Iluminismul.

Rolul Iluminismului in pregatirea

revolutiilor europene

Iluminismul este o mişcare ideologică şi culturală, antifeudală, desfăşurată în perioada

pregătirii şi înfăptuirii revoluţiilor din sec. XVII-XIX în ţările Europei, ale Americii de Nord şi ale
Americii de Sud şi având drept scop crearea unei societăţi „raţionale”, prin răspândirea culturii, a
„luminilor” în mase (cf. Carp Maxim).

Ideile promovate de iluminism:

 ratiunea este considerata ca un dat specific omului. Definind astfel omul, iluminismul
proclama egalitatea tuturor oamenilor. Monarhul nu mai este unsul lui Dumnezeu si doar primul
slujitor al statului preocupat de siguranta supusilor sai. Negandu-se ierarhia sociala feudala, societatea
va trebui structurata pe baza unui contract social intre om si semenii sai.
 monarhul luminat reprezinta idealul politic al epocii care inlocuia perimatul monarh
absolutist. Treabuia sa fie un filozof inzestrat cu o capacitate de a intelege mecanismele societatii si de
a mediatiza si armoniaza relatiile dintre clasele sociale.
 orasul imaginat de iluminist ca sediu pentru “cetateanul universal” este “cetatea universala
– cosmopolisul”, loc in care razboiele ar disparea iar prejudecatile de ordin rasial sau religos ar fi
excluse. Cercetatorii au plasat aparitia unui astfel de oras in 2440.
 idealul uman al acestei epoci este filosoful – figura care inlocuia cavalerul si sfantul Evului
Mediu.
 reprezentantii iluminsmului au militat pentru revolutionarea sistemului educational si
introducera invatamantului in limbile nationale.

Iluminiştii erau mai mult scriitori decât filosofi, ca Voltaire, Montesquieu şi Rousseau.
Voltaire era de orientare iluministă conservatoare. A avut o operă extrem de vastă. Scrierile
sale sunt îndreptate împotriva inechităţilor sociale, superstiţiilor, intoleranţei religioase. A criticat
Vechiul Regim şi Biserica militând pentru libertatea cuvântului, a gândirii şi egalitatea tuturor
oamenilor în faţa legii. Considera că relele societăţii pot fi îndreptate prin alianţa între monarhi şi
filosofi. Voltaire este teoreticianul despotismului luminat.

Montesquieu era de orientare iluministă moderată. A creat o operă importantă. În 1721 a

publicat ,,Scrisorile persane” în care prezintă călătoria a doi persani prin Europa şi care critică
realităţile continentului nostru şi anume: intoleranţa religioasă, instituţiile culturale şi de stat, inclusiv
monarhia absolută. În cartea ,,Spiritul legilor” teoretizează principiul separării puterilor în stat.
Considera monarhia constituţională forma de guvernare cea mai eficientă, deoarece puterea executivă,
legislativă şi judecătorească erau independente una faţă de cealaltă.

Jean-Jacques Rousseau era de orientare iluministă radicală. Lucrările sale, ,,Discurs asupra
inegalităţii de avere” şi ,,Contractul social”, exprimă aspiraţiile micii burghezii din care făcea parte.
Considera sursa inegalităţii şi a relelor în societate ca fiind proprietatea privată, de aceea ea trebuia
limitată. De asemenea, milita pentru participarea tuturor cetăţenilor la viaţa politică, statul trebuia
organizat pentru a asigura suveranitatea poporului.

Denis Diderot şi d’Alembert au publicat ,,Enciclopedia” în 35 de volume, "Enciclopedia"

conţine ideile revoluţionare ale iluminismului: lupta pentru progres, libertate şi toleranţă, egalitatea
între oameni şi între popoare. Forma ideologică a iluminismului, prin critică la adresa Vechiului
Regim, a pregătit, pe plan ideologic, marile răsturnări cauzate de Revoluţia franceză.
Scopul declarat al enciclopediei este acela de a colecta cunoştinţele existente pentru a folosi
generatiilor viitoare.

