Tema 6 Taxele fiscale și trăsăturile acestora.

Taxele reprezinta plati efectuate de catre persoane fizice si juridice pentru serviciile prestate de
organele de stat sau institutiile publice, cu ocazia primirii, intocmirii, eliberarii unor acte ori a rezolvarii
unor interese legitime ale partilor.

Taxele indeplinesc majoritatea trasaturilor specifice impozitelor, si anume: caracter obligatoriu, titlu
definitiv, (nerambursabile), urmarire in caz de neplata. Spre deosebire de impozite care nu presupun o
contraprestatie (sau contraserviciu) din partea statului, taxele dau dreptul platitorului sa beneficieze de
un anumit serviciu. Insa, se poate afirma ca taxele sunt asimilate impozitelor datorita obligativitatii
asezate la baza perceperii lor.

Taxele depind de natura serviciilor prestate de catre organele de stat si institutiile publice, de valoarea
bunurilor sau a drepturilor ce reprezinta obiectul serviciilor. Platitorii taxelor pot fi persoanele fizice si
persoanele juridice care solicita prestarea unor servicii de catre organele de stat si institutiile publice.
Perceperea taxelor se realizeaza pe baza urmatoarelor principii:

principiul universalitatii, conform caruia orice serviciu solicitat organelor de stat sau institutiilor publice
este supus la plata taxelor;

principiul unicitatii, dupa care pentru un serviciu prestat se datoreaza o singura taxa;

principiul platii anticipate, conform caruia taxele se platesc inaintea prestarii serviciilor de organele de
stat si institutiile publice.

Dupa natura lor, taxele se pot clasifica astfel: taxe judiciare, taxe notariale, taxe extrajudiciare, alte taxe.

Dupa obiectul operatiunii care se efectueaza si urmeaza a fi taxata, taxele pot fi de doua feluri: taxe de
timbru si taxe de inregistrare.

In functie de marimea lor, taxele de timbru pot fi: fixe, proportionale si progresive. Taxele fixe se aplica
la cererile si actiunile care nu se evalueaza in forma baneasca (schimbarea numelui, eliberarea copiilor
de pe acte). Taxele proportionale si progresive se aseaza asupra serviciilor evaluate in bani.

Taxele de timbru se platesc in numerar, prin virament si prin aplicarea de timbre mobile fiscale. Taxele
de timbru se platesc in numerar si prin aplicarea de timbre mobile fiscale de catre populatie, iar regiile
autonome, societatile comerciale si institutiile publice achita taxele prin virament.

În doctrina financiară există numeroase definiţii ale impozitelor. Poate fi reţinută definiţia dată de
specialiştii români într-o lucrare de referinţă, conform căreia impozitele reprezintă „plata bănească
obligatorie, generală şi definitivă, efectuată de persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului statului ,
în cuantumul şi la termenele precis stabilite de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta
plătitorului un echivalent direct şi imediat”.

2.2. Trăsături. Din definiţiile menţionate şi din ansamblul reglementărilor de specialitate se desprind
următoarele trăsături ale impozitelor şi taxelor:

Forma pecuniară. Rezultă din perceperea acestora numai în formă bănească, nefiind admisă perceperea
lor în natură; întrucât cheltuielile se fac numai prin utilizarea unor sume de bani, este normal ca ele să
provină numai din venituri percepute doar în formă bănească; definiţia legală este lacunară relativ la
acest aspect, deoarece „prelevarea” poate fi şi în natură, nu numai bănească, ori este cunoscut că
impozitele se percep numai în forma din urmă.

Natura de plată generală. Rezultă din faptul că legea nu reglementează contribuabili individualizaţi, ci
categorii de contribuabili; individualizarea acestora se face numai în cadrul raportului juridic fiscal,
generat de premizele prevăzute de lege.

Caracterul definitiv. Are semnificaţia nerestituirii („nerambursabil”, „definitiv”) sumei plătite cu titlu de
impozit sau de taxă, întrucât definitive sunt şi cheltuielile de interes public efectuate din aceste bugete.

Caracterul obligatoriu. „Prelevarea obligatorie” sau „plata obligatorie” au semnificaţia unei obligaţii
reglementate de lege. Temeiul de maximă generalitate al impozitelor şi taxelor îl constituie dispoziţiile
Constituţiei care le reglementează ca obligaţii financiare sub forma „contribuţiilor financiare” (art. 53).
Impozitele sunt reglementate numai prin lege, ca act scris ce emană de la unica autoritate legiuitoare,

Parlamentul. Alte autorităţi statale, pe nici un alt temei, nu pot institui, primar, impozite şi taxe.
Caracterul lor juridic conduce la posibilitatea realizării lor, dacă este cazul, prin forţa de constrângere a
statului.

Plata impozitului fără vreun echivalent direct şi imediat din partea statului.

