Universitatea din București

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Teoria realistă a relaţiilor internaţionale

Prof. Coordonator: Sava Nicu Ionel Student:

Materia: Turmac Violeta Marinela

Teorii ale relațiilor internaționale Master Studii de securitate, an II

București

2021
 Paradigma realistă reprezintă o abordare teoretică influentă atât din perspectivă
teoretică cât și metodologică în ceea ce privește analiza politiciila nivel mondial. Contrar
faptului că paradigma a fost contestată de-a lungul timpului de către cercetătorii din domeniul
relațiilor internaționale, realismul continuă să influențeze în continuare sistemul internațional.
Se poate afirma că realismul are rădăcini în lucrarile lui Tucidide, Thomas Hobbes și
Machiavelli, ideile acestora stând la baza acestei teorii. Această perspectivă are ca punct de
pornire caracteristicile naturii umane, transmise într-o notă pesimistă, caracterizată în special
de o experiență istorică pragmatică. Caracteristica specifică a perspectivei realiste este faptul
că omul este privit ca fiind o ființă egoistă, nativ centrată doar pe satisfacerea propriului
interes, fără a ține cont de moralitatea acțiunilor sale.

Perspectiva realistă se bazează pe argumentul conform căruia între state nu există

raporturi de reglementare eficiente. În viziunea realistă, statul întruchipează principalul actor
politic, iar indivizii reprezintă unitatea unei societăți naționale. Actorii internaționali, aflându-
se într-o stare instabilă de echilibru, conduc către starea de anarhie generală. Conceptul de
putere, unul esențial pentru perspectiva realistă, denotă atât ideea de ordine la nivel
internațional, cât și o măsură a capacităților de natură militară, geografică sau economică pe
care statele le au. Puterea este de asemenea văzută ca un scop general al statelor, care își
doresc să supraviețuiască în scena politică și socială.

Conceptul de securitate este de asemenea unul caracteristic pentru perspectiva realistă

a relațiilor internaționale. Dat fiind faptul că scopul principal al statelor este acela de a obține
puterea, acestea își folosesc toate mijloacele și resursele necesare pentru a se remarca în fața
celorlalte state. Relația dezvoltată între statele sistemului internațional este prin urmare una
tensionată, acestea considerându-se adversari în lupta cu scop comun, și anume maximizarea
puterii. În acest sens apar războaiele între state, în lupta de natură militară pentru a își impune
supremația la nivel internațional.

Majoritatea cercetătorilor din câmpul relațiilor internaționale descriu sistemul politic

internațional ca fiind unul anarhic. ”Principala trăsătură definitorie a statelor este
suveranitatea” , acestea refuzând să recunoască o autoritate politică superioară. De asemenea,
în cadrul unui sistem anarhic se creează un mediu politic competitiv iar statele depind de
propriile lor resurse, având ca bază autoajutorarea. Principala problemă de securitate în ceea
ce privește anarhia este amenințarea cu violența și intervenția interstatală. Barry Buzan, în
lucrarea sa ”Popoarele, Statele și Frica” încearcă să scoată în lumină și cadrul pozitiv al
anarhiei, amintind că ”anarhia are multe elemente care o recomandă ca fiind cadrul în care să
fie căutate soluțiile insecurității … dar totuși, securitatea extremă rămâne imposibilă deoarece
fragmentarea politică a anarhiei conține întotdeauna posibilitatea ca un atacant să acționeze
împotriva intereselor fundamentale ale altuia.” ( Buzan, p.189)

Din punct de vedere teoretic si metodologic, realismul a aparut ca răspuns la criza

idealismului si utopismului din perioada interbelică. Lucrarea lui Edward Haller Carr ”Criza
celor douăzeci de ani (1919-1939)” a fost prima care a reprezentat școala realismului
internațional. Ea apare ca o critică la idealismul și utopismul care au fost dominante în
perioada interbelică, astfel apare și o nouă teorie, anume, realismul clasic în sfera relațiilor
interaționale. El mai menționează că ”realismul consecvent exclude patru lucruri care par a fi
ingredientele esențiale unei gândiri politice eficiente: scopul limitat, atracția emoțională,
dreptul de judecată morală și motivul pentru acțiune … prin urmare, realismul pur nu poate
oferi altceva decât o luptă acerbă pentru putere care face imposibilă orice formă de societate
internațională” (Scheuermann, p. 2-3)

Relațiile internaționale presupun o serie de mecanisme de reglare a relațiilor dintre

actori, respectiv a sferelor de interese, balanțele militare, diplomație secretă. În ceea ce
privește regimurile internaționale, putem remarca rolul normelor internaționale în ceea ce
privește reglementarea comportamentelor, mai ales pe cale juridică. Statele sunt astfel
mediate la nivel normativ de aceste reglementări. Prin reprezentarea sistemului internațional
ca o axă ce trece de la nivel local, micro-social la unul global, macro-social, putem avea o
imagine mai bună a acestui sistem.

