ION – ARGUMENTARE, CARACTERIZARE

„Niciun paradis nu e frumos ca acela pe care si-l zugraveste omul in sufletul sau.
Raiul unuia poate sa fie iadul altuia. Fericirea e cladita de inchipuirea fiecaruia si si-o
potriveste ca o haina. Poate eu sunt croitor prea neindemanatic. Si poate ca, din pricina
aceasta, niciodata n-o sa-mi gasesc haina ravnita…”

Textul “Ion” apare in anul 1920 si este un roman realist, social, modern si
obiectiv. In acelasti timp este o analiza a satului ardelean de la inceputul secolului al
XX-lea, prin prezentarea lumii taranesti, a obiceiurilor si a traditiilor, a evenimentelor
importante din viata omului ( nasterea, botezul, nunta, moartea).

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune

complexă care se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a
căror personalitate este bine individualizată și al căror destin este determinat de
trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie subiectul operei.

Tema romanului este problematica pamantului. Este prezentata lupta unui taran
sarac pentru a obtine pamant si dorinta de a-si implini iubirea. Naratorul obiectiv,
detasat, omniscient si omniprezent conduce personajul care un destin dramatic.

Simetria incipitului cu finalul determina structura circular a romanului, prin

descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas. Drumul reprezinta destinul.
Descrierea caselor lui Herdelea si Glanetasu ilustreaza conditia lor sociala, iar crucea
stramba de la marginea satului anticipeaza destinul tragic al protagonistului.

Titlul romanului e semnificativ pentru intentia autorului de a face din Ion tipul
taranului ardelean. Faptul ca este un personaj atipic, puternic individualizat, al carui
destin este urmarit in cadrul unui roman amplu, trezeste interesul si da o nota de
originalitate textului.

Actiunea se desfasoara pe doua planuri paralele, al taranilor si intelectualitatii

rurale, care confera impresia de monografie a lumii infatisate. Personaje apartinand
celor doua planuri sunt prezentate in scena simbolica de la inceputul romanul. Actiunea
romanului incepe intr-o zi de duminica, locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea
Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In centrul actiunii sta personajul Ion, taran sarac
care vrea sa aiba repede mult pamant. Hotararea lui Ion de a o lua la joc pe Ana cea
bogata, desi o place pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui
Vasile Baciu, tatal Anei, si confruntarea verbala cu Ion, pentru ca sarantocul umbla sa-i
ia fata promisa altui taran bogat George Bulbuc, constituie intriga romanului. Rusinea
pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului, va starni dorinta de razbunare a flacaului,
care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului, lasand-o pe Ana insarcinata
pentru a obtine pamantul ca zestre. Ion il forteaza astfel pe Vasile Baciu sa accepte
casatoria. La nunta cu Ana, Ion isi da seama ca tot pe Florica o iubeste. In plus, el nu-i
cere acte socrului pentru pamantul - zestre, si simtindu-se inselat, incep bataile si
drumurile Anei de la Ion la Vasile. Preotul Belciug mediaza conflictul dintre Ion si Vasile,
in care Ana nu este decat o victima tragica". Sinuciderea sotiei nu-i trezeste regrete sau
constiinta vinovatiei, pentru ca in Ana, iar apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat
garantia proprietatii pamanturilor. Nici moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui
dupa Florica, maritata acum cu George, astfel ca deznodamantul este previzibil. George
il omoara pe Ion si este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine
bisericii.

Romanul este structurat in doua parti al caror titlu denota cele doua patimi ale lui
Ion: “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”. Titlurile celor treispreceze capitole ( numar
“blestemat” ) sunt semnificative, textul avand un “Inceput” si un “Sfarsit”.

Pentru taranul din satul traditional posesiunea asupra pamantului inseamna

demnitate si respect, de aceea, Ion, taran mandru, dar sarac, incearca sa isi schimbe
conditia sociala. Conflictul central este dublat de cel interior ( zbaterea intre “glasul
pamantului” si “glasul iubirii”).

Fiind un roman, actiunea se desfasoara pe mai multe planuri narrative, iar intre
personaje se stabilesc relatii conflictuale. Rivalitatea dintre intelectuali ( preotul Belciug
si invatatorul Herdelea ) corespunde rivalitatii dintre Ion si Vasile Baciu.

Ion este eroul principal al textului, taran sarac care devine exponentul acestei
clase sociale, el doreste sa isi depaseasca conditia sis a obtina pamant, dupa care, in
partea a doua a cartii, nu mai e interest de avere, ci de Florica, fata pe care o iubea.

Principala trasatura a taranului este dragostea pentru pamant si munca, fiind

motivate in aceasta lupta de apartenenta sa la tipologia sociala a taranului sarac. Scena
in care Ion, ametit de fericire, ingenunchiaza si-si saruta pamantul ca pe o ibovnica,
ilustreaza veneratia acestuia: “Apoi incet, cu cernic, fara sa-si dea seama, se lasa in
genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud si-n sarutarea
aceasta grabita simti un fior rece, ametitor…”.

Acesta este caracterizat direct:

- de catre narator: „Toata istetimea lui nu plateste o capra degerata, daca

n-are si el pamant mult, mult…”; „Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil”;

- autocaracterizare: „As fi o natafleata sa dau cu piciorul norocului pentru

niste vorbe”

Este caracterizat indirect:

 - viclean: Ion o joaca pe ana la hora, o seduce si o lasa insarcinata pentru
a pune mana pe averea tatalui ei;

- naiv: crede ca o nunta ii aduce si pamanturile, fara a face o foaie de

zestre. Vasile Baciu e mai viclean decat el, pentru ca refuza sa-i dea toate pamanturile.

Naratorul il descrie pe Ion prin intermediul a mai multor personaje: Doamna

Herdelea are o parere buna despre el ( „Ion e cumsecade. E muncitor, e harnic, e
saritor”), pe cand preotul Belciug il apostrofeaza („… esti un stricat si-un bataus si-un
om de nimic”).

Personajul intruchipeaza calitati si defecte care contureaza un portret complex.

Este personaj realist si tipic pentru taranime, conflictul interior este vizibil inca de la
inceputul romanului. Ion este sfasiat de doua forte, se zbate intre „glasul pamantului” si
„glasul iubirii”, cazand victima acestor doua patimi.

Moartea lui Ion poate fi interpretata drept o pedeapsa pentru eroul care nu e
capabil de compromisuri si a carui ambitie sfideaza ordinea acestei lumi.

Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură specifică speciei

romanului. Conflictul central este reprezentat de lupta pentru pământ, în satul
tradiţional. Drama lui Ion, ţăran sărac, este de a nu putea însemna nimic în ordinea
socială şi umană a lumii, datorită lipsei averii. Principalul conflict se manifestă între Ion
şi Vasile Baciu, adversarii ce îşi vor disputa pretenţiile la pasiunea pământului, Ana fiind
doar pretextul neglijabil al confruntării. Adevărata dimensiunea a dramei personajului
principal o dă conflictul interior, precizat în structura romanului, prin titlul celor două
părţi, ''Glasul pământului'' şi ''Glasul iubirii''.