Incendiul care a afectat recent celebra catedrală Notre-Dame de Paris poate fi pretextul perfect

să ne reamintim și de alte edificii sau situri istorice care au suferit mari daune de-a lungul
timpului, unele fiind distruse în totalitate, altele supraviețuind miraculos. Însăși catedrala
Notre-Dame a trecut în mai multe rânduri printr-o serie de deteriorări și transformări
spectaculoase. Construcția catedralei a început în secolul al XII-lea și a durat apoximativ două
sute de ani. În secolul al XVI-lea, în timpul conflictelor dintre hughenoți și monarhia catolică
a Franței, lăcașul de cult a căzut pe mâna protestanților revoltați care l-au vandalizat,
distrugând mai multe statuete și decorațiuni interioare. Restaurarea catedralei a fost făcută
ulterior în perioada domniilor lui Ludovic al XIV-lea și Ludovic al XV-lea, dar în timpul
Revoluției Franceze Notre-Dame a fost din nou pângărită, iar o mare parte din tezaurul
acesteia a fost distrus împreună cu numeroase obiecte de cult și reprezentări statuare ale unor
sfinți. Catedrala a devenit în acea perioadă „Templul Rațiunii”, loc de întâlnire și discuții
pentru liderii iluminiști. Abia în 1801 edificiul își reia activitataea ca biserică, la inițiativa lui
Napoleon I. Din cauza deteriorării și a pagubelor suferite de-a lungul timpului, regele
Ludovic-Filip a ordonat la jumătatea secolului al XIX-lea restaurarea catedralei; stilul gotic al
acesteia a fost îmbogățit cu elemente noi, incluzând aici și fleșa care a ars în recentul
incendiu.

Așa cum Notre-Dame de Paris a devenit în timp un simbol religios și arhitectural pentru
capitala Franței, și capitala Angliei se bucură de un momnument emblemă cu un istoric
tumultos: catedrala Saint Paul din Londra. Actuala catedrală a fost construită după marele
incendiu din Londra care a avut loc în 1666, atunci când a fost arsă vechea biserică cu același
nume. Un edificiu religios dedicat sfântului Pavel a fost ridicat încă din secolul al VII-lea, dar
acesta a suferit distrugeri succesive provocate fie de incendii, fie de conflictele religioase din
secolul al XVI-lea (după apariția anglicanismului, numeroase biserici și mănăstiri catolice din
Anglia au fost vandalizate și închise). Vechea catedrală Saint Paul a fost puternic afectată de
incendiul care a cuprins Londra în 1666, iar proiectul de reconstruire a faimoasului edificiu de
astăzi i-a fost încredințat lui Sir Cristopher Wren. În timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, între 1940 și 1941, întreaga Londră a fost bombardată de aviația nazistă, iar
catedrala nu a scăpat fără pagube, deși acestea au fost mai degrabă minore dacă ne raportăm la
violența atacului german.

Pentru că tot am vorbit despre capitale, nu putem omite nici Colosseumul care constituie una
dintre atracțiile Romei, fiind un obiectiv istoric arhicunoscut, asociat adesea cu gloria
Imperiului Roman. Construit în primul secol de după Hristos, Colosseumul a avut de suferit
de pe urma cutremerelor, dar și a fulgerelor care l-au lovit în mai multe rânduri. De pildă, în
217 podeaua de lemn a arenei a fost cuprinsă de flăcări din cauza unui fulger. După căderea
Imperiului Roman, maiestosul edificiu a căzut pradă hoților de piatră care au contribuit pentru
o vreme îndelungată la deteriorarea acestuia. Abia din secolul al XVIII-lea au fost înlesnite
măsuri împotriva hoților. Cu toate aceste probleme, Colosseumul încă rezistă măreț și
impunător, amintind de epoca imperială a Romei.