Morgenthau a a pus bazele unei teorii detaliate a relațiilor internaționale ca domeniu

științific autonom formulând principalele trăsături ale teoriei realismului politic în care
vorbește despre politica internațională ca lupta pentru putere, nepotrivirea intereselor
naționale ale statelor și prin urmare, conflictul în cadrul mediului internațional. Acestea sunt
urmatoarele:

 Primul principiu al realismului politic formulat de către Morgenthau

subliniază faptul că ”politica este guvernată de legi obiective care se regăsesc
în natura umană.” În acest sens, 6realismul trebuie să se bazeze pe dezvoltarea
unei teorii empirice care să reflecte legile obiective așa cum sunt ele cu
adevărat. Această teorie presupune examinarea caracterului politic prin prisma
analizei actelor politice care au avut loc dar și a consecințelor acestora. Prin
 urmare, doar așa ne putem da seama care ar putea fi obiectivele actelor
politice. (Morgenthau, p.12)
 Cel de-al doilea principiu al realismului politic aduce în prim plan ”conceptul
de interes definit în termeni de putere” prin intermediul alocării intereselor
naționale ca bază a politicii externe a oricărui stat. Termenul de putere stă la
baza teoriei realismului, iar prin intermediul acestui concept se poate face o
diferență între sfera politică și cea non politică. Morgenthau evidențiază faptul
că ”realismul politic influențează construcția teoretică a unei politici externe
raționale pe care experiența nu o poate realiza niciodată în întregime”.
(Morgenthau, p.12)
 Următorul principiu are la bază faptul că interesul definit în termeni de putere
este dinamic iar modalitatea de utilizare a puterii este determinată de
circumstanțele politice și culturale. Din perspectiva realismului politic, puterea
înseamnă dominarea și menținerea controlului asupra celorlalți, fie că este
vorba de dominare morală sau coerciție care implică forța.
 Al patrulea principiu al realismului susține că ”principiile morale universale
nu pot fi aplicate acțiunilor statelor în forma lor abstractă universală, ci ele ar
trebui filtrate prin intermediul circumstanțelor care țin de timp și de loc.” Mai
exact, principiile morale pot fi aplicate la nivel individual sau național, pentru
a asigura autoritatea națională. Aceste principii nu sunt însă aplicabile în
totalitate acțiunilor statelor. În acest sens, ”etica abstractă judecă acțiunile în
conformitate cu legile morale însă etica politică judecă acțiunile prin
intermediul consecințelor sale politice.” (Morgenthau, p.12)
 Cel de-al cincilea principiu menționează faptul că realismul politic ”refuză să
identifice aspirațiile morale a unei națiuni anume cu legile morale care
guvernează universul.” Fiecare națiune își dorește ca propriile interese și
aspirații să se regăsească în principiile morale care construiesc regulile jocului.
În mare parte, doar statele puternice și dominante au reușit să își impună pe
parcursul timpului propriile interese și aspirații în relațiile cu celelalte state.
Totuși, lupta pentru putere și influența în cadrul arenei internaționale poate
duce inclusiv la dispariția națiunilor. (Morgenthau, p.13)
 Și nu în ultimul rând, realismul politic trebuie să își mențină autonomia
politică față de orice alt domeniu, fie el politic, moral sau religios. Un realist
 politic din punct de vedere intelectual va gândi mereu în termeni de putere.
Astfel, ”realismul politic se bazează pe o concepție pluralistă a naturii umane”
atribuind fiecărui domeniu o funcție corespunzătoare. (Morgenthau, p.16)

Ca răspuns asupra schimbărilor din sistemul internațional, Kenneth Waltz pune bazele
neorealismului și încearcă prin intermediul acesteia să ofere o nouă teorie a politicii
internaționale, acolo unde consideră el că realiștii clasici au eșuat. Una din lucrările sale
importante, publicată în 1954, ”Man, the State and War. A Theoretical Analysis”, a avut ca
principal scop examinarea unei ”întrebări fundamentale: Care este cauza războiului?”,
răspunsurile la această întrebare fiind sintetizate în trei niveluri de analiză, sau așa cum le
numește autorul - ”imagini”.

Prima imagine descrie faptul că una dintre cauzele războiului se regăsește în natura și
comportamentul omului, ”războaiele rezultând din egoism, din impulsuri agresive
direcționate greșit și din prostie.” Atribuind aceste dificultăți asupra unui defect în
cunoaștere, educația devine un factor important pentru evitarea războiului. Astfel, Waltz le
sugerează celor care identifică prima imagine ca o posibilă cauză a explicației războiului
faptul că pe arena internațională sunt prezenți ”optimiștii” - cei care consideră că posibilitățile
de progres sunt atât de mari încât războaiele se vor termina înainte de ca următoarea generație
să moară, și ”pesimiștii”, care consideră că războaiele nu vor înceta să dispară, conflictul
fiind inevitabil. Prin urmare, în cadrul fiecărei imagini există optimiști și pesimiști.
Concluzionând, prima imagine afirmă faptul că ”răutatea oamenilor sau comportamentul lor
necorespunzător duce la război, iar bunătatea individuală ar putea fi universalizată, ar
însemna pace.”

