SUBIECTE EXAMEN PSIHOLOGIE JUDICIARA SEMESTRUL 1 2019

Tematica examen judiciara: cap 2, 4, 5, 6, 7, 8

Exemple de subiecte :
1. Planuri situationale in timpul interogatoriului.
2. Interogatoriul prin valorificarea mijloacelor de probe.
3. Schema formarii marturiei.
4. Enumerati traseele dintr-o diagrama poligraf
5. Caracteristicile interogatorului etc.
Cap. 2 - Actul infractional din perspectiva exploratorie;
Cap. 4 - Psihologia martorului si a marturiei;
Cap. 5 - Interogatoriul judiciar (ancheta) din perspectiva psihologica
Cap. 6 - Psihologia comportamentului simulat - vinovatia ca traire psihica si realitate judiciara.
Cap.7 - Comportamentul simulat din perspectiva identificării matricei infracŃionale a făptuitorilor
Vor fi 3 subiecte, din care unul la alegere.

1.Planuri situationale in timpul interogatoriului.

Activitatea profesionala a organelor de urmărire si cercetare penala consta într-o confruntare permanenta
pe care o poarta în calitate de anchetator cu persoanele banuite, concretizata în contextul unor relatii
interpersonale primare. Pe de o parte, anchetatorul cu tehica si imaginatia sa, iar pe de alta parte,
infractorul care speculeaza orice amanunt, creându-se o tensiune care se desfasoara pe mai multe planuri,
oferind diferite situatii în care rolul primordial în descoperirea adevarului îl are anchetatorul.
1) Planul situational deschis – datele despre comiterea infracŃiunii sunt cunoscute de ambele părŃi
(ex. acŃiunile flagrante). Capcane posibile: infractorul, cunoscând datele pe care le cunoşte şi anchetatorul, le
poate nega (pe considerentul că nu sunt destule probe împotriva sa) sau infractorul poate recunoaşte cu
uşurinŃă faptele pentru care este cercetat acoperind fapte mai grave pe care anchetatorul nu le ştie;
2) Planul situational orb – datele despre comiterea infracŃiunii, probele material şi informaŃiile sunt
cunoscute numai de anchetator (ex. denunŃuri, exploatarea mijloacelor speciale). Anchetatorul nu trebuie să-
l determine pe infractor să recunoască faptele, punându-i direct probele în faŃă, prin procedeul frontal,
deoarece este posibil să mai existe şi alte informaŃii pe care anchetatorul nu le ştie. Interogatoriul trebuie să
decurgă lent, urmărind toate detaliile, probele se administrează pe rând, de la cele simple, la cele complexe;
In practica, infractorii anchetati de pe pozitia planului situational orb au comis erori flagrante în constructia
apararilor formulate, de obicei pline de contradictii, iar în final si-au recunoscut vinovatiile;
3) Planul situational ascuns – datele despre comiterea infracŃiunii sunt cunoscute numai de către
persoana interogată (ex. cazuri cu autori necunoscuŃi, cazuri vechi). Este vorba, de regulă, de infracŃiuni
grave, comise cu premeditare, unde urmele au fost şterse, corpurile delicate au fost ascunse sau distruse, iar
bănuiŃii şi-au creat alibiuri. Interogatoriul poate să nu ducă la rezultatele dorite dar aplicarea tehnicii
poligraf planurile situaŃionale ascunse au fost tot mai des răsturnate;
4) Planul situaŃional necunoscut – datele despre comiterea infracŃiunii nu sunt cunoscute nici de
anchetator (nu ştie dacă bănuitul din faŃa sa este cel care a comis infracŃiunea), nici de infractor (nu ştie dacă
anchetatorul cunoaşte vreuna din faptele comise de el, când?, cum? Şi de unde a aflat?) (ex. razii, scotociri,
filtre de circulaŃie). Pentru că anchetatorul nu cunoaşte informaŃii pe baza cărora să-şi poată construi
ancheta, folosirea tehnicilor de investigare a comportamentului simulat poate aduce clarificări valoroase.
Convorbirea dintre anchetator si infractor este lipsita de temei informational, iar respectarea prezumtiei de
nevinovatie blocheaza orice dialog constructiv pentru ancheta, mai ales ca o persoana invitata la politie
pentru o asemenea procedura de interogare ar putea reclama pur si sunplu un abuz din partea organelor de
urmarire penala.

1
2. Interogatoriul prin valorificarea mijloacelor de probe.
Cap. 6 Psihologia interogatoriului judiciar - ancheta

