Corecția Sunetului Z

Emiterea corectă a sunetului „Z”

După ce copilul a învățat să pronunțe corect sunetul „S” , putem trece la pronunția corectă a
sunetului „Z”, acesta primindu-se deja mai simplu.

În pronunția sunetelui „Z” poziția aparatului articulator  (buzele, maxilarul inferior, limba,  vălul
palatin ) este aceeași ca și la sunetul „S”, numai că vîrful limbii se sprijină puțin mai jos de
incisivi, pe alveole. Coardele vocale sunt închise și vibrează, astfel simțindu-se o senzație de
gîdilat pe vîrful limbii. Suflul de aer este puțin mai slab decît pentru sunetul „S”.

De obicei, dacă copilul a reușit să pronunțe corect sunetul „S”, defectele de pronunție a sunetului
„Z” sunt înlăturate concomitent.

Poziția aparatului fono-articulator

Buzele trebuie să fie deschise, cu colţurile retrase în părţi, imitînd zâmbetul.

Poziția aparatului fono-articulator

Buzele trebuie să fie deschise, cu colțurile retrase în părți, imitînd zîmbetul.

Dinţii sunt uşor întredeschişi, aproximativ 1 mm, ca pentru emiterea sunetului „I”.

Limba este lată, acoperind cu marginile sale laterale arcadele dinților superiori, vîrful limbii se
sprijină la baza incisivilor inferiori, pe alveole. Pe mijlocul limbii trebuie să se realizeze jgheabul
longitudinal.

Coardele vocale sunt închise și vibrează, fluxul de aer este mediu.

Pentru corectarea sigmatismului, se recomandă exersarea pronunției sunetelor cu dinții strîns

uniți. Ulterior se trece la pronuntia normală, sub control vizual al poziției limbii în oglindă.
Dislalicul însușește relativ rapid pronunția corectă a unor sunete izolate, dar este dificilă
introducerea lor în vorbire.

Automatizarea sunetelor siflante în vorbire este un proces de lungă durată, eșalonat pe anumite
etape.

1. Începem cu exerciții pentru mobilitatea aparatului fono-articulator, exerciții generale de

dezvoltare a respirației și exerciții pentru dezvoltarea auzului fonematic (exerciții
logopedice).
2. Pentru diferențierea sunetului „S” de „Z” , se duce mâna copilui la gâtul dvs. pentru
perceperea vibrației coardelor vocale și apoi la propriul său gât.
 3. Scriem pe o coală de hîrtie litera „Z” (dacă copilul poate scri, o scrie singur), copilul va
colora litera, apoi o v-om agăța desupra locului de lucru, în momentul în care copilul va
pronunța corect sunetul „Z” se va urca pe scaun și o va lua cu el acasa, ca un trofeu.
Astfel copilul va avea și reprezentarea literei, dar și va realiza succesul ce la obținut.
4. Se exersează pronunția sunetului prelungit (zzzzza, zzzzzo, zzzzzu, zzzzze, zzzzzi),
trecîndu-se treptat la pronunția cursivă (za, zo, zu, ze, zi).
5. Poziția inițială a sunetului (za, zo, zu, ze, zi).
6. Poziție mediană a sunetului între aceiași vocală (aza, ozo, uzu, eze, izi) și între vocale
diferite (azi, oza, uze, ezu, izo).
7. Poziție finală a sunetului (az, oz, uz, ez, iz).
8. Cu vocală intercalată zaz, zoz, zuz, zez, ziz).
9. Se introduce sunetul în cuvinte monosilabice (zar, zid, ziar, zeu, zor), cuvinte bisilabice
(zare, zece, zînă, zile, zonă) și mai tîrziu cuvinte din trei și mai multe silabe (ziarist,
zoologic, zurgălăi, zicătoare, zugrăvit).
10. Exerciții de suflat și șuierat (suflatul în fluieraș, nai sau alte jucării corespunzătoare;
umflarea baloanelor; baloane de săpun; suflarea prin pai într-un păhar cu apă; stingerea
lumînărilor, dar și suflatul în lumînare menținînd flacăra aprinsă).
11. Pronunțarea onomopatopeelor (zumzetul albinelor, zbîrnîitul soneriei).
12. Cu ajutorul unui chibrit pe care îl poziționăm între dinții incisivi (limbuța de șarpe), 
pronunțăm sunetul „Z”, chibritul îl ajută pe copil să țină distanța necesară dintre dinți și
să nu scoată limba afară. Acest exercițiu este unul foarte util în învățarea emiterii corecte
a sunetului „S” și „Z”.
13. Odată cu emiterea sunetului se emite un suflu de aer rece. Tineţi dosul mâinii în dreptul
gurii, fără a o atinge, pentru a simţi aerul rece. Puneţi copilul să ţină mâna în dreptul gurii
dvs. când îl emiteţi pe „Z” şi apoi în dreptul guriței sale.
14. Ca mijloc de intuire a buzelor se poate folosi un elastic, care se întinde în fața gurii,
ilustrînd întinderea buzelor, la pronunția sunetului “s” și “z”, ca la zîmbet.Persoanele cu
pronunție defectuoasă ar fi bine să fie îndepărtate din anturajul copilului sau cel puțin să
le fie neutralizată influența asupra pronunției.

Sunetul „Z” se combină mai greu cu vocala „A”, deoarece aceasta din urmă are o poziție diferită
a limbii și a buzelor, și un unghi mai mare a maxilarelor, și se primește mai ușor cu sunetele „E”
și „I”, deoarece se aseamănă poziția de pronunție.