În sec.

XVIII societatea românească cunoaște o

perioadă de evoluție demografică lentă din cauza
prezenței problemelor sociale.

În primul rând, în Țările Românești era prezentă

iobăgia, starea de dependență a țăranilor față de
nobilime. Din cauza condițiilor precare de muncă,
precum obligativitatea muncii de 4 zile cu vitele și 3
zile cu brațele „și privilegiul nobililor „Dacă munca
lor (iobagilor) era considerată nesatisfăcătoare,
stăpânii aveau dreptul să-i pedepsească...
prevalându-se „dreptul de paloș”” au fost mai multe
răscoale ce solicitau satisfacerea nevoilor lor.

Din cauza acestor răscoale, C. Mavrocordat a

adoptat reforma socială în cadrul căreia, conform
sursei A „...la 1746 în Țara Românească șerbia a fost
desființată, rumânii fiind eliberați din iobăgie”. Ca
rezultat al acestei reforme, „foștii șerbi au devenit în
acest fel clăcași liberi din punct de vedere juridic, dar
lipsiți de pământ”.

În Țara Moldovei, însă, această reformă este

adoptată 3 ani mai târziu, fapt ce-l putem observa în
sursa B, „1749, 9 aprilie. Marea Adunare a Moldovei,
convocată în timpul domniei lui C. Mavrocordat,
adoptă Așezământul de dezrobire prin care se
desființează instituția de șerbie („vecinie”).

În concluzie putem spune că reforma socială

adoptată de către C. Mavrocordat a dus la
îmbunătățirea stării vieții țăranilor din Țările
Române.