Sunteți pe pagina 1din 2

O RDO NANȚĂ

privind dispunerea efectuării măsurii speciale de investigație

mun. Bălți 11 noiembrie 2021

Procurorul în Procuratura mun. Bălți, Nicolae Panfilii, examinând materialele


cauzei penale nr. 2021928031, -

C O N S T A T:

Urmărirea penală în prezenta cauză a fost începută la 11 noiembrie 2021 în


temeiul bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 164 alin. (2)
lit. c), e) și f) din Codul penal.
În cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală, s-a constatat că la 11
noiembrie 2021, aproximativ la ora 14 și 00 min., de către persoane necunoscute, a
fost răpit minorul Anton Igor Ion, născut la 14.11.2010, din preajma gimnaziului nr.
343 din mun. Bălți, str. Mircea cel Bătrân nr. 14/22, iar pe parbrizul automobilului de
model Volvo XC60 cu număr de înmatriculare „NTO 656” ce aparține cet. Anton Ion,
a fost găsită o foaie cu textul: „Igor este la noi, pregătește 100 000 euro. Te sunăm.
Fără poliție altfel va fi mai rău”.
Astfel, întru stabilirea cercului de persoane participante la săvârșirea
infracțiunii, în scopul stabilirii adevărului în cauza penală, în vederea cercetării sub
toate aspectele, multilateral și obiectiv a circumstanțelor cauzei, precum și stabilirea
și cercetarea circumstanțelor de comitere a infracțiunii, este necesară dispunerea
efectuării măsurii speciale de investigații interceptarea și înregistrarea comunicărilor.
Potrivit art. 1328 alin. (2) din Codul de procedură penală, interceptarea și
înregistrarea comunicărilor poate fi realizată în cazul săvârșirii infracțiunilor
prevăzute de art. 164 din Codul penal, iar în conformitate cu art. 132 9 alin. (1) din
Codul de procedură penală, interceptarea și înregistrarea comunicărilor se realizează
de către autoritatea abilitată prin lege cu asemenea atribuții, utilizându-se mijloace
tehnice speciale.
Conform art. 1328 alin. (4) din Codul de procedură penală, pot fi supuse
interceptării și înregistrării comunicările victimei, părții vătămate, ale rudelor și ale
membrilor familiei sale, precum și ale martorului, dacă există pericol iminent pentru
viața, sănătatea sau pentru alte drepturi fundamentale ale acesteia, dacă este necesară
prevenirea infracțiunii sau dacă există riscul evident al pierderii iremediabile sau al
denaturării probelor. Interceptarea se înregistrarea comunicărilor în sensul prezentului
alineat se dispune conform procedurii prevăzute la art. 1324 se doar cu acordul în
scris sau la cererea prealabilă în scris a persoanelor indicate în prezentul alineat.
Măsura dispusă conform prezentului alineat urmează a fi încetată imediat după
dispariția temeiului care a stat la baza autorizării acesteia sau la cererea expresă a
persoanei în privința căreia a fost dispusă măsura.
Luând în considerație că conform datelor acumulate în cauza penală, există un
pericol iminent pentru sănătatea minorului Anton Igor Ion, precum și că există
acordul victimei în efectuarea măsurii speciale de investigații menționate se consideră
că se întrunesc condițiile legale pentru această acțiune de urmărire penală.
Efectuarea acțiunii de urmărire penală enunțate se constată a fi oportună și
stringent necesară, deoarece prin intermediul măsurilor speciale de investigații ce
urmează a fi efectuate va fi posibilă identificarea făptuitorilor acestei infracțiuni, a
complicilor, inviolabilitate ce este necesară, potrivit practicii judiciare a Curții
Europene a Drepturilor Omului, într-un stat democratic pentru apărarea drepturilor și
libertăților persoanelor.
În jurisprudența sa privind interceptarea comunicărilor în cadrul investigațiilor
penale, CtEDO a elaborat următoarele cerințe minime care ar trebui stabilite de drept
pentru a evita abuzurile de putere: natura infracțiunilor care pot da naștere unui ordin
de interceptare; o definiție a categoriilor de persoane care pot intercepta
comunicările; o limită a duratei de interceptare; procedura care trebuie urmată pentru
examinarea, utilizarea și stocarea datelor obținute; precauțiile care trebuie luate la
comunicarea datelor altor părți; și circumstanțele în care datele interceptate pot fi sau
trebuie șterse sau distruse (a se vedea Huvig, §34; Valenzuela Contreras, §46; Weber
și Saravia, §95; și Asociația pentru integrare europeană și umană) Drepturile și
Ekimdzhiev, §76).
Având în vedere cele expuse, conducându-mă de prevederile art. 52 alin. (1)
pct. 15), art. 1321 alin. (2) pct. 1)-3), art. 132 2, art. 1323, art. 1324, art. 1325, art. 1328,
art. 1329 și art. 255 din Codul de procedură penală, -

D I S P U N:

1. Efectuarea măsurii speciale de investigații – interceptarea și înregistrarea


comunicărilor, în cadrul cauzei penale nr. 2021928031, pe un termen de 30 zile, din
momentul autorizării măsurii speciale de investigații de către judecătorul de
instrucție.
2. Efectuarea măsurii speciale de investigații – interceptarea și înregistrarea
comunicărilor, de către ofițerii de investigații din cadrul Inspectoratului de poliție din
mun. Bălți.
3. Asigurarea tehnică a măsurii speciale de investigații – interceptarea și
înregistrarea comunicărilor, se va realiza de către subdiviziunea tehnică specializată
din cadrul Serviciului de Informații și Securitate.
4. Instituția executantă și angajații acesteia împuterniciți cu executarea
prezentului act procedural în conformitate cu prevederile art. 132 9 alin. (1) și (2) din
Codul de procedură penală, inclusiv persoanele care vor asigura tehnic efectuarea
măsurii speciale de investigații, se preîntâmpină de răspunderea penală, pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 178 din Codul penal (violarea dreptului la
secretul corespondentei) și art. 315 din Codul penal (divulgarea datelor urmăririi
penale).

Procuror în
Procuratura mun. Bălți Nicolae Panfilii

S-ar putea să vă placă și