1
 Revolutia Franceza

Societatea franceza era divizată în trei stări: nobilimea, clerul şi "a treia stare".
Având un nivel de trai din ce în ce mai apropiat de cel al nobilimii, burghezia (ce era partea a
"celei de-a treia stare"), educată în spiritul filozofiei iluministe şi având exemplul recent al Revoluţiei
americane, ar fi dorit să-şi asume o parte din responsabilitatea politică.

Datorita caracterului antifeudal si antidespotic, iluminismul a fost un factor ce a favorizat

Revolutia Franceza. In cadrul scrierilor iluministe, toate instituţiile feudale erau supuse unei critici
severe: monarhia absolută, bazată pe ideea dreptului divin, biserica, justiţia, şcoala. Gânditorii
iluminişti cer anularea privilegiilor feudale, limitarea puterii monarhului şi acordarea de libertăţi
sociale şi politice întregului popor. Argumentele pentru justificarea acestor revendicări se bazau pe
principiile de egalitate si libertate, de suveranitate a poporului, pe ideea dreptului natural şi a
contractului social, conform cărora oamenii se nasc cu aceste drepturi şi trăiesc pe baza unei înţelegeri
cu monarhul, pe care pot să nu-l mai accepte dacă nu este un om „luminat”.

Un alt factor care a favorizat revolutia este şi faptul ca populaţia trecea printr-o gravă criză
economică şi financiară. Criza financiară a fost determinată şi de faptul că, în intervalul 1740 şi 1783
Franţa a fost implicată în trei războaie: mai întâi războiul pentru succesiunea austriacă (1740-1748),
apoi în războiul de 7 ani (1756-1763) şi, în sfârşit, războiul american pentru independenţă (1778-
1783).
Tentativele de reformă ale sistemului financiar francez au eşuat. Nu doar statul era în pragul
falimentului ci şi populaţia. Anii premergători izbucnirii revoluţiei, sunt anii cu producţii slabe ceea ce
duseseră pe mulţi la ruină. În consecinţă, din cauza datoriilor mari, statul menţinea un nivel ridicat de
impozite şi taxe. În 1788, mai mult de 80% din dările strânse au fost absorbite de plata datoriilor
statului. Nobilimea şi clerul fiind exceptate de plata impozitelor, numeroase cereri au denunţat
mărimea si injusteţea acestor impozite, acestea ducand la declansarea revolutiei.

Revoluţia franceză este evenimentul care a marcat totodată în istoria Franţei, trecerea la epoca
modernă. Perioada revoluţionară începe în 1789, cu reunirea Adunării Stărilor Generale şi căderea
Bastiliei, şi se termină în 1799, cu lovitura de stat din 18 noiembrie a lui Napoleon Bonaparte. Ideile
liberale şi naţionale propăvăduite de Revoluţia franceză s-au răspândit în toată Europa, având ca efect
intensificarea luptei naţiunilor asuprite împotriva dominaţiei străine. Revoluţia franceză completează
şirul marilor revoluţii ale epocii moderne, fiind precedată de Revoluţia engleză şi Revoluţia
americană. Totodată, ea a rămas cel mai popular model de insurecţie până la Revoluţia Rusă din 1917.

Revolutia Stiintifica

Iluminismul se caracterizeaza prin cultul ratiunii si al stiintei. Iluminismul european a marcat

secolul XVIII, secolul revolutiei stiintifice. In sec. XVIII, datorita lui Newton, intregul univers pare a
fi reductibil la un set de ecuatii matematice. Filozofii sustin ca "daca legile universului pot fi
exprimate prin ecuatii matematice, rezulta ca fiintele umane pot intelege lumea si pe ele insusi numai
prin intermediul propriei lor ratiuni, critica, cercetatoare, corecta. Astfel se naste iluminismul, a carui
incredere in ratiunea umana intareste rolul stiintei si filozofiei in dauna religiei, eliberand-o de
superstitii si legende. Dar, facand si pasul urmator, ei considera ca o minte umana capabila sa patrunda

2
in mod stiintific tainele universului, este in aceeasi masura in stare sa se auto-guverneze, sa rezolve
problemele sociale si de stat in mod rational, fara a apela la biserica.