Biblioteca din Alexandria construită de Ptolemeu I Soter la începutul secolului al III-lea î.Hr.
a reprezentat unul dintre cele mai importante centre culturale și intelectuale ale Antichității.
Faimoasă nu doar pentru cărțile pe care le adăpostea, ci și pentru că era un adevărat spațiu de
învățătură și studiu care atrăgea gânditori din toate colțurile lumii mediteraniene, Biblioteca
din Alexandria a suferit un proces complex de distrugere. De-a lungul timpului, s-a răspândit
o idee greșită conform căreia biblioteca ar fi pierit din cauza unui cutremur sau a unui mare
incendiu. De fapt, aceasta a traversat recurent perioade în care a fost supus unor vitregii și
stricăciuni care au condus la dispariția ei totală. Decăderea treptată a început în jur de 145
î.Hr., în timpul domniei despotului Ptolemeu al VIII-lea, prin alungarea gânditorilor și a
îngrijitorilor bibliotecii, a continuat apoi cu un incendiu cauzat neintenționat de armatele lui
Iulius Cezar în 48 î.Hr. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al II-lea d. Hr.,
Biblioteca din Alexandra și-a pierdut din prestigiul de odinioară, iar dezinteresul
administrației romane care controla teritoriul Egiptului a dus la un declin accentuat și de
revoltele autorităților creștine împotriva gânditorilor păgâni (în special împotriva
neoplatonicienilor). În fine, în 642 în urma expansiunii islamice, Alexandria a picat în mâna
arabilor conduși de califul Omar. Nu este prea clar dacă la acel moment mai exista clădirea
bibliotecii (cert este că aceasta nu mai funcționa de mai bine de 3 secole) sau dacă ultimele
rămășițe ale acesteia au fost distruse din ordinul califului.

Partenonul, fostul templu dedicat zeiței Atena, constituie un al monument istoric cu un trecut
tumultos, presărat cu distrugeri și reconstruiri. Templul ridicat printre altele la inițiativa
celebrului Pericle, în secolul al V-lea î. Hr., a înlocuit de fapt un alt edificiu religios care
fusese distrus în urma invaziei persanilor 480 î. Hr. În secolul al III-lea d. Hr., din cauza unui
mare incendiu care a afectat întrega cetate a Atenei, acoperișul Partenonului, dar și o parte din
sanctuar au suferit daune masive. În timpul domniei împăratului Iulian Apostatul, părtțile
afectate sunt refăcute, dar după secolul al VI-lea Partenonul a fost transformat din templu
grecesc în biserică creștină, mai întâi ortodoxă, mai apoi catolică. În secolul al XV-lea, după
invazia otomanilor, Partenonul și-a mai schimbat o dată statutul, devenind moschee. În
secolul al XVII-lea însă monumentala clădire avea să treacă prin cele mai dramatice
momente, când în timpul războiului dintre turci și greci, Partenonul a fost incendiat, părți
întregi explodând din cauza faptului că forțele armate otomane foloseau edificiul ca depozit
de muniție. Pagubele suferite atunci au schimbat cu totul înfățișarea fostului templu grecesc,
iar multe dintre bogățiile (antichități, sculpturi etc.) care îl decorau și scăpaseră neafectate au
ajuns în Anglia și Franța. Abia în 1975, la inițiativa guvernului grec, a fost demarat un proces
de restaurare a Partenonului care continuă și în zilele noastre.

În fine, încheiem lista nu cu un edificiu, ci cu o întreagă regiune devastată din cauza

războiului care a afectat și vestigii antice și situri arheologice: Siria. Războiul civil din Siria a
provocat nu doar numeroase pierderi umane, ci și distrugerea unor monumente și locuri
împregnate de istorie precum piața (sukul) veche din Alep care făcea parte din patrimoniul
UNESCO, dar și Crac des Chevaliers (din nou un obiectiv din patrimoniul UNESCO),
fortăreața medievală a cavalerilor ospitalieri, construită în timpul cruciadelor. Însă cele mai
dureroase pierderi le-a suferit situl orașului antic Palmira, numeroase vestigii fiind distruse de
gruparea fundamentaliștilor islamici ISIS. Veche de aproximativ cinci milenii, Palmira a fost
una dintre cele mai înfloritoare cetăți ale Antichității, cunoscând apogeul atât în timpul reginei
Zenobia (când cetatea avea 200 000 de locuitori) în secolul al III-lea d. Hr. Locul privilegiat
pe care Palmira îl ocupa pe drumul mătăsii, a făcut din această cetate una dintre cele mai
bogate așezări urbane ale Orientului Apropiat. Printre cele mai importante edificii ale fostului
oraș, se numărau Templul zeului Baal-Shamin (distrus de fundamentaliștii islamici în 2015),
zidurile cetății reconstruite în timpul împăratului roman Dioclețian, Turnul lui Elhabel (distrus
tot în 2015), Templul zeiței Al-lāt și amfiteatrul roman. Se estimează că în urma războiului
din Siria, aproximativ 300 de situri arheologice au fost total sau parțial distruse, pierzându-se
astfel o parte semnificativă a istoriei antice a Orientului Apropiat.