Interogatoriul judiciar (ancheta), din perspectiva valorificării probelor, adunării dovezilor are la bază
următoarele etape:
1) Verificarea identităŃii civile a învinuitului – este obligatorie pentru a nu fi învinuită altă persoană decât
cea care a comis infracŃiunea. Verificarea constă în întrebări legate de nume, prenume, poreclă, data şi locul
naşterii, numele şi prenumele părinŃilor, cetăŃenie, studii, situaŃie militară, loc de muncă, ocupaŃie,
domiciuliu, antecedente penale;
2) Ascultarea relatării libere – începe prin adresarea de întrebări cu caracter general prin care învinuitul
are posibilitatea să prezinte faptele în succesiunea lor firească, fără a i se limita expunerea prin intrebări.
3) Adresarea de întrebări şi ascultarea răspunsurilor învinuitului – în scopul lămuririi tuturor
împrejurărilor cauzei. Întrebările trebuie să fie: clare şi precise, formulate la nivelul de înŃelegere al celui
ascultat;să nu sugereze răspunsul;să îl oblige să relateze, nu să raspundă cu DA sau NU;să nu îl pună în
încurcătură pe învinuit, mai ales atunci când acesta este bine intenŃionat.
Tipuri de întrebări:
• întrebări temă – vizează fapta, învinuirea în ansamblul său;
• întrebări problemă – se urmăreşte lămurirea unor aspecte;
• întrebări detaliu – se limitează strict la anumite amănunte.
Strategii de interogare(procedee tactice de ascultare a învinuitului):
a) Strategii ce vizează folosirea întrebărilor detaliu – se folosesc pentru a obŃine de la învinuit
amănunte referitoare la diferitele împrejurări ale faptei săvârşite; scopul acestor întrebări este de a-l
determina pe învinuit să renunŃe la negarea faptelor săvârşite; aceste strategii sunt utile în cazul
recidiviştilor, care, deşi îşi pregătesc atent declaraŃiile comit erori şi inconsecvenŃe logice;
b) Strategii de interogare repetată – reuaudieri ale învinuitului cu privirea la aceleaşi fapte,
împrejurări, amănunte, la diferite intervale de timp. Între diversele declaraŃii apar inevitabil contraziceri,
nepotriviri, pentru că detaliile nu vor putea fi puse la punct, repetate;
c) Strategii de interogare sistematică – se folosesc atât în cazul învinuiŃilor sinceri, pentru a-i
ajuta să lămurească complet toată problematica cauzei, mai ales în cauzele complexe, cât şi al celor
nesinceri pentru că îi obligă să dea explicaŃii logice şi cronologice la toate aspectele;
d) Strategii de interogare încrucişată – scopul este de a înfrânge sistemul de apărare al
învinuitului nesincer, carea neagă faptele sale. Este un procedeu ofensiv, constă în ascultarea aceluiaşi
învinuit de către doi sau mai mulŃi anchetatori;
e) Strategii de interogare ce vizează complexul de vinovăŃie – constă în adresarea alternativă
a unor întrebări ce conŃin cuvinte afectogene (critice) privitoare la faptă şi la rezultatele ei, observând
reacŃiile învinuitului, în scopul de a obŃine declaraŃii sincere;
f) Strategii de interogare ce vizează folosirea probelor de vinovăŃie – se folosesc în special la
recidivişti care îşi recunosc faptele doar dacă sunt convinşi de existenŃa probelor împotriva lor. Sunt
necesare cunoaşterea probelor din dosar, cunoaşterea valorii fiecărei probe, stabilirea celui mai indicat
moment pentru folosirea probelor;
g) Strategia interogării unui învinuit despre activitatea celorlalŃi participanŃi – se aplică
atunci când există mai mulŃi învinuiŃi, cautând veriga cea mai slabă. Se solicită celui ascultat să declare
ceea ce cunoaşte despre activitatea celorlalŃi, lăsându-i-se impresia că persoana sa interesează mai puŃin;
h) Strategia interogării ce vizează spargerea alibiului sau justificare timpului critic – se
foloseşte, de regulă, când bănuitul refuză să facă declaraŃii. Cunoscându-se activitatea bănuitului i se va
solicita să declare locul unde s-a aflat, cu cine a luat legătura, ce făcea înainte, în timpul şi după
săvârşirea infracŃiunii. ExplicaŃiile sunt verificate minuŃios pe zile, ore, minute şi locuri;
i) Stategia ce vizează interogatoriul psihanalitic – analizează minciuna şttind că simularea
apare datorită efortului conştient întreprins, cu perseverenŃă, de către subiectul interogat pentru a masca
trăiri, stări sufleteşti, intenŃii, fapte cu scopul de a duce ancheta judiciară pe căi greşite.

2
3. Schema formării mărturiei (etapele)
Cap. 4 - Psihologia martorului si a marturiei;

Mărturia – este un proces sau act de cunoaştere a realităŃii şi depinde de capacitatea fiecărei
personane de a recepta faptele, de a le prelucra în funcŃie de subiectivismul şi de selectivitatea sa psihică, de
a le memora, de capacitatea de a reŃine şi memora doar esenŃialul şi de aptitudinea de a le reda.
Procesul de cunoaştere a realităŃii obiective prin mărturie este structurat pe patru faze (etape).
Etape ale formării mărturiei:
a) recepŃia (percepŃia) informaŃiilor – proces psihic de cunoaştere, cuprinde atât senzaŃia cât şi
percepŃia propriu-zisă şi este prima etapă a formării mărturiei. PercepŃia presupune conştientizarea
apoi identificarea obiectelor şi fenomenelor şi depinde de intensitatea stimulilor care acŃionează
asupra analizatorilor.Aprecierea mărturiei se face în funcŃie de existenŃa senzaŃiilor care pot fi:
cutanate (tactile, termice, algice), olfactive sau gustative, dintre care senzaŃiile tactile joacă un rol
important. Mărturia obŃinută în urma senzaŃiilor produse de diferite obicte şi fenomene asupra
simŃurilor va fi supusă unei cercetări riguroase de către organul judiciar, deoarece modul de a simŃi,
pipări, a rezista la diferenŃe de temperature sau la durere diferă de la o persoană la alta.
Factori de distorsiune a senzaŃiilor:
• modul de organizare a informaŃiilor la nivelul cortexului – permite martorului să
perceapă întregul înaintea părŃilor;
• constanŃa percepŃiei – determină o anumită corectare a imaginii percepute;
• fenomenul de iluzie – poate conduce la o imagine deformată, dar nu integral falsă, a
realităŃii;
• fenomenul de experienŃă – individul este mai predispus să perceapă anumiŃi stimuli
şi să îi ignore pe ceilalŃi;
• efectul "halo" – determină extinderea (necritică) a unui detaliu la întreg.
b) prelucrarea logică a informaŃiilor – informaŃiile emise, recepŃionate integral sau partial sunt
decodate, se structurează logic/semantic dobândind un sens căruia i se atribuie apoi un cuvânt. Este
foarte important ca ofiŃerul de poliŃie să cunoască limbajul specific, jargonul infractorilor sau a altor
categorii de indivizi ce pot fi audiaŃi ca martori, pentru a putea descifra corect sensul cuvintelor.
c) memorarea – reprezintă ansamblul proceselor de achiziŃie, păstrare (fixare), recunoaştere şi
reproducere a experienŃei dobândite anterior.
Memorarea este influenŃată de diverşi factori: stare emoŃională, interes, ocupaŃie, grad de
înŃelegere a fenomenului, vârsta celui chemat să depună mărturie.
Caracteristică pentru mărturie este memoria involuntară, în sensul că, cel mai adesea,
faptele sunt reŃinute de oameni în mare măsură involuntară şi neintenŃionat. Memorarea
evenimentului poate fi însă voluntară sau involuntară în funcŃie de interesul martorului în reŃinerea
aspectelor percepute.
Memorarea voluntară – presupune existenŃa scopului, prelucrarea şi ordonarea informaŃiilor,
martorul repetă pentru sine şi pentru alŃii faptele percepute, supune unui examen critic impresiile,
face însemnări pentru a face mărturia cât mai exacta şi precisă.
Memorarea involuntară – nu presupune existenŃa scopului dar nu prezintă nici o activitate pasivă.
Mărturia are caracter lacunar, deformat şi imprecis.
d) redarea, reactualizarea, reproducerea – este momentul în care cel care a perceput desfăşurarea
faptelor apare în faŃa organelor judiciare în calitate de martor.
Reproducerea este un proces complex care nu se face mecanic, ci este strâns legat de gândire.
ModalităŃi de transmitere a informaŃiilor în cadrul mărturiei:
• reproducerea orală – relatarea liberă, spontană a faptelor percepute; martorul evocă
numai acele fapte sau împrejurări care s-au conservat nealterat în memorie şi pe care şi le
aminteşte cu uşurinŃă, dar întinderea informaŃiilor este redusă;