Astfel, în secolele XV - XVII în ştiinţă au avut loc o serie de transformări profunde care au
înlăturat treptat ansamblul de concepte mai mult sau mai puţin ştiinţifice, atât antice cât şi medievale,
permiţând întemeierea ştiinţei moderne. Transformările radicale care au avut loc în domeniul ştiinţei în
secolele menţionate reprezintă revoluţia ştiinţifică.

Periodizarea Revoluţiei ştiinţifice este destul de aproximativă. Aceste transformări care o

caracterizează apar încă din timpul renaşterii timpurii, ating apogeul în secolul al XVII-lea şi se
sfârşesc, în Anglia, odată cu naşterea revoluţiei industriale şi începutul epocii victoriene.

Ştiinţele care s-au dezvoltat în mod excepţional în această perioadă au fost următoarele:
matematică, fizică, chimie şi medicină.

În matematică se pot menţiona ca invenţii remarcabile apariţia calculului diferenţial şi

integral, inventate practic simultan de către englezul Isaac Newton şi germanul Gottfried Wilhelm
Leibniz, logaritmii zecimali şi naturali de către scoţianul John Napper, ecuaţiile cilindrului şi ale
conului, rezultate deosebite în algebră şi trigonometrie.

Naşterea chimiei survine odată cu apariţia conceptelor de atom, element chimic, substanţă
simplă şi compusă. Ca atare, se descoperă multe elemente chimice, inclusiv metale, se propun
simbolurile chimice şi scrierea formală a reacţiilor chimice sub forma de ecuaţii chimice, se descoperă
legile universale ale chimiei (John Dalton, Avogadro, Lavoisier,Charles, Gay-Lussac, etc. Se pot, de
asemenea, menţiona sinteza şi prepararea industrială a unor acizi anorganici precum ar fi acidul
clorhidric, acidul azotic şi acidul sulfuric, respectiv separarea, şi mai apoi sinteza unor substanţe
organiceprecum benzen şi acid benzoic s.a.m.d. Ştiinţa devine normată.

La "graniţa" dintre chimie şi fizică sunt introduse scările termometrice (atât Celsius cât şi
Fahrenheit), unele unitaţi de măsură ce vor deveni mai târziu nucleul Sistemului Internaţional de
Măsuri şi Greutaţi (Sistemul Internaţional, sau SI), adică sistemul metric).

În fizică se pot menţiona descoperirea legilor de mişcare a planetelor de către Johannes

Kepler, publicarea primei concepţii cosmogonice închegate aparţinând luiJean-Antoine Lavoisier,
descoperirea legilor interferenţei şi difracţiei (Christian Huygens), descoperirile din domeniul
electricităţii ale lui Alessandro Volta şi cele din magnetism ale lui Hans-Christian Oersted. Fizica
culminează cu închegarea ei în sistemul newtonian.

În biologie apariţia taxonomiei speciilor fiinţelor vii, bazată pe limba latină şi pe împărţirea
atât a regnului animal cât şi cel vegetal în specii, subspecii, clase, etc, a reprezentat un imens salt
calitativ în gândire şi în percepţia lumii vii.

În medicină, experimentarea injecţiilor medicamentoase, descoperirea primului vaccin

(1796), inventarea primului stetoscop şi apariţia primelor noţiuni de igienăau fost toţi atâţia paşi
majori spre transformarea medicinei dintr-un conglomerat empiric de informaţii în ştiinţă. Medicina
galenică e răsturnată progresiv prin experimente anatomice ce culminează cu descoperirea circulaţiei
sângelui de către William Harvey.

3
 Bibliografie:

 Albert Soboul, "Revoluţia franceză, 1789-1794", Bucureşti, 1962;

 www.wikipedia.ro;
 www.scribd.ro;
 http://quod.lib.umich.edu/d/did/ (pasaje traduse din ”Enciclopedia” lui Denis Diderot şi
d’Alembert).