Din acest punt de vedere, impozitul are un caracter „unilateral” („fără contraprestaţie”). Această
particularitate trebuie diferenţiată de aşa numita „reversibilitate” a impozitelor generată de condiţiile
general-economice, social culturale create prin folosirea sumelor de bani provenind din perceperea
impozitelor şi taxelor, pentru care au vocaţia toţi cetăţenii unui stat şi nu o categorie sau alta a acestora
sau cei care plătesc mai multe impozite sau impozite mai mari. Trăsătura se

justifică, dacă avem în vedere scopul instituirii impozitelor şi anume de colectare a veniturilor publice
necesare satisfacerii cheltuielilor publice.

Aceasta este una dintre trăsăturile care diferenţiază impozitele de taxe. Avem o definiţie legală a taxei
– „sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către
un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu public” (art. 2 pct. 40 din Legea finanţelor publice
nr. 500/2002). Potrivit literaturii financiare, taxele sunt „plăţi băneşti reglementate ca venituri ale
bugetului de stat sau ale unor colectivităţi publice, care sunt datorate de cei care beneficiază de anumite
servicii, prestaţii ori alte acte sau activităţi ale unor organe sau instituţii publice”. În timp ce impozite au
această particularitate, taxele sunt lipsite, de regulă,

de caracterul unilateral; ele sunt datorate, de regulă, pentru serviciile prestate (activităţi, acte). De
exemplu, taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construcţie are drept contraprestaţie activitatea de
verificare a documentaţiei care însoţeşte cererea de eliberare a actului, întocmirea şi eliberarea actului
ca atare de către organul abilitat.

Stabilirea autoritară şi unitară. Este o caracteristică ce completează definiţiile date, desprinsă din
ansamblul reglementărilor juridice din domeniu şi presupune: instituirea impozitelor şi taxelor exclusiv
de către organele de stat competente; reglementarea unitară prin norme aplicabile întregului teritoriu al
ţării şi tuturor contribuabililor.

Utilitatea publică. Rezultă din sintagma „satisfacerea necesităţilor de interes general”, sintagma „plăţi în
favoarea bugetului statului” fiind depăşită actualmente ca urmare a separării bugetelor din cadrul
sistemului unitar de bugete şi punctând doar bugetul la care se fac venituri impozitele şi taxele.
Fondurile băneşti care provin din impozite şi taxe sunt destinate efectuării cheltuielilor publice din
cuprinsul „sistemului unitar de bugete” sau din „bugetul public naţional”. Relaţia impozitecheltuieli
publice este evidenţiată şi în Constituţie, care prevede îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de a
contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice.

Sunt diferit formulate în doctrină, cu nuanţări de la un autor la altul, aici fiind enunţate cele mai
semnificative:

Principiul politicii economice, potrivit căruia impozitul reprezintă o pârghie care să permită stimularea
(ex. sporirea exportului) sau frânarea unor activităţi (ex. sporirea consumului unor bunuri indigene, ca
urmare a suprataxării unor bunuri din import), după caz.

Elementele impozitelor şi taxelor

Impozitele şi taxele sunt obligaţii cu caracter fiscal, a căror integralitate rezultă din elementele lor
structurale. Împreună, au menirea de a conduce la individualizarea obligaţiei reglementate cu specificul
impozitului, ce revine unui contribuabil într-un raport juridic concret.

Doctrina juridică şi economică (financiară) au suplinit lacunele legii fiscale, prin încercarea de a defini
elementele structurale ale impozitelor şi taxelor care sunt reglementate de lege, pentru fiecare impozit
şi taxă în parte, fără a le defini. Terminologia este aproape unitară, iar ca număr ele sunt aceleaşi:
subiectul impozabil, plătitorul de impozit, baza impozabilă, cota de impunere,

rezidenţa/nerezidenţa.

Denumirea venitului bugetar

- pe de o parte, avem o denumire generică, în raport cu natura economicofinanciară şi juridică a

venitului bugetar, care are menirea de a grupa şi separa categoriile de venituri bugetare: impozite, taxe,
contribuţii, prelevări, vărsăminte etc.;

- pe de altă parte, o denumire pentru fiecare venit bugetar, ce are menirea de a-l separa de veniturile
asemănătoare, din aceeaşi categorie (impozitul pe profit, impozitul pe veniturile agricole, impozitul pe
venit; taxa pe valoarea adăugată, taxă vamală, taxă de timbru, taxă consulară; contribuţie de asigurări
sociale, contribuţie pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţie pentru fondul de şomaj). Este
denumirea legală, specifică, folosită ca atare în toate documentele şi evidenţele financiar-contabile.

Subiectul impunerii sau debitorul. Numit şi contribuabil sau suportator, este persoana fizică sau juridică
căreia îi revine obligaţia de a suporta un impozit, o taxă, o contribuţie sau alt venit public. Calitatea de
contribuabil decurge din deţinerea de bunuri şi/sau realizarea de venituri pentru care legea prevede
obligaţia plăţii unui impozit, a unei taxe, sau a altei obligaţii către bugetul public. Persoana fizică sau
juridică străină care realizează venituri sau deţine bunuri supuse impozitării este obligată să plătească,
ca regulă, aceleaşi impozite şi taxe ca şi persoana română, în virtutea suveranităţii fiscale a statului
român.