3
 • interogatoriul – răspunsul la întrebările organelor judiciare; este o extensie a mărturiei şi
are rolul de a stimula memoria făcând posibilă evocare unor împrejurări care păreau
uitate;
• forma scrisă – declaraŃia consemnată personal de martor; se apelează la ea numai când
este afectată capacitatea de reproducere orală a martorului.
Între martor şi organul de cercetare penală trebuie să se formeze o legătură de încredere,
discuŃia trebuie să aibă loc intr-un cadru propice care să ofere siguranŃă, confort pentru a asigura
capacitate sporită de reproducere a faptelor. Martorul (mai ales copiii sau tinerii, care sunt uşor
influenŃaili) nu trebuie să fie în niciun fel sugestionat de către anchetator.
Reproducerea faptelor este influenŃată de mai mulŃi factori ca: imaginaŃia, gândirea, limbajul şi
atenŃia, dar poate fi influentata si de atitudinea martorului fată de anchetator, schimbarea de rol.
Recunoaşterea – este realizată de organele de urmărire penală în cadrul căreia persoanele şi
obiectele cu identitate necunoscută sunt înfăŃişate martorului cu scopul de a le identifica.
Recunoasterea este precisă atunci când impresiile percepute de la persoane, privind obiectele
cu care martorul vine in contact se identifica, se suprapun sau coincid in mare parte cu cele
anterioare. Este imprecisa cand se constata diferite deosebiri.
Se impun două concluzii în evaluarea mărturiei:
• dacă martorul nu reuşeşte să furnizeze informaŃii cu privire la acŃiune, în întreaga sa desfăşurare,
nu înseamnă neapărat că este de rea credinŃă;
• când la producerea unui fapt au asistat mai multe persoane, este indicat a fi ascultaŃi cât mai mulŃi
martori pentru a putea fi reprodus întreg tabloul infracŃiunii.

4
4. EnumeraŃi traseele dintr-o diagramă poligraf
Detectorul de minciuni (poligraful) exploateaza posibilitatea stiintifica fundamentala de a înregistra
modificarile fiziologice surprinse în ritmul respirator, tensiune, puls si RED (rezistenŃa electrodermică)),
concomitente starilor emotionale corelate cu negarea adevarului si starea de frica resimtita de infractor fata
de posibilitatea demascarii sale.
Tehnicile poligraf înregistreaza, în principal, modificarile indicilor psihofiziologici oglindite în urmatoarele
diagrame:
1. Diagrama puls-tensiune arterială – In acest sens, exista corelatii directe între viata psihica şi
modificarile cardiovasculare. Emotia de teama, de frica este legata de interceptia cardiacă.

5
 Un alt parametru al activitatii cordului în emotie îl constituie modificarile vasculare. Are loc o
dilatare a vaselor sanguine cerebrale în timpul starilor afective de orice fel, în durere si rusine sau în
neliniste. Totodata, emotia este însotita si de o crestere a tensiunii arteriale. Indicatorul cardiac si ceilalti
indicatori vegetativi reactioneaza vizibil, chiar daca infractorul nu minte efectiv, ci tainuieste doar
adevarul, încercând sa eludeze eficienta testului, sa-i învinga ("to beat the test").

2. Diagrama ritmului respirator . Modificarea caracteristicilor normale de respiratie sub influenta

emotiei.
Sufocarile, înghitirea aerului, gâfâiala si îngreuierea respiratiei sunt printre schimbarile respiratiei
care se pot produce în cazul unei emotii. Impulsurile sistemului simpatic dilata bronhiile pulmonare sporind
schimbarea oxigenului şi dioxidului de carbon. După un raspuns mincinos al infractorului, în traseul ritmului
respirator fie ca se evidentiaza una, doua unde rapide cu o amplitudine marita, fie ca respiratia se
blocheaza un moment sau capata un caracter scalariform (ceea ce operatorii de poligraf denumesc,,în
trepte").
3. Diagrama rezistentei electrodermice.
Ef'ectele glandulare decelabile in emotia puternica (mânie) are loc o activare a sistemului nervos simpatic,
însotita de un exces de adrenalina.Ca rezultat apare un întreg lanŃ de reactii fiziologice care pregatesc
organismul pentru a putea face fata situatiei; respiratia devine mai profunda, ritmul cardiac mai frecvent,
tensiunea arteriala creste,apare afluxul de sânge catre inima si muschi, procesele din canalul alimentar se
diminueaza s.a.m.d.; ficatul se dilata si secreta provizii de zahăr în sânge .
In tensiunea psihica, cum ar fi cea provocata de frica, sunt secretati diversi hormoni pe lânga adrenalina:
noradrenalina, serotonina, aceticolina, care, la un loc, constituie un mecanism de "agitatie vegetativa". Inca
de la primele cercetari ale aplicarii tehnicii cutanogalvanice s-a stabilit dependenta relatiei emotie-rezistenta
si potential electrică nu numai de caracterul de noutate a excitarii organismului, de caracterul de efort fizic
sau intelectual, ci, în foarte larga masura, si de starile afective în care rezistenta electrodennica (RED) este
deosebit de activa. Folosind o metoda poligrafica au fost obtinute schimbari de potential în raport cu
încarcatura emotionala a cuvântului stimul.
Paralel cu reactia electrodermografica are loc o intensificare a activitatii glandelor sudoripare. In emotie
este prezenta mai ales transpiratia palmara. Aceasta poate fi eficient detectata în stresul emotional.

