BASMUL CULT – PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE

Ion Creangă – Povestea lui Harap-Alb

Particularități de construcție a unui basm cult studiat

1.Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului în specia basm cult

Socotit pe nedrept o specie minoră, o manifestare a primitivismului unui popor, basmul cuprinde ”o oglindire a vieții
într-o manieră fabuloasă” (George Călinescu). Scriere epică pluriepisodică, de medie întindere, basmul prezintă fapte și
întâmplări neobișnuite (răpiri de astre; călătorii pe un alt tărâm etc.) puse pe seama unor personaje cu puteri supranaturale (zmei,
balauri), capabile de metamorfoze dintre cele mai neașteptate. Invariabil, acțiunea e plasată într-un spațiu nedeterminat (de
obicei, o împărăție) și într-un timp redat generic prin adverbul ”odată”. Acțiunea urmează un șablon de construcție: ne prezintă
o lume prejudicată de o forță ostilă, în care un tânăr chipeș și curajos pleacă într-o călătorie reparatorie, încalcă o interdicție ce îi
complică și mai mult situația; luptă cu oponentul, îl învinge; revine în lumea din care a plecat, unde va fi recompensat pentru
gestul său eroic. Conflictul iscat are cauze morale, implicând o luptă între Bine și Rău, soldată cu victoria Binelui.
La origine, basmul este o naraţiune specificǎ literaturii populare. Basmul popular circulǎ în formǎ oralǎ (caracter
oral), cunoaşte mai multe variante (caracter colectiv), iar autorul sǎu este unul anonim (caracter anonim).
Basmul cult respectă şablonul după care se construieşte acțiunea în basmul popular, dar se diferenţiazǎ de acesta prin
faptul cǎ e fixat în formǎ scrisǎ, are un autor cunoscut, construieşte personaje mult mai complexe decât cele din basmul
popular, reliefându-le psihologia, trǎirile lǎuntrice, mentalitatea.
Unul dintre cele mai valoroase şi complexe basme culte din literatura românǎ este Povestea lui Harap-Alb scris de Ion
Creangǎ. Observăm că autorul preia aici schema epică din basmul popular, dar operează unele modificări: elimină ideea unui
prejudiciu (echilibrul lumii în care trăiește eroul nu este perturbat de o forță ostilă) și astfel schimbă scopul călătoriei eroului
(mezinul călătorește pentru a împlini o dorință testamentară a unchiului). Drumul parcurs de erou nu mai are scop
reparatoriu. El e determinat de sosirea unei scrisori, ceea ce face ca intriga să aibă o motivație realistă (e total lipsită de
elementul fabulos). Chiar și acțiunea este mult dilatată față de basmul popular, iar eroul traversează un număr mult mai mare
de probe în procesul său de maturizare. Vorbin chiar despre un erou atipic, căci acesta nu dovedește curaj sau forță fizică, ci doar
trăsături morale: bunătate, milă, generozitate, prietenie. În momentele critice, nu ezită să-și arate slăbiciunea umană: se
lamentează, e speriat; se manifestă ezitant. Mereu e nevoie ca cineva să-l îmbărăbăteze și să-l sprijine (calul, Sfânta Duminică).
De asemenea, constatăm lipsa confruntării fizice dintre erou și oponent (obligatorie în basmele populare) și o
migrație a personajelor dintr-o categorie în alta (fata lui Roșu Împărat este inițial vrăjitoare diabolică, apoi devine personaj
pozitiv, readucîndu-l la viață pe fiul de crai).

2. Comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;

Ca orice basm, Povestea lui Harap-Alb transmite o serie de valori morale, esențială fiind aceea că faptele bune ale
omului vor fi întotdeauna răsplătite.
a) Relevant în acest sens este episodul întâlnirii fiului de crai cu Sfânta Duminică în curtea palatului. Fiul de crai este
mâhnit de insuccesul fraților mai mari și de vorbele mustrătoare ale tatălui. Iese în curtea palatului, unde o întâlnește
pe Sfânta Duminică deghizată în cerșetoare. Bătrâna pretinde să fie miluită. Fiul de crai încearcă să o respingă, dar
bătrâna se dovedește insistentă, atrăgându-i atenția că n-ar trebui să judece oamenii după aparențe (“ nu căta că mă vezi
gârbovă și stremțuroasă”). Tânărul se înduplecă și o miluiește cu un bănuț. Bătrâna se arată recunoscătoare și, voalat, îi
anticipează evoluția (”nu peste mult vei sta împărat cum n-a mai fost altul pe fața pământului ”), apoi îl previne că prin
bunătate și generozitate va răzbi în viață (”sufletul tău bun te va ajuta”). Așadar, eroul primește o lecție de viață:
înțelege rostul săvârșirii binelui și faptul că acest bine va fi cândva răsplătit.
b) Aceeași bunătate o dovedește și în episodul întâlnirii cu alaiul de nuntă al furnicilor. Ca să nu le ucidă, eroul nu
trece peste pod, ci prin albia râului, cruțând viața furnicilor, dar punându-și în pericol propria-i viață. Curând, bunătatea
îi va fi răsplătită, căci va primi în dar o aripioară pe care o va folosi ca pe un semnal de apel într-un moment crtitic.
Se desprinde din basmul lui Creangă și o altă lecție de viață, anume aceea că sfatul părintesc trebuie întotdeauna
respectat. Ilustrativ în acest sens este episodul în care, naiv, crăișorul se încrede în vorbele lingușitoare ale spânului și îl
tocmește ca slugă, încălcând cu bună știință interdicția fixată de tată: să se ferească de omul roș și de omul spân. Ajuns în
pădurea-labirint, tânărul se rătăcește. Apare spânul, care se oferă să-i fie călăuză. După ce-l respinge de două ori, îl tocmește ca
slugă. Spânul îl atrage însă într-o cursă și-l supune prin vicleșug (îl sechestrează în fântână), obligându-l să accepte transferul de