Plătitorul impozitului sau taxei. Apare atunci când plata impozitului se face, în baza legii, de către o altă
persoană decât cea căreia îi revine obligaţia de a suporta impozitul în cauză. O definiţie uzuală a
plătitorului - persoana care, în baza legii, are obligaţia de a calcula, reţine şi vira impozitul sau taxa
datorată de contribuabil. Apare această disociere între plătitor şi contribuabil în cazul impozitelor
indirecte, plătitorul având această obligaţie direct în baza legii, de a cărei realizare este direct
răspunzător. Apare această disociere, de exemplu, în cazul impozitului pe spectacole, unde suportatorul
este cumpărătorul biletului de intrare, în al cărui cost intră şi impozitul, iar ca plătitor este unitatea care
organizează spectacolul supus impozitării.

Baza impozabilă. Reprezintă suma rezultată după aplicarea deducerilor legale, a pierderilor şi a
facilităţilor personale, asupra căreia se aplică cota de impozit, spre a se stabili cuantumul impozitului
datorat. Există şi impozite pentru care baza impozabilă nu este exprimată valoric, de exemplu, taxa
asupra mijloacelor de transport, unde se are în vedere capacitatea cilindrică a autovehiculului ce intră
sub incidenţa acestei taxe (în fapt, un impozit).

Unitatea de evaluare. Cuantumul impozitelor si taxelor se determină cu ajutorul unor cote sau tarife de
impunere, ce se aplică asupra bazei de calcul. În practica noastră fiscală se folosesc două categorii de
cote, în funcţie de natura venitului sau bunului impozitat şi uneori după categoriile de plătitori: Cotele
fixe. Sunt stabilite într-o sumă fixă, pe o anumită mărime a venitului sau bunului impozabil, de exemplu,
impozitul pe teren se stabileşte anual, în sumă fixă pe metru pătrat, diferenţiat, în intravilanul
localităţilor - pe ranguri de localităţi şi zone,

iar în extravilanul localităţilor pe ranguri de localităţi şi categorii de folosinţă a terenurilor, pe zone;

Cotele procentuale. Sunt stabilite într-un anumit procent din venitul sau din

valoarea bunului impozabil. Ele sunt de trei categorii:

proporţionale, ce conţin un singur procent, unic, ce se aplică asupra valorii venitului sau bunului supus
impozitării, indiferent de dimensiunea acestuia, de exemplu, cota de 16% aplicabilă profitului impozabil;

progresive, ce conţin mai multe procente, în creştere progresivă, pe tranşe de valori sau de venituri
succesive; fiecărei tranşe îi corespunde o cotă procentuală progresivă, suma datorată fiind influenţată
direct de valoarea venitului sau a bunului impozabil;

regresive, ce descresc pe tranşe valorice succesive sau pentru valorile care depăşesc un anumit cuantum
bănesc;

Opţiunea legiuitorului pentru una sau alta dintre aceste cote este ataşată capacităţii contributive a
subiectului impunerii, dar ţine şi de politica fiscală a fiecărui stat.

1.Unitatea de impunere. Reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau materia impozabilă:-leul, în
cazul veniturilor, metrul pătrat sau hectarul în cazul construcţiilor, terenurilor etc..
2.Asieta. Reprezintă modalitatea de stabilire (aşezare) a obligaţiei fiscale în sarcina contribuabililor prin:
identificarea şi determinarea contribuabilului, a materiei impozabile, evaluarea acesteia şi stabilirea
cuantumului de plată, prin utilizarea metodelor de aşezare, permise de lege.

3.Termenele de plată. Impozitele au o scadenţă legală, a cărei depăşire duce la răspunderea juridică a
debitorului contribuabil. Termenele sunt diferite, după cum avem un impozit sau o taxă; impozitele sunt
datorate periodic: lunar, trimestrial, chiar anual, la zile diferite, în funcţie de fiecare impozit în parte;
taxele sunt datorate cu prilejul fiecărei prestaţii supuse taxării şi, de regulă, se plătesc anticipat realizării
acesteia.

4.Rezidenţa în România constituie o condiţie pentru a fi subiect al unor impozite şi taxe, stabilite ca
atare. Este definită în Codul fiscal; din punct de vedere fiscal, nerezidenţii sunt persoanele fizice care
locuiesc în străinătate sau care se află în România pe o durată mai mică de 183 de zile în cursul unui an,
precum şi persoanele juridice care nu au sediul în România, aceasta fiind regula. Am abordat elementele
comune ale impozitelor şi taxelor, însă fiecare în parte diferă de la un impozit la altul. Fiecare impozit
cunoaşte o reglementare diferită şi are specificitatea sa.