4. Caracteristicile interogatoriului
Interogatoriul (ancheta) – reprezintă contactul interpersonal verbal, relativ tensionat emoŃional,
desfăşurat sistematic şi organizat ştiinŃific, pe care il poartă reprezentantul organului de stat cu persoana
bănuită în scopul culegerii de date şi informaŃii despre o faptă infracŃională în vederea prelucrării şi lămuririi
împrejurărilor în care s-a comis fapta, a identifica făptuitorii şi, în funcŃie de adevăr, a stabili răspunderile.
Practica judiciara a impus evidentierea câtorva caracteristici distinct, proprii interogatoriului judiciar:
1. opozabilitatea intereselor;
2. inegalitatea statutului;
3. tensiunea comportamentului expresiv;
4. demersul neuniform, contradictoriu, în "zig-zag";
5. intimitatea, stresul si riscul.
1. Opozabilitatea intereselor
- anchetatorul este motivat de standardele sale profesionale, de aflarea adevarului cu privire la faptuitor si
toate aspectele etc., în elucidarea comiterii faptei
- infractorul este motivat de apararea cu orice pret a libertatii , diminuarea responsabilităŃii sale
De fapt, opozabilitatea de interese dintre învinuit sau inculpat si organul judiciar este explicata de statutul
diferit al celor doi participanti la proces.
2. Inegalitatea statutului
- inculpatul sau învinuitul apare în pozitia celui ce a savârsit infractiunea, care a nesocotit legea, iar în cazul
confirmarii învinuirii ce i se aduce, urmeaza sa suporte consecintele faptei comise;
- organul judiciar ocupa o pozitie opusa, el este învestit de autoritatea de stat, în vederea tragerii la
raspundere penala a învinuitului sau inculpatului.

6
Aparent, avantajul pozitiei este detinut de organul judiciar. El are posibilitatea de a tine sub un pelmanent
control pe cel interogat, se poate folosi si de date verificate, caracterul surprinzator al acestora zdruncinând
rezistenta opusa. Organul judiciar foloseste în exclusivitate mijloacele legale, în timp ce învinuitul sau
inculpatul poate uza de orice mijloace, chiar si ilegale, fara a fi sanctionat în mod expres.
Ascultarea învinuitului sau inculpatului constituie o lupta, un joc al inteligentei, purtat, înainte de toate, cu
“arme psihologice"
3. Tensiunea comportamentului expresiv
- atitudinea învinuitului sau inculpatului în interogatoriu este una voluntara, de defensivă în faŃa pericolului
care ameninta libertatea lui, în strânsă legătură cu habitudini sociale (atitudine, poziŃie cap, mimică,
respiratie etc)
Exista în jur de patru categorii de manifestari în timpul interactiunii dintre anchetator si anchetat, care
reprezinta elemente accesibile unei observari psihologice în timpul interogarii:
- anumite trasaturi de comportament care apar din prima clipa când învinuitul sau inculpatul este introdus
în cabinet (motricitatea, timpul de reactie, disconfort psihic etc.);
- expresiile emotionale care se pot urmări, fie prin libera lor manifestare, fie prin modul discret de inhibare
a lor (modificari de paloare, spasm glotic etc.);
- gândirea învinuitului sau inculpatului este si ea obiectul observarii, dar si parte în rationamentul logic sau
mai putin logic privind faptele expuse sau în contradictii mai mari sau mai mici care compun relatarea
faptelor (rationamente sijudecati, argumentatie logica sau afectiva etc.);
- atitudinea sociala a învinuitului sau inculpatului care se reflecta în comportamentul pe care îl are fata de
anchetator, sau în modul în care raspunde la avansurile, serviciile pe care organul judiciar i le ofera în timpul
interogatoriului.
4. Demersul neuniform, contradictoriu, în "zig-zag"
Practica judiciara demonstreaza ca infractorii, în special cei ocazionali, chiar daca nu imediat, ajung sa
marturiseasca din ce în ce mai mult din fapta comisa, iar în final, în functie de abilitatea anchetatorului,
ajung la marturisiri totale.
De cele mai multe ori infractorul "merge în zig-zag" (rectiliniu), recunoscând o parte la început, negând apoi
cu înversunare, revenind câteodata asupra celor declarate, pentru ca in cele din urmă sa facă marturisirea
finala, dar si aceea, de foarte multe ori incompleta.
Daca învinuitul sau inculpatul socoteste organul judiciar inferior lui (în gândire, datele, dovezile detinute de
acesta) atunci învinuitul sau inculpatul va marturisi cât mai putin si nu va renunta la pozitia lui, decât în fata
celor mai zdrobitoare probe. Când însa superioritatea anchetatorului este clara si pentru infractor, atunci
dominanŃa defensiva a acestuia se va manifesta doar prin ajustari ale faptei.
5. Intimitatea, stresul si riscul - sunt specifice derularii interogatoriului. Marturisirea nu este o chestiune
exclusiv tehnica, ci concomitent psihologica. E nevoie de o relatia interpersonala speciala, prin intimitate.
In cabinetul de interogare nu trebuie sa patrunda alte persoane, camerele trebuie izolate fonic, sa aiba
luminozitate si confort minim. E dificil pentru învinuit să recunoască fapta datorită rusinii, stării de teamă si
de aceea e important să capete încredere în anchetator.
Mărturisirea este posibilă odată cu câştigarea încrederii, cu trăirea sentimentului de încredere, cel puŃin
umană, a dramei judiciare pe care învinuitul o trăieşte.
Învinuitul poate avea o atitudine agresivă, care sub tensiunea interogatoriului să ducă la acte hetero sau auto
agresive, organul judiciar fiind astfel expus unui risc.Riscul profesional este o realitate la care anchetatorul
consimte liber si pe care si-l asuma din perspectiva profesionistului.
Cap. 2 Actul infracŃional din perspectiva exploratorie
Actul infracŃional din perspectiva exploratorie reprezintă "scena crimei".
Profesionistul – expertul psiholog trebuie să:
a) reproducă prin propria imaginaŃie împrejurările şi acŃiunile derulate de faptuitor, oferind organelor de
urmărire penală "filmul crimei în dinamica sa";
b) să-şi imagineze profilul făptuitorului oferind organelor de urmărire penală "amprenta sa
psihocomportamentală";
c) să anticipeze "comportamentul următor pretabil" contracarând pentru viitor mişcările autorului prin
intuirea versiunilor optime cu grad rezonabil de credibilitate în identificarea acestuia.
7
 Infractorul premeditat (în special obsedatul sexual) – este cel care:
• are, de obicei inteligenŃa peste medie, este metodic şi viclean, crimele sunt bine gândite şi atent plănuite,
este sociabil şi manipulează victimele, trăieşte cu un partener;
• este probabil genul care are maşina bine întreŃinută, are statut social ridicat;
• crima este comisă în afara zonei în care locuieşte sau munceşte;
• fantezia şi ritualul sunt importante pentru el;
• victimele sunt oameni pe care el îi consideră tipul "corect", oameni docili, pe care el îi poate controla,
de obicei străini cu care are ceva trăsături în comun;
• este pe deplin conştient de gravitatea criminală a actului său şi este încrezător în abilităŃile sale în
confruntarea cu poliŃia;
• este excitat de cruzimea actului său (viol agrsiv) şi poate declanşa torturarea victimei, poate lua un obiect
personal al victimei pentru a retrăi evenimentul sau pentru a-şi continua fantezia;
• evită să lase dovezi, de obicei ăŃi adduce propia armă şi, de cele mai multe ori, mută cadavrul.
Infractorul nepremeditat (în special psihoticul) este cel care:
• are, de obicei, inteligenŃa sub medie, este singuratic, necăsătorit, trăieşte singur sau cu o rudă, în
imediata vecinătate a locului crimei, are statut social scăzut;
• este inadaptat social, stabileşte cu greu relaŃii sociale, nu posedă un vehicul şi evită oamenii în general;
• acŃionează impulsiv, sub stres, de obicei alege victima din propria lui zonă geografică, atacul este
spontan, victim este luată prin surprindere;
• este incompetent din punct de vedere sexual
• locul crimei este dezorganizat, îşi depersonalizează victim prin mutilare facial sau rănire în exces,
îndeplineşte alte acte sexuale sadice după moartea victimei;
• nu mută, nu încearcă să ascundă cadavrul, arma crimei este de obicei, lăsată la locul faptei.
ViolenŃa – crimele de natură sexuală se împart în 4 categorii:
1) violenŃa interpersonală – este cel mai comun tip de violenŃă de natură sexuala, este generat de violenŃa
interpersonală dintre soŃi/soŃii, barbaŃi/femei, prieteni/prietene, prietene/prietene, prieteni/prieteni şi chiar
rude de sânge. Crimele pot implica şi o a treia persoană (amant/amantă). Moartea poată să nu apară
motivate de sex, dar după examinarea circumstanŃelor, a elementelor de furie, ură, supărare, răzbunare se
poate releva adevăratul motiv;
2) atacul cu viol şi/sau sodomie - poate fi homosexual sau heterosexual. IntenŃia este violul şi nu crima,
victima poate fi sufocată, strangulată (pentru a înăbuşi Ńipetele), lovită pentru a fi supusă. Când ucigaşul
îi este cunoscut victimei moartea poate fi intenŃionată. Aceste tipuri de cazuri au fost, de obicei,
precedate de voyeurism , exhibitionism, telefoane obscene, violuri în care victim nu a fost ucisă;
3) devianŃă sexuală orientată către atac, crimă generată de impulsul sexual – cei mai mulŃi ucigaşi nu
pot participa la acŃiuni sexuale cu victimele lor dar se vor masturba asupra victimei şi o vor mutila post-
mortem (îndepărtarea sânilor, atac asupra organelor genitale, introducerea de obiecte în cavităŃi, cosnum
de carne umană). Ucigaşul acŃionează sub inspiraŃie de moment, este posedat de un fel de fantezie
perversă, şi-a plănuit în mintea lui actul iar când se iveşte ocazia intră în panică sau devine foarte
implicat în fantezie încât nu îşi mai dă seama că lasă urme. Deseori ia ca amintire un obiect personal sau
o parte din corpul victimei care are o semnificaŃie sexuala pentru el (sân).
4) crimă în serie – uciderea de victime disparate în timp, de la zile la săptămâni sau luni între ele; pauzele
se numesc perioade de calmare. Criminalul este, de regulă, un psihopat sexual care ucide din placere,
este inteligent, fermecător, în general, arătos, este capabil să călătorească mult pentru a găsi victim
potrivită (vulnerabilă şi uşor de controlat) – femei, copii, vagabonzi, homosexuali, prostituate.
Un criminal în serie este, în ciuda aparenŃelor, un individ nesigur, el nu are nicio putere până ce
victima nu este sub controlul său. MulŃi au o facinaŃie pentru procedurile poliŃiei, unii chiar au lucrat în
poliŃie şi îşi folosesc experienŃa pentru a evita identificarea. Se întorc la locul crimei sau urmăresc
îndeaproape evenimentele din ziare, bucurându-se de publicitate.
MulŃi criminali au declarant că au fost abuzaŃi în copilărie (de obicei de către mama sau un
părinte/bunic).