Page 1 of 2
 BASMUL CULT – PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE

identitate (îl eliberează din fântână după ce acesta jură pe paloș că nu-și va divulga vreodată identitatea reală). Încalcarea sfatului
părintesc îi complică enorm existența, Spânul punându-l în tot felul de situații-limită pe care fiul de crai le depășește nu prin
vitejie, ci prin bunătate, sprijinit fiind de cei cărora le făcuse bine.

Viziunea despre lume ce se desprinde din această scriere a lui Creangă este una optimistă, cititorul descoperind că în
orice rău există și o parte bună, că trebuie să învățăm să colaborăm și cu cei aparent incompatibili, că omul este o ființă
perfectibilă, că prin bunătate și generozitate învingem orice opreliști.
Prin morala sa, basmul lui Creangă transmite ideea că răul, deși puternic, poate fi înfrânt, iar binele triumfă, că
moartea nu trebuie înțeleasă ca un sfârșit definitiv, ci mai degrabă trebuie percepută ca un ” somn” din care se poate reveni.
Ilustrativă în acest sens este scena finală a morții și a renașterii eroului.

3. Două elemente de structură, de compoziție și de limbaj (timp, spațiu, perspectivă narativă, acțiune, construcția
personajelor, oralitatea stilului)

Ca și în basmele populare, timpul şi spaţiul desfǎşurǎrii evenimentelor sunt vag conturate: “Amu cicǎ era odatǎ într-o
ţarǎ un craiu care avea trei feciori”. Este vorba despre un trecut îndepǎrtat, neprecizat, specific lumii basmelor.
Evenimentele sunt relatate cronologic (acţiune liniarǎ) şi, în cea mai mare parte a lor, se înlǎnţuie cauzal (încǎlcarea
interdicţiei fixate de cǎtre tatǎl sǎu îl aduce pe fiul de crai în situaţia de a se confrunta cu nenorocirea). Observǎm un singur fir
nartiv, avându-l ca protagonist pe fiul de crai. Naraţiunea se realizează la persoana a III-a de un autor omniscient, dar nu şi
obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii subiective. Acesta se implică într-un fals dialog cu ascultătorul : ”Eu sunt
dator să vă spun povestea şi vă rog s-ascultaţi!”
Spre deosebire de basmul popular, unde predomină naraţiunea, basmul lui Creangă surprinde prin abundența
pasajelor dialogate (menite a dinamiza acțiunea și de a individualiza personajele).
Originalitatea scriiturii se reflectă și în construcția prsonajelor, Creangă ambiguizând statutul acestora. De exemplu,
opoziția dintre protagonist și antagonist e vădit atenuată (lipsește încleștarea directă/ conflictul), iar calul nu rămâne numai o
apariție miraculoasă ce îndeplinește rolul unui ajutor, ci se ipostaziază, alături de crai și de Sf. Duminică, în unul dintre inițiatorii
spirituali. Și tot un inițiator poate fi considerat și Spânul (un fel de ”rău necesar”, fără de care maturizarea fiului de crai nu s-ar
fi petrecut). Așadar, personajul pozitiv şi personajul negativ evoluează într-o relaţie nu doar de opoziţie, ci şi de
complementaritate (probele la care spânul îl supune pe fiul de crai au rolul de a-i povoca maturizarea).
Incipitul (formula de debut) nu mai girează autenticitatea și ineditul întâmplărilor (ca în basmele populare, prin formula
„că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit”). Aici, naratorul pare a fi un colportor, lăsând a se înțelege că cele relatate sunt preluate
dintr-o altă sursă.
Finalul tinde să iasă din clișeul basmelor, întrucât fiul de crai e ucis de către Spân, iar răul pare să învingă. Situația se
reechiliberază prin intervenția justițiară a calului și după ce fata Împăratului Roșu îl readuce la viață pe adevăratul moștenitor al
tronului. Vocea narativă, deghizată în unul dintre participanții la evenimentul nupțial, ține să facă distincția între lumea poveștii
(unde fericirea se permanentizează) și lumea reală (unde incongruențele sociale împart îndivizii).
Prin complexitatea acțiunii, prin caracterul atipic al eroului, prin mânuirea savantă a dialogului și a narațiunii, basmul
lui Creangă își justifică statutul de capodoperă. Recunoaștem în Povestea lui Harap-Alb dominantele stilului narativ al lui
Creangă, caracterizat prin exprimări mucalite („să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”), diminutive cu valoare augmentativă
(„buzişoare”, „băuturică”, ect.), caracterizări pitoreşti (”o namilă de om”) și prin citarea frecventă a unor proverbe și zicale
populare, ce-i probează erudiția paremiologică.
În concluzie, Poveste lui Harap-Alb este un basm cult ce are ca sursă de inspiraţie basmul popular, de la care autorul
păstrează motivele (călătoria inițiatică, supunerea prin vicleșug, peţitul, căsătoria, probele), dar se distanțează de acesta prin
unicitatea stilului narativ, prin umanizarea fantasticului, prin construcția ingenioasă a subiectului și prin construcția inedită a
personajelor.

Page 2 of 2