turmentat și înapoiată Zoei. O altă scrisoare este
tot una compromițătoare prin care Agamemnon Dandanache își câștigă postul de
deputat. Aflat la începutul și la finalul piesei motivul dă o simetriei operei. La
nivel simbolic scrisoarea devine o armă de șantaj folosită pentru preluarea puterii
politice, denotând parvenitismul și lipsa de scrupule a personajelor.

4. Compoziție

Piese este organizată în 4 acte. În primul act ni se prezintă contextul social,

economic și politic în care ne aflăm. Astfel acțiunea are loc în „capitala unui
județ de munte”, în zilele noastre (respectiv sfârșitul secolului al XIX-lea).
Primele personaje care apar în scenă sunt Tipătescu și polițaiul Pristanda, omul
său credincios. Din discuțiile lor deducem raporturile de opoziție sau coaliție
dintre celelalte persoanje, detalii referitoare la situația politică sau familială.
Apoi își face apariția Zaharia Trahanache, venerabil om politic, președinte de
comitete și comisii și anunță existența unei scrisori de amor compromițătoare,
aflată în mâinile adversarului politic Cațavencu dar pe care, în naivitatea lui, o
crede o plastografie. Cei doi amanți, Zoe și Tipătescu, acționează însă impulsiv și
caută o cale de a smulge scrisoarea adversarului politic.

Actul al doilea debutează cu numărătoarea estimativă a voturilor pentru fiecare

tabără politică. Farfuridi și Brânzovenescu, avocați și aliați politici ai lui
Tipătescu, se tem de o eventuală trădare a acestuia, fapt întreținut și de
numeroasele vizite la adversarul politic, Cațavencu. Tipătescu ordonă arestarea și
percheziționarea casei lui Cațavencu, fără vreun rezultat favorabil, însă îl
eliberează la cererea Zoei care, în ciuda dezacordului lui Tipătescu, îi oferă
sprijin politic adversarului Cațavencu, în schimbul scrisorii. În mijlocul acestor
frământări politice și personale, se primește de la centru o depeșă prin care se
solicită alegerea unui candidat trimis de aici.

Actul III prezintă ședința și discursurile electorale demagogice ale lui Cațavencu
și Farfuridi din sala primăriei. Între timp Trahanache găsește o poliță falsificată
a lui Cațavencu pe care intenționează să o folosească drept armă de șantaj. La un
moment dat se anunță numele candidatului numit de la centru în persoana lui
Agamemnon Dandanache. Lucru acesta creează haos în sală, învălmășeală în care
Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea care este găsită de cetățeanul turmentat și
predată destinatarului Zoe.

Ultimul act aduce și rezolvarea conflictului inițial, scrisoarea ajungând înapoi la

Zoe Trahanache. Își face apariția în scenă Agamemnon Dandanache, mai prost și mai
incult decât candidații locali, mărturisind că ajunsese aici printr-o altă
scrisoare compromițătoare, folosită ca armă de șantaj. Piesa se încheie cu
festivitatea în cinstea noului candidat ales, condusă de însuși Cațavencu.

5. Personaje

Caragiale depașește cadrul comediei clasice, avand capacitatea de a individualiza

personajele, prin trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică, deci
apartenența la realism. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri
din literatura română. Pompiliu Constantinescu precizează în articolul „Comediile
lui Caragiale” nouă clase tipologice, dintre care următoarele sunt identificate și
în „O scrisoare pierdută”: tipul încornoratului sau a înșelatului(Trahanache),
tipul primului-amorez și al donjuanului (Tipătescu), tipul cochetei și al
adulterinei (Zoe), tipul politic și al demagogului (Tipătescu, Cațavencu,
Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul cetățeanului (Cetățeanul
turmentat), tipul funcționarului (Pristanda), tipul confidentului (Pristanda,
Tipătescu, Brânzovenescu), tipul raisoneurului (Pristanda).

Ştefan Tipătescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl

administrează având o mentalitate de stăpân absolut: „moşia, moşie, foncţia,
foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai neneacă pe banii lui Trahanache” (după
cum remarca Pristanda). Tipătescu este impulsiv, nestăpânit în momentul în care
aude despre scrisoarea de dragoste dar și în momentul în care Farfuridi îl acuză de
trădare, aşa cum de altfel îl caracterizează „venerabilul” Trahanache: “E iute! n-
are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un
prefect.”

Fănică este component al triunghiului conjugal, venit în judeţ cu opt ani în urmă,
devenind chiar de atunci amantul Zoei, fără ca soțul acesteia să bănuiască: “De opt
ani trăim împreună ca fraţii şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău”
(Trahanache). Flerul său de amorez reiese şi din scena în care Zoe foloseşte toate
tertipurile feminine pentru a-1 convinge să-1 aleagă pe Caţavencu: “în sfârşit,
dacă vrei tu… fie! […] Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui
nenea Zaharia… prin urmare şi al meu!”. Este folosit și comicul de nume, Tipătescu,
trimițând la cuvântul „tip”, care semnifică june prim, om rafinat, amorez abil,
aventurier.

6. Relația dintre două personaje

Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine este soţia lui Zaharia Trahanache şi
amanta lui Tipătescu, singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezintă
doamna din societatea burgheză nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea
mahalalelor. Este o luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de arme
feminine ca să-şi salveze onoarea. Pentru a-1 convinge pe Tipătescu să accepte
candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii, trece la
ameninţarea cu sinuciderea, apoi, cu o energie impresionantă de la o femeie ce
părea sensibilă şi neajutorată, devine ameninţătoare şi o luptătoare aprigă: „Am să
lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă”. Ea este inteligentă, autoritară, ambiţioasă
şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Cetăţeanul turmentat închină şi el: “în
cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!”.

Distribuie mai departe!

Dorim să ajutăm cât mai mulţi elevi, aşadar ne-ai fi de ajutor distribuind site-ul
şi altor colegi sau prieteni liceeni! Ne-ai face un mare favor şi până la urma… un
“share pe facebook” nu te costă nimic!

Pagina Principală
Politică de Confidențialitate
Contact
© 2020 10LaRomana.ro | Toate drepturile sunt rezervate.