8
 Unii dintre ei înregistrează Ńipetele victimelor pentru a-şi spori fantezia atunci când nu au o victimă
sau pentru a teroriza victimele viitoare. Pe măsură ce trece timpul ei ucid tot mai des şi nu se opresc până
nu sunt prinşi. Nu există niciun remediu pentru un psihopat sadic sexual devenit criminal în serie.

Cap. 5 Psihologia interogatoriului judiciar – ANCHETA -din perspectiva psihologică

In domeniul judiciar observatia se bazeaza pe analizarea, judecarea şi raŃionarea elementelor de
suprafata: simptomatica labilă (include toate aspectele dinamice ale corpului), pantomima (tinuta, mersul,
gesturile) si mimica (expresiile fetei, modificari neurovegetative, vorbirea).
SIMPTOMATICA LABILĂ (sau stabilă)- cuprinde multitudinea comportamente lor si conduitelor
flexibile, mobile ale individului:
• Conduita verbala
• Conduita estetica (îmbrăcăminte)
• Conduita inteligenta
• Varietatea expresiilor comportamentale, afective, atitudinale.(temperament)
IMBRACAMINTEA
Imbracamintea constituie un indiciu asupra starii materiale a individului, dar dincolo de aceasta ea
are si multiple semnificatii psihologice. Ea reflecta preferintele estetice dar in mare masura si ideea pe care
individul si-o face despre el , respectiv, cea pe care ar dori ca lumea sa si-o faca despre el.

9
 Croiala neobisnuita, culoarea stridenta, imbinarile frapante de culori, precum si tendinta exagerata de
a fi in pas cu moda denota o oarecare superficialitate, o conceptie despre lume si viata care pune prea mult
pret pe aspectul exterior al oamenilor si lucrurilor. Atunci cand imbracamintea este neglijenta, lipsita total de
simt estetic se poate vorbi despre mentalitate retrograda, lipsa de respect sau chiat atitudine de sfidare a
normelor sociale.
TEMPERAMENTUL
Temperamentul – exprima dinamica generala a persoanei, disponibilul sau energetic care se
manifesta si imprima o nota dominanta tuturor trairilor si comportarilor sale.
Indicii psihopatologici ai temperamentului sunt:
- impersionabilitatea – profunzimea si taria cu care sunt traite fenomenele psihice, indeosebi cele
senzoriale si afective;
- impulsivitatea – se refera la caracterul brusc al rapsunsurilor
- ritmul reactiilor si al trairilor interioare – infatiseaza alterarea lor uniforma sau neuniforma intre
raspunsuri si pauze;
- tem poul modificarilor neuropsihice si temperamentale – se exprima in frecventa fenomenelor intr-o
anumita unitate de timp. Exista persoane cu modificari abundente, cu frecventa mare in unitatea de timp
avand un tempo tumultuos, ridicat si persoane cu o frecventa de evenimente psihice si trairi reduse,
manifestand un tempo scazut, pe aceeasi unitate de timp;
- expresivitatea psihica – apare in intonatia, debitul si fluenta limbajului la miscarile de mers
automatizate, in expresiile emotionale si mimice, in sensul si directai relatiilor persoanei cu ceilalti din
colectivitate.
Colericul –intampina dificultati in realizarea unei actiuni sistematice, se supune greu la disciplina,
capabil de sentimente puternice si durabile.
Sangvinicul –nu este inclinat spre sentimente puternice si stabile si se poate stapani cu usurinta daca este
educat in acest sens.
Flegmaticul –isi pastreaza calmul chiar si in situatii dificile, rezervat.
Melancolicul –se adapteaza greu la situatii noi, mai putin prietenos. nu rezista la starile de incordare si
suprasolicitare, dar in conditii de liniste este capabil de actiuni analitice de mare finete.

