dardului ISO 10993/2003: Evaluarea biologică a dispozitivelor medicale (ISO = The International Standards

Organization) [4]. Aceste definiţii reflectǎ evoluţia cunoaşterii privind modul în care biomaterialele
interacţioneazǎ cu organismul uman şi, eventual, modul în care aceste interacţii determinǎ succesul clinic al
unui dispozitiv medical (de exemplu, stimulatoarele cardiace, înlocuitorii/protezele de şold sau stent etc.).
Dar dispozitivele medicale şi protezele sunt compuse din mai multe materiale şi atunci se pune problema
atât a biocompatibilitǎţii fiecǎrui material în parte cât şi a dispozitivului în ansamblu, format din ele [5].
Termenul de biocompatibilitate a fost menţionat pentru prima datǎ în 1970 de cǎtre R.J. Hegyeli în cadrul
unei comunicǎri ştiinţifice la American Chemical Society Annual Meeting şi de C.A. Homsy şi colaboratorii săi
într-un articol publicat în Journal of Macromolecular Science – Chemistry [6]. De atunci, s-a înregistrat o
explozie de studii privind atât elaborarea de noi biomateriale biocompatibile, cât şi aprofundarea
investigaţiilor privind interacţiile biomaterial ÷ organismul uman (Figura I.3). Figura I.3. Numărul de articole
publicate anual în reviste recenzate în care apare termenul de „biocompatibilitate” [7] 14 În 2008, Williams
a reevaluat stadiul cunoaşterii curente în acest domeniu şi a prezentat urmǎtoarea definiţie a
biocompatibilitǎţii: „Biocompatibilitatea este capacitatea unui biomaterial de a îndeplini o funcţie
particularǎ pentru a fi utilizat într-o aplicaţie medicalǎ fǎrǎ a dezvolta efecte nedorite locale sau sistemice la
pacient, dar care genereazǎ cele mai adecvate rǎspunsuri celulare sau tisulare ce asigurǎ succesul clinic al
unui dispozitiv medical.” [7