Mihai Eminescu a venit în literatura universală, punând baza direcțiilor

inovatoare în domeniile limbii, stilului și al sistemului artistic. El a ridicat poezia

la rang de capodoperă, iar idila ”Floare albastră” se află printre cele mai
valoroase creaţii eminesciene de tinereţe.
Opera poetico-lirică, poezia ”Floare albastră”, scrisă de maestru, a fost
inspirată de o dragoste inocentă din trecutul său. Deoarece propunerea unui
refugiu în sânul naturii, putea să aparțină doar unui tânăr, o exprimare în esență
a romantismului.
Poezia a fost scrisă în anul 1872 și publicată la 1 aprilie 1873 în revista
”Convorbiri literare”. Este o idilă romantică, având ca temă iubirea și natura, prin
care se exprimă puternicile trăiri interioare și idealizarea dragostei.
Titlul operei ( ”Floare albastră”) simbolizează seninul și sublimul, relativul și
absolutul, speranța și bucuria dragostei, realizarea unui vis fermecător, pe care
poetul îl așteaptă cu înfrigurare.
Poezia este structurată în două monologuri adresate iubitei şi două
monologuri meditative ale eului liric, toate scrise într-o manieră familiară, cu
multe interogații și exclamații poetice.
Cuvintele-cheiei din această operă, cum ar fi: stele, nori, ceruri nalte, sufletul
vieţii mele, râuri în soare, câmpiile Asire, întunecata mare, piramidele-
nvechite, foi de mure, trestia cea lină, de-aur părul, conturează mesajul și tema
poeziei, antiteza dintre feminin și masculin.
Sunt prezente două voci ale eului liric: una feminină și alta masculină. Iubita
se adresează poetului când cu reproş, când cu entuziasm, exprimându-se ca într-
un dialog antrenant, la persoana a II-a, implicându-l pe bărbat în gândurile şi
frământările sale. Iubita se adresează poetului când cu reproş, când cu
entuziasm, exprimându-se ca într-un dialog antrenant, la persoana a II-a,
implicându-l pe bărbat în gândurile şi frământările sale. Nu doar exprimările la
persoana I fac specificul acestei intervenţii, dar şi timpul verbal utilizat, în mod
special trecutul, transformând episodul de iubire într-unul consumat, doar
evocat, poate chiar retrăit, dar în niciun caz viu, actual, fremătând.
Această idilă are la bază motivul romantic al florii albastre, valorificat pentru
ilustrarea sentimentului iubirii sau pentru proiectarea dorinţei de iubire în
infinit. La poet ”floarea albastră” reprezintă metaforic viaţa, albastrul
simbolizând infinitul, puritatea, idealul, iar floarea simbolizează iubirea, iubita,
astfel viaţa însăşi. 
Scrisă într-un limbaj destul de melodios, această poezie devine atât de
expresivă, încât ne dăm seama cu ușurință despre faptul că poezia a fost
compusă în etapa de tinereţe a artistului. Poate fi considerată ca o meditație pe
tema destinului, așa cum o putem găsi în strofa finală: ”Și te-ai dus, dulce
minune, / Ș-a murit iubirea noastră”. Figurile de stil, cum ar fi: epitetele: "de-aur
parul", "albastra, dulce floare"; comparatiile: "Voi fi rosie ca marul", "Dulci ca
florile ascunse"; personificarile: "izvoare plang in vale"; expresiile populare: "de
nu m-ai uita incalte", "Nime-n lume n-a s-o stie" fac această poezie una foarte
romantică și cu elemente erotice , iar prin experesiile: "vom sedea", "mi-i
spune", "mi-i tinea", "mi-i spune";Epitetul "dulce", poezia este proiectată în
viitor. Toate acestea, caracteristice artei poetice eminesciene, surprinde și aici
prin inedit, în comparațiile: "dulci ca florile ascunse" sau metaforele: "dulce
minune", "dulce netezindu-mi parul", "dulce floare”.
Tonalitatea propunerilor, timbrul declarațiilor de dragoste pe tot parcursul
poeziei sunt pur bărbătești. Iar în ultima strofă, vocea masculină îşi exprimă
vădit pasiunea prin înserarea unui refren de o sfâşietoare melancolie: „Floare-
albastră! Floare-albastră!”. În unele strofe, repetiția dublă seamănă cu un strigăt
sfâşietor, care sparge tăcerea instaurată mai devreme în strofele anterioare prin
formulări precum: „Eu am râs, n-am zis nimica.” sau „Ca un stâlp eu stam în
lună!”.
Idea principală a poeziei constă în lirismul rolului masculin și feminin în
dragoste, deaceea femeia este o apariţie de basm, blondă, naivă şi senzuală,
care îl îndeamnă pe bărbat să uite lupta încrâncenată pentru adevăr, căutându-şi
în schimb împlinirea în lumea simţurilor.
Toate procedee artisitce confera poeziei o naturalețe a exprimării și o
limpezime a ideilor care produc aproape spontan adeziunea cititorului .
Floare albastră este o capodoperă a creației eminesciene care poartă în
esență marile teme și idei poetice dezvoltate mai târziu în Luceafărul. Este o
exprimare a romantismului, valorificat ca afect, ca în poemul Luceafărul.
Floare albastră este titlul unui poem scris de Mihai Eminescu, denumit de
către criticul literar George Călinescu „ultimul mare romantic european”. Mihai
Eminescu, cel mai mare poet si scriitor roman, a realizat o opera monumentala a
traditiilor populare si culte nationale, „depasindu-le prin geniul si munca sa” a
afirmat Zoe Dumitrescu Busulenga.
Această poezie poate fi considerată ca una dintre cele mai calde poezii de
inspirație lirică, care depașește tema dragostei, evocând condiția creatorului,
absolutul.