PANTOMIMA – reprezinta ansamblul reactiilor la care participa intregul corp: tinuta, mersul si
gesturile.
Tinuta sau atitudinea- exprima printr-o anumita pozitie a corpului, dar si printr-un anumit continut
psihic, reactia individului intr-o situatie data fata de efectul unei solicitari .
Umeri cazuti, trunchiul inclinat in fata, capul aplecat, mainile intinse de-a lungul corpului, denota fie o
stare de oboseala, fie o stare depresiva, modestie, lipsa de opozitie sau rezistenta, atitudine defensiva.
Umerii drepti, capul sus, mainile evoluand larg pe langa corp, picioarele usor departate, denota cel mai
adesea o siguranta de sine, tendinta dominatoare.
Mersul – principalele particularitati ale mersului sunt: viteza, elasticitatea si fermitatea.
Mersul rapid denota o mobilitate mare pe plan neuropsihic, buna dispozitie, optimismul, increderea in
sine
Mersul lent-cu paşi mici exprima o mobilitate neuropsihica scazuta, trisitete, stari depresive.
Gesturile - reprezinta unul dintre cele mai vechi mijloace de exprimare a reactiei organismului la o
modificare intervenita in mediul exterior sau interior.
Gesturile pot fi impartite in 3 categorii:
- gesturi instrumentale – sunt gesturile prin intermediul carora se efectueaza o activitate. Gesturile rapide
dar de o precizie mediocra denota in general o stare de hiperexcitabilitate. Gesturile prompte si sigure
denota calm, stapanire de sine, incredere in sine. Gesturile lente dar sigure si precise denota
meticulozitate , grija deosebita pentru detalii.
- gesturi retorice – sunt cele care fie insotind, fie inlocuind vorbirea , au scopul sa-l convinge pe
interlocutor sau sa-i provoace o anumita stare emotionala. Gesturile rare, de mica amplitudine denota
atitudine defensiva, teama, nivel scazut al mobilizarii energetice plictiseala, apatie, tendinta de izolare.
Gesticulatia bogata, larga, impetuoasa denota buna dispozitie, veselie, nivel ridicat de mobilizare

10
 energetica. Gesturile rapide, violenta, care insotesc vorbirea cu un ton ridicat semnifica: stare de iritatie,
dorinta de afirmare proprie, de dominare, exercitarea autoritatii.
- gesturile reactive - sunt constituite din acele miscari ale corpului si membrelor efectuate ca raspuns la
diverse situatii neasteptate cu care se confrunta subiectul. Au rol de aparare si de obicei nu sunt elaborate
constient.
MIMICA
Mimica reprezinta asnamblul modificarilor expresive la care participa partile mobile ale fetei: ochii,
sprancenele, fruntea, gura, maxilarele, obrajii.
Ochii larg deschisi – semnifica nestiinta, absenta sentimentului de culpa sau de teama, atitudine
receptiva, intelegerea noutatii pe care o aduc informatiile. Deschiderea redusa a ochilor – poate semnifica
atitudine de neacceptare, de rezistenta fata de informatiile primite, suspiciune, tendinta de a descifra
eventualele ganduri ascunse ale interlocutorului, tendinta de a ascunde propriile ganduri, oboseala, stare de
plictiseala.
Privirea in jos sau in lateral – poate semnifica atitudine de umilinta, sentiment al vinovatiei, rusine.
Privirea sus, peste capul interlocutorului, denota de regula lipsa de respect fata de interlocutor.
Ochii indreptati ferm spre interlocutor, sustinand fara dificultate privirea acestuia, arata sinceritate,
atitudine deschisa, hotarare, sau, in alta situatie, atitudine critica sau provocare.
Cand doua persoane vorbesc, coborarea sau intoarcerea privirii in alta parte de care una dintre ele
semnifica retragerea acesteia pe pozitii defensive.
VORBIREA
Analiza vorbirii trebuie sa vizeze atat aspectele formale, cat si aspectele legate de semnificatia
termenilor.
• Analiza formala – distinge in special insusiri de ordin fizic ale vorbirii: intensitatea, fluenta, debitul sau
viteza, intonatia, pronuntia.
Fluenta – vorbirea fluenta denota usurinta in gasirea cuvintelor, rapiditate si precizie in desfasurarea
activitatii cognitive, precum si un tonus neuropsihic ridicat. Vorbirea lipsita de fluenta denota dificultati de
conceptualizare.
Debitul sau viteza exprimarii – constituie cel mai adesea o caracteristica temperamentala., depinde
de gradul de cunoastere a obiectului discutiei, de relatia afectiva in care se afla individul, care vorbeste cu
interlocutorul său. Cu cat cunoasterea obiectului discutiei va fi mai ampla, cu atat debitul va fi mai mare.
Debitul este mai mare si atunci cand relatia dintre indivizii intre care se poarta discutia are un caracter de
afinitate.
Intonatia – are multe componente psihice. Cea mai importanta este capacitatea exteriorizarii pe
plan social a taririlor emotional-afective. Intonatia bogata, cu inflexiuni, este caracteristica indivizilor cu
fond afectiv bogat, in timp ce intonatia plata, monotona, saraca in inflexiuni poate denota fie un fond afectiv
sarac, fie anumite dificultati sau inhibitii in comportamentul social.
Pronuntia – depinde de caracteristicile neuropsihice şi de nivelul de cultura generala a individului.
Se disting: pronuntia deosebit de corecta – reflectand corectitudine, mergand pana la pedanterie, pronuntia
de claritate si corectitudine medie si pronutia neclara. Cel mai adesea formele defectuoase de pronuntie pot
fi intalnite la temperamentele extreme – la colerici si la melancolici.
• Analiza semantica - vizeaza semnificatiile termenilor utilizati. Pot fi supuse analizei semnatice:
structura vocabularului, cantitatea de informatie si nivelul de abstractizare a termenilor, adecvarea lor la
continut sau obiectul comunicarii, coerenta in judecati si rationamente, plasticitatea si expresivitatea
termenilor.Prin structura se intelege, in linii mari, numarul si varietatea termenilor. Un vocabular bogat si
variat denota interes pentru cunoastere precum si o anume capacitate intelictivă.
Cantitatea de informatie reflecta frecventa de utilizare a termenilor. Cu cat vocabularul este constituit
din termeni comuni, cu atat cantitatea de informatie este mai ridicata. Nivelul de abstractizare este cu atat
mai ridicat, cu cat cantitatea de informatie este mai mare.Adecvarea la continut reprezinta masura in care
termenii utilizati sunt potriviti pentru a exprima cele dorite.
In ceea ce priveste coerenta la judecati si rationamente trebuie spus ca orice manifestare verbala
reprezinta o mostra a modului de a judeca a individului, a felului in care acesta interpreteaza datele
realitatii. Pana la un punct modul de a judeca este dependent de pregatirea scolara si profesionala, de

11
educatia primita. In acelasi timp prin aceasta se dezvaluie o parte dion insusirile intelectuale proprii
structurii individului.
Plasticitatea si expresivitatea – se refera la acele insusiri ale limbajului care reflecta capacitatea
individului de a reda nu numai realitatea ca atare, ci si atitudinea sa fata de ea, intr-un mod susceptibil de a
provoca la cei din jur aceeasi rezonanta afectiva. Din plasticitatea si expresivitatea termenilor se pot deduce:
bogatia fondului lexical, raportul in care se plaseaza individul cu lumea in general, caracteristicile de ordin
afectiv ale individului.

Cap.7 - Comportamentul simulat din perspectiva identificării matricei infracŃionale a

făptuitorilor
VinovăŃia – atitudinea psihică pe care autorul a avut-o în momentul săvârşirii faptei ilicite, mai exact în
momentul imediat anterior săvârşirii acesteia, faŃă de faptă şi de urmările ei.
VinovăŃia se prezintă sub două forme: intenŃia şi culpa. Faptul inteŃionat este un fapt involuntar care nu
trebuia produs, caz în care se reproşează voinŃei că nu a împiedicat producerea faptei. Evaluarea reproşului
se face după criterii sociale şi individuale.
VinovăŃia nu poate fi analizată decât în raport cu persoanele responsabile, capabile să-şi dea seama de
condiŃiile în care acŃionează şi de consecinşele faptelor lor.
Comportamentul infractional din perspectiva reperelor psihologice- dinamica secventelor
comportamentale
a) Secventa primara - insumeaza procesele psihice care se nasc si se consuma pana la decizia de a comite
infractiunea proectata. Etapa se caracterizeaza prin perceperea si prelucrarea de catre agentul infractor a
informatiilor declansatoare de tendinte si motivatii antisociale.
b) Secventa secundara – cuprinde procesele psihice care au loc din momentul luarii deciziei infractionale
pana la pregatirea materiala si savarsirea faptei. Etapa se caracterizeaza printr-un intens consum launtric.
Secventei secundare ii sunt specifice procesele de analiza si sinteza a datelor si de structurare a acestora
pe diferite variante de actiune, dintre care se va alege varianta optima. Se stabileşte plan de actiune
despre mijloacele si modalitatile de realizare a scopului, timpul de savarsire a infractiunii, asigurarea
rezultatelor acesteia, masurile de acoperire si sustragere de la identificare si raspundere. Dupa ce a fost
luata hotararea de a comite infractiunea se desfasoara actiuni materiale cu caracter pregatitor: procurarea
de instrumente si materiale, contactarea de complici, culegerea de informatii despre victima, despre
locul infractiunii, supravegherea obiectivului si studiului acestuia, recunoasterea locului faptei,
experimentarea privind patrunderea si iesirea de la locul faptei, posibilitatiel de acoperire si fuga in caz
de surprindere.
c) Secventa terŃiară - cuprinde procesele psihologice care insotesc savarsirea infractiunii. In timpul
comiterii infractiunii, infractorul traieste stari emotionale deosebit de intense.
Psihologic, obiectele, fiintele sau fenomenele percepute de catre infractor in timpul comiterii faptei,
contextul spatio temporal al desfasurarii activitatilor specifice comiterii infractiunii, in functie de
proprietatile lor fizico chimice, determina trairi si reactii emotionale tributare atat imperfectiunii
simturilor cat si sursescitarii nervoase in care aceasta se deruleaza. Teama de a fi descoperit, necesitatea
de a gasi solutii noi unor situatii neprevazute, trairea reala a riscului bulverseaza structurile emotionale si
precipita actiunile faptuitorului. Astfel, infractorului i se diminueaza autocontrolul, acesta putand pierde
obiecte personale in campul faptei, uita obiecte-corp delict purtatoare de urme, sau uita sa stearga
anumite categoriid e urme, renunta la portul manusilor, se accidenteaza etc.
d) Secventa a patra – cuprinde procesele psihologice care se produc dupa savarsirea infractiunii, in intentia
sustragerii de la raspunderea penala. Comportamentul infractorului in aceasta faza este reflexiv-actional,
intreaga lui activitate psihica fiind dominata de trecerea in revista a celor petrecute.
In contextul acestor strategii si scenarii, infractorii isi creeaza alibiuri, incercand sa convinga ca era
imposibil ca ei sa fi savarsit faptele sau mizeaza pe imposibilitatea administrarii probelor de catre
organele judiciare.
In cazul alibiului, stratagema este aceea de a se indeparta in timp util de la locul infractiunii si de a
aparea cat mai curand in alt loc, cautand sa se faca remarcati pentru a-si crea probe, bazandu-se pe ideea
ca, dupa o anumita scurgere a timpului, organului de ancheta ii va fi greu sa stabileasca cu exactitate