Cea de-a doua imagine - ”conflictul internațional și structura internă a statului”

ilustrează faptul că războiul este cauzat cel mai adesea de interesele interne și externe ale
fiecărui stat implicat. Statul care este afectat de neînțelegeri externe poate în loc să aștepte
atacul spontan, să caute războiul care va putea aduce pacea. Prin urmare, această imagine se
focusează pe ideea că structura internă a statelor determină nu doar forma și utilizarea forței
militare, dar și comportamentul extern în general.

Conflictul internațional și anarhia internațională, a treia imagine, descrie faptul că în

anarhie nu există un principiu ordonator. Prin prisma acestei idei, Waltz evidențiază trei
afirmații care reflectă acest fapt și anume: un stat va folosi întotdeauna forța pentru a își
atinge obiectivele, pentru că fiecare stat este judecătorul final al cauzei proprii, motiv pentru
care orice stat poate recurge la forță pentru a-și implementa politicile iar pentru că orice stat
își poate folosi în orice moment forța, toate statele ar trebui să fie mereu pregătite să răspundă
la forță cu forță sau să plătească prețul slăbiciunii, în acest sens, cerințele acțiunii statului
fiind impuse de circumstanțele în care există toate statele. În concluzie, această imagine pune
accentul pe ”mediul anarhic în care statele coexistă fără o putere superioară care să dispună
de autoritatea de a reglementa conflictele dintre ele.”

Contribuția marcantă prin care Waltz redefinește realismul și implicit pune bazele
neorealismului o regăsim în lucrarea ”Theory of International Politics”. El afirmă că lucrarea
sa își propune în primul rând să examineze teoriile relațiilor internaționale și să reinterpreteze
principalele afirmații importante din punct de vedere teoretic și în al doilea rând să creeze o
nouă teorie cu scopul de a actualiza noile realități prezente pe arena internațională.

În concluzie, realismul clasic în relațiile internaționale are ca element fundamental

natura umană, care prin naștere este egoistă, rea și dominantă iar mediul internațional este
unul anarhic focusat pe competiția dintre state. Conceptul de politică de putere stă la baza
acestei paradigme iar statele nefiind dispuse să coopereze între ele în detrimentul intereselor
proprii, creând astfel conflictele. În realismul clasic, războaiele sunt evitate prin intermediul
balanței de putere, cu mențiunea că acestea nu garantează pacea, ci dimpotrivă, alimentează
uneori conflictele, dilema de securitate evidențiind acest lucru.

Waltz încearcă să ofere o nouă teorie cu un cadru mai științific ca răspuns la realismul
clasic al lui Morgenthau și a celorlalte paradigme. În acest sens, se îndepărtează de natura
umană și analizează cauza războiului concentrându-se pe mediul anarhic și structura
sistemului internațional. Neoliberaliștii însă îl critică dur pe Waltz pentru că în teoria sa în
ceea ce privește echilibrul de putere, statele nu sunt predispuse să coopereze între ele
ignorând astfel beneficiile colective.

Prin urmare, realismul și-a pus o amprentă adâncă în ceea ce privește scena relațiilor
internaționale. Teoriile și ideile de bază ale realismului clasic rămân valabile în ceea ce
privește problemele actuale față de realitățile sistemului internațional din prezent. Cu toate
acestea, corelarea paradigmei realismului cu alte paradigme din sfera relațiilor internaționale,
precum liberalismul sau constructivismul, ar putea fi în măsură să ofere explicații și
răspunsuri mai aplicabile pentru tot ceea ce este actual pe scena relațiilor internaționale.
 Bibliografie

Morgenthau, H. (1965) Politics among Nations. The Struggle for Power and Peace,
disponibil la: http://saldanha.pbworks.com/f/Morgenthau.Politics+Among+Nations.pdf
accesat la data de 26.05.2021

Waltz, K. (1979) Theory of International Politics, disponibil la: ,

https://dl1.cuni.cz/pluginfile.php/486328/mod_resource/content/0/Kenneth%20N.%20Waltz
%20Theory%20of%20International%20Politics%20Addison-Wesley%20series%20in
%20political%20science%20%20%20%201979.pdf accesat la data de 26.05.2021

SAVA, Ionel N. (coord.), ”Relații Internaționale. Școli, curente, gânditori”

CARR, Edward H.(2011). ”Criza celor douăzeci de ani (1919-1939). O introducere în studiul
relațiilor internaționale”, Ed. Polirom, Iași.

Waltz, K. (2000) Structural Realism after the Cold War, disponibil la:
http://www.guillaumenicaise.com/wp-content/uploads/2013/10/Waltz_Structural-Realism.pdf
accesat la data de 27.05.2021