12
 succesiunea in timp a celor doua evenimente. Alteori infractorul apare in preajma locului unde se
desfasoara cercetarile, cautand sa obtina informatii referitoare la cursul acestora,a ctionand prin
denunturi si scrisori anonime, modificari in campul faptei, inscenari, inlaturari de probe, disparitii de la
domiciliu, internari in spitale sau savarsirea de noi infractiuni marunte pentru a fi arestat si a disparea din
aria de investigare a politiei.
Matricea infracŃională (culpabilizarea) – o realitate a conştiinŃei infractorului, filmul netrucat şi
netrucabil al derulării infracŃiunii, autoimplementat secvenŃă cu secvenŃă în memoria infractorului.
Procesele psihice ce preced si insotesc savarsirea infractiunii, precum si cele care succed acesteia,
sunt integrate constiintei infractorului sub forma unui pattern infractional stabil, cu continut si incarcatura
afectiv – emotionala specifica si cu o caracteristica fundamentala – psihosensibilitatea - in virtutea careia
este posibila conservarea in structura memoriei a unei realitati psihice obiectivata la nivelul amintirii despre
fapta (inclusiv substratul ei afectiv – emotional).
Matricea morala
Matricea morala (aflata in raporturi de incompatibilitate cu matricea infractionala) – este o realitate
mentala, un construct cognitiv – intelictiv plasat la nivelul constiintei individuale si usor identificabila la
fiecare individ normal din punct de vedere bio-psihic.
Matricea morala -exigente moral-etice la nivel mental , intr-un construct cu rol de filtru selectiv, aflata in
raporturi de excludere cu matricea infractionala, vis-a –vis de care dezvolta la faptuitori sentimentul
culpabilitatii de fiecare data cand exigentele sale sunt incalcate.

Cap. 8 Tehnica Poligraf

Tehnica poligraf abordează în mod indirect planul conştiinŃei subiectului, căutând să evidenŃieze dacă
acesta redă în mod sincer ceea ce ştie.
1. Mecanismul psihofiziologic al producerii starilor emotionale
In savarsirea unei fapte penale, infractorul participa cu intreaga sa fiinta, mobilizandu-si pentru reusita
infractionala intregul sau potential volitiv si cognitivo-afectiv. Acest lucru se integreaza în fiinŃa sa sub
forma unei structuri infromationale stabile cu continut si incarcatura afectiv-emotionala specifica.
Starile emotionale iau nastere in momentul in care banuitul este invitat sa dea relatii legate de fapta si, in
general, cunosc urmatoarea dinamica in manifestare:
- starea initiala a constientizarii pericolului de a fi identificat introduce organismul uman intr-o stare
de vigilenta crescuta.
- constientizarea pericolului, odata cu inceperea chestionarii banuitului, realizeaza cognitiv
reactualizarea involuntara a momentelor informationale obiectual afective care au insotit comiterea
faptei. Caracteristicile afective, starile emotionale si trairile care au insotit reprezentarile despre
infractiune inunda planul constiintei, dominandu-l.
- o sursa puternica de generare a stărilor emoŃionale este si conflictul care apare in plan cognitiv si in
procesul de decizie, intre domeniul datelor de cunoastere ce fundamenteaza situatia adevarata si
domeniul datelor intentionale care fundamenteaza minciuna. Disimularea adevarului facuta in mod
constient necesita un efort voluntar, care declanseaza stari emotionale resimŃite psihofiziologic. Daca
negarea adevarului este posibila in plan verbal, acest lucru nu este insa posibil in planul reactiilor
neurovegetative.
Tehnica poligraf nu face altceva decat sa depisteze emotia in mod indirect prin depistarea
reactiilor activatorii generale, care implica mecanisme fiziologice atat centrale, cat si periferice.
Astfel se inregistreaza modificari cardiovasculare sau modificarea caracteristicilor normale de
respiratie.
2. Criterii ce stau la baza folosirii poligrafului
- functionarea acestor aparate se bazeaza pe faptul ca o minciuna spusa constient, pe langa efortul
mental pe care il necesita, produce si o anume stare de tensiune emotionala;
- producerea tensiunii emotionale isi are originea in declansarile involuntare ale sistemului
neurovegetativ concomitent constientizarii pericolului si in trezirea prin aceasta a instinctului de
autoconservare;
- prin folosirea poligrafului nu se lezeaza cu nimic integritatea sau demnitatea individului;
- folosirea poligrafului se face numai cu acordul subiectului si consimtamantul apararii;
13
 - metodologia de testare nu este interzisa de lege, ea isi aduce contributia la aflarea adevarului si justa
solutionare a cauzelor. Testarea la poligraf poate fi facuta atat in scopul stabilirii nevinovatiei unei
persoane, cat si in scopul dovedirii ei.
3. Mijloace tehnice de examinare
a) Polograful – este un instrument care inregistreaza sub forma grafica trei indicatori de baza ai
modificarilor fiziologice tipice starilor de stres psihologic:
- tensiunea arteriala si pulsul;
- dereglarile respiratiei;
- rezistenta electrodermica.
Inregistrarea se face pe o banda de hartie speciala, prin intermediul unor parghii prevazute cu peniŃe, a
caror actionare se face electronic, peniŃe care descriu trasee specifice, din interpretarea carora se pot deduce
momentele de tensiune ale persoanei ascultate. La aparatele mai noi se inregistreaza un al patrulea indicator:
presiunea musculara exercitata de mainile si picioarele celui ascultat, care se modifica in momentele de
stres-tensiune.
b) Detectorul de stres emotional in voce – indicatorul fiziologic folosit pentru detectarea tensiunii
psihice il reprezinta microtremurul vocii, determinat de starile neurovegetative specifice emotiei;
c) Detectorul de stres emotional in scris – inregistreaza sub forma grafica modificarile intervenite in
scrisul unei persoane aflate intr-o stare de tensiune psihica. Se inregistreaza 3 caracteristici ale
scrisului: latenta, durata scrierii raspunsului, presiunea scrisului.
4. Intima convingere
Din punct de vedere psihologic, convingerea intima este acea traire interioara a judecatorului ca o
anumita stare de fapt este asa si nu altminteri, fundamentand dupa sine echivalenta starii de fapt cu situatia
din drept. Este o incarcatura mentala si afectiva care-l echilibreaza sufleteste pe judecator, dandu-I
sentimentul ca nu a gresit in apreciere si, respectiv, judecata.
Acuzatorul şi apărătorul îşi formează o convingere intimă asupra cazului încercând fiecare cu prilejul
dezbaterii cauzei să îl convingă pe magistrat de justeŃea propriului punct de vedere. Intima convingere a
magistratului se realizează după epuizarea duelului judiciar iar dacă acest lucru nu este posibil există
posibilitatea repunerii pe rol, penrtu a asigura formarea unei convingeri ferme, corecte şi de